1.OBIECTUL STIINsEI CONTABILITAsII.
1.1. Scurt istoric privind aparitia si dezvoltarea contabilitatii.
In acceptiunea moderna, contabilitatea, rolul sau reprezentativ si multiplele functii in activitatea economica, financiara si sociala are o istorie proprie, ale carei inceputuri sunt greu de delimitat datorita trecutului indepartat al genezei contabilitatii.
Ceea ce constituie o certitudine este faptul ca aparitia contabilitatii sI evolutia lenta, sinuoasa a acesteia au ca factor determinant necesitatea practica de a cunoaste anumite realitati de natura economica, financ, sociala.
Aparitia contabilitatii este nemijlocita de un anumit context ec-social.
A avut la inceput un caracter rudimentar, care pe masura dezv. a crescut rolul ei de cunoastere a realitatilor.
Numai experienta practica dobandita treptat in domeniul cunoasterii, cu ajutorul evidentei a creat premisele elaborarii de reguli, principii sI norme cu caracter teoretic privind contabilitatea.
Notiunea de contabilitate in intelesul
ei de astazi nu este echivalenta cu niciuna din insemnarile sau urmele scrise
folosite de unele triburi indiene, nici cu tablitele de lut ars, nici cu alte
insemnari descoperite in
Contabilitatea a inceput sa se contureze in evul mediu odata cu aparitia capitalismului, a extinderii economiei monetare.
Stadii superioare de dezvoltare a atins contabilitatea in unle orase mari ale Iataliei de Nord - Florenta, Venetia - dezvoltarea afacerilor in sec.XV impunand conceperea sI aplicarea "metodei venetiene" de organizare a contabilitatii.
In anul 1494 a aparut la venetia prima lucrare de literatura contabila apartinand italianului Luca Paciolo sub titlul "Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita"
In cartea a-IX-a a acestei lucrari, denumita " Tractatus de computis et scripuris" descrie pentru prima data partida dubla , care reprezinta sI astazi una din trasaturile definitorii ale contabilitatii.
Opera lui Paciolo a raspuns nevoilor vietii economice, ale caselor de comert., deoarece prin partida dubla ( den. "Scrittura doppia") se punea ordine in socotelile afacerilor companiei, aceasta fiind apreciata ca una din cheile succesului ("Upi est non ordo ibi est confusio).
Aplicarea metodei dublei partide incepe sa se generalizeze intre sec. XVII-XVIII, indeosedi in Europa Occidentala, etapa caracterizata sI prin conturarea unei literaturi contabile. In Italia profesia de contabil era superioara tuturor celorlalte. Contabilii au inceput sa-si infiinteze organizatii profesionale sI pastrau secretul asupra partidei duble, ceea ce a contribuit la cresterea prestigiului lor.
Incepind cu a doua jumatate a sec XIX se remarca dezvoltarea societatilor pe actiuni, a caror conducere se separa de proprietarii acestora. Aceasta a dus la aparitia contabilitatii de intreprindere, cu 2 circuite distincte:
contabilitatea generala - denumita sI financiara;
contabilitatea de gestiune (dualism contabil)- se ocupa cu calculatia costurilor.
In primele decenii ale sec. XX contabilitatea de intreprindere incepe sa fie supusa procesului de normalizare (stabilirea de reguli sI norme privind modul de organizare ala contabilitatii)
Incepind cu a doua jumatate a sec. XIX se remarca evolutia contabilitatii romanesti, indeosebi in planul literaturii contabile, care apare cu un decalaj de aproape 3 secole fata de tarile europene occidentale, deoarece in spatiul romanesc formele economice capitaliste au aparut cu intarziere.
Pana in prima parte a sec. XVIII in sarile
Romane se foloseau lucrari de contabilitate ale unor autori straini ( lucrari
franceze in sarile Romane, Italiene in
Cercetarea contabila fundamentala are ca obiect definirea conceptelor, principiilor, ale functiilor contabilitatii, ceea ce desi nu are implicatii directe si certe asupra activitatii practice contribuie la promovarea si orientarea anumitor practici contabile.
Cercetarea contabila aplicativa consta in studierea cailor si modalitatilor de perfectionare si inovare a mijloacelor concrete de lucru cu care opereaza contabilitatea, aceasta implicand sI o confirmare a valabilitatii acestora.
Cercetarea contabila normativa a fost propusa de Bernard Colasse (?) in 1993. Ea vizeaza procesul de normalizare a contabilit. Acest proces consta in stabilirea unui ansamblu de norme sI reguli care trebuie respectate de intreprindere atat pe parcursul desfasurarii activitatii contabile cat si la prezentarea periodica a acestora cu ajutorul situatiilor contabile de sinteza (bilantul contabil).
Aceste norme si reguli, impreuna cu metodologia de determinare, de explicare si evaluare a lor formeaza continutul cercetarii contabile de tip normativ, care si ea contribuie la dezvoltarea teoriei contabile.
1.2. Apartenenta contabilitatii la stiintele sociale
este legata nemijlocit de fundamentarea contabilitatii ca stiinta.
Disciplinele pot fi clasificate in functie de obiectul de studiu in:
stiinte ale naturii
stiinte sociale, denumite si umane ( stiintele economice, st. juridice, st. de gestiune, st. politice )
Spre deosebire de stiintele naturii, care au ca obiect de studiu fenomenele naturale, stiintele sociale studiaza raporturile dintre oameni ca membri ai societatii.
sinand seama de aceasta grupare esentiala a stiintelor, contabilitatea nu poate fi incadrata decat in "stiinte sociale", incadrare care a devenit evidenta la inceputul sec. XX si reprezinta pana astazi o opinie larg acceptata, chiar daca unii dintre autori definesc contabilitatea ca fiind o stiinta sociala, dar si o stiinta aplicativa.
Integrarea contabilitatii in stiintele sociale se sprijina pe urmatoarele argumente:
Este o creatie a mintii omenesti;
Inregistreaza in maniera specifica activitati, fenomene, evenimente si fapte circumscrise in mediul social;
Atat producatorii cat si utilizatorii de ionformatii contabile fac parte integranta din societate;
Deciziile luate pe baza informatiilor contabile au impact asupra societatii, in sensul ca determina anumite mutatii sau schimbari.
Contabilitatea este dependenta sau influentata aproape exclusiv de fenomene sociale.
Opinia potrivit careia contabilitatea este si o stiinta aplicativa se justifica prin aceea ca:
prin inregistrarea unor fenomene reale contabilitatea actioneaza intr-un mediu veridic si concret;
conditionarea reciproca sI interactiunea dintre cunostintele teoretice acumulate de contabilitate si activitatea practica.
1.3.Delimitarea contabilitatii in cadrul stiintelor sociale.
Acest lucru necesita delimitari referitoare la pozitia contabilitatii in cadrul stiintelor sociale, ceea ce echivaleaza cu a raspunde la intrebarea "Care e stiinta sociala in care se incadreaza contabilitatea?". La aceasta intrebare nu exista un raspuns fix, deoarece dupa acceptarea contabilitatii ca stiinta sociala ea a fost revendicata de stiintele economice si de catre stiintele de gestiune.
Unii autori, adepti ai apartenentei contabilitatii la stiintele economice si-au sintetizat opiniile prin definitii de genul:
"Contabilitatea este o stiinta economica"
"Contabilitatea este o disciplina din stiintele economice"
"Contabilitatea- adevarata stiinta economica"
"Faptul contabil este un fapt economic"
Integrarea contabilitatatii in sfera stiintelor economice este argumentata intre altele prin rolul acesteia de a cuantifica si inregistra in expresie valorica fluxurile si circuitul schimburilor dintre diferiti agenti economici.
Desi legaturile dintre contabilitate si economie sunt incontestabile, fundamentarile economice ale modelului contabil prezinta neajunsul omniterii rolului practic al contabilitatii, care a devenit un instrument de gestiune a afacerilor, rol care se amplifica pe masura trecerii de la societatea industriala la societatea infoemationala, tendinta care se manifesta pregnant la tarile dezvoltate (SUA, Japonia).
Aceasta schimbare radicala a mediului economico-social a dus la delimitarea unui nou domeniu al cunoasterii: stiintele de gestiune.
Acestea sunt constituite dintr-un ansamblu eterogen de conostinte teoretice si practice, aplicabile in domenii diferite, unul dintre ele fiind gestiunea intreprinderii. Stiintele de gestiune includ atat discipline traditionale: contabilitatea, finantele, etc. cat si discipline, mai noi: marketing, management, etc.
Se poate concluziona ca asistam la o repozitionare a contabilitatii in ansamblul stiintelor sociale.
In acest nou context, contabilitatea poate fi definita ca o stiinta de gestiune, apartinand stiintelor sociale.
Desi opinia potrivit careia contabilitatea este stiinta de gestiune este tot mai mult acceptata, nu s-a realizat inca un consens deplin in aceasta privinta.
OBIECTUL DE STUDIU
1. Preliminarii privind obiectul contabilitatii.
Contabilitatea ca stiinta de gestiune, ca sistem de reflectare si cunoastere a realitatilor are un obiect propriu de studiu, diferit de obiectul celorlalte discipline stiintifice.
Fundamentarea obiectului contabilitatii este una din problemele majore ale teoriei contabile, dar care prezinta sI importante aplicatii practice:
1. cunoasterea domeniului si a sferei de actiune a contabilitatii in care ea isi exercita permanent rolul sI functiile;
2. pozitionarea contabilitatii in ansamblulcunoasterii stiintifice sI incadrarea ei in familia stiintelor sociale;
3. conceperea, aplicarea sI perfectionarea procedeelor concrete de lucru cu care opereaza contabilitatea in concordanta cu obiectul ei de studiu;
4. elaborarea regulilor sI normelor contabilitatii privind o9rganizarea contabilitatii astfel incat ea sa asigure realizarea integrala a obiectului ei;
5. directionarea cercetarii stiintifice din domeniul contabilitatii catre acele zone si laturi ale obiectului acesteia care sunt susceptibile perfectionarii, readaptarii;
6. decantarea elementelor privind obiectul contabilitatii pe etape ale evolutiei acestuia, elemente apte de a fi retinute de istoria contabilitatii.
Realizarea practica a obiectului contabilitatii inseamna reflectarea si cunoasterea permanenta a tuturor elementelor care se incadreaza in sfera acestui obiect.
Ca si contabilitatea insasi, obiectul sau de studiu a evoluat sub influenta contextului economico-social si a opiniilor diferitilor autori, care au abordat probleme referitoare la continutul si sfera obiectului contabilitatii.Ca in orice domeniu, aceste opinii au fost numeroase sI contradictorii.
Primele elemente ce vizeaza definirea obiectului contabilitatii au fost formulate de Luca Paciolo in lucrarea sa "Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita", in a doua carte a acesteia, "Tractatus de computis et scripturis"
Autorul considera ca obiect al contabilitatii : " Tot ceea ce dupa parerea negustorului ii apartine pe lume, precum si toate afacerile mari si marunte in ordinea in care au avut loc"
In evolutia istorica a contabilitatii s-au conturat urmatoarele conceptii:
1. Conceptia economica - insusita de o serie de autori, dupa opinia carora obiectul contabilitatii consta in urmarirea circuitului capitalului sub aspectul:
componentei ( capital fix sI capital circulant)
modului de procurare a capitalului ( propriu sI strain).
2. Conceptia juridica -larg acceptata de unii autori germani, potrivit carora obiectul contabilitatii il constituie reflectarea patrimoniului privit numai ca entitate juridica, adica drepturile sI obligatiile subiectului de patrimoniu, trecand in subsidiar bunurile economice ale titularului de patrimoniu.
Aceasta conceptie este criticabila deoarece se sprijina pe principiul confornm caruia relatiile juridice determina relatiile economice si nu invers, ca in realitate.
3. Conceptia financiara - potivit careia obiectul contabilitatii consta in inregistrarea valorica a existentei miscarii sI transformarii resurselor patrimoniale privite pe de o parte sub aspectul utilizarii lor ( utilizare durabila si utiliz. temporara) iar pe de alta parte sub aspectul provenientei ( resurse permanente si resurse temporare)
Asociata cu cea economica, aceasta conceptie are cei mai multi adepti in cadrul unor mari curente si scoli de contabilitate contemporane.
4. Conceptia administrativa - este produsul scolii italiene; se caracterizeaza prin acceptarea ca obiect al contabilitatii inregistrarea valorica sI controlul faptelor administrative, astfel incat intreprinderea sa realizeze profituri maxime cu eforturi minime.
5. Conceptia matematica - apartine unor autori care au definit contabilitatea ca o ramura a matematicii si i-au limitat obiectul la studiul conturilor.
Unele dintre aceste conceptii, indeosebi cea economica si cea juridica au rezistat timpului demonstrandu-si perenitatea.
Au suportat unele mutatii, ca urmare a regandirii lor, a.i. ele se regasesc si in fundamentarile actuale privind obiectul contabilitatii.
PATRIMONIUL - OBIECT AL CONTABILITAtII.
1. Conceptul de patrimoniu ca obiect de studiu al contabilitatii.
In stadiul actual al dezvoltarii contabilitatii, indeosedi a teoriei contabile, s-a juns la acceptiune agenerala ca obiectul de studiu al acestei discipline il constituie patrimoniul apartinand unei persoane fizice sau juridice.
Potrivit normelor legale, elementele esentiale ale persoanei juridice sunt urmatoarele:
organizare de sine statatoare;
patrimoniu propriu autonom ( care nu se confunda cu patrimoniul asociatilor si nici cu patrimoniul altei societati)
scop determinat sI licit al activitatii.
Din punct de vedere al contabilitatii patrimoniul reprezinta o entitate economico-juridica formata pe de o parte din totalitatea bunurilor economice (avere, activ) apartinand unei persoane fizice sau juridice iar pe de alta parte din totalitatea drepturilor sI obligatiilor cu valoare economica ce exprima raporturile de proprietate in cadrul carora au fost procurate bunurile economice.
Prima definitie data contabilitatii
apartine lui Luca Paciolo, fiind formulata in lucrarea sa, care a parut la
Conceptii privind contabilitatea:
contabilitatea carta
contabilitatea ca teorie stiintifica
contabilitatea ca tehnica de culegere, prelucrare, stocare, transfer si analiza a informatiilor.
In calitatea sa de teorie stiintifica, contabilitatea reprezinta un sistem de principii sI reguli care explica si informeaza.
Ca metoda sau tehnica reprezinta un ansamblu concret de instrumente si procedee prin care se observa resursele economice ale societatii, separate ca entitati patrimoniale.
Patrimoniul ca obiect de studiu al contabilitatii.
Pentru ca un patrimoniu sa existe sunt necesare 2 elemente interdependente:
unul in persoana fizica sau juridica ca subiect de drepturi si obligatii;
altul in bunurile economice, ca obiecte de drepturi si obligatii.
Intre obiectele de drepturi si obligatii si obligatiile pe de alta parte sta persoana fizica sau juridica in calitatea sa de subiect de drepturi si obligatii.
Patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor de obligatii cu valoare economica apartinand unei persoane fizice sau juridice, precum si bunurile la care se refera.
In definirea si analiza patrimoniului ca obiect al contabilitatii literatura de specialitate cunoaste 3 conceptii :
conceptia juridica
conceptia economica
conceptia economico-juridica
In conceptia juridica se apreciaza ca patrimoniul reprezinta toate drepturile si obligatiile cu continut economic ale unui subiect de drept.
Conform conceptiei economice patrimoniul este considerat ca totalitate a bunurilor economice exprimabile in bani, inclusiv rezultatele folosirii lor, ce apartine unei persoane fizice sau juridice.
Prin asocierea celor doua conceptii s-a ajuns la definirea economico-juridica a patrimoniului, conform careia acesta este un complex de drepturi si obligatii, cu respectivele lor obiecte de drepturi si obiecte de obligatii evaluabile in bani.
Bunurile ca obiect de drepturi si obligatii formeaza substanta materiala a patrimoniului. Ele au o determinanta existentiala sI una economica.
Prima determinare evidentiaza faptul ca bunurile au forma concreta identificabila ca structuri, fiind delimitate ca bunuri materiale sau corporale (masini, utilaje,cladiri,marfuri) sI bunuri nenaturale sau necorporale ( creante sau valori in curs de decont, brevete)
Determinarea economica a bunurilor se exprima prin utilitatea sI valoarea lor.
In sens economic, utilitatea unui bun desemneaza capacitatea acestuia de a satisface o nevoie prin folosirea sa in productie sau in consum.
Calitatea de valori a bunurilor se manifesta prin aceea ca ele intra ca marfa in circuitul economic sau sunt exprimate in bani.
Cea de-a doua componenta a patrimoniului, drepturile si obligatiile evaluabile in bani exprima raporturile de proprietate, in cadrul carora se procura si gestioneaza bunurile.Ele capata forma de drepturi in situatia in care titularul de patrimoniu este propietar si deci nu trebuie sa acorde nici un echivalent valoric pentru bunurile aflate in posesia si folosinta sa.
In cazul obligatiilor, pentru bunurile componente ale patrimoniului titularul poate sa indeplineasca o anumita prestatie sau sa dea un echivalent valoric.
Exemplu:
Cazul unui intreprinzator care intemeiaza o SRL, el fiind unicul asociat, cu urm. situatie a patrimoniului :
1) Mijl. fixe proprii 430.000
2) Bunuri numerar 620.000
3) Credit bancar primit in cont 250.000
4) Obiecte de inventar 75.000
5) Materii prime primite de la 125.000
un furnizor neachitate
1.500.000
Capitalul social declarat si inscris la Of. Reg. Com. Pe baza hotararii judecatoresti este de 1.125.000 (mijl. fixe(1), bani numerar (2) + obiecte de inventar (4).
O prima constatare este ca asociatul unic poseda in momentul inceperii activitatii un patrimoniu ec. de 1.500.000 din care 1.125.000 ii apartin cu titlul de capital propriu, iar 375.000 reprezinta credite obtinute de la banca si respectiv datorie catre furnizor.
Patrimoniul se reprezinta sub forma unui bilant de deschidere a activitatii.
Bilant = tabel care prezinta situatia la un moment dat a patrimoniului unitatii.
In aceeasi conceptie este formulat ob. contabilitatii de catre Legea contabilitatii, care prevede ca:" obiectul contabilitatii il constituie reflectarea in expresie baneasca a bunurilor mobile sI imobile, inclusiv solul, bogatiile naturale,zacamintele si alte bunuri cu potential economic, disponibilitati banesti, titlurile de valoare, drepturile si obligatiile unitatilor patrim., precum sI miscarile sI modificarile intervenite in urma operatiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile sI rezultatele obtinute de acestea".
Este important de retinut ca un patrimoniu nu poate fi delimitat teoretic, nici practic ca obiect al contabilitatii decat in masura in care unitatea patrimoniala este legal constituita, iar valorile economice care compun patrimoniul sunt inveswtite, adica realmente folosite intr-o anumita activitate economica lucrativa aducatoare de profit (lucrum=castig) sau in alte activitati cu caracter nelucrativ ( neaducator de venituri) - activitati administrative, social-culturale, etc.
I Inceputul firmei
I. Existenta ( solduri initiale)
II. Modificari (+_ ) iesiri}
III. decurge forma contractului
Aspecte privind relatia contabilitate-patrimoniu
Definitia obiectului contabilitatii reflecta trasaturile esentiale ale elementelor definitorii cuprinzand genul proxim sI diferenta specifica. De aceea sunt necesare unele precizari menite sa ajute la intelegerea mai cuprinzatoare sI mai profunda a obiectului contabilitatii.In acest plan se impun urmatoarele sublinieri cu privire la relatia dintre contabilitate sI patrimoniu:
In realizarea obiectului sau contabilitatea isi indeplineste multidimensional rolul sau care ii este atribuit de Legea Contabilitatii "instrument practic de cunoastere, gestiune sI control al patrimoniului sI al rezultatelor obtinute" Acestea sunt totodata atribute ale contabilitatii care ii atesta identitatea ca stiinta de gestiune.
In sfera obiectului contabilitatii sunt cuprinse toate elementele structurale de Activ si cele de Pasiv ale patrimoniului, deci este vorba de o cuprindere cu caracter exhaustiv (pana la epuizare).
Inregistrarea in contabilitate a elementelor patrimoniale se efectueaza in mod individualizat tinand seama de particularitatile specifice ale fiecarui element prin utilizarea cater.. unui cont distinct in care se inscriu intr-o anumita ordine sI dupa anumite reguli toate datele privind elementul patrimonial de activ sI de pasiv.
Modificarile la care sunt supuse elementele patrimoniale sunt determinate de operatiile economice sI financiare efectuate pe parcursul desfacerii activitatii unitatii patrimoniale. In functie de continutul lor pot fi grupate in:
- operatii de investitii
- operatii de exploatare
- operatii de finantare.
Aceste 3 categorii de operatii formeaza obiectul inregistrarii in contabilitate aplicand principiul dublei inregistrari.
Ambele circuite ale sistemului informational contabil (contabilitatea financiara si cea de gestiune) sunt folosite pentru realizarea obiectului contabilitatii) - sistem dualist
Utlizarea etalonului banesc este legata nemijlocit de realizarea obiectului contabilitatii prin aceea ca evaluarea in bani a elementelor patrimoniale ajuta la omogenizarea valorica a acestora - cerinta esentiala pentru reflectarea acestora in contabilitate.
Notiunea de evaluare a patrimoniului nu se suprapune cu aceea de evaluare a intreprinderii, aceasta din urma fiind o lucrare complexa efectuata de o echipa de evaluatori dupa anumite tehnici sI procedee specifice prin care patrimoniul global sI fiecare element al acestuia sunt actualizate valoric la nivelul pietei.
Informatiile contabile obtinute prin inregistrarea existentei sI miscarile elementelor patrimoniale sunt supuse periodic operatiilor de verificare, control sI analiza, urmarindu-se urmatoarele obiective principale :
- obtinerea certitudinii asupra exactitatii informatiilor contabile, constituind una din cerintele esentiale pentru redarea cu ajutorul bilantului contabil a imaginii fidele a patrimoniului;
- constatarea pe baza controlului a masurii in care este asigurata integritatea materiala sI utilizarea in conditii de eficienta a mijloacelor materiale sI banesti;
- efectuarea analizei economico-financiare a tuturor componentelor patrimoniului formulandu-se in urma acesteia concluzii si decizii in baza carora se contureaza activitatea pentru viitor.
Obiectul contabilitatii include in sfera sa unele elemente specifice, in baza carora se determina rezultatele financiare ( profit sau pierdere).
Aceste elemnte constau in venituri sI cheltuieli. Orice activitate este generatoare de cheltuieli sI venituri.
Cheltuielile constau pe de o parte in sume de bani platite sau de platit ca echivalent valoric al bunurilor materiale, lucrarilor executate sI serviciilor achizitionate de la furnizori, sume datorate bugetului statului cu titlu de impozite sI taxe sI pe de alta parte constau in consumuri de bunuri materiale in scop productiv sau neproductive
Ex: materii prime consumate in sectiile de productie se transforma in cheltuieli cu materii prime.
Veniturile sunt reprezentate de sumele incasate sau de incasat (vanzare pe credit) ca echivalent valoric al livrarilor de bunuri ( produse finite, marfuri), lucrarilor executate sau serviciilor prestate.
La nivelul unitatilor patrimoniale (microeconomic) suma totala a veniturilor incasate mai poarta denumirea de cifra de afaceri.
Prin compararea sumei totale a veniturilor cu suma totala a cheltuielilor se determina rezultatul financiar ce poate fi :
- sursa, cand suma veniturilor > suma cheltuielilor sau in pierdere đ elem. de activ, pentru realizarea echilibrului patrimoniului;
- cand cheltuielile > veniturile, in acest context relatia dintre venituri , cheltuieli sI rezultatul financiar poate fi exprimat prin urmatoarea ecuatie:
Cheltuieli +_ Rezultate financiare = Venituri
sau tinand seama de natura rezultatelor financiare:
Cheltuieli + Profit = Venituri
Cheltuieli- Pierdere = Venituri
Cheltuielile, indiferent de natura sI destinatia lor sunt elemente de activ deoarece sunt generate de alte elemente de activ (mijl. materiale, banesti) care prin consumare sau plati se transforma in cheltuieli.
Veniturile, indiferent de genul obiectului de activitate care le-a generat sunt elemente de pasiv, prin aceea ca reprezinta sursa unei parti din mijloacele banesti componente ale activului patrimonial.
Rezultatele financiare sunt determinate in faza finala a circuitului economic (=succesiunea proceselor aprovizioanare-producere-desfacere), ceea ce impune ca miscarea si transformarile elementelor patrimoniale sa fie reflectate in contabilitate pe intrewg traseul acestui circuit. Se realizeaza astfel un ciclu contabil al inregistrarilor efectuate distinct in ordine cronologica si sistematica.
Cronologic
D C
Marfuri = Furnizori = 100.000
sistematic:
D Marfuri C D Furnizori C
Prin ciclurile contabile succesive sI neintrerupte se concretizeaza modul in care contabilitatea actioneaza prin anumite procedee in scopul realizarii obiectului sau. Aceste procedee formeaza impreuna metoda contabilitatii.
FUNDAMENTE ALE METODEI CONTABILITAsII
Problemele referitoare la obiectul contabilitatii sunt abordate sI rezolavate de aceasta disciplina atat in plan teoretic cat si in plan aplicativ.
In timp ce abordarile teoretice au drept scop fundamentarea continutului sI sferei de cuprindere a obiectului contabilitatii, cele cu caracter aplicativ necesita rezolvarea unor probleme diverse sI complexe legate de
Pentru solutionarea problemelor din ambele domenii (teoretic sI practic), in mod deosebit a a celor cu caracter practic contabilitatea dispune de o metoda proprie sI specifica de actiune. Dealtfel orice disciplina stiintifica se caracterizeaza prin existenta
unui obiect propriu de cercetare sI in legatura nemijlocita cu acesta prin folosirea unei metode corespunzatoare de cercetare a obiectului.
In acceptia generala metoda (din grecescul methodos) inseamna cale, mijloc, modalitate, procedeu sau ansamblu de procedee de cercetare sI cunoastere a unui fenomen natural sau social.
Notiunea de metoda nu se suprapune cu aceea de procedeu. Orice stiinta dispune de o singura metoda de cercetare, formata din mai multe procedee.
In acceptia contabila metoda reprezinta totalitatea procedeelor intercorelate folosite de contabilitate ca un tot unitar in scopul realizarii obiectului sau.
Importanta sI rolul metodei contabilitatii pot fi sesizate sub urmatoarele aspecte esentiale:
o prima importanta reprezinta singura cale de urmat pentru atingerea scopului sau de importanta majora in contabilitate: realizarea obiectului acesteia;
contribuie prin procedeele sale specifice si nespecifice la indeplinirea functiei financiar-contabile ce revine oricarei unitati patrimoniale;
constituie alaturi de obiectul contabuilitatii elementul esential de fundamentare a statutului stiintific al acestei discipline;
ajuta la identificarea sI pozitionarea contabilitatii ca stiinta de gestiune in cadrul familiilor stiintelor sociale, precum si la clarificarea relatiilor cu alte stiinte de gestiune(finante, management)
concretizeaza modul de aplicare a regulilor si normelor privind organizarea contabilitatii, precum si modul de aplicare a unor principii fundamentale ale acesteia (principiul dublei inregistrari si principiul dublei prezentari.
CLASIFICAREA : este operatia logica prin care obiectele sI fenomenele sunt grupate in clase, grupe sI subgrupe in functie de asemanarile sI deosebirile obiectelor clasificate.
Prin clasificare se realizeaza sistematizarea cunostintelor, fixarea notiunilor.
Metoda contabilitatii se aplica pe o sfera cuprinzatoare; procedeul clasificarii realizeaza grupari diferite care se refera in principal la elementele patrimoniului: documente contabile, evaluarea conturile, veniturile si cheltuielile, etc.
ANALIZA : este un procedeu general de cercetare a realitatii bazat pe descompunerea unui intreg ( obiect, fenomen, etc.)in elemente componente sI studierea distincta a fiecaruia dintre acestea.
In contabilitate, analiza creeaza posibilitatea cercetarii aprofundate a diferitelor laturi ale ob. contabilitatii, ceea ce duce la formularea de concluzii care sunt apoi valorificate in procesul decizional.
Exemplu: In contabilitate sunt supuse analizei:
toate operatiile economice sI financiare care produc modificari in structura patrimoniului, analiza fiind necesara pentru cunoasterea naturii si legalizarii operatiilor respective precum si a modului in care ele sunt inregistrate in contabilitate;
alte elemente care sunt supuse analizei : datele reflectate in bilantul contabil se realizeaza in scopul cunoasterii a laturii, a activelor financiare desfasurate de unitatea respectiva.
datele din contul 121 "Profit sI pierderi", care reflecta veniturile sI cheltuielile in baza carora sunt determinate rezultatele financiare.
D 121 C
Cheltuieli Venituri
SINTEZA: opusa analizei, dar strans legata de aceasta. Ea consta in reunirea intr-un tot unitar a elementelor obtinute pe baza analizei sI in stabilirea legaturilor existente intre aceste elemente.In timp ce analiza descompune un element, sinteza reuneste elementele obtinute printr-o ampla analiza.
Exemplu: in contabilitate se intocmesc lucrari de sinteza - balante de verificare si bilantul contabil in cadrul carora informatiile contabile sunt reunite (centralizate) ceea ce favorizeaza cunoasterea ansamblului, precum sI stabilirea unor legaturi intrre acestea.
PROCEDEE SPECIFICE se caracterizeaza prin folosirea exclusiva a lor de catre contabilitate sI prin rolul specific ce revine fiecarui procedeu in reflectarea anumitor laturi a obiectului contabilitatii.
Trasaturi: - nu sunt folosite ca ,mijloace de lucru de nici una din metodele altor stiinte;
- contribuie cu prioritate la fundamentarea caracterului indepent si implicit la delimitarea acesteia;
- sunt aplicate practic intr-o stransa conditionare;
- cu ajutorul lor se obtine volumul integral al informatiilor procurate de fiecare procedeu specific - trebuie sa existe o egalitate permanenta.
Metoda contabilitatii cuprinde urmatoarele procedee specifice:
1. contul
2. balanta de verificare
3. bilantul contabil
CONTUL : este cel mai reprezentativ element al metodei contabiltatii, destinat inregistrarilor fiecarui element patrimonial sub aspect sferic, miscarii sI transformarii folosind etalonul banesc, precum sI a anumitor reguli (norme) de inregistrare a oricaror operatii generatoare de modificari pe baza principiului dublei inregistrari.
Pentru extinderea sferei de intelegere a notiunii de cont se fac urmatoarele precizari:
cu ajutorul contului se inregistreaza in mod individual orice element patrimonial in scopul obtinerii de informatii cu privire la fiecare bun economic, proces economic, sursa de finantare, rezultat financiar;
miscarile constand in majorari si micsorari care trebuie delimitate in functie de natura elementelor patrimoniale in sensul de a distinge majorarile de Activ sI majorarile de Pasiv, ele inregistrandu-se in parti opuse ale contului;
pentru a raspunde tuturor cerintele de utilizare, contul are o anumita forma ( T ), forma care permite inregistrarea separata pe deo parte la sumele cu +, pe de o parte la sumele cu - ;
contul are doua parti: D si C.
elementele se grupeaza in doua categorii: A sI P, sistemul conturilor este de asemenea din doua mari categorii de conturi: A sI P;
cu ajutorul contului se fac inregistrari sub doua forme :
1) forma cronologica in registrul jurnal
2) forma sistematica in registrul "Cartea mare".
Datorita faptului ca orice operatie economico-financiara modifica cel putin 2 elemente patrimoniale concomitent sI cu aceeasi valoare, se folossesc de fiecare data cate doua conturi pentru reflectarea ambelor modificari T utilizarea oricarui cont are la baza principiul dublei inregistrari.
BALANsA DE VERIFICARE
Este denumita si balanta conturilor, ea reprezinta un alt procedeu specific al metodei contabilitatii. Ea consta intr-o lucrare de sinteza, intocmita periodic, lunar, sI cuprinde toate conturile de A sI cele de P cu datele preluate din cartea mare, cu ajutorul careia se reunesc:solduri initiale, majorari, micsorari, solduri finale, toate acestea scriindu-se in balanta de verificare.
Balanta contabila indeplineste urmatoarele functii principale:
verifica exactitatea datelor contabile din registrul jurnal si din cartea mare;
centralizeaza informatiile preluate din cartea mare;
realizeaza balanta de verificare : preluare din balanta a soldurilor finale de la fiecare cont.
BILANsUL CONTABIL
Este procedeul specific al metodei contabilitatii cu ajutorul caruia se infatiseaza periodic, semestrial, intr-o forma sintetica situatia de ansamblu a patrimoniului cu cele 2 componente ( A sI P ), fiind realizata astfel dubla reprezentare a patrimoniului.
Sub raportul structurii sI al functiilor sale , bilantul contabil prezinta urmatoarele particularitati esentiale:
cuprinde ca sI patrimoniul 2 parti distincte A (stanga), P (dreapta);
in A sunt inscrise intr-o grupare adecvata costurile totale ale bunurilor economice, precum si eventualele pierderi ale unitatii economice;
in P sunt reflectate de asemenea intr-o delimitare specifica grupe, subgrupe de Pasiv, toate drepturile sI obligatiile unitatii - denumite sI surse de finantare;
atat bunurile economice care formeaza elementele din A, cat si sursele de procurare a acestor bunuri, ca elemente componente ale P sunt reflectate in bilant intr-o maniera sintetica generalizata, fara informatii de detaliu, ceea ce face necesara intocmirea unor situatii la bilant, care cuprind informatii suplimentare ce completeaza datele reflectate in bilant. Reflectand situatia statica si de ansamblu a patrimoniului, bilantul contabil ofera fondul de informatii necesar efectuarii analizei financiare a activitatilor intrprinderii.
PROCEDEE ALE METODEI CONTABILITAsII
Procedeele din aceasta categorie prezinta particularitatea utilizarii preponderent, dar nu in exclusivitate, in sensul ca ele pot fi aplicate uneori si cu metodele altor discipline. Deci aceste procedee se asociaza celorlalte (nespecifice si specifice) formand un tot unitar.
In categoria procedeelor comune, atat a metodei contabilitatii, cat si a altor discipline, fac parte:
documente justificative
evaluarea
calculatia
inventarierea
Documente justificative: constau in acte scrise, de regula cu structura tipizata, care se intocmesc dupa norme prestabilite pentru fiecare operatie economico-financ. Generatoare de modificari cantitative sI valorice sau numai valorice in masa elementelor patrim.
Necesitatea intocmirii doc. justificative, rolul sI functia acestora vizeaza realizarea urmatoarelor obiective principale:
atesta realitatea fiecarei operatii ec.-financ efectuata de unitatea patrim ;
constituie o baza pentru inregistrarea fiecarei op. ec-financ in conturi, in ordine cronologica (registrul jurnal) a operatiilor pe care le consemneaza, dupa care acelasi document asigura datele priamre de intrare in sistemul de prelucrare automata a datelor ;
procura datele necesare exercitarii tuturor formelor de control ( control de gestiune, controlul cenzorilor)pentru a constata:
legalitatea, eficienta si oportunitatea operatiilor efectuate, integritatea operatiilor elementelor patrim, respectarea disciplinei.
Doc. justificative pot fi admise ca proba in justitie, in mod independent sau impreuna cu registrul contabil sau bilantul contabil in scopul solutionarii anumitor litigii care pot aparea intre unitatile patr. si alte persoane fizice sau juridice.
Evaluarea: procedeu folosit in metoda contabilitatii pentru exprimarea valorica cu ajutorul etalonului monetar a tuturor elementelor de A sI P, precum sI a oricarei modificari intervenite in sfera elem. patrim.
Evaluarea consta intr-un complex de operatii ec. sI financ. efectuate de catre o echipa de evaluatori dupa principii, tehnici sI procedee specifice in scopul actualizarii valorii patrim. global sI a fiecarui element patrim la nivelul pretului pietei.
Importanta evaluarii:
realizeaza omegenizarea diversificarii elementelor patrim. aducandu-le la un numitor comun;
contribuie la realizarea unei interconexiuni permanente intre toate procedeele metodei contabilitatii;
stabileste o relatie directa intre inregistrarea ctb. si sistemul de preturi in toate fazele circuitului prod.
face posibila sintetizarea sI centralizarea periodica a informatiilor ctb. cu ajutorul balantei sI a sI a bilantului ctb. redand astfel imaginea fidela a patrim.
creaza conditii pentru compararea in timp sI spatiu a anumitor indicatori privind activitatea ec. sI financ. desf. de unit. patrim.
Calculatia: In contabilitate calculatia are o dubla semnificatie: calculatia in acceptia generala sI calculatia in acceptia restransa.
Calculatia in acceptia generala include toate operatiile matematice de calculce se efectueaza in contabilitatea financiara:
calendarul marimilor valorice efectuate in cadrul doc. justificative;
calcularea valorii aportului in natura ale asociatilor la capitalul social;
calcularea pretului de intrare sI de iesire din gestiune a mat prime sI a altor materiale;
calcularea salariilor personalului sI a impozitelor eferente;
calculul privind bilantul;
calculul dividendelor cuvenite asociatilor.
Calculatia in acceptia restransa reprezinta un ansamblu de calcule efectuate periodic dupa o anumita metodologie in scopul determinarii costului pe feluri de produse fabricate, lucrari executate sI servicii prestate. Acest cost este necesar a fi calculat pentru compararea pretului de vanzare a aceluiasi produs pentru a determina marimea venitului.
Calculul costurilor pe feluri de produse, lucrari si servicii executate este efectuat de contabilitatea de gestiune.
Rolul calculatiei:
fundamenteaza realitatea informatiilor ctb. prin aceea ca marea majoritate a acestora sunt rezultatul unor calcule;
contribuie la exercitarea controlului integritatii elementelor patrimoniului ;
are implicatii directe in stabilirea rezultatului financiar deoarece marimea acestuia ( profit sau pierdere) reprezinta efectul combinat al unor calcule luand ca baza venitul sI cheltuielile privind un anumit exercitiu financiar;
realizeaza legaturi intre cele doua circuite ale sistemului informational a contab in urmatorul sens: cheltuielile inregistrate dupa natura lor, in contab financ (chelt. cu materii prime, salarii, etc) sunt preluate in contab de gestiune unde sunt inregistrate dupa destionatia chelt. pe feluri de produse, lucrari sI servicii prestate, dupa care se efectueaza operatia de cacul a costurilor.
Inventarierea - este procesul folosit de contab pentru verificarea periodica a existentei si starii fiecarui element patrimonial sau expatrimonial , bunuri apartinand altor persoane fizice sau juridice;
este procesul care face posibila compararea soldurilor faptice din listele de inventariere cu cele scriptice din conturile analitice ale aceleiasi elemente patrimoniale constatate cu plus sI minus de inventar;
furnizeaza informatii necesare repararii prejudiciilor aduse unit. patrim. prin lipsurile constatate in gestiune de natura materiala si baneasca;
contribuie prin datele de care dispune la determinarea situatiei nete a patrimoniului la sfarsitul exercitiului, situatie stabilita pe baza urmat. date:
constituie baza inregistrarilor in contabilitate la incheierea exercitiului, a operatiilor de reglare (regularizare) a valorii unor elemente patrim astfel inat aceasta valoare sa fie cat mai aproape de realitate si sa fie astfel reflectata in bilantul contabil.
Ciclu contabilitate
Bilantul de deschidere Op. ec-financ.
Doc. justificative
Conturi
Evaluarea Registru jurnal
Calculatia Registru Cartea mare
Analiza Balanta de verificare 1
Inventariere generala
Balanta de verificare 2
Bilant contabil de inchidere
Structuri patrimoniale si modificarea acestora.
Necesitatea cunoasterii structurilor sI a modificarilor patrimoniale.
Patrimoniul ca entitate ec-juridica include in sfera sa, atat in A cat sI in P, forme multiple sI variate de elemente componente sI structuri patrimoniale.
Cunoasterea structurii patrimoniului prezinta pentru contabilitate importanta teoretica sI practica sub aspectele urmatoare:
1. fiecare element structural al patrimoniului se divide prin continut sI prin anumite particularitati, ceea ce impune utilizarea in conditii specifice a procedeelor metodei contabilitatii;
2. delimitarea masei patrim. in cele doua categorii de structuri (AsiP) impune bilantului contabil o alcatuire interna, astfel inat cu ajutorul acestuia sa se poata realiza modelarea situatiei patrimoniului sub forma dublei reprezentari ale acesteia.
In cadrul bilantului ctb. multimea elementelor patrim este grupata sI sintetizata valoric atat in A cat sI in P dupa criterii specifice in felul urmator:
In cadrul A elementele patrim. de A sunt sintetizate intr-o grupare realizata in functie de 2 criterii:
destinatia bunului economic
gradul de lichiditate al acestuia.
In A bilantului elem.patrim. sunt grupate astfel:
I. Active imobilizate - imobilizari necorporale
- imobilizari corporale
- imobilizari financiare
II. Active circulante - stocuri si produse in curs de executie
- creante
- plasamente
- disponibilitati banesti
III. Active de regularizare sI asimilate
IV. Prime privind rambursarea obligatiunilor.
In P bilantului sunt sistematizate elemente de P dupa 2 criterii:
- natura drepturilor sI a obligatiilor
- gradul de exigibilitate al datoriilor (scadenta).
In functie de aceste 2 criterii elem. De P se grupeaza astfel:
I. Capitaluri proprii: - capitalul individual
- rezerve de capital
- profitul exercitiului
- alte capitaluri proprii
II. Provizioane pentru riscuri si cheltuieli
III. Datorii: - credite bancare pe termen lung
- credite bancare pe termen scurt
- furnizori
- creditori diversi
- alte datorii
IV. Pasive de regularizare si asimilate.
Marimea valorica a fiecarui element patrim inscris in A sI P bilantului este egal cu soldul final al contului corespunzator din balanta de verificare. Aceste solduri finale sunt inscrise in bilant de regula grupate pe elemente continut economic.Aceasta grupare in cadrul bilantului In cadrul bilantului a elementelor patrim.in A si in P poarta denumirea de posturi sau pozitii in bilant.
In cadrul A costurile respective sunt inscrise in ordinea inversa a lichiditatii activelor, ceea ce inseamna ca in A bilantului se inscriu elementele cel mai putin lichide cum sunt: imobilizarile necorporale sI cele corporale, iar ultimele sunt dispionibilitatile banesti denumite sI lichiditati.
In P bilantului succesiunea pozitiilor respective se realizeaza in ordinea inversa a exigibilitatii lor, ceea ce inseamna ca in P se inscriu in primul rand capitaluri proprii deoarece au termenul de exigibilitate cel mai indepartat, dupa care se continua cu datoriile pe termen lung sI scurt, obligatiile curente, etc.
In baza celor prezentate se pot contura urmatoarele definitii ale A si P:
Activul exprima natura, destinatia si gradul de lichiditate a bunurilor economice de care dispune o unitate economica.
Pasivul evidentiaza natura drepturilor sI obligatiilor, modul de formare a acestora sI exigibilitatea lor.
Schema sintetica a bilantului contabil prin intermediul caruia sunt redate in dubla inregistrare principalele structuri patrim. pe categorii grupate sI feluri ale acestora se prezinta astfel:
Bilant contabil
A mii lei P Elem de A Suma Elem de A Suma
Active imobilizate 1.100 1.Capitaluri proprii 1.300
1.1. imibiliz. necorporale 100 1.1. capital social 550
1.2. imobiliz. Corporale 600 1.2. rezerve 150
1.3. imobiliz. Financiare 400 1.3. profit 300
Active circulante 970 1.4. fonduri 160
2.1 Stocuri de mat.prime 350 1.5. provizioane 140
2.2 Stocuri de marfuri 250 2.Provizioane pentru riscuri
2.3 Prod. in curs de executie 120 sI cheltuieli 120
2.4. Creante (clienti diversi) 100 3. Datorii 700
2.5. Disponibilitati banesti 150 3.1. imprumuturi sI dat.asimil 450
Active de regularizare sI asimilate 3.2. furnizori 150
cheltuite anticipat 50 3.3. alte datorii 100
Prime rambursabile 80 4.Pasive de regularizare si asim. 80
TOTAL 2.200 TOTAL 2.200
Egalitatea dintre totalul A sI totalul P este asigurata prin inregistrarea in conturi pe baza dublei inregistrari a tuturor operatiilor economice sI financiare.
Cunoasterea continutului - prezinta interes nu numai in ce priveste legatura acestor structuri cu bilantul contabil, ci si cu sistemul conturilor cu ajutorul carora se inregistreaza cronologic si sistematic existenta si modificarea elementelor patrimoniale.
Spre deosebire de forma bilantului - care este impusa de necesitatea delimitarii si sistematizarii elem.patrim pe cele 2 categorii, forma conturilor raspunde cerintei de inregistrare a modif de dublu sens: majorari-micsorari, intrari-iesiri.
Exemplu
MODELAREA PRIN BILANs A SITUAsIEI PATRIMONIULUI
Din punct de vedere juridic Activul grupeaza elementele in bunuri reale si creante, iar Pasivul in capitaluri proprii si datorii.
Intr-o optica economica A se imparte in : - active de investitie
- active de exploatare
P se imparte in : - capitaluri
- datorii - financiare
- de exploatare.
Din punct de vedere financiar activele se grupeaza in functie de lichiditatea lor, iar pasivele in functie de exigibilitatea lor ( termenul de plata ).
ACTIVE:
utilizari permanente sub forma de bunuri de investitii
utilizari temporare sau creante (stocuri, creante)
pierderi generate de o activitate nerentabila privind consumarea resurselor.
PASIVE:
resurse permanente ( furnizate de catre proprietar)
resurse temporare sau curente ( asigurate de terti, furnizori, banci)
resurse rezultat (profituri realizate la sf. exercitiului financiar)
ACTIV PASIV
1.Active imobilizate 1. Capitaluri proprii
1.1. Imobilizari necorporale 1.1. Capital social (individual)
1.2. Imobilizari corporale 1.2. Rezerve
1.3. Imobilizari financiare 1.3. Rezultat
2. Active circulante 2. Provizioane pt.riscuri si cheltuieli
2.1. Stocuri si productie in curs de executie 3. Datorii
2.2. Creante 3.1. Imprumuturi si datorii financiare
2.3. Disponibilitati 3.2. Alte datorii
3. Active de regularizare 4. Pasive de regularizare
Ordinea de dispunere a pozitiilor in A bilantului este cea inversa lichiditatii activelor, de la cel mai putin lichide, cum sunt imobilizarile necorporale catre disponibilitatile banesti, care imbraca deja forma de bani.
In ceea ce priveste ordinea de succesiune a elementelor de pasiv, ea este inversa exigibilitatii surselor de finantare, incepand cu elementele capitalului propriu, continuand cu datorii pe termen lung, apoi datorii curente sau cele pe termen scurt.
ACTIVUL BILANsIER
1.ACTIVE IMOBILIZATE sunt active fixe, imobilizari, bunuri imobile.
cuprind toate acele valori economice de investitie a caror perioada de utilizare sI lichiditate este mai mare de un an;
se caracterizeaza prin durabilitatea lor mai indelungata, cat si prin repetata lor participare la circuitul economic.
1.1.Imobilizari necorporale
cheltuieli de cercetare-dezvoltare;
cheltuieli de constituire, brevete, licente, Know-how, marci de fabrica;
fond comercial;
alte imobilizari necorporale (programe informatice)
Exemplu:
Sa se delimiteze elementele patrimoniale de activ si de pasiv si sa se prezinte situatia lor intr-un bilant contabil:
- cheltuieli de constituire 1.400.000 A
- concesiuni, prevederi 2.800.000 A
- venituri din productia stocata 9.800.000 P
- pierderi din creante 2.000.000 A
- chelt. cu remuneratiile pers. 10.000.000 A
- cladiri 100.000.000 A
- masini, utilaje si masini 1.800.000 A
- acreditive 400.000 A
- chelt. privind obiectele de inv. 900.000 A
- furnizori de imob. 3.000.000 P
- avansuri de trezorerie 800.000 A
- clienti creditori 5.000.000 P
- profit 10.000.000 P
- provizioane pentru riscuri si ch. 1.600.000 P
- debitori 600.000 A
- venituri realizate in avans 2.800.000 P
- chelt. cu materii prime 3.500.000 A
- impozit pe salariu 2.000.000 P
- capital subscris varsat 75.000.000 P
- capital subscris nevarsat 15.000.000 P
Bilant mii lei
Activ Pasiv
cheltuieli de constituire 1.400 venituri din productia stocata 9.800
concesiuni, prevederi 2.800 furnizori de imob. 3.000
pierderi din creante 2.000 clienti creditori 6.000
chelt. cu remuneratiile pers. 10.000 profit 10.000
cladiri 100.000 provizioane pentru riscuri si ch. 1.600
masini, utilaje sI masini 1.800 venituri realizate in avans 2.800
acreditive 400 impozit pe salariu 2.000
chelt. privind obiectele de inv 900 capital subscris varsat 75.000
avansuri de trezorerie 800 capital subscris nevarsat 15.000
debitori 600
helt. cu materii prime 3.600
TOTAL 124.200 TOTAL 124.200
Stocuri aflate la terti : elemente materiale ( materii prime, materiale, ob. de inventar) care exista in patrimoniul societatii, dar care se afla temporar la terti ( in custodie, consignatie) sau valorile respective se afla in curs de aprovizionare. Pentru fiecare element de stocuri aflat in activul unitatilor patrimoniale in contabilitate se inregistreaza doua categorii principale:
intrari, preturi de intrare
iesiri, preturi de iesire.
Daca la inventarierea efectuata la inchidderea exercitiului se constata ca valoarea de inventar a unor elemente de stocuri este mai mica decat valoarea de intrare a elementelor reprezinta pentru minusul de valoare constatat, intreprinderea trebuie sa constituie provizioane pentru depreciere.
Toate elementele de stocuri, indiferent de natura si destinatia lor trebuie mentinute la un nivel optim pentru ca in acest fel sa se asigure continuitatea, dar in acelasi timp sa fie evitate imobilizarile financiare in stocuri peste necesar.
Creantele: reprezinta active circulante care constau in drepturi legale ale unei persoane fizice sau juridice cu calitate de creditor de a pretinde altei persoane fizice sau juridice in calitate de debitor sa-i achite o suma de banci determinata la o scadenta prestabilita. Principalele tipuri de creante sunt:
1) clientii: reprezinta persoane fizice sau juridice care au drept creanta generat de vanzarea pe credit a unor bunuri materiale, produse finite, marfuri, lucrari sau servicii urmand ca echivalentul valoric al livrarilor sa fie incasat ulterior de catre furnizor de la clienti. Dreptul de creanta al furnizorului fata de client este generat de decalajul avut intre data livrarii sI cea a incasarii de la clienti a echivalentului valoric al livrarii cu decontare ulterioara.
2) clienti incerti: o speta a clentilor care se confrunta cu dificultati financiare ceea ce determina neplata de catre acestia a datoriei la termenul stabilit respectiv a incasarii creantelor ( clientii rau platnici ). Delimitarea in contabilitate a clientilor incerti prezinta o importanta sub cel putin 2 aspecte:
a) pentru a realiza imaginea fidela a patrimoniului;
b) pentru eventuala inregistrare la pierderi din creante a valorii din creantele neincasate (pret de livrare + TVA)
3) clienti - facturi de intocmit : dreptul de creanta se inregistreaza separat pentru a marca faptul ca este vorba de livrari efectuate de catre furnizor fara a se intocmi factura urmand ca aceasta sa fie intocmita ulterior operatiei de livrare.
4) furnizori - debitori reflecta dreptul de creanta fata de furnizori, carora intreprinderea le acorda sume de bani cu titlu de avans in contul unor livrari ulterioare urmand ca din valoarea acestor livrari sa fie scazute avansurile acordate.
5) efecte de primit exprima dreptul de creanta pe termen scurt asimilate care prezinta particularitatea ca aceste drepturi sunt stabilite pe baza de efecte comerciale numite titluri de credit. Aceste titluri de credit cuprind obligatiile unei persoane fizice sau juridice de a plati unei alte persoane fizice sau juridice, o suma de bani in moneda nationala sau devize la o anumita data si un anumit loc.
Un efect comercial este inregistrat la furnizor ca efect de primit iar la client ca efect de plata. Posesorul titlului de credit isi exercita dreptul de creanta. Principalele efecte sunt : cambia, biletul de ordin, varantul sI carnetele CEC.
a) cambia: (trata sau polita): titlu comercial prin care creditorul sau emitentul da dispozitia altei persoane numita cros sa plateasca la scadenta o suma unei a 3-a persoane numite beneficiar.Emiterea unei cambii are la baza existenta unor raporturi juridice intre cele trei persoane participante.
Exemplu: Unitatea A vinde unitatii B marfuri la pretul 800.000 platibil peste 20 zile de la primirea marfurilor. La randul ei unitatea A datoreaza unitatii C dintr-un imprumut suma de 800.000 platibila la acelasi termen . Pentru simplificarea operatiei de decont a sumelor datorate, unitatea emite o cambie asupra unitatii B dat in favoarea unitatii C.
Cambia poate fi folosita:
pentru achitarea unei datorii fata de un alt debitor
Ex: datoria lui C fata de A , situatie in care cambia este transmisa de C( girant) creditorului sau prin operatiunea numita gir. ( girator= noul creditor al cambiei Aceasta poate sa transmita la randul sau altcuiva cambia.
incorporeaza o creanta transmisibila.
Functiile cambiei:
- instrument de plata: atunci cand posesorul cambiei prezinta cambia la scadenta pentru incasare evitand astfel utilizarea monedei;
- instrument de incasare: remiterea cambiei de catre furnizorul nei unitati bancare care dupa ce achita suma respectiva in cadrul operatiunilor va prezenta cambia la scadenta cleintului.
- instrument de credit: apare numai cand posesorul unei cambii sconteaza acest efect comercial.
b) biletul de ordin : o persoana numita emitent sau subscriitor se obliga sa plateasca la o anumita data o suma de bani datorata unei a doua persoane, numite beneficiar.
Particularitatile titlului de ordin fata de cambie:
- in timp ce cambia implica raporturi juridice intre trei persoane, biletul la ordin este intre doua persoane ( emitent=debitor, beneficiar indreptatit sa primeasca suma de la debitor)
c) varantul (warantul) Documentul este compus din:
- recipisa care constituie titlul de proprietate asupra marfurilor depuse spre pastrare intr-un depozit Varantul propriu-zis poate circula independent ca un efect comercial fiind transmisibil prin gir, il poate folosi ca garantie pentru obtinerea de imprumuturi bancare. Poate fi caracterizat ca fiind o varietate a biletului la ordin garantat prin gaj.
d) CEC-ul - este un instrument de plata, dar poate fi incadrat in categoria de credit alaturi de cambie si biletul la ordin.Se defineste ca fiind un inscris care cuprinde ordinul neconditionat dat de o persoana unei alte persoane ( tras) la care are un disponibil banesc in cont sa plateasca la prezentarea titlului o anumita suma de bani unui tert (beneficiar)
CEC-ul implica 3 persoane:-tragator, tras, beneficiar)
Fata de cambie CEC-ul prezinta:
au functia de instrument de plata
nu au functia de instrument de credit
CEC-ul este platibil numai la vedere.
6) Debitori diversi : persoane fizice sau juridice fata de care unitatea patromoniala are drepturi de creanta generate de op. Diverse.
Principalele operatii sunt:
subscrierile la imprumuturile efectuate de societati comerciale prin emisiunea de obligatiuni in sensul ca subscriitorii la aceste imprumuturi sunt debitorii societatii emitente pana la achitarea efectiva a sumelor;
vanzarea de active imobilizate corporale sau necorporale
vanzarea titlurilor de plasament (actiuni si obligatiuni) cumparate de agentul economic in scopul revanzarii;
trecerea pe seama persoanelor vinovate a valorilor materiale care sunt lipsa la inventar
dividentele aferente titlurilor de participare;
redeventele, chiriile, locatiile, dobanzile datorate intreprinderii de catre terti.
7) Alte creante: constituie o categorie distincta fiind rezultatul unor operatii de decontare cu sal. unitar ( creante salariale), cu bugetul statului (creante fiscale), cu bugetul asigurarilor sociale ( creante sociale)
Ex:- avansuri acordate pers. prez. dreptul de creanta a unitatii;
alte creante in legatura cu personalul constand in sume achitate acestora ( sporuri, remuneratii);
sume datorate unitatii de catre bugetul statului reprezentand impozite si taxe varsate in plus fata de sumele reale;
sume ce urmeaza a se primi de la asig. sociale cuvenite personalului ;
IMOBILIZARI FINANCIARE.
Investitiile productive concretizate in imobilizari (ne)corporale, intreprinderile pot efectua investitii financiare care se numesc investitii de portofoliu (totalitatea titlurilor de valoare denumite valori mobiliare constand in actiuni si obligatiuni, cambii, bilet la ordin, bon de tezaur pe care un agent economic le detine in proprietate sau garantie)
Investitii de portofoliu adica plasamente de actiuni, emise de alte intreprinderi in acordarea de imprumuturi altor unitati ( creante fin.) in scopul realizarii de venituri sub forma de dividente sau dobanszi.
Imobilizarile financiare se impart in:
titluri de participare
titluri imobiloizate ale activelor de portofoliu
alte titluri
creante imobilizate
1. Titluri de participare: constau in actiuni sau alte titluri de valoare pe care le detine un agent economic ca urmare a participarii durabile la constituirea capitalului altei unitati.
Aceasta forma de imobilizare financiara prezinta particularitatile:
- confera unitatii detinatoare dreptul de a controla activitatea societatii emitente, acest drept impunandparticip. expr. in % din cap. soc. emitent. Pe termen lung pot intra in activul soc. detinatoare prin aportari la cap. social si pot iesi din unitate prin vanzare (fiind asimilata ca o op. exceptionala pentru ca nu formeaza obiectul activitatii intreprinderii - ca si vanzarea de active imobilizate)
- daca detinatorul titlurilor de participare efectueaza cheltuieli suplimentare cu tinerea acestopr titluri, chelt. respective se inregistreaza ca cheltuieli obisnuite de exploatare.
- pentru titlurile de participare achizitionate se pot constitui provizioane pentru deprecierea lor.
- confera posesorului un drept de creanta precum si un venit sub forma de dividente.
2) Titluri imobilizate ale activelor de patruimoniu - o forma a investitiei financiare concretizate intr-un portofoliu de titluri de valoare (actiuni, obligatiuni comerciabile) achizitionate de detinator de la alte unitati. Intre aceste titluri siI titlurile de participare exista o deosebire: titlurile imobilizate nu dau dreptul de a interveni in gestiunea unitatii emitente. Ele confera dreptul de a obtine un profit sub forma de dividende.
3) Alte titluri - similare cu 1) si 2), mai ales cu detinerea lor durabila. Deosebirea dintre ele : aceste titluri nu sunt rezultatul unor decizii de investitie, ele provin din anumite obligatii.
4) Creante imobilizate - includ:
a) creante legate de participare - imprumuturi pe care o intreprindere le acorda altor unitati, conditia fiind ca unitatea ce acorda imrumutul sa detina titluri de participare de la unitatea imprumutata;
b) imprumutul acordat pe termen lung consta in sume date cu imprumut de o intreprindere altei unitati de la care nu detine participare, imprumutul fiind justificat de obtinerea de venituri sub forma de dobanzi;
c) includ garantii acordate de ag. ec., acestea fiind definite ca garantii. Garantia consta in schimbul destinatiei unui bun determinat pentru o eventuala despagubire a creditorului in cazul in care debitorul nu-si indeplineste obligatiile.
Cautiunea - suma de bani pusa la dispozitia creditorului ( persoana fizica sau juridica) in scopul asigurarii bunei executari de catre debitor a unei obligatii legale.
Toate componentele celor trei categorii de imobilizari (ne)corporale si financiare sunt inregistrate in ctb. sub aspectul existentei si modificarilor. Cerinta esentiala a inregistrarii concrete in contabilitate a imobiliz. mentionate consta in evaluarea lor corecta in urm. momente:
evaluare la intrare in patrimoniu
evaluare la bilant
evaluare la iesirea din patrimoniu.
ACTIVE CIRCULANTE - se numesc capital circulant si includ o serie de valori ec. delimitate sub aspectul urm.:
1) stucuri si produse in curs de executie
2) creante
3) titluri de plasament
4) disponibilitati banesti
Elementele patrimoniale cuprinse in activele circulante se deosebesc de activele imobilizate prin:
- se afla intr-o permanenta fluenta valorica in cadrul ciclului de exploatare, fluenta ce determina schimbarea formei materiale in fiecare faza a ciclului economic (aprov, prod.)
In aprovizionare banii imbraca forma stocului de materii prime si materiale consumabile. In productie stocul de materii prime se consuma. In desfasurare produsele finite sunt vandute cleintilor cu plata ulterioara (vanzare pe credit). Prin incasare la scadenta a pretului de vanzare datorat de clienti, dreptul de creanta asupra clientului se transf. in bani, ceea ce face posibila reluarea ciclului de exploatare.
- cea mai mare parte dintre componentele activelor circulante sunt bunuri fungibile ( se consuma pe masura intrebuintarii), de aici necesitatea innoirii continue cu exemplare noi;
- elementele active circulante au o durata de rotatie m. mica de 1 an, se reinoiesc de mai multe ori in cursul unui exercitiu financiar, au un grad mai mare de lichiditate.
1) Stocuri si produse in curs de executie: cantit. de bunuri materiale existente la o anumita data in cadrul intreprinderii, in scopul asig continuitatii activelor de productie. La unit cu activit de prod. elementele preponderente de stoc sunt: materii prime, materiale consumabile, piese de schimb.
a) materii prime - reprezinta elementele de baza ce participa la fabricarea produselor finite, regasindu-se in structura acestora integral sau partial;
b) materii consumabile - materiale auxiliare, combustibili, piese de schimb sI alte materiale ce participa sau ajuta la desf. activit. de productie fara a se regasi in produsul finit;
c) obiecte de inventar - bunuri ce indeplinesc alternativ ( nu cumulativ ) :
valoare mai mica decat limita stabilita de lege (1.000.000) indiferent de durata de folosire
duarata de folosire m. mica de 1 an indiferent de valoarea lor.
Ele se consuma treptat, ca si mijl. fixe, transmitandu-si treptat valoarea in chelt. sub denumirea de chelt. privind obiectele de inventar, al caror echivalent in pasiv este uzura obiectelor de inventar.
Anumite bunuri sunt asimilate de ob. de inventar : echipament de lucru, de protectie, etc.
d) baracamente si amenajari provizorii : constau in baraci, podete folosite in lucrari de organizare a santierelor. Prin derularea baracamentelor se pot recupera anumite materiale.
e) produse finite - bunuri materiale rezultate dintr-un proces tehnologic, deci bunurile care au parcurs toate fazele proc tehn, au fost supuse probelor si op. de receptie si au fost depozitate in scopul vanzarii lor.
d) semifabricatele: produse ce au o situatie intermediara intre prod finite si productia neterminata, prin aceea ca au parcuirs unele faze ale procesului de fabricatie, dupa care ele pot obtine 2 destinatii:
pot continua proc. de fabricatie, transf in produse finite;
pot fi livrate ca semifabricate altor clienti.
e) produse reziduale: constau in materiale recuperabile din operatia de prelucrare - deseuri, rebuturi, sunt depozitate si vandute clientilor.
f) produse in curs de executie - din productia neterminata. Prezinta urm. particularitati:
produse ce pana la sfarsitul unei perioade nu au parcurs toate fazele proc tehnologic.
in produsele neterminate se includ produsele care desi au parcurs stadiile de prelucrare nu au fost supuse operatiei de receptie tehn. sau nu au fost completate cu parti componente.
g) animalele - cele nascute sau tinere, crescute pentru productie sau reproductie, animale la ingrasatin scop valoric. Animalele de munca nu fac parte din activele circulante ci din categoria imobilizari corporale (mijl. fixe)
h) marfurile : bunuri ec. ce satisfac anumite nevoi de viata ale oamenilor. Sunt destinate vanzarii-cumpararii prin intermediul unitatii desfacere, vanzarea avand loc fara ca mf sa fie supuse unui proces de transformare. Marfurile sunt cumparate la un pret mai mic ( pretul de cump) si vandute la un pret mai mare ( pretul de livrare). Diferenta intre pretul de vanzare si pretul de cumparare este adaosul comercial, care are doua destinatii: - folosirea pentru acoperirea chelt circulante
- asigura un beneficiu unit comerciale.
i) ambalajele : constau in materii specifice folosite pentru a proteja si conserva marfurilor pe timpul pastrarii, transportarii, etc.
Dupa natura si destinatia lor sunt:- mijloace fixe (cisterne)
- obiecte de inventar (materile plastice)
