Pretutindeni si din totdeauna evaziunea fiscala a fost condamnata. Cu toate acestea perspectivele privind acest fenomen nu s-au schimbat de-a lungul timpului. El persista in toate tarile si in toate perioadele, in ciuda sanctiunilor.
Economia subterana sau 'economia neagra' ( black economy ) ca forma de manifestare a evaziunii fiscale ( munca la negru, vanzarea ilegala de droguri, prostitutie, jocuri de noroc, etc. ) e estimata a fi 8% din P.N.B in Marea Britanie, 13% in Suedia, 12% in Belgia, 11, 5% in Italia, 9% in Franta, Olanda, Canada si Germania, 8,5% in SUA si 5% in Japonia. Semnificatia problemei e mai mare in tarile mai putin dezvoltate unde guvernele pot intampina mari dificultati in supravegherea tranzactiilor care au loc in economie. N. Kaldar estima frauda fiscala in tarile lumii a treia, intre 4/5 si 9/10 din incasarile fiscale prevazute.
Evaziunea fiscala e unul din fenomenele economico - sociale complexe de maxima importanta cu care statele de astazi se confrunta si ale carei consecinte nedorite cauta sa le limiteze cat mai mult, eradicarea fiind practic imposibila. Statul trebuie sa se preocupe sistematic si eficient de preintampinarea si limitarea fenomenului evaziunii fiscale. Statul prin puterile publice, poate si sa incite la evaziune fiscala, urmarind in principal doua scopuri: un scop 'pozitiv' argumentat de dorinta de a stimula formarea capitalului si un scop 'negativ' reflectat in sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot, cu tot cortegiul de consecinte.
Astfel evaziunea fiscala apare ca un element dorit sau nu al politicii fiscale. Unul dintre secretele japonezilor in ce priveste formarea capitalului e evaziunea fiscala care e incurajata oficial. In mod legal un japonez adult e scutit de taxe pentru un cont de economii medii. Japonia are de 5 ori mai multe conturi de acest fel decat numarul populatiei, inclusiv copiii. Din aceasta cauza au rata cea mai mare de formare a capitalului.
Din alt punct de vedere, efectul cotelor inalte si puternic progresive au disparut si ca urmare a faptului ca ele au stimulat aparitia prevederilor legale si a altora ce sprijina evaziunea fiscala, in speta, asa numitele portite legale, ce permit reducerea procentuala a cotelor de impozitare. Interventia statului in mentinerea unui anumit grad de evaziune fiscala in scopurile aratate, trebuie analizata prin prisma raporturilor dintre efect si eforturi.
Multitudinea obligatiilor pe care legea fiscala le impune contribuabililor, sau mai ales povara acestor obligatii au facut sa stimuleze, in toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor in a inventa procedee diverse de eludare a obligatiilor fiscale. Evaziunea fiscala a fost intotdeauna in special activa si ingenioasa pentru motivul ca fiscul lovind indivizii in averea lor ii atinge in cel mai sensibil interes: interesul banesc.
Evaziunea fiscala e o notiune foarte dificil de precizat, in plus nu exista o definitie legala a fraudei fiscale. Daca se vorbeste de frauda se vorbeste in aceeasi masura de frauda legala sau legitima, de frauda ilegala , de evaziune internationala, evaziune legala, de evaziune ilegala, de paradisuri fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din fata impozitului, de libertatea alegerii caii celei mai putin impozitate sau subestimarea fiscala, frauda la lege sau economia subterana.
Cel mai adesea frauda fiscala desemneaza stricto senso, o infractiune la lege, si se distinge de evaziunea fiscala care se defineste ca o utilizare abila a posibilitatilor oferite de lege.
Prima definire a evaziunii fiscale a fost data intre cele doua razboaie mondiale. Conform acesteia frauda imbraca o conceptie extensiva, notiunea de evaziune fiscala e inclusa in cea de frauda. Ea a fost sustinuta de Lerouge sau M.A. Piatier.
Cel mai cunoscut sens dat evaziunii fiscale e 'arta de a evita caderea in campul de atractie a legii fiscale' concept care apartine lui M.C. de Brie si P.Charpentier.
Cel de-al treilea concept apartine lui Maurice Duverger, care considera ca evaziunea fiscala e un termen generic, si desemneaza manifestarea de fuga din fata impozitelor. Aceasta e o definitie in sens larg a evaziunii fiscale care ajunge sa inglobeze si frauda.
La noi Iulian Vacarel sugereaza definirea evaziunii fiscale ca fiind 'sustragerea de la impunere a unei parti din materia impozabila'.
Evaziunea legala sau mai bine spus tolerata exprima actiunea contribuabililor de a ocoli legea, recurgand la o combinatie neprevazuta de legiuitor si deci tolerata prin scaparea din vedere. Ea nu pote fi posibila decat datorita unei inadvertente sau lacune a legii si e frecventa mai ales in epoci cand apar noi forme de intreprinderi sau noi categorii de impozite. Contribuabilii gasesc anumite mijloace si exploatand insuficientele legislatiei eludeaza in mod 'legal' sustragandu-se in total sau in parte platii impozitelor, tocmai datorita acestei insuficiente a legislatiei. Procedand astfel contribuabilii raman in limita stricta a drepturilor lor si statul nu se poate apara decat printr-o legislatie bine studiata, clara, precisa, stiintifica. Singurul vinovat de producerea evaziunii prin astfel de mijloace este doar legiuitorul. In practica faptele de evaziune bazate pe interpretarea favorabila a legii, sunt foarte diversificate in functie de inventivitatea contribuabilului si larghetea legii, dar cele mai frecvent folosite sunt urmatoarele: practica unor societati comerciale de a investi o parte din profitul realizat in achizitii de masini si utilaje pentru care statul acorda reduceri ale impozitului pe venit, scaderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclama si publicitate; constituirea de fonduri de amortizare sau de rezerva intr-un cuantum mai mare decat cel justificat din punct de vedere economic, etc..
Frauda fiscala este de doua tipuri: legala si ilegala.
Frauda legala e o expresie metaforica si ambigua, e utilizata frecvent in tarile francofone. Ea are o dubla semnificatie. Uneori desemneaza subestimarea materiei impozabile prin anumite regimuri fiscale de favoare
( mai ales in cazul impunerii forfetare ). Cel mai adesea,
totusi, frauda fiscala desemneaza procedeele juridice care permit scaparea de
impozitare fara a contravenii legii. Cel mai notoriu exemplu in acest
sens e procedeul utilizat pe scara nationala, al infiintarii de societati
comerciale 'in lant' sau 'in cascada '
de catre acelasi patron sau grup de asociati imediat dupa ce o societate a
acestora iesea din petrioada de scutire de plata a impozitului pe profit.
Astfel ca la noi in
Frauda ilegala desemneaza violarea directa si deschisa a legii fiscale si nu acopera decat frauda stricto senso, astfel incat e de preferat utilizarea formulei de frauda fiscala.
Delimitarea evaziunii fiscale e foarte delicata. Pentru trasarea frontierei intre evaziunea fiscala acceptabila si cea inacceptabila, doctrina a sistematizat trei criterii: motivatia fiscala a contribuabilului, utilizarea fortata a legislatiei civile si profitul fiscal tras din operatia respectiva.
