CURS 10 COMERT INTERNATIONAL
2.a. Masuri de natura bugetara
Masurile de natura bugetara sunt:
subventii directe de export;
primele directe de export;
subventiile indirecte pentru export.
Subventionarea exporturilor este agreata in plan international deoarece poate duce la sporirea artificiala a competitivitatii produselor care se exporta si, deci, afecteaza comercializarea pe piata tarilor importatoare, fenomen care a fost numit concurenta neloiala.
Subventionarea exporturilor este limitata de reglementarile internationale pe care le-a determinat GATT.
Subventionarea exporturilor poate determina tarile importatoare sa aplice taxe compensatorii sau poate favoriza o politica de dumping.
Subventiile directe de export sunt, in fond, niste sume de bani pe care statul le acorda unitatilor economice (in special firmelor de stat), pentru a le face rentabila activitatea de export, atunci cand preturile la care se realizeaza marfurile pe piata mondiala se situeaza la nivelul costurilor de productie (de fapt, costurile de productie sunt mai mari decat cele de pe piata mondiala).
Subventionarea de catre stat a exporturilor intr-o economie de piata se face selectiv, avandu-se in vedere ramurile care prezinta interes pentru economie (ramuri strategice, ramuri care sun considerate industrii de varf, ramuri in curs de formare) si care, prin pierderea unor piete de export, determina dezechilibre politice si sociale interne.
Exista si situatii in care se subventioneaza si ramuri aflate in declin, sensibile la concurenta straina pentru tarile dezvoltate, care au facut o reforma complexa a tuturor ramurilor economice.
In tarile dezvoltate, un alt sector care este mult subventionat este agricultura, fapt care a generat dispute pe plan international intre marile producatoare de produse agricole.
OCDE a realizat studii in perioada 1990 - 1995 care au demonstrat ca subventionarea agricola este foarte crescuta (se consumau 15 $/locuitor in Noua Zeelanda - care este cea mai redusa subventie si 840 $/locuitor in Norvegia, 600$/locuitor in Japonia, 150$/locuitor in UE).
Subventionarea exportului are efecte multiple asupra balantei comerciale si asupra structurii productiei nationale. Pe termen scurt, ea duce la sporirea incasarilor din export, cu efecte poxitive asupra balantei comerciale si de plati.
Pe termen lung, influenteaza pozitiv balanta comerciala si de plati daca au fost stimulate ramurile dinamice care utilizeaza progresul tehnic si o influenteaza negativ daca se stimuleaza ramuri ale economiei aflate in declin.
Primele directe de export se acorda de catre stat exportatorilor pentru a realiza un volum mare de desfacere pe pietele externe sau celor ce exporta produse ale unor industrii care sunt de mare insemnatate pentru economia nationala.
Se deosebesc de subventiile directe de export pentru ca nu urmaresc rentabilizarea activitatii unitatilor exportatoare, ci cresterea volumului desfacerilor pe pietele externe.
Prin primele directe de export, un stat mai poate urmarii si imbunatatirea structurii de productie si a marfurilor exportate, dar si orientarea geografica a acestor exporturi, in functie de interesele statului respectiv.
Subventiile indirecte pentru export sunt un mijloc foarte utilizat in practica internationala si vizeaza, in special, stimularea industriilor mari si mijlocii pentru cresterea exporturilor lor.
Aceasta se realizeaza in mai multe forme:
- facilitati pe care le acorda statul exportatorilor in domeniul informatiilor;
- asistenta tehnica de specialitate;
- efectuarea unor cercetari de piata prin intermediul unor institutii de specialitate;
- diverse facilitati care se acorda firmelor pentru participarea la targuri si expozitii internationale (uneori gratuite pentru participare);
- organizarea de campanii de promovare in strainatate a produselor acestor firme.
2.b. Masuri de natura fiscala
Prin aceste masuri se urmareste cresterea competitivitaatii exporturilor pe seama reducerii sau eliminarii acelor componente din structura costurilor de productie care sunt urmare a aplicarii unor taxe sau impozite si, in acest mod, realizandu-se cointeresarea exportatorilor, ca urmare a cresterii venitului net obtinut din exporturi.
Exista doua categorii de masuri de natura fiscala, si anume:
Facilitatile fiscale pentru marfurile exportate sunt: scutiri, reduceri sau restituiri ale impozitelor pe circuitul produselor. Ele se acorda selectiv, in functie de importanta exportului, pentru perfectionarea structurii productiei, dar si pentru crearea de noi locuri de munca
De obicei, aceste masuri sunt direct proportionale cu gradul de prelucrare a marfurilor care se exporta.
Aici se include si importul, cu scutirea conditionata de plata a taxelor vamale. Este vorba de importul acelor produse care urmeaza sa fie incorporate in produsele destinate exportului sau care urmeaza sa fie prelucrate in scopul obtinerii unor produse destinate exportului.
Facilitatile fiscale acordate exportatorilor se realizeaza sub forma scutirii sau reducerii impozitelor pe venit care se obtin de pe urma exportului:
scutiri totale de la plata impozitelor;
- reduceri ale impozitelor pe venit;
- reduceri ale veniturilor impozabile;
- constituirea unor fonduri de rezerva pentru impulsionarea exporturilor.
Aceste facilitati sunt considerate un fel de prime indirecte de export si de crestere a gradului de cointeresare a producatorilor si exportatorilor.
2.c. Masuri de natura financiar-bancara
Finantarea exporturilor se realizeaza prin intermediul sistemelor bancare nationale sau prin institutiile financiare publice sau cele specializate in acordarea de credite, precum si prin asigurarea si garantarea acestora.
Acest tip de masuri de stimulare a comertului a luat o mare amploare in plan international, atunci cand s-a accentuat concurenta pe pietele internationale (au aparut mai multi concurenti).
Parghiile principale utilizate sunt:
creditele de export si
asigurarea si garantarea creditelor de export.
Creditele de export au un rol important, cu valoare ridicata. In general, sunt fie produse complexe, fie exporturi in cantitati mari.
Creditele de export se realizeaza in 3 forme:
i) creditul furnizor;
ii) creditul cumparator;
iii) liniile de credit
iv) creditul de asistenta.
i Creditul furnizor este acordat direct importatorului, de catre o institutie specializata de creditare (banca sau consortiu bancar) din tara furnizorului.
Acesta este cel mai mult utilizat, deoarece institutiile specializate au capacitatea sa sustina aceste credite
ii) Creditul cumparator este acordat direct importatorului, de catre furnizor (exportator), atunci cand este vorba de relatii comerciale cu valoare redusa;
iii) Liniile de credit sunt o forma mai complexa a creditului furnizor. In general, o linie de creditare poate fi deschisa de catre o institutie financiara din tara exportatorului, in favoarea unei banci sau institutii financiare sau organizatii comerciale din tara importatoare.
Liniile de credit sunt deschise in baza existentei unor acorduri interguvernamentale intre tara importatoare si tara exportatoare. In virtutea acestor acorduri, statul se angajeaza sa garanteze creditele acordate importatorilor.
Trasaturile acestora sunt:
- se acorda, de obicei, pe termen lung;
- duratele de utilizare sunt prestabilite;
- pentru ca sa se considere ca un contract de cumparare poate sa se incadreze in nivelul necesar pentru utilizarea liniilor de credit, valoarea contractului de cumparare trebuie sa fie peste o anumita limita minima, care difera de la tara la tara.
iv Creditele de asistenta se acorda de anumite agentii guvernamentale din tarile dezvoltate. Ele se acorda, pe termen lung si foarte lung, in anumite conditii de favoare, unor tari in curs de dezvoltare care prezinta un interes economic, politic si/sau militar pentru pietele creditoare.
Acestea sunt o forma a creditelor de export pentru ca, prin acordurile incheiate intre tara debitoare si tara creditoare se precizeaza ca ele vor fi consumate, integral sau in proportie foarte mare, pentru cumpararea de bunuri si servicii de pe piata tarii creditoare.
Creditele de export, indiferent de forma, pot fi acordate pe termene scurte (6 luni - 2 ani), medii (2 -5 ani), lungi (5 - 10 ani), foarte lungi (10 - 50 ani).
Asigurarea si garantarea creditelor de export
Practica internationala a aratat ca asigurarea si garantarea creditelor de export acordate importatorilor, se constituie intr-o parghie importanta, prin care sunt cointeresati exportatorii de a efectua vanzari pe credit in strainatate, dar si de cointeresare a importatorilor.
Asigurarea se face pentru creditele furnizor si urmareste acoperirea riscului exportatorului de a nu incasa la scadenta contravaloarea marfurilor vandute pe credit. Asigurarea se face de catre o institutie bancara din tara furnizorului.
Garantarea se face pentru creditele cumparator, de catre o institutie bancara din tara importatorului, care se obliga fata de banca creditoare din tara exportatoare sa achite marfurile livrate pe credit, in situatia in care debitorul devine insolvabil.
Garantarea se practica in majoritatea tarilor lumii, in multe tari fiind create chiar institutii specializate - denumite EXIMBANK.
Prin efectele pe care le produc, creditele de export se deosebesc de celelalte masuri de stimulare a exporturilor, deoarece pe termen scurt nu determina cresterea incasarilor valutare. Pe termen lung, sunt valabile atat pentru importator, cat si pentru exportator.
2.d. Masuri de natura valutara
Acest tip de masuri sunt frecvent utilizate, datorita eficientei lor variate. Astfel, se realizeaza cresterea competitivitatii marfurilor prin reducerea preturilor externe, cat si prin sporirea gradului de cointeresare a importatorilor in majorarea exporturilor, urmare a suplimentarii castigurilor in moneda nationala.
Formele sub care se regasesc aceste masuri sunt:
Primele valutare sunt prime indirecte care se acorda cu prilejul convertirii valutei straine obtinute de exportator in moneda nationala, la un curs de schimb mai avantajos decat cel oficial (curs cu prima).
Aceste prime se acorda diferentiat, pe grupe de produse sau pe zone geografice, urmarind sa orienteze exporturile pe tari sau grupe de tari.
Prin efectele lor, pot fi asezate in acelsi plan cu primele directe de export.
Aprecierea monedei nationale stimuleaza intr-o oarecare masura exporturile de marfuri, atunci cand scaderea cursului de schimb al monedei nationale in raport cu celelalte valute se produce intr-un ritm mai accelerat decat puterea interna de cumparare a acestora.
Se apreciaza ca monopolurile folosesc inflatia si scaderea puterii de cumparare ca masura de crestere a competitivitatii pe pietele externe, incasand valuta straina pentru marfurile exportate, pentru care apoi, firmele exportatoare primesc in schimbul acestora o suma in moneda nationala, cu atat mai mare cu cat deprecierea acesteia pe piata internationala in comparatie cu puterea de cumparare a ei pe piata interna este mai mare.
Decalajul dintre gradul de depreciere a unei valute pe piata externa si deprecierea puterii de cumparare pe piata interna reprezinta un fel de prima pentru exportatori.
Monopolurile folosesc aceasta prima indirecta pentru scaderea preturilor de export ale marfurilor pe piata internationala, fara a-si reduce castigurile in moneda nationala.
In literatura de specialtate, acest fenomen se numeste dumping valutar si este penalizat de tarile importatoare prin aplicarea taxelor antidumping.
Astfel, deprecierea monedei nationale are efecte pozitive numai pe termen scurt.
Aceasta politica nu poate sa-si realizeze intotdeauna scopul (impulsionarea exporturilor) deoarece, la unele produse de export, cererea pe pietele externe nu este elastica, deci nu depinde de pret si, astfel, poate determina chiar reducerea incasarilor din export.
Analistii apreciaza ca pe termen lung si la nivel macroeconomic, deprecierea monedei nationale conduce, de regula, la inrautatirea raportului de schimb al tarilor care isi deprecieaza moneda nationala si la afectarea pozitiei acesteia in economia mondiala si in comertul international.
Pe termen lung, analistii apreciaza ca deprecirea monedei nationale poate determina, pentru tarile exportatoare, o scurgere de venit national peste granite, chiar daca firmele exportatoare nu pierd in moneda nationala.
SI CLAUZA REGIMULUI NATIONAL
Pentru dezvoltarea relatiilor economice internationale dintre state, un rol important il are negocierea de tratate, acorduri si alte conventii economice.
Tratatele comerciale sunt conventii internationale care reglementeaza schimburile de marfuri dintre doua sau mai multe state, inclusiv problemele care decurg din acestea.
Pentru ca practica internationala, de cele mai multe ori, alaturi de problemele comerciale propriu-zise, a urmarit sa reglementeze si problemele privind tratatele internationale de marfuri, a numit aceste tratate: TRATATE de COMERT si NAVIGATIE.
Acestea cuprind o serie de principii generale care reglementeaza raporturile economice dintre state si asigura cadrul juridic necesar si general pentru o perioada de timp mai indelungata.
Pe baza acestor tratate, dar si in lipsa lor, ca regula, statele negociaza acorduri comerciale si de plati pe termene diferite, dar si alte acorduri economice, care reglementeaza concret, uneori chiar detaliat, anumite aspecte ale relatiilor economice reciproce.
Tratatele de comert si navigatie si, in lipsa lor, acordurile comerciale si de plati, cuprind o serie de clauze esentiale, care se afla la baza relatiilor comerciale internationale:
Clauza natiunii celei mai favorizate si
Clauza regimului national (tratamentului national).
