Locul S.U.A. in cadrul sistemului comercial international Istoria ne demonstreaza ca initiativa crearii si mentinerii sistemului comercial international apartine natiunii care se gaseste in pozitia de lider mondial. Asa cum spunea Lester Turow „regulile comertului sunt scrise de cei care controleaza accesul la cea mai mare piata a lumii - piata internationala. Marea Britanie a scris regulile comertului in secolul XIX, Statele Unite pe cele ale secolului XX, iar Europa le va scrie pe cele ale secolului XXI.” Lucrarea de fata isi propune in prima parte sa prezinte disputele teoretice in jurul acestei legaturi evidentiate empiric, urmand in cea de-a doua parte sa prezentam rolul jucat de Marea Britanie si Statele Unite ale Americii, ca puteri dominante, in cadrul sistemul comercial international. 1. Perspective teoretice Sistemului comercial international este definit „ca un ansamblu de principii, reguli si discipline cu caracter contractual, convenit multilateral care, prin interconexiunea lor reglementeaza schimburile comerciale dintre state”. Asadar crearea unui sistemul comercial international presupune existenta unui consens intre mai multe state cu privire la principiile si regulile pe care le impun un astfel de sistem. Desi numeroase, teoriile comertului international nu reusesc sa explice pe deplin legatura, constatata istoric, care exista intre aparitia unui stat dominant si nasterea si evolutia sistemului comercial international. Putem clasifica aceste teorii in trei categorii: teorii care neaga avantajele economice ale liberului schimb pentru o supraputere, teorii care evidentiaza avantajele unei astfel de decizii si, in sfarsit, teoriile care explica o astfel de decizie exclusiv pe baza considerentelor politice. hu142l4555muuy Primele incercari in acest domeniu apartin lui S.D.Krasner care, in lucrarea sa „State Power and the Structure of International Trade”, prezinta trei motive pentru care o tara lider ar prefera o politica protectionista in locul unei politici a liberului schimb. Primul argument este cunoscut sub denumirea de „teoria taxei vamale optime”. O tara puternica are o pondere importanta in cererea mondiala de bunuri si poate beneficia de pozitia sa prin aplicarea taxelor vamale. Ca urmare ea va importa o cantitate mai mica de produse ceea ce diminueaza cererea mondiala si duce la scaderea preturilor bunurilor respective. Castigul astfel obtinut depinde de gradul de protectie si de pasivitatea celorlalte tari care pot, sau nu, sa ia masuri de represalii. Al doilea motiv, bazat pe noua teorie a economiei internationale elaborata de P.R. Krugman, E. Helman si L.F. Richardson , se bazeaza pe diferentele care exista intre structura economica a tarilor in functie de marimea lor. Concentrarea activitatii economice in intreprinderi de talie mare care realizeaza randamente crescatoare si alcatuiesc o structura de tip oligopol este specifica tarilor de dimensiuni mari, in timp ce celelalte tari au o structura mai aproape de concurenta perfecta, activitatea economica aflandu-se sub influenta legii randamentelor descrescatoare. In aceste conditii, tara dominanta va alege sa-si protejeze prin taxe vamale produsele din sectoarele in care se obtin randamente crescatoare (cele mai numeroase) si nu va aplica taxe vamale pentru celelalte. Al treilea motiv tine cont de castigurile relative obtinute din comertul international. In cazul a doua tari de talii diferite care nu isi restrictioneaza comertul reciproc, cea care castiga mai mult este tara mai mica pentru ca are acces liber pe o piata de dimensiuni foarte mari, in timp ce tara de talie mare nu beneficiaza de cat de acces pe o piata mica. Generalizand relatia la n tari putem spune ca o tara dominanta obtine prea putin dintr-o politica de liber-schimb si va opta pentru protectionism. Problema alegerii intre protectionism si liber schimb se poate pune insa si altfel, luand in considerare alte aspecte economice ale comertului international. Natiunea dominanta are avantajul detinerii in majoritatea ramurilor economice de tehnologii avansate si de aceea pe plan mondial, produsele sale sunt practic fara concurenta. Optand pentru o politica de reducere a taxelor vamale, aceasta se va aplica produselor care incorporeaza tehnologie avansata si produselor din sectoarele rentiere (adica acele sectoare care utilizeaza factori de productie relativ rari) cu scopul scaderii pretului lor. O alta teorie care explica din punct de vedere economic alegerea liberului schimb ca politica comerciala este teoria grupurilor de influenta care cunoaste trei abordari: modelul Stolper-Samuelson, modelul lui M.R. Brawley si modelul apartinand lui Frieden J.A si R. Rogowski. Prima abordare pleaca de la ipotezele modelului H.O.S. si construieste o analiza factoriala luand in considerare doi factori de productie: munca si capitalul. Tara in care capitalul este abundent va exporta, conform H.O.S., bunuri care necesita relativ mai mult capital. In situatia in care celalalt factor este mai abundent, exporturile se vor constitui din produsele care au nevoie de mai multa munca decat capital. Detinatorii resurselor rare vor face presiuni pentru adoptarea unei politici protectioniste, in timp ce detinatorii resurselor abundente vor dori o deschidere spre exterior pentru a gasi noi piete. In cazul unei natiuni puternice, grupul de presiune dominant este cel al detinatorilor de capital si de aceea politica aleasa va fi una a liberului schimb. A doua abordare se bazeaza pe un model teoretic in care se presupune ca factorii de productie au doar doua destinatii: fie sectoarele manufacturiere care sunt in cautarea profitului si care au interes in dezvoltarea comertului international, fie sectoarelor rentiere legate de exploatarea avantajelor naturale si a caror activitati sunt orientate spre interior si care se opun diminuarii barierelor vamale. Dezvoltarea mai puternica a primului sector face ca influenta sa asupra guvernului, sa fie mai puternica si in consecinta, puterea hegemonica va opta pentru o politica de liber schimb. Cea de-a treia abordare porneste de la doua ipoteze verificate experimental. Prima este ca o putere hegemonica se gaseste, de regula, in pozitie de creditor net fata de celelalte tari si cea de-a doua: influenta capitalismului financiar (adica a detinatorilor de capitaluri financiare) este mai puternica decat cea a capitalismului industrial (propietarii industriali). Interesul grupurilor financiare este ca tarile debitoare sa isi poata plati datoriile, in acest sens, grupurile vor actiona pentru deschiderea pietei tarii dominante pentru exporturile tarilor datoare. Teoriile care explica implicarea unei super-puterii in crearea sistemului comercial international de baza argumentelor politice, apartin in marea lor majoritate unui nou curent in economia politica internationala care poarta denumirea de „realism”. Actiunile economice internationale ale statului organizat conform modelului propus de „realisti” nu vizeaza numai maximizarea castigului (asa cum sustineau liberalii), ele fiind influentate de obiectivele politice ale statului. In optica realistilor, statele plaseaza in fruntea ierarhiei lor, obiective ce tin de asigurarea securitatii ceea ce presupune si actiuni de slabire a puterii adversarilor. O politica comerciala de liber-schimb a statului hegemon, conduce la o deschidere spre exterior mai mare a celorlalte state si la o diminuare suveranitatii fata de statul lider. 2. Sistemului comercial international si Statele Unite ale Americii Primul sistem comercial international este situat in timp in cea de-a doua jumatate a secolului XIX si inceputul secolului XX, perioada dominata de Marea Britanie. Iesita victorioasa din razboaiele napoleoniene, detinatoare unica a unor tehnici de fabricatie, cu un intins imperiu colonial, Marea Britanie se situa in pozitia de putere mondiala, avand forta necesara pentru a impulsiona organizarea comertului international. La inceput mercantilista, mai apoi protectionista, politica comerciala britanica va inregistra o cotitura deosebita in momentul deciderii reducerii unilaterale a tarifelor vamale. Existau cel putin trei motive care au determinat aceasta decizie: dorinta de a diminua pretul bunurilor importate si a ameliora competitivitatea economiei prin intermediul scaderii preturilor la produsele de subzistenta; presiunile din partea aristocratiei industriale de a micsora puterea aristocratiei funciare(care ar fi avut de suferit in urma importului de produse agricole mai ieftine); orientarea impozitelor dinspre exterior (taxe vamale) spre interior (prin aplicarea impozitului pe venit); Decizia luata poate fi interpretata atat ca o decizie bazata pe considerente economice, dar avand si motivatii politice, datorate luptei care se ducea intre doua clase sociale ( aristocratii si industriasii ), victoria apartinand celor din urma. Raspunzand la actiunea Marii Britanii, Franta admite si ea sa reduca taxele vamale si sa incheie un acord comercial foarte important cu aceasta, tratatul de la Cobden-Chevalier din 1860. Schimbarea de orientare a Frantei se poate explica tot pe baza teoriei grupurilor de presiune, pentru ca decizia a fost influentata de lobby-ul producatorilor de vin si tesaturi care doreau sa patrunda pe piata britanica. Tratatul prezinta o dubla importanta: el constituie pentru Franta momentul trecerii de la mercantilism la protectionism si in acelasi timp tratatul este primul dintr-un lung sir de tratate care vor redefini relatiile comerciale internationale si vor favoriza crearea in jurul unui nucleu central, a sistemului comercial international. Sub impulsul Prusiei, va intra in vigoare in 1834, o uniune vamala („Zollverein”) care va include toate statele germane si care presupunea eliminarea taxelor vamale intre participanti si un tarif exterior comun moderat protectionist. In 1868, Spania v-a adopta la randul ei un tarif vamal liberal numit „Base Quinta”. Criza pe care o va traversa lumea capitalista in perioada 1874-1986 va determina adoptarea unor masuri protectioniste, mai intai de catre Germania si mai apoi de catre celelalte tari europene (Italia, Rusia, Spania, Franta), Japonia si S.U.A. Vor ramane in afara acestei tendinte doar Marea Britanie, Danemarca si Olanda. Desi dezvoltarea sa va fi franata incepand cu mijlocul anilor 1870, aria sistemului comercial international s-a extins continuu cuprinzand Europa Apuseana , o parte a Americii latine, Rusia , Japonia si China. Perioada razboiului si apoi criza din 1923 vor avea ca efect renuntarea aproape completa la principiile liberului schimb. Declinul Marii Britanii si ascensiunea Statelor Unite vor determina prabusirea sistemului urmata de declansarea razboiului „tarifelor vamale” ceea ce va face ca in perioada de pana la reinstaurarea unui nou sistem, scaderea schimburilor comerciale internationale sa fie foarte puternica. Statistica este edificatoare pentru aceasta situatie: schimburile comerciale internationale ale anului 1933 au reprezentat doar 27% din volumul inregistrat in 1929, perioada 1913-1950 fiind singura perioada din ultimii patru sute de ani in care rata de crestere a exporturilor a fost inferioara ratei de crestere a PIB. Dupa al doilea razboi mondial, locul liderului este preluat de Statele Unite ale Americii care isi vor mentine aceasta pozitie pana in prezent. Dupa prabusirea U.R.S.S. si indepartarea pericolului japonez care ameninta serios, intr-o perioada, suprematia americana, S.U.A. este considerata singura mare putere mondiala, atat din punct de vedere politic cat si economic. Intinderea geografica foarte mare (9.363.520 km2 ), o populatie de aproape 300 de milioane de locuitori a caror durata medie de viata este de 76 de ani, performantele economice deosebite care fac ca PIB pe cap de locuitor de sa fie 26.000$, sunt doar cateva din atuu-rile americane. La aceasta mai trebuie adaugat faptul ca S.U.A. detine o pondere de 13% in totalul exporturilor si 15% in totalul importurilor mondiale si ca mai mult de jumatate din profitul companiilor transnationale este obtinut de firmele americane. Politica comerciala americana poate fi caracterizata printr-o alternanta a perioadelor protectioniste cu cele favorabile liberului schimb. In perioada anterioara razboiului de secesiune, Nordul American ducea o politica protectionista in timp ce Sudul incerca sa intre in cadrul sistemului multilateral de comert. Dupa castigarea razboiului de catre Nord, politica noului stat a continuat sa fie protectionista, fie pentru ca, asa cum sustin unii analisti se dorea o slabire a puterii proprietarilor de plantatiilor din sud (teza conflictului intre industriasi si proprietarii agricoli) fie pentru ca se dorea protejarea industrie nationale, care era in perioada de formare. Din punct de vedere institutional, stabilirea politicii comerciale americane cade in sarcina puterii legislative care s-a dovedit de-a lungul timpului promotoarea politicii protectioniste. In 1934, o parte din atributiunile in acest domeniu sunt predate guvernului si presedintelui, marcand un moment de cotitura pentru ca Casa Alba va deveni pionierul luptei pentru promovarea liberului schimb. In calitate sa de putere dominanta, S.U.A. va incepe construirea celui de-al doilea sistem comercial, primul pas constituindu-l acordul de la Bretton Woods (1944) in care se prevedea crearea unei Organizatii Internationale a Comertului, care trebuia sa fie cea de-a treia institutie internationala alaturi de F.M.I. si B.I.R.D.. Peste numai doi ani, in cadrul Consiliului Economic si Social s-a convenit convocarea O.I.C. a carui scop principal organizarea de negocieri multilaterale, in scopul reducerii taxelor vamale si ridicarii barierelor netarifare, in relatiile intre parti. In cadrul celei de-a trei intruniri, desfasurata la Havana in martie 1948, a fost adoptata Carta Constitutiva a O.I.C., document care stabilea principiile referitoare la cooperarea multilaterala, folosirea fortei de munca, stabilitatea pietelor materiilor prime, eliminarea restrictiilor cantitative, pe baza carora urma sa se organizeze sistemul comercial mondial. Considerata prea liberala, Carta nu a fost adoptata de Congresul American si nu a mai intrat in vigoare. La initiativa S.U.A. se va elabora in cadrul Conferintei de la Geneva din octombrie 1947, la care au participat 23 de state, un acord comercial multilateral cunoscut sub denumirea de G.A.T.T.(General Agreement of Tariffs and Trade). Chiar daca scopul sau era sa stabileasca noile reguli ale comertului liber, acordul este de inspiratie protectionista. Spre deosebire de acordurile celuilalt sistem comercial international care erau bazate pe logica liberului schimb, G.A.T.T. accepta existenta zonelor de liber-schimb, a uniunilor vamale, a politicilor industriale nationale, sustine intaietatea politicilor macroeconomice nationale si lasa in afara reglementarii unele activitati considerate strategice din domeniul agriculturii sau sectorului energetic. In fapt, G.A.T.T. face trecerea de la un regim comercial mercantilist care a existat dupa prabusirea primul sistem la unul protectionist. Pozitia sa dominanta permite Americii sa impuna chiar de la prima runda de negocieri desfasurata la Geneva, reduceri importante de taxe vamale la o serie de produse cu o pondere mare in exportul american (grau, bumbac, carbune, automobile). Pe de alta parte in cadrul aceleiasi runde s-au acordat concesii tarifare importului de produse care prezentau un interes deosebit pentru economia americana (materii prime deficitare) sau care nu faceau concurenta produselor americane. Pe langa influenta pe care o exercita in cadrul G.A.T.T., S.U.A. isi manifesta puterea si prin adoptarea unor decizii de politica comerciala care nu sunt in concordanta cu principiile acordului. Clauza natiunii celei mai favorizate se acorda de catre America prin negocieri bilaterale si nu prin negocieri multilaterala asa cum prevede articolul I al acordului GATT. O alta forma de incalcare a regulilor internationale ale comertului, o reprezinta legea americana a dumpingului. Aceasta lege nu utilizeaza definitia G.A.T.T. pentru dumping –„a vinde mai ieftin pe piete externe comparativ cu cele interne”, ci o alta- „a vinde la un pret inferior costului de productie total”, permitandu-se astfel o mai mare protectie a pietei interne. Dupa aproape douazeci de ani de la semnarea acordului G.A.T.T., primul exercitiu de liberalizare de mare amploare al celui de-al doilea sistem comercial international se va petrece o data cu cea de-a sasea runda de negocieri- runda Kennedy (mai 1966 -iunie 1967), a carei importanta pentru S.C.I. este egala cu cea a tratatului de la Cobden-Chevalier. Pentru prima data au fost abordate in cadrul G.A.T.T. problema obstacolelor netarifare, a liberalizarii comertului cu produse agricole si problema tarilor in curs de dezvoltare. Un alt pas important a fost acordul asupra reducerii subsantiale a taxelor vamale. Pe baza mandatului primit din partea congresului american, presedintele S.U.A. putea negocia in cadrul rundei G.A.T.T. o scadere a taxelor vamale de pana la 50% intr-o perioada de 5 ani. Opozitia celorlalte tari a facut ca runda sa se incheie cu un acord de reducere cu doar 35% a taxelor vamale. Datorita primelor sase runde de negocieri G.A.T.T., taxele vamale si alte bariere in calea comertului au fost diminuate, ceea ce contribuit la accelerarea schimburilor comerciale internationale si la adoptarea, pentru prima data, de catre guvernele tarilor a strategiilor de crestere economica in conditiile unei economii deschise. Criza economica din anii saptezeci si anii care i-au urmat ,au pus la incercare in mod serios viabilitatea S.C.I., aplicarea unor masuri restrictive („reduceri voluntare”) cu caracter puternic protectionist, in dezacord cu prevederile G.A.T.T., ducand la distorsionarea schimburilor internationale. Tensiunile s-au manifestat in principal intre S.U.A., Europa si Japonia, fortele cele mai importante ale comertului international. Vazandu-si interesele amenintate in trei dintre sectoare importante ale economiei, S.U.A. au recurs la masuri care aveau, indirect, caracter protectionist. Aceste masuri au fost indreptate impotriva producatorii europeni de otel care erau acuzati ca practica preturi de dumping ,impotriva importurilor de autoturisme din Japonia si impotriva consortiului european Airbus Industrie (acuzat ca beneficiaza de subventii din partea puterii publice care ii permit sa scada preturile de vanzare). Conflictul comercial intre Europa si Japonia isi avea originea in politica comerciala nipona, considerata prea protectionista de catre europeni pentru ca limita foarte mult accesul pe piata interna a produsele straine. O alta masura cu caracter unilateral o constituie adoptarea sectiunii 301 din „Trade Act” care permite aplicarea de sactiunii impotriva tarilor care nu respecta, din punct de vedere american, acordurile comerciale sau care sunt vinovate de „practici discriminatorii sau care pun in dificultate comertul american”. Aceste sanctiuni sunt hotarate de catre un judecator american fara sa se apeleze la mecanismele GATT de reglementare a conflictelor comerciale. In 1999, Uniunea Europeana, care a fost sanctionata de 28 de ori prin intermediul acestei legi, a cerut crearea unui grup special care sa verifice conformitatea sectiunii 301 cu reglementarile internationale. Concluzia grupului a fost ca legea este in conformitate cu obligatiile pe care si le-a asumat SUA in cadrul OMC. Deceniul opt a insemnat o restructurare intensa a economiei americane care a avut ca rezultat dezvoltarea exponentiala a sectorului serviciilor, care a ajuns sa detina ponderea cea importanta in P.I.B. Odata cu dezvoltare acestui sector a crescut si influenta sa pe langa puterea politica si ceea ce a determinat si o noua orientare in politica comerciala. Grupurile de presiune ale oamenilor de afaceri din domeniul tehnologiei inalte si serviciilor, au interes largirea activitatiilor lor prin patrunderea pe alte piete. „Coalition of Service Industrie” este o grupare de mai multe firme americane renumite, American Express, ATT, CB, Chase Manhattan, IBM, McDonald’s, Meril Lynch, Young and Rubicom, care convinsa de avantajele competitive ale S.U.A. in productia de servicii a exercitat presiuni foarte puternice in favoarea liberalizarii comertului cu servicii pentru a putea intra pe pietele europene si japoneze. Aceasta schimbare de optica s-a vazut in cadrul celei de-a opta runde de negocieri-runda Uruguay (1986-1994). In ciuda opozitiei statelor in curs de dezvoltare si a Uniunii Europene, S.U.A. a reusit sa isi impuna punctul de vedere in domeniul liberalizarii schimburilor cu servicii. SUA a triumfat si in cazul dosarului produselor agricole, obtinand accesul pe piata europeana (cu toate ca exista pericolul invaziei pe piata americana a produselor australiene si neo-zeelandeze). Organizarea unor altor negocieri, sub auspiciile Organizatiei Mondiale a Comertului, institutie care a inlocuit G.A.T.T. dupa 1994, la Seatle, a insemnat o noua confruntare intre interese americane si cele ale celorlalte tari. Blocarea negocierilor este pusa pe seama divergentelor foarte puternice intre SUA si UE in legatura cu comertul cu produse agricole si intre SUA si tarile in curs de dezvoltare. Pe de o parte SUA cere eliminare subventiilor europene asupra produselor agricole, apreciind ca acestea distorsioneaza puternic comertului international. Pe de alta parte UE acuza SUA ca subventioneaza indirect productia agricola prin acordarea de credite ieftine tarilor sarace pentru cumpararea de produse agro-alimentare americane. Un alt punct de divergenta il reprezinta produsele modificate genetic produse in SUA si considerate daunatoare sanatatii de catre europeni. Tarile in curs de dezvoltare sunt acuzate de „dumping social”, altfel spus sunt acuzate ca acupa parti importante din piata mondiala datorita costurilor salariale deosebit de reduse. Sistemul comercial international creat dupa cel de-al doilea razboi mondial pare sa se indrepte inevitabil spre o ordine a liberului schimb sub influenta puternica a Statelor Unite ale Americii. Chiar avantajele liberului schimb sunt mai putin evidente pentru majoritatea tarilor lumii, cale de intoarcere nu mai exista pentru ca gradul de interconectare al economiilor nationale este prea mare, izolarea fiind imposibila. BIBLIOGRAFIE
Gerarl Kebabdjian - Teoriile economiei politice internationale Marrie - Annick Barthe - Intre multilateralism si regionalism Michel Rainelli - Comertul international Nicolae Suta- Comert international si politici contemporane
