NOUA ECONOMIE. ORIZONT SI SCHIMBARI Se spune ca societatea spre care ne indreptam este sau va fi Societatea Informationala-Societatea Cunoasterii (SI-SC). Sintagma prin care este desemnata noua societate releva in mod deosebit mijloacele pe care aceasta se va baza si progresul lor, ceea ce, la prima vedere, lasa impresia unei denumiri tehniciste, unilaterale. Sintagmele prin care au fost desemnate societatile de pana acum contin cate un cuvant-cheie (sclavagism, feudalism, capitalism) care sintetizeaza o gama de stari sociale posibile pe care oamenii, individual si/sau in grup, se situeaza in mod inevitabil, in functie de anumite conditii, constituind o structura economico-sociala caracteristica. Evident, nu s-a gasit inca cuvantul-cheie prin care sa se poata releva ceea ce este sau va fi fundamental sub aspect economic si social pentru noua societate. SI-SC este o sintagma ce deplaseaza denumirea spre alte sfere. Acestei societati in formare, ii va fi proprie o activitate economica, sau mai direct spus, o economie mult schimbata fata de cea de odinioara, si fata de cea actuala, pe care o denumim, cel putin acum, noua economie, sintagma care ne atrage atentia ca ceea ce este nou va fi atat de important si semnificativ, incat va justifica insasi denumirea respectiva. Nici sintagma “noua economie” nu este fericit aleasa dar reda, in mod clar, mesajul schimbarilor profunde care vor avea loc. In plus, termenul a mai fost folosit de-alungul timpului, si poate genera confuzii. Fiecare societate a avut economia sa si aceasta era o noua economie in raport cu cea apartinand vechii societati. Mai avem in vedere ca si progresele din stinta economica au fost generatoare de schimbari atat de ample, incat de la un anumit moment incolo, s-a vorbit de o noua economie ceea ce, in realitate, inseamna o noua etapa, o alta explicatie data de stiinta economica, de teorie pentru economia faptica. De exemplu, s-a trecut de la economia clasica, la cea neo-clasica, si apoi la noua economie clasica. In acelasi sens, amintim ca in ultimele doua-trei decenii a inceput sa se vorbeasca despre Noua Scoala de la Cambridge ce a fondat Noua Economie. Un grup de economisti renumiti - J. Robinson, P. Sraffa, L. Pasinetti si altii, care, in cariera lor, au lucrat un timp la Universitatea Cambridge, au fost in vizita acolo, sau, pur si simplu, in cercetarile lor au ajuns la aceleasi concluzii, constituie nucleul dur al acestei Noi Economii. Premeditat sau spontan, acestia au studiat in ce masura explicatii neo-clasice si clasice din stiinta economica, mai raman relevante si au concordanta cu realitatea de astazi. Evident, ei au dat si multe explicatii noi sau au formulat concluzii, adesea, categorice, care, in ansamblul lor, au fost etichetate “Noua Economie”. Pentru demersul nostru, sintagma “Noua Economie” trebuie considerata temporara, (pana se va ajunge la una adecvata pe baza succeselor din cercetarea economica). De asemenea, trebuie sa acceptam dubla sa relevanta: Sintagma unei noi realitati economice care a inceput sa se constituie in cele mai dezvoltate tari dar care, in principiu, poate fi accesibila si altora; Treapta noua in progresul teoriei economice. Contextul istoric ce impune SI- SC este acelasi si pentru noua economie si se caracterizeaza prin cateva aspecte majore: Omenirea contituie astazi rezultatul evolutiei in decursul careia s-au acumulat reziduurile de lunga durata ale tuturor modelelor de existenta pe care le-a parcurs, si care, luate impreuna, formeaza o bariera in calea progresului cautat, asteptat si meritat de generatiile actuale. Invingerea acesteia este de neconceput fara progresul rapid si profund al cunoasterii si al promovarii sale in societate, dar mai ales in economie; Populatia s-a inmultit incat, dupa aprecieri realiste, a depasit gradul de sustenabilitate al ecosistemului natural. Acum sunt 6 miliarde locuitori dar ONU estimeaza ca vor fi 11 miliarde in 2050 si se considera ca cei 27 de oameni care se nasc la fiecare 10 secunde numai “cu putin noroc vor avea hrana suficienta, apa potabila si locuinte decente”[Allen W.L., 1998]; Oamenii au evoluat chiar si dupa ce au ajuns la cunostintele necesare, ca si cand nu ar fi stiut ca traiesc intr-un cerc inchis (cel putin pana la cucerirea cosmosului), depasind capacitatea de autoregenerare a planetei; Asistam la o risipa enorma de resurse utilizate in scopuri militare, ce depasesc cu mult exigentele apararii si ameninta insasi existenta vietii pe Pamant, la care se adauga cele specifice societatii de consum, tehnicile si tehnologiile mai eficiente si disponibile ce ar trebui aplicate si generalizate. “Risipa pare sa fie un produs inerent al caracteristicilor sociale, economice si culturale ale epocii noastre… Numeroase metode de conservare a energiei si tehnologii mai eficiente de folosire a materiilor prime sunt deja disponibile…” [Gabor D., Colombo V., King A., Galli R., 1983]. Asadar, noua economie proprie SI-SC trebuie sa se bazeze pe mijloace proprii - noi sau mai vechi, dar la un alt stadiu al cunoasterii. Mijloacele - noile tehnici si tehnologii - tin in mod direct de informatizare si cunoastere si vor da, fara indoiala, o noua configuratie si economiei. Dar stiinta economica si ingineriile de toate genurile vor trebui sa fundamenteze noua economie, avand in vedere ca: existenta naturii fara om dar si cu el, cel putin din ceea ce se stie azi, nu a determinat situatii de criza de genul celor la care ne-am referit; desprinderea omului de natura si actiunile sale au alterat ceea ce exista si omul nu a stiut, nu a putut si nici nu si-a pus problema sa intretina sau sa inlocuiasca actiunea de refacere si purificare realizata de natura fara nici un cost; preluarea modelelor vii de functionare din natura implica sa nu se produca efecte negative, iar daca acestea au loc, sa fie anihilate fara a genera altele; trebuie sa se conceapa intreaga existenta umana in conditii proprii circuitelor economice inchise, din care resursele sa se recupereze fara pierderi, iar deseurile si resturile de diferite feluri sa-si gaseasca utilitate; sa se apeleze la noi resurse doar pentru completarea necesarului la nivelul unor circuite normale; sa se renunte la misiunea “civilizatoare” a omului asupra naturii si sa se actioneze in ideea ca omul si omenirea trebuie sa accepte schimbarile de comportament necesare incadrarii existentei sale in parametrii potentiali reali ai planetei, nu in cei ideali sau presupusi existenti; este necesar sa se asigure o coerenta a actiunii oamenilor la nivel planetar, pentru a stopa cresterea efectelor negative si apoi descresterea lor. Desigur, noua economie presupune dezvoltarea (cresterea) durabila, dar induce o alta abordare a insasi dezvoltarii (cresterii) durabile decat s-a facut pana acum. PRINCIPIILE ECONOMIEI SI-SC Noua economie, in mod inevitabil, trebuie sa porneasca de la principiile care s-au conturat in numeroase studii realizate in grup sau individual, din proprie initiativa sau din ratiuni practice ale organismelor internationale ce reflecta deopotriva situatia existenta si cerintele, aspiratiile imediate, dar si cele pe termen lung, din care niciodata nu a lipsit contracararea efectelor negative acumulate in procesul existentei de pana acum. In optica noastra, aceste principii pot fi sintetizate astfel: 1. Principiul existentei umane in cerc inchis ( pana la cucerirea spatiului extraterestru). Natura insasi exista in cadrul unor cicluri sau circuite inchise pe care trebuie sa le cunoastem mai bine pentru a invata sa traim altfel. De aici decurge consecinta ca nu putem apela la resurse de pe alta planeta, nu ne putem muta in alta parte si nu putem scapa de “produsele derivate” ale existentei noastre, adica de efectele negative pe care le inducem asupra mediului si care apoi se intorc impotriva noastra ca efecte perverse. 1. Principiul reintegrarii omului in natura. Actionand asupra naturii, atunci cand isi produce bunurile de care are nevoie, omul a ajuns acum la stadiul in care trebuie sa se reintegreze naturii de care s-a desprins si pe care mereu a dorit sa o supuna uitand ca trebuie sa fie in armonie cu ea. Pentru ca planeta da semne tot mai evidente ca actualele modele ale existentei umane nu mai pot fi sustinute, trebuie sa marcam intelegerea acestora si sa ne aliniem in mod activ existenta la exigentele naturii pentru a da o sansa perpetuarii existentei noastre. 2. Primum non nocere ( in primul rand sa nu daunezi in relatia cu mediul). Toate tarile se confrunta cu problema poluarii mediului insa la dimensiuni diferite. Cel putin pana acum, cele mai dezvoltate au fost cele care au poluat cel mai mult, iar poluarea, prin circuitele naturale si economice, s-a generalizat. Tarile mai putin dezvoltate, desi au o contributie mai mica la poluare, sufera mai mult pentru ca nu au resursele necesare actiunilor de prevenire si depoluare. Romania este recunoscuta printre tarile cu probleme grave in aceasta privinta. Poluarea insa diminueaza foarte mult resursele naturale reproductibile si in plus este un pericol grav pentru sanatate care sporeste cheltuielile in acest scop. Dupa unele calcule, peste 60% din populatia planetei este afectata de insuficienta ingrijirilor medicale. 3. Pastrarea si cresterea biomasei, biodiversitatii si bioproductivitatii. Biostarea si bioproductivitatea reprezinta indicatori ai calitatii resurselor naturale. Incepand cu protejarea fertilitatii solului si terminand cu conservarea si dezvoltarea sistemelor ecologice, exista un spectru larg de probleme care necesita rezolvarea urgenta mai ales in tarile in curs de dezvoltare, dar nu numai acolo. 4. Asigurarea permanenta a resurselor. Acest principiu impune atat conservarea si utilizarea rationala a resurselor neregenerabile cat si realizarea unui echilibru intre ritmul exploatarii celorlalte resurse si ritmul regenerarii lor. Solutia cea mai buna aici pare a fi conceperea activitatilor economice ca si a existentei naturii insasi in circuit inchis de tip flux circular activ. Aceasta presupune ca tot ceea ce se preia din natura si la stadiul actual al cunoasterii este economic util sa fie folosit, iar substanta utila din deseuri si bunuri uzate sa fie reciclata. Mai trebuie avuta in vedere inlaturarea risipei, faptul ca “in toate sectoarele economiei, o reducere considerabila a consumului de resurse naturale pe unitatea de produs este, incontestabil, posibila si aceasta fara a antrena o scadere a calitatii sau a nivelului de viata…” [D. Gabor, U. Colombo, A. King, R. Galli, 1983]. Numeroase tehnologii mai eficiente de folosire a materiilor prime sunt deja disponibile dar trebuie aplicate si generalizate, iar altele ar putea fi dezvoltate prin intensificarea cercetarii. 5. Principiul eficientei economice, sociale si ecologice. Conceputa in sens restrans, eficienta economica a neglijat costurile suportate de natura. Luarea in calcul si a cheltuielilor pentru refacerea naturii, pentru protejarea si dezvoltarea activelor de mediu, este foarte necesara pentru a redefini conceptul de eficienta economica. I se poate spune acestuia eficienta economica, sociala si ecologica pentru ca intereselor economice li se adauga cele ale societatii in ansamblu, iar societatea nu poate sa se dezvolte ignorand mediul natural. Interpretata pe termen lung, productia actuala pare a fi foarte mare fata de 100 de ani in urma sa zicem, dar aportul sau la ridicarea calitatii vietii a fost sensibil mai mic decat aceasta crestere, pentru ca diferenta reprezinta cheltuieli si productii consacrate reproducerii unor conditii naturale inainte oferite gratuit de natura. 6. Existenta societala este interactiva cu mediul ambiant. Teoriile cresterii si, mai mult decat acestea, activitatile dezvoltate abordeaza mediul natural ca spatiul in care omul se manifesta economic pentru a-l stapani, a si-l insusi, dar despre om, “numai de bine”; el este valoarea suprema si deci de neatins. Cum ar trebui sa se actioneze asupra omului si omenirii in termenii realitatilor actuale nu a ajuns inca o preocupare foarte evidenta, dar a devenit clar ca in activitatea economica fluxurile trebuie sa fie bilaterale, iar ceea ce se scurge spre natura nu mai poate reprezenta deseuri, dejectii sau produse toxice. Relatia aceasta biunivoca trebuie sa fie benefica si pentru mediu. In cadrul sau, omul trebuie sa raspunda exigentelor de mediu pentru a-si asigura existenta perpetua. 7. Trecerea de la cresterea demografica discretionara la cea bazata pe responsabilitatea constienta a cuplului barbat-femeie si pe implicarea adecvata a societatii. O lume in care o patrime din populatie are probleme grave cu alimentatia si peste 60% cu asigurarea sanatatii, in care poluarea afecteza evident potentialul agro-alimentar al planetei si zestrea genetica a noilor generatii, iar resursele par a fi tot mai inegal distribuite si mai prost administrate, releva necesitatea unei abordari a cresterii demografice pe baze mai realiste, pentru ca progresul stiintific permite nu numai controlul asupra nasterilor ci si asupra dezvoltarii normale a generatiilor tinere. 8. Principiul echitatii sociale. Implica o continuare a urmaririi obiectivului dezvoltarii in sens modern, respectiv al reducerii decalajelor privind veniturile. In plus, este avuta in vedere evitarea discriminarilor si asigurarea egalitatii sanselor de afirmare pentru toti membrii societatii. Dezvoltarea durabila impune o viziune mai larga asupra echitatii sociale prin luarea in consideratie a raporturilor cu mediul. Echitatea sociala necesita si acces egal la activele de mediu, atat din perspectiva sincronica cat si din perspectiva diacronica. 9. Responsabilizarea guvernelor pentru modul in care, prin politicile promovate, gestioneaza si sporesc resursele pentru a asigura si viitorul noilor generatii. Principiul este aplicabil peste tot in lume si chiar se aplica, dar pentru Romania este in cel mai inalt grad necesar, daca tinem seama de jaful care s-a facut dupa 1990 si care, in buna masura, continua. De asemenea, este necesara, reglementarea juridica a acestei responsabilizari, pentru ca inexistenta sa ofera libertatea dezastrului. Acest principiu priveste deopotriva razboiul, economia, slabiciunile manifestate pentru cei ce jefuiesc si starea deplorabila a societatii. CE FEL DE ECONOMIE?
Principiile enuntate contureaza intr-o anumita masura ceea ce ar putea fi noua economie. Se impun insa precizari. Finalitatea acestei economii va ramane omul si satisfacerea trebuintelor sale. Daca scoatem omul din economie, aceasta nu mai are nici un sens. Si pana acum s-a pornit de la om, dar cresterea demografica discretionara a creat grave probleme ce releva insuficienta resurselor pentru sustinerea unui asemenea comportament. Se cere crestere economica (dezvoltare) tot mai mare pentru ca se mareste populatia si, totodata, fiecare vrea sa traiasca mai bine. Pentru cresterea economica s-a apelat la noi si noi resurse, diminuandu-le amenintator pe cele neregenerabile si nereproducandu-le la nivelul adecvat pe cel reproductibile. Problema resurse-nevoi proprie oricarei economii este acum mai tensionata decat oricand si nu mai poate fi rezolvata recurgand la modelele existente, pentru ca n-a dat rezultate. Apare necesitatea schimbarii modelului. In centrul atentiei omul, dar nu omul-numar, cantitate, ci omul-valoare. Este de neinteles de ce pe Planeta trebuie sa existe din ce in ce mai multi oameni, in conditiile resurselor care oricum le-am considera tot limitate raman. Nu exista iesire decat daca ne vom educa sa facem fata mai bine cu ceea ce avem dar valorificandu-le mai bine. Tot mai multi oameni - este un slogan in mare masura cu rezonanta militarista care, prelungit dincolo de anumite limite, poate induce (asa cum de altfel se si confirma) aspiratii la spatiul vital, conflicte zonale, zonal-regionale si nu numai. Tensiunea acumulata in raportul resurse-nevoi are deja reverberatii globale: se contesta dar se si sustine dreptul permanent al popoarelor asupra resurselor naturale; popoarele sunt considerate fiecare pe teritoriul sau, dar se aud tot mai tare voci oficiale si se organizeaza actiuni care sustin ca resursele naturale sunt patrimoniul umanitatii si ca urmare, toate popoarele ar putea avea dreptul asupra tuturor resurselor, oriunde s-ar situa acestea; s-au delimitat apele teritoriale, ar ramane problema resurselor din oceanul planetar, care inca n-a fost impartit, etc. In interiorul tarilor, aceasta tensiune priveste in mod deosebit proprietatea asupra pamantului, care genereaza un numar enorm de conflicte. Societatea in care ne aflam si care mostenind consecintele celor dinaintea sa a agravat tensiunea resurse-nevoi se numeste si acum tot capitalism. In perioada de dupa al doilea razboi mondial, cand conflictul politic capitalism-socialism a fost exacerbat, capitalismului i s-a spus economie de piata, sintagma mai mult improvizata, dar care astazi este foarte raspandita. Centrul economic al acestei societati este, desigur, piata. Deci, economie in care piata este totul sau aproape totul in societatea capitalista. Noua economie nu mai poate fi o economie de piata in sensul actual. In ciuda progreselor facute, aceasta din urma a ajuns in impas. Piata nu mai poate gestiona resursele la nivelul noilor exigente, a determinat impartirea mondiala in bogati si saraci si pune sub semnul intrebarii existenta multora - a celor afectati de malnutritie si de lipsa sau insuficienta asistentei sanitare. Oricum, piata are limitele sale, genereaza externalitati de toate felurile si, in plus, nu poate solutiona satisfacerea trebuintelor colective care devin din ce in ce mai ample conditionand in mod hotarator calitatea vietii. Solutia spre care aluneca acum economia este afirmarea tot mai puternica a statului. Pentru ca stadiul la care au ajuns tarile dezvoltate si in general piata creeaza posibilitatea ca actori implicati direct in jocul sau sa-si satisfaca interesele individuale, devine capitala nevoia bunurilor colective, publice, relevata de dificultatile sau imposibilitatea satisfacerii nevoilor aparute ca urmare a poluarii si risipei resurselor in scopuri irelevante pentru calitatea vietii unor segmente foarte mari ale populatiei si de cele mai multe ori a populatiei majoritare. De aceea, economia trebuie reconstruita pe baze noi in care interesul public trebuie corelat cu cel individual la noile dimensiuni. In acest context, politica publica va ocupa un loc central intrucat societatea nu mai poate progresa in satisfacerea mai buna a trebuintelor mentinand sau amplificand polarizarea veniturilor in tendintele sale actuale. Fara a abandona interesul individual, noua economie va deplasa centrul de greutate pe interesul public in cadrul ce se contureaza prin promovarea politicii publice. Termenul (adjectivul) public are, in acest context, doua acceptiuni: - expresie a problematicii care priveste cea mai mare parte a populatiei; - expresie a ansamblului de nevoi colective care are tendinta sa creasca si sa conditioneze tot mai mult progresul social de satisfacerea lor. Trebuie tinut cont si de faptul ca chiar si pentru cei care isi realizeaza foarte bine interesele individuale prin jocul pietei, progresul calitatii vietii lor, are o dependenta crescanda de bunurile publice pentru ca un segment mare din trebuintele lor nu poate fi acoperit decat prin ceea ce este de natura publica. Noua economie se formeaza si va functiona beneficiind de caracterul democratic al SI-SC. Rolul determinant revine, desigur, politicii economice care “fixeaza” optiunile generale in domeniu, prin testarea acestora in ciclurile electorale. Asemenea optiuni vor trebui fundamentate stiintific, sa nu aiba caracter electoral-demagogic. Oamenii politici nu mai pot si nu mai trebuie considerati “buni in toate domeniile”; rolul lor trebuie sa se limiteze la polarizarea celor mai multe optiuni sau a celor majoritare in orientarea economiei si apoi, prin functiile pe care le vor ocupa in structura politica, sa “vegheze” daca ceea ce se realizeaza corespunde sau contrazice optiunile electorale. Punerea in aplicare, detalierea si executarea acestora revine, de drept si de fapt, tehnocratilor. Fara profesionalism nu se mai poate; societatea cunoasterii impune profesionalismul in economie si tehnocratia ca ferment al noii economii. Noua economie va consacra tehnocratia, dar aceasta trebuie sa dispuna de o buna pregatire, ceea ce induce ideea asigurarii unei prioritati in dezvoltarea invatamantului si cercetarii stiintifice. Relevant, Friederich von Hayek spunea cu mai multi ani in urma ca “Numai participantii directi la procesele economice dispun de cunoasterea necesara pentru a lua decizii eficiente”[Hayek, 1991]. Invatarea devine procesul general caracteristic noii economii, pentru ca economisirea resurselor si orientarea actiunilor in directia satisfacerii nevoilor mai mari si mai diferite cu resurse limitate, in logica proceselor circular active la care ne-am mai referit, presupune cunoastere, generalizare, invatare pentru toti membrii SI-SC. Pentru a face activitate economica intr-un anumit fel, trebuie sa existe cunostintele necesare in acest sens, iar pentru a le asigura, cunoasterea trebuie sa fi avut loc inaintea actiunii economice. Deci neaparat trebuie acordata prioritate proceselor generatoare de cunostinte noi, cercetarii tehnico-stiintifice. Rezultanta generala a invatarii trebuie sa fie cresterea evidenta a eficientei in general si a celei economice in special. Desigur, odata cu aceasta se pune si problema comensurarii adecvate a proceselor economice, inclusiv a eficientei insasi, pentru a dobandi mai multa relevanta si fidelitate fata de fenomenele respective. Dar aceasta poate constitui un alt segment al demersului nostru. Promovarea noii economii in Romania inseamna acum o apropiere de standardele economiilor dezvoltate si ale structurilor euro-atlantice, atat prin caracteristici generale cat si prin tendintele pe termen lung. Pentru a reusi noua economie este necesar ca optiunile de politica economica validate electoral sa se concretizeze imediat in strategii pe termen mediu si apoi, neaparat, in strategii pe termene foarte lungi (25-50 ani) pentru a asigura continuitatea si complementaritatea actiunilor economice. Aceasta ar contribui, totodata, la cresterea eficientei in gestionarea resurselor si asa foarte limitate ale Romaniei. Elaborarea acestor strategii ar trebui sa se contureze catre 2004-2005 si apoi sa se asigure agregarea lor spre 2007-2008. Bibliografie Allen W. L., National Geografic, nr. 4, Oct. 1998. Gabor D., Colombo V., King A., Galli R., Sa iesim din epoca risipei, Bucuresti, Editura Politica, 1983. Hayek, F.A., Economic Freedom, Oxford, Basil Blackwell, 1991. Mankind at the Turning Point, Second Report to the Rome Club, 1974. Meadows, D.L. si altii, Limitele cresterii, primul raport catre Clubul de la Roma, 1972. 33385fbz89ttr6x OECD, The Interim Report on Sustainable Development, Paris, 1999. Reshaping the International Order, Third Report to the Rome Club, 1976. UNC, World Conservation Strategy. Living Resources Conservation for Sustainable Development, 1980. World Commission on Environment and Development, Our Common Future, Oxford University Press, 1987. bt385f3389tttr
