CURS 9 COMERT INTERNATIONAL 3. Bariere netarifare care decurg din taxele vamale si administrative privind importurile Desi pare ca acest tip de bariere netarifare sunt niste simple cerinte de ordin tehnic care, aplicate, permit, in unele cazuri, discriminari importante, ele sunt, totusi, extrem de variate si daunatoare pentru comertul international. Aceste bariere netarifare decurg din obligatia, pentru importator, de a prezenta anumite documente suplimentare si din introducerea unor formalitati vamale complicate, care trebuiesc indeplinite in multe tari, in special in tarile dezvoltate si care, de cele mai multe ori, sunt o frana in calea importului de marfuri. In aceasta categorie au fost identificate 2 tipuri de bariere netarifare: 3.a. evaluarea valorii marfurilor in vama (evaluare vamala), 3.b. documente si formalitati suplimentare cerute la import sau cu ocazia importului si, uneori, a exportului. 3.a. Evaluarea valorii marfurilor in vama Legat de acest aspect, GATT, in articolul 7, a cuprins cateva prevederi referitoare la metodologia evaluarii vamale. In acest articol s-a prevazut ca evaluarea vamala sa se faca pornind de la pretul facturat (CIF), cu conditia ca acesta sa fie un pret real, platit sau care urmeaza sa fie platit si nu mai mare si nici mai mic, iar transformarea acestui pret din valuta straina in valuta tarii importatoare sa se faca la un curs care sa fie agreat de F.M.I. Aceste prevederi au fost apoi dezvoltate in “Conventia Internationala cu privire la evaluarea vamala” de la Bruxelles din 1950. Practica a aratat ca nu toate tarile au respectat, in timp, aceste prevederi, ci au folosit si alte metode de evaluare vamala, neconforme cu reglementarile GATT. La Runda Tokyo a fost negociat: “Codul de conduita privind evolutia vamala”, numit si “Acordul privind aplicarea articolului 7 GATT”. Acest acord a preluat prevederile din articolul 7 si cele ale Conventiei de la Bruxelles si a stabilit 5 metode legale de evaluare vamala, cu conditia ca ele sa fie aplicate in ordine. In practica internationala s-au constatat incalcari in aplicarea acestor prevederi si, ca urmare, au devenit o frana in calea schimburilor comerciale internationale. 3.b. Documente si formalitati suplimentare cerute la import sau cu ocazia importului si, uneori, a exportului In general, pe plan international au existat, dupa razboi, permanente preocupari din partea organismelor specializate GATT, Consiliul de Cooperare Vamala de la Bruxelles, pentru simplificarea formalitatilor vamale si tipizarea documentelor legate de circulatia marfurilor pe plan international, inregistrandu-se chiar si anumite progrese. Se constata ca exista un numar mare de tari dezvoltate, in deosebi care cer indeplinirea si a altor formalitati, precum si a unor documente suplimentare, care ingreuneaza si limiteaza importurile. De regula, numarul mare al acestor formalitati, formatul diferit al documentelor, reguli ciudate de completare, penalizarile aplicate completarii gresite a lor, sunt adevarate obstacole care impiedica desfasurarea schimburilor comerciale internationale. 4. Bariere care deriva din participarea statului la activitati comerciale internationale In general, se constata ca, in perioada precapitalista, participarea statului direct la fapte de comert exterior se inregistreaza in diferite sectoare (alcool, tutun), care faceau obiectul de monopol al statului, pentru ca pe seama lor, acesta realiza venituri insemnate. In perioada capitalista, in special, participarea la activitatile comerciale s-a largit. GATT a clasificat ca cele mai importante bariere care decurg din participarea statului la activitatile comerciale, fiind: 4.a. achizitiile guvernamentale sau piata publica; 4.b. comertul de stat; 4.c. monopolul de stat asupra anumitor produse. 4.a. Achizitiile guvernamentale sau piata publica Sunt reprezentate de cumpararile de bunuri si servicii de catre stat (prin intermediul departamentelor, ministerelor si a altor institutii centrale). Acestea pot deveni bariere netarifare in calea schimburilor comerciale, numai in masura in care sunt urmare a unor reglementari specifice anumitor state, potrivit carora firmele nationale au o prioritate deplina fata de cele straine privind aprovizionarea organelor de stat cu bunuri si servicii de care acestea au nevoie. Uneori, aceste reglementari admit, in anumite proportii si importul de asemenea bunuri, dar favorizand, de asemenea, firmele nationale. Deoarece s-a constatat ca acest tip de achizitii au devenit bariere extrem de importante in calea comertului international, in special a tarilor dezvoltate, la Runda Tokyo a fost negociat un acord special in acest domeniu: “Acordul cu achizitiile guvernamentale”, intrat in vigoare de la data de la 1 ianuarie 1981. Potrivit acestui acord, achizitiile care depasesc o anumita valoare, trebuie sa se faca in urma unor licitatii la care sa poata participa atat firmele nationale, cat si firmele straine. Sunt excluse din acest acord produsele care constituie obiect al secretului militar si al secretului de stat. 4.b. Comertul de stat, al tarilor nesocialiste, reprezinta totalitatea operatiilor de vanzare-cumparare efectuate de catre intreprinderile de stat. Acest tip de comert nu constituie o bariera netarifara decat daca statul ofera acestor intreprinderi o serie de privilegii de ordin fiscal sau de alta natura, in raport cu firmele particulare (private), masuri prin care, de fapt, se rentabilizeaza activitatea firmelor de stat si, ca urmare, ele pot participa la schimburile comerciale internationale in conditii mai avantajoase, in raport cu firmele particulare, devenind, astfel, o bariera netarifara care afecteaza firmele private.
4.c. Monopolul de stat asupra anumitor produse Instituirea monopolului de stat permanent presupune, in general, ca statul trebuie sa limiteze importul la produsele respective si, ca urmare, sa stabileasca pretul de vanzare cu amanuntul la aceste produse, de regula, foarte ridicat, in scopul restrangerii consumului acestor produse. Din aceasta cauza monopolul de stat reprezinta o bariera netarifara in calea schimburilor comerciale. Sunt si situatii in care monopolul de stat se instituie asupra anumitor produse si in scopul protejarii sanatatii populatiei, a animalelor, a protectiei mediului, in special pentru terenurile agricole si, in aceste conditii, chiar daca are ca efect limitarea importurilor, el se justifica. Uneori, el poate fi introdus pe o perioada de timp in functie de produs. 5. Bariere netarifare care decurg din standardele aplicate produselor importate si celor indigene – obstacole tehnice- Obstacolele tehnice sunt reglementarile in vigoare pe plan international - standarde internationale, sau pe plan national - standarde nationale, care tin de diferite caracteristici tehnice si de calitate ce trebuiesc indeplinite de produsele importate, dar si de cele indigene. Ele au ca scop securitatea sanatatii consumatorilor, protectia fito-sanitara si, de asemenea, protectia publica. In general, se considera ca aceste norme si reglementari sunt pe deplin justificate si nu pot fi considerate obstacole in calea schimburilor comerciale. Ele, insa, pot deveni obstacole, in situatia in care exista reglementari in plan international, dar ele nu se respecta decat de anumite state (agentii economici, producatorii ca atare) si atunci cand diferite state adopta reglementari proprii, care pot fi foarte diferite si neuniforme de la stat la stat si care, datorita acestei diversitati, pot deveni obstacole in calea schimburilor comerciale internationale. Cele mai cunoscute dintre aceste obstacole sunt: 5.a. Normele sanitare si fito-sanitare se aplica, de obicei: produselor destinate consumului oamenilor si animalelor pentru protectia agricola; diversilor coloranti; produselor medico-farmaceutice destinate oamenilor si animalelor; produselor utilizate in agricultura (furaje, seminte, diverse materiale). Urmare a faptului ca aceste obstacole tehnice au proliferat deosebit de mult, la Runda Tokyo a fost negociat un acord numit “Acordul privind obstacolele tehnice in calea comertului”, denumit si “Codul de normalizare”, intrat in vigoare la 1 ianuarie 1980. In general, aceste obstacole tehnice in calea comertului in tarile dezvoltate sunt foarte insemnate. Tarile dezvoltate au prevazut conditii foarte severe privind: continutul anumitor produse; procesul tehnologic pentru anumite produse. Pentru multe din aceste produse de consum uman si animal, procedura de omologare ceruta, de asemenea, este prin prezentarea certificatului sanitar si a celui fito-sanitar, care trebuie sa insoteasca aceste produse si masuri de examinare foarte seriose, prin care sa se constate daca s-au respectat toate conditiile. Toate acestea reclama cheltuieli (costuri) ridicate, suplimentare, care afecteaza schimburile comerciale, deci le limiteaza. Pe plan mondial, in comertul cu produse alimentare s-a considerat ca exista 4 categorii de obstacole sanitare si fito-sanitare: obstacole chimice; obstacole biologice; obstacole legate de prezenta insectelor si a rozatoarelor; obstacole legate de modul de etichetare a marfurilor. Pentru ca se considera ca aceasta este o problema de importanta deosebita, in cadrul GATT s-au facut demersuri pentru armonizarea specificului de certificare si a procedurii de inspectie, cu referire la produsele agro-alimentare. 5.b. Normele de securitate sunt cele care se refera la bunurile destinate consumului productiv si pentru care se cere indeplinirea unor conditii de calitate, a unor prescriptii tehnice, de igiena si de securitate a muncii, conditii la care trebuie sa raspunda toate produsele importate, dar si cele indigene. Lipsa unor standarde internationale sau abaterea de la aceste standarde (acolo unde ele exista), ingreuneaza desfasurarea schimburilor comerciale. De aceea, pe plan international se manifesta preocupari pe linia uniformizarii si reglementatiilor tehnice care vizeaza aceste produse, ce sunt destinate consumului productiv. 5.c. Normele privind ambalarea, marcarea si etichetarea sunt reglementarile care se refera la anumite cerinte specifice, pe care trebuie sa le indeplineasca produsele de import si care sunt deferite de la tara la tara si care determina cheltuieli suplimentare, intarzieri in derularea controlului si chiar limitarea importurilor. In general, se considera ca si aceste reglementari se justifica, dar, in conditiile in care ele sunt extrem de variate de la tara la tara, fiind o frana in calea schimburilor comerciale internationale. De aceea, aceste norme nu trebuie considerate doar ca simple cerinte de ordin tehnic, fara rol important in derularea schimburilor comerciale internationale si pot duce chiar la pierderea unor piete importante de desfacere. In concluzie, toate aceste norme si reglementari de ordin netarifar, care au un efect crescut asupra comertului international, sunt, de fapt, si instrumente prin care se protejeaza piata interna, dar si instrumentele cu ajutorul carora se poate realiza foarte bine discriminarea comerciala. III POLITICA COMERCIALA PROMOTIONALA SI DE STIMULARE A EXPORTULUI DE MARFURI In general, in plan international, in cadrul procesului de participare la schimburile comerciale internationale si o data cu accentuarea concurentei pe piata mondiala, au crescut preocuparile nu numai pentru controlul si limitarea importurilor, dar si pentru impulsionarea exporturilor. De aceea, promovarea si stimularea exporturilor a devenit o preocupare de baza a politicii comerciale in majoritatea statelor lumii. In general, politica comerciala de promovare si stimulare a exporturilor cuprinde totalitatea masurilor si reglementarilor adoptate de catre stat, dar si de firmele private, care urmaresc impulsionarea globala a exportului de marfuri al unei tari. Teoria economica de specialitate imparte acest tip de masuri in: masuri promotionale; masuri de stimulare. 1. Masurile promotionale au ca obiectiv influentarea potentialilor clienti externi pentru a cumpara anumite produse, care sunt sau care vor fi disponibile intr-un viitor apropiat. In general, acestea sunt masurile care se iau la nivel macroeconomic si sunt extrem de variate. Intre acestea identificam urmatoarele: 1.a. negocierea si incheierea de tratate de comert si navigatie, de acorduri comerciale si de plati, de acrduri de cooperare economica internationala sau alt tip de conventii internationale, cu conditia ca toate acestea sa includa si conditii si clauze care sa favorizeze schimburile comerciale, cum sunt “Clauza natiunii celei mai favorizate”, “Clauza regimului national”. In general, toate aceste acorduri asigura si creaza baza juridica necesara pentru dezvoltarea schimburilor comerciale. In consecinta, ele asigura continuitate si stabilitate in derularea schimburilor comerciale; 1.b. participarea la targuri si expozitii internationale, precum si organizarea de astfel de masuri, de programe, pe teritoriul propriu, cu participare internationala - asigura o mai buna cunoastere intre agentii economici din diferite tari, o informare asupra posibilitatilor de export ale acestora, face posibila cunoasterea nivelului la care se prezinta concurenta din punct de vedere al competitivitatii produselor (se iau in calcul si elementele de ordin tehnic, de pret si calitate); 1.c. reprezentarea comerciala in tarile partenere - adica organizarea de agentii si reprezentante comerciale in strainatate. In acest mod se asigura o mai buna cunoastere a pietei tarilor partenere si asigura informarea unor agenti economici nationali pentru efectuarea unor operatii de import, dar si de export si rezulta o mai buna derulare a schimburilor comerciale internationale; 1.d. prestarea unor servicii de informare externa prin care sa se faca cunoscute produsele destinate exportului. Aceasta publicitate trebuie facuta cat mai corect, pentru ca trebuie sa poata sa convinga potentialii clienti sa opteze pentru bunurile respective, care trebuie sa fie competitive atat din punct de vedere al performantelor tehnico-economice, dar si a preturilor, si trebuie sa fie cat mai bine facuta; 1.e. publicitatea externa.
2. Masurile de stimulare a exporturilor au ca scop cresterea competitivitatii marfurilor destinate exportului si cresterea gradului de cointeresare a producatorilor si exportatorilor pentru a sustine exportul. Aceste masuri se pot lua atat la nivel microeconomic, cat si la nivel macroeconomic. La nivel microeconomic (firma) se urmareste reducerea costurile de productie si cresterea performantele tehnico-economice ale produselor destinate exportului, in general, prin masuri de ordin organizatoric si prin masuri de acordare a unor stimulente materiale (de obicei financiare) personalului care este implicat in acest act de export (chiar personalului productiv). In general, se apreciaza ca aceste masuri n-ar face parte direct din politica comerciala a unui stat, ci doar indirect, adica din punct de vedere al crearii cadrului legal necesar pentru stimularea exporturilor. La nivel macroeconomic, masurile de stimulare a exporturilor fac parte, in mod nemijlocit, din politica comerciala a statului si ele urmaresc orientarea lor geografica si deci, urmaresc fie impulsionarea exporturilor existente, fie promovarea de noi exporturi pe noi piete. Masurile de stimulare a exporturilor la nivel macroeconomic pot fi impartite in 4 mari categorii: 2.a. masuri de natura bugetara; 2.b. masuri de natura fiscala; 2.c. masuri de natura financiar-bancara; 2.d. masuri de natura valutara.
