OLIGOPOLUL SI TEORIA JOCURILOR
Odata cu trecerea de la economia naturala si autoconsum la schimb si economia de piata, intreprinzatorii, de la micii mestesugari cu atelierele lor din trecut pana la gigantii industriali din vremurile noastre, toti au fost interesati in a rezista cat mai mult in batalia concurentiala, avand ca obiectiv principal maximizarea profitului. Bineinteles ca nu le-a fost usor! "Regulile jocului" sunt dure si cel ce greseste sau cel ce nu poate tine pasul cu ceilalti este de cele mai multe ori eliminat, lasand insa altuia posibilitatea de a-i tine locul. Desigur ca au existat si inca exista unii care triseaza si pe care "arbitrul" ( statul ) nu-i observa si care nu numai ca fac ca scorul sa se intoarca in favoarea lor ci si scot pe altii din competitie. Viata este prin natura ei nedreapta! Asemanarea cu o jungla o poate regasi oricine, daca priveste mai atent, avand totodata o imaginatie ce-i permite sa faca o astfel de asociere. In batalia concurentiala rezista cel mai puternic. Cel care este atent, cel care isi urmareste adversarul si cel care nu se lasa doborat de actiunile altora. Totul este un joc in care fiecare urmareste actiunile adversarului si actioneaza in consecinta. O astfel de dinamica face dupa parerea mea studiul economiei atat de interesant.
Prin jocul concurential se intelege ansamblul relatiilor competitie, de rivalitate dintre agentii economici, fie ei producatori sau consumatori, avand ca rezultat maximizarea eficientei economice precum si a satisfactiilor resimtite de actantii jocului concurential, mai precis maximizarea utilitatii resimtite ( in cazul consumatorului ) respectiv a profitului obtinut ( in cazul producatorului ).
Intr-o lume in care totul se invarte in jurul banilor fiecare greseala costa. Celebra afirmatie "Time is money!" incepe sa fie inteleasa din ce in ce mai bine, iar libera concurenta, una din pietrele de temelie ale economiei de piata, este mecanismul prin care se regleaza si stimuleaza productia, astfel incat comportamentul producatorilor orientat catre maximizarea profitului devine chiar mijlocul prin care se realizeaza scopul sistemului economic - optimizarea consumului si maximizarea satisfacerii trebuintelor consumatorilor. Relatiile concurentiale impun producatorilor promovarea progresului tehnic, scaderea costurilor si a preturilor, cresterea cantitatii, calitatii si diversitatii bunurilor economice.
Iata ca sistemul economiei de piata si concurenta reprezinta motorul evolutiei noastre ca specie caci, trebuie sa recunoastem, ca de la inceputul manifestarii primului mare curent al gandirii economice moderne, mercantilismul si pana acum, dar in special in ultima suta de ani, imbunatatirea nivelului nostru de trai s-a bazat in primul rand pe criteriile enuntate mai sus: progres tehnic, imbunatatirea calitatii, eficienta.
Structurile pietelor sunt in primul rand diferentiate de numarul si forta economica a producatorilor si consumatorilor, implicit de posibilitatea ca una din aceste categorii sa influenteze pretul. Factori specifici unei anumite structuri de piata sunt si gradul de diferentiere al produselor dintr-o anumita categorie, gradul de mobilitate al factorilor de productie ( munca, natura, capital ), gradul de transparenta a pietelor ( de certitudine a cunoasterii cererii si ofertei ).
Dupa acesti parametri se pot deosebi trei mari structuri principale : piata cu concurenta perfecta, model teoretic prin excelenta la care economistii se raporteaza pentru a explica mai bine unele fenomene, piata de monopol, foarte contestata din punctul de vedere al raportului beneficiu social / cost social si piata cu concurenta imperfecta ( concurenta monopolistica si oligopolul ) model ce predomina, el caracterizand realitatea economica cotidiana, infatisand principalele doua mari structuri de piata.
OLIGOPOLUL
De ce am ales oligopolul? Priviti in jur! Priviti la automobilele dumneavoastra, la echipamentele electrocasnice pe care le folositi, la noul aspirator sau noua masina de spalat, de ce nu si la noul televizor sau la noul calculator cu procesor de ultima generatie chiar si la produsele pe care le achizitionati cand iesiti cu prietenii in oras ( sucuri, fast-food etc.) Ce au toate aceste lucruri in comun? va voi intreba. La prima vedere chiar nimic. Daca va mai ganditi putin va dati seama ca sunt bineinteles marcile dumneavoastra preferate. Sunt sigur ca inainte de a face alegerea ati analizat mai multe variante astfel incat sa obtineti cel mai bun raport calitate / pret nu-i asa? Sa va mai intreb ceva:
Alegand fiecare produs, cate variante ati mai analizat? Majoritatea dintre dumneavoastra sunt sigur ca-mi veti raspunde ca patru sau cinci.
Iata ce inseamna oligopolul. Pe scurt, el este o forma a concurentei imperfecte ce se caracterizeaza prin existenta unui numar restrans de producatori care, detinand un segment important de piata o pot influenta in scopul maximizarii profitului, bunurile oferite fiind solicitate de numerosi consumatori. Din punct de vedere etimologic, termenul provine din limba greaca:
oligos = putini, cativa; polein = vanzare.
Nu se poate afirma cu precizie cat este, sau intervalul in care ar trebui sa se afle numarul producatorilor dintr-o structura de oligopol, pentru ca acesta nu exista. Nu se poate spune, de exemplu, ca daca pe piata exista intre X si Y firme este cazul unui oligopol sau daca sunt peste Y, deja ne confruntam cu o concurenta monopolistica. Prin oligopol si numar redus de ofertanti se intelege o situatie in care firmele sunt constiente de interdependenta reciproca dintre ele in ceea ce priveste vanzarile, productia, investitiile si planurile de publicitate. In plus, fiecare firma detine o cota de piata suficient de mare pentru a putea influenta intr-o oarecare masura pretul produselor sale. Actionarea de catre o singura firma a variabilelor aflate sub controlul ei poate duce la represalii din partea firmelor concurente. Aceste trasaturi se aplica de obicei pietelor in care numarul de vanzatori este mic.
Marile firme sau gigantii industriali care actioneaza in economiile de piata si intra in concurenta in cadrul aceluiasi produs omogen ( otel, aluminiu etc. ), fie in cadrul produselor strans substituibile ( automobile, televizoare etc. ) formeaza oligopoluri. In multe ramuri ele joaca un rol dominant in ceea ce priveste volumul productiei. Un numar mic de firme detine majoritatea sau intreaga productie ( servicii ) oferita pe piata. Oligopolurile constituie formele tipice de concentrare a productiei si a capitalurilor in firme mari.
Cu toata tendinta generala existenta in lume de concentrare a productiei, de regula, insa, oligopolurile reprezinta forme stabile de organizare a pietei, in sensul ca ele nu se transforma in monopol.
Principala explicatie a formarii si pastrarii oligopolurilor in multitudinea de structuri economice asemanatoare unui mozaic o constituie nivelul costurilor totale medii in functie de volumul productiei. Oligopolurile isi bazeaza existenta pe realizarea unor costuri joase. Cand costurile firmelor individuale scad in mod substantial si pe termen lung, in asa fel incat un numar restrans de firme poate produce cantitatea totala la costurile medii cele mai joase, in asemenea cazuri avem de-a face cu un oligopol natural. O crestere in continuare a volumului productiei nu mai asigura o scadere a costurilor si, deci, firma oligopolista nu este stimulata sa treaca pe pozitia de monopolist, in sensul de a deveni singurul producator si vanzator al unui produs.
Insa existenta si persistenta oligopolurilor nu poate fi explicata numai prin conditia costurilor minime. Mai sunt si alti factori care favorizeaza concentrarea productiei in oligopoluri. Printre acestea se numara, de exemplu, puterea de piata a oligopolurilor. Cu cat firmele oligopoliste devin mai mari si mai puternice, iar firmele mici concurente devin mai slabe, cu atat oligopolurile capata o putere mai mare de a influenta pretul de vanzare, de a influenta consumatorul prin reclame.
TIPURI DE OLIGOPOL
Oligopolurile sunt caracterizate printr-o mare eterogenitate si o clasificare a lor devine absolut necesara. Clasificarea lor se poate face pe baza a doua criterii importante:
A. Dupa obiectul de activitate sau caracteristicile principale ale productiei si serviciilor in care actioneaza, oligopolurile sunt de doua tipuri.
Primul tip cuprinde acele firme mari care domina piata in cadrul unor produse omogene sau aproape omogene cum sunt otelul, aluminiul, unele produse chimice de baza. Fiecare dintre cele cateva firme oligopoliste pot influenta piata ( pretul sau volumul productiei ) prin deciziile pe care le iau.
Al doilea tip de oligopol cuprinde acele firme mari ( putine la numar ) care stapanesc piata unui produs eterogen. Fiecare dintre aceste firme produce si vinde tipuri diferentiate din punct de vedere al calitatii, formei, noutatii conceptuale s.a. In domeniul automobilelor, intr-o tara cu o piata de desfacere foarte mare ( de exemplu Franta sau Italia ) sunt putine firme producatoare. Insa nici una din firme nu
produce acelasi tip. Fiecare produce automobile care se deosebesc de celelalte existente pe piata . Acelasi lucru este posibil in toate domeniile unde actioneaza firme oligopoliste.
B. Dupa gradul de coordonare la care convin oligopolurile, conform diferitelor politici si in acord cu permisiunea legislatiilor in vigoare.
Gradul de coordonare in care sunt implicate oligopolurile sa afla in raport invers cu gradul de concurenta. Din punct de vedere al gradului de coordonare sau de concurenta, oligopolurile se clasifica astfel:
Oligopoluri fara coordonare ( nici formala nici tacita ), la care apar trei tipuri de relatii concurentiale intre oligopoluri:
a) Relatii de concurenta agresive in domeniul stabilirii preturilor ( razboiul preturilor ), in cel al aprovizionarii etc. ce au loc mai ales in oligopolurile unor produse omogene;
b) Relatii hiperconcurentiale cu accent pe calitate, noutatea produsului si reclama, mai ales in oligopolurile cu produse si servicii usor diferentiate;
c) Relatii concurentiale legate ( inlantuite ) in cadrul industriilor cu multe firme, in care un vanzator A este oligopol in raport cu B si C, C este oligopol in raport cu D si E etc.
Oligopoluri cu coordonare partiala ( fara vreun acord formal ) la care apar doua tipuri de relatii concurentiale:
a) Relatii de concurenta in cadrul carora apare o firma lider a carei influenta este dominanta, aceasta dominare datorandu-se mai multor cauze cum sunt: dimensiunea firmei si ponderea in ramura in raport cu toate celelalte firme oligopoliste, increderea pe care o inspira etc.;
b) Cooperarea voluntara ( fara organizatie, acord sau firma lider ) formata intre firmele oligopoliste realizata pe baza unor interese comune, pe etica afacerilor si toleranta reciproca.
Oligopoluri complet coordonate prin intelegeri scrise sau secrete intre firmele oligopoliste la nivel national sau international cu sau fara acordul guvernelor ( sau chiar sub coordonari interguvernamentale
Asemenea intelegeri ( oficiale sau secrete ) iau forma unor carteluri si sindicate, prin care se convine asupra unor cote de productie si de vanzare, asupra impartirii unor piete de desfacere, asupra nivelului minim al pretului de desfacere in functie de care se regleaza volumul desfacerilor si cotele de productie. Firmele participante isi pastreaza individualitatea.
CARTELUL - Intelegere formala de cooperare intre mai multe companii, pe o piata oligopolista, prin care se convin procedurile in privinta unor variabile cum ar fi pretul sau cantitatea produsa. Consecinta incheierii de carteluri este o micsorare a concurentei si o intensificare a cooperarii pentru indeplinirea anumitor obiective, cum ar fi, maximizarea profitului sau impiedicarea intrarii pe piata a unor noi firme. Analiza economica a cartelurilor s-a concentrat asupra conditiilor care pot induce instabilitatea acestor organizatii. O atentie considerabila a fost acordata problemei incalcarii acordurilor incheiate intre membrii cartelului.
TRUSTUL - spre deosebire de cartel, reprezinta o concentrare de capitaluri grupate sub aceeasi conducere. La sfarsitul secolului al XIX-lea, forma de trust a fost utilizata in SUA ca mijloc de stabilire a monopolului in anumite industrii, astfel incat termenul de trust a capatat, atat in SUA cat si in alte parti, o semnificatie de ceva daunator, fiind asociat cu practicile monopoliste ( ca in legile "antitrust" din SUA ).
Concurenta si pretul de echilibru pe piata de oligopol
Intre diferite tipuri de oligopoluri apar deosebiri sensibile in ceea ce priveste modul de stabilire si nivelul pretului de echilibru. Acest lucru, in fond, reprezinta expresia diferentelor dintre diversele tipuri de oligopoluri, unele avand o doza de monopol mai mare decat altele sau, altfel spus, dispun de
forta necesara de a exercita un control mai puternic decat altele asupra pretului si cantitatii de productie.
Pretul si MAximizarea profitului In cazul cartelurilor ( coordonare completa )
In acest caz, mecanismul de functionare se aproprie foarte mult de cel al monopolului, insa exista anumite deosebiri.
Obiectivul principal al cartelului este e a maximiza profiturile combinate ale tuturor membrilor aderenti la intelegere. Exista si intelegeri intre firme oligopoliste pentru a practica acelasi pret si pentru a imparti piata fie in mod conventional pe anumite zone, fie dupa preferintele cumparatorilor. In asemenea cazuri, profitul este in functie de cifra de afaceri si de nivelul costurilor unitare. In general costurile medii si cele marginale ale firmelor componente sunt diferite.
Calculele se fac la nivelul organizatiei coordonatoare, pe baza datelor derivate de la firmele membre. Asa cum veti deduce din graficul de mai jos, curba costului marginal, a venitului marginal si volumul productiei la nivelul organizatiei deriva din curbele si datele unitatilor componente. De exemplu, curba costurilor marginale la nivelul cartelului este data de formula Σ cmg = cmg1 + cmg2 +cmg3 iar productia vanduta de cartel este o suma a productiilor efectuate de firmele membre: Q=q1+q2+q3.
Firma A Firma
B
P
P CTM
CTM Cmg
Cmg Cmg1 Cmg2
CTM
100 100
CTM 90
70
0 q1 Q 0 q2 Q
Firma C Organizatia coordonatoare ( cartel )
P P
CTM CTM
Cmg Cmg
Cmg3 ΣCmg
100 100 P
CTM CTM
C
Vm
0 q3 Q 0 Σq=Q Q
Mecanismul este echivalent cu cel al monopolului, dar se deosebeste de acesta datorita faptului ca intelegerile sunt incalcate in ce priveste cotele de productie si de vanzare, cu tendinta de depasire a acestora de catre fiecare firma in vederea sporirii profitului. Acest lucru influenteaza scaderea pretului subminand astfel interesul colectiv, ceea ce distruge cartelul si reinvioreaza concurenta. Uneori, chiar in interiorul cartelului poate aparea concurenta luand forme virulente mai ales cand aceasta apare ca urmare a unor fenomene economice deosebite, existand posibilitatea ca unele firme avantajate de economiile de scara sa ajunga sa coboare pretul sub costurile firmelor concurente pentru a le scoate din competitie, ceea ce inseamna slabirea sau chiar destramarea cartelului.
Pretul director sau lider
Aceasta situatie este intalnita atunci cand produse si servicii omogene sunt produse de un numar mai mare sau mai restrans de firme, din care una are ponderea cea mai mare in ramura.Ca atare, dintre toate firmele participante la oferta, aceasta din urma poate influenta semnificativ pretul. Datorita influentei sale in ramura, firma dominanta are posibilitatea sa fixeze un pret care sa-i maximizeze profitul la nivelul la care costul sau marginal devine egal cu venitul sau marginal. Toate celelalte firme preiau acest pret, considerand cererea perfect elastica in raport cu pretul fixat de firma dominanta.
P
Cmg
Vm
A
P2 Cmg2
P1
Cmg1
D
Vm
0 q2 q1 Q
PREtUL sI MAXIMIZAREA PROFITULUI INTR-UN OLIGOPOL NECOOPERANT
INTERACTIUNI STRATEGICE
TEORIA JOCURILOR
Gradul de manifestare a concurentei intr-o structura de oligopol necooperant ( fara coordonare ) este determinat, dupa cum am supus si mai devreme, nu numai de numarul si marimea firmelor, ci si de comportamentul acestora. Cand pe piata este un numar mic de firme, fiecare vede ce anume fac rivalii sai si reactioneaza in consecinta. De exemplu, daca o ruta este deservita de doua companii aeriene si una din ele mareste tarifele de calatorie, cealalta poate proceda la fel sau poate sa mentina tarifele vechi, facand concurenta primei companii. Cand strategia pe care o aplica o firma depinde de comportamentul rivalilor acesteia, se spune ca are loc o interactiune strategica.
Viata economica abunda in interactiuni strategice intre firmele rivale. Pentru a analiza rezultatul acestor interactiuni, economistii apeleaza la o componenta fascinanta a teoriei economice, cunoscuta sub numele de teoria jocurilor. Ea consta, de fapt, in analiza situatiilor cu doi sau mai multi jucatorii care au obiective contradictorii. Principiile teoriei jocurilor au fost formulate pentru prima oara in anii `40 de catre J. von Neumann si O. Morgenstern in lucrarea The Theory of Games and Economic Behavior ( Teoria Jocurilor si Comportamentului Economic ), fiind utilizate in anii `50 la elaborarea strategiilor de aparare in cazul izbucnirii unui razboi nuclear. In ultima vreme, teoria jocurilor a fost utilizata de catre economisti pentru a studia interactiunile care apar la nivelul duopolurilor, conflictele dintre sindicate si conducerile firmelor, politicile comerciale ale statelor, acordurile internationale cu privire la mediul inconjurator etc.
Studiile empirice pun in evidenta doua lucruri interesante: in primul rand, preturile de oligopol sunt putin flexibile intr-o economie stabila, iar in al doilea rand, modificarea preturilor este o decizie comuna a firmelor oligopoliste. Stabilitatea preturilor se explica prin forma specifica a cererii la nivelul firmei oligopoliste, franta, asemanatoare unui cot. Forma ei reiese din urmatorul model de situatie:
Presupunem ca pe o piata oarecare exista patru mari firme A,B,C si D, ale caror produse sunt diferentiate, dar substituibile si care nu s-au inteles intre ele cu privire la pretul pietei. Daca firma A decide modificarea pretului exista doua posibilitati de reactie ale celorlalte firme:
- fie celelalte firme sa-si modifice pretul, si atunci cererea la nivelul firmei A sa fie mai putin elastica, adica daca pretul scade, el se reduce pe intreaga piata, iar clientela firmei A va ramane aproximativ aceeasi;
- fie restul firmelor sa ignore comportamentul firmei A, iar cererea la nivelul acesteia sa devina foarte elastica, deoarece consumatorii vor opta pentru produsul ei care este mai ieftin.
Iata si reprezentarea grafica a situatiei de mai sus:
P P
P* M
Cmg2
P* b
C2 c
Cgm1
Vm2
Vm1 C1
Q* Q Q
Teoria curbei frante poate explica stabilitatea preturilor intr-o economie care nu este afectata de inflatie, insa nu explica mecanismul prin care se ajunge la P*. Ca atare pentru acest studiu s-a utilizat teoria jocurilor, care pleaca de la asa-numita "dilema a prizonierului". Iata care este aceasta: Presupunand ca doi indivizi X si Y au comis o crima si ca sunt interogati separat, politistul le ofera amandurora urmatoarele alternative:
- daca unul minte si celalalt spune adevarul, cel care minte va primi inchisoare pe viata, iar celalalt este eliberat;
- daca amandoi spun adevarul, primesc zece ani fiecare;
- daca mint amandoi, sunt eliberati din lipsa de probe;
X isi spune, ca si Y ca daca declara ca e nevinovat se poate alege cu inchisoare pe viata, in schimb, daca isi recunoaste vina, are sanse sa fie eliberat. In concluzie este cel mai probabil ca amandoi sa-si recunoasca vina si sa primeasca pedeapsa de zece ani.
Asemanator aceste dileme, firmele din oligopol o au pe urmatoarea: a coopera sau a nu coopera? Raspunsul dat de firme acestei intrebari conduce in practica la tipurile de oligopoluri pe care le-am enuntat mai sus.
Pentru a da un exemplu concret ma voi raporta la modelul Cournot, adica o piata de duopol in care nici una dintre firme nu incearca sa domine piata ci doar sa-si maximizeze profitul in functie de comportamentul celeilalte, aflandu-se in situatia de a hotari daca sa se angajeze sau nu intr-un razboi de preturi.
In tabelul de mai jos sunt reprezentate strategiile aplicate si rezultatele obtinute de doi jucatori, care se pot angaja intr-un razboi economic de reduceri succesive de preturi, ce le poate aduce la faliment. Randurile si coloanele corespund posibilitatilor strategice pe care le are fiecare jucator. Firma A poate alege una din strategiile de pe coloane iar firma B una din strategiile de pe linii. In acest exemplu fiecare din cele doua firme alege sa practice pretul normal fie un pret redus.
Combinand deciziile se obtin patru situatii ce sunt prezentate in casutele tabelului. In casuta A se obtine rezultatul cand ambii aleg pretul normal, iar in D rezultatul in urma practicarii de ambii a unui pret redus.
|
|
Firma A |
||
|
Pret normal* |
* -
Strategie dominanta d - Echilibru dominant |
||
|
Firma B |
Pret normal * |
Ad 10 $ |
B -100 $ |
|
Razboi de preturi |
C -10$ |
D -50 $ |
|
Aceasta situatie apare atunci cand unul din jucatori are strategia cea mai buna indiferent de strategia aleasa de ceilalti jucatori.
ECHILIBRUL LUI NASH
In majoritatea situatiilor interesante nu exista un echilibru dominant. Iata exemplul de mai jos in care cele doua firme au de ales intre a practica pretul normal si de a practica un pret sporit cu scopul de a obtine un profit de monopol.
|
|
Firma A |
||
|
Pret majorat |
* - Strategie dominanta N - Echilibrul lui Nash |
||
Firma B
Pret majorat
A 200 $
B 150 $
Pret normal *
C -30$
DN 10 $
se afla o situatie asemanatoare concurentei perfecte in care ambele firme obtin un profit de 10 $. In celelalte doua situatii pe masura ce fiecare aplica strategia dominanta ( a pretului normal ) sau pe cea a pretului majorat ea obtine profit sau pierderi, pentru ca cealalta aplica strategia opusa. Fiecare firma se afla in fata unei dileme interesante: ar trebui sa practice un pret mai mare in speranta ca ce cealalta firma va face la fel sau sa nu riste si sa practice pretul normal? Analizand rezultatele care se obtin, este evident faptul ca ele vor trebui sa aleaga pretul normal, strategia lor dominanta, pentru ca asa nu vor risca un razboi de preturi ce i-ar putea falimenta. Prin folosirea strategiei dominante ele nu vor pierde si vor ajunge in situatia echilibrului lui Nash ( D )
Echilibrul lui Nash corespunde situatiei in care nici un jucator nu poate obtine un rezultat mai bun, indiferent de strategia pe care o aplica celalalt jucator.
Aplicand teoria jocurilor la pietele cu concurenta imperfecta s-au obtinut cateva rezultate interesante:
Teoria Jocurilor ne ajuta sa intelegem mai bine conflictele armate, fenomenele economice si, de ce nu , viata noastra de zi cu zi. Este bine ca o concluzie sa retineti ca, in unele situatii, cel mai bun lucru pe care il puteti face este sa va comportati intr-un mod imprevizibil. Este esential ca atunci cand sunteti in postura jucatorului si va alegeti strategia, sa tineti seama atat de propriile interese cat si de cele ale adversarului, stiind ca si el face acelasi lucru. Cand participati la un joc, in economie sau oricare alt domeniu de activitate, porniti de la premisa ca adversarul va alege varianta care il avantajeaza cel mai mult. Alegeti-va apoi strategia astfel incat beneficiul pe care il veti obtine sa fie maxim, tinand seama de faptul ca adversarul analizeaza in acelasi mod optiunile dumneavoastra.
Bibliografie
Dictionar Macmillan de Economie Moderna, Editura Codecs, 1999
Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus - Economie, editia a XV-a , Editura Teora, 2000
Monica Dudian - Bazele Economiei, Editura All Beck, 2001
Aurel Iancu - Tratat de economie vol.3 Piata, Concurenta, Monopol, Editura Expert, Bucuresti, 1992
Victor Ploae - Economie Politica - Microeconomie (Note de curs), Constanta : Ex Ponto, 1999
Constantin Gogoneata, Catalin Darmon, Liviu Plugaru, Economie: Manual pentru clasele a X-a si a XI-a, Bucuresti, Humanitas Edicational, 2002
