Progresul oricarei societati depinde intr-o masura decisiva de eficienta cu care sunt folosite resursele umane, naturale si financiare de care dispune.
Intotdeauna, oamenii s-au straduit ca din
fiecare unitate de munca, de resurse umane sau de bani ce se cheltuieste, sa
asigure o crestere cat mai mare a volumului si a calitatii productiei, sa
obtina cantitati sporite de bunuri materiale si servicii, deoarece numai pe o
asemenea baza poate fi asigurata o crestere economica intensa, crearea unei
economii avansate si implicit conditii in vederea ridicarii bunastarii
materiale si spirituale a populatiei
Pentru ca un investitor sa fie eficient, el trebuie sa aibe in vedere ca raportul rezultate -- cheltuieli sa fie echilibrat, adica sa poata fi sintetizat in urmatoarele forme de exprimare:
Maximizarea atragerii populatiei in varsta apta de munca ;
Maximizarea productivitatii muncii;
Maximizarea gradului de utilizare intensiva si extensiva a tuturor capacitatilor de productie;
Maximizarea gradului de valorificare a resurselor naturale;
Maximizarea efectelor nou create la fiecare unitate de efort integral depus ;
Minimizarea cheltuielilor de resurse pentru atingerea efectelor dorite ;
Realizarea unei calitati optime in raport cu exigentele consumului intern si extern si cu restrictiile care se ridica in alocarea si repartizarea resurselor
Avand in vedere clasificarea formelor eficientei economice in functie de gradul de cuprindere a indicatorilor ce o exprima (la nivelul economiei nationale, ramurii, intreprinderii, sectiei) in eficienta sintetica sau integrala, se considera ca exista factori propriu-zisi de crestere. Progresul tehnic, progresul organizatoric si ridicarea calificarii sunt considerati drept factori propriu-zisi, intrucat prin natura lor nu exprima ci numai influenteaza folosirea rationala sau economisirea fiecarei resurse, precum si eficienta finala.
Calea de crestere a eficientei reprezinta procesul de imbunatatire a eficientei economiei de piata.
Micsorarea costului materialelor pe produs, scaderea amortizarii specifice, reducerea salariului ce revine pe un produs, cu alte cuvinte imbunatatirea acestor rapoarte de eficienta constituie cai de reducere a costurilor unitare, respectiv de crestere a eficientei sintetice. Tot cai de reducere a costurilor sunt considerate si formele inverse ale rapoartelor mentionate : sporirea randamentului materialelor, cresterea productivitatii muncii, sporirea randamentului capitalului fix.
Factorii tehnico-organizatorici iau forma masurilor tehnico organizatorice concretizate in perfectionarea tehnicii, perfectionarea organizarii (productiei, muncii si conducerii) si perfectionarea calificarii cadrelor. ïn aceasta directie actioneaza introducerea de tehnologii avansate de prelucrare, folosirea deplina a tuturor capacitatilor de productie existente, imbunatatirea si ridicarea nivelului tehnic al productiei, a calitatii produselor, intarirea ordinii si disciplinei in productie, ridicarea calificarii personalului muncitor. Totodata, pe fondul existentei unor premize tehnice, organizatorice si economico-financiare, nivelul eficientei este in dependenta directa de calitatea muncii. Aceasta inseamna deopotriva cunostinte la un nivel inalt ce se obtin prin ridicarea gradului de pregatire profesional-stiintifica, dar si ordine si disciplina, initiativa si raspundere pentru calitatea activitatii desfasurate.
Alti factori directi sunt : modificarile structurale privitoare la ponderea produselor, unitatilor sau ramurilor economice cu un nivel si un ritm de crstere a eficientei mai mari decat cele medii; actiuna comertului exterior, care poate mari sau micsora eficienta unei activitati economice; modificarea conditiilor naturale, care se refera la schimbarea structurii terenului, modificarea fertilitatii pamantului si apelor, modificarea climei si a mediului inconjurator.
Relatia cauzala dintre nivelul de dezvoltare economica si eficienta cu care este cheltuita munca sociala, exprimata de legea productivitatii muncii are si o forma materiala de manifestare, fiind intruchipata complet in economia de munca ce se obtine. De fapt ea oglindeste un dublu aspect : pe de o parte marirea cantitatii de produse si servicii ce se obtin la fiecare unitate de efort, iar pe de alta parte micsorarea cheltuielilor cerute de producerea fiecarei unitati de produs sau serviciu.
Cresterea productivitatii muncii reflecta directia progresista a miscarii economice. Practic aceasta oglindeste un dublu proces : pe de o parte marirea cantitatii de produse si servicii ce se obtin la fiecare unitate de efort, si pe de alta parte, micsorarea cheltuielilor cerute de producerea fiecarei unitati de produs sau serviciu . Astfel, sporirea productivitatii muncii da expresia concentrata perfectionarilor ce au loc in conditiile de productie.
La sporirea productivitatii muncii concura un numar variat de factori.
Prin factori intelegem conditiile sau procesele care influenteaza productivitatea muncii care tin de de imprejurari obiecticve, aflate la un moment dat.
Principalele categorii sunt :
Factorii tehnici care au in vedere nivelul atins de stiinta, tehnica, tehnologie la un moment dat
Factorii economici si sociali sunt cei legati de organizarea productiei si a muncii atat la nivel micro cat si la nivel macroeconomic, conditiile de munca si viata.
Factorii umani si psihologici, cei legati de pregatirea scolara, nivelul de cultura, adaptabilitate la conditiile de munca, satisfactia pe care le-o ofera aceasta, viata de familie, influenta religiei si a traditiei in alegerea meseriei.
Factori naturali referitori la conditiile de clima, fertilitatea solului, accesibilitatea resurselor naturale.
Factori de structura care influenteaza nivelul productivitatii muncii prin schimbarile survenite in structura pe ramuri si subramuri a economiei nationale.
Dintre caile de marire a productivitatii muncii mai importante sunt : automatizarea, robotizarea, promovarea tehnicilor noi, innoirea productiei, perfectionarea organizarii productiei si a muncii, pregatirea si perfectionarea resurselor umane, cointeresarea materiala a muncii.
Automatizarea robotizarea, promovarea tehnicilor noi - coordonate esentiale ale progresului tehnic contemporan. Acestea atrag dupa sine sporirea productivitatii deoarce asigura obtinerea unei productivitati mai mari cu aceleasi cheltuieli de munca, favorizeaza diminuarea celorlate cheltuieli pe produssi in general, realizarea de economii, cersterea eficientei, in conditiile obtinerii unor produse de calitate superioara.
In
aceasta directie o mare importanta o are conducerea automata si robotizarea
proceselor de productie, realizarea de sisteme cu grade diferite de libertate
si complexitati din ce in ce mai mari si
generalizarea prelucrarii automate a informatiilor. Prin aceasta se realizeaza
combinarea sistemelor electronice cu cel informatice. Dar intensificarea
acestor lucruri nu e posibila fara angajarea puternica a cercetarii
stiintifice. Numai stiinta si tehnica avansata, patrunse adanc in toate
activitatile impulsioneaza intreaga miscare, asigura un ritm rapid si comprimarea
etapelor, reducerea inegalitatilor la nivelul productivitatii muncii.
Modernizarea capacitatilor de productie existente, prin imbunatatirea parametrilor sai tehnico functionali, in vederea reducerii consumului de materii prime si energie electrica, ridicarea gradului de siguranta in exploatare, cresterea vitezei de lucru.
Avantajele modernizarii capacitatilor de productie existente in raport cu construirea de noi asemenea capacitati deriva din faptul ca prima actiune, modernizarea, porneste de la o baza tehnico- materiala existenta, pe care o dezvolta si o reinnoieste, punand astfel mai bine in valoare, pe cand cea de-a doua optiune, construirea de noi capacitati porneste de la 0. Fiecare echipament, utilaj, instalatie tehnologica necesara, trebuind sa fie construita de la inceput, ceea ce reclama eforturi mari, atrage cheltuieli sporite. In plus, modernizarea capacitatilor de productie existente se efectueaza intr-un timp mai scurt, in comparatie cu situatia in care intregul obiectiv trebuie construit de inceput, fapt care permite ca prin modernizare sa poata fi accelerata aplicarea in practica a celor mai noi mai noi cuceriri ale stiintei si tehnicii contemporane. Construirea unui obiectiv nou se poate desfasura pe intervale de cativa ani, timp in care solutiile tehnice adoptate, desi initial erau perforamte, fiind in concordanta cu cele mai noi realizari pe plan mondial, pana sa se materializeze, pot deveni veduste. In plus modernizarea se concentreaza, de regula asupra partii active a utilajului, influentand deci elementele care realizeaza direct productia materiala. Datorita acestor avantaje, in tarile dezvoltate atentia principala e acordata investitiilor de modernizare.
ïnnoirea productiei prin perfectionarea carcateristicilor constructive, functionale, estetice, ergonomice, in vederea satisfacerii la un nivel inalt calitativ are implicatii si asupra cresterii productivitatii muncii. Masinile si utilajele se innoiesc la 5-6 ani in medie. Mentinerea in fabricatie a unor produse cu un nivel tehnic scazut, realizate cu tehnologii invechite conduce la scaderea gradului de competitivitate.
Perfectionarea organizarii productiei si a muncii reprezinta un proces complex, cu caracter dinamic si de continuitate, care presupune adaptarea de catre conducerile unitatilor economice a unui ansamblu de masuri si folosirea de metode si tehnici stabilite pe baze de studii si calcule tehnico-economice, care tin seama de noile descoperiri ale stiintei, in cadrul asigurarii unui cadru optim functional, de folosire de catre personalul ocupat a factorilor de productie, in astfel de productii cantitative si calitative care sa asigure utilizarea maxima a lor si cresterea pe aceasta baza a productivitatii muncii. Asigurarea unnor fluxuri continue de fabricatie, , sincronizarea efectuarii in timp a diferitelor activitati, incarcarea optima a utilajelor, folosirea rationala a timpului de lucru, organizarea in conditii optime a activitatilor cu caracter auxiliar, imbunatatirea activitatii de reparatie si intretinere, asigurarea energiei necesare, aprovizionarea cu scule si dispozitive a locurilor de munca, perfectionarea activitatii de transport inetrn si depozitare, pregatirea de noi produse sau perfectionarea celor existente (conceperea unor modele superioare atat in faza de proiectare si executie a produselor, cum ar fi extinderea informaticii in proiectare), prograamarea productiei, (folosirea unor metode eficiente de lansare a produselor in fabricatie, de urmarire si control calitativ al realizarii programelor de productie), imbunatatirea organizarii muncii (adoptarea unor masuri si metode care sa asigure reducerea volumului de munca, folosirea rationala a acestuia, precum: cooperarea in productie, organizarea locurilor de productie, normarea muncii, conditii optime sub raport ergonomic si al tehnicii securitatii muncii).
Pregatirea si perfectionarea pregatirii resurselor umane Valentele pregatirii se manifesta concomitent, cumulat si propagat, pe tremen lung si pe mai multe palnuri. In primul rand prin ridicarea nivelului de cultura si cunoastere a populatiei, a pregatirii ei tehnico-profesionale in corelatie cu nevoile de munca ale sistemului de economic si cu aptitudinile resurselor umane ale societatii. Formareaprofesionala si perfectioanrea continua, a acesteia, reprezinta principala cale de autovalorificare si dezvoltare a factorului uman, de valorificare superioara a potentialitatilor creative si anticipative ale omului. De aceasta depinde receptivitatea si viteza de adaptare la nou, reintegarea rapida a resurselor umane in alte activitati utile societatii. Tot el conditioneaza ritmul, proportiile si eficienta creativitatii tehnico-stiintifice. Studii de economie a invatamantului au pus in evidenta contributia importanta pe care instructia si pregatirea o aduc la la cresterea productiei, aport ce variaza intre 20-20%.
Cointeresarea materiala conditioneaza veniturile populatiei de rezultatele lor in munca. In aceasta directie, o importanta deosebita o are aplicarea uneui sistem de repartitie care, pe de o aprte, sa determine cat mai corect marimea salariului fiecarui lucrator, adica ceea ce i se cuvine dupa munca depusa si, pe de alta aprte, sa asigure un sistem de norme de munca in pas cu progresul, prin care sa se stabileasca aportul fiecaruia la activitatea sociala. Orice neglijare in acest domeniu se reflecta nefavorabil, mai devreme sau mai tarziu, in sensul unei insuficiente cointeresari, atunci cand veniturile nu cresc corespunzator muncii depuse ca si in cazul insusirii unor venituri mai mari decat activitatea desfasurata, atragand dupa sine nerespectarea unei corelatii economice fundamentale, anume accea dintre crestrea productivitatii muncii si cresterea salariului.
Bibliografie:
Economie politica, Vol. I
