Monarhia si republica in gandirea lui Machiavelli
Nicolo Machiavelli s-a nascut la 3 mai 1469, la Florenta. Se tragea dintr-o veche familie de buna noblete oraseneasca, familie de guelfi, izgoniti din Florenta dupa batalia de la Montaperti. Despre copilaria sa nu se cunoaste aproape nimic. In mod sigur acesta s-a zbatut in lipsuri materiale, lipsuri de care nu v-a scapa toata viata. Mai multe lucruri nu se stiu nici despre scolile pe care Machiavelli le-a frecventat, dar, este fara indoiala faptul ca acesta ar fi urmat un fel de invatatura in stare sa ii ofere o cultura si o pregatire clasica, altfel nu s-ar fi putut angaja in postul de Secretar al Signorei Florentei.
O astfel de alegere, scoate in evidenta de la inceput ca avem de a face cu un carturar de o factura aparte. Este de notorietate faptul ca la Florenta avea sa fie angajati in slujbele politice "oameni invatati, patrunsi de cultura clasica, care sa stie sa scrie elegant latineste, sa compuna epistole abile si sa faca discursuri elocvente." La varsta de 29 de ani, Machiavelli a fost angajat la a doua cancelarie, cu insarcinarea expresa de a rezolva problemele interne ale cancelariei. In plus I se incredinteaza si functia de Secretar al Celor Zece, functie care viza si atributia rezolvarii unor afaceri externe. Va ocupa aceasta functie pana in luna noiembrie a anului 1512 cand, dupa caderea Republicii nu ii mai este acceptata nici o insarcinare politica oficiala. Inainte de angajarea sa in slujba republicii, Machiavelli fusese martorul atator evenimente petrecute in Florenta si Italia, atator rasturnari de angajamente politice, inaltari si prabusiri de oameni.
Inca de tanar, adunase un vast material de experienta In care mintea lui agera se straduia sa introduca o logica, ordine sau explicatie satisfacatoare. Dupa ce va ocupa postul de secretar, va participa direct, aflandu-se chiar in miezul celor mai importante evenimente dintre cele care vor avea loc. Astfel, il va cunoaste pe Cesare Borgia, pe care il va admira in mod deosebit, luandu-l ca model in realizarea celei mai celebre lucrari pe care a scris-o, Il Principe.
In toti cei 14 ani, cat a ocupat functia de Secretar al Florentei, Machiavelli a intrat in legatura cu oameni politici de seama epocii lui. A avut intalniri oficiale cu popi, regi, imparati si principi; a surprins in cele mai diferite ipostaze oameni stapani pe firele cele mai ascunse ale trebuirilor statului, dezvoltand inteligenta si imbogatind experienta.
Pline de semnificatii sunt misiunile sale incepute in anul 1499 cand il gasim pe langa Caterina Sforza, contesa de Imola si Forli, intalnirile sale cu Ludovic al XII -lea dar mai ales misiunea sa de la Urbino din anul 1502 pe langa Cesare Borgia care se prelungeste apoi timp de patru luni. Aceasta a reprezentat o buna ocazie pentru a-l cunoaste pe ducele Valentino, cum era numit fiul Papei , Alexandru al saselea. De asemenea, demna este si misiunea din anul 1507 la imparatul Maximilian, care ii prilejuieste cunoasterea Elvetiei, unor orase germane si de asemenea studiul Tirolului. La sfarsitul anului 1512 in Italia, evenimentele se precipita. Liga de la Cambrai, in care Franta se gasea alaturi de Papa si spanioli se desface. Apoi s-a constituit Liga sfanta, care avea un scop opus, avandu-l in frunte pe Iuliu al doilea care alaturi de spanioli, incepe lupta impotriva armatelor lui Ludovic al XII -lea .
In acelasi an revine la Florenta stapanirea Medicilor, machiavelli care fusese unul din secretarii Republicii si care colaborase activ la organizarea militiilor acestora a fost inlaturat , ba chiar suspectat de legaturi cu o conspiratie impotriva Medicilor. Inchis si torturat acesta este eliberat odata cu alegerea ca Papa al lui Leon al X-lea dar cu toate acestea a fost dat la o parte din viata publica si s-a retras din casa lui de la tara la San Casciane.
Datorita acestui repaus fortat, intrerupt de putinele calatorii si repausuri la Florenta unde participa la conversatiile din gradina Ruccelai, s-a nascut Principele si discursurile, doua opere fara de care gandirea politica moderna ar fi fost serios vaduvita in dezvoltarea si fundamentarea sa stiitifica. Se spune ca in anii cuprinsi intre aceasta retragere fortata si revenirea in viata publica pentru scurt timp si cu misiuni secundare, in 1525 alcatuiesc perioada cea mai rodnica a vietii lui. Alaturi de celelalte doua lucrari mentionate mai sus, Machiavelli a mai scris si: Decenalele Prime, Asinul de aur, Viata lui Castruccio Castracani, Matraguna, Belfagor arhidiavolul, Dialogul despre limba, Cantece de carnaval, Sonete si Bine, etc.
Aceasta a fost fara indoiala un reprezentant stralucit al Renasterii si unul dintre acei oameni celebrii apreaciati drept "titani ai gandirii , ai pasiunii si ai cuvantului" alaturi de Leonardo DaVincii.
Acesta a fost comparat cu un Columb al lumii etico-politice, datorita orizonturilor si directiilor de cercetare pe care le-a inaugurat. Se poate spune asadar ca el a fost primul ganditor care si-a indreptat atentia asupra societatii si a elaborat-o cu rigoare logica si distantare stiintifica. Machiavelli, asa cum precizeaza si el singur, nu si-a propus niciodata sa scrie tratate si povete care sa ramana fara nici o utilitate. A scris numai pentru a arata si a indica o cale de urmat pentru toti cei care nu stiu si ar dori sa stie.
De aceea, el si-a elaborat un adevarat program, un gen de manifest. Principele, in special, poate fi considerat, intr-un anumit fel, un veritabil manifest politic. Potrivit lui Machiavelli, trebuie sa vedem lucrurile cu proprii nostrii ochi si sa respingem autoritatea. Si intr-adevar, va respinge prin urmare autoritatea, dar va citi cu atentie istoria.
Antonio
Gransci analizand opera lui Machiavelli avea sa conchida ferm: "Nicolo
Machiavelli e uomo tutto della sua epoca el la sua scienza politica reppresenta
la filosofia
Dupa aceasta prezentare vom proceda la analiza lucrarii sale de capatai, Principele, pentru a prezenta republica si monarhia asa cum au fost ele zugravite de ganditorul florentin. O forma de guvernamant care sa se dovedeasca buna pentru toate locurile, timpurile si popoarele nu exista.
In final, toate formele de guvernamant se reduc la doua; monarhia si republica.
Domnia uneia singure reprezinta tiranie, domnia tuturor libertatea, dar aceste doua forme sunt bune la acelasi popor, dar la locul si timpul lor. Dupa cum vom vedea, cele mai bune forme de guvernamant sunt cele mai simple, adica monarhia si republica. Am precizat mai sus ca republica este domnia tuturor, dar cu toate ca aceasta forma este usor de formulat, situatia se schimba atunci cand este vorba de realizarea ei. Daca aruncam o privire asupra populatiei unui stat vom desprinde doua mari clase: cei care nu au nimic si muncesc numai pentru a trai si cei care au dar muncesc pentru a le spori sau macar pentru a le pastra.
Prima clasa apartine proprietarilor sau a poporului, iar cea de-a doua reprezina clasa aristocratilor. In organizarea republicana, aceste doua clase vor lua parte impreuna la guvernarea statului. In aceasta situatie, nici una dintre cele doua clase nu va putea face nimic fara cealalta, interesele lor opuse tinandu-se in frau reciproc. In situatia in care se spunem, aristocratia ar deveni puternica, ea s-ar transforma intr-o tiranie ereditara a catorva familii, adica in oligarhie. Pe de alta parte, daca plebea ar deveni peste masura de puternica ar fi pus in pericol respectul legilor iar prin violenta ar duce statul la disparitie.
De-a lungul timpului am putut observa ca, monarhiile propriu-zise sunt mult mai bune decat oligarhiile. De exemplu, intr-o monarhie, cand legile numai hotarasc se poate vorbi de existenta unei norme, daca guvernarea statului este exercitata de o singura persoana. Insa situatia se schimba radical, atunci cand la conducerea statului isi dau concursul vointele mai multor familii. Dicatand mai multe vointe se va ajunge foarte usor la anarhie, la anarhia clasei conducatoare. Am spus mai devreme ca preferabila oligarhiei este monarhia. Acest lucru poate fi inteles acum, deoarece, in cazul celei de-a doua forma de guvernamant statul va trebui sa indure patimile unui singur om, pe cand in cazul oligarhiei ar trebui sa suporte capriciile unei clase intregi.
Nevoia echilibrului intre cele doua clase aduce in scena institutiile caracteristice republicii. Vointa aristocratiei este exercitata in senat, a poporului in comitii. Interesele aristocratiei sunt aparate de ea insasi, pe cand interesele poporului sunt aparate de tribun. Iar in cazul in care cele doua clase nu se inteleg si intra in conflict este nevoie de interventia unui organ exceptional care nu poate fi altul decat dictatorul.
Machiavelli ne propune in definitiv organizarea republicana a societatii romane. Este mult mai natural ca interesul tuturor sa fie ocrotit si ingrijit de toti decat de o singura persoana. Chiar el spunea ca " in tarile in care stricaciunea e asa de inaintata incat legile nu o mai pot opri e nevoie de o putere superioara , de un rege, care sa intinda impotriva-I o mana de fier si sa ii opuna o putere absoluta". Acolo unde coruptia este foarte mare, libertatea nu face altceva decat sa amplifice si mai mult aceasta stare. Mai sus precizam ca cele mai bune forme de guvernamant sunt cele simple si extreme, urmand acum sa aduc la cunostinta ca formele de guvernamant intermediare sunt foarte primejdioase.
Pentru a intarii cele spuse mai sus vom aminti un pasaj din "Discurs asupra reformelor de introdus in constitutia Florentei" adresat de Machiavelli cardinalului Medicii, in care precizeaza ca: pentru monarhie si republica nu exista decat o singura primejdie; pentru cea dintai de a aluneca pe panta democratiei, iar pentru cea de-a doua de a aluneca pe panta absolutismului. Guvernele intermediare, sunt insa, expuse la primejdia indoita de a inclina in acelasi timp catre democratie si absolutism, si de aici provin cele mai multe revolutii.
Revenind la monarhie, trebuie sa precizam ca modul de guvernare al acestora variaza dupa originea lor. Astfel ca florentinul ne propune mai multe tipuri: cele ereditare, cele cucerite cu armele, cele castigate prin crime, cele elective, cele ecleziastice. Pentru aceste forme de guvernare nu se poate da nici o norma generala de organizare, totul fiind hotarat de vointa absoluta a monarhului. Daca nu se pot da norme de organizare statala, in schimb putem vorbi de existenta unor norme de conduita pentru principe.
Astfel, cand este vorba de monarhie, Machiavelli este de parere ca mai util este sa se dea norme de conduita pentru suveran, decat norme de organizare pentru stat. Bineinteles ca aceste norme de organizare difera dupa natura organizarii. Pentru inceput, Machiavelli se ocupa de monarhiile ereditare. Aici, suveranul spune el trebuie sa respecte traditiile si moravurile poporului peste care guverneaza, ferindu-se sa faca inovatii, deci politica lui trebuie sa fie conservatoare.
De asemenea schimbarea legilor si institutiilor trebuie sa se faca doar atunci cand imprejurarile o cer, altfel este posibil ca acesta sa piarda sprijinul celui mai important factor social, care este, poporul.
Bazate pe acelasi principiu sunt si monarhiile ecleziastice, insa, taria guvernelor este data de prestigiul credintelor religioase. Totusi, aceasta regula, judecand dupa purtarea politica a papilor, este mai usor de formulat decat de aplicat.
Dupa monarhiile mostenite, Machiavelli isi indreapta atentia asupra celor dobandite care potrivit spuselor sale sunt mai dificil de guvernat. Ele infatiseaza trei tipuri: monarhiile cucerite cu armele, cele intemeiate prin crime si tradare si cele elective.
In cazul monarhiilor cucerite cu armele, suveranul trebuie sa procedeze astfel incat populatiile cucerite sa nu simta prea greu conducerea straina. Pentru a ajunge la acest scop monarhl trebuie sa incerce pe cat posibil sa nu lezeze interesele materiale ale populatiei, sa nu puna biruri prea mari si sa isi retraga armatele cat mai repede, deaorece este stiut ca soldatii se dedau la jafuri si abuzuri sporind astfel ura celor invinsi. In locul armatelor retrase vor trebui aduse colonii de cetateni din tara de origine care sa aduca acolo spriritul national. De asemenea trebuie respectate obiceiurile si traditiile poporului cucerit, iar legile si institutiile nu trebuie schimbate decat atunci cand imprejurarile o cer.
Al doilea tip il constituie monarhiile intemeiate pe crima si tradare. Acestea sunt studiate in cazul unui tratat politic deaorece Machiavelli incearca sa ramana realist. De-alungul istoriei si-au facut aparitia pe scena politica si astfel de guvernari iar florentinul cauta si pentru ele cele mai bune reguli de guvernare.
Prima regula o constituie aceea ca uzurparile si crimele trebuie sa se intoarca in favoarea poporului. Pe buna dreptate spunea si P.P. Negulescu ca "originea suveranitatii se uita usor cand actiunea ei e binefacatoare". Uzurpatorul pentru a face bine, pentru a avea mainile libere sa faca bine, trebuie sa savarseasca toate crimele de la inceput. Machiavelli spunea insasi ca " cruzimile sunt bine intrebuintate cand sunt comise toate odata, cand nu se staruieste intransele si cand nu sunt intoarse pe cat cu putinta in folosul poporului.Cel ce uzurpeaza un stat trebuie dar sa hotarasca si execute dintr-o data toate grozaviile pe care trebuie sa le comita ca sa poata, evitand de a le reinnoi, sa linisteasca spiritele si sa le castige prin binefacere. Daca cruzimile trebuiesc comise toate deodata, situatia se schimba in cazul binefacerilor care trebuiesc sa urmeze incet care sa dureze cat mai indelungat."
Cruzimile trebuie sa fie comise toate odata pentru ca amaraciunea lor fiind mai putin simtita, sa irite mai putin. Binefacerile, dimpotriva, trebuie sa urmeze mai incet, pentru ca sa fie gustate mai mult - acestea erau cuvintele florentinului care dovedeau inca odata o deosebita patrundere psihologica.
Masurile - atat cele in bine cat si cele in rau - trebuiesc luate total , nu pe jumatate, deoarece oamenii trebuie sa fie fie mangaiati fie batuti. Daca dorim sa atacam pe cineva, trebuie sa o facem puternic astfel incat sa nu ne fie frica de razbunarea lui. Bineinteles aceste masuri trebuiesc corelate scopului, pentru ca luate propriu-zis aceste mijloace nu pot fi acceptate.
In fine, monarhiile elective apar in doua situatii diferite: prima cand aristocratia simte nevoia unui conducator care sa se opuna poporului, iar a doua cand poporul are nevoie de un conducator care sa lupte impotriva aristocratiei. Autorul nu face deosebire intre acestea si celelalte doua tipuri deoarece conduita suveranului nu trebuie influentata dupa clasa care l-a ales.
Bineinteles, aristocratia trebuie cinstita, dar interesele poporului trebuiesc favorizate. Aceasta masura este explicabila prin faptul ca obiceiurile poporului nu pot fi schimbate foarte usor, pe cand nobili suveranul poate sa faca cati vrea.
Nobilii nu pot fi niciodata demni de incredere chiar si atunci cand acestia l-au ales, deoarece omul, prin natura lui, pe cat are pe atat doreste mai mult. In al doilea rand, poporul se afla departe de suveran si astfel sentimentul inferioritatii il determina sa il respecte. Un lucru de o deosebita importanta il reprezinta faptul ca suveranul sa aiba poporul langa el in situatii de razboi atunci cand nici banii si nici fortaretele nu il pot sustine.
Chiar Machiavelli spunea ca : " nu exita o fortareata mai buna decat dragostea poporului". Precizam la inceputul lucrarii ca atat monarhia cat si republica sunt bune dupa locuri timpuri si popoare. Cu toate acestea republica este superioara monarhiei. Aceasta se explica in primul rand prin faptul ca monarhul uita mai repede de interesul general decat poporul. Interesul monarhului nu coincide intotdeauna cu interesul poporului, pe cand interesul general reprezinta interesul tuturor, adica ceea ce reprezinta pentru popor propriul lui interes.
Sub un guvernamant republican, bunastarea este mai ridicata, deoarece spune Machiavelli "fiecare cetatean e mai dispus sa isi multumeasca familia si sa dobandeasca bunuri, cand e mai sigur ca le poate pastra si toti pe intrecute, lucreaza la binele general, prin chiar faptul ca se preocupa de interesele lor particulare". In plus guvernamintele republicane se adapteaza mai usor cu schimbarile survenite in timp decat cele monarhice. Acest lucru se intampla in primul rand pentru ca un suveran isi modifica foarte greu sau deloc sistemul de guvernare - pentru ca in fond, acesta sta sub influenta caracterului si temperamentului sau.
Dimpotriva, in cadrul guvernamantului republica, oamenii sufera necontenit schimbari, si pe deasupra, acestia se deosebesc intre ei si aduc noi puncte de vedere care contribuie la buna conducere a statului.
Monarhii se schimba si ei, dar schimbarea lor nu este atat de deasa si in folosul statului. De-a lungul istoriei s-au putut vedea numeroase cazuri in care statele au decazut datorita unor urmasi imbecili.
In cadrul republicii, sefii de state se aleg pe termene mai scurte pentru ca in situatia in care acestia nu se dovedesc capabili sa poata fi schimbati.
Daca guvernamintele republicane - spune P.P. Negulescu - sunt atat de superioare de unde vine prejudecata ca poporul este incapabil sa se guverneze singur? Iar Machiavelli raspunde ca toata lumea e libera sa vorbeasca rau de popor chiar si atunci cand el domneste cu deplina putere pe cand nimeni nu vorbeste rau de principi decat cu cea mai mare paza tremuranda. Chiar daca Machiavelli isi manifesta simpatiile pentru guvernamintele republicane, nimic nu il impiedica sa recunoasca faptul ca in anumite momente guvernamintele despotice sunt mai bune.
Bibliografie:
Nicolo Machiavelli - "Il Principe"
P.P. Negulescu - "Filosofia renasterii"
Nina Facon - "Prefata la Principele"
