Organizarea de stat si institutii juridice in perioada dictaturii regale

Organizarea de stat si institutii juridice in perioada

dictaturii regale (11.02.1938 - 6.09.1940)

Dreptul constitutional

Pe baza prevederilor constitutionale si ale legilor ordinare date in aplicarea

principiilor Constitutiei din 1938, intreaga putere era concentrata in mana

unei singure persoane - dictatorul. Constitutia din 1938 a declarat pe rege

cap al statului(art. 30).

Prin Constitutia din 1938 s-a instaurat un regim de dictatura autoritara.

Regele a avut in competenta sa: initiativa legilor (art. 31, alin.al VII-lea),

sanctionarea si promulgarea legilor, cu mentiunea ca el putea sa refuze

sanctionarea legilor (art. 31, alin.al IV-lea), dreptul de a face in orice

privinta ,,decrete cu putere de lege'.

La intarirea puterii autoritare a regelui, alaturi de aceste prevederi, o

importanta contributie a avut-o si dreptul regelui de a numi senatori (art. 63

al Constitutiei din 1938 ; art. 67 ale Legii electorale pentru Adunarea

deputatilor si Senat, din 9 mai 1939).

Regele, in calitate de de sef al activitatii executive, a numit si revocat

ministrii sai ( art. 46, alin. 1), a numit si confirmat in functii publice.

Prin art. 44 al Constitutiei din 1938 regele a fost scutit de raspundere,

persoana lui a fost declarata iinviolabila.

Parlamentul. Cu toate ca a fost constitutia dictaturii de tip autoritar,

Constitutia din 1938 a inscris in art. 29 ca: ,, Toate puterile statului emana de

la natiunea romana' si ca aceasta nu le putea exercita decat prin delegatie

si numai dupa principiile si regulile constitutionale.

Parlamentul s-a compus astfel:

a) Adunarea deputatilor, conform art. 61, din deputati alesi , ,,de

cetateni romani, care au varsta de 30 de ani impliniti si practicau efectiv o

indeletnicire in vreuna din urmatoarele trei categorii:

1. Agricultura si munca manuala

2. Comertul si industria

3. Ocupatii intelectuale.

Alegerea se gace cu vot secret, obligator si exprimat prin scrutinul

uninominal, pe circumscriptii care sa asigure reprezentarea felului de

indeletnicire a alegatorilor'.

b) Senatul, s-a compus, dupa prevederile art. 63, din senatori numit,

senatori de drept si senatori alesi. Numirea o facea regele.

In legatura cu senatorii de drept se observa ca, de acum, intrau in aceasta

categorie toti principii familiei regale ( art. 8, pct.b). Regele urma sa

transforme parlamentul intr-o anexa.

3) Guvernul. Mergand pe linia lichidarii principiilor regimului parlamentar,

care era in contradictie cu dictatura regala autoritara, Constitutia din

februarie 1938 a abandonat regula dupa care ministrii trebuiau sa fie

recrutati din randul majoritatii parlamentare si, ca atare, sa se bucure de

sprijinul parlamentarilor (al majoritatii acestuia) in exercitiul activitatii lor. Pe

aceasta linie s-a statuat ca: ,,Ministrii exercita puterea executiva in numele

regelui, in conditile stabilite de Constitutie si pe a lor raspundere'.

Dreptul administrativ

In legatura cu organele centrale ale administratiei de stat, s-a aratat la dreptul

constitutional ca regele a fost decretat unic sef al executivului, aceasta

activitate realizand-o prin guvernul sau. In cadrul guvernului si al intregului

aparat central al administratiei de stat, datorita intensificarii interventiei

statului in viata economica, au fost create o serie de ministere si institutii

centrale, altele reorganizate. Astfel, a fost infiintat Consiliul de coroana - cu

caracter permanent, ca organ consultativ; a fost reorganizat Consiliul

superior economic; a fost reorganizat Ministerul Industriei si Comertului si

transformat in Ministerul Economiei Nationale.

Prin Decretul-lege nr. 2370 din 12 iulie 1940 s-au contopit Directia

Generala a Politiei cu Corpul de jandarmi si cu Prefectura politiei

municipiului Bucuresti si s-a creat Directia Generala a Politiei si

Sigurantei Statului.

In privinta organizarii teritorial-administrative a tarii, Constitutia din 1938 a

stabilit prin art. 79 ca ,,institutii admiinistrative sunt statornicite prin legi',

lasand astfel legiuitorului ordinar latitudinea reglementarii in materie. La 14

august 1938 a fost elaborata Legea administrativa(promulgata prin Inalt

Decret-regal nr. 2919).

Unitatile cu personalitate juridica au fost comuna si tinutul, judetul

devenind, alaturi de plasa, o simpla unitate de control (art. 1).

1) Comuna (titlul II, art. 3-52): urbana, rurala si statiune

balneo-climaterica, a fost condusa de:

a) Primar - numit pe sase ani de prefectul judetului, pentru comunele rurale

si urbane neresedinta, de rezidentul-regal, pentru comunele urbane resedinte

de judete, si prin decret-regal la propunerea Ministerului de Interne pentru

statiunile balneo-climaterice si municipii, cerandu-se indeplinirea unor

conditii de studii si varsta si, bineinteles, in primul rand oamenii atasati

regimului dictaturii regale.

Competenta primarului a fost de sef al administratiei comunale si de

presedinte al consiliului comunal. ,,El reprezinta comuna, are initiativa si

decide in toate chestiunile locale, in afara de acelea pentru care legea cere

votul deliberativ al consiliului' (art. 15).

b) Consiliul comunal, compus din membri alesi si membri de drept,

mandatul primilor fiind pe sase ani, al celor din urma pe durata functiei care

le-a dat calitatea de consilieri de drept. Cu toate ca legea a statuat,

prin art. 31, ca acest organ avea si drept de decizie, enumerarea cazurilor

(facuta de acest articol) arata clar caracterul minor al domeniilor in care

acest organ putea decide, el ramanand, in principal, organ consultativ.

2) Tinutul (titlul III, art. 53-95) a fost condus de:

a) Rezident regal care era numit pe sase ani prin decret regal.

Prin art. 62, legea administrativa a stabilit ca rezidentul regal era 

reprezentantul guvernului in tinut si administratorul tinutului.

b) Consiliul tinutului era compus din membri alesi (dupa sistemul

corporativ).

Organizarea judecatoreasca

Prin Decretul-lege pentru introducerea starii de asediu, din 11 februarie 1938

(starea de asediu a fost extinsa pe tot cuprinsul tarii), s-a stabilit ca ,,Starea

de asediu prevazuta in prezentul decret se va ridica cand se va crede

oportun' (art. 6). Aceasta a insemnat permanentizarea starii de asediu.

Legea pentru organizarea judecatoreasca din 20 august 1938 nu a mai

prevazut intre instantele de judecata curtile de jurati si a creat doua feluri de

judecatori (noua fiind judecatoria comunala), a lichidat de fapt si

inamovibilitatea magistratilor, masura care, alaturi de prevederea ca

,,Hotararile organelor puterii judecatoresti se pronunta in numele legii si se

executa in numele regelui', a creat largi posibilitati pentru amestecul regelui,

direct sau prin intermediul guvernului, in activitatea instantelor de judecata,

masura care urma a contribui la consolidarea regimului dictaturii regale.

Dreptul civil

In materie de guvernat existau, in principal, dispozitiile Codului civil roman

din 1864 si ale legilor elaborate ulterior in completarea sau pentru

modificarea acestui cod. In timpul dictaturii regale au fost elaborate legi

importante in materie si ne vom referi, in analiza institutiilor dreptului civil,

numai la dispozitiile acestora.

1) Proprietatea si dreptul de proprietate.Caracteristica fundamentala a

legislatiei elaborata in timpul dictaturii regale a constituit-o grija deosebita

pentru apararea, consolidarea si dezvoltarea proprietatii particular-capitalista.

2) Capacitatea juridica a persoanei.Dictatura regala s-a caracterizat, in

primul rand, prin limmitarea pana la lichidare a drepturilor si libertatilor

democratice, printr-o politica nedemocratica, perioada dintre lovitura de stat

din februarie 1938 si trecerea la regimul dictaturii totalitare cunoscand multe

masuri legislative care au pus in practica politica autoritara a dictaturii regale.

Prin art. 10, Constitutia din 1938 a stabilit ca: ,,Romanii se bucura de

libertatea constiintei, de libertatea muncii, de libertatea invatamantului, de

libertatea presei, de libertatea intrunirilor, de libertatea de asociere si de toate

libertatile din care decurg drepturi, in conditiile stabilite prin legi'. Actele

normative care au fost elaborate in aplicarea acestor prevederi

constitutionale si al caror autor principal a fost regele-dictator, n-au creat

cadrul favorabil exercitiului drepturilor si libertatilor cetatenesti. Prin ele au

fost ingradite si apoi lichidate o serie de drepturi si libertati democratice,

poporul roman suportand consecintele unei astfel de politici.

Trecerea de la autoritarism  la totalitarism s-a manifestat si prin

transformarea, in 22 iunie 1940, a Frontului Renasterii Nationale in

,,Partidul Natiunii' , partid unic si totalitar (art. 1), pusa sub conducerea

suprema a regelui, care numea forurile superioare ale partidului si hotara

singur ,,normele de organizare, functionare si disciplina'. Acest partid caruia

urma sa-i revina rolul de a indruma ,,Viata morala si materiala a natiunii si

statului roman', a fost decretat institutie de drept public (art. 2).

Desi prin Constitutia din 1938 s-a proclamat ca: ,,toti cetatenii romani, fara

deosebire de origine etnica si credinta religioasa, sint egali inaintea legii,

datorindu-i respect si supunere' (art. 5), regimul dictaturii regale a luat o

serie de masuri legislative care au contrazis-o. Pe aceasta cale s-au

perfectionat dispozitiunile Legii pentru utilizarea personalului romanesc in

intreprinderi, din 16 iulie 1934, si s-a elaborat o vasta legislatie cu privire la

cetatenie si nationalitate.

Dreptul penal

Politica dictaturii regle s-a caracterizat, ca expresie a continutului ei

represiv, prin amplificarea faptelor incriminate si prinr-o inasprire

nemaipomenita a regimului pedepselor.

Cele doua coduri penale: Codul penal pus in aplicare in 1937 si

Codul justitiei militare, din acelasi an, au fost supuse unor completari si

modificari substantiale, in domeniul cel mai vizat fiind cel al asa-numitei

,,ordini publice si sigurante ale statului'.

a) Infractiunea. Incepand cu Decretul-Lege din 17 februarie 1938, pentru

modificarea legii pentru reprimarea unor infractiuni contra ordinei

publice si a Legii pentru apararea ordinei de stat , si cu Legea pentru

reprimarea unor noi infractiuni contra linistei publice, din 25 februarie

1938, masurile dictaturii regale au amplificat faptele incriminate.

Inasprirea regimului incriminarii - constanta a politicii penale a dictaturii

regale - a atins o culme de trista faima prin dispozitiile Decretului-Lege din

22 iunie 1940, pentru apararea ordinei politice unice si totalitare a statului

roman, care a incriminat ca ,,delict de uneltire contra ordinei politice a tarii:

faptul de a propovadui prin viu grai sau prin scris schimbarea organzarii

poitice a tarii asa cum a fost stabilita prin Decretul-Lege de infiintare a

,,Partidului Natiunii'; faptul de a constitui sau organiza asociatiuni secrete ;

faptul de a reconstitui asociatiuni dizolvate sau de a continua activitatea lor;

orice fapt tinzand a arunca discredit asupra organizatiunii politice unice ca

regcunoscuta de lege sau a-i zadarnici activitatea (art. 1)'.

b) Pedeapsa. Semnalul inaspririi regimului pedepselor l-a dat Constitutia

din februarie 1938, care, prin alin.al II-lea al art. 15, a prevazut: Consiliul de

Ministri putea decide in viitor aplicarea pedepsei cu moartea si in timp de

pace, ,,pentru atentate contra suveranului, membrilor familiei regale, sefilor

statelor straine si demnitarilor statului din mobile in legatura cu exercitiul

functiunilor ce le sint incredintate, precum si in cazurile de tilharie cu omor

si asasinat politic'. Aceasta prevedere constitutionala a fost concretizata

de Jurnalul Consiliului de Ministri, din 24 mai 1938, pentru introducerea

provizorie a pedepsei cu moartea, prevazandu-se ca aceste dispozitii nu

erau valabile decat ,,pe termen de un an' (art. 2).

In aceasta perioada, au fost elaborate alte legi in materie penala, care,

incriminand o serie de fapte sau facand completari Codului penal, Codului

justitiei militare si altor legi in materie, au inasprit deosebit regimul

pedepselor.

Pe linia inaspririi represiunii, masurile legislative din domeniul asa-numit al

,,linistei publice, ordinei de stat si siguranta a statului' au dispus ca, in cazul

faptelor de ele incriminate, acestea ,,nu pot fi considerate ca infractiuni

politice' (art. 28 al Legii pentru reprimarea unor infractiuni contra linistei

publice, din 25 februarie 1938), cu toate ca faptele incriminate de aceasta

legislatie au avut un caracter politic.

Dreptul procesual

Din punctul de vedere al competentei, foarte multe cauze penale au fost date

justitiei militare, datorita permanentizarii starii de asediu.

In privinta procedurii dupa care urmau a fi judecate infractiunile, art. 43 al

Decretului-Lege din 15 aprilie 1938, pentru apararea ordinei de stat a fost

categoric ,,Toate infractiunile prevazute de aceasta lege se vor judeca dupa

procedura flagrantelor delicte, chiar daca nu sant intrunite conditiile

art. 226 din Coduri de procedura penala', unele din masurile legislative

facand referire directa la Legea Micului parchet din 1913.

Judecata urgenta, rapida si comprimata a fost caracteristica pentru

procedura penala din aceasta etapa, in Raportul primului ministru catre

Consiliul de Ministri, la Decretul-Lege din 15 aprilie 1938, pentru apararea

ordinei de stat, aratandu-se, ca motivare a elaborarii acestui act normativ, ca:

,,Pentru a inlesni sanctionarea cit mai prompta a noilor infractiuni, am

stabilit ca judecarea lor, se va face dupa procedura de judecata a flagrantelor

delicte'.

Dreptul in domeniul relatiilor de munca

Politica dictaturii regale s-a caracterizat prin ingradirea, ingustarea pana la

lichidare a drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Constitutia din 1938 a inscris ,,libertatea muncii' (art. 10), iar legislatia

ordinara a reglementat raporturile de munca in conformitate cu interesele

unei societati dominata de proprietarii - patroni, in conditiile in care procesul

concentrarii si concentralizarii capitalului se accelera deosebit, cu consecinte

foarte negative pentru salariati, in principal pentru producatorii de bunuri

materiale.

In 18 septembrie 1939 a fost elaborat Decretul-Lege pentru mobilizarea

agricola, care prin dispozitiile sale (art. 2, pct.a, d, e ; art. 26, 28 s.a.) a

introdus noi norme de reglementare a raporturilor de munca in agricultura, in

favoarea statului si a proprietarilor.

In 23 iulie 1940 a fost elaborat Decretul-lege nr. 2940 pentru stabilirea

regimului muncii in imprejurimi exceptionale. Acest act normativ a permis

Ministerului Muncii sa aprobe pentru toate intreprinderile industriale,

comerciale si de transporturi: prelungirea duratei zilei de munca peste durata

normala de opt ore pe zi si peste 48 ore pe saptamana; suspendarea

vremelnica a repaosului duminical si a sarbatorilor legale; munca de noapte a

femeilor, cu prevederea ca aceste masuri urmau a fi valabile timp de 6 luni,

dar cu mentiunea ca aceasta durata va fi prelungita, daca necesitatile o cer

(art. 1-2).

Prevazand interzicerea grevei si a lokut-ului, actul normativ amintit a stabilit

ca: ,,orice provocare de incetare colectiva de munca se va pedepsi cu

indoitul sanctiunilor prevazute de art. 28, alin. 2, din Legea pentru

reglementarea conflictelor de munca' si ca ,,in caz de incetare colectiva a

lucrului in orice fel de intreprindere industriala, comerciala sau de

transporturi, Consiliul de Ministri va putea hotari rechizitionarea localurilor,

materialelor, personalului de conducere si executie, precum si a tot ce este

necesar pentru a se asigura functionarea acelor intreprinderi'.

Noul regim al muncii initiat de dictatura regala si care va fi dus mai departe

in perioada dictaturii totalitare, a trezit in randul clasei muncitoare, in primul

rand, dar si in randul taranimii, al altor categorii de osameni ai muncii, chiar

si in randul unor cercuri ale opiniei publice, vii nemultumiri, o opozitie

puternica si a dus la multe actiuni protestatare, inclusiv mari miscari greviste.

Perioada de dictatura a lui Carol al II-lea , chiar de tiranie as indrazni sa

spun, a ramas in istoria poporului roman drept una dintre cele mai sumbre

perioade prin politica sa de represiune, impusa de Constitutia din 1938

(care se mai numea si constitutia carlista tocmai din cauza ca a instaurat

acest regim de teroare impus de Carol al II-lea), prin modificarea unor legi,

a unor coduri, elaborarea altor legi cu caracter represiv, inasprind astfel

pedepsele, introducandu-se chiar pedeapsa cu moartea prin Constitutia din

1938 pentru cei care incercau sa-l detroneze pe rege sau sa atenteze la viata

oricarui alt membru al familiei regale.

Politica regala s-a caracterizat prin ingradirea pana la lichidare a drepturilor si

libertatilor cetatenesti.

Acest regim dictatorial nu va inceta o data cu sfarsitul dictaturii regale (la

data de 6 septembrie 1940), ci va continua pana la revolutia din decembrie

1989, cand are loc caderea regimului condus de Nicolae Ceausescu.

BIBLIOGRAFIE

Dumitru V. Firoiu , Istoria statului si dreptului romanesc , Editura

Fundatiei ,,Chemarea' , Iasi, 1993