TRANZITIA IN MODERNITATE
Acceptiile conceptului de tranzitie
Conecptul de tranzitie sociala desemneaza de regula procesele de trecere de la o societate la alta, de la un sistem social la altul. Intr-o asemenea aptica stadiile de tranzitie sociala apar ca o adevarata punte intre doua tipuri de societati. Un fragment lung al ei este inclus in societatea in plina modificare, in care incep sa se formeze structuri economice si sociale diferite de cele dominate, ce se intersecteaza cu acestea. Iar un alt fragment al ei, deliminat de cel anterior printr-o revolutie de o forma sau alta, se afla in societatea in curs de emergenta, de articulare si de autonomizare intr-un sistem global. Astfel tranzitia de la feudalism la capitalism se intinde pe o durata lunga, cuprinzand, pentru cateva societati occidentale, perioda dintre secolele XVI si XVII, adica cea a adezvoltarii economiei de piata dominata de capitalul comercial si bancar, de accensiunea burgheziei comerciale si de monarhiile absolute. Dupa cum aceeasi epoca de tranzitie include stadiul revolutiilor politice burgheze, al transformarilor ce fac din burghezie o clasa conducatoare in plan politic, al formarii capitalismului industrial si extinderii structurilor sale specifice.
Asa numita tranzitie de la capitalism la socialism din secolul nostru din spatiul est-european nu poate fi analizata in aceiasi termeni, chiar daca ea a fost astfel descrisa de o parte a gandirii marxiste socialiste, din cauza decalajului, a diferentei radicale dintre protectia conceputa si societatea realizata. In estul Europei nu existau conditiile si premisele unei treceri immediate la socialism, care a fost folosit ca o invocatie ideologica in politica partidelor comuniste si nu ca un scop real configurat ca un asamblu social auperior fata de capitalism. In practica istorica s-au constituit niste societati necapitaliste despotice si opresoare care au intreprins propria lor modernizare industriala, proces intrerupt de o acuta criza ce le-a provocat si dezintegrarea de la sfarsitul anilor '80.
Intr-o analiza retrospectiva, astazi se poate afirma ca insuficienta cunoastere a modernizarii economice si sociale, ca proces complex de dezvoltare a capitalismului, a contribuit la initierea si desfasurarea unei experiente sociale hazardate. Nu s-a luat in considerare impactul decisiv pentru o tranzitie postcapitalista a unor premise economice si politice de felul dezvoltarii industriale mature, prezenta unei democratii cu participarea clasei muncitoare, ca si a unei societati civile autonome.
S-a crezut ca ele pot fi total sau partial ludate in deschiderea tranzitieispre o societate socialista, in profida faptului ca Mark si Engels au conceput-o intotdeauna ca acea trapta menita sa valorifice principalele dimensiuni si disponibilitati de civilizatiei moderne. Nu s-a abservat ca evolutia civilizatiei moderne nu admite orice fel de ruptura interioara. Asa a fost posibil ca sub incidenta circumstantelor crizei din primul razboi mondial sa-si faca loc in ideea renuntarii la economia de marfa si la democratia parlamentara, doua dintre parhiile principale de dinamismului modernitatii, nu numai ale capitalismului.
Societatea capitalista se caractezizeaza, asa cum se va arata, printr-o constanta schimbare asimetrica a componentelor, a structurilor, institutiilor si a diverselor sale operatii de reproducere. Dinamomismul ei interior a generat trepte succesive ale modernizarii sale, care reprezinta multe dintre ele tot atatea stadii de tranzitii partiale in cadrul sistemului global. Fiecare dintre ele a introdus modificari de un fel sau altul in articulatiile si procesele sistemului chiar daca mecanismul principal al reproducerii acestuia nu s-a schimbat.
Tranzitia a devenit astfel o dimensiune permanenta a societatii capitaliste si a civilizatiei moderne, implicata in dezvoltarea lor.
De aceea la acceptia cunoscuta a conceptului de tranzitie sociala, ca fiind trecerea de la un sistem la altul, trebuie adaugata una noua, aceea proprie procesului modernizarii, dezvoltarii modernitatii. Cum se va vedea tranzitiile proprii modernizarii sunt de mare diversitate, dar si de mare conflictualitate, asigura continuitatea dezvoltarii, dar provoaca daca nu sunt dirijate in mod adecvat seisme social-politice distrugatoare.
Dar tranzitiile sunt in mod primordial manifestarea dinamismului civilizatiei moderne, care a dezvoltat-o si a schimbat numeroase din fatetele ei in ultimele doua veacuri.
NICU
BIANCA
