- APTITUDINEA - - ca latura instrumental operationala a personalitatii -
DEFINIREA APTITUDINILOR Stim cu totii ca oamenii se deosebesc intre ei dupa posibilitatile lor de actiune (practice, intelectuale, artistice, sportive,etc) si sunt executate de diversi indivizi de diverse niveluri calitative cu o eficienta mai mare sau mai mica, uneori foarte reduse. Toti oamenii normali pot executa diverse si nenumarate activitati, insa intereseaza calitatea. Toti pot sa cante, dar unii starnesc admiratie si impresioneaza,iar altii sunt deplorabili. De unde si calificarile fixate in limba de "apt pentru…" prelungite prin termeni de aptitudine, inaptitudine sau capacitate,incapacitate iar referitor la "zestrea ereditara": dotat,nedotat. Rezultatele oricarei activitati sunt evaluate si distribuite pe o scara ampla (se uzeaza de un punctaj, ce poate ajunge pana la 160, pentru testarea inteligentei), astfel incat cu usurinta se stabilesc grupele mari de slab, mediu(mijlociu) si superior.Performata ce atesta o capacitate trebuie sa fie cotata ca supramedie, situata pe o treapta din zona superioara. Pare ciudat, dar aptitudinea nu este simplu de definit, pentru ca in literatura de specialitate, conceptul de aptitudine a manifestat atitudini extrem de diverse. Unii autori de manuale de psihologie, prin aptitudine, sunt denumite o serie de alte "realitati "psihice si chiar psihofiziologice, cum ar fi predispozitiile sau capacitatile. Din perspectiva pragmatismului ;lor, Americanii, nici nu definesc aptitudinile. In dictionarele de psihologie vom intilni informatii referitoare la "masurarea aptitudinilor, dar nu si cu privire la conceptul general de aptitudine si alte concepte, cum ar fi cele de inteligenta sau creativitate.Cateva maniere distincte de definire a acestora sint relevate in cercetarea unor lucrari despre aptitudini. Definirea aptitudinilor prin opozitie cu capacitatile "Aptitudinea" este substratul congenital al unei capacitati, preexistand acesteia din urma care va depinde de dez.naturala a aptitudinilor,de exercitii si de formatia educativa .Numai capacitatea poate fi obiectul unei aprecieri directe, aptitudinea fiind o virtualitate. Stim cu totii ca oamenii se deosebesc intre ei dupa posibilitatile lor de actiune (practice, intelectuale, artistice, sportive,etc) si sunt executate de diversi indivizi de diverse niveluri calitative cu o eficienta mai mare sau mai mica, uneori foarte reduse. Toti oamenii normali pot executa diverse si nenumarate activitati, insa intereseaza calitatea. Toti pot sa cante, dar unii starnesc admiratie si impresioneaza,iar altii sunt deplorabili. De unde si calificarile fixate in limba de "apt pentru…" prelungite prin termeni de aptitudine, inaptitudine sau capacitate,incapacitate iar referitor la "zestrea ereditara": dotat,nedotat. Rezultatele oricarei activitati sunt evaluate si distribuite pe o scara ampla (se uzeaza de un punctaj, ce poate ajunge pana la 160, pentru testarea inteligentei), astfel incat cu usurinta se stabilesc grupele mari de slab, mediu(mijlociu) si superior.Performata ce atesta o capacitate trebuie sa fie cotata ca supramedie, situata pe o treapta din zona superioara. Aptitudinea este interpretata ca o conditie congenitala a unei anumite modalitati de eficienta. Dupa opinia unor autori aceasta definitie nu este acceptata. "Chiar daca am reusi sa diminuam influenta oricarei formatii educative sistematice, nu vom putea niciodata cunoaste substratul congenital decat in starea in care l-au adus conditiile de viata ale subiectului si le-a cunoscutg, inainte de a fi examinat, conditii ce sunt in functie de factori sociali economici,Reiese, din cele din urma definitii ca aptitudinea este anterioara capacitatii, ea este o conditie a ei, doar o virtualitate. Acest fapt a fost intuit de unii psihoti sai romani."Capacitatea, este aptitudinea plus castigul ei in calitate si cantitate, venit prin exercitiu (Fl.Stefanescu Goanga, apnd:[19],p.86). Fara a fi intrutotul incorecta, dar nici intrutotul corecta, o asemenea maniera de definire a aptitudinilor, sugereazaistenta unei relatii ca de la o parte la intreg, la (aqptitudinea) putand fi considerata doar ca un saegment de capacitati, care alaturi de aptitudini cuprinde si segmente. Este evident ca intre aptitudini si capacitati nu exista doar diferente de sfera.Aptitudinea se demonstreaza intotdeauna prin reusita in activitati.Aptitudinile constituie latura instrumentala si executiva a personalitatii. Aptituidinile sunt subsisteme sau sisteme operationale , superior dezvoltate care mijlocesc performante supramedii in activitate. Aptitudinea arata ce poate individul, nu ce stie el. Inteligentul(individul), extrage dintr-un minim de cunostinte un maxim de efect. 4.) - Definirea aptitudinilor prin raportarea la finalitatea functionarii lor. Majoritatea psihologilor, atunci cand definesc aptitudinile se refera la rezultatul intrari lor in functiune. Finalitatea aptitudinilor o reprezinta obtinerea unui randamnent superior mediei,intr-un anume domeniu de activitate."Aptitudinea este orice insusire psihica sau fizica considerata sub unghiul randamentului."(47).La fel crede si T.G.Andrews (1952), ca aptitudinea este posibilitatea unui individ de a dobandi sau ameliora un anumit randament ,daca se gaseste in conditii favorabile si binenteles, daca este antrenat.Notiunea de randament se refera atat la calitatea cat si la cantitatea activitatilor subiectului,la usurinra sau rapiditatea cu care se desfasoara activitatea. Recent,notiunea de randament a flost inlocuita cu cea de :comportament eficient. Aptitudinea este o formatiune psihologica complexa la nivelul personalitatii care faciliteaza un comportament eficient al individului in cadrul activitatii. Definirea aptitudinilor prein sesizarea continutului lor specific
Aptitudinea este o insusire complexa de personalitate, produs complex al intregii personalitati, al intregii experiente, al vitalitatii fizice al echipamentului informational ori al desprinderii, al metodelor de al integrarii sau conflictului intereselor, al capacitatilor intelectuale. Se poate observa in structura aptitudinilor se introduc o multitudine de componente psihice (deprinderi, informatii, inmterese,capacitati0. Fiecare dintre cele trei maniere de definire a aptitudinilor atrage atentia asupra unor caracteristici ale acestora,dar nici una dintre ele nu solutioneaza complet problema. Am putea iesi din impas, in aceste printr-o definire generala. Conditii printr-o definitie generala si sintetica a aptitudinilor, insotita de explicatii suplimentare: Aptitudinera reprezinta un complex de procese si insusiri psihice individuale, structurate intr-un mod original, care permite efectuarea cu succes a anumitor activitati. Nu orice insusire psihica este o aptitudine, ci numai cea care ii diferentiaza pe oameni in privinta posibilitatii de a atinge performante superioare in diverse activitati. O serie de insusiri (pripeala, lenea, nervozitatea, incetineala reactiilor etc), desi sunt individuale nu pot fi considerate ca aptitudini, deoarece ele nu faciliteaza activitatea si o si impiedfica. Insa, insusirea care asigura indeplinirea activitatii la un nivel superior calitativ poate fi considerata aptitudine.Insusiri ca(priceperi, cunostinte,deprinderi) asigura si ele indeplinirea activitatii insa la un nivel mediu, obisnuit uneori stereotipizat chiar automatizat si nu trebuie confundate cu aptitudinile. Insusirile izolate, separate unele de altele, se imbina si se sintetizeaza intr-un tot unitar. Deci ,pentru ca o insusire psihica sa fie aptitudine trebuie sa satisfaca o serie intreaga de cerinte si anume: sa fie individuala, diferentiatoare in planul randamentului activitatii; sa asigure efectiv finalitatea activitatii; sa contribuie la realizarea unui nivel calitativ superior al activitatii; d) sa dispuna de un mare grad de operationalitate si eficienta; Forma calitatii superioara de manifestare a aptitudinilor complexe este talentul. Acesta se deosebeste de aptitudine prin gradul inalt de dezvoltare a aptitudinilor si mai ales prin imbinarea lor corespunzatoare,ceea ce face posibila creatia de valori noi si originale.Forma cea mai inalta de dezvoltare a aptitudinilor care se manifesta intr- o activitate de importanta istorica pentru viata societatii,pentru progresul cunoasterii umane a culturii, a tehnicii,stiintei,conducand la o puternica originalitate o reprezinta geniul [vezi(246);(19)]. - Ca si criterii de evaluare a aptitudinilor- se poate observa lesne,din chiar definitiile de mai sus,prezenta sau absenta aptitudinilor la un individ se face dupa rezultatul obtinut sau dupa o serie de caracteristici ale acestuia (originalitate, noutate, eficienta). Aceasta constatare ridica o problema: se poate evalua aptitudinea numai dupa produs, dupa ceea ce se obtine? Aici facem referire la exemplul cu cei doi elevi din zece care au rezolvat bine,chiar performant o anumita problema,Daca analizam procesul prin care s-a ajuns la obtinerea acestui produs aprecierea noastra va fi mai exacta,descoperim,posibil,ca unul din cei doi elevi a solutionat problema intr-un timp record (scurt) din proprie initiativa si fara ajutor,pe o cale noua, poate chiat neobisnuita, in timp ce al doilea elev a consumat timp mai mult, a primit ajutor, a fost impins, iar calea rezolvarii a fost comuna,chiar banala. Abia acum putem afirma ca produsul obtinut de primul elev se datoreaza prezentei aptitudinilor, in timp ce produsul obtinut de al doilea elev este rezultatul muncii, efortului, a altor capacitati psihice decat a prezentei aptitudinilor. In concluzie,aprecierea prezentei sau absentei aptitudinilor la un subiect trebuie facuta nu numai dupa particularitatile laturii procesuale(durata,viteza,noutatea procedeului utilizat): Diferentele aptitudinale dintre doua sau mai multe persoane atunci cand procesele ssi produsele sunt asemanatoare le evaluam dupa: latura structural-functionala a aptitudinii,dupa comportamente si mai ales dupa modul de relationare a acestora. Tori(relativ) dispunem de capacitatea de a diferentia sunetele, culorile sau formele, de reprezentari vizuale de spirit de observatie, reprezentari auditive, de operatiile pentru efectuarea calculului matematic, dar nu fiecare dintre noi suntem, muzicieni,pictori,matematicieni. Rezulta ca aptitudinile sunt adevarate sisteme operationale ce presupun relationarea si interactiunea reciproca a componentelor lor,in urma carora apar fenomene,ca cel al compensarii ce asigura functionalitatea si eficienta lor maxima. Diferentele aptitudinale dintre oameni, fizionomia lor specifica pot fi evaluate si dupa alt criteriu: dupa locul si rolul aptitudinilor in structura personalitatii, dupa cum se raporteaza si se leaga de alte elemente ale vietii psihice. De exemplu: Al. Rosca si B.Zonga(204) afirmau ca orice proces psihic raportat la functia sau la procesul sau dobandeste caracterul de aptitudine - Procesul gandirii, raportat la functiile sale (abstractizarea, rezolvarea problemelor,generalizarea) dobandeste caracterul de aptitudine si devine o componenta esentiala a inteligentei. Potrivit acestui punct de vedere s-ar parea ca aptitudinile sunt configurarii de procese psihice, dar, in realitate ele sunt mai mult decat simple configuratie a proceselor psihice, deoarece pe langa procese psihice sunt constituite dintr-o multime de alte insusiri si calitati psihice legate prin relatii complexe si dispunand de o determinare reciproca, sunt insusiri sintetice ale intregii personalitati si nu al unuia sau altuia dintre procese psihice componente. Procesele si insusirile lor psihice nu pot fi concepute separat de intreaga configuratie psihica a persoanei, dupa cum nu pot fi "topite" intr-un tot nediferentiat,intr-o masa omogena lipsita de diferentieri interne. O problema controversata a aptitudinilor o reprezinta caracterul lor inascut sau dobandit; S-a crezut ca ele ar fi un "dar de la divinitate", in felul acesta formulandu-se teoriile spiritualitate, mai apoi ele au fost considerate ca fiind innascute si transmise ereditar. Astfel au luat nastere teoriile biologizante (lucrarea lui Galton, intitulata sugestiv "Hereditary Genius"-1869) care demonstra si lansa, prin argumente ideea geniului innascut.In esenta se aduc doua categorii de argumente: transmiterea aptitudinilor de la parinti la urmasi manifestarea pretimpurie a aptitudinilor La aceste argumente s-au adus ,contraargumente: nu toti urmasii (unor personalitati) au manifestat aptitudini; exista si cazuri de manifestare tirzie a aptitudinilor (exemple: Walter Scott si-a scris primul roman in jurul varstei de 30 ani, Cervantes si-a publicat opera capitala pe la 60 de ani; Unele personalitati au avut grave dificultati chiar in domeniul in care s-au remarcat - Newton era ultimul din clasa, Napoleon a fost un mediocru in liceul militar, Roentgen a fost eliminat din scoala cu calificativul "cretin incurabil", Verdi a fost respins la Conservator, Moliere n-a putut invata sa citeasca mult timp, Hegel la absolvirea seminarului a primit calificativul "idiot",etc). Numeroase demonstratii concludente in legatura cu faptul ca factorii ereditari joaca un rol important in aptitudinile umane,nu ne pot abate de la parerea ca factorii mediului inconjurator pot juca un rol crucial ca sursa de diferentiere individuala. Aptitudinile ca moduri interne de actiune rapida, precisa, originala si eficienta se "decupeaza" si se formeaza dupa modelul activitatii externe, a componentelor si formelor ei concrete". Relatia dintre aptitudini, activitate si predispozitii, pe langa problema teoretica, ridica si o importanta problema practica: pe atitudine trebuie sa manifeste educatorul fata de aptitudini? In procesul formarii aptitudinilor conteaza nu atat ereditatea ori mediul,cat calitatea lor.Cand calitatea celor doua categorii de factoori ereditari si de mediu este mult prea diferita, efectele asupra aptitudinilor sunt nefevorabile. In anumite cazuri limita, insa, diferentele de calitate a celor doua categorii de factori pot duce la efecte benefice ca urmare a intrarii in functiune a fenomenului compensarii. Daca factorii ereditari coincid cu cei sociali din punct de vedere al calitatii lor, atunci performantele sunt maxime.
