Maquiladoras- o forma de sclavie moderna
Termenul provine de la cuvantul din limba spaniola "maquilar"-"a supune ceva la actiunea unei masini". In domeniul economic, maquiladoras este denumirea data unui ansamblu productiv, situat pe teritoriu Mexicului, cu capital strain in proportie de 90-100% si unde erau angajati muncitori locali. Treptat maquiladoras a inceput sa fie folosit pentru zonele de liber-schimb situate in tarile in curs de dezvoltare in care companii straine (nord americane, vest europene, japoneze sau coreene) isi deschid filiale. Aceste regiuni au cateva trasaturi comune: sunt zone foarte sarace, cu o rata somajului ridicata ceea ce permite angajatorilor sa plateasca salarii foarte mici si sa impuna conditii de munca deosebit grele: orar prelungit, nerespectarea masurilor de protectie a muncii sau de igiena (de altfel legislatiile locale sunt foarte sarace in aceasta privinta ). Orice forma de sindicalizare a fortei de munca este impiedicata sa se manifeste sub amenintarea pierderii locului de munca. Pentru a atrage investitorii straini si a face zona mai atractiva, guvernele acorda scutiri de la plata impozitelor sau taxelor vamale sau alte facilitati. Activitatea intreprinderilor deschise in aceste zone consta in principal, in asamblarea de componente folosind materia prima importata din tara de origine a companiei fara a i se aplica nici un fel de taxe vamale. Produsele sunt exportate in marea lor majoritate pe pietele tarilor occidentale din nou, fara a li se aplica nici o taxa la export.
O astfel de afacere aduce beneficii atat companiilor straine care obtin produse la un cost foarte mic (costul realizarii unui astfel de produs este de zece ori mai redus in maquiladoras decat daca s-ar produce intr-o tara dezvoltata), cat si guvernelor locale care incaseaza taxe si impozite pentru aceasta activitate (in Mexic sumele platite de uzinele maquila reprezinta cea mai importanta sursa de venit pentru bugetul statului). A treia grupa de beneficiari sunt consumatorii marfurilor produse aici care platesc un pret mai mic.
Zone maquiladoras se gasesc in America Latina (Mexic, Nicaragua, Guatemala, Salvador), in Africa (Zimbabwe, Coasta de Fildes, Africa de Sud) si in Asia (Taiwan si Singapore). Aproape toate marile companii, de la Ford si Mercedes Benz pana la Fisher Price si Disney, deschid aici filiale, in cautarea unor profituri nesperate.
In Mexic importanta implanturilor maquiladoras este deosebita. Aparute in inca din 1960, zonele maquiladoras erau destinate sa ofere de lucru mexicanilor expulzati din SUA ca urmare a modificarii legilor privind imigratia. Daca in primii ani ai deceniului noua, existau doar 2000 de fabrici care angajau 500.000 , dupa intrarea in vigoare a tratatului de liber-schimb intre Mexic, S.U.A. si Canada si dupa devalorizarea severa a peso-ului, din 1995, numarul lor a crescut foarte mult. Intre 1995 si 2001, au fost infiintate alte 3000 de intreprinderi (insemnand investiti peste 83 de miliarde de dolari), majoritatea situate la granita mexicano-americana, procesul continuand si acum intr-un ritm de 30-40 de noi fabrici pe luna. In prezent, in uzinele maquila mexicane sunt angajati aproape un milion si jumatate de salariati ceea ce inseamna ca unul din sapte salariati mexicani lucreaza intr-o astfel de loc. Numarul impresionat de fabrici deschise aici si ritmul in care se lucreaza in ele face ca exporturile anuale ale intreprinderilor sa depaseasca 1660 de miliarde de dolari.
Un studiu efectuat de CorpWatch Organization, prezinta structura pe ramuri industriale a zonei maquiladoras, dominante fiind industriile textila si electronica urmate de industria lemnului si a mobilei. Din punct de vedere al tarii de origine cele mai multe companii provin, in mod surprinzator poate, din Spania, urmatoarele locuri situandu-se SUA si Corea. Destinatia principala a produselor create aici sunt Statele Unite ale Americii unde se exporta 80% din productie.
Forta de munca angajata este alcatuita in majoritate din femei tinere cu varste cuprinse intre 12 si 20 de ani. Desi varsta minima legala de angajare este de 14 ani, multe tinere prefera sa prezinte acte de identitate false pentru a putea fi angajate. Companiile prefera sa angajeze femei tinere pentru ca ele sunt mai atente la detalii, mai docile mai usor de controlat, se adapteaza mai bine unei munci care cere rapiditate manuala (asa cum este banda rulanta).In plus ele accepta un salariu mai mic decat barbatii si se organizeaza mai greu in sindicate. Pentru a nu nevoite sa acorde concedii de maternitate, firme refuza sa angajeze femei insarcinate, iar muncitoarele deja angajate sunt supuse unor teste de sarcina lunare. In schimb barbatii sunt angajati pentru a efectua operatii mai usoare sau pe posturi de supraveghetori, controlori, sau in posturi de conducere ceea ce da dreptul la un salariul mai mare cu pana la 50% fata de cel al femeilor. Programul de lucru este sase sau chiar sapte zile pe saptamana, zilnic lucrandu-se cate 10-12 ore pe zi , cu o pauza de pranz 30 de minute. In posturile de conducere sunt numiti numai cetateni straini, care provin din tara de origine a companiei. Acestia evita sa locuiasca in Mexic, preferand orasele americane de pe granita.
Conditiile in care muncesc acesti oameni sunt, prin natura activitatii toxice dar cu toate acestea, companiile refuza sa ofere echipamente de protectie punand in pericol sanatatea angajatilor. Iata doar cateva exemple. Una din filialele firmei Sony a fost acuzata ca din cauza mediului in care erau nevoite sa lucreze muncitoarele, acestea au nascut copii suferind de malformatii grave. O alta firma cunoscuta, Johnson & Jonhnson, folosea pentru vopsirea halatelor de chirurgie pe care le producea, un colorant care ducea la iritarea mucoaselor nazala si bucala care sangerau continuu. Peney Macy's , componenta a grupului Wolmark refuza Canyon Furniture Company , producatoare de mobila refuza sa puna in functiune un mecanism de protectie a muncitorilor care lucreaza cu ferestraie pentru a scadea productivitatea fara sa tina cont de gravele acccidente care ar putea surveni. Halele in care se desfasoara activitatea de asamblare sunt, cel mai adesea prost iluminate si insuficient ventilate. Pentru a reduce si mai mult costurile de productie, halele sunt construite din materiile de proasta calitate, nu sunt suficient de bine izolate si supra aglomerate.
Aici un muncitor castiga in medie 58$ pe luna, muncind 10-12 ore pe zi, sase zile pe saptamana. Fata de un muncitor american care este platit cu minimum 5$ pe ora, muncitor din maquiladoras trebuie sa se multumeasca cu de zece ori mai putin si cu conditii de munca mult mai grele. Rezultatele unui studiu comparativ, efectuat de o organizatie neguvernamentala au aratat ca un muncitor in industria manufacturiera castiga 17,2$ in SUA, 23$ in Japonia, 7,5$ in Coreea si 5,8$ in Taiwan fata de doar 1,5 $ in Mexic.
Din aceasta suma va cheltui aproximativ 14$ pentru produse alimentare, 3$ pentru transport si 10$ pentru chirie. Daca nu vrea sa plateasca chirie poate sa isi construiasca un adapost improvizat din carton, lemn sau pamant asa cum fac, de altfel majoritatea colegilor lui si sa locuiasca in el, fara sa beneficieze, bine inteles de electricitate sau apa curenta. In cazul unei familii formata din 4 persoane din care doua castiga salariul mediu, acesteia ii mai raman dupa achitarea cheltuielilor de baza doar 2$ pentru haine, incaltaminte, medicamente si cheltuieli legate de petrecerea timpului liber. Altfel spus castigul lunar le este suficient doar pentru a supravietui in aceasta zona in care preturile sunt mai mari cu 30% decat in restul tarii. Situatia muncitorilor s-a inrautatit continuu incepand cu 1987 pe fondul unei crize economice aproape continue si a masurilor economice dure aplicate de guvern, la indicatiile F.M.I.. Fata de anul de referinta 1987, cand pentru a putea cumpara cosul zilnic necesar unei familii de patru persoane un muncitor trebuia sa lucreze 9 ore acum pentru a cumpara acelasi el trebuie sa munceasca cel putin 34 de ore.
Sindicatele, desi nu sunt interzise prin lege sunt aproape inexistente si cele mai multe dintre ele sunt influentate de partidele aflate la putere. In loc sa apere drepturile muncitorilor si sa ii protejeze, ele intreprind actiuni de intimidare si amenintare la adresa celor care vor sa protesteze. Pe de alta parte guvernul nu gaseste nici un interes in elaborarea unui nou cod al muncii si in marirea salariului minim pentru ca astfel ar mari pretul fortei de munca ceea ce ar putea determina companiile straine sa caute alte locuri pentru amplasarea filialelor lor iar odata cu plecarea lor, ar scadea si nivelul impozitelor incasate la bugetul de stat.
Orasele in care au aparut zone maquiladoras sunt situate, in general, la granita intre Mexic si S.U.A., aproape deci de o piata de 300 de milioane de consumatori. Populatia lor a crescut spectaculos, Tijiana, de exemplu, numarand acum 3 milioane de oameni fata de doar 65.000 in 1950. Cresterea se datoreaza afluxului de mexicani veniti din zonele de sud ale tarii, dar si a emigrantilor din alte tari ale Americii Latine atrasi de promisiunea unei vieti mai bune. Infrastructura orasului nu tine insa pasul cu aceasta explozie demografica, retelele de electricitate si de canalizare fiind insuficient dezvoltate. Guvernul nu are fondurile necesare pentru a intretine si marii retelele iar investitorii straini nu vor sa sustina financiar aceste lucrari. Lipsa apei potabile sau a electricitatii in noile cartiere in care locuiesc muncitorii este un lucru obisnuit asa cum au nu mai mira pe nimeni ca numarul cazurilor de hepatita A au crescut de sapte ori in cinci ani. Conform unei evaluari facuta de guvernul mexican, ar fi nevoie de 10-20 de miliarde de dolari pentru modernizarea si extinderea infrastructurii oraselor de granita. Propunerea de a impune o taxa firmelor straine pentru a contribui la aceste dezvoltari a fost respinsa de catre acestea.
La toate acestea se adauga poluarea pamantului, apei si aerului care atinge proportii foarte mari. Se estimeaza ca zilnic, in raurile din aceasta zona, se deverseaza 520 de milioane de litrii de reziduuri. Calitatea aerului este afectata de emanatiile de substante chimice (indeosebi monoxid de carbon), zonele industriale ramand zile in sir invaluite in ceata toxica.
Conditiile insalubre in care traiesc muncitorii, lipsa apei curente, poluarea, imposibilitatea procurarii de medicamente ii expun pe muncitori la imbolnavirii foarte grave. In loc de medicamente primesc adesea vitaminele din partea companiei care ii angajeaza si care se dovedesc a fi amfetamine destinate a le marii productivitatea. Copii ne nasc cu malformatii grave datorate poluarii si mediului nociv in care lucreaza mamele lor, iar rata lor de mortalitate este foarte mare.
O alta problema a acestor zone este infractionalitatea scapata de sub control, traficul de carne vie si retele de traficanti de droguri. Politia este neputincioasa in fata violentei de pe strazi, unde mor in fiecare an peste 600 de persoane numai ca urmare a conflictelor intre bandele rivale.
In viziunea neoliberalilor, zonele de liber-schimb ca acestea trebuiau sa reprezinte o noua forma de colaborare intre nordul industrializat si sudul in curs de dezvoltare, bazata pe principiul avantajului reciproc. Asa cum s-au dezvoltat, ele insa, sunt niste enclave industriale, fara vreo legatura cu industria locala, tributare legaturilor internationale (97,3% din intrarile in aceste zone sunt exportate), bazate pe competitivitatea subdezvoltarii si pe asimetria intre economiile puternice si cele semi-industrializate. Comportamentul companiilor din aceste zone este de asa natura incat orice incercare de ameliorarea a conditiilor fortei de munca determina inchiderea fabricii si mutarea utilajelor intr-o alta zona in care pretul fortei de munca este mai mic. Companiile straine sunt curtate de tari din Asia de Sud-est sau Europa de Est care le ofera facilitati pentru a le determina sa investeasca acolo. Deja exista primele semne ca firmele multinationale sunt dispuse sa isi inchida fabricile din Mexic pentru a se muta pe teritoriu chinez (unde ar putea plati un salariu de trei ori mai mic decat in Mexic), o data cu intrarea Chinei in Organizatia Mondiala a Comertului.
Tabel nr.1 Structura ramurilor industriale prezente in zonele maquiladoras(sursa: Corp Watch Organization)
|
|
Tabel nr.2 Lista companiilor care au filiale in zonele maquiladors din Mexic
(sursa: Corp Watch Organization)
Tabel nr.3 Tarile de origine ale companiilor care au filiale in Tijiana
BIBLIOGRAFIE
1. The Economist nr. 28 1999-"Much more than money"
2. Le monde nr.17 din 2001- "Frontiera dintre Mexic si Statele Unite ale Americii"
3. NAFTA Home Page- "NAFTA si Maquiladoras"
4.Mike Bozic - "Maquiladoras: Economic Miracle or Debacle?"
5. CorpWatch Organization - "Maquiladoras at a Glance"
