EVALUAREA FUNCTIONARULUI PUBLIC

3.1. Remunerarea si garantiile sociale de functionari publici

 

Evaluarea este considerata drept un mecanism necesar pentru crearea unui instrument performant de gestiune a resurselor umane. Astfel, personalul nu-i considerat doar un factor al costurilor si o sursa de probleme. Din contra, notiunea de dezvoltare a resurselor umane este studiata tot mai profund, ea fiind in raport cu reusita si eficacitatea serviciului public. Asadar, gestiunea personalului se prezinta ca un instrument de gestiune bazat pe principiul legaturii dintre eficacitatea actiunii si calitatea si performanta agentilor. De la notare stricto senso se trece la evaluare, care tinde mai putin de a judeca meritele functionarului, decit a masura performantele sale in scopul gestionarii serviciilor.

Aceasta noua conceptie isi propune de a asigura o tranzitie a serviciului public de la procedura stricta de notare la un sistem de gestiune a resurselor umane, adica la un mecanism de gestiune a performantelor si/sau a competentelor.

Evaluarea are scopul de a motiva personalul si de a-l stimula sa-si optimizeze rezultatele. Evaluarea formeaza o parte integranta esentiala a unui sistem managerial cooperativ.

Obiectivele evaluarii:

• functie de selectare: evaluarea are scopul de a identifica aptitudinile profesionale ale functionarului;

• identificarea necesitatilor de formare: evaluarea performantelor scoate la iveala lacunele;

• marirea motivarii: evaluarea trebuie sa aiba o functie de orientare si de comunicare. Adica, ea trebuie sa amelioreze relatiile profesionale si cooperarea dintre functionar si superiorul sau ierarhic prin intermediul unei comunicari deschise (convorbire de evaluare si convorbire individuala);

• masurarea performantelor si adoptarea deciziilor de selectare: evaluarea permite de a identifica punctele puternice si cele slabe ale evaluatului (pentru o eventuala modificare, delegare, mutatie sau, in cazuri foarte rare, concediere); 12523lrn77qmt2u

• functia de promovare: rezultatele evaluarii sint importante pentru cariera functionarului atit in plan administrativ, cit si financiar.

In majoritatea sistemelor, evaluarea presupune comunicarea notei agentului evaluat. Sistemele de notare se bazeaza pe reguli identice in principiu: seful ierarhic direct emite o apreciere a modului de a servi al agentului. Aprecierea poate fi anuala sau plurianuala, cifrata sau literala (sau ambele), insotita sau nu de o convorbire cu persoana in cauza. Ultima are dreptul de a contesta aprecierea care i-a fost facuta. Dreptul de recurs se exercita, in dependenta de caz, in fata ministrului, in fata unui organ colegial, eventual in fata tribunalelor.

Un sistem eficient de evaluare se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

• are o structura simpla, se aplica usor si evita cheltuielile administrative mari;

• toti superiorii ierarhici si membrii personalului evaluat trebuie sa poata utiliza sistemul repede, fara a cheltui mult timp pentru a-l studia;

• este flexibil si susceptibil de a se adapta rapid la noile situatii; rm523l2177qmmt

• este completat de convorbiri individuale;

• are legaturi indirecte cu sistemul de remunerare si promovare;

• mareste disponibilitatea tuturor agentilor implicati de a atinge obiectivele trasate;

• evita inflatia notelor;

• garanteaza obiectivitatea procedurii.

Sistemele de remunerare in serviciul public trebuie sa indeplineasca citeva functii importante. In primul rind, ele trebuie sa atraga un numar suficient de functionari inzestrati cu calitatile si competentele necesare pentru exercitarea sarcinilor cerute de un serviciu public eficient. Structura si dinamica lor trebuie sa permita serviciului public de a pastra cadrele sale si de a le motiva sa lucreze bine. Un alt obiectiv este mentinerea unei comparabilitati cu salariile din sectorul privat.

Remunerarea functionarilor trebuie sa raspunda la trei exigente esentiale:

• principiul egalitatii, conform caruia pentru un lucru egal trebuie sa se acorde un salariu egal. Acest principiu justifica existenta unei grile de remunerare, valabila pentru ansamblul serviciului public. Salariul functionarului este determinat in baza unei scari fixe de indici de remunerari care reflecta grosso modo ierarhia gradelor si/sau a posturilor;

• necesitatea diferentierii agentilor in dependenta de trei criterii distincte: situatia lor personala (familie, loc de trai), particularitatile functiei lor (lucrari periculoase, lucrari insalubre, responsabilitati deosebite), calitatea si cantitatea lucrului realizat;

• necesitatea de a armoniza politicile de remunerare ale serviciului public cu evolutia costului vietii, precum si cu practicile salariale ale sectoarelor semiprivate si private.

De regula, in sectorul public sint utilizate doua tehnici de stabilire a nivelului remunerarii – metoda colectiva si cea individuala.

Tehnica individuala de stabilire a salariului poate parea mai echitabila, deoarece permite de a tine cont de aptitudini si munca prestata de fiecare, dar aceasta tehnica aproape ca nu este practicata pentru efectivele numeroase de personal, deoarece este greu de a o gestiona si genereaza riscul de a depasi limitele bugetare. Aceasta tehnica este totusi utilizata pentru functiile inalte, dar si pentru posturile de executie, avind ca punct de referinta piata muncii; de asemenea, poate fi practicata pentru posturile temporare inalt specializate.

Cel mai frecvent, salariile sint stabilite conform tehnicii colective, conform careia o singura decizie produce efecte asupra ansamblului functionarilor.

Acest procedeu genereaza de altfel trei tipuri de intrebari care evidentiaza aspectul economic al serviciului public.

In primul rind, trebuie determinata autoritatea competenta si suportul juridic: Parlamentul? Guvernul? Eventual, in baza negocierilor cu sindicatele? Conventii colective?.

In al doilea rind, trebuie evaluat impactul majorarilor de salarii pe termen scurt – asupra fondului de salarii si pe termen lung – asupra bugetului.

In al treilea rind, care va fi sfera de aplicare a majorarilor? Or, in unele tari (Germania, de exemplu), care limiteaza aria notiunii de functionar public, categoriile de personal neconsiderate functionari nu vor beneficia de majorari. Astfel, impactul economic al deciziei de remunerare va fi relativ limitat.

In alte tari (Franta, de exemplu), dimpotriva, sub incidenta regimului de remunerare a functionarilor cad si persoane care, din punct de vedere juridic, nu au aceasta calitate (agentii netitulari, militarii). In acest caz, efectul economic al oricarei majorari va fi considerabil.

Aceste exemple denota clar importanta si limitele notiunii juridice de serviciu public.

Servitorii statului au fost primii in istorie care au beneficiat de un regim de protectie sociala. Militarii romani primeau un “beneficiu funciar” (o vila) sau o “pensio”, adica o plata echivalenta. Extinzindu-se si asupra altor agenti publici, pensia, desi prezinta unele deosebiri de la o tara la alta, se caracterizeaza printr-un anumit numar de postulate comune:

• inspirata din principiul recunostintei pentru serviciile prestate, ea este platita de catre autoritatea publica care a angajat functionarul;

• pensia este calculata in baza salariului pe care-l primea agentul si urmeaza aceeasi evolutie, ca si remunerarile din serviciul public.

In afara de pensia de batrinete, functionarul beneficiaza si de alte garantii sociale: concediu de boala, pensie de invaliditate, asigurari in caz de accident de serviciu, iar in unele tari, indemnizatii de somaj.

 

3.2. Raspunderea juridica a functionarilor publici

 

In aceasta sectiune vom face numai citeva consideratii generale cu privire la raspunderea juridica a functionarilor publici, intrucit problemele de detaliu ale acestei, raspunderi vor fi analizate separat, unele in cadrul Dreptului administrativ, altele la alte discipline ale stiintei dreptului.

Raspunderea juridica intervine numai atunci cind functionarul public a incalcat cu vinovatie obligatiile de serviciu.

Formele raspunderii juridice a functionarului public sint:

— raspunderea disciplinara;

— raspunderea administrativa;

— raspunderea patrimoniala (civila),

— raspunderea penala.

Formele raspunderii juridice nu se exclud intre ele, putindu-se aplica о sanctiune disciplinara, cumulat cu una administrativa, civila sau penala atunci cind fapta savirsita atrage astfel de raspunderi. In schimb nu se pot aplica doua sanctiuni, in cadrul aceleiasi forme, pentru aceeasi fapta.

Raspunderea disciplinara — se angajeaza in cazurile in care functionarul public savirseste о abatere disciplinara, adica о incalcare a indatoririlor de serviciu.

Proiectul Legii privind statutul functionarilor publici prevede urmatoarele sanctiuni disciplinare aplicabile acestora:

• mustrarea;

• avertismentul;

• reducerea salariului si dupa caz, si a indemnizatiei de conducere cu 5-10% pe timp de 1-3 luni;

• reducerea severa a salariului si, dupa caz, si a indemnizatiei de conducere cu 15-20% ре timp de 1-3 luni;

• radierea de la avansare in functie, grad sau treapta profesionala ori in gradatie ре о durata de 1-2 aui;

• destituirea din functie.

Pentru anumite categorii de functionari publici statutele disciplinare proprii prevad si faptele care constituie abateri disciplinare si chiar unele sanctiuni specifice. Alte aspecte care privesc abaterea si raspunderea disciplinara a functionarilor publici vor fi analizate intr-o tema speciala.

Raspunderea administrativa se angajeaza in cazul savirsirii unor abateri administrative; ea este reglementata prin actele normative ce stabilesc sanctiuni administrative pentru abaterile administrative savirsite de functionarii publici in timpul exercitarii atributiilor ce le revin in functiile publice ре care le detin, ori pentru neindeplinirea acestor atributii. Si aceasta forma a raspunderii, sub toate aspectele care о privesc — trasaturi specifice, sanctiunile administrative, autoritatile care le aplica etc.

Raspunderea patrimoniala se angajeaza in cazurile in care prin actiunile sau inactiunile unui functionar public sau cauzat serviciului public in care isi desfasoara activitatea sau particularilor, anumite pagube materiale.

Raspunderea patrimoniala intervine in cazul functionarilor publici numai pentru savirsirea unor delicte, deci о raspundere civila delictuala si nu una contractuala, deoarece raporturile juridice care se stabilesc intre functionarul public si serviciul public in care lucreaza isi au izvorul in actul administrativ de numire (de investire) in functie, fiind raporturi de drept administrativ si nu de natura contractata. Prejudiciile cauzate de functionarii publici, serviciului public in care functioneaza, sau particularilor, sunt consecinta actiunii sau inactiunii lor delictuale, cauzatoare de prejudicii si se intemeiaza pe dispozitiile art. 998 din Codul civil.

Functionarul public nu raspunde de eventualele pagube duse patrimoniului unitatii in care functioneaza daca acestea se incadreaza. In limitele legale, daca sunt provocate de cauze neprevazute si care nu puteau fi inlaturate, ori din alte asemenea cazuri in care pagubele se inscriu in riscul normal al serviciului sau sunt provocate de forta majora.

Functionarul public raspunde patrimonial si in urmatoarele cazuri:

— pentru restituirea sumelor ce i sau platit, fara ai fi datorate;

— pentru restituirea sumelor sau a bunurilor ce i sau acordat necuvenit. In cazul in care bunurile primite nu mai pot fi restituite in natura, functionarul public este obligat sa plateasca contravaloarea lor, stabilita in conditiile legii;

— pentru plata contravalorii serviciilor nedatorate de care a beneficiat.

Stabilirea raspunderii patrimoniale a functionarului public si recuperarea pagubelor se face potrivit normelor care reglementeaza raspunderea materiala a salariatilor. Decizia de stabilire a raspunderii patrimoniale poate fi atacata la instanta de judecata competenta.

Raspunderea penala se angajeaza in cazurile cind acestia savirsesc anumite infractiuni specifice, prevazute si sanctionate de Codul penal, cum sunt: delapidarea, sustragerea ori distrugerea unor dosare, registre, documente sau orice alte inscrisuri, neglijenta in serviciu, purtarea abuziva, neglijenta in pastrarea secretului de stat, luarea de mita, primirea de foloase neconvenite, trafic de influenta omisiunea sesizarii organelor judiciare, falsul material in inscrisuri oficiale si falsul intelectual.

Aceste fapte se analizeaza in detaliu la Dreptul penal,

Conducatorul unitatii, orice persoana cu functie de conducere sau cu atributii de control din unitate, care a luat cunostinta de savirsirea de catre un functionar public din unitate a unei infractiuni, are obligatia sa sesizeze de indata procurorul sau organul de cercetare penala si sa ia masuri sa nu dispara urmele infractiunii, corpurile delicte si orice alte mijloace de proba.

In cazul in care unitatea a facut plingere penala impotriva unui functionar public pentru fapte penale care il fac incompatibil cu functia detinuta, conducerea unitatii are obligatia luarii masurii suspendarii din functie. Conducerea unitatii poate lua masura suspendarii din functie a functionarului public si in cazul in care acesta a fost trimis in judecata pentru fapte penale care il fac incompatibil cu functia detinuta.

Daca se constata vinovatia functionarului public, acesta este considerat destituit din functie de la data luarii masurii suspendarii.

In situatia in care se constata nevinovatia functionarului public, suspendarea inceteaza, functionarul va fi repus in toate drepturile, platindu-i-se drepturile banesti de care a fost lipsit pe durata suspendarii.

 

3.3. Pregatirea si perfectionarea profesionala a functionarilor publici

 

Atributiile deosebite care revin functionarilor publici, atit celor care detin functii de conducere cat si de executie, pun pe prim plan problema pregatirii si perfectionarii lor profesionale, in mod temeinic si intr-un cadru organizat.

Informatizarea si automatizarea tot mai accentuata a activitatilor din administratia publica, sporirea eficientei organelor si institutiilor publice care realizeaza aceste activitati nu se pot face decit cu functionari temeinic pregatiti din punct de vedere profesional, care sa aiba in permanenta cunostinte la nivelul dezvoltarii contemporane, a stiintei si tehnicii de specialitate.

O asemenea cerinta este de permanenta actualitate daca avem in vedere faptul ca in administratia publica isi desfasoara activitatea un numar important de functionari, cu profesii si nivel de studii foarte variate, cu grade diferite de intelegere si constientizare a rolului social deosebit pe care il are functionarul public.

La unii functionari din administratia publica se manifesta atitudinea de formalism si birocratie, de comoditate si plictiseala in exercitarea unor atributii ale functiei lor. In unele cazuri, in relatiile cu cetatenii in special, confunda functia publica cu an bun personal, cu consecinte negative pe plan social.

Munca rutiniera a unor functionari publici influenteaza direct atit asupra acestora cit si a colectivului de munca din care fac parte. Ea conduce, in general, la comoditate, lipsa de efort intelectual in insusirea a ceea ce este nou in specialitate, imobilitatea in gindire, imposibilitatea de a determina proportii si evaluari juste ale problemelor cu care se confirma, conduce chiar la contestarea meritelor celorlalti colegi, la lipsa unei opinii proprii, a initiative in promovarea noului.

Inlaturarea acestor curente se poate realiza numai intr-un cadru organizat de pregatire si perfectionare profesionala a functionarilor publici, cu caracter continuu si sistematic.

Activitatea de pregatire si perfectionare profesionala are totodata drept scop actualizarea si imbunatatirea nivelului cunostintelor de specialitate ale functionarilor publici pentru a evita ca ei sa fie depasiti profesional iar eficienta lucrarilor pe care le fac sa aiba о calitate indoielnica.

a) Pregatirea de specialitate a functionarilor din administratia publica

Activitatea de executare in concret a legii si a celorlalte acte normative, cu toata problematica si complexitatea pe care о comporta, nu se poate realiza fara о pregatire temeinica de specialitate a functionarilor publici pentru obtinerea si aprofundarea cunostintelor de baza corespunzatoare sarcinilor si nivelului dezvoltarii actuale a administratiei publice.

Pregatirea de specialitate a functionarilor din administratia publica este asigurata, de regula in scoli de specialitate sau in unele cazuri, prin activitati organizate chiar in cadrul organelor administratiei publice ori unitatilor subordonate acestora. Prin acestea se asigura formarea cadrelor cu pregatire medie. Cadrele cu pregatire superioara se formeaza in facultati si institute de invatamint superior.

Tinind seama de multitudinea si varietatea problemelor ce se rezolva in domeniul administratiei publice, intilnim functionari cu studii superioare, precum si functionari cu pregatire de nivel mediu care ocupa in special posturi de referenti sau realizeaza munci auxiliare din care unele, pina nu de mult, puteau fi ocupate din lipsa de personal cu studii corespunzatoare, si de absolventi ai scolii elementare, cu experienta verificata si conditia ca intr-un termen determinat sa-si termine liceul la cursuri serale sau fura frecventa.

Legea prevede conditiile de studii in specialitate cerute pentru ocuparea unor functii publice, pentru unele prevazindu-se studii medii, pentru altele studii superioare. De altfel, nu ar fi rational si nici posibil ca toate posturile din administratie sa fie ocupate numai de functionari cu studii superioare. Practica demonstreaza ca functionarii cu studii medii de specialitate sau scoli postliceale, fac fata cerintelor posturilor de la nivelurile pe care le ocupa. Din acest punct de vedere situatia va fi imbunatatita cind in administratie vom avea si functionari absolventi ai colegiilor de profil, recent infiintate.

Pentru о buna pregatire a functionarilor superiori si de conducere, opiniilee converg in sensul ca pe linga studii superioare care, in prezent, se regasesc intr-o masura, in programele facultatilor de stiinte juridice si administratie, candidatii sau titularii functiilor respective an nevoie si de cursuri postuniversitare, in care accentul se pune pe dezvoltarea abilitatii de orientare in principiile administrative si in probleme de baza economice, sociale, Juridice, care apar in administratia publica.

b) Perfectionarea pregatirii profesionale a functionarilor publici din administratie

Datorita transformarilor si dezvoltarii rapide in toate domeniile de activitate, functionarii publici, chiar si cei cu studii superioare, au nevoie de continuarea pregatirii profesionale, de anumite cursuri de perfectionare, intrucit cunostintele teoretice, daca nu sunt completate si actualizate permanent, devin insuficiente sau perimate, cu consecinte negative asupra activitatii functionarilor si implicit a institutiilor in care muncesc.

Improspatarea cunostintelor in perfectionarea sistematica a pregatirii profesionale constituie о obligatie legala pentru functionarii publici. El trebuie sa fie preocupat pentru ridicarea continua a cunostintelor profesionale si insusirea a tot ceea ce este nou in sectoarele lor de activitate.

Raspunderea pentru organizarea perfectionarii pregatirii profesionale revine ministerelor, celorlalte organe ale administratiei publice centrale si locale si institutiilor publice.

Legea nr. 2/1991, privind perfectionarea pregatirii profesionale prevede urmatoarele forme de perfectionare a pregatirii profesionale:

• instruire la locul de munca, sub controlul sefului direct;

• cursuri organizate in cadrul unitatii in alte unitati, precum si in centre de perfectionare a pregatirii cadrelor;

• programe personale de perfectionare cu verificarea periodica a cunostintelor asimilate;

• stagii de specializare in tara si strainatate, in institutii de invatamint superior, inclusiv postuniversitar. Se organizeaza, de asemenea, consfatuiri periodice de autoritatile administratiei publice pentru anumite categorii de functionari, cu о tematica bine stabilita, conferinte, simpozioane, schimburi de experienta etc.

Cerinta de baza este ca orice forma de perfectionare, urmata de functionarii publici sa se reflecte in imbunatatirea exercitarii functiilor pe care acestia le ocupa.

 

 

 

 

 

 

 

 

INCHEIERE

 

In concluzie am putea mentiona printr-un sir de acte normative, administrative, se incearca reglementarea juridica a unei complexe activitati, ca sistemul de administrare.

Astfel se trece de la sabloanele vechi de selectare, recrutare a personalului din administratia pulblica, la unele mult mai variate si obiective, ce ar permite incadrarea in serviciu a unor specialisti competente, care ar fi capabili sa elaboreze niste politici, programe adecvate.

Aceasta din motivul ca de calitatea functionarilor publici depinde cum este condus statul. Dar trebuie sa fim constienti de faptul ca pentru a avea guvernare buna, trebuie sa apelam la noile tehnologii propuse de stiinta administrativa accidentala, bazata de profesionalism, obiectivism si transparenta.

E de datoria noastra sa ne debarasam de mentalitatea veche, inhibata in viziunele noastre si numai asa vom reusi sa obtinem eficienta.

Metode de reformare a personalului administratiei publice sint foarte bune. Teoria administrativa ne ofera un sir de alternative, menite sa ne ulureze cautarile. Ceea ce depinde de noi este de a alege corect si a implementa pina la urma ceea ce ne-am propus si atunci rezultatele nu se vor lasa asteptate.

 

 

Scriitori romani