CONSTITUIREA SI FUNCTIONAREA BANCILOR ROMÂNESTI SI A SUCURSALELOR BANCILOR STRAINE IN ROMÂNIA CAPITOLUL I: NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND SISTEMUL BANCAR 1.1. Banca si activitatea bancara in timp si spatiu 1.2. Evolutia sistemului bancar romanesc 1.3. Reglementarea activitatii in Romania Definire dreptului bancar Statutul legal si obiectivele B.N.R. 1.3..3. Cadrul legal al activitatii bancilor CAPITOLUL II: CONSTITUIREA SI FUNCTIONAREA BANCILOR IN ROMÂNIA SUB AUTORITATEA B.N.R. IN PROCESUL ACTUAL DE ARMONIZARE A SISTEMULUI BANCAR LA STANDARDELE LEGISLATIEI U.E.
2.1. Regimul juridic al autorizarii bancilor. Conditii de procedura.
2.1.1. Consideratii generale 2.1.2 Actele si formalitatile necesare pentru aprobarea constituirii socicetatii bancare 2.1.3.Constituirea societatii comerciale bancare 2.1.4. Extinderea retelei de scursale, filiale sau alte sedii secundare ale societatii bancare 2.1.5. Emiterea autorizatiei de functionare a societatilor bancare 2.1.6. Constituirea sucursalelor bancilor straine 2.1.7 Retragerea aurorizatiei de functionare a bancii 2.1.8. Deschiderea de reprezentante de catre bancile straine 2.1.9. Registrul bancar 2.2.Conditii de fond ale scoietatii comerciale bancare
2.2.1 Forma juridica 2.2.2. Capitalul social 2.2.3. Actiunile ti actionarii bancilor 2.2.4. Organizarea, conducerea si administrarea societatilor bancare 2.2.4.1. Organizarea si conducerea 2.2.4.2. Administrarea 2.2.4.3. Conflictul de interese 2.2.5. Notiuni privind cenzorii bancilor 2.2.6. Obiectul de activitate 2.2.7. Secretul profesional 2.3. Surpaveghere bancara
2.3.1. Supravegherea prudentiala a bancilor 2.3.2. Masuri de supraveghere speciala si de administrarea speciala a bancilor 2.3.2.1. Masuri de instituire a supravegherii speciale 2.3.2.2. Masuri de administrare speciala a bancilor
CAPITOLUL III: ROLUL BANCILOR IN DEZVOLTAREA ECONOMIEI NATIONALE – CA ELEMENT ESENTIAL PENTRU INTEGRAREA EUROPEANA
3.1. Functiile Bancii 3.1.1. Functia compensatoare in spatiu 3.1.2. Functia compensatoare in timp 3.1.3. Functia de creatie monetara 3.1.4. Functia de creatie economica 3.2. Reforma legislativa a pietei bancare 3.2.1. Bancile in perioada de tranzitie la economia de piata 3.2.2. Rolul bancii centrale si al independentei acesteia in procesul de tranzitie la economia de piata 3.2.3. Politica de privatizare bancara 3.2.4. Dezvoltarea bancilor prin introducerea noilor sisteme de management si marketing 3.3. Riscul bancar
CAPITOLUL I NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND SISTEMUL BANCAR Banca si activitatea bancara in timp si spatiu Activitatea bancara isi are originile in Antichitate, perioada in care bogatiile erau pastrate in temple, fapt ce aducea un anumit “profit” preotilor, pe langa recunoasterea templelor de catre populatie. In masura in care bunurile pastrate erau perisabile, modalitatea de pastrare era imprumutul de consumatie. Pentru deponenti se asigura plasarea bogatiei intr-un loc sigur, iar pentru preoti se realiza un profit. Dovada acestor practici este descoperirea de catre arheologi in Mesopotamia a tabelelor de contabilitate datand din 3400-2500 i.H. O alta practica des intalnita in perioada antica era imprumutul cu dobanda, practica ce la inceput nu a putut fi controlata de autoritati, deoarece nu existau reglementari in domeniu. Imprumutul cu dobanda este reglementat mai tarziu prin Codul lui Hammurabi care este recunoscut cu prima reglementare in domeniu. Printre altele, Codul prevede si contractele d eimprumut pentru a caror recunoastere era nevoie sa fie vizate de functionari regali; si contractul de comision, stramosul contractului de cont curent de astazi. Aparitia bancilor ca institutii a avut loc in Grecia si Roma antica in secolele VI-VII i.H. Acesta este rezultatul dezvoltarii comertului ca o consecinta a emiterii monedei proprii de catre fiecare oras comercial. In scopul de a combate camata mai multe cetati grecesti au decis sa constituie “banci publice” care pe langa rolul propriu.zis bancar, mai aveau si sarcina strangerii impozitelor si dreptul de a bate moneda. Dupa modelul grecesc, in Roma antica apar “bancheri privati” si “banci publice”. In porturile grecesti, “trapezistii” devin bancheri veritabili in sensul actual altermenului; ei indeplinesc majoritatea functiilor bancii moderne: depuneri credite, schimb, crearea altor mijloace de plata decat bancnota sau moneda. In Egipt, unde statul era atotputernic, erau imitati “trapezistii” greci prin infiintarea “Bancii Regale” (Banca Regala din Alexandria) care detinea monopolul activitatilor respective. La Roma, “argintarii” au inlesnit si diversificat schimburile comerciale, ajungand sa asigure toate functiile clasice ale bancilor: depuneri, credite, gestiunea conturilor, serviciul cecurilor. Republica, apoi Imperiul Roman, creeaza asemenea banci specializate, in primul rand, cu pastrarea impozitelor colectate de la contribuabili. Desi adeptii religiei crestine se ridicau impotriva ideii de dobanda, aceasta nu a impiedicat ca bancile sa cunoasca o prosperitate continua in Bizant unde, in secolul VII , Justinian codifica uzurile romane in domeniul bancar. Societatea medievala a cunoscut schimbari profunde la sfarsitul secolul XI, ca urmare a cuceririi normande si a cruciadelor. Biserica crestina isi reafirma opozitia fata de practicarea dobanzii in Conciliul de la Latran (1179) si in cel de la Viena (1311), dar interdictia este eludata cu ajutorul ideii de risc sau de prejudiciu: cel care acorda imprumutul isi asuma un risc (damnum emergens) sau pierde un cstig posibil (lucrum cesans). Astfel se explica recunoasterea comertului bancar in secolele XII-XIV in Europa Occidentala . In aparitia bancilor,literatura de specialitate,acorda un rol important zarafului,intermediar al circulatiei monetare.Pentru ca utilizarea banilor presupunea anumite riscuri,cum ar fi transportul banilor la locurile de utilizare si detinerea banilor care nu aducea profit.Aceste fapte au determinat pe detinatororii de caoital sa incredinteze acest depozit unui intermediar,in scopul pastrarii si al remunerarii sub forma de dobanda. Secolele XIV-XVI, marcate de importante evenimente, au influentat si activitatea bancara prin reaparitia bancilor publice in Spania si Italia, prin initierea in Italia a retelei “muntele de pietate”- asociatie de persoane care se grupeaza sub egida municipalitatii pentru a imprumuta fara dobanda nevoiasilor. Dezvoltarea economica din perioada secolelor XVI-XVIII va favoriza consolidarea pozitiilor dobandite la sfarsitul Evului Mediu. Europa de Nord isi continua traditia sa de specializare, beneficiind si de pozitia maritima si de exodul protestantilor dupa razboaiele religioase. Toate tarile europene admit, cel putin tacit, legitimitatea dobanzii si introduc banul-hartie: Banca Venetiei (1637) primeste depozite pe termen, cu dobanda, iar certificatele de depozit eliberate constituie o forma primitiva de moneda de banca; Banca din Amsterdam (1609) elibereaza depunatorilor certificatele negociabile a caror valoare se exprima intr-o moneda de cont si care, la randul ei, era cotata fata de moneda oficiala; Banca Angliei este fondata in 1694, ca societate pe actiuni prin subscriptie publica si intregul capital este imediat imprumutat statului. Ea are dreptul exclusiv de a emite bilete de banca. In cea de-a doua jumatate a secolului al XVIII-lea in Anglia mai functioneaza: bancile londoneze, bancile provinciale si bancile comerciale. Banca Statelor Unite a fost constituita printr-un act al Congresului din 1791 cu drept de a bate moneda si de a emite bilete. In Franta, dupa esecurile suferite de Colbert cu Casa de Imprumuturi (1674) si de John Law cu Banca Generala si Compania Occidentului, publicul nu mai accepta ideea banilor de hartie. In 1776 ministru finantelor, Turgot, impreuna cu Beaumarchais si cu doi bancheri constituie Casa de Scont care primeste depozite, emite bilete si sconteazaefecte de comert. In anul 1900, primul consul, generalul Bonaparte, fondeaza Banca Finantei. In secolul al XX-lea, dupa exemplul Angliei, toate celelalte tari isi fixeaza valoarea monedei in metal pretios (paritatea in aur a monedei nationale), prin determinarea greutatii, titlul (denumirea) si valoarea monedelor metalice favorizand astfel, aparitia a trei ipostaze ale monedei: moneda metalica, moneda fiduciara (bancnota) si moneda scriptica sau scripturala (efectele de comert si conturile in banca la vedere). Tot in aceasta perioada apar “casele bancare”, numite “bancile private”, denumite in limba franceza “haute banque”. Acestea nu se ocupa nici de emisiuni monetare, nici cu colectarea unor depozite bancare, ci se angajeaza in calitate de consilieri, agenti sau mandatari. In Germania, Austria si Olanda sunt denumite “banci private”, iar in Anglia “merchant banks”. In secolul al XX-lea, bancile fiind rezervate claselor dominante, s-a evidentiat necesitatea de a se crea institutii: casele de economii, casele de economii pentru constructii, cooperativele de credit. Inceputul secolului al XX-lea (1919-1920) este marcat de economia socialista, dupa prabusirea imperiului tarist si Rusia, continuand cu coalitia ei si preluarea teoriilor si principiilor economiei socialiste dupa 1944 la mai toate tarile din estul Europei, Orient Indepartat, Caraibe si continuand in deceniul 9 al secolului al XX-lea. Analiza comparatista a dezvoltarii bancilor in special in Tarile Occidentale dezvoltate: Anglia, Statele Unite, Japonia, Franta, Canada, dar si tari socialiste dezvoltate: Polonia, Ungaria, Romania, China etc. conduc la doua constatari esentiale: emisiunea monetara ia treptat forma unei monopol de stat si in schimb banca isi asuma mai multe functii, pe care fiecare tara le va organiza si dezvolta conform particularitatilor proprii, determinand sisteme si structuri bancare specifice. La sfarsitul secolul al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, bancile numite de “emisiune”, se inmultesc in toate tarile, conducand in cele din urma la constituirea Bancilor Centrale. Fenomene economice sociale si politice va favoriza concentrarea bancilor de emisiune pana cand va ramane doar una singura: Banca Centrala. Evolutia sistemului bancar romanesc Si pe teritoriul romanesc practica bancara isi are originea tot in Antichitate, fapt afirmat prin descoperirea in zona fostelor mine de aur ale Daciei Traiane, la Alburnus Maior, intre anii 1786-1855, a circa 50 de tablite cerate, din care 25 s-au pastrat si au fost publicate integral in anul 1873, la Berlin in opera Corpus Inscriptiorum Latinarum. Cea de-a 13-a tablita cerata, reprodusa in pagina 951, in volumul al III-lea al lucrarii lui Theodor Mommsen, contine contractul pentru constituirea unei societati bancare (Societas Dinastiarae) redactat la 28 martie 167, la Deusera, localitate situata in apropiere de Alburnus Maior. Sintagma “societas dinastariae” este o combinatie latino-greaca. Cuvantul grec “danistes” este echivalentul termenului latin “argentarius”. Asadar, este vorba de so societate de bancheri, care practica imprumuturi cu bobanda. Aporturile asociatilor la capitalul social constau in numerar. Desi aporturile erau inegale, contractul prevede ca, atat castigul, cat si eventuala pierdere se vor imparti egal intre asociati. Profitul societatii rezulta din dobanda perceputa pentru sumele imprumutate: se practica o dobanda de 1 %. In Tarile Romane, prima institutie de tip bancar a aparut in primul deceniu al secolului al XIX-lea in Bucuresti. Apar apoi in anul 1857, la Iasi, Banca Nationala a Moldovei, si, in 1866, Banca Nationala in Bucuresti. Prima tentativa de constituire a bancii nationale a partinut principelui Grigore Alexandru Ghica. Desi supravegheata de stat, dupa mai putin de un an de la primele operatiuni, banca a dat faliment. Cea de-a doua banca fost autorizata sa functioneze ca filiala a Bancii Imperiale Otomane din Constantinopol, fara nici un control sau participare al beneficii in favoarea guvernului. Banca Nationala a Romaniei a fost infiintata ca banca centrala in anul 1880 dupa modelul bancii centrale a Belgiei. In dezbaterile parlamentare asupra proiectului de lege, ministrul Finantelor, Ioan Campineanu, s-a opus participarii capitalului strain la constituirea Bancii Nationale. Capitalul bancii a fost stabilit la 30 de milioane, din care 20 de milioane prin subscritie publica, iar 10 milioane, depuse de stat. La fel ca si in zilele noastre, in primul deceniu de activitate bancara, banca centrala apela in fiecare an la credite externe, desi nu exista nici FMI, nici Banca Mondiala. La inceputul secolului al XX-lea, statul s-a confruntat cu pericolul incapacitatii de plata datorita crizei economice si a acumularii datoriei externe si a recurs la solutia privatizarii bancilor, adica la vanzarea actiunilor statului din capitalul Bancii Nationale. Banii incasati din privatizare s-au topit rapid astfel incat guvernatorul a cerut Bancii Nationale un nou imprumut. Anul 1907 s-a desfasurat sub puternica influenta a doua crize deosebite: criza monetara internationala pornita din Statele Unite ale Americii si criza agrara sociala din tara, datorita rascoalelor taranesti. In aceeasi perioada, numeroase banci noi cu capital romanesc isi incep operatiunile in judete si in capitala. Daca in anul 1900, existau 27 de banci, in 1913, numarul bancilor a crescut la 197. Acest fenomen de nefireasca proliferarre a condus Banca Mondiala, in anul 1912, la concluzia ca, in viitor, inmultirea bancilor ar trebuii sa se faca “numai dupa o cerere serioasa din care s-ar constata necesitatea reala a infiintarii unei noi banci”. Pe de alta parte, “bancile ar trebui sa acorde credite numai afacerilor serioase si sanatoase nu pentru a se intrebunta banii spre a produce dobanzi”. In Transilvania,primele institutii de credit apar in deceniile patru si cinci ale secolului al 19-lea.Acestea functioneaza in Arad,Sibiu,Brasov,ca sucursale ale unor puternice banci din Viena si Budapesta.Sistemul bancar din Transilvania era subordonat sistemului bancar austro-ungar. In luna octombrie 1916, Tezaurul Bancii Nationale se muta, impreuna cu guvernul, la Iasi. Consiliul de Ministri hotaraste mutarea provizorie a sediului Bancii Nationale la Iasi si acorda Consiliului general al B.N.R aprobarea pentru stramutarea tezaurului in orice alta parte cand va crede necesar. Astfel, datorita razboiului, tezaurul Bancii Nationale a Romaniei a ajuns la 21 decembrie 1916la Moscova si depus la Kremlin. In iulie-august 1917, cu autorizatia guvernului, depozitul de valori si efecte a fost preddat, pe baza de protocol, aceluiaisi tezaur rus de la Kremlin. La 3 decembrie 1919, prin asocierea unui numar de 17 mari banci s-a marcat un progres important al activitatii bancare, prin eviatarea manipularii numeralului si reducerea costurilor serviciilor. Mai mult de jumatate din rulajul total L Casei de Compensatiuni era reprezentat de patru mari banci: Marmorosch, Blank & Co, Banca de Credit Roman, Banca Comerciala Romana si Banca Romaneasca. In perioada 1925-1928, fondurile banesti marcheaza o tendinta de crestere continua ce duce implicit la cresterea dobanzilor. Consecinta este scaderea solvabilitatiidebitelor bancilor, marcata de cresterea numarului falimentelor. Intervine Programul, elaborat de guvern, pentru stabilizarea monetara si dezvoltarea economica. Urmat in 1929 de adopatrea Legii stabilizarii. Se incearca si atragerea capitalului strain privat pentru investitii in Romania. Toate eforturile au fost zadarnice, Romania se confrunta in perioada 1929-1933 cu o putenica criza economica ce reprezinta un seism puternic pentru activitatea sistemului bancar romanesc. Efectele au fost resimtite de bancile populare, micile banci comerciale, precum si marile banci; printre care au falimentat si Banca Generala a Tarii Romanesti, Banca Marmorosch, Blank & Co. Consolidarea sistemului bancar si insanatosire activitatii bancare s-a realizat prin Legea asanarii datoriilor agricole si urbane din 1934; Legea pentru organizarea si reglementarea comertului de banca din acelasi an; Legea pentru inlesnirea si refacerea creditului din anul 1935. In tot timpul angajarii Romaniei in razboi alaturi de Germania, Banca Nationala a depus eforturi pentru a crea conditiile unei activitati bancare sanatoase si pentru limitarea efectelor acapararii economiei romanesti de catre concernele germane. Prin Legea nr. 1056 din 1946, Banca Nationala a Romaniei a fost abilitata sa asigure dirijarea si controlul tuturor bancilor, publice sau private. Prin decretul Prezidiului Marii Adunari Nationale a R.PR. nr. 197/1948 au fost dizolvate de plin, intreprinderile bancare si institutiile de credit de orice fel, cu capital particular sau de stat. Au fost exceptate Banca Nationala a Romaniei, Casa de Economii si Cecuri Postale, Casa de Depuneri si Consemnatiuni, precum si intreprinderile bancare si institutiile de credit infiintate printr-o conventie speciala intre Statul roman si un stat strain. Alaturi de Banca Nationala, activitatea bancara era realizata si de bancile specializate: Banca Romana de Comert Exterior, Banca pentru Agricultura si Industrie Alimentara si Banca de Investitii, toate subordonate Consiliului de Ministri. Incepand cu anul 1946 si in perioada care a urmat pana in 1990,asistam la un proces de lichidare a sistemului bancar clasic,de transformari structurale sifunctionale,prin care se pun bazele unui sistem bancar etatist ce trebuia sa raspunda comandamentelor de tip socialist , super-centralizata.Nu se poate vorbi in aceasta perioada de un sistem bancar care sa poata promova o strategie monetara si de credit in nume propriu,ci de un sistem fara coloana vertebrala. Dupa Revolutie a fost aprobat noul Statut al Bancii Nationale a Romaniei prin Legea nr. 34/1991. Acesta a fost abrogat prin Legea nr. 101/1998 care a abrogat actualul Statut al Bancii Nationale a Romaniei, in vigoare din iulie 1998. Reglementarea activivitatii bancare in Romania 1.3.1 Definirea dreptului bancar si obiectul de reglementare Dreptul bancar cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementeaza sistemul bancar si activiatea bancara. In termenii consacrati de doctrina juridica, el reglementeaza activitatile efectuate cu titlu de profesiune obisnuita de institutiile care alcatuiesc sistemul bancar, denumite generic institutii de credit. Este alcatuit din regulile care alcatuiesc statutul intreprinderilor care desfasoara “comert cu bani” si din cele aplicabile activitatii acestora. Sau dreptul bancar este dreptul bancherIlor. Dreptul bancar este un drept profesional: este dreptul comerciantilor care speculeaza asupra monedei si a creditului. Obiectul sau de reglementare priveste activitatea bancara exercitata de banca centrala (Banca Nationala a Romaniei) si institutiile de credit. Oricat de eterogene ar fi definitiile date dreptului bancar, acestea nu se pot abate, decat cu riscul de a fi eronate, da le doua coordonate principale: sistemul bancar si activitatea bancara. Se poate afirma ca dreptul bancar este, in acelasi timp, un drept al unor subiecti calificati si un drept al activitatii acestora. Este un drept al unor subiecti calificati pentru ca reglementeaza conditiile de acces la profesiunea bancara si de exercitare a activitatilor bancare de catre banci si de catre celelalte institutii de credit, cu autorizare si sub supravegherea prudentiala a Bancii Nationale a Romaniei, in calitate de banca centrala a statului roman. Subiectii calificati (bancile, celelalte institutii de credit si banca centrala) alcatuiesc sistemul bancar. Este un drept al activitatii bancare pentru ca reglementeaza operatiunile care pot fi cuprinse in obiectul de activitatea al bancilor si al celorlalte institutii de credit si pe care acestea le pot desfasura in limita autorizatiei emise de Banca Nationala a Romaniei. Operatiunile principale au ca obiect moneda si creditul. Constituie operatiuni bancare: operatiunile de atragere de depozite, acordare de credite si emitere sau gestiune a instrumentelor de plata asupra carora poarta monopolul bancar. Reglementand o anumita specie de fapte de comert obiective, dreptul bancar poate fi considerat drept o subdiviziune a dreptului comercial, definit ca ansamblu al normelor juridice care reglementeaza activitatea comerciala, din care face parte si activitatea bancara. Dreptul bancar are puternice legaturi cu dreptul public. Bancile si celelalte institutii de credit desfasoara activitati economice de interes public si, in considerarea acestui fapt, sunt supuse unui regim de autorizare si supraveghere prudentiala, exercitat de B.NR., in calitate de autoritate administrativa de specialitate. Dreptul bancar, reglementand o categorie de fapte de comert obiectivve, constituie o subdiviziune a dreptului comercial. Pentru acelasi motiv, autonomizarea fata de dreptul comercial este, de plano, imposibila. Nu poate fi contestata, insa, pozitia juridica sui generis a dreptului bancar: un drept profesional, caracterizat prin tehnicizare si publicizare, ale carui trasaturi si instrumente dundamentale rezista schimburilor politice, economice si tehnologice. 1.3.2 Statutul legal si obiectivele Bancii Nationale a Romaniei Datorita monopolizarii dreptului de emisiune moneatara, de-a lungul timpului, banca centrala s-a transformat intr-o institutie de supraveghere, control si sustinere a sistemului bancar in ansamblul sau, dobandind de aceea denumirea de “bancherul celeorlalte banci” sau de “banca a bancilor”. Datorita modificarilor suferite in economie, ce au un impact direct asupra activitatii bancare, pe de o parte, Parlamentul Romaniei a adoptat trei legi in materie - Legea nr. 58/1999, Legea bancara, Legea nr. 83/1998 – privind procedura falimentului bancilor si Legea nr. 101/1998 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei, iar, pe de alta parte, in baza acestor legi, autoritatea de reglementare in domeniu - Bancii Nationale a Romaniei – a elaborat o multitudine de noi reglementari, ordine, norme, circulare, prin care s-au concretizat principiile instituite de legile bancare in aceste acte normative. Astfel, Statutul legal al Bancii Nationale a Romaniei (B.NR.) este reglementat de Legea nr. 101 din 26 mai 1998, in vigoare la 1 iulie 1998 care a abrogat Legea cu acelasi obiect nr. 34/1991. Articolul 1 din aceasta lege prevede ca Banca Nationala a Romaniei este banca centrala a statului roman, avand personalitate juridica. B.NR. are sediul central in Bucuresti si poate avea sucursale si agentii in capitala si in alte loccalitati din tara, avand statutul unei autoritati administrative autonome de specialitate, fiind independenta fata de executiv si desfasurandu-si activitatea sub supravegherea Parlamentului Romaniei. Obiectivul fundamental al B. N. R. este stabilit in Legea privind statutul bancii in articolul 2, si este asigurarea stabilitatii monedei nationale, pentru a contribui la stabilitatea preturilor. Pentru asigurarea obiectivului sau fundamental, B.NR. elaboreaza, aplica si raspunde de olitica monetara, valutara, de credit, de plati, precum si de autorizarea si supravegherea prudentiala bancara, in cadrul politicii generale a statului, urmarind functionarea normala a sistemului bancar si participarea unui sistem financiar specific economiei de piata. In vederea indeplinirii obiectivelor sale, Banca Nationala a Romaniei colaboreaza cu autoritatile publice centrale si locale. In temeiul Legii 101/1998, art. 3, alin. 2, B.N.R. i se va solicita punctul de vedere asupra actelor normative ale autoritatilor publice care privesc direct politica monetara, activitatea bancara, regimul valutar si datoria publica. La elaborarea proiectelor bugetelor administratiei publice centrale, B.NR. este consultata in ceea ce priveste stabilirea conditiilor imprumuturilor sectorului public. B.N.R. elaboreaza studii si analize privind moneda, regimul valutar, creditul si operatiunile sistemului bancar de plati. In vederea cooperarii internationale, Parlamentul Romaniei imputerniceste B.NR. : sa participe la organizatii internationale cu caracter financiar, bancar, monetar sau de plati si poate sa devina membru al acestora, sa participe, in numele statutului, la tratative si negocieri externe financiare, monetare, valutare, de credit si de plati, precum si in domeniul autorizarii supravegherii bancare, sa exercite drepturi si sa indeplineasca obligatii care revin Romaniei in alitate de membru al Fondului Monetar International, inclusiv utilizarea facilitatilor acestei institutii de finantare pe termen mediu si lung pentru nevoile balantei de plati si consolidarea rezervelor internationale ale tarii, sa poata negocia si incheia acorduri, conventii sau intelegeri privind imprumuturi pe termen scurt, si alte operatiuni financiar-bancare cu institutii financiare internationale, banci centrale, societati bancare si nebancare, cu conditia rambursarii acestora in termen de un an, sa poata incheia, in nume propriu sau in numele statului, in contul si din dispozitia acestuia, acorduri de decontare si de plati sau orice alte contracte, avand acelasi scop, cu institutii publice sau private care isi au sediul in strainatate. Cadrul legal al activitatii bancilor
Bancile sunt societati comerciale cu statut special, pentru ca se constituie si functioneaza dupa reguli specifice, cu autrizarea si sub supravegherea Bancii Nationale a Romaniei. Cadrul legal al activitatii acestora este constituit din Legea nr. 101/1998, privind Statutul B.N.R, Legea bancara nr. 58/1998 si Legea privind procedura falimentului bancilor nr. 83/1998, care se completeaza cu actele normativeemise de B.N.R., in temeiul art. 50din Legea 101/1998. Conform prevederilor art. 1 al Legii bancare nr. 58/1998, activitatea bancara in Romania se desfasoara prin Banca Nationala si prin alte banci. Alte persoane juridice pot desfasura activitati bancare, numai daca sunt autorizate prin lege si numai cu respectarea principiilor legii bancare. Aceste persoane juridice se supun si ele, la fel ca si bancile, autorizarii, supravegherii prudentiale si reglementarilor Bancii Nationale a Romaniei, conform art. 90 din Legea bancara. Se afla sub incidenta Legii nr. 58/1998 atat bancile, persoane juridice romane, cat si sucursalele din Romania ale bancilor, persoane juridice straine (art. 2, alin. 1). Bancile reprezinta principalii intermediari financiari in economie. Ele faciliteaza formarea capitalului disponibil in economie si coordoneaza procesul de economisire-investire, in scopul cresterii volumului total de resurse alocate economiei. Bancile sunt caracterizate prin capacitatea lor de a pune in circulatie creante asupra lor insele, sporind volumul mijloacelor de plata si, implicit, al masei monetare. Sistemul Bancar se afla intr-un stadiu avansat de transformare, suficient pentru a plasa acest susbsistem al economiei pe una din principalele pozitii in evolutia restructurarii. Pornit initial cu patru banci de stat, sistemul bancar romanesc s-a dezvolata pe parcurs si s-a consolidat, bancile noi patrunzand treptat in sistem si construindu-si incet pozitii relativ stabile pe piata bancara romaneasca. Au patruns pe piata bancile straine ce se adreseaza afacerilor profitabile ale agentilor economici din Romania si care constituie un puternic factor concurential ce stimuleaza bancile romanesti – in dezvoltarea si modernizarea activitatilor proprii. CAPITOLUL II CONSTITUIREA SI FUNCTIONAREA BANCILOR IN ROMÂNIA SUB AUTORITATEA BANCII NATONALE A ROMÂNIEI IN PROCESUL ACTUAL DE ARMONIZARE A SISTEMULUI BANCAR LA STANDARDELE LEGISLATIEI UNIUNII EUROPENE 2.1. Regimul juridic al autorizarii bancilor. Conditii de procedura. 2.1.1. Consideratii generale Faptul ca activitatea bancara este o activitate economica de interes public justifica instituirea unui statut juridic special pentru institutiile de credit din sistemul bancar romanesc (bancile, casele de economii, organizatiile cooperatiste), precum si a unui control public al acestora, exercitat de Banca Nationala a Romaniei in calitate de autoritate administrativa de specialitate, cu atributii in materia autorizarii si supravegherii prudentiale bancare. Activitatea bancara, cuprinzand atragerea de depozite si acordarea de credite ca operatiuni bancare principale, precum si serviciile bancare (operatiuni conexe si accesorii), este o activitate economica de interes public. Potrivit art. 1 din Legea bancara nr. 58/1998, in Romania activitatea bancara se desfasoara prin Banca Nationala a Romaniei si prin banci. Potrivit art.1, alin. 2 din Legea nr. 58/1998, prin lege se poate autoriza desfasurarea activitatilor bancare si de catre alte persoane juridice (de exemplu, organizatiile cooperative de credit), cu respectarea principiilor instituite prin Legea bancara. Sistemul bancar romanesc este structurat pe doua nivele: primul nivel cuprinde o singura entitate, Banca Nationala a Romaniei (banca centrala a statutului roman, cu atributii privind politica monetara, valutara de credit si de plati, precum si in materia autorizarii si supravegherii prudentiale bancare), iar al doilea cuprinde, in principal, bancile, definite in art. 3, lit. b), din Legea bancara, ca fiind persoanele juridice autorizate sa desfasoare activitati de atragere de depozite si de acordare de creditte in nume si in cont propriu. Defintia legala a bancilor ofera o prima limitare a sferei persoanlelor care pot desfasura activitati bancare sub denumirea de banca ’banca”: numai persoanele juridice pot avea calitatea de banca, potrivit legii. Dispozitia din Legea bancara romana este concordanta, de altfel, cu normele in materie din legislatiile europene, potrivit carora au acces la profesiunea bancara doar persoanele juridice, nu si persoanle fizice. O a doua limitare este insituita de art. 9, alin. 1, teza a II-a din Legea nr. 58/1998, care prevede ca bancile se consituie sub forma juridica de societate comerciala pe actiuni. Pe cale de consecinta, activitatea bancara nu poate fi desfasurata de orice persoana juridica, indiferent de forma juridica pe care o imbraca. In primul rand, numai o societate comerciala poate avea calitatea de banca, cu excluderea regiilor autonome, a organizatiilor cooperatiste, a asociatiilor si fundatiilor; in al doilea rand, banca nu poate funtiona decat sub forma unei societati pe actiuni, fiind excluse societatilede persoane, societatea in comandita (?) pe actiuni si societatea cu raspundere limitata. Reglementarea anterioara (Legea nr. 33/1991, privind activitatea bancara) excludea expres doar societatea cu raspundere limitata. Cu toate acestea, nici sub imperiul acestei legi nu au fost constituite banci sub forma juridica decat cea a societatii pe actiuni. In doctrina juridica a existat o controversa in materia constituirii societatilor comerciale: intr-o opinie s-a sustinut ca societatile bancare se pot constitui numai sub forma societatilor pe actiuni; intr-o alta opinie s-a aratat ca atata timp cat legea nu interzice, in mod expres, decat constituirea societatilor bancare sub forma societatii cu raspundere limitata, iar, din interpretarea sistematica a legii, rezulta ca sunt excluse si societatile de persoane, concluzia ar putea sa imbrace atat forma societatilor pe actiuni, cat si pe cea a societatilor in comandita pe actiuni. Restrangerea libertatii comerciantului de a alege forma societatii reprezinta o masura exceptionala, fundamentala pe natura juridica aactivitatii bancare, activitatea economica de interes public. Pentru a functiona ca banca, insa, nu este suficienta infiintarea unei societati comerciale pe actiuni care sa aiba ca obiect de activitate operatiunile bancare. Doctrina juridica franceza imparte conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca societatile bancare pentru a putea fi constituite si a functiona in: conditii de procedura (autorizarea constituirii si functionarii bancii de catre o autoritate administrativa de specilaitate) si conditii care privesc societatea insasi (forma juridica, obiectul de activitate, capitalul social, conditii arivind conducatorii, capitalul social, admistratorii, cenzorii, actionarii). Aceasta clasificare este pertinenta si in ceea ce priveste reglementarea societatilor bancare in Romania. Legea bancara preved o serie de proceduri care preced, respectiv succed, constituirii propriu-zise a societatii comerciale bancare in temeiul Legii societatilor comerciale bancare nr. 31/1990, si, totodata, impune anumite conditii de fond pe care societatea comerciala bancara trebuie sa le indeplineasca. In doctrina se utilizeaza denumirea de banci specializate pentru a le deosebi de Banca Centrala (B.N.R.). Acestea sunt de o mare diversitae datorita numarului si volumului de operatiuni active si pasive (servicii si produse bancare) pe care le efectueaza. In cadrul acestui tip de banci pot fi deosebite: Bancile Comerciale, care detin ponderea mai mare in sistemul bancar romanesc. Ca tip reprezentativ de banca comerciala in tara noastra este Banca Comerciala Romana - B.C.R -.Aceasta s-a infiintat in anul 1990, pe baza Hotararii Guvernului nr. 1011 din 1990 privind functionarea bancilor comerciale romane ca societati pe actiuni. Principala caracteristica a bancilor comerciale, in general, este aceea ca practica sistemul universal de stat. B.C.R. este persoana juridica organizata cca societate bancara pe actiuni si functioneaza pe baza Statului de functionare, desfasurandu-si activitatea prin sucursale, filiale si agentii si reprezentante, in tara si in strainatate pe baza aprobarii Consiliului de administratie. Are ca obiect de activitate organizarea si fomarea de depozite banesti, in lei si valuta de la persoane fizice si juridice din tara si strainatate, acordarea de credite pe termen foarte scurt, mediu si lung, efectuarea de servicii (operatiuni) bancare, operatiuni pentru activitatea de comert exterior si alte operatiunii bancare potrivit legii. In scopul indeplinirii atributiilor ce ii revin, B.C.R. colaboreaza cu B.NR., cu celelalte societati bancare ce alcatuiesc aiatemul bancar romanesc, cu ministerele, cu organele administratiei locale si centrale de stat. Banci de comert exterior sau banci de import-export. Aceste banci au ca obiect de activitate operatiuni de casieri si de credit privind derularea operatiunilor economice internationale (efecte de comert exterior), incheiate intre statul roman si alte state, intre firme romanesti si firme straine cu privire la importul-exportul de bunuri si servicii. Dupa forma de proprietate a capitalului, pot fi: banci cu capital integral de stat (nationale), banci private, banci mixte. Tipic din categoria bancilor de import-export a fost BANCOREX S.A., infiintata in anul 1968 sub denumirea de Banca Romana de Comert Exterior. BANCOREX reprezenta un simbol al intregului sistem bancar romanesc atat in perioada da la infiintare si pana la restructurare, cat si in momentului declinului ti lichidarii ei in a doua jumatate a anului 1999. Falimentarea a avut loc datorita urmatorilor factori: existenta unei legislatii ambigue, interese anterne si externe, coruptie, jaf implicarea politicului, a intereslor de grup si, nu in ultimul rand, a unui management incalificabil. Din categoria acestui tip de banci face parte si Banca de Import-Export (EXIMBANK), infiintata in anul 1992. Aceasta banca a preluat obiectul de activitate a BANCOREX, deruland opratiuni specifice tranzactiilor comerciale de import-exoprt ale firmelor romanesti in strainatate si a firmelor straine in tara noastra. Banca Agricola. S-a infiintat in anul 1967 cu scopul de a infaptui politica statului in domeniul creditarii, finantarii si decontarii productiei agricole, prelucrarii acesteia, investittiilor si circulatiei marfurilor din agricultura, industria alimentara si apelor. Banca Agricola a fost supusa in anul 1990 unui proces de restructurare si organizare pe principiile economiei de piata. Privatizarea Bancii Agricole a avut loc in anul 2001, prin preluarea/cumpararea de la statul roman a pachetului de actiuni de catre Grupul RAIFEISSEN si Fondul Romano-American, devenind Societatea Bancara RAIFEISSEN Banca Agricola – RBA. Bancile locale actioneaza pe plan local si au ca directii servirea clientelei locale: firme mici, mijlocii, persoane particulare. Din categoria bancilor de afaceri pot fi date ca exemplu bancile: „Ion Tiriac”, „Italiano-Romana”, „Anglo-Romana”, „Franco-Romana”, „Banca Bucuresti”, „Bancpost”, „Banca Romana pentru Dezvoltare”, „Banca Transilavania”. „Banca Romana pentru Dezvoltare” s-a infiintat in anul 1990, cu capital integral de stat. Este prima banca din sistemul romanesc care a reusit procesul de privatizare in domeniul bancar in urma preluarii a 51% din pachetul de actiuni de catre Firma Franceza „Groupe Société Générale” in martie 1999. B.R.D. a reusit, prin strategii de management viabile, sa atraga atentia investitorilor straini cand s-a pus problema privatizarii. B.R.D. s-a privatizat in anul 1999, devenind o societate bancara cu capital mixt roman-francez. 2.1.2 Actele si formalitatile necesare pentru aprobarea constituirii societatilor bancare
Procedura de aprobare a cosntiturii societatii bancare urmareste verificarea de catre Banca Nationala a Romaniei a intrunirii garantiilor financiare, de competenta si moralitate prevazute de Legea bancara, in scopul asigurarii securitatii clientelei, a tertilor si a sistemului bancar insusi. Prin urmare, verificarea are ca obiect posibiliatea indeplinirii de catre viitoarea banca a conditiilor de fond impuse de Legea nr.58/1998. Constituirea efectiva a societatii comerciale bancare este precedata de autorizarea constituirii bancii de catre B.N.R si urmata de autirizarea functionarii bancii de catre banca centrala, cele doua proceduri speciale fiind reglementate de Legea bancara nr.58/1998, in capitolul 3, intitulat „Autorizarea bancilor” si de Normele nr. 2/1999, privind autorizarea bancilor, emise de Banca Nationala a Romaniei in aplicarea Legii bancare. Potrivit acestor reglementari, procesul de autorizare a bancilor de catre B.NR. cuprinde doua etape: 1) aprobarea constituirii bancii, in conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990, privind societatile comerciale, si ale Legii nr.58/1998; 2) autorizarea functionarii bancii. Ambele faze ale procedurii sunt initiate pe baza unei cereri adresate de fondatorii bancii centrale, insotita de documentatia justificativa, si se incheie cu emiterea de catre B.NR., in calitate de autoritate administrativa autonoma, a unor acte administrative de autoritate: aprobarea de constituire si autorizatia de functionare. Verificarea indeplinirii cerintelor legale se efectueaza de catre B.NR. in cadrul primei etape a procesului de autorizare: aprobarea constituirii societatii bancare. Potrivit art. 20 din Normele nr.2/1999, in vederea obtinerii aprobarii de constituire, solicitantii trebuie sa prezinte B.N.R. urmatoarea documentatie: cererea de autorizare; procedura autentica, prin care acestia desemneaza una sau mai multe persoane pentru a-i reprezenta in relatia cu Banca Nationala a Romaniei pe aprcursul instrumentarii dosarului de autorizare (nume, adresa, telefon, fax); proiectului actului constituirii; repartitia actiunilor si a dreptului de vot pentru fondatori. In plus, pentru fondatorii-persoane juridice se vor prezenta: extras din registrul comertului din tara de origine, care sa ateste data inmatricularii,, reprezantantii statuari, obiectul de activitate si capitalul social, ultimele trei balanturi contabile, inregistrate la autoritatea fiscala (pentru persoane juridice romane), respectiv verificate de auditori independenti (persoane juridice straine), si cele mai recente situatii financiar-contabile ale fondatorului, precum si ale societatii a carei filiala este. Pentru fondatori-persoane fizice se vor mai prezenta: curriculum vitae; certificatul de cazier juridic, in original sau in copie legalizata; declaratie de venit, intocmita in conformitate cu legislatia din tara de origine, vizata de autoritatea fiscala. studiul de fezabilitate, insusit de conducatorii propusi ai bancii, care va cuprinde: -tipul, denumirea si descrirea principalelor produse si servicii prevazute a fi oferita de catre banca; -clientela careia i se adreseaza banca si modalitatile de atragere a acesteia; -studiul segmentului de piata in care banca intentioneaza sa isi desfasoare activitatea; -natura resurselor financiare utilizate; -proiectul structurii organizatorice a bancii si atributiile fiecarui compartiment, cu precizarea numarului si repartitiei personalului pe functii; -estimari ale bilantului si ale contului de profit si pierderi pentru urmatorii trei ani, intocmite conform normelor metodologice in materie, emise de Banca Nationala a Romaniei; -estimarea costurilor de constituire. comunicare privind identitatea conducatorilor bancii, pentru care urmeaza sa se transmita: -chestionarul completat de aceste persoane, din care sa rezulte onorabiliate, calificarea si experienta profesionala, care sa fie compatibile cu functia pentru care au fost desemnate; -certificatul de cazier judiciar, in original sau copir legalizata; -declaratie din care sa rezulte ca, pe perioada indeplinirii functiei pentru care au fost numite, vor exercita exclusiv aceasta functie si vor avea resedinta in Romania (localitatea in care banca isi are sediul), identitatea cenzurilor; in cazul constiuirii unei filiale a unei banci straine, declaratia autoritatii de supraveghere bancara din tara de origine, privind viabilitatea bancii straine respective; denumirea bancii sau denumirea sucursalei bancii straine autorizate sa functioneze pe teritoriul Romaniei, la care se va deschide contul de colectare a capitalului social. Contul de capital va fi blocat pana la inmatricularea bancii in registrul comertului; orice alte informatii pe care fondatorii le considera de natura sa sustina viabilitatea proiectului prezentat. In cazul constituirii bancii prin subscriptie publica, documentatia privind administratorii si cenzorii nu va fi prezentata in aceasta etapa intrucat numirea acestora, potrivit art. 27 din Legea nr.31/1990, este de atributia adunarii constitutive. Conform art. 34 din Normele nr.2/1999, persoanelecare intentioneaza sa solicite sau care au solicitat aprobarea constituirii bancii au obligatia de a pastra confidentialitatea proiectului atata timp cat Banca Nationala a Romaniei nu s-a pronuntat asupra acesteia, sub sanctiunea respingerii cererii, in temeiul art. 14, lit. b), din Legea nr.58/1998. Potrivit art. 13 din Legea nr.58/1998, in termen de cel mult 4 luni de la primirea cererii, Banca Nationala a Romaniei va aproba constituirea bancii sau va respinge cererea si va comunica in scris solicitantului hotararea sa, impreuna cu motivele care au stat la baza acesteia, in cazul respingerii cererii. Decizia Banca Nationala a Romaniei poate fi contestata, in termenul de 15 zile de la comunicare, la Consiliul de Administratie al Banca Nationala a Romaniei, care se pronunta prin hotarare in termen de 30 de zile de la data sesizarii. Hotararea Consiliului de Administratie poate fi atacata, in temeiul art. 83 din Legea nr.58/1998, la Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de Contencios Administrativ – in termen de 15 zile de la comunicare. 2.1.3. Constiuirea societatilor comerciale bancare
Efectul obtinerii aprobarii de constituire din partea Bancii Nationale a Romaniei este initierea de catre fondatori sau actionarii bancii a procedurii de infiintare a societatii comerciale bancare. Art. 19 din Normele nr.2/1999 interzice expres indeplinirea, inainte de obtinerea de la Banca Nationala a Romaniei, a aprobarii de consituire, a formalitatilor prevazute in Legea nr.31/1990, privind societatile comerciale la art. 5 (intocmirea actelor constituive ale societatii comerciale), art. 9 (constituirea societatii pe actiuni prin subscrierea integrala si simultana a capitalului socialde catre semnatarii actului constitutiv sa prin subscptie publica ). Constituirea propriu-zisa a societatii comerciale bancare este reglementata de dispozitiile referitoare la societatea pe actiuni din Titlul II, intitulat „Constituirea societatilor comerciale”, al Legii nr.31/1990, privind societatile comerciale. Societatea pe actiuni se constituie prin vointa asociasilor, exprimata in actul de constitutiv. Specific societatilor pe actiuni este faptul ca ela se pot constitui atat prin subcriptie instantanee, la fel ca orice alta siocietate comerciala, membrii fondatori aportand la capital sumele subscrise cat si prin subscriptie publica in baza unui prospect de emisiune. Conform art. 5 din Legea nr.31/1990, societatea pe actiuni se constituie prin contract de societate si statut. Contractul de societate si statutul pot fi incheiate sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv. Actele constitutive ale societatii vor fi semnate de toti actionarii (in cazul constituirii simultane), respectiv de fondatori (in cazul constituirii prin subsriptie publica). Ele vor fi incheiate sub forma anscrisului sub semnatura privata in cazul societatii banacre constituite simultan (cu exceptia cazului in care fondatorii hotarasc incheierea in forma autentica), respectiv in forma autentica, in cazul societatilor bancare prin subscriptie publica. Contractul de societate va curprinde, potrivit legii, urmatoarele elelmente: clauze de identificare a actionarilor, clauze privind identificarea societatii (denumirea, forma juridica-societate pe actiuni, sediul social si, eventual, emblema societatii), clauze privind caracteristicile societatii (obiectul de activitate, cu precizarea domeniului si a activitatii principale; durata scoietatii; capitalul social); clauze privind conducerea, gestiunea si controlul gestiunii societatii (conducatorii, admistratorii si cenzorii societatii, auditorul independent); clauze speciale privind adunarea generala a actionrilor, consiliul de administratie si comitetul de directie, directorii executivi; clauze privind drepturile si obligatiile actionarilor; clauze privind sediile secundare ale societatii; clauze privind dizolvarea sau lichidarea societatii. Statutul societatii bancare va cuprinde aceleasi elsemente ca si contractul de societate, dezvoltand cluzele care privesc organizarea si functionarea societatii. Intocmirea actelor constitutive, contand in redactarea si, eventual, autentificarea acestora, precum si inmatricularea societatii bancare in registrul comertului urmeaza regulile de drept comun din Legea nr.31/1990, fiind aceleasi atat in cazul constituirii simultane, cat si in cazul constituirii prin subscriptie publica. Formalitatile sunt indeplinite de catre actionari, cand constituirea este simultana, respectiv de persoanele desemnate de adunarea constiutiva, cand constituirea este continuata. In ambele cazuri, societatea banacra devine persoana juridica in ziua inmatricularii in registrul comertului. Dupa redactarea inscrisurilor constitutive si autentificarea lor, in cazul in care legea prevede sau actionarii decid astfel, fondatorii sau persoanele desemnate ca administratori ai societatii ori un imputernicit al acestora va solicita inmatricularea societatii bancare la oficiul registrului comertului in a carui raza teritoriala isi va avea sediul societatea, in termen de 15 zile de la data autentificarii actului constitutiv. Potrivit art. 35 din Legea nr. 31/a990, cererea de inmatriculare, care cuprinde elementele actului constitutiv, este insotita de urmatoarele documente: actul sau actele constitutive; dovada efectuarii varsamintelor, in conditiile stabilte in actul constitutiv; actele constatatoare ale operatiunilor incheiate in contul societatii si aprobate de actionari; declaratia pe proprie raspundere a fondatorilor, a administratorilor si a cenzorilor ca indeplinesc conditiile prevazute de Legea nr.31/1990. In termen de 5 zile de la inregistrarea cererii de inmatriculare a societatii bancare, oficiul va solicita Bancii Nationale a Romaniei aprobarea de constituire a societatii respective. Banca centrala este obligata sa comunice actul de autorizare in termen de 15 zile. Controlul legalitatii de inmatriculare a societatii se exercita de catr
