O analiza mai profunda a functiei publice dintr-un sir de tari ne demonstreaza ca rolul pe care il joaca functionarii publici are multe afinitati, dar si unele deosebiri. In acest context se preteaza un comentariu scurt via-a-vis de unele aspecte ale rolului functionarilor publici din Marea Britanie, si anume: traditia de anonimat, principiul care prevede ca sarcina principala a functionarului este de a implementa programele publice aprobate de ministere.
Traditia de anonimat decurge din situatia ca numai ministrul e responsabil pentru lucrul ministerului sau. El e apreciat pentru tot ce e reusit in minister si denigrat pentru ceea ce e sub nivel. El e responsabil in fata parlamentului pentru activitatile ministerului si nu se va eschiva de la aceasta responsabilitate dind vina pe functionarii sai permanenti. Principiul consta in faptul ca dinsii se afla in serviciul lui si indeplinesc instructiunile lui nemijlocite.
Dar mai la concret, dupa parerea noastra, acest principiu are un element nu prea real. Ministrii nu pot cunoaste direct toate activitatile multilaterale ale ministerului si deseori acestia se posteaza pe pozitiile de aparatori ai actiunilor intreprinse de functionarii lor publici, dupa cum acestea i sau interpretat de catre functionari, rolul ministrului reducindu-se doar la purtator de cuvint. Un ministru nou se poate confrunta cu responsabilitatea pentru deciziile luate inainte de numirea sa si obligatia lui este de a le justifica chiar si in cazul in care personal nu le accepta pe deplin, insa, principiul e operational.
Aceasta traditie de anonimat in administratia publica din Marea Britanie se refera si la alte tari, avind radacini adinci si, de obicei, se respecta de catre ministri, consilierii lor si de alte persoane din guvern. De exemplu, multi jurnalisti cunosc numele oficialitatilor de vaza, dar nu le publica. Purtatorii de cuvint din partea diferitelor grupuri se afla pe aceeasi pozitie, chiar daca ramin deceptionati de rezultatul negocierilor. Ei stiu numele functionarilor responsabili de negocieri, dar nu-i critica in public pe ultimii, ci pe ministru. Daca lucrarile decurg extrem de prost, se admite critica publica a functionarilor publici printr-o procedura speciala sau de catre ministrul vizat, dar aceasta se intimpla foarte rar.
Este important de mentionat faptul ca principiul impartialitatii administrarii publice din Anglia conduce la anumite limitari ale activitatii politice a functionarilor publici. Pozitia curenta e ca personalul din Functiile mai superioare nu va lua parte la nici о actiune politica de nivel national, cu exceptia participarii la alegeri si se poate implica in activitati politice de nivel local numai cu permisiunea ministrului respectiv. Personalul cu anumite functii clericale nu are dreptul de asi inainta candidatura pentru alegeri in Parlament, dar se poate implica inaintea actiunii publice in masura in care ii permit regulamentele ministerelor. Aceste par a fi antidemocratice. Asa ceva se poate intilni in fiecare tara.
Daca e sa ne referim la ocupatia cotidiana a functionarilor publici, dupa cum ne demonstreaza stiinta administrarii si practica administrarii publice din diferite tari, observatiile personale acumulate timp de multi ani si trecute prin prisma cerintelor zilei ne fac sa credem ca un functionar public trebuie sa corespunda mai multor cerinte, adica sa indeplineasca mai multe roluri. Le vom enumera pe cele mai principale:
1. Organizator. Un bun organizator trebuie sa posede multe calitati personale si, neaparat, cunoasterea principiilor de administrare. Astfel poate construi о structura adecvata organizatiei.
2. Lider. Reprezinta baza behaviourista (de la englezescul 'behaviour' - comportament) a administrarii.
3. Patolog. Pune diagnosticul 'imbolnavirii' de birocratism si poate trata aceasta boala.
4. Politician. Stie cum sa obtina sustinerea politica pentru programul sau si sa se mentina intr-un mediu de interese competitive.
5. Specialist analitic de decizii. Stie sa estimeze consecintele deciziilor luate si valoarea lor financiara.
6. Promotor. Cunoaste avantajele puterii si stie cum sa le aplice.
7. Savant. Poate argumenta stiintific necesitatea adoptarii unor sau altor decizii cu scopul asigurarii reformelor necesare.
8. Sustinator al schimbarilor. Stie cum sa foloseasca dezvoltarea organizationala pentru a utiliza la maximum resursele umane din agentia sa.
9. Internationalist. Cunoaste importanta conditiilor locale pentru administrare.
10. Reformator. Poate prezice inconvenientele viitoare si stie a pregati organizatia pentru ele.
Aceste si alte roluri pot fi indeplinite datorita acumularii cunostintelor prin intermediul studierii teoriei si practicii administrarii publice.
Functionarul public considera ca principiile administrarii concentrate in acest 'cerc' constituie birocratia. Birocratia devine rigida. Rigiditatea poate fi tratata prin incadrarea birocratiei la procesul politic, insa birocratia politica denota tendinta spre accesul special la luarea de decizii in administrare. Astfel se creeaza subguvernele. Pentru a obtine rezultate, organele isi centralizeaza puterea prin intermediul unui sistem de planificare si control. Stiinta administrarii conduce la un program adecvat, care ar folosi forme flexibile de organizare si ar crea loc pentru behavioristii, care incearca sa produca unele reforme ale institutiilor prin metoda dezvoltarii organizationale. Reforma Guvernului implica necesitatea unei stari decisive, in care discretia administrativa se substituie prin instructiuni, ce, la rindul lor, conduc la discutii despre separarea politicii de administrare, generindu-se principiile generale. Chiar si revolutionarii politici revin la principiile administrarii. Cercul sa inchis. Acesta e unul din multele scenarii posibile. Intr-un organism complex are loc suprapunerea simultana a mai multor cercuri de administrare.
In prezent, profesia functionarului public se afla in faza de tranzitie. Ea a acumulat un 'depozit' enorm de cunostinte in ultimii 30 de ani acest 'depozit' imprima administrarii publice varietate si mobilitate. In calitate de obiect de studiu, administratia publica aminteste resedinta Collyer, о casa de caramida din timpurile victoriane din New York, care apartinea unor excentrici bogati: Landdi si Homer Collyer. Acesti doi frati nu aruncau niciodata nimic. Dupa moartea lor, in 1947, politia a scos din casa 120 tone de obiecte agonisite timp de multi ani, inclusiv 14 piane mari, 5000 carti si о colectie de ziare invechite de 30 de ani. Acest exemplu de acumulare exagerata a fost desemnat prin termenul 'collyerism' si о intreaga generatie de mame, cind isi certau copiii ca nu-si fac ordine in odai, le spuneau ca acestia seamana cu fratii Collyer.
Actuala administrare publica sufera de sindromul Collyer, cu alte cuvinte: cum sa faci ordine in casa fara a arunca ceva ce poate fi eventual de folos. Nici о metoda, nici о teorie si nici о strategie, luate aparte, nu pot fi absolut satisfacatoare. Administrarea publica necesita toate metodele: e absolut nerational de aruncat la gunoi о teorie sau о strategie numai din considerentele ca ele sint perimate sau intrucitva contradictorii. In acelasi timp, administratia publica are nevoie de elementara ordine in afaceri, de о teorie calauzitoare. Cu parere de rau, toate teoriile folosite in trecut in administrarea publica sint prea depasite pentru a rezolva problema. Daca insa administrarea publica va inceta cautarile unei teorii esentiale, potentialul acestei stiinte se va reduce evident.
