Schimburile in economie
Economia este acea stiinta care analizeaza acele principii si reguli pe baza carora se poate ameliora relatia dintre nevoi si resure. Totodata este ' arta de a obtine maximum de la viata ' dupa cum o defineste George Bernard Show.
1 - Piata
In societatile primitive supravietuirea era asigurata de vanatoare si de cules. Dupa aparitia primelor meserii si deprinderea de catre unii a fabricarii uneltelor si a ceramicii, iar de catre altii a lucrarii pamantului, schimbul a devenit necesar.
Claude Levi-Strauss observa ca 'schimburile sunt razboaie rezolvate in mod pasnic si razboaiele sunt generate de tranzactii nefericite.'
Organizarea schimburilor constituie, de asemenea, si in primul rand, unul din actele fondatoare ale oricarei societati, 'un contract social ' mai mult sau mai putin spontan, care defineste locul economiei in ansamblul vietii sociale.
Astazi specializarea este impulsionata din ce in ce mai mult in cadrul frontierelor nationale, ca si la scara mondiala. Cadrul pietei este cel in care se realizeaza schimburile dintre ofertanti si cumparatori.
Economistii au incercat sa dea o definitie exacta, complexa si totodata completa a pietei insa nu au reusit. Definirea pietei
are aceleati fundamente dar detaliile pe care se insista difera. Motivul este complexitatea posibilitatilor oferite de piata si multitudinea formelor a acesteia.
Totusi exista o forma traditionala a pietei concretizata prin halele publice in care vanzatorii isi expun marfurile si serviciile. Diferind de la cumparator la cumparator se face o alegere, care poate fi influentata de foarte multe aspecte, dupa care cu ajutorul banilor se achizitioneaza bunul dorit. Abordarea cumparatorilor de catre vanzatori este realizata in modalitati ce variaza de la un produs la altul, de la o tara la alta si chiar de la o regiune la alta.
Concis spus, tehnica de productie si natura produsului au o influenta directa asupra formei pietei. Traditiile nationale sau regionale joaca de asemenea, rolul lor. Piata este de fapt, o institutie sociala si organizarea sa este legata de alte institutii, mentalitati si comportamente ale fiecarui popor. De exemplu germanii si elvetienii au adoptat repede marile suprafete pentru vanzarea cu amanuntul, in schimb, francezii au ramas mult timp legati de micii comercianti de cartier, iar acestia legati de magazinele lor. Dar marile intreprinderi franceze de distributie au devenit liderii mondiali si exporta tehnicile de distributie in hipermagazine. Exista, de asemenea, piete inaccesibile consumatorilor, deoarece tranzactiile au loc intre intreprinderi. Importanta acestor piete este considerabila.
Pietele sunt retele de comunicatie. Dezvoltarea lor este astfel foarte legata de procesul tehnicilor de comunicatie. Explozia tehnicilor informatice si de telecomunicatii provoaca in prezent un soc formidabil asupra organizarii schimburilor cam peste tot in lume.
In concluzie, 'piata' apare ca un ansamblu de mijloace de comunicatie, prin care vanzatorii si cumparatorii se informeaza reciproc de ceea ce au, de ceea ce au nevoie si de preturile cerute si propuse inainte de a incheia tranzactiile.
Schimburile de pe piata se efectueaza cu ajutorul banilor, fiecare bun economic avand un pret anume, care de cele mai multe ori este definitoriu. Adica orice cumparator rational va lua in considerare preturile la care se ofera anumite bunuri la vanzare, asta pe langa calitatea bunului respectiv, dar totusi pretul este care delimiteaza bunurile de acelasi fel din prisma cumparatorului. Chiar din acesta cauza este importanta analizarea conceperii preturilor bunurilor oferite pe piata la un moment dat.
2 -Oferta si pretul de vanzare
In conventia care fixeaza pretul, sunt doua parti care se pun de acord: un cumparator si un vanzator. Vanzatorul este, in general, o intreprindere producatoare de bunuri sau servicii. Cumparatorul poate fi o intreprindere, un particular sau o administratie.
Pentru a hotari pretul si cantitatea de marfa pe care doreste sa o vanda, vanzatorul va trebui sa ia in calcul urmatorii factori: costurile proprii, concurenta si cererea.
2.1 -cunoasterea costurilor
Cunoasterea preturilor de cost este baza oricarui calcul economic. Acesta permite calculul pretului de cost si stabilirea conturilor de exploatare, adica raportul intre incasari si cheltuieli.
2.2 -studiul cererii
Problema este de a evalua cererea globala a consumatorilor produsului respectiv. Cererea unei marfi este cantitatea din marfa respectiva pe care cumparatorii sunt gata sa o achizitioneze la un anumit pret. S-a observat faptul ca in general, cantitatea cumparata este mai mare atunci cand pretul este mai mic. Ea scade atunci cand pretul creste. In concluzie putem afirma ca atat cererea cat si oferta nu sunt cantitati fixe. Ele variaza in special in functie de pret, insa mai sunt si alti factori care pot influenta aceste marimi.
2.3 -examinarea concurentei
Din prisma vanzatorului, monopolul reprezinta situatia ideala deoarece permite guvernarea ansamblului pietii si obtinerea celui mai bun profit. In cazul in care piata este una deschisa, starea de monopol nu poate fi pastrata, deoarece apar si alti producatori de bunuri identice, intreprinderea fiind nevoita sa faca fata concurentei. Preturile de monopol sunt considerate a fi cele mai mari.
3-echilibrul pietei
Pentru a satisface nevoile la maximul posibil este nevoie ca piata sa fie echilibrata pentru a multumi in egala masura atat cumparatorii cat si vanzatorii. Aceasta stare este foarte greu de atins deoarece presupune anumite compromisuri.
Echilibrul depinde in mare masura atat de produs cat si de organizarea pietei. Totusi realitatea economica ne arata ca pietele sunt departe de a fi transparente, pretul ne fiind singurul criteriu de alegere a clientilor.
Se considera ca piata se echilibreaza la pretul care permite egalizarea cantitatii cerute de consumatori cu cea oferita de vanzatori.
Preturile sunt influentate in mare masura de amplitudinea concurentei care la randul lor influenteaza echilibrul de pe piata. Din aceasta cauza concurenta este considerata regulatorul pietei.
4 -concurenta
Permite consumatorilor de a gasi furnizorul cel mai ieftin si incurajeaza producatorii in determinarea cresterii clientelei prin scaderea costurilor, si implicit scaderea preturilor.
Pretul impus de administratie nu poate fi decat arbitrar: este, in general, pretul constatat la un anumit moment de timp sau obtinut prin aplicarea unei dobanzi limita uniforma fixata autoritar. In fata unui control permanent, sefii intreprinderilor fac risipa de energie pentru a obtine o decizie cat mai favorabila. Daca baremul nu este bine calculat poate provoca un dezechilibru al sectorului si o stopare a investitiilor. Orice blocaj al preturilor introduce in economie dezechilibre multiple si in crestere. Cu cat se prelungeste, blocajul produce disfunctionalitati. Natural libertatea preturilor nu este sinonima cu libertatea cresterii lor abuzive. Cea mai buna contrapondere este cu siguranta concurenta. Dar concurenta nu este spontana. Pentru a o respecta, o reglementare stricta sanctioneaza infractiunile economice si interzice intelegerile si asocierile care vor perturba functionarea normala a pietei.
Daca se doreste a fi franca si loiala, concurenta este, fara indoiala, o lupta. Si ea poate disparea din lipsa combatantilor. Iata de ce politica concurentei se straduie atat sa inlature intelegerile, pozitiile dominante si excesele de concentrare care afecteaza functionarea pietei. Sunt interzise toate acordurile care risca sa impiedice, sa restranga sau sa distorsioneze jocul concurentei, mai ales obstructionarea scaderii pretului de vanzare, favorizand ocrestere artificiala a preturilor sau impiedicand progresul tehnic.
4.1 -strategii anti-concurentiale
Concurenta este buna pentru public deoarece ea stimuleaza si constange producatorii.
Obiectivul oricarei firme este maximizarea profitului. Concurenta insa erodeaza permanent acest tel. Chiar din aceasta cauza firmle trebuie sa se adapteze pietei pentru a exploata toate posibilitatile de marire a profitului.
Economistul Michel Porter a studiat sistematic strategiile firmei in raport cu concurenta si a ajuns la concluzia:
'Punerea la punct a unei strategii fata de concurenta consta in esenta in dezvoltarea unei linii de ansamblu, care va indica modul in care o intreprindere va lupta impotriva concurentilor, care vor fi obiectele sale si ce masuri vor trebui luate pentru a-si atinge obiectivele. '
Profitul firmei este amenintat de multi factori. Este amenintat de clienti, daca acestia reusesc sa impuna o scadere a preturilor. Este amenintat de furnizori, fiinca acestia pot impune o crestere a costurilor de aprovizionare, dar si de catre salariati, daca acestia reusesc sa obtina cresteri salariale. Este amenintat de noii intreprinzatori, daca acestia se impun pe piata. Este amenintat de inventatori, daca acestia reusesc sa obtina alte produse similare cu cele existente. Profitul este amenintat din toate partile.
Strategia firmei consta in crearea unui blindaj care sa impiedice patrunderea oricarei amenintari.
Porter identifica trei tipuri de strategii coerente ce dau posibilitatea unei firme de a-si invinge concurentii cel putin intr-un domeniu:
O prima strategie este cea a efortului concentrat . Aceasta strategie vizeaza concentrarea eforturilor unor firme asupra unei clientele particulare. Ideea este ca focalizarea pe un scop unic va oferi clientelei cel mai bun serviciu si va indeparta concurentii. Un foarte bun exemplu pentru aceasta metoda este firma Michelin .
O a doua strategie este cea a elitei . Diferentierea consta in a crea un ansamblu produs-marca-imagine care sa fie perceput de catre clienti ca 'unic' pentru respectiva categorie de bunuri.
Folosirea acestei metode se observa cel mai bine la firma Mercedes-Benz.
Al treilea tip de strategie este cea costurilor reduse sau a dominatiei globale prin costuri. Aceasta strategie consta in a face acelasi lucru ca si concurentii, dar la preturi imbatabile, putand in acest mod sa-i elimine. Japonezii sunt recunoscuti ca maestrii ai acestei strategii pe care o combina abil cu exigenta stricta asupra calitatii produselor si a service-ului prestat. Strategia costurilor reduse se adreseaza unei piete vaste, fiind necesara o putere comerciala adaptata acesteia.
Aceste strategii sunt distincte si alternative. Fiecare necesita moduri de organizare, stiluri de oameni, moduri de control si stimulare diferite.
Se recomanda folosirea combinata a mai multor strategii anti-concurentiale pentru a avea eficienta maxima in eliminarea concurentei.
Aceasta lucrare descrie cum functioneaza pietele si modul in care concurenta intre vanzatori si cumparatori conduce la echilibrul pietei.Totusi trebuie sa fim constienti de faptul ca in economia reala, piata nu este decat unul dintre mecanismele de echilibru,dar, in intregul sistemului economic, fortele pietei sunt prezente in permanenta, neputand fi ignorate.
BIBLIOGRAFIE:
1 - Societatea Postcapitalista Peter F. Drucker
2 - Economia regulile jocului Michel Didier
3 - Economia pozitiva Richard G.
