IN EPOCA RENASTERII
Renasterea a fost o miscare social-culturala si spirituala europeana, marcand inceputul crizei oranduirii feudale, a afirmarii pe scena istoriei a burgheziei. Aceasta miscare a inceput in parte in secolul al XIV-lea, s-a manifestat cu putere in secolul al XV-lea si a continuat in veacul al XVI-lea.
Renasterea se caracterizeaza prin revenirea in sfera preocuparilor filozofice a umanismului antic, redescoperirea valorilor Antichitatii.
Principalele directii ale culturii si spiritualitatii renascentiste au fost:
a) reorientarea intereselor spre valorile Antichitatii
b) efortul de cunoastere si de cucerire a planetei noastre si a cerului
c) redescoperirea naturii printr-un nou effort de umanizare intr-o perspectiva laica
d) descoperirea omului ca subiect al libertatii, ca fiinta autonoma in plan spiritual si ca individualitate creatoare.
In renastere s-a redesteptat treptat autonomia, libertatea omului. Opozitia dintre spiritualitatea renascetista si cea medievala n-a fost permanenta si pretutindeni la fel de neta si de clara; tendintele laice au imbracat adesea un vesmant religios, iar cele mistice infiltrandu-se,unerori in creatiile profane. Ganditorii renasterii nu au putut produce o desprindere transanta de ideologia religioasa pentru ca institutiile clericale erau prea puternice si intolerante. De aceea, ei au apelat la stoicism pentru a crea o morala independenta de religie, fundamentata pe ratiune si natura.
Umanistii Renasterii au dezvoltat o noua conceptie despre om, promovand ideea demnitatii fiintei umane ca subiect liber, autonom, creator al propriului destin. In epoca renasterii au aparut primele doctrine si proiecte comunist utopice. Ele propun un model al societatii viitoare in care proprietatea privata sa fie desfiintata si se va instaura o comunitate umana bazata pe munca libera, pe egalitatea dintre oameni.
Dar deschiderile catre o noua interpretare a universului uman, socio-cultural si natural aveau sa se manifeste chiar inauntrul ierarhiei clericale. Inca din sec al XIV-lea se afirmase o orientare noua in cadrul rivalitatii dintre ordinul calugarilor franciscani si ordinul celor dominicani.
Dominicanii erau aparatori ai universului in raport cu individualul. Dupa ei, individul exista prin grupul din care face parte, libertatea sa fiind limitata si integrata intereselor generale ale grupului.
Franciscanii, au situat in centrul preocuparilor personalitatea umana ca suprema valoare. Individul are dreptul sa se afirme liber, el poate sa-I respinga autoritatii statale dreptul de a se amesteca in viata si-n constiinta sa personala.
Marsilio de Padova fost rector al Universitatii din Paris, sustinea ca preotii au dreptul sa ne invete legile lui Dumnezeu dar ei nu vor putea sa ne forteze a le aplica. El este primul ganditor care opune teoriei divine a statului si dreptului o alternativa laica: legile sunt produsul vointei guvernantilor, dar forta care le face obligatorii emana din vointa poporului. In conceptia lui Marsilio de Padova sunt cuprinse principiile caracteristice regimurilor democratice: dreptul de a legifera apartine poporului, suveranul este un mandatar al poporului, puterea de a legifera si de a guverna este limitata prin rasputere, mandatul poate fi revocat de popor atunci cand suveranul isi va depasi sau dispretui atributele. O cauza principala de tulburare a relatiilor dintre oameni o constituie papalitatea a carei dominatie este rezultatul unui si de uzurpatii. Atat papei cat si clerului nu pot sa le apartina vreo jurisdictie coercitiva, nici macar dreptul de a impune oamenilor in mod silit respectarea legii divine.
Nicolaus Cusanus ( 1401-1464 ) dezvolta o teorie referitoare la pactul dintre popor si monarh prin care poporul il investeste pe monarh cu puterea pentru a guverna spre binele sau, conform intereselor si legilor ce-I exprima vointa.
Nicolo Machiavelli ( 1469-1527) a creat ca un exponent in planul filozofiei politico-juridice, al aspiratiilor burgheziei timpurii din Italia. El a fost primul ganditor care a explicat principiile politicii, situandu-se intre fondatorii stiintei politice intemeiate pe observatie si pe prelucrarea datelor in plan rational. Machiavelli este primul ganditor care s-a eliberat, s-a detasat de influentele teologiei, de ideologia feudala.
Erasmus din Rotterdam ( 1467-1536 ) fiu nelegitim al unui cleric, a fost o personalitate de mare influenta in epoca sa prin profunzimile spiritului. In lucrarea sa ,, elogiul nebuniei", vorbind cu sarcasm despre tirania regilor, el va recunoaste ca fara aceasta ar putea sa apara un rau mai mare: anarhia. El considera ca atat regii cat si papii au cate un graunte de nebunie pentru ca un om integru si intelept nu-si abandoneaza linistea pentru a castiga, adesea prin crime, rolul de a asigura fericirea poporului.
Jean Bodin ( 1529-1596 ) in lucrarea sa fundamentala ,, Republica" sustine energic drepturile suveranului si respinge dreptul de tragere la raspundere a acestuia de catre supusi. Dupa Bodin suveranitatea este puterea de a da si desfiinta legi, ori aceasta putere este unica, indivizibila si are caracter de continuitate. Bodin a desvoltat intr-o lumina noua problema raporturilor dintre puterea legislativa si puterea executiva, raport in cadrul caruia rolul de putere suverana il exercita cea legislativa. In functie de detinatorul suveranitatii, statul va putea avea trei forme : monarhie, aristocratie si democratie. Puterea executiva este distincta de puterea suverana si nu are atributiuni care sa vina in contradictie cu aceasta. Guvernarea poate fi exercitata,,combinat" adica in acelas timp de catre monarh, elemente aristocratice si populare.
