Rawls – conceptul de dreptate politica fata in fata cu criticii sai Ideea centrala a teoriei lui Rawls este ca principiile dreptatii, esentiale pentru realizarea structurilor unei democratii constitutionale, trebuie caracterizate in primul rand ca fiind de natura politica, spre deosebire de doctrinele morale, filosofice si religioase mai largi, asupra carora nu e posibil sa se cada de acord in contextul pluralismului modernitatii. Pe de alta parte, conceptul de dreptate nu este in perfecta concordanta cu o ordine morala preexistenta, ci coincidenta sa cu intelegerea noastra de sine pe parcursul istoriei si al dezvoltarii traditiilor a fortat patrunderea sa in viata publica. Dar in acelasi timp Rawls subliniaza ca acest concept de dreptate politica nu este un simplu modus vivendi, deoarece incorporeaza un consens social mai larg, specificand termenii echitabili de cooperare intre cetateni, priviti ca fiind liberi si egali. Acest consens cuprinde conceptul bunurilor primare: drepturile si libertatile de baza, puterile si prerogativele detinerii unei functii, venitul si averea, baza respectului de sine. De asemenea incorporeaza si “principiul diferentierii”: in care inegalitatile economice sunt permise atata timp cat ele imbunatatesc situatia tuturor, inclusiv a celui mai putin avantajat. Consensul general, precizeaza Rawls, nu este recunoscut prin simpla acceptare a unei anume autoritati, sau prin simpla supunere in fata unor aranjamente institutionale. “Pentru toti cei care afirma ca conceptia politica incepe cu propriile lor vederi de ansamblu si este cultivata pe bazele morale,filosofice si religioase pe care acesta le ofera.” O reactie critica la abordarea lui Rawls de definire a conceptului de dreptate ca echitate a fost centrata pe o presupusa incoerenta si problematizare a afirmatiei sale ca principiile dreptatii trebuie privite ca fiind politice, prin contrast cu o viziune mai larga a binelui, crezand in acelasi timp ca ca dreptatea ca politica are o baza morala. Dupa parerea lui Patrick Neal, teoria dreptatii a lui Rawls lasa o tensiune nerezolvata intre implicatiile politice si metafizice. Rawls, pe de o parte, vorbeste de dreptatea ca echitate ca de un concept independent de doctrinele morale, filosofice si religioase controversate, care isi are originea in intr-o intelegere definitorie provenind din traditia democratiei constitutionale. Totusi Rawls crede, in acelasi timp, ca dreptatea ca echiate nu trbuie interpretata in sensul dat conceptului de catre Hobbes, ci are o componenta morala, servind ca un acord politic intre cetatenii priviti ca persoane egale si libere, un “consens general” pe care doctrina filosofica, morala sau filosofica mai cuprinzatoare il pot accepta in sensul lui propriu. In viziunea lui Neal, Rawls oscileaza astfel intre interpretarile metafizica si politica. “Interpretand conceptul in maniera politica, Rawls trebuie sa aiba grija sa fereasca interpretarea de o maniera de redare prea politicista, altfel devine hobbesiana. Totusi remediul pentru diminuarea spectrului hobbesian este o doza de kantianism, si aceasta ne serveste doar pentru a muta dreptatea ca echitate din dezbaterea publica, din punct de vedere filosofic, riscand aparitia spectrului argumentelor metafizice controversate sau transformand dreptatea ca echitate intr-un ideal moral sectar.” Neal este convins ca daca dreptatea ca echitate vrea sa ramana o teorie morala, cum isi doreste Rawls, credintele conventionale ale cetatenilor contemporani trebuie sa fie ceva mai mult decat pure conventii. William Galston ridica o obiectie similara impotriva teoriei dreptatii a lui Rawls. Conceptul lui Rawls de constructivism politic, noteaza el, cuprinde principii de dreptate constituite printr-un procedeu care nu face apel la fapte morale anterioare. Dar partea dificila este ca constructivistii trebuie sa ofere o baza de plecare pentru conceptia specifica a persoanei pe care doresc s-o foloseasca. “Aici ei se confrunta cu o dilema. Daca apeleaza la ceva exterior persoanei pentru a-si justifica alegerea, se intorc la intuitionism pe usa din dos. Daca nu fac asta, trebuie sa admita ca si conceptul formal de personalitateeste compatibil cu o mare varietate de conceptii, dintre care fiecare duce la concluzii morale oarecum diferitein cursul procedurii de constructie.” Galston arata ca Rawls apeleaza la o conceptie a dreptatii potrivita unei culturi democratice. Dar daca nu exista un motiv anterior pentru care se prefera culturile democratice celor nedemocratice, acest argument da justificarea inapoi fara s-o explice. “Teoria reconstruita a lui Rawls se contrazice singura. Este explicit kantiana dar implicit hegeliana. Evita formalismul doar prin abandonarea punctului de reper kantian de deasupra istoriei si culturii. In loc de asta, continutul principiilor sale este dat de credintele impartite ale comunitatii democratice.” Galston recunoaste ca departarea lui Rawls de Kant in ceea ce priveste practicile sociale este necesara si de dorit pentru a depasi dualismul teoriei morale a lui Kant; pentru a introduce imprejurarile din viata obisnuita in cateva principii primare pentru a reduce prapastia dintre teorie si practicile sociale. “Dar si de a uita ca motivul pentru a avea principii primare este pentru a judeca institutiile si practicile noastre, nu doar a le codifica.” Neal si Galston pun accentul pe neajunsurile conceptului lui Rawls de dreptate ca politica, dar in acelasi tmp nu apreciaza cum se cuvine meritele abordarii lui Rawls asupra justificarii morale in fata unei patrunzatoare tendinte anti fundamentaliste in analiza filosofica contemporana care a pus sub semnul intrebarii orice posibilitate a existentei principiilor dreptatii ca si constructii anterioare evidente prin ele insele ale constiintei umane; un consens din ce in ce mai mare asupra conventionalismului regulilorsi criteriilorcare au importanta asupra comunicarii si actiunilor rationale; pluralismul limbajelor si formelor de existenta. In acest caz problema se pune: cum este posibila stabilirea unor criterii de justificare morala in care implicarea inevitabila a persoanei in context cultural-istoric nu precumpaneste posibilitatea atingerii unui consens rezonabil asupra unor principii minime de morala esentiale pentru structurarea democratiei constitutionale care nu cere acordul asupra unor teorii morale mai cuprinzatoare. In acest punct conceptul lui Rawls de constructivism politic confera o abordare asupra justificarii morale care cauta sa evite atat lipsurile functionalismului clasic cat si scepticismul moral si relativismul cultural. Conceptul de constructivism politic, explica Rawls, se opune celui de “intuitie rationala” ca adevaruri evidente despre despre motive plauzibile fixate de o ordine morala independenta de conceptia comuna depre persoana si rolul social al moralitatii. Sub perspectiva constructivista, o conceptie morala poate stabili doar un spectru larg de deliberare bazandu-se pe puterea judecatii reflexive dezvoltata de o cultura publica si influentata de acea cultura. Dar ceea ce-i lipseste criticii lui Galston este ca Rawls nu afirma ca principiile dreptatii sunt autorizate doar pentru ca poarta sanctiunea unor traditii istorice sau practici sociale specifice. Procesul de justificare, sustine el, reprezinta modalitatea in care o judecata morala se infiltreaza si organizeaza judecatile deja facute intr-un “echilibru reflexiv.” Justificarea este un ajutor comun al multor consuideratii, al alcatuirii unei vederi unitare, unde principiile primare si judecatile particulare par a se echilibra reciproc suficient de bine comparativ cu teoriile alternative. Dreptatea ca echitate este astfel o ipoteza care considera ca principiile alese intr-o pozitie originarasunt identice cu cele care se potrivesc judecatii umanesi astfel aceste principii descriu simtul nostru de dreptate. Din punctul de vedere al filosofiei morale, cea mai buna masura a simtului de dreptate al unei persoane nu este cea care se potriveste judecatii sale dinaintea examinarii oricarui concept de dreptate, ci una care se potriveste judecatii sale dupa echilibrul reflexiv. “Starea aceasta este atinsa dupa ce o persoana a contarit mai multe concepte propuse si fie si-a revizuit judecata in acord cu unul dintre ele, fie a ramas la convingerile sale initiale.” Conceptul lui Rawls privind echilibrul reflexiv larg se prezinta astfel ca o aparare a principiilor dreptatii, referindu-se la elementele date de traditii, practici sociale sau conventii. Acest aspect a fost clarificat de interpretarea lui Kai Nielsen asupra bazelor conceptului mai sus mentionat la Rawls, ca si de propria sa versiune asupra acestui concept. Nu se poate evita pornirea de la un anumit consens privindnormele institutionalizate general acceptate. Dar ceea xce e esential in teoria lui Rawls este procesul de echilibru reflexiv larg in care convingerile initiale pot fi modificate. Echilibrul reflexiv larg, arata Nielsen, este de asemenea o teorie coerenta a justificarii: “Cauta sa produca si sa afiseze o anumita coerenta intre: (a) convingerile noastre morale acceptate; (b) un set sau macar un pospai de principii morale; (c) un manunchi de teorii preexistente incluzand mai ales teorii morale si sociale, inter care teorii sociale empirice despre lumea sociala inconjuratoare si modul nostru de functionare inauntrul lor si (d) un concept stiintific empiric larg si o cercetare a naturii umane.” Metoda echilibrului reflexiv larg, observa Nielsen, nu permite siguranta. “Dar cunoasterea cu certitudine nu este pleonastica, iar esecul nu este subiectiv sau sceptic. Este tarziu sa mai avem nostalgie dupa Absolut, desi poate ca asta reprezinta o curenta Boala Filosofica.” Galston gaseste de obiectat in teoria lui Rawls faptul ca acesteia ii lipseste ceea ce este esential fundamentelor morale si principiilor democratiei pentru a avea o valoare universala. Daca a insista ca orice norma cu insemnatate este universala este o greseala, este in acelasi timp esentiala definirea unei moralitati puternice nu in sens metafizic, ci referitor la aspectele generale ale fiintelor umane si ale situatiilor in care este plasata de obicei teoria; un cod minim comun unor comunitati diferite, valori transcendente peste granitele unei comunitati si in interiorul ei. “Desi cadrul interdictiei crimei, deceptiei, tradarii si cruzimii peste masura trebuie completat cu detaliile unei culturi sau alteia, totusi acestea constituie punctul de plecare pentru orice viata morala posibila.” Conceptul lui Rawls de echilibru reflexiv larg nu exclude posibilitatea unui nucleu minim de principii morale care ar putea fi stabilit prin dialog deschis intre culturi diferite dar mai controversat este daca un asemenea dialog ar putea stabili un punct comun.
