Ec.Integrarii - CURS1 28 Februarie, 2001
Comunitatea Economic Europeana (C.E.)
De la intrarea in vigoare si pana la inglobarea sa in tratatul de la Maastricht in 1992 in cei peste 30 ani de functionare,tratatul CE a cunoscut diverse modificari fie in interpretarea sa,fie in litera sa.Intr-un proces complex si divers,ratiunile care au dus la completarea,adoptarea sau modificarea tratatului,au fost si ele diverse si complexe,de la evenimente politice interen si externe pana la noutati "din sitemul mondial".
Intre principalele adaptari ale tratatului amintim:
evolutia sitemului institutional al comunitatii cu modificari in modul de luare a deciziilor in consiliu,"compromisul de la Luxemburg" de la 1966.Fuzionarea executivelor celor 3 comunitati,1967.Noi competente ale Parlamentului,noi institutii (Curtea de contrui)
extinderea geografica a integrarii prin aderarea de noi state,fapt care a dus la adaptari tehnice (in compozitia institutiilor sau in sistemul de vot) la noi fonduri structurale,la noi mecanisme bugetare.
Extinderea competentei comunitare la noi domenii (mediu,moneda,pescuit)
Actul Uni-European ,1986,care a intarit tratatul CE si a cuplat langa integrarea economica un sistem de cooperare in politica externa a statelor membre
Au fost completate in cei 40 de ani datorita caracterului evolutiv si dinamic al procesului de constructie comunitara.
Se poate afirma ca obiectivul urmarit ,neexplicit acum in tratat era integrarea economiilor statelor membre.Aceasta reiese chiar din preambulul la tratat care se refera la necesitatea de a intari unitatea economica,de a asigura dezvoltarea armonioasa a acestoraprin reducerea decalajului dintre diferitele regiuni si sprijinirea acelora mai putin favorizate.
Obiectivul general a fost prevazut sa se realizeze prin:
1 - crearea unei piete comune caracteristizata printr-un anumit numar de libertati
2 - apropierea progresiva a politicii economice a statelor membre prin care sa se sprijine evolutia comunitatii cu scopul de a asigura:
dezvoltarea armonioasa a activitatilor economice in ansamblul comunitatii
expansiunea economica continua si echilibrata
crestere accelerata a nivelului de viata
relatii mai stranse intre tarile membre
Piata comuna numeste un spatiu comun al unui grup de state care este guvernat de regulile economiei de piata.Ea reprezinta o etapa intermediara in drumul catre Uniune Economica.
Primul care a conferit un sens juridic pietei comune a fost tratatul CECO si apoi tratatele CEE si CEEA.
Pentru a se ajunge la integrarea unei piete nationale intr-un spatiu comuntratatul CE a prevazut un anumit numar de libertatii:
Libera circulatie a marfuriilor - a fost prevazuta sa se realizeze in primul rand prin constituirea unei uniuni vamale (un teritoriu vamal unic al tarilor membre si o politica comerciala comuna fata de terti)
Uniunea vamala propunea:
inlaturarea completa dar treptata a taxelor vamale de import-export in relatiile comerciale dintre tarile membre atat pentru pordusele industriale cat si pentru pordusele agricole.
inlaturarea completa dar treptata in decursul aceleiasi perioade ca si pentru taxele vamale a restrictiilor cantitative si a altor bariere netarifare din calea comertului reciproc a tarilor membre.
Instituirea unui regim fiscal comun in tarile membre,adica stabilirea unui regim similar de impozite interne pentru a nu fi discriminate produsele importate din tarile membre decat cele autohtone.
A stabilit ca la frontiera comunitatii sa fie aplicat un tarif vamal comun (ca o medie aritmetica a tarifelor vamale a tarilor membre - 1 ianuarie, 1957) care sa se substituie diferitelor tarife vamale,instituirea unei politici comerciale comune fata de terti; in paralel trebuie sa se armonizeze si legislatiile vamale ale tarilor membre
Pentru ca o uniune vamala nu poate fi realizata in mod brutal,tratatul a prevazut un ritm lent si anume termenul de ralizare a fost dat pentru 1 ianuarie, 1970. S-a realuizat insa la 1 iulie,1968.
Daca obiectivele pentru realizarea uniunii vamale au fost respectate,marfurile nu circulau insa in mod corect in comunitate ca in cadrul unei piete nationale,pentru ca o asemenea circulatie se efectua de fapt in cadrul unor politici economice si monetare nationale divergente.De aici a decurs necesitatea perfectionarii uniunii vamale printr-o armonizare preogresiva a politicii vamale.
Considerarea comunitatii ca o piata comuna presupunea si un regim de concurenta si un sistem juridic uniform in lipsa carora noi bariere putea sa afecteze schimburile.
Libera circulatie a muncitorilor
O piata comuna a"activitatilor economice" impunea desigur ca orice persoana fizica sau juridica care avea nationalitatea unui stat membru sa poata sa se stabileasca,sa lucreze si sa-si ofere serviciile in celelalte state membre.
Egalitatea de acces la piata comuna presupunea libertatea fara nici un fel de discriminare pe motiv de nationalitate adica ea se referea atat la libera circulatie a muncitorilor salariati cat si la libertatea de stabilire a lucratorilor independenti.
Libera circulatie a serviciilor
Comform tratatului notiunea de servicii numea
prestatiile efectuate in mod normal in schimbul unei renumeratii de catre un
national al unui stat membru in beneficiul unei persoane stabilita intr-o alta
Libertatea serviciilor
presupunea deci ca prestatorul sa poata exercita activitatea sa nu numai in
propria
Libera circulatie a capitalurilor
Era o consecinta directa a celorlalte 3 libertati,pentru ca era necesar sa se permita capitalului sa fie investit si sa circule.
Libera circulatie a capitalului presupunea ca statele membre vor suprima in mod progresiv in cursul perioadei de tranzitie si in masura necesara bunei functionari a pietei comune atat restrictiile privind miscarile de capitaluri apartinand persoaneleor din statele membre cat si discriminarile de tratament bazate pe nationalitate sau pe localizarea plasamentului.
Apropierea progresiva a politicilor economice nationale
Reprezinta cel de-al 2-lea instrument principal pentru realizarea obiectivelor CE si este obligatie atat pentru statele membre cat si pentru institutiile comunitare.A fost necesara distinctia intre domeniile implicate:
domenii pentru care se prevedea elaborarea unor politici comune
domenii in care apropierea se limita la instituirea unei coordonari a politicilor respective.
Aceasta distincite era necesara pentru ca coordonarea politica a ramas in competenta statelor membre in beneficiul institutiilor comunitare care sunt dotate cu competente si puteri necesare pentru a realiza acestepolitici comune care se vor substitui politicilor nationale.
La inceput politicile comune au fost prevazute in domenii considerate speciale (agricultura si transporturi).Dupa terminarea perioadei de tranzitie si politicilor comune a devenit de competenta autoritatilor comunitare.
Initial tratatul a prevazut pentru coordonarea politicilor nationale urmatoarele domenii: politica conjuncturala,politica economica pe termen mediu,politica monetara,politica sociala.
Aceasta coordonare se realiza sub forma unor consultari intre statele membre in colaborare cu institutiile comunitati,in sprecial a Consiliului de Ministrii.Aceasta coordonare se realiza in forme si grade variabile in functie de limitarea la definirea obiectivelor comune sau de punere in aplicare a acestora.
Prin actiunea conjugata a celor 2 instrumente,pentru realizarea obiectivelor comunitatii (piata comuna si apropierea progresiva a politicilor economice) tratatul viza fuziunea pietelor nationale intr-o piata unica comuna care are caracteristica unei piete interne unice.
Asadar pentru realizarea obiectivelor prevazute in tratat comunitatea avea sarcina sa realizeze:
eliminarea intre statele membre a taxelor vamale si a restrictiilor cantitative ca si a tuturor celorlalte masuri cu efect echivalent
instituirea unei politici comerciale comune fata de tert
eliminarea intre statele membre a obstacolelor la libera circulatie a muncitorilor ,serviciilor si capitalurilor
instaurarea unei politici in agricultura
instaurarea unei politici in transporturi
stabilirea unor politici prin care sa se asigure ca-n piata comuna concurenta sa nu fie denaturata
aplicarea unor procedeuri care sa permita coordonarea politicilor economice si remedierea dezechilibrelor in balanta lor de plati
apropierea legislatiilor nationale in masura necesara functionarii pietei comune
crearea unui Fond Social European
instituirea Bancii Europene de Investitii
asocierea tarilor si teritoriilor de peste mari pentru cresterea schimburilor economice cu acestea si continuarea in comun a efortului de dezvoltare economica si sociala.
Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO)
La 9 mai 1950 Robert Schumann printr-o declaratie propunea "sa se plaseze ansamblul productiei franco-germane a carbunelui si otelului sub o inalta autoritate intr-o organizatie deschisa si altor tari europene". In acest fel "se realizeaza in mod simplu si rapid fuziunea intereselor fundamentale unei comunitatii economice si se va introduce fermentul unei comunitati mai largi si mai profunde intre popoare mult timp opuse prin diviziuni sangeroase".
Prin punerea in comun a productiilor de baza si instituirea unei inalte autoritati se vor realiza primele baze concrete ale unei federatii europene indispensabile mentinerii pacii.
Alegera
carbunelui si otelului se datora ponderii economice a acestor industrii dar si
necesitatii unor garantii legate de suprimarea controlului inter-aliat a zonei
"
Sediu a fost instalat la Luxemburg,primul presedinte Jean Monnett.
OBIECTIVE:
crearea unei piete comune in aceste domenii ale caror principii sunt definite sub forma de interdictii:
interzicerea dreptului de impozit sau de exporta taxelor cu efect echivalent si a restrictiilor cantitative privind circulatia acestor produse
interzicerea de masuri sau practici care au ca efect discriminarea intre producatori,intre cumparatori sau utilizatori in special privind conditiile de pret sau de livrare,masuri sau practici care impiedica libera alegere de catre cumparator a furnizorului sau.
interzicerea subventiilor sau ajutoarelor de stat
interzicerea practicilor restrictive privind repartizarea sau exploatarea pietelor.
stabilirea institutiilor comune sau a mijloacelor de actiune pentru a organiza piata comuna si a elabora o politica economica si sociala comuna.
Ec. Integrarii - CURS 2
Pentru realizarea obiectivelor a fost creata o structura care a actionat ca un organ supranational numit Inalta Autoritate si care avea urmatoarele puteri:
sa ia masurile necesare pentru transformarea economica si sociala
sa faciliteze realizarea programelor de investitii prin acordarea de imprumuturi si garantii
sa incurajeze cercetarea tehnica si economica privind productia si dezvoltarea consumului de carbune si otel
sa intervina in mod direct atunci cand imprejurarile o cer asupra productiei pietei
sa fixeze preturi maxime sau preturi minime
Tratatul CECO a realizat un compromis intre principiile unei economii de piata si necesitatea unor interventii .Intre manifestarile mai importante ale "interventionismului comunitar" sunt:
puterea de control si de interventie directa asupra programelor de investitii in sectorul carbunelui si otelului
permisiunea de a impune cote de interventie,prioritati,repartizarea resurselor disponibile in caz de "criza serioasa si penurie serioasa"
autorizarea pentru a stabili preturi maxime sau minime
putere de control asupra concentrarilor sau fuziunilor de intreprinderi
Piata comuna a carbunelui si otelului a experimentat de fapt formula unei integrari sectoriale , formula care putea sa fie in mod progresiv extinsa la alte domenii.
Tratatul CECO a fost semnat
la
Tratatul CEEA a fost semnat la Roma la 25 Martie 1957, a intrat in vigoare la 1 Ianuarie 1958.
Scopul definit in tratat a fost acela de a contribui prin stabilirea conditiilor necesare formarii si dezvoltarii rapide a industriilor nucleare, la ridiacarea nivelului de viata in statele membre si la dezvoltarea schimburilor cu alte tari.
Dispozitiile tratatului prevedeau:
Ralizarea unei piete comune nucleare. A fost constituita la 1 Ianuarie 1959 si completata cu un tarif extern comun, cu dispozitii relative la celelalte libertati care insa nu au fost aplicate deoarece realizarea lor era prevazuta in tratatul CEE.
Privind nivelul aprovizionarii au fost stabilite 2 reguli:
principiul accesului egal la resurse (interzicerea practicilor destinate sa acorde o pozitie prvilegiata anumitor uitilizatori)
o politica comuna in domeniul aprovizionarii
Pentru domeniul industrial tratatul contine 2 tipuri de dispozitii, unele referitoare la investitii si unele referitoare la intreprinderile comune.
Pentru cercetare si pentru difuzarea cunostintelor au fost mentionate in tratat 2 sarcini:
privind cercetarea, dispozitiile nu se limiteaza numai la domeniul nuclear ci se extind la biologie si agricultura
in domeniul difuzarii cunostintelor tratatul stabileste acele cunostinte asupra carora Comunitatea va dispune
Euratom mai are si alte competente:
"protectia sanitare" - stabilirea de norme precum si exercitarea unui fel de putere politieneasca in domeniul sanatatii publice, securitatii
"controlul de securitate" - cu scopul de a impiedica deturnarea mineralelor, materialelor fisionabile si garantarea respectarii aprovizionarii corecte.
Tratatele de la Paris si Roma au constituit comunitati distincte, fiecare cu personalitate juridica proprie.
Fiecare tratat a prevazut institutii distincte dar asemanatoare:
un executiv comunitar (Inalta Autoritate prevazuta de CECO si Comisia prevazuta de CEE si CEEA)
un Consiliu de Ministri
o Adunare Parlamentara
o Curte de Justitie
organe consultative
Aceasta situatie prezenta unele inconveniente, de aceea in acelasi timp cu semnarea tratatelor de la Roma a fost adoptata si o "conventie" relativa la unele institutii comune comerciale europene.
In baza acestei conventii care a formalizat juridic institutiile politice, au devenit coumne pentru cele 3 comunitati, Adunarea Parlamentara si Curtea de Justitie, iar pentru CEE si CEEA a devenit comun Comitetul Economic si Social.
Tratatul de fuziune de la Bruxelles semnat in 1965 si intrat in vigoare la 1 Iulie 1967 a realizat si fuziunea executivelor, a refacut intr-o singura administratie, administratiile celor 3 comunitati.
Curtea de Contrui a fost creata in 1975.
Fiecare institutie comunitara reprezinta un interes specific pentru aparararea caruia actioneaza in cadrul procesului decizional in limitele atributiilor ce le sunt conferite prin tratat.
Asadar din 1967 cele 3 comunitati au urmatoarele institutii politice:
Adunarea Parlamentara
Consiliul de Ministri
Comisia Europeana
Curtea de Justitie
Consiliul European (din 1974)
Curtea de Conturi
Sistemul comunitar mai dispune si de alte organisme cu rol consultativ (Comitetul Economic si Social, Comitetul Regiuniilor) cu rol propriu (Banca Europeana de Investitii), cu rol de legatura intre comunitate si statele membre (COREPER) si cu alte roluri (Comitetul Monetar, Comitetul Guvernatorilor Bancilor Nationale) etc.
Originea Consiliului European se afla in conferintele la nivel inalt ale statelor membre care au inceput in 1961 la initiativa generalului De Gaulle si au continuat ca o cooperare la varf.
In 1967 la implinirea a 10 ani de la semnarea tratatelor, reprezentatii celor 6 tari au luat in discutie probleme referitoare la fuzionarea tratatelor si la noi cereri de aderare. Acest lucru a determinat un precedent si anume interventia directa a sefiilor de stat si de guvern, procedura ce s-a amplificat dupa Haga 1969.
Momentul decisiv in aparitia Consiliului European il reprezinta Conferinta de la Paris (1974) la care urmau sa se discute probleme importante pentru evolutia procesului european :
rezolvarea diferendelor cu
aparitia Fondului European de dezvoltare regionala
consolidarea procesului european
extinderea lui dincolo de domeniul economic
Pana in anul 1987, Consiliul European nu a avut fundamentare juridica in acte, situatie corectata in Actul Unic European.
Consiliul European reuneste sefii de stat si de guvern ai statelor membre si presedintele comisiei. Acestia sunt asistati de ministrii de externe ai statelor membre si de un membru al comisiei. Consiliul se reuneste de cel putin de 2 ori pe an presedentia asigurandu-se pe principiul rotatiei la 6 luni.
Tratatul Uniunii Europene din 1993 a definit juridic competentele,componenta si periodicitatea reuniunilor.
Consiliul European defineste liniile generale ale constructiei europene, fixeaza cele mai importante obiective,pune bazele unui nou cadru de operare si formeaza pozitii comune cu privire la relatiile externe. Consiliul European impulsioneaza dezvoltarea uniunii si stabileste orientarile politice generale necesare acestei dezvoltari. Consiliul European prezinta Parlamentului un raport dupa fiecare uniune si un raport anula privind realizarile Uniunii.
Este considerata ca fiind o institutie originara, istoria ei incepand din 1951 odata cu aparitia Inaltei Autoritati. In tratatele de la Roma, termenul de Inalta Autoritate a fost inlocuit de termenul Comisie si incercarea de a diminua sensul supranational care era considerat prea extins in primul tratat.
Dupa fuziunea executivelor (1965) Comisia a devenit Institutie Comuna. Comisia este o institutie administrativa si politica care se deosebeste de Secretariatul General al unei organizatii internationale prin puterile, competentele si activitatile pe care le desfasoara. Comisia are caracter de organ supranational, deoarece reprezinta exclusiv interesele comunitare, isi exercita functiile cu o totala independenta fata de statele membre.
Este formata din 20 membri, care pot fi cetateni ai statelor membre, cel mult 2 din fiecare stat. Membrii se numesc comisari si sunt specialisti sau oameni politici. Ei sunt desemnati de comun acord de toate statele membre pe baza competentei lor si trebuie sa prezinte garantii de independenta. Incepand cu 1995 mandatul este de 5 ani.
Presedintele comisiei coordoneaza activitatea, reprezinta comisia in lucrarile ei, participa la lucrarile in Consiliul European, reprezinta Europa Comunitara.
Puterile Comisiei sunt urmatoarele:
Puterea de initiativa (Comisia mai este numita si motorul comunitatii). Formuleaza recomandari sau avize, se refera de fapt la puterea de a face propuneri Consiliului pentru a imbunatati politicile comunitare.
Puterea de executie. Comisia are putere de executie proprie in domenii ca uniunea vamala, politica concurentiala, agricultura, transporturile, politica sociala. Aceasta putere decurge si din aspectele prevazute in tratate: administrarea FEDER, FEOGA si FES.
Puterea de control. Comisia vegheaza asupra aplicari dispozitiilor din tratate si asupra deciziilor luate. Aceasta implica si o putere de sanctiune care se exercita atunci cand un stat incalca una din obligatiile sale.
Puterea de a negocia in acordurile internationale. Aceasta decurge din faptul ca in relatiile externe comisia reprezinta Comunitatea, garanteaza legaturile cu organismele internationale.
Tratatul de la Bruxelles a instituit un consiliu care sa-si exercite puterile si competentele prevazute de fiecare din cele 3 tratate.
Tratatul Uniunii Europene i-a schimbat numele in Consiliul Uniunii Europene si i-a acordat atributii nu numai in domeniu comunitar dar si in domeniul politicii externe si in domeniul cooperarii si in domeniile justitiei si afacerilor interne.
Este format dintr-un reprezentant al fiecarui stat la nivel ministerial. Componenta Consiliului se modifica de la o perioada la alta in functie de problemele discutate si ca urmare sunt convocati diferiti ministri.
Presedintia Consiliului este exercitata pe rand de fiecare stat membru odata la 6 luni.
Comiterul reprezentatilor permanenti COREPER a fost creat prin tratatul de la Bruxelles si este format din reprezentanti ai statelor membre avand sarcina de a pregati lucrarile consiliului ministerial si de a executa activitatile in termen cu care-l insarcineaza Consiliul.
Puterile Consiliului:
Puterea de decizie. Aceasta putere o exercita la initiativa Comisiei care propune acte comunitare. Aceste acte iau forma unor reglemantati, directive sau decizii de natura juridica si astfel Consiliul dezvolta tratatele cu colaborarea Comisiei
Este prima din instituii definite de tratatul CEE si numita Adunarea Europeana. Este institutie comuna pentru cele 3 comunitatii de la Roma 1957.
In 1962 s-a autobotezat Parlamentul European si acest nume i-a fost consacrat oficial in Actul Unic European.
La origine Adunarea Europeana era compusa din delegatia parlamentelor statelor, insa incepand cu 1979 parlamentarii sunt reprezentanti ai popoarelor, alesi prin vot universal direct pentru o perioada de 5 ani. Din 1995, numarul de membrii este de 626. Presedentia Parlamentului o detine un deputat ales cu o majoritate de voturi pe 2 ani si jumatate. Rolul presedintelui este de a prezida sedintele, de a superviza activitatea sedintei si de a o reprezenta.
Parlamentarii se organizeaza in grupari parlamentare dupa criterii politice si nu dupa nationalitati.
Regimul de lucru al Parlamentului este asemanator cu al Parlamentelor Nationale. Se intruneste in fiecare luna timp de o saptamana.
Puteriile Parlamentului:
Puterea de control. Este o putere de informare (consta in examinarea diferitelor documente) si discutarea in sedinta publica a raportului annual. O putere de sanctiune (Parlamentul poate prin votarea unei notiuni de cenzura sa constranga Comisia sa demisioneze).
Putere consultativa si de participare la actul legislativ. Tratatele au atribuit Parlamentului dreptul de a fi consultat de catre Consiliu in diverse probleme.
Competente bugetare. S-au atribuit Parlamentului care se concretizeaza in capacitatea de a modifica cheltuielie "neobligatorii" (fonduri structurale, de cercetare). Deasemenea Parlamentul poate propune schimbari in cheltuielile obligatorii, dar fara a creste nivelul lor.
Parlamentul poate respinge bugetul.
A fost creata de la inceputul integrarii europene cu misiunea generala de a asigura respectarea dreptului comunitar in interpretarea si aplicarea tratatelor si a avut o influenta determinanta asupra evolutie Comunitatii.
Este formata din 15 judecatori asistati de 9 avocati generali. Acestia au mandat de 6 ani si sunt alesi dintre personalitatile care ofera garantii asupra independentelor lor sau sa fie consuli juristi de prestigiu. Presedintele are mandat de 3 ani. Deliberarile sunt secrete.
Competentele Curtii de Justitie:
controlul legalitatii actelor intocmite
poate impune Comisiei sau Cosiliului indeplinirea obligatiilor acestora
poate actiona ca arbitru pentru a rezolva conflictele legate de contractele de drept
exercita calitatea de jurist consultativ
poate da consultanta pentru a se asigura compatibilitatea intre tratate si acordurile interne incheiate.
Actul Unic European a prevazut crearea Curtii Supreme care a intrat in vigoare in 1990 si are urmatoarele competente:
Judecarea litigiilor intre comunitati si agentii sai
Judecarea recursurilor de catre intreprinderi contra anumitor masuri
Apelarea la recursuri in anulare de catre persoane fizice sau juridice, in aplicarea regulilor de concurenta.
Ec. Integrarii - CURS 3
Curtea de Conturi
A fost creata prin tratatul de la Bruxelles in 1975, compusa din 15 membri numiti de Consiliul de Ministri dupa o consultatie a Parlamentului. Mandatul este pentru 6 ani si poate fi reinoit. Membrii trebuie sa prezinte toate garantiile de independenta si sa-si exercite functiile in interesul general al comunitatii.
Curtea de Conturi are un rol esential in asigurarea controlului financiar. Controlul nu are caracter juristictional.
Competente:
sa examineze legalitatea, regulabilitatea si gestiunea financiara corecta a veniturilor si cheltuielilor comunitatii
are obligatia ca odata pe an dupa 30 noiembrie sa remita un raport anual catre Consiliu si Parlament.
Este un organ consultativ ai caror membrii sunt reprezentati ai diverselor medii socio-economice cu scopul de a face cunoscuta opinia lor in adoptarea diferitelor proiecte legislative.
Piata Comuna numeste un spatiu comun larg economic al unui grup de state care este guvernat de regulile unei economii de piata in care operatorii economici sa poata exercita activitati in mod liber in beneficiul comun pentru dezvoltarea statelor membre.
Comform tratatului de la Roma, Piata Comuna urma sa fie creata prin liberalizarea schimburilor comerciale intre statele membre si in primul rand prin constituirea Uniunii Vamale.
Uniune Vamala - un teritoriu vamal unic al tarilor membre si o politica comerciala comuna fata de tert.
Aceasta presupunea:
inlaturarea completa dar treptata a taxelor vamale de import si export in relatiile comerciale dintre tarile membre
inlaturarea completa dar treptata a restrictiilor cantitative si a altor bariere netarifare din calea comertului reciproc
instituirea unui regim fiscal comun (stabilirea unui regim similar de impozite interne pentru a nu fi discriminate produsele importate din tarile membre de cele autohtone)
aplicarea unui tarif vamal comun care sa inlocuiasca vechile tarife vamale adica instituirea unei politici comerciale comune fata de tert.
Progresul privind realizarea Pietei Comune nu a avut in toate privintele rezultatele asteptate. Unele obiective au fost indeplinite: Uniunea Vamala (1 Iulie 1968), inlaturarea restrictiilor cantitative, libera circulatie a persoanelor active. Insa o serie de obiective nu au fost realizate in perioada de trenzitie stabilita 1958 - 1970 si nici in urmatorii 15 ani.
Ce nu s-a realizat:
mentinerea frontierelor fizice (controlul persoanelor si bunurilor la punctele vamale interne)
mentinerea frontierelor fiscale (mentinerea taxelor fiscale la cote variabile si a formalitatilor vamale greoaie)
mentinerea frontierelor etnice (reglementari nationale distincte)
Pentru realizarea obiectivelor Comunitatii (infaptuirea Pietei Comune si apropierea progresiva a politicii economice ale statelor membre) tratatul CE viza fuziunea pietelor nationale intr-o piata unica comuna care sa aiba caracteristica unei piete interne.
Cartea Alba din 1985 a propus mai multe obiective:
unificarea celor 12 piete nationale ale comunitatii economice pentru a le transforma intr-o piata unica de 320 milioane de consumatori
transformarea acestui mare spatiu intr-o piata in expansiune, dinamica si flexibila care sa permita utilizarea optima a resurselor umane, naturale si financiare.
Folosirea virtutiilor marii piete ca factor de dezvoltare economica.
Cartea Alba a cuprins aproximativ 300 de masuri legislative prin care se urmarea:
eliminarea frontierelor fizice
eliminarea frontierelor tehnice
eliminarea frontierelor fiscale
Programul de implementare trebuia sa se finalizeze pana la sfarsitul anului 1992.
Actul Unic European din 1986 a cuprins prevederi referitoare la edificarea spatiului economic integrat.
A propus:
includerea conceptului de piata interna intr-un tratat comunitar (enumerata in mod distinc intre domeniile fundamentale ale actiunilor comunitare definita ca "Spatiu fara frontiere interne" care trebuie desavarsita pana la 31 Decembrie 1992)
revizuirea procesului de adoptare a deciziilor.Unaqnimitatea fiind inlocuita cu votul majoritatii calificate pentru mare parte a domeniilor realizate.
La sfarsitul lui 1992 obiectivele fusesera realizate in mare parte. Peste 90% din proiectele legislative propuse de Cartea Alba au fost adoptate in principal prin uitlizarea votului bazat pe majoritatea calificata.
Rezultatele obtinute s-au concretizat in:
liberalizarea totala a miscarilor de capital
abolirea controlului la frontiera
progrese mari privind libertatea prestarilor de servicii
liberalizarea pietelor achizitiilor publice
Piata Unica Interna a devenit o realitate la sfarsitul anului 1998 contribuind la prosperitatea si integrarea economiei europene prin cresterea comertului intracomunitar cu aproximativ 10% in 10 ani, imbunatatirea productivitatii si reducerea costurilor astfel ca rata medie a cresterilor economice in comunitate a fost inte 1,1% si 1,5%.
Libera circulatie a marfurilor
Inca de la sfarsitul perioadei de tranzitie se realizase eliminarea totala a tarifelor vamale si a restrictiilor cantitative in calea schimburilor comerciale, dar aceasta libertate continua sa fie afectata prin existenta frontierelor fizice, barierelor tehnice si barierelor fiscale.
Ca urmare pentru eliminarea frontierelor fizice printre masurile luate pot fi evidentiate
1988 s-au simplificat controalele administrative facute la punctele de frontiera si s-au inlocui documentele cu un document administrativ unic.
1992 s-au eliminat complet frontierele si controalele interne ca urmare a coordonari politicilor si creerii legislatiei comune
eliminarea barierelor tehnice a fost una din prioritatile de realizat
Principalele obstacole tehnice vizate erau:
normele industriale diferite
procedurile de aprobare si certificare care sa asigure comformitatea unui produs cu criteriile nationale sau normele industriale
Adoptarea de catre Comunitate a unui set de masuri de armonizare tehnica a dat un important impuls procesului de integrare.
Cand criteriile nationale nu raspundeau exigentelor esentiale cu privire la securitate si sanatate s-a impus o alta solutie in loc de armonizare si anume "recunoasterea reciproca". Astfel produsele legal fabricate si comercializate intr-o tara membra beneficiaza de acces legal pe pietele altor state membre inclusiv cand normele tehnice sunt diferite.
Eliminarea barierelor fiscale. Acest tip de obstacole deriva din diferentele de regim fiscal existente intre tarile membre in special in ceea ce priveste problemele fiscale ale intreprinderii si impunerea lor directa. Concretizarea Pietei Unice Interne implica abolirea lor si un anumit grad de armonizare a impozitului direct, a TVA-ului si a impozitelor specifice.
Intr-o clasificare generala persoanele care au dreptul sa circule liber in comunitate sunt: persoanele incative (pensionari,studenti,mostenitori), persoanele active (lucratorii care desfasoara o activitate salariala sau independenta).
Statul de primire trebuie sa le asigure (persoanelor inactive) garantia unor venituri suficiente si asistenta sanitara.Principalele drepturi ce le revin sunt permisiunea de a se stabili si egalitatea de tratament.
Cu privire la libera circulatie a persoanelor active si anume libera circulatie a lucratorilor, "orice cetatean al unui stat membru, indiferent de nationalitate, are dreptul de a accede la o activitate salariala sau pe cont propriu si sa o desfasoare pe teritoriul unui alt stat membru in comformitate cu prevederile legale carora se supun lucratorii nationali ai statului respectiv".
Cu privire la libera circulatie a persoanelor care desfasoara o activitate independenta se utilizeaza criteriul comform caruia "sa nu se cauzeze prejudicii clientelei potenitale in special in profesiunile din domeniul sanitar".
Acordul Schengen
Piata Unica Interan pentru a asigura libera circulatie a persoanelor trebuia sa garanteze cetatenilor Uniunii 2 drepturi fundamentale:
libera trecere a frontierelor intre statele membre fara control si formalitatii
egalitatea posibilitatilor de acces la activitati salariate si profesionale
La 14 Iunie 1985, Franta, Germania si tarile Benelux au incheiat acordul Schengen care transforma in realitate libera circulatie a marfurilor si persoanelor.
Obiectivul este eliminarea frontierelor interne si garantarea securitatii statelor membre si a securitatii cetatenilor acestora. Pentru aceasta trebuiau sa se stabileasca acorduri in materie de politica migrarii si azilului precum si in probleme legate de securitate si justitie.
19 Iunie 1990 - s-a incheiat conventia de aplicare a acordului Schengen la care au mai aderat: Italia (1990), Portugalia si Spania (1991), Grecia (1992), Austria (1995), Finalanda, Suedia si Danemarca (1996).
Preocuparea pentru problemele legate de securitate si libera circulatie a persoanelor a capatat expresie in tratatul UE in care s-a prevazut un capitol special : "Cooperarea in materie de afaceri interne".
Principalele prevederi ale acordului Schengen:
Regim de vize armonizate. Crearea unei vize unice cu valabilitate de 3 luni si stabilirea unei liste comune cu tarile terte ai caror cetateni trebuie sa obtina viza Schengen pentru a circula pe teritoriul tarilor semnatare. Daca viza este refuzata de un stat mambru nu va putea fi oferita de alt stat.
Dreptul de azil. In 1995 s-a incheiat conventia de la Dublin prin care se stabileste ca azilul se poate solicita intr-o singura tara.
Colaborarea politiei. O imbunatatire a cooperari politiei, o vigilenta omogena in ceea ce priveste frontierele externe si posibilitatea de continuare a actiunii politiei pe teritoriul altei tari semnatare.
Cooperarea justitiei
Colaborarea in lupta contra traficului de droguri
Lupta contra traficului de arme.
Pentru a facilita desfiintarea frontierelor s-a format Sistemul de Informare Schengen. Acesta consta intr-o retea informatica intre politiiile nationale si permite consultari asupra persoanelor ,mijloacelor de transport atunci cand se efectueaza operatii de control.
In cadrul acestei liberalizarii ne vom referi la sectorul financiar si anume sectorul bancar, asigurarile si bursa de valori.
Crearea Pietei Financiare Unice s-a desfasurat in 3 etape:
Eliminarea restrictiilor referitoare la libertatea de stabilire
Asigurarea libertatii prestarii de servicii
Stabilirea licentei unice si controlului din partea tarii de origine
Dezvoltarea acestui sector financiar s-a bazat pe principiul licentri unice si al supravegerii de catre tara de origine: autorizatia initiala a tarii de origine este suficienta pentru ca o entitate economica sa se poata stabili sau sa poata presta servicii liber intr-o alta tara comunitara. Acest lucru implica:
recunoasterea mutuala de catre autoritatile de supraveghere a normelor si practicilor de supraveghere si control utilizate de fiecare autoritate
noi eforturi de armonizare a normelor deoarece diferentele ar fi putut avea ca urmare restrangerea sau distonsionarea concurentei
In acest domeniu nu s-au transferat competente la nivel comunitar si comisia nu detine putere de control asupra entitatilor implicate.
Sectorul bancar
Legislatia comunitara a inregistrat urmatoarea evolutie:
abolirea restrictiilor referitoare la libertatea de stabilire si la cea de prestare de servicii financiare
plasarea activitatilor de supreveghere in competenta autoritatii tarii de origine
reglementarea "licentei unice", orice entitate autorizata in tara de origine se poate stabili in orice stat membru fara a fi necesara o noua autorizatie
coeficientul de solvabilitate (fonduri proprii/active - 8%), lupta contra practicii de spalare a banilor si o directiva privind marile riscuri
Asigurarile
In domeniul asigurarilor armonizarea este mult mai dificila deoarece exista restrictii nationale, produse neomogene, o diversitate de clienti, necesitate de protectie si nu exista un mecanism de reglementare ca in sectorul bancar.
Legislatia comunitara s-a desfasurat in 3 etape:
In anii '70 s-a recunoscut dreptul de stabilire pentru societatile de asigurari apartinand unui stat membru pe teritoriul celorlalte state membre si s-au facut demersuri pentru armonizarea reglementarilor din domeniul asigurarile de automobile.
In 1986 o sentinta a Curtii de Justitie a reafirmat importanta principiului liberei prestari de servicii in contextul unei piete unice a asigurarilor precizand cazurile in care trebuia sa se aplice controlul de catre tara de origine sau de catre tara de rezidenta a clientilor. In continuare au fost vizate asigurarile pentru masini (1990), asigurarile de viata (1990), armonizarea conturilor anuale (1991).
Principiul licentei unice a fost impus din alte directive privind asigurarile de persoane, de viata si de automobile. Aceste directive au intrat in vigoare in 1994, moment in care se poate vorbi deja de o Piata Unica a Asigurarilor.
Bursa de valori
S-au facut eforturi de apropiere a legislatiilor pentru crearea unei Piete Financiere Unice caracterizata prin libertate de investitie, accesul liber la piete si burse deschise. Privind fondurile si scietatile de investitii s-a urmarit recunoasterea mutuala a lor precum si un control din partea tarii de origine dar cu respectarea normelor tarii gazda.
S-au emis mai multe directive privind conditiile de admitere a valorilor mobiliare la bursa, modul de informare si publicare a informatiilor precum si directive asupra fondurilor de investitii (1985) si asupra operatiilor cu informatii privilegiate. Insa Piata Unica de Capital a culminat cu directiva privind serviciile de investitii care a reglemantat licenta unica, supravegherea din partea tarii de origine si liberul acces al bancilor (1996).
Telecomunicatii si Audio-Vizual
Cartea Alba considera importanta liberalizarea circulatiei echipamentelor si serviciilor de telecomunicatie, sectoare care prin traditie au fost reglementate de guverne iar serviciile au fost monopol public.
Ratiunile care au stat la baza unei piete comune in domeniul telecomunicatiilor si audiovizualului sunt:
diminuarea costurilor (tarifelor) serviciilor si facilitarea accesului la retelele de telecomunicatii prin eliminarea monopolurilor
cresterea schimburilor de astfel de produse intre tari face necesara existenta unei compatibilitati intre sisteme
trebuie sa se raspunda pe masura la inalta competenta a furnizorilor straini (americani si japonezi)
Privind telecomunicatiile masurile adoptate se refera la impunerea unor cerinte echipamentelor, liberalizarea accesului operatorilor privati la retelele publice si sprijinul prin programe de investitii acordat dezvoltarii infrastructurii prin telecomunicatii. Privind audiovizualul masurile adoptate se refera la:
liberalizarea schimburilor de programe audio-vizuale
promovarea programelor europene
sprijinul dezvoltarii televiziunii prin cablu sau satelit
Transporturile
Liberalizarea transporturilor este un element fundamental al constructiei Pietei Unice Interne, politica comuna de transport a fost stabilita prin tratatul CE si urma sa se dezvolte in paralel cu legislatia comunitara.
Liberalizarea acestui sector a prezentat unele intarzieri: in 1997 au fost liberalizate transporturile aeriene.
Libera circulatie a capitalurilor
Prin tratatul CEE statele membre au stabilit sa suprime progresiv restrictiile din calea miscarii capitalurilor ce aprtin nationalurilor pe durata perioadei de tranzitie.Aceasta dispozitie a condus la aprobarea a 2 directive care aveau ca obiectiv principal liberalizarea doar a acelor tranzactii de capital necesare exercitarii libertatilor pietei comune (investitiile directe, creditele pe termen scurt si mediu, miscari de capital cu caracter personal si valorile mobiliare cotate la bursa). In anii '70 s-a intrat intr-o faza de stagnare datorita crizei financiare. Abia in 1986 s-au liberalizat creditele pe termen lung.
Completa liberalizare a miscarilor de capital s-a produs din 1990 prin eliminarea tuturor restrictiilor ce privesc miscarile de capital, autorizarea aplicarii temporare a unor masuri de saltgardare si mentinerea aceluiasi grad de libertate in circulatia capitalurilor in tarile terte.
POLITICA COMERCIALA INTERNA
Tratatul CEE considera Politica Comerciala Comuna ca fiind una din actiunile pe care Comunitatea trebuia sa le realizeze pentru a-si putea atinge obiectivele generale definite in tratat si facea referire la aceasta problema abordand fixarea unui tarif extern comun si a unei politici comerciale comune fata de tert.
Acest tratat a prevazut ca uniunea vamala sa se realizeze intr-o periada de tranzitie de 12 ani (1958 - 1970) perioada care s-a redus la 10 ani deoarece uniunea vamala s-a realizat in 1968. Semnatarii tratatului si-au propus ca principala actiune armonizarea comportamentelor comerciale pentru a facilita implementarea politicii comerciale comune. Astfel tratatul stabilea:
apropierea reglementarilor in materie vamala
coordonarea relatiilor financiare cu tarile terte
adoptarea acordurilor cu tarile terte astfel incat sa nu se intarzie intrarea in vigoare a tarifului extern comun
modificarea listelor de preferinte acordate tarilor terte
extinderea asupra celorlalte state a eliminarilor si reducerilor restrictiilor cantitative impuse tarilor terte de catre un stat membru
adoptarea unui comportament comun in cadrul organizatiilor economice internationale
Tratatul CEE nu stabilea cu precizie cadrul asupra caruia se va extinde aplicarea politicii comerciale comune ci doar enumera o serie de domenii care apartineau acestei politici. In consecinta nu se delimita continutul politicii comerciale comune ci doar se facea referire la o serie de elemente si lasa astfel loc la interpretai.
Problemele mai importante asupra carora s-au concentrat dezbaterile de-a lungul timpului s-au referit la faptul daca politica comerciala comuna sa se extinda sau nu asupra comertului cu servicii sau daca sa includa relatiile cu tertii.
Clasificarea acestei probleme devenise extrem de necesara. In acest context Comisia Europeana s-a declarat pentru extinderea competentelor exclusive ale Comunitatii prin tratatul CE
Consiliul avea insa o conceptie mai restrictiva asupra competentelor care corespundeau Comunitatii. Problema s-a solutionat prin recomandarea din 1994 care a precizat domeniile care sunt reglementate prin politica comerciala comuna:
comertul cu marfuri - recomandarea a stabilit competentele exclusive ale Comunicatii privind schimburile internationale cu produse care se afla sub incidenta Euratom si produsele de sub incidenta CECO
sectorul de servicii - recomandarea a stabilit ca intra sub incidenta politicii comerciale comune doar furnizorii trans-frontalieri de servicii care nu indicau deplasarea nici unei persoane. Nu intra sub incidenta politicii comerciale comune consumul realizat intr-o tara terta cu deplasarea beneficiarului, prestatia realizata de o filiala in teritoriul unei tari terte si cazul prezentei unei persoane dintr-o tara OMC care realiza prestatii intr-o tara terta
drepturile de proprietate intelectuala legata de comert (TRIPS) - recomandarea stabilea competentele exclusive Comunitatii privind marfurile falsificate. A prevazut extinderea continutului tratatului adaugand un nou paragraf prin care s-a stabilit posibilitatea Comunitatii de a-si largi actiune in domeniul negocierilor si a acordurilor internationale in materie de servicii si proprietate intelectuala.
agricultura - acordul privind liberalizarea comertului cu produse agricole si acordul privind aplicarea masurilor sanitare si fito-sanitare pot fi asumate de Comunitate, ceea ce confera competente exclusive Comunitatii.
Achizitiile publice - Comunitatea detine competente exclusive privind furnizarile de marfuri si servicii provenite de la intreprinderi din tarile terte.
Dezvoltarea politicii comerciale comune
Modificarea sau suspendarea tarifului extern comun
Consiliul va decide prin majoritate calificata si la propunerea Comisiei toate modificarile sau suspendarile privind tariful extern comercial.
Aceste modificari sau suspendari apar:
pentru a face fata unor circumstante tranzitrii care pot afecta piata unui produs
ca o consecinta a acordurilor comerciale preferentiale
in acordurile comerciale multilaterale negociate in cadrul GATH
in acordurile in care se aplica clauza natiunii celei mai favorizate
in acordurile incheiate in cadrul politicii de ajutor pentru dezvoltare
Ec. Intagararii - CURS 5
Tratatul CE nu a definit in mod clar principiile privind regimul de comert in relatiile cu tarile terte. Comunitatea si-a adoptat regimul de comert in functie de circumstante.
Cu privire la regimul aplicabil importurilor acesta continea 3 grupe de masuri:
masuri de reglementare a regimului de liberalizare a importului
masuri destinate contracararii consecintelor negative derivate din liberalizarea activitatilor productive
masuri de aparare comerciala in situatii de dumping, subventii si alte situatii
Masuri de reglementare a regimului de liberalizare a importului
Pentru a face fata crizei din sectorul textil european s-a incheiat in 1974 Acordul Multifibre, acesta permitea impunerea de contingente, aplicarea de clauze de salfgardare la importurile acestor produse pentru protejarea industriei comunitare in timpul procesului de restructurare.
Agricultura este un alt sector comunitar iar in acest domeniu toate mecanismele de protectionism de natura netarifara au fost inlocuite comform deciziilor luate in runda Uruguay cu un sistem de protectie tarifara.
Cu privire la produsele siderurgice nu s-a putut adopta o politica comerciala comuna (aceste produse au fost reglementate prin CECO, care nu transfera competentele legate de realtiile comerciale cu tertii de la nivel national la nivel comuntiar). Aceasta situatie s-a modificat ca urmare a recomandarii Curtii de Justitie care a stabilit ca si produsele siderurgice sa intre in competenta Comunitatii.
Masuri destinate contracararii consecintelor negative derivate din liberalizarea activitatilor productive
Actiunea comunitara se realizeaza prin:
proceduri comunitare de informare si consultare (tarile membre au obligatia sa notifice Comisiei evolutia importurilor de produse care necesita masuri de aparare si salfgardare)
procedura comunitara de investigare (aceasta procedura se deschide atunci cand Comisia are suficiente probe si are ca scop determinarea situatiei in care importurile "provoaca sau ameninta sa provoace un prejudiciu grav productiei comunitare")
masuri de aparare (cand importurile ameninta sa provoace prejudicii Comisia poate supune apararii respectivele importuri)
masuri de salfgardare sunt adoptate in situatiile in care problemele aparute prin cresterea importurilor nu s-au rezolvat.
Masuri de aparare comerciala in situatii de dumping, subventii si alte situatii
a. Masuri de aparare impotriva dumpingului si subventiilor.
Pentru a se apara impotriva dumpingului Comunitatea poate stabili taxe anti-dumping iar impotriva subventilor poate aplica taxe compensatorii. In ambele situatii trebuie demonstrat ca s-a produs un prejudiciu important , ca ameninta cu un prejudiciu sau cu o intarziere pentru crearea respectivei industrii.
b. Masuri destinate importului de marfuri falsificate
Obiectul acestor masuri este descurajarea falsificarilor, precizand tipurile de sanctiuni care se pot aplica in aceste cazuri. Intre aceste sanctiuni intra posibilitatea de distrugere a marfurilor falsificate si ridicarea statutului de comerciant pentru cel care realizeaza importul.
c. Masuri impotriva situatiilor de concurenta neloiala
Aceste masuri au aparut in 1984 pentru a permite Comunitatii sa actioneze in situatiile in care tarile nu aplica politici de reciprocitate in exportuile comunitare.
Regulile de origine
Reguliele de origine determina provenienta nationala a unui bun necesara pentru stabilirea unor taxe si restrictii vamale asupra importurilor acelui bun,astfel regulile de origine incearca sa impiedice ca marfurile care nu sunt originare dintr-o tara sa patrunda pe piata comunitara ca si cum ar proveni din tara respectiva si astfel sa beneficieze de un tratament preferentiar.
Pentru marfurile provenind din tari care nu beneficiaza de tratament preferentiar se aplica tariful extern comun normal si in consecinta determinarea originii nu are importanta majora.
In situatia importurilor provenind din tari care beneficiaza de tratament preferentiar, normele de origine sunt adoptate in functie de situatii concrete, facandu-se diferenta intre situatiile in care se acorda concesii tarifare in mod unilateral de cele care se acorda bilateral sau multilateral.
In ultima situatie diferitele conventii sunt insotite de protocoale care cuprind norme de origine in fiecare caz (conventiile cu tarile meditareniene, cu tarile din Europa Centrala includ reguli specifice de origine).
Politica de export
Actiunile Comunitatii in acest domeniu se pot imparti in 2 grupe:
Actiuni care se refera la comformarea regimului comercial aplicabil exportului. Exporturile Comunitatii care au ca destinatie tarile terte, sunt libere exceptie fac produsele neliberalizate printre care: petrolul, produsele derivate, gazele, bunurile care formeaza patrimoniul artistic sau cultural, substantele utilizate la fabricarea stupefiantelor.
Actiunile pentru armonizarea ajutoarelor publice pentru export si promovarea exportului.Pot fi impartite in 2 grupe:
unele destinate finantarii exportului
altele menite sa favorizeze promovarea exporturilor
Primele se mai numesc ajutoare cu caracter financiar si se concretizeaza in participarea publica la creditele de export si in asigurarea creditelor de export.
Cea de-a doua subgrupa se mai numesc si ajutoare nefinanciare, iar in acest domeniu Comunitatea a sprijinit promovarea exporturilor europene.
Acordurile comerciale cu SGP
Comunitatea poate incheia acorduri tarifare cu una sau mai multe state sau organizatii internationale. Procedura de incheiere a acestor acorduri este comuna. Pentru a incheia acordurile Comisia poarta negocieri, iar aprobarea acordurilor se face de catre Consiliu. Se poate constata ca acordurile care se refera la problemele tarifare si comerciale sunt frecvent incluse in conventii. In functie de tratamentul tarifar asumat acordurile pot fi preferentiale sau nepreferentiale.
In primul caz, Comunitatea acorda importurilor provenind din tarile semnatare un tratament tarifar mai avantajos decat pentru restul tarilor.
In cazul acordurilor cu tarile in curs de dezvoltare reducerile tarifare constituie o forma de ajutor comunitar. De asemenea s-au incheiat acorduri comerciale care au stabilit crearea unor zone de liber schimb, uniuni vamale, situatii care sunt considerate exceptii de GATH.
SGP a fost creat la initiativa UNCTAD in 1971 si presupune acordarea din partea tarilor dezvoltate a unui tratament preferential pentru produsele provenind din tarile in curs de dezvoltare.
INCIDENTE ALE CREERI PIETEI UNICE INTERNE IN CADRUL CE
Incidente Intra-Comunitare
Expertii in materie apreciaza ca realizarea Pietei Unice Interne va avea atat efecte pozitive cat si negative.
Efectele pozitive ar putea fi urmatoarele:
mentinerea in interiorul Comunitatii a unei mai mari stabilitati monetare prin intarirea Sistemului Monetar European si a unei mai stranse cooperari pe planul politicilor monetare
accelerarea procesului de inovare tehnologica in tarile membre sub incidenta cooperari dar si a concurentei intra-comunitare
crearea PUI va reprezenta un stimulent suplimentar pentru intensificarea schimburilor comerciale intra-comunitare fara a fi blocate schimburile cu tertii
se apreciaza ca impactul global al realizarii PUI va avea ca rezultat scaderea costurilor de productie si a preturilor cu efecte pozitive asupra competitivitatii produselor si a suplimentarii locurilor de munca.
Dintre efectele negative ar putea fi retinute:
cresterea treptata a competentelor supra-nationale acordate institutiilor comunitare, va impiedica initiativa guvernelor nationale de a promova programe economico-sociale in interesul propriilor popoare
renuntarea la principiul unanimitatii in adoptarea deciziilor va duce la afectarea suveranitatii si intereselor tarilor membre mai mici
contradictiile pe plan economic nu se vor diminua deoarece nivelul dezvoltarii economice si interesele statelor membre nu vor putea fi pe deplin armonizate
nivelul competitivitatii produselor din tarile mai slabe din punct de vedere economic nu se va putea ridica la performantele atinse de principalele state membre
Incidente Extra-Comunitare
Dintre efectele pozitive:
realizarea PUI va conduce la formarea unei grupari economice relativ omogene si cu o deosebita forta concurentiala. Ea s-ar putea transforma intr-un factor dinamic cu rol de motor principal in intreaga economie mondiala. Ea va avea o mai mare stabilitate economica atragand intr-o masura mai mare investitorii si creditorii
cresterea potentialului economic si a capacitatii de absorptie a pietei comunitare va oferi noi debusee pentru tarile terte dar acestea se vor putea transforma in realitate numai in masura in care produsele vor fi de cea mai buna calitate
Ca efecte negative:
Comunitatea devenind un puternic centru economic, comercia si politic ar putea fi un concurent periculos pentru celelalte state, fapt care va genera noi contradictii de interese pe Piata Mondiala
Schimburile comerciale cu tarile terte vor cunoaste o diminuare in conditiile intensificarii celor intra-comunitare fapt care va avea incidente nedorite in planul politicii comerciale a tarilor terte fata de CE.
Ec. Integrarii - CURS 6
Tratatul de la Maastricht
Se mai numeste tratatul Uniunii Europene. A fost semnat la conferinta la nivel inalt a Comunitatii Europene din 1992 la Maastricht si a intrat in vigoare la 1 Ianuarie 1993.
A adus modificari celor 3 tratate initiale pe linia reformelor incepute de Actul Unic European. De la primele 3 tratate a mai fost un moment in 1965 cand in urma Conferintei de la Bruxelles cele 3 comunitati s-au numit Comunitatile Europene. Din 1993 comunitatile se numesc Uniunea Europeana.
A adus cateva elemente noi:
a hotarat introducerea monedei unice cel mai tarziu in 1999
a prevazut drepturi civice europene (cetatenia Uniunii)
a adus noi competente pentru Comunitatea Europeana in domenii precum protectia consumatorilor, politica de sanatate, politica in domeniul infrastructurii de transporturi, comunicatii, distribuirea energiei, institutionalizarea cooperari pentru dezvoltarea politica industriala, protectia mediului inconjurator, cercetare-dezvoltare, politica sociala, cooperarea in materie de justitie si afaceri interne, politica externa si de securitate comuna.
Alaturi de Piata Unica Interna + moneda unica, celelate doua (justitia si afacerile interene si politica externa si de securitate) sunt cei trei poli importanti pe care se sprijina UE. Tratatul Uniunii cuprinde 2 parti:prima se refera la realizarea uniunii economice si monetare,a doua se refera la realizarea uniunii politice.
Prima - Construcita uniunii economice si monetare a fost prevazuta sa se realizeze pana in 1999 in 3 etape:
1. Incepuse deja in 1990 prin liberalizarea miscarii existente intre statele membre si sa incheiat in 1993 cand se considera ca s-a realizat convergenta economica a statelor (coordonarea politicilor economice)
o politica agricola comuna
o politica comuna in transporturi
un proces de restructurare a sectorului industrial
o politica sociala comuna
o politica regionala comunitara
o politica privind protectia mediului
2. A inceput la 1 Ianuarie 1994, se incheie in Decembrie 1996 si se refera la uniunea monetara. Comform statutului adoptat in 1990 urma sa fie creata Banca Centrala Europeana pe structura unui institut deja creat in 1990 care de numea Institutul Monetar European.
3. 1 Ianuarie 1997 - 31 Decembrie 1999 cand va intra in functiune moneda unica. La inceput Anglia si-a manifestat rezerve pentru a intra in uniunea monetara,dar s-a prevazut o clauza => va intra in UE atunci cand va dori
In cadrul acestei etape se va realiza faza finala a uniunii economice si monetare in care vor intra acele tari care vor indeplini criterii de convergenta:
stabilitatea preturilor (inflatia < 1,5% fata de media celor mai performante 3 state comunitare in materie de inflatie)
deficitul bugetar < 3% din PIB-ul fiecarei tari
datoria publica a tarii respective < 60% din PIB-ul ei
ratele de schimb < marjele normale de +- 2,25 % fata de ECU (prevazut prin vechiul sistem monetar european)
rata Dos < 2 % fata de media pe termen lung a primelor 3 state performante in acest domeniu
Uniunea economica si monetara presupunea si o politica sociala
Prin politica sociala nu s-a realizat nici un progres si totusi s-a hotarat ca aceasta situatie sa nu impiedice adoptarea tratatului, dar ca la baza acestui capitol sa fie inclusa Carta Sociala Europeana (adoptata in 1989).
Carta Sociala se referea la asigurarea unor drepturi. Fie drepturi comunitare si anume:
dr. de a exercita toate profesiile
dr. la o remunerare corespunzatoare
dr. pentru imbunatatirea conditiilor de viata si de munca
dr. la protectie sociala comform sistemului in vigoare
dr. la formare profesionala
dr. la egalitate de tratament intre barbati si femei
dr. la protectia sanatatii si securitatii la locul de munca
dr. la protectia copiilor si adolescentilor
dr. la garantarea unui venit minim real pentru persoanele in varsta
dr. la o integrare profesionala si sociala pentru persoanele handicapate
A doua - Constructia uniunii politice are 2 componente:
afacerile interen si justitia
politica externa si de securitate comuna
Obiectivele politicii externe si de securitate comuna sunt:
salfgardarea voturilor comuna, a intereselor fundamentale si independentei UE
intarirea securitatii UE si a statelor membre sub toate formele sale
mentinerea pacii si securitatii intre natiuni comform principiilor Cartei ONU, a principiilor si obiectivelor organizatorice pentru securitate si cooperare europeana OSCE => inscrise in Actul Final de la Helsinki (1975) si Carta de la Paris (1990)
promovarea cooperari internationale si dezvoltarea si intarierea democratiei si a statului de drept ca si restul drepturilor omului si a libertatilor fundamentale
Tratatul de la Maastricht a prevazut ca toate tarile membre vor putea desfasura din momentul intrarii in vigoare actiuni comune pe baza acestui nou mecanism de cooperare politica. Subiectele care pot face obiectul unei actiuni comune vor fi alese in unanimitate de sefii de stat si de guvernele statelor mebre UE. Punerea in practica a acestor actiuni comune se va putea face dupa ce ministrii de externe vor decide tot in unanimitate detaliile concrete ale actiunilor respective urmand ca deciziile finale sa poata fi luate pe baza majoritatii calificate.
Obiectivele UE potrivit Tratatului de la Maastricht: promovarea unui progres economic si social echilibrat prin crearea unui spatiu fara frontiere, intarirea coeziunii economice si sociale, stabilirea unei uniunii economice si monetare cu obiectivul final al introducerii unei monede unice, afirmarea identitatii europene pe scara internationala prin punerea in aplicare a unei politici externe si de securitate comuna si pe termen lung a unei politici de aparare comuna, intarirea protectie drepturilor si intereselor cetatenilor statelor membre ale Comunitatii prin instituirea unei cetatenii a Uniunii, dezvoltarea unei stranse cooperari in domeniul justitiei si afacerile interene, mentinerea experientei legislative comunitare si dezvoltarea ei in scopul de a examina in ce masura politicile si formele de cooperare instaurate prin tratat vor trebui sa fie revizuite in vederea asigurarii eficientei mecanismelor comunitare.
Ec. Integrarii - CURS 7
Conferinta interguvernamentala a UE - Torino 1996
Scop: sa ia masurile necesare pentru a putea trece la faza finala
Probleme
adancirea procesului de integrare in UE (introducerea monedei unice interne la sfarsitul lui 1999)
mai buna satisfacere a intereselor cetateanului UE, in special prin protejarea drepturilor fundamentale ale cetateanului UE, lupta impotriva somajului, control sporit la frontierele externe ale UE, protectie sporita impotriva criminalitatii si comertului de droguri
politici coerente privind vizele, emigrarile, azilul
mai buna armonizare intre tarile UE in domeniul justitiei si afacerilor interne
reforma institutionala in cadrul UE; ponderea voturilor pe statele membre dupa criteriul populatiei si a fortei economice, restrangerea votului unanim si extinderea votului majoritar in luarea deciziilor
reforma politicii externe se de securitate si aparare comuna, cooperarea intre tarile membre in privinta armamentului conventional, reducerea dependentei fata de SUA
extinderea UE spre rasarit si lansarea negocierilor cu toi candidatii
Conferinta DUBLIN - 1996
A facut evaluarea Conferintei de la Torino
Concluzie: Exista divergente intre marii membri ai UE
Probleme
tin de reforma institutionala, divergente intre tarile mari si cele mici
Asocierea unor tari si teritorii la Comunitatea Economica Europeana
Inca prin tratatul de la Roma a fost prevazut un capitol ("partea a 4-a a tratatului") care se refera la socierea tarilor si teritoriilor peste mari la CEE. Au fost vizate fostele colonii din Africa.
1958 - au fost asociate la CEE, 18 state africane denumite "Statele africane si malgase asociate". Asocierea s-a referit la desfasurarea schimburilor comerciale reciproce in conditii preferentiale si la un anumit sprijin financiar si tehnic din partea Comunitatii pentru tarile respective.
1962 - S-a semnat de catre CEE cele 18 state africane, Antilele Olandeze si Surinamul, o conventie numita "Conventia de asociere de la Yaounde" prima editie pentru operioada de 5 ani.
A urmarit reglementarea a 2 probleme:
regimul liberei circulatiei a produselor
sprijinul financiar si tehnic pe care CEE sa angajat sa-l acorde (800 milioane $)
Pentru administrarea acestor fonduri a fost creat de CEE "Fondul European de Dezvoltare a Teritoriilor peste mari (FEDOM)" Obiectivul era:
sa sprijine dezvoltarea economica in general a acestor tari
dezvoltarea industriala in special
diversificarea exporturilor spre aceste tari
1969 - s-au mai asociat la aceasta conventie 3 state africane, foste colonii engleze prin semnarea tratatului de la Arusha : Kenya, Tanzania, Uganda.
1970 - a 2-a editie a Conventiei de la Yaounde care a intrat in vigoare tot pe o perioada de 5 ani. S-a pastrat principiul liberei circulaii a produselor si sprijinul financiar care a crescut la 1 miliard $. Prin faptul ca in 1971 a intrat in aplicare "Sistemul generalizat de preferinte nereciproce si nediscriminatorii (SGP)", sistem negociat in cadrul ONU pentru dezvoltare.
CEE a pus in aplicare schema ei de preferinte vamale incepand cu 1 Iulie 1971 de care au inceput sa beneficieze si tariel asociate. Adica Principiul liberei Circulatii a marfurilor a fost corectat in sensul ca tarile asociate nu trebuiau sa faca concesii Comunitatii.
Prin largirea UE ca urmare a aderarii Angliei, Danemarcei si Irlandei s-a largit si sfera CEE.
Ca urmare se semneaza prima editie a conventiei de la Lome intre cei 9 membri ai Comunitatii si de 46 de tari si teritorii in curs de dezvoltare din Africa, Bazinul Caraibelor si Pacific. A intrat in vigoare in 1975 pe o perioada de 5 ani.
Ec. Integrarii - CURS 8
Conventia care a intrat in vigoare la 28 Februarie 1975 urma sa expire la 1 Martie 1980. Aceasta conventie a inlocuit conventiile de la Younda si Arusha si inscrie 2 principii noi si anume:
- ajutorul financiar si tehnic pe care CEE il va acorda tarilor si teritoriilor asociate va fi neconditionat.
- accesul liber pe piata CEE a produselor industriale care provin din tarile si teritoriile asociate si cu tratament preferentiar pt produsele agricole ale acestora fara reciprocitate din partea lor.
Tarile si teritoriile asociate fiind insa obligate sa acorde produselor importate din CEE regimul clauzei natiunii celei mai favorizate. Aceasta conventie a introdus finantarea compensatorie pentru stabilizarea incasarilor la export a 12 produse de baza si anumite derivate ale lor (arahide,cacao,cafea,bumbac,nuci de cocos,palmier,piei brute si tabacite,lemn si produse din lemn,banane,ceai,minereu de fier).
Rezultatele pentru tarile asociate au fost nesatisfacatoare de aceea cu prilejul negocierii celei de-a 2-a editii a conventiei de la Lome grupul tarlor asociate au cerut liberul acces deplin pt toate produsele exportate de ele si extinderea finantarii compensatorii la un cost mai mare de produse de baza. Cea de-a 2-a editie a Conventiei de la Lome s-a semnat la 31 Oct. 1979 de catre CEE si 58 de tari din ACP (Asia,Caraibe,Pacific). Ulterior au mai aderat si alte tari in curs de dezv, nr lor trecand de 60.
Aceasta conventie prevede ca exporturile tarilor asociate pe piata CEE vor liberalizate 99,5%. Fara reciprocitate din partea acestora cu conditia sa nu fie discriminate importurile provenite din CEE. Conventia a adus imbunatatiri in favoarea tarilor asociate si in ce priveste regulile de origine(Numai produsele originare din tarile ACP sunt admise fara bariere tarifare si netarifare).
Noua conventie a considerat toate statele ACP ca un singur teritoriu vamal in relatiile ec cu CEE. Ea a admis o serie de derogari de la regulile de origine in special pt importurile provenind din tari ACP, cel mai putin dezvoltate, insulare si fara litoral. In ceea ce priveste clauze de salvgardare se precizeaza ca aplicarea ei se va face numai in caz de perturbare serioasa a pietei CEE. Privind promovarea comerciala noua conventie a prevazut ca CEE n-a acordat tarilor ACP asistenta financiara si tehnica in domeniul promovarii comerciale pt intensificarea schimburilor comerciale reciproce.
O ultima problema reglementata in partea comerciala a conventiei se refere la expotrul de zahar, rom si banane care continua sa beneficieze de un regim special pe piata comunitara.
Cea de-a 2-a parte a conventiei, cea industriala a definit mai bine cooperarea industriala dintre CEE si ACP, a stabilit mai clar domeniile si obiectivele acesteia si fondurile alocate in acest scop au fost mai mari.
Domeniul cooperari industriale:
pregatirea de cadre pt industrie
sprijinirea dezvoltarii IMM
dezvoltarea unor noi ramuri ale industriei
cooperarea in domeniul energiei si domeniul infrastructurilor
Obiectivul cooperari industriale:
incurajarea restructurarii industriei in tarile CEE prin a facilita importul unor cantitati sporite de produse manufacturate din tarile ACP
prelucrarea locala a materiilor prime in tarile ACP
promovarea infiintarii de intreprinderi comune
crearea unui fond special pt industrializare si a unui buget special
consolidarea institutiilor financiare si crearea de conditii favorabile pt import
Potrivit celei de-a 2-a editii a conventiei, asistenta financiara ce urma sa fie acordata de CEE tarilor ACP se ridica la 5227 mil ECU sub forma de subventii nerambursabile si sub forma de imprumuturi. Utilizarea fondurilor se va face pe baza unui program dinainte elaborat.
Cea de-a 3-a conventie de la Lome
A fost semnata la 8 Dec 1985 pe o perioada de 5 ani - semnata de CEE si 65 state ACP. Obiectivul urmarit stipulat in conventie este promovarea comertului reciproc prin obtinerea de avantaje reciproce, suplimentarea si imbunatatirea conditiii de acces pe pietele tarilor CEE a produselor tarilor ACP. Conventia prevede ca produsele originale din ACP sunt admise la imp in CEE,iar CEE nu v-a aplica la importul de produse originale restrictii cantitative sau alte masuri de efecte echivalente. Regimul importurilor nu poate fi mai favorabil decat regimul aplicat schimburilor comerciale intracomunitare, tarile ACP trebuind sa aplice produselor importate din CEE tratamentul natiunii celei mai favorizate.
Aceasta conventie a extins lista la 48 de produse de baza. Tarile noi beneficiind de finantare compensatorie nerambursabila daca incasarile din exportul celor 48 de produse de baza se vor diminua ca urmare a reducerii preturilor cu cel putin 6%. Se acorda facilitati de finantare speciale pt produsele miniere.
Privind asistenta fianaciara si tehnica CEE s-a angajat sa puna la dispozitie o suma mai mare de 8500 mil ECU. Conventia a prevazut si un fond pt ajutorul de urgenta de 210 mil ECU si un fond pt ajutorul refugiatiilor si repatriatiilor din tarile ACP 80 mil ECU.
Conventia a expirat in 1990 cu rezultate apreciate ca satisfacatoare.
Cea de-a 4-a conventie de la Lome
Semnata la 15 Dec 1990 pe o perioada de 10 ani cu precizarea ca dispozitiile financiare si alte prevederi vor fi negociate din nou in 1994. Cu privire la rolul comerical CEE-ACP cea de-a patra editie prevede ca produsele provenite din ACP trebuie sa aiba un acces neangradit pe piata CEE( scutite de taxe vamale, bariere netarifare) Pt. unele produse agricole CEE n-a mentinut anumite restrictii cantitative la import provenite din ACP in situatia in care productul din CEE e prea mare. Conventia aduce unele modificari cu privire la regulile de origine si anume:
pt prod prelucrate in ACP daca acestea incorporeaza bunuri care nu provin din CEE valoarea adaugata in procesul de prelucrare trebuie sa fie de >60%. Din valoarea produsului exportat.
In ce priveste stabilizarea incasarilor din exportul produselor de baza acesta a fost ameliorat atat prin largirea listei produselor de baza cat si prin imbunatatirea conditiilor de acces cu privire la facilitati de finantari speciale pt produsele miniere au mai fost introduse aurul si uraniul.
Conventia a mai introdus si cateva capitole sia nume:
ajutorul pt aparare
domeniul drepturilor omului
controlul nasterilor in ACP si al problemei demografice in general
Conventia a propus cresterea sumelor pt finantare la 12,65 mil ECU.
Tarile ACP spera ca noua conventie sa se soldeze cu rezultate mai bune pt ele , iar CEE a mai incheiat si conventii bilaterale( Grecia,Turcia,Nigeria,Tunisia,Maroc), acorduri preferentiale (Spania,Israel,Cipru,Egipt,Liban) acorduri nepreferentiale si acorduri comerciale cu o serie de grupari economice.
CURS 9
Realizarea spatiului economic european
In 1984 s-a discutat la nivelul de ministrii asupra constituirii unei zone de comert liber intre aceste 2 mari grupari economice CE si AELS. Ca urmare, in timp au mai avut loc mai multe conferinte:
1988 Bruxelles - cand s-a discutat probleme privind dezvoltarea economico-comerciala intre tarile membre
1989 Oslo - dezvoltare la nivel institutional a relatiilor dintre aceste grupari economice
1990 Geneva - s-a adoptat o platforma comuna pentru negocieri pe care au stabilit continutul si modul de desfasurare a acestor negocieri
Problema deosebita a constituit-o modul de luare a deciziilor care era diferit la cele 2 grupari.
Tarile AELS nu doreau sa fie puse asupra faptului implinit prin rolul covarsitor al tarilor CEE. De asemenea negocierile au continuat deoarece AELS a mai solicitat o serie de derogari de la reglementarile comunitatii privind PUI.
Negocierile s-au finalizat in 1991 cand s-a semnat la Luxemburg acordul dintre CE si AELS privind crearea S.E.E. Acest acord inseamna mai mult decat o zona de liber schimb care era deja creata intre aceste tari prin acorduri incheiate intre CE si AELS.
Largeste sfera de cooperare de la relatiile economice si la alte domenii de interes reciproc:
circulatia capitalurilor
servicii financiare
circulatia serviciilor
circulatia persoanelor din domeniul Cercetare-Dezvoltare
circulatia persoanelor din domeniul protectiei mediului
domeniul social
domeniul cultural
SEE:
19 tari
380 milioane de locuitori
participa cu 45% la comertul mondial, peste 80% sunt produse industriale
Acordul a intrat in vigoare la 1 iulie 1993 (fara Elvetia). Aceste 2 grupari raman o zona de comert liber imperfecta. AELS-ul nu a aderat la politica agricola comuna, nu a aderat la SME, la uniunea monetara si la uniunea politica. Tarile care au semnat acordul SEE in mod particular isi amonizeaza legislatia la legislatia UE. Multe au fost motivele pt care AELS-ul a negociat acest acord. Au fost prevazute reglementari pe linia celor 4 libertati de circulatie: marfuri, capitaluri, servicii, persoane; +cooperarea in alte domenii de interes reciproc - tehnologii, domenii de informare etc.
In fata crearii PUI tarile AELS erau ingrijorate ca accesul produselor lor industriale va fi restrictionat si ca urmare se va face o diferentiere de regim comercial. Se accentuase tendinta de dezintegrare a AELS-ului. Privind liberalizarea schimburilor comerciale s-a convenit inlaturarea ultimelor restrictii cantitative din comertul reciproc cu produse industriale si simplificarea controalelor vamale cu scopul de a forma un sistem specific de recunoastere a marfurilor. Privind comertul cu produse agricole s-a hotarat ca tarile SEE vor coopera pentru liberalizarea progresiva, luand in considerare si masurile in care erau in curs de a fi luate la runda URUGUAY in cadrul GATT.
S-a hotarat ca tarile AELS se vor alinia reglementarilor uniunii privind politiciile antitrust si procedurile de fuziune a intreprinderilor. S-a hotarat ca AELS-ul sa constituie un organ de cercetare si control cu scopul de a le obliga sa respecte reglementarile comuniatare privind circulatia libera a capitalurilor, serviciilor si persoanelor, protectia sociala. Circulatia prin transalpin - Austria si Elvetia sa se reduca, sa se elimine restrictiile in decurs de 12 ani de la intrarea in vigoare a acordului.
Pentru ca sa se creasca traficul transalpin, dar in conditii de eficienta, s-a convenit ca tarile AELS sa includa-n reglementarile lor cu privire la transportul de marfuri anumite modificari care sa fie preluate-n legislatia comunitara.
Acordul SEE reglementeaza transportul intern, terestru, maritim, aerian, tranzitul si transporturile combinate.
In domeniul financiar - tarile AELS au fost de acord cu cererea CE de a participa la negocierile comune pentru reducerea diferentelor sociale si economice, programe pe care comunitatea le punea deja in aplicare. AELS-ul va sprijini proiectele privind intrprinderile, mediul inconjurator, investitiile pentru IMM-uri si au fost de acord sa sprijine financiar tarile mai sarace: Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania.
Privind sistemul institutional pentru administrarea acordului au fost create un Consiliu de Ministrii, un Comitet Mixt, o Curte de Justitie.
