CAUZELE DE NULITATE ABSOLUTA
Cauzele care atrag nulitatea absoluta sunt urmatoarele:
incalcarea regulilor privind capacitatea civila a persoanelor in cazurile:
a). nerespectarea unei incapacitati speciale, impuse pentru ocrotirea unui interes obstesc.
Aceste incapacitati constau fie in interdictia de a incheia anumite acte juridice civile, fie in interdictia de a dobandi anumite drepturi sau obligatii si sunt instituite de legiuitor din considerente de ocrotire a intereselor anumitor categorii de persoane, data fiind situatia speciala in care se afla[1].
Asemenea incapacitati sunt prevazute atat in Codul civil cat si in alte acte normative. Astfel, art. 806 Cod civil stabileste "minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune nici intr-un fel", prin donatie sau testament, de bunurile sale, iar art. 807 Cod civil prevede ca "minorul de 16 ani poate dispune prin testament si numai pentru jumatate de care dupa lege poate dispune majorele". Alte incapacitati speciale sunt prevazute si in art. 1308 si art. 1309 Cod civil. De asemenea, in art. 68 din Legea nr. 18/1991, la aliniatul 1 se spune ca "personele fizice care nu au cetatenia romana si domiciliul in Romania, precum si persoanele juridice care nu au cetatenia romana si sediul in Romania, nu pot dobandi in proprietate terenuri de orice fel prin acte intre vii".
b). lipsa capacitatii de folosinta a persoanei juridice.
Una din conditiile de validitate a actului juridic civil este capacitatea de a incheia actul. Neindeplinirea acestei conditii, adica incheierea actului juridic civil de catre o unitate care se gaseste in faza dobandirii personalitatii juridice sau a lichidarii, acte care nu se incadreaza in dispozitiile art. 33, alin. 3 din Decretul 31/1954 (depasesc cerinta ca persoana juridica sa ia fiinta in mod valabil), va atrage nulitatea absoluta a actului juridic respectiv[2].
c).nerespectarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice.
Principiul specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice se defineste ca fiind regula de drept civil potrivit careia, persoana juridica nu poate dobandi, prin acte juridice, decat acele drepturi si obligatii care sunt in concordanta cu scopul ei. Aceasta regula este consacrata in art. 34 din Decretul 31/1954 unde se spune, la alineatul 1 ca "persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infintare sau statut", iar in alineatul 2 ca "orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul".
Prin urmare principiul specializarii capacitatii de folosinta limiteaza aceasta capacitate, restrange continutul ei la concordanta dintre capacitatea persoanei juridice si scopul ei, depasirea acestei sfere fiind sanctionata cu nulitatea absoluta a actelor juridice incheiate .
lipsa totala a consimtamantului, cum este cazul erorii-obstacol(error in negotio si error in corpore).
Potrivit art. 953 Cod civil "consimtamantul nu este valabil cand este dat prin eroare".
Eroarea este falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act juridic. Eroarea obstacol (numita si distructiva de vointa) este cea mai grava forma a erorii, impiedicand formarea actului juridic si imbraca, in functie de natura realitatii asupra careia cade, doua forme: eroarea asupra naturii actului ce se incheie (error in negotio) constand in faptul ca una dintre parti crede ca incheie un anumit act juridic, iar cealalta parte crede, gresit, ca incheie un alt act juridic, si eroarea asupra indentitatii fizice a obiectului actului juridic (error in corpore) constand in faptul ca una dintre parti crede ca obiectul actului juridic il constituie un anumit bun, pe cand cealalta parte are in vedere alt bun.
Pentru ca nu s-a format acordul de vointa al partilor, sanctiunea care intervine este nulitatea absoluta a actului juridic, aceasta fiind solutia acceptata, in general, in practica si doctrina[4].
Cu toate acestea se considera[5] ca in caz de eroare-obstacol ar trebui sa intervina nulitatea relativa, cei in cauza putand sa ceara anularea actului, dar putand sa o si confirme, prin executarea actului juridic, in functie de interesele fiecaruia.
nevalabilitatea obiectului actului juridic
Referindu-se la conventii, art. 962 Cod civil stabileste ca "obiectul conventiei este acela la care partile sau numai una dintre ele se obliga". Prin urmare, obiectul actului juridic civil se defineste ca fiind conduita partilor stabilita prin acel act juridic, respectiv actiunile sau inactiunile la care partile sunt indreptatite sau la care sunt tinute.
Pentu a fi valabil, obiectul actului juridic trebuie sa indeplineasca mai multe conditii. Astfel, obiectul actului juridic trebuie sa existe, trebuie sa se afle in circuitul civil, sa fie determinat sau determinabil, sa fie posibil si sa fie licit si moral. Aceste sunt conditii generale pentru valabilitatea obiectului actului juridic. Exista si conditii speciale, cerute doar pentru anumite categorii de acte, astfel: in actele constitutive ori translative de drepturi, se cere ca cel ce se obliga sa fie titularul dreptului; in actele "intuitu personae" obiectul trebuie sa constea intr-un fapt personal al debitorului,iar cand legea prevede, este necesara si autorizatia administrativa.
In consecinta, ori de cate ori sunt nerespectate conditiile de validitate ale obiectului actului juridic acesta este lovit de nulitate absoluta.
cand lipseste cauza ori este ilicita sau morala
Cauza sau scopul actului juridic este acel element care consta in obiectivul urmarit la incheierea unui asemenea act.
Potrivit art. 966 Cod civl "obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect". Prin urmare, pentru a fi valabila, cauza actului juridic trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: sa existe, sa fie reala si sa fie licita si morala. Neindeplinirea acestor conditii va antrena nulitatea absoluta a actului juridic[6].
nerespectarea formei ad validatem
Numeroase dispozitii legale prevad pentru valabilitatea unui act juridic forma ad validitatem (ad solemnitatem): donatia (art. 813 Cod civil), testamentul (art. 858 Cod civil), ipoteca conventionala (art. 1772 Cod civil), actele intre vii avand ca obiect terenuri (art. 67, alin. 1 din Legea 18/1991), etc.
Instituirea de catre lege a formei autentice este determinata de anumite motive: se atentioneaza partile asupra importantei pe care o au anumite acte juridice, pentru patrimoniul celor care le fac, se asigura libertatea si certitudinea consimtamantului si se exercita un control al societatii prin organele statului, asupra actelor ce prezinta importanta juridica ce depaseste interesele partilor.
Forma autentica prezinta unele trasaturi. Astfel, ea este incompatibila cu manifestarea tacita de vointa (aceasta trebuind sa fie, deci expresa), este exclusiva, in sensul ca pentru anumit act juridic solemn, trebuie indeplinita o anumita forma. De asemenea, este un element constitutiv esential al actului juridic si, in consecinta, nerespectarea lui atrage nulitatea absoluta a actului juridic respectiv[7].
lipsa ori nevalabilitatea autorizatiei administrative
Astfel, potrivit art. 35 din Legea 64/1995 "in afara de cazurile prevazute de prezenta lege sau de cele autorizate de tribunal, orice constituire de garantii personale sau reale, efectuate dupa inregistrarea cererii debitorului sau dupa expirarea termenului pentru contestarea cererilor creditorilor de catre debitor ori dupa respingerea contestatiei debitorului impotriva acestor cereri,va fi nula". De asemenea, in alineatul 1 din art. 37 al aceleiasi legi se spune ca "dupa deschiderea procedurii de reorganizare este interzis conducatorilor debitorului, sub sanctiunea nulitatii, sa instraineze, fara acordul tribunalului, actiunile sau partile lor sociale detinute la debitorul care face obiectul acestei proceduri".
incalcarea ordinii publice
In art. 5 Cod civil, se precizeaza "nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri". De asemenea, art. 966 dispune ca "obligatia . fondata pe o cauza . nelicita nu poate avea nici un efect" iar art. 968 prevede ca o cauza "este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrara bunelor moravuri si ordinii publice". Asadar, vointa juridica trebuie sa respecte legile care intereseaza ordinea publica.
Dispozitiile legale care intereseaza ordinea publica sunt, in totalitatea lor, norme imperative, de la care nu se poate deroga prin act juridic, sub sanctiunea nulitatii absolute .
frauda legii[9]
Un act juridic se socoteste savarsit in frauda legii cand anumite norme legale sunt folosite nu in scopul in care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative. Fiind o incercare de abatere legii de la finalitatea ei, fraudarea legii constituie un abuz de drept, sanctionat (explicit sau implicit) printr-o serie de dispozitii legale (art. 1 si 3 din Decretul 31/1954, art. 1203 Cod civil, art. 723 Cod proc. civila).
Aplicarea legii, in litera si spiritul ei, este o necesitate de interes obstesc si de aceea actele juridice savarsite in frauda legii sunt sanctionate cu nulitate absoluta.
Frauda se seosebeste de dol,desi are un element comun cu acesta: reaua - credinta a autorului ei.
In timp ce dolul se exercita asupra uneia din partile actului juridic, al carui consimtamant il viciaza, frauda se savarseste de parti in dauna tertilor, lasand nealterat consimtamantul partilor, in vederea realizarii unui folos injust pentru cei ce fraudeaza.
Interesul distinctiei dintre frauda si dol consta in faptul ca cea dintai este sanctinata cu nulitatea absoluta a actului juridic, iar cea din urma atrage nulitatea relativa.
