Statutul juridic al organizatiilor internationale
Personalitatea internationala
Pana la crearea Organizatiei Natiunilor Unite, in literatura de drept international au existat putine opinii in legatura cu statutul organizatiilor internationale, si anume, daca ele au sau nu personalitate juridica. Referindu-se la Comisia pentru reparatii creata in urma primului razboi mondial, J. F. Williams afirma: 'Intregul comportament al Comisiei a fost in concordanta cu teoria beneficiului unei personalitati distincte in lumea internationala. Ar fi fost prin urmare dificil sa te indoiesti de faptul ca ea poseda personalitate internationala. Vechea dogma potrivit careia statele sunt singurele subiecte de drept international nu poate fi sustinuta in continuare'.
Un pas inainte pe linia recunoasterii personalitatii acestor organizatii s-a facut prin modusul vivendi din 1926 incheiat intre guvernul elvetian si Liga Natiunilor, care statua ca 'Liga, posedand personalitate internationala si capacitate juridica, nu poate fi, in principiu, potrivit regulilor dreptului international, chemata in fata tribunalelor elvetiene fara consimtamantul sau expres'.
Autorii Cartei Natiunilor Unite s-au preocupat de precizarea statutului Organizatiei inca din perioada redactarii ei, la Dumbarton Oaks. Un amendament prezentat de Belgia in cadrul lucrarilor Comitetului IV/2 pleda in favoarea recunoasterii exprese a personalitatii juridice a Organizatiei, acesta fiind formulat astfel: 'Partile la prezenta Carta recunosc ca Organizatia pe care o creeaza poseda personalitate internationala, cu drepturile care decurg din aceasta'. Dorindu-se se pare, sa se evite posibilitatea considerarii Organizatiei ca fiind un suprastat, s-a ajuns in final la un compromis, astfel cum se prezinta articolul 104 al Cartei, si anume ca 'Organizatia se va bucura pe teritoriul fiecarui membru al sau de capacitatea juridica necesara pentru exercitarea functiunilor si indeplinirea scopurilor sale'.
Unicul act constutiv care consacra in mod expres alaturi de capacitatea juridica si personalitatea internationala a Organizatiei este Conventia de la Chicago din 1944 de creare a Organizatiei Aviatiei Civile Internationale (O.A.C.I.), in care se prevede ca 'Organizatia se va bucura pe teritoriul fiecarui stat contractant de capacitatea juridica necesara exercitarii functiunilor sale. Ea va avea personalitate juridica deplina pretutindeni unde Constitutia si legile statului interesat o vor permite'.
Conventia generala asupra privilegiilor si imunitatilor O.N.U. din 13 februarie 1946, ca si Conventia privind privilegiile si imunitatile institutiilor specializate din 21 noiembrie 1947 consacra de asemenea in mod expres personalitatea juridica a O.N.U. si a institutiilor specializate.
Dupa avizul Curtii Internationale de Justitie din 1949 in problema repararii pagubelor suferite de serviciul Natiunilor Unite personalitatea juridica internationala a O.N.U. nu a mai fost contestata, la opinia Curtii raliindu-se toti autorii.
In avizul sau C.I.J. arata ca 'personalitatea este indispensabila pentru indeplinirea scopurilor si principiilor din Carta si ca functiile si drepturile Organizatiei pot fi explicate numai pe baza existentei, intr-o masura larga, a personalitatii internationale'.
In continuare, referindu-se la natura O.N.U., Curtea a declarat ca 'aceasta nu este acelasi lucru cu a spune ca ea este un stat, ceea ce cu siguranta nu este sau ca personalitatea sa juridica, drepturile si indatoririle sale sunt aceleasi ca si ale unui stat. Aceasta inseamna ca ea este un subiect de drept international capabil sa aiba drepturi si obligatii internationale, precum si capacitatea de a-si realiza drepturile sale pe calea unei reclamatii internationale'.
Capacitatea de a prezenta reclamatii internationale este inerenta personalitatii internationale.
Unul dintre argumentele invocate de Curte in sprijinul opiniei sale se referea la capacitatea Organizatiei (art. 43, 57, 63 din Carta) de a incheia tratate internationale, parere impartasita de altfel si de Comisia de drept international care considera ca 'toate entitatile ce au capacitatea de a incheia tratate au in mod necesar si personalitate internationala'. Aceasta nu inseamna insa, dupa cum arata D. W. Bowett, ca este adevarata si cealalta posibilitate, ca personalitatea juridica internationala confera prin ea insasi capacitatea de a incheia tratate internationale. Aceasta aptitudine se poate determina numai pe baza dispozitiilor actelor constitutive ale acestor organizatii.
Desi Carta nu defineste natura Organizatiei din punct de vedere al dreptului international, anumite atributii pe care i le confera, indeosebi capacitatea de a incheia tratate cu statele membre si cu alte organizatii internationale, presupun existenta personalitatii juridice a O.N.U.
Cresterea numarului si a importantei organizatiilor internationale s-a rasfrant in nemijlocit si asupra modului lor de activitate, ele evoluand de la 'cadru de reflectie colectiva' catre mecanisme de actiune in viata internationala. Necesitatea indeplinirii scopurilor statutare pentru care ele au fost infiintate a impus acestora stabilirea unor relatii cu caracter juridic cu alte subiecte de drept international (state sau organizatii internationale).
Recunoasterea lor drept subiecte de drept international implica determinarea in prealabil a capacitatii lor de a participa in nume propriu la asemenea raporturi juridice internationale, individualitatea lor structurala fiind doar unul dintre elementele care trebuie avute in vedere la aprecierea acestei calitati.
Masura in care acestea vor putea apare in raporturile juridice internationale, in relatii cu alte subiecte de drept international, este hotaratoare pentru recunoasterea personalitatii lor juridice. Daca pentru state stabilirea de raporturi juridice cu alte subiecte de drept international este o forma de manifestare a personalitatii lor, situatia organizatiilor internationale este din acest punct de vedere diferita. Personalitatea lor internationala este conditionata de existenta posibilitatii pentru ele de a lua parte la asemenea raporturi juridice cu caracter international. In alti termeni, statele participa la aceste raporturi tocmai in virtutea personalitatii lor, in timp ce personalitatea organizatiilor internationale poate exista doar ca o consecinta a acestei posibilitati de a participa la asemenea raporturi.
Componenta lor statala si natura scopurilor pe care le urmaresc, care proclama drept mijloc de realizare cooperarea dintre state, confera prin urmare acestor organizatii dreptul de a participa la raporturile internationale, ele fiind prin esenta lor atat un cadru de apropiere intre state, cat si un instrument de infaptuire a acestei apropieri. Este neindoielnic faptul ca atunci cand actioneaza in aceasta ultima calitate, ele apar in raporturile juridice internationale in nume propriu, ca entitati distincte.
Este adevarat insa ca organizatiilor internationale li se va putea recunoaste aceasta capacitate de a participa in nume propriu la raporturile juridice internationale doar in masura si in limitele in care ele au nevoie (pentru indeplinirea scopurilor lor) de a intra in relatii juridice cu alte subiecte de drept international.
Tocmai aceasta face ca personalitatea lor juridica internationala, calitatea lor de subiecte de drept international sa fie limitata, derivata si secundara. Urmarind, potrivit actelor lor constitutive, sa indeplineasca anumite functii, personalitatea lor are in acelasi timp un caracter functional, in sensul ca aceasta este atribuita de catre state in scopul realizarii unor functii precise si determinate. Orice incalcare sau indepartare de la acestea va fi in ultima instanta contrara vointei statelor membre.
In aprecierea personalitatii juridice internationale a organizatiilor trebuie sa se aiba de asemenea in vedere caracterul raporturilor juridice internationale la care acestea pot participa, capacitatea lor de actiune fiind, dupa cum s-a aratat, limitata.
Organizatiile internationale, subliniaza Gr. Geamanu, pot deveni subiecte de drept numai in raporturile juridice internationale strict necesare realizarii scopurilor pentru care au fost create.
Sfera acestor raporturi este asadar conditionata de scopurile pentru care au fost create, de unde rezulta in consecinta ca si personalitatea lor juridica este supusa acelorasi restrangeri.
Dupa parerea autorului britanic I. Brownlie, criteriile care stau la baza personalitatii juridice a organizatiilor internationale sunt:
asociatie permanenta de state;
distinctia din punct de vedere a capacitatii juridice si scopurilor intre organizatii si statele care le compun;
existenta unei capacitati juridice ce ar urma sa se exercite pe plan international si nu doar in cadrul national al unuia sau unor state.
Potrivit unei alte opinii, la considerarea unei organizatii internationale drept persoana juridica trebuie avute in vedere, in mod cumulativ, urmatoarele criterii:
componenta sa statala;
existenta unor scopuri ce intereseaza un numar insemnat de state;
izvorul ei international (tratatul pe baza caruia a fost infiintata);
posibilitatea de a participa la raporturi de drept international.
Acestor elemente trebuie sa li se adauge, dupa parerea noastra, capacitatea unei organizatii internationale de a exprima in relatiile sale cu alte subiecte de drept o vointa proprie.
Acordurile incheiate de O.N.U. (precum si de catre celelalte institutii specializate) cu un mare numar de state, inclusiv cu state care nu fac parte din Organizatie, atesta aptitudinea sa de a exprima o astfel de vointa. In limitele deja aratate, organizatiile internationale se bucura de anumite drepturi proprii, care le sunt necesare pentru indeplinirea functiunilor lor. Intre aceste drepturi se numara si privilegiile si imunitatile de care se bucura ele pe teritoriul statelor membre. Acordarea acestor privilegii si imunitati constituie un alt criteriu pentru recunoasterea calitatii lor de subiecte de drept international, a personalitatii lor juridice internationale.
In incercarile de a pune pe picior de egalitate organizatiile internationale cu statele si de a promova in acest fel ideea necesitatii unei organizatii suprastatale, ca mijloc de a impune respectarea normelor dreptului international, de a asigura pacea si securitatea, o serie de autori din occident nu ezita sa se foloseasca si de acest element - personalitatea juridica internationala a organizatiilor internationale - ca argument in sprijinul tezelor lor. Este frecvent citata in acest sens opinia juristului norvegian F. Seyersted care sustine ca 'o organizatie internationala odata creata este subiect de drept international si in aceasta calitate ea are aceleasi capacitati, potrivit normelor dreptului international, ca si orice alt subiect de drept international, afara doar daca este exclusa prin anumite reguli speciale sa indeplineasca unele acte'.
Admiterea unui asemenea teze contrazisa si de avizul C.I.J. din 1949 (care subliniaza ca recunoasterea personalitatii juridice a O.N.U. nu inseamna, sub nici o forma, a-i conferi caracterul unui suprastat) s-ar putea face doar prin negarea deosebirilor fundamentale care exista intre state si organizatiile internationale.
Astfel, in timp ce statele se constituie prin putere proprie, se bucura de suveranitate - organizatiile internationale iau fiinta numai prin vointa concordanta a statelor care le compun, sunt o creatie a acestora. Suveranitatea apartine numai statelor si niciodata organizatiilor internationale.
Din punct de vedere al personalitatii juridice, orice stat este si subiect de drept, in timp ce numeroase organizatii sunt lipsite de o asemenea insusire. Chiar si acelea care intrunesc cerintele pentru a fi subiecte de drept international sunt, dupa cum s-a aratat, diferentiate prin intinderea capacitatii lor, aceasta fiind restransa la drepturile si obligatiile inscrise in actele lor constitutive. Statele au avantajul ca se bucura in deplinatatea calitatii lor de subiecte de drept international.
Este prin urmare greu de admis ca statele (care in general sunt reticente in a recunoaste exceptii de la competenta lor) ar consimti sa creeze entitati scoase de sub controlul lor si pe care, mai mult, le-ar subventiona.
