Consideratii cu privire la rolul conceptului de inteligenta emotionala in managementul organizatiilor
PREFATA “Inteligenta singura nu creeaza lideri”. Se pot preda competentele personale? Se pot preda competentele emotionale? Cu siguranta managerii, membrii unei echipe, liderii de echipe pot invata cum sa se inteleaga mai bine pe ei insisi si pe cei din jurul lor si cum sa identifice emotiile. Mai pot invata cum sa isi foloseasca emotiile si sa nu se lase condusi de emotii. Liderii de succes au mai mult decat istetime analitica. Ei au ceea ce se cheama inteligenta emotionala (IE). IE este abilitatea de a incuraja oamenii, de a ii face sa lucreze impreuna si de a ii motiva sa dea tot ce au mai bun pentru realizarea unui anumit scop. De aceea mai multe studii au clasificat inteligenta emotionala ca fiind cea mai importanta competenta de baza care determina succesul unei companii. Inteligenta emotionala este un alt fel de istetime. Este puterea de a actiona sub presiune, increderea de a construi relatii fructuoase, curajul de a lua decizii si viziunea de a crea viitorul. IE este in legatura cu leadership si creativitate si este o abilitate care poate fi invatata. Consta in puterea de a constientiza sentimentele si de a identifica sursa lor. “Managerii trebuie sa incerce sa invete in permanenta despre propria lor situatie. In acest sens, autocunoasterea este esentiala.” (Danaiata I., Bibu A. Nicolae, Prediscan M. – Management-bazele teoretice, 2002) Am ales aceasta tema la propunerea domnului Prof. univ. dr. Nicolae A. Bibu, atras fiind de noutatea acestui subiect si de faptul ca inteligenta emotionala este inca un concept extrem de mediatizat in occident, supus unor numeroase controverse intre recunoscuti specialisti din diverse domenii: management organizational, leadership, psihologie, sociologie. Specialistii din Romania sunt inca la stadiul de familiarizare cu acest concept, putine fiind firmele de consultanta in management sau recrutare care sustin programe de dezvoltare a inteligentei emotionale, precum si mai putine la numar fiind organizatiile din tara noastra care constientizeaza impactul acestuia in conducerea unei afaceri. Imi doresc ca aceasta lucrare sa aduca un plus de valoare informatiilor pana acum cunoscute, efortul depus constand in mare parte in imbinarea si asezarea intr-o forma cat mai cuprinzatoare si mai pe intelesul tuturor a parerilor si cercetarilor unor specialisti recunoscuti in domeniu. Multumesc pe aceasta cale domnului Prof. univ. dr. Nicolae A. Bibu pentru intelegerea de care a dat dovada pe parcursul acestui an, precum si pentru sfaturile si indrumarile de o reala valoare care s-au concretizat in aceasta lucrare. Bogdan Pode Capitolul 1. INTRODUCERE ASUPRA CONCEPTELOR DE INTELIGENTA SI INTELIGENTA EMOTIONALA DEFINITII ALE INTELIGENTEI Termenul de INTELIGENTA provine de la latinescul INTELLIGERE, care inseamna a relationa, a organiza sau de la INTERLEGERE, care presupune stabilirea de relatii intre oameni. Chiar terminologia sugereaza faptul ca inteligenta depaseste gandirea care se limiteaza la stabilirea relatiilor dintre insusirile esentiale ale obiectivelor si fenomenelor si nu a relatiilor intre oameni. Cat de complexa este aceasta latura a personalitatii reiese din modul ei de abordare in istoria filozofiei si psihologiei. Parerile fata de inteligenta au oscilat de la acceptarea si sublinierea rolului ei in cunoastere, pana la diminuarea semnificatiei ei sau chiar pana la eliminarea ei din existenta umana. Socrate si Platon considerau ca inteligenta ii permite omului sa inteleaga ordinea lumii si de a se conduce pe sine insusi, iar Boudha milita pentru eliberarea omului de inteligenta pentru a ajunge la cea mai inalta forma de fericire. Pentru gandirea occidentala, inteligenta aparea a fi atributul esential, fundamental al omului, care face din om ceea ce el este, pentru gandirea orientala, inteligenta era redusa la minimum. Au fost foarte controversate si functiile inteligentei. Unii autori si-au manifestat increderea aproape nemarginita in puterea inteligentei, iar altii au minimalizat-o. Pentru Hegel, inteligenta era un gardian al intregii vieti psihice (el spune ca "adevarul si rationalitatea inimii si vointei se pot gasi numai in universalitatea inteligentei si nu in singularitatea sentimentului"), pentru Montaigne inteligenta forma imagini eronate despre Dumnezeu, oameni si lume. De aceea ea trebuie sa se centreze pe sine insasi si opiniile cu privire la relatiile dintre inteligenta si alte functii psihice, sunt impartite. Kant o vede in uniune cu sensibilitatea, numai din aceasta intrepatrundere totala si absoluta izvorand cunoasterea. Leonardo Da Vinci legase inteligenta de sensibil, inaintea lui Kant. Cadillac, senzualistul pentru care toate cunostintele vin prin simturi, adauga ca inteligenta apare ca un distilator, ca un mecanism ce permite rafinarea materialului brut furnizat de simturi. Pascal, considera ca inteligenta este inhibata de afectivitatea debordanta. Si Schopenhauer vede inteligenta ca fiind subordonata vointei, singurul element primar si fundamental. Toate aceste pareri contradictorii s-au repercutat asupra definirii inteligentei si asupra stabilirii componentelor si functiilor ei. Descartes, se pare ca a dat definitia cea mai apropiata de intelegerea moderna a inteligentei. Filozoful francez definea inteligenta: "mijlocul de a achizitiona o stiinta perfecta privitoare la o infinitate de lucruri. In aceasta definire, gasim intuirea celor doua pozitii actuale ale notiunii de inteligenta: ca sistem complex de operatii; ca aptitudine generala. Vorbind despre inteligenta ca sistem complex de operatii care conditioneaza modul general de abordare si solutionare a celor mai diverse situatii si sarcini problematice, avem in vedere operatii si abilitati cum ar fi: adaptarea la situatii noi, deductia si generalizarea, corelarea si integrarea intr-un tot unitar a partilor relativ disparate, consecintele si anticiparea deznodamantului, compararea rapida a variantelor actionale si retinerea celei optime, rezolvarea corecta si usoara a unor probleme cu grade crescande de dificultate. Toate aceste abilitati si operatii releva cel putin trei caracteristici fundamentale ale inteligentei: capacitatea de a solutiona situatiile noi; rapiditatea, mobilitatea, supletea, flexibilitatea ei; adaptabilitatea adecvata si eficienta la imprejurari. Inteligenta apare ca o calitate a intregii activitati mintale, ca expresia organizarii superioare a tuturor proceselor psihice, inclusiv a celor afectiv - motivationale. Pe masura ce se formeaza si se dezvolta mecanismele si operatiile tuturor celorlalte functii psihice vom intalni o inteligenta flexibila si supla. Leibniz intuieste cel mai bine acest aspect, referindu-se la inteligenta ca expresie a efortului evolutiv al constiintei. In psihologie, Jean Piaget a descris magistral aceasta caracteristica in epistemologia sa genetica. La inceputul secolului nostru, psihologul englez C. Sperman distingea, in seria aptitudinilor umane, un factor G (general) ce participa la efectuarea tuturor fenomenelor de activitate, si numerosi factori S (speciali), care corespund, operational, numai conditiilor concrete ale activitatii respective (stiintifice, artistice, sportive, etc). Factorul general este de ordin intelectual, intrucat intelegerea si rezolvarea problemelor este necesara in orice activitate. De aceea factorul G a fost confundat cu inteligenta. Termenul de inteligenta are o acceptiune dubla: pe de o parte de proces de asimilare si prelucrare a informatiilor variabile, in scopul unor adaptari optime, iar pe de alta parte, de aptitudine rezidand in structuri operationale dotate cu anumite calitati (complexitate, fluiditate, flexibilitate, productivitate), prin care se asigura eficienta conduitei. Aceste calitati sunt caracteristice subiectului, reprezinta invariatii ce pot fi evaluate statistic si sunt situatii la un anumit nivel sau rang de valoare functionala. Inteligenta apare astfel ca sistem de insusiri stabile proprii subiectului individual si care la om se manifesta in calitatea activitatii intelectuale centrata pe gandire. Procesul central al gandirii este strans legat, chiar imbinat organic cu toate celelalte. Psihologul american Thunstone, in aceasta perspectiva, operand pe baza de cercetari stabileste mai multi factori ai inteligentei, si anume: de rationament (deductiv si inductiv), de memorie, de capacitate de calcul, de rapiditate perceptuala, de operare spatiala, de intelegere a cuvintelor si de fluenta verbala. Sunt, deci, in jur de 7 sau 8 factori ai inteligentei, evaluati dupa efectele sale finale. De altfel, in psihologia gandirii, s-au operat diverse diferentieri intre analitic si sintetic, pragmatic si teoretic, reproductiv si productiv, cristalizat si fluid, convergent si divergent etc. In legatura cu lateralizarea cerebrala, considerandu-se ca emisfera stanga este specializata in ordinea verbala si semantica, iar emisfera dreapta detine functiile de manipulare a relatiilor spatiale si de configurare a imaginilor, se vor contura probabil prin cercetari variante de inteligenta cu dominanta logico-semantica sau spatio-imagistica. De fapt, si testele de inteligenta sunt verbale si nonverbale (figurative), precum sunt si baterii de teste ce uzeaza de ambele tipuri de probe (Wachslen). J.Piaget, prin psihologia genetica promovata, confirma punctul de vedere al inteligentei ca aptitudine generala cu o anume baza nativa. Adaptarea consta din echilibrarea dintre asimilarea informationala la schemele preexistente si acomodarea sau restructurarea impusa de noile informatii ce nu se potrivesc perfect cu vechile scheme. Echilibrarea pe care Piaget o identifica cu inteligenta se produce precumpanitor in baza acomodarilor, a restructurarilor sau reorganizarilor mentale. Masura inteligentei este echivalenta cu rata acomodarilor ce permit o buna intelegere si rezolvare de probleme. Daca asimilarea este superficiala, iar acomodarea (prin prelucrarea informatiilor) nu se produce decat lent si insuficient, atunci si echilibrarea inteligenta este insuficienta, cei care s-au ocupat de debilitatea mentala acuzand fenomene de "vascozitate" mintala sau fixitate functionala opusa flexibilitatii. Considerand faptul inteligentei ca o structura instrumentala, proprie personalitatii individuale, trebuie sa aratam ca insasi experienta de viata si cu deosebire experienta scolara si profesionala o pune in evidenta si permite evaluarea ei. Empiric, inteligenta se poate evalua dupa randamentul invatarii, dupa usurinta si profunzimea intelegerii si dupa dificultatea si noutatea problemelor pe care subiectul este in stare sa le rezolve. Astazi, persista in psihologie intrebarea daca inteligenta este capacitatea generala de achizitie a cunostintelor, de ratiune si rezolvare de probleme sau ea implica diferite tipuri de abilitati. Cei mai multi opteaza pentru prima ipoteza. Noile cercetari facute din perspectiva psihologiei cognitive si a neuropsihologiei, care leaga comportamentul inteligent de eficienta neurologica, ar putea aduce precizari pretioase in acest sens. 1.2 TIPOLOGII ALE INTELIGENTEI Istoricul cercetarilor realizate asupra inteligentei a condus specialistii spre mai multe opinii, diferite la prima vedere insa, apropiate dupa o mai atenta observatie. Astfel, in acceptiunea lui Stephen Covey, avem de-a face cu 4 tipologii ale inteligentei prezentate in figura 1: Figura 1. Gandire (IQ) Dorinta (SQ) Simt (EQ) Actiune (PQ) Figura 1. Conceptia lui S. Covey despre tipurile de inteligenta in care cele mai cunoscute si des analizate sunt: Gandirea (IQ) – reprezinta abilitatea de a analiza, rationaliza si comunica; Simtul (EQ) – numit si “creierul stang”, reprezinta constiinta de sine, auto-cunoasterea, empatia. Robert Cooper sustine ca omul are trei creiere (inteligente) in: Cap (ceea ce numim noi creier in mod uzual) Inima Zona intestinelor. Creierul din intestine se situeaza in cavitatea intestinala. R. Cooper sustine ca, in urma cercetarilor medicale amanuntite asupra acestei cavitati, s-a ajuns la concluzia ca aici se gasesc peste un milion de neuroni, un numar cu mult mai mare decat cei identificati in maduva spinarii. Specialistul sustine ca ar fi vorba de un sistem independent insa, in acelasi timp, conectat la ceea ce numim noi creier. Un exemplu al acestei inteligente situate in cavitatea intestinala este sentimentul de “fluturasi in stomac” care deseori preced o intalnire importanta, acesta fiind un mijloc de avertizare al organismului uman asupra unor reactii care au loc in interiorul sau. Creierul din inima este tot un sistem care actioneaza independent de creier (organ), aceasta ipoteza pornind de la ideea ca in dezvoltarea unui fetus uman, inima este organul care apare mult inaintea creierului din cap. Concluzia la care a ajuns echipa de cercetatori condusa de R. Cooper in cadrul “Center for Creative Leadership” este ca singurul lucru demonstrat statistic ca diferenta intre un lider de top si unul mediocru este ceea ce se numeste “grija fata de ceilalti” (adica inima, in limbaj popular). Capacitatea maxima a unei persoane revine cand sunt folosite toate cele trei tipuri de inteligenta descrise mai sus concomitent, in stransa interdependenta. Tot R. Cooper sustine ca 96% din succesul unei persoane in viata personala si profesionala depinde de “creierul din intestine” si “creierul din inima”, darn u demonstreaza cu rezultate sustinute de cercetarea stiintifica. Howard Gardner (1993) este parintele modelului Inteligentelor Multiple (Multiple Intelligences). In acceptiunea lui, avem de a face cu sapte inteligente. Unii cercetatori vorbesc de “module ale mintii”, altii despre o “societate a mintii”, in cazul acesta fiind vorba despre “inteligente multiple”. Acestea sunt reprezentate in tabelul de mai jos, cu explicatiile date de catre teoretician fiecareia dintre inteligentele identificate: Inteligente Multiple Tabel 1. (Sursa: Gardner, Howard 1993 – Frames of Mind: The Theory of Multiple Intelligences) Autorul spune ca desi aceste inteligente nu sunt neaparat dependente una de alta, rareori ele sunt folosite independent. Orice persoana normala are un anumit coeficient din fiecare dintre aceste inteligente, in schimb modalitatile in care acestea variaza sau se combina sunt la fel de diferite precum chipurile sau personalitatile indivizilor. Conform teoriei inteligentelor multiple, nu numai ca indivizii poseda numeroase reprezentari mentale si limbaje ale intelectului, insa indivizii difera unul de altul prin formele acestor reprezentatii, marimea lor sau usurinta cu care se folosesc de ele, dar si modul prin care aceste reprezentari pot fi schimbate. 1.3 SCURT ISTORIC AL INTELIGENTEI EMOTIONALE Cand psihologii au inceput sa scrie si sa se gandeasca la conceptul de inteligenta, acestia s-au concentrat pe aspecte cognitive, ca si memoria sau solutionarea unor probleme. In acelasi timp, au aparut si alti cercetatori care au inceput sa se concentreze pe aspectele non-cognitive. Ca de exemplu, David Wechsler defineste inteligenta: „capacitatea globala a individului de a actiona in vederea atingerii unui anumit scop, de a gandi rational si de a se adapta eficient mediului in care traieste” (Wechsler, 1958). Chiar din 1940 el face referinta la elemente ale intelectului si elemente ale non-intelectului, adica la factori afectivi, personali si sociali. Mai departe, la inceputul anului 1943, Wechsler sustine ca aceste abilitati ale non-intelectului sunt esentiale in prezicerea succesului unei persoane in viata. El spunea: „Principala necunoscuta este daca abilitatile afective (elementele non-intelecte) reprezinta factori majori ai inteligentei generale. Parerea mea este nu numai ca reprezinta, ci si ca sunt foarte importanti. Am incercat sa demonstrez ca, pe langa factori ai intelectului, exista si factori ai non-intelectului care determina un comportament inteligent. Daca observatiile mele sunt corecte, acest lucru ar insemna ca nu ne putem astepta la a fi capabili in a masura inteligenta integral pana cand testele noastre nu vor include si acesti factori.” (Wechsler, 1943) Weschler nu a fost singurul cercetator care a identificat aceste aspecte non-cognitive ale inteligentei ca importante pentru capacitatea de adaptare si pentru succes. Robert Thorndike, de exemplu, vorbea despre „inteligenta sociala” la sfarsitul anilor 30 (Thorndike & Stein, 1937). Din nefericire, munca acestor pionieri a fost trecuta cu vederea pana in anul 1983, cand Howard Gardner a inceput sa vorbeasca depre „inteligenta multipla”. Gardner sustinea ca atat inteligenta „interpersonala”, cat si cea „intrapersonala” ocupa un loc la fel de important ca si ceea ce consideram noi IQ-ul si testele prin care se masoara acesta. Sub aspectul psihologiei inteligentei in organizatii, sub indrumarea lui Hemphill (1959) este sugerat faptul ca „consideratia” reprezinta un important aspect al leadershipului. Mai specific, studiul sugereaza ca liderii care reusesc sa stabileasca „raporturi de incredere, respect si anumita caldura reciproce” cu membri ai grupului lor sunt mult mai eficienti. Cam in aceeasi perioada, este dezvoltat un proces de intelegere bazat pe cercetarile anterioare ale lui Murray (1938) care includeau evaluarea atat a abilitatilor cognitive, cat si a celor non-cognitive. In 1985, un absolvent al unui colegiu de arte liberale alternative din Statele Unite a scris o lucrare de dizertatie in care se includea termenul de “inteligenta emotionala”. Mai tarziu, in 1990, a fost publicata lucrarea a doi profesori americani, John Mayer si Peter Salovey, sub forma a doua articole intr-o publicatie academica. Mayer (Universitatea din New Hampshire) si Salovey (Yale), incercau sa dezvolte o metoda stiintifica de masurare a diferentelor dintre oameni in ceea ce priveste abilitatile in domeniul emotiilor. Ei au descoperit ca unii oameni sunt mai priceputi in identificarea propriilor sentimente, a sentimentelor celor din jur si in rezolvarea problemelor cu conotatii emotionale. In ultimii zece ani, acesti doi profesori au dezvoltat doua teste care incearca sa masoare cat mai exact ceea ce ei numesc “inteligenta noastra emotionala”. Din cauza ca aproape toate scrierile lor s-au facut in mediul academic, numele si rezultatele cercetarilor lor nu sunt foarte cunoscute. In schimb, persoana al carui nume este cel mai des asociat cu termenul de “inteligenta emotionala” este un scriitor din New York, pe nume Daniel Goleman. Inainte de a deveni faimos, Goleman a scris mai multe articole in revista Popular Psychology si apoi, pentru ziarul New York Times. La sfarsitul anului 1994, inceputul anului 1995 era evident ca avea de gand sa scrie o carte despre conceptul “literatura emotionala”. Pentru a se documenta, acesta a facut mai multe vizite in scoli pentru a vedea ce programe deruleaza pentru dezvoltarea literaturii emotionale. A studiat mult si materiale in ceea ce priveste emotiile, in general. Citind, acesta a ajuns la lucrarile lui Mayer si Salovey. Se pare ca la un moment dat, acesta sau editorul sau au hotarat sa schimbe numele viitoarei carti in “Inteligenta Emotionala”, cel mai probabil pentru ca se putea vinde mai bine. Astfel, in 1995, a aparut cartea “Inteligenta Emotionala”. Cartea a reusit sa ajunga pe coperta revistei Time, cel putin in ceea ce priveste piata americana. In urma unui efort promotional sustinut, Goleman a inceput sa apara la show-uri televizate, cum ar fi cele ale lui Oprah Winfrey sau Phil Donahue. A inceput, de asemenea, un obositor turneu de conferinte pentru promovarea cartii. Drept rezultat, cartea a devenit un best seller international. Incepand cu anul 1995, de la prima publicare a cartii lui Daniel Goleman pe aceasta tema, inteligenta emotionala a devenit unul dintre conceptele cele mai dezbatute in Statele Unite ale Americii. De exemplu, cand Harvard Business Review a publicat un articol in anul 1998, acesta a atras un numar mai mare de cititori decat a facut-o oricare alt articol din aceasta publicatie in ultimii 40 de ani. Cand managerul general al Johnson & Johnson a citit acest articol, a fost atat de impresionat incat a trimis copii ale acestuia la mai mult de 400 de top-manageri din intreaga lume. In cartea sa, Goleman prezinta o multitudine de informatii interesante legate de creier, emotii si comportament. Totusi, Goleman descria foarte putine idei originale, desi cartea cuprindea si cateva din propriile paradigme si credinte. In principal, ceea ce a facut el a fost sa colecteze munca mai multor oameni, sa o organizeze si sa ii dea o forma comerciala. Din 1995, Goleman s-a concentrat mai mult asupra cercetarii stiintifice despre inteligenta emotionala. Daniel Goleman, Ph.D, este in prezent CEO al firmei Emotional Intelligence Services din Sudbury, Massachusetts, si co-presedinte al Consortiului pentru Cercetare asupra Inteligentei Emotionale in Organizatii, din cadrul Facultatii de Psihologie Aplicata si Profesionala a Universitatii Rutger din Piscataway, statul New Jersey. Imbinand propriile analize si cercetari cu rezultatele obtinute pana atunci in domeniu, Goleman arata in prima carte ca, in esenta, avem doua creiere, respectiv doua minti: cea rationala si cea emotionala. Inteligenta emotionala - ale carei componente sunt: autocunoasterea, auto-reglarea, auto-motivarea, empatia si abilitatea de a stabili relatii cu ceilalti – determina modul in care ne descurcam cu propriile emotii si cu ale celorlalti. Un alt nume in domeniul inteligentei emotionale este David Carusso. Acesta a continuat munca de cercetare inceputa de Mayer si Salovey. Mergand pe aceeasi idee, Carusso sugereaza ca IE este adevarata forma de inteligenta, care, insa, nu a fost masurata in mod stiintific pana cand nu s-a inceput munca de cercetare. Toti cei care si-au adus contributia la acest domeniu nu au facut "gaura in cer", dar au pus laolalta si au dat un alt nume, “inteligenta emotionala”, unor calitati umane apreciate de cind lumea: bunul simt, intelepciunea, empatia, caracterul, tactul etc. De altfel, motto-ul cartii lui Goleman (1995) este un citat din Etica Nicomahica a lui Aristotel: "Oricine se poate infuria - asta e usor. Dar sa fii furios pe cine trebuie, in masura in care trebuie, la momentul potrivit, din motivul potrivit si la modul potrivit, asta nu e usor". 1.4 CONCEPTUL DE INTELIGENTA EMOTIONALA Goleman arata, bazandu-se si pe o analiza facuta pe mii de barbati si femei, ca atunci cand e vorba de totalul inteligentei emotionale, femeile nu sunt mai "destepte" decit barbatii si nici barbatii nu sunt superiori femeilor, fiecare avand un profil personal de puncte forte si slabiciuni in fiecare din domeniile inteligentei emotionale. De asemenea, arata ca nivelul nostru de inteligenta emotionala nu este fixat genetic si nu se dezvolta numai la inceputul copilariei. Inteligenta noastra emotionala determina potentialul pe care-l avem pentru a invata abilitatile practice bazate pe cele cinci elemente ale inteligentei emotionale: auto-cunoasterea, auto-motivarea, auto-reglarea, constiinta sociala si abilitatile sociale. Fiecare element are o contributie unica la performanta obtinuta la locul de munca dar, in acelasi timp, se "trage" intr-o anumita masura din celelalte. Competenta emotionala - care combina gandirea cu simtirea – arata cat din acel potential am translatat in abilitatile pe care le avem la serviciu. Celor cinci dimensiuni ale inteligentei emotionale le corespu
Inteligenta vizual-spatialaAbilitatea de a percepe vizual ceea ce ne inconjoara.
Acest tip de inteligenta este cel mai des folosit in activitati ca: construit, citit, scris, pictat, echilibru, interpretarea unor imagini.
Inteligenta verbal-lingvisticaAbilitatea de a folosi cuvintele si de a vorbi.
Acest tip de inteligenta este cel mai des folosit in activitati ca: ascultarea, vorbitul, scrisul, jocul de cuvinte, explicarea unor concepte.
Inteligenta logic-matematicaAbilitatea de a folosi ratiunea, logica si numerele.
Acest tip de inteligenta este cel mai des folosit in activitati ca: rezolvarea unor probleme, lucrul cu anumite concepte abstracte, calcule matematice.
Inteligenta kinesteticaAbilitatea de a-ti controla miscarile corpului si de indemanare in lucrul cu diferite obiecte.
Acest tip de inteligenta este cel mai des folosit in activitati ca: dansul, sportul, limbajul trupului, teatru, mima.
Inteligenta muzicalaAbilitatea de a produce si de a aprecia muzica.
Acest tip de inteligenta este cel mai des folosit in activitati ca: fluieratul, cantatul, folosirea de instrumente muzicale, compunerea de melodii.
Inteligenta interpersonalaAbilitatea de a-i intelege si de a relationa cu ceilalti.
Acest tip de inteligenta este folosit cel mai des in activitati ca: ascultare, folosirea empatiei, consiliere, lucrul in echipa, observarea starilor sufletesti.
Inteligenta intrapersonalaAbilitatea de auto-reflectie si de constientizare a propriului eu.
Acest tip de inteligenta este folosit cel mai des in activitati ca: cunoasterea propriilor puteri si slabiciuni, auto-evaluarea, descoperirea sinelui.
