Din punct de vedere lingvistic raspunderea este constientizarea de catre personalitate a datoriei sale in fata societatii, unei colectivitati de oameni, intelegerea sensului si insemnatatii comportamentului sau.
In jurisprudenta acest termen a capatat o alta semnificatie, deosebita de cea din limbajul obisnuit, si anume: evidentiaza consecintele negative, survenite in cazul comiterii unor fapte ilegale de catre o persoana fizica sau o persoana juridica. Raspunderea juridica include in sine doar acele consecinte ale incalcarii de drept, care se exprima in aparitia unor noi obligatiuni sau alte modalitati a obligatiunilor aparute din raportul de drept deja existent.
Aceste modalitati, precum si obligatiile noi aparute trebuie sa fie in legatura cu urmarile negative, nesatisfacatoare pentru cel, ce a incalcat ordinea de drept.
Evidenta raspunderii ca un sistem juridic special, in afara aplicarii masurilor de constringere indreptate spre executarea obligatiei existente, tine de continutul relatiilor care apar in cazul dat. Constringerea la indeplinirea obligatiei n-o putem considera raspundere, deoarece constringerea statala e indreptata doar la asigurarea obligatiei. Cu ajutorul constringerii de stat participantii la raport sunt adusi la pozitia, in care ei ar trebui sa se afle in corespundere cu cerintele legale.
Raspunderea juridica civila este acea sanctiune aplicata fata de delicvent sub forma impunerii unei obligatii juridico-civile reglementare sau lipsirea de un drept civil ce-i apartine.
Raspunderea civila este acea forma a raspunderii juridice ce consta in obligatia pe care o are orice persoana de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat alteia.
A raspunde in mod civil inseamna, in sens juridic, a raspunde din punct de vedere civil.
Prin functia sa reparatorie, raspunderea civila are drept scop repunerea patrimoniului persoanei prejudiciate in situatia anterioara, prin inlaturarea tuturor consecintelor daunatoare ale faptei ilicite. Regulile pe care le pune la baza atit practica judiciara, cit si literatura de specialitate, dar mai cu seama legea civila, ca fiind principiul de baza al raspunderii civile se refera la obligatia de reparare.
In literatura de specialitate notiunea "raspunderii juridice civile" ramine a fi discutabila. Unii autori inainteaza notiunea de raspundere pozitiva, prin care urmeaza inteles executarea tuturor obligatiilor in mod strict, de neabatut. In sfera obligatiilor aceasta raspundere coincide de fapt cu executarea in mod corespunzator a acestora. Dar, in acelasi context, executarea corespunzatoare a obligatiilor si raspunderea juridico-civila se supun unor reguli diferite. Pina cind obligatiile sunt executate in modul corespunzator, nu putem vorbi despre raspundere, si dimpotriva, aplicarea raspunderii exclude executarea corespunzatoare a obligatiilor.
In unele cazuri incalcarea de drept serveste drept temei pentru nasterea si dezvoltarea unui raport juridic civil. Este cazul cauzarii de daune, care va servi drept temei pentru aparitia raportului juridic civil de despagubire. In asa fel, raspunderea se reduce la aparitia unui raport scopul caruia este - aplicarea masurilor corespunzatoare de influenta fata de persoanele, care au incalcat norma de drept corespunzatoare.
E diferita starea lucrurilor, cit priveste executarea necorespunzatoare a unei obligatii sau neexecutarea unei obligatii intr-un raport juridic existent. In acest caz raportul aparut deja si intre participantii acestui raport exista o anumita legatura. Masurile de raspundere sunt indreptate (in cazul cind e imposibil de a recupera in natura raportul juridic incalcat) spre a modifica drepturile si obligatiile partilor astfel, ca, in rezultatul final sa fie obtinute scopul urmarit de la bun inceput, de asemenea pierderile si prejudiciul cauzat prin incalcarea obligatiei sa fie reparate de persoana vinovata. Stabilirea clauzei penale sau repararea prejudiciului in cazul neexecutarii obligatiei contractuale in conditiile in care este reala aceasta executare, are drept scop obtinerea rezultatului concret (executarea unei lucrari, punerea in circulatie a unor marfuri, produse calitative, in baza de contract de cumparare - vinzare).
Prin urmare, raspunderea pentru incalcarea obligatiilor intr-un raport juridic existent are drept scop conformarea comportamentului real comportamentului model al unui raport juridic.
Drept consecinta, delimitam raspunderea in baza unui fapt juridic (ilicit) si raspunderea pentru incalcarea obligatiei existente prestabilit. Deosebirea in cadrul continutului acestor relatii face sa deosebim si forme diferite de raspundere. Astfel, in cadrul raspunderii pentru un fapt ilicit (delict) subiectul, care are anterior un comportament ilegal nu se afla in nici un raport juridic anterior cu subiectul sau subiectele, drepturile carora le-a incalcat. In acest caz se incalca nemijlocit o norma de drept, stabilita pentru a ocroti drepturile si interesele subiective absolute a celor, ce au de suferit.
In cadrul raspunderii pentru incalcarea drepturilor si obligatiilor intr-un raport juridic existent, comportamentul ilegal se reduce la incalcarea unui drept relativ la o deviere a comportamentului real de la modelul, intarit intr-un raport juridic. Aceasta deosebire in literatura juridica civila capata expresia delimitarii raspunderii civile contractuale si delictuale.
Raspunderea civila contractuala este indatorirea debitorului unei obligatii nascute dintr-un contract de a repara prejudiciul cauzat creditorului sau prin faptul neexecutarii in sens larg a prestatiei datorate, adica executarea ei cu intirziere, executarea necorespunzatoare ori neexecutarea propriu-zisa totala sau partiala.
Raspunderea civila delictuala este obligatia unei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia printr-o fapta ilicita extracontractuala sau, dupa caz, prejudiciul pentru care este chemata prin lege sa raspunda. Privitor la raportul dintre cele doua forme ale raspunderii civile, mentionam ca raspunderea civila delictuala alcatuieste dreptul comun al raspunderii civile, pe cind raspunderea contractuala este o raspundere cu caracter special, derogator. Ori de cite ori nu avem de-a face cu o raspundere contactuala, vor fi aplicate regulile privitoare la raspunderea civila delictuala.
In literatura de specialitate s-au conturat teorii cu privire la natura juridica a acestor doua forme a raspundeii civile; avind in vedere ca aceste au elemente comune si, in acelasi timp, intre ele exista si deosebiri. Astfel, s-au purtat discutii controverse in incercarea de a rezolva problema in cauza, raspunsul fiind diferit, conturindu-se doua teorii: teoria dualitatii raspunderii civile si teoria unitatii raspunderii civile.
a) La etapa actuala teoria unitatii raspunderii civile pare a fi mai mult sustinuta atit de teoriticieni, cit si de practicieni, invocindu-se, macar si ipoteza ca culpa contractuala are aceeasi natura ca si cea delictuala si consta in atitudinea psihica fata de fapta ilicita. Aceasta teorie s-a accentuat mai cu seama in literatura de specialitate franceza din ultimii ani, unde se sustine abrogarea tuturor diferentelor intre situatia victimei contractante si a unei terte persoane. Tot aici se mentioneaza ca pe viitor se tinde la distinctia intre 'drept general sau comun' si regimurile spcifice a responsabilitatii civile.
Cunoastem faptul ca unul din principiile caracteristice raporturilor contractuale este principiul relativitatii, adica, in aceasta ordine de idei responsabilitatea contractuala pentru produse va putea fi invocata numai de partile contractante. Tertele persoane nu vor putea invoca raspunderea contractuala pentru prejudiciul suferit ca urmare a neexecutarii ori a executarii necorespunzatoare a unui contract. Pentru acoperirea prejudiciilor suferite, tertii vor putea apela la raspunderea civila delicuala, in masura in care sunt intrunite conditiile pentru aceasta raspundere.
Ex. (cu aspect economic): conform legislatiei in vigoare si proiectului Codului civil al Republicii Moldova, rapunderea delictuala poate fi invocata doar atunci cind produsul defectuos a cauzat prejudicii vietii, sanatatii sau averii consumatorului.
Admitem cazul cind un consumator a procurat un frigider, care are termen de garantie stabilit de producator (un an de zile). Peste o saptamina de zile consumatorul vinde, la rindul sau acest frigider unei terte persoane, din cauza ca nu mai are nevoie de el in virtutea faptului ca va pleca pe o perioada indelungata peste hotare.
In intervalul termenului de garantie frigiderul se deterioreaza si nu mai poate fi folosit dupa destinatie (fara a fi prezenta vinovatia noului proprietar). Apare intrebarea: va putea oare noul proprietar sa-l atraga pe producator (sau unitatea comerciala) la raspundere contractuala, din moment ce intre ei nu exista un raport contractual? Este oare rezonabil sa inaintam actiuni catre persoana care i-a vindut nemijlocit acest frigider, cu posibilitatea inaintarii ulterioare a actiunii in regres de catre acesta fata de producator (realizator- organizatia comerciala)?
Sirul de deosebiri intre raspunderea contractuala si cea delictuala, permite totusi sa spunem ca ele exista in cadrul unitatii raspunderii civile. Stabilind anumite limite ale aplicarii raspunderii delictuale sau contractuale, legiuitorul se orienteaza la faptul, care din aceste forme este capabil cit mai efectiv sa influenteze asupra participantilor la relatiile civile, stimulindu-i pe acestia la luarea deciziilor optime in situatii concrete.
Alegerea de catre legiuitor a formei raspunderii se infaptuieste tinind cont de specificul functional al raspunderii contractuale si delictuale, deaceea aceasta situatie urmeaza a fi luata in consideratie la imbunatatirea legislatiei privind imbunatatirea protectiei pagubasilor.
Examinind raspunderea juridico-civila ca modalitate de aparare a drepturilor pagubasilor, trebuie de precizat functiile acesteia, ea permitind stabilirea limitelor aplicarii efective in scopul atingerii obiectivelor propuse.
In literatura de specialitate este mult discutata problema cumulului dintre raspunderea contractuala si cea delictuala. Desigur, aceasta problema poate fi discutata doar cind intre autorul prejudiciului si persoana pagubita exista un contract valabil incheiat, a carui neexecutare s-a concretizat in producerea prejudiciului.
Un principiu care se impune in practica judecatoreasca este ca nu este posibila nici o combinare, in cadrul unei actiuni mixte, a regulilor ce se aplica atit in cadrul raspunderii delictuale, cit si celei contractuale, asa cum si apelarea, in completare, la actiunea contratuala, pe baza careia au fost obtinute despagubiri.
Admitem cazul cind un consumator a procurat un oarecare produs (frigider,televizor s.a.) care, fiind conectat la reteaua electrica, a explodat, provocind un incendiu. Drept consecinta, toata averea acestuia a fost distrusa, inclusiv a avut de suferit si copilul minor de (5 ani) care s-a soldat cu arsuri de gradul II si deosebite consecinte de ordin moral. Desigur, nu se urmareste nici o vina a consumatorului in aceasta situatie, deoarece cazul s-a produs din motiv ca bunul a fost necalitativ.
Este foarte greu de imaginat ca consumatorul in cauza va inainta mai intii o actiune pe temei contractual (care ar insemna, in cazul dat, inlocuirea cu un alt bun de calitate corespunzatoare sau rezilierea contractului), si, ulterior, sa inainteze o actiune pe temei delictual, pentru a dobindi repararea intregului prejudiciu, atit material, cit si moral.
Reiesind din situatia ilustrata, consumatorul in cauza va avea tot temeiul de a inainta nemijlocit actiune in ordine de raspundere delictuala, deaceea nu putem fi de acord intrutotul cu parerea, ca in cazul in care intre parti a existat un contract, din a carui neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil sa se apeleze la raspunderea delictuala, calea de ales fiind aceea a raspunderii contractuale.
Dupa cum am aratat mai devreme, atit raspunderea delictuala, cit si cea contractuala poate fi invocata doar daca exista elementele, temeiurile atragerii la raspundere, care, de fapt, sunt comune ambelor forme. Acestea sunt:
1. prejudiciul;
2. fapta ilicita;
3. legatura cauzala dintre fapta si prejudiciu;
4. vinovatia.
a) Prejudiciul. Principiile repararii ale prejudiciului.
Printre elementele constitutive ale raspunderii civile, prejudiciul este cel a carui existenta atrage cele mai putine discutii. Expresia de prejudiciu apartine vorbirii curente si semnifica paguba, dauna, stirbirea onorii, a reputatiei, a prestigiului cuiva.
Se considera ca termenul de prejudiciu are doua intelesuri: unul traditional, care vine in sens larg din dreptul roman, si desemneaza prejudiciul sau paguba, si altul, prin care intelegem despagubirea. Prima acceptiune este si cea corecta, pentru ca despagubirea semnifica valoare de acoperire, de inlocuire a pagubei.
Repararea prejudiciului se caracterizeaza prin aceea ca, averea trece din sfera patrimoniala a unui participant a raporturilor juridice civile (cauzatorul prejudiciului) in sfera patrimoniala a altui participant al raporturilor juridice civile (cel ce a avut de suferit). Deaceea repararea prejudiciului reprezinta insasi raspunderea unui participant al raportului fata de celalalt, si prin aceasta se si deosebesc de alte forme a raspunderii juridico-civile, care-s legate nemijlocit de lipsirea de un drept oarecare civil (de exemplu, confiscarea in folosul statului a ceea, ce a primit un subiect, incheind o conventie contrar intereselor statului).
Se are in vedere cazul de nepermitere a restrictiei ca efect al nulitatii conventiilor, incheiate contrar intereselor statului si societatii (art.51 al Codului civil al Republicii Moldova). Repararea prejudiciului e indreptata la restabilirea sferei patrimoniale a pagubitului din contul averii vinovatului, deaceea ea tot timpul poarta un caracter compensator.
Prejudiciul poate fi privit sub aspect social si juridic. In acceptiunea sa sociala orice incalcare de drept presupune un prejudiciu, fiindca acesta se rasfringe negativ asupra relatiilor sociale.. In sens juridic incalcarea de drept poate si sa nu atraga dupa sine un prejudiciu.
In literatura de specialitate se mai utilizeaza pe larg notiunile de: "dauna", "prejudiciu", "pierdere", primele doua fiind sinonime. Pierderile reprezinta expresia baneasca a daunei sau prejudiciului. Prin pierderile cauzate se are in vedere aprecierea baneasca a acelui prejudiciu, care a fost cauzat de debitorul contractual sau de persoana, vinovata de cauzarea unui delict.
Prin prejudiciu cauzat pagubasuluilui se intelege rezultatul daunator, de natura patrimoniala sau nepatrimoniala, al atingerii aduse prin fapte de orice fel drepturilor aceastora, valorilor pe care ei le ocrotesc, rezultat care, in conformitate cu legea civila, atrage obligatia de reparare din partea persoanei responsabile.
Prejudiciul poate fi cauzat atit persoanei cit si bunurilor acesteia, putem mentiona ca in primul caz prejudiciul urmeaza de reparat doar daca a fost cauzat anume persoanei fizice. In cazul al doilea, avindu-se in vedere prejudiciul cauzat bunurilor persoanei fizice, in proiectul Codului civil al Republicii Moldova se prevede ca, in ordine delictuala urmeaza de reparat si prejudiciul adus bunurilor unei persoane juridice, ca urmare a deficientelor constructive, de productie, de receptura sau a altor neajunsuri a marfurilor, lucrarilor si serviciilor.
Daca prejudiciul cauzat pagubasului poate fi apreciat in bani, el este un prejudiciu patrimonial. Prejudiciul cauzat prin deteriorarea sau distrugerea unui bun sau prejudiciul cauzat unei persoane care si-a pierdut total sau partial capacitatea de munca sunt exemple tipice. Daca prejudiciul nu este susceptibil de evaluare baneasca, el este prejudiciu moral (nepatrimonial).
In domeniul protectiei consumatorului practica judecatoreasca demonstreaza, ca aproape in exclusivitate pe linga cerinta privind repararea prejudiciului, consumatorul cere si repararea prejudiciului material, de exemplu: in baza art.32 al Legii privind protectia consumatorilor a fost incasat de la S.A. 'R.N' in folosul lui F. sumele atit pentru prejudiciul material, cit si pentru cel moral, din motivul expirarii termenul prevazut in contractul de executare a comenzii. (Decizia Colegiului civil al Curtii de Apel Nr.2r-63 din 28.02.1997).
Avind in vedere ca Legea R.M.Nr.1453-XII din 25.05.93 stabileste si compensarea daunelor morale ca masura de raspundere (juridica) pentru incalcarea drepturilor, insa pentru analiza acestei probleme e nevoie de un capitol capitol separat.
Prejudiciul patrimonial are doua parti componente:
-pierderea efectiv suferita;
-beneficiul nerealizat.
Unul dintre principiile repararii prejudiciului este repararea integrala a acestuia. Pierderea efectiv suferita consta intr-o micsorare a valorii active a patrimoniului consumatorului, pe cind beneficiul nerealizat este lipsa activului patrimonial de sporire care ar fi intervenit daca nu s-ar fi savirsit fapta ilicita.
Altfel spus, dauna reala consta din acele cheltuieli, pe care pagubasul, a carui drepturi sunt incalcate, le-a suportat sau le va suporata pentru revenirea la situatia anterioara incalcarii drepturilor, pierderea sau deteriorarea bunurilor lui. Beneficiul nerealizat include veniturile, pe care le-ar fi primit persoana vatamata, participind in conditiile obisnuite la relatiile juridice civile, daca drepturile nu i-ar fi fost incalcate.
Privitor la dauna reala, necesitatea cheltuielilor si marimea lor, necesare pentru a readuce starea lucrurilor la situatia anterioara incalcarii dreptului subiectiv, trebuie sa fie confirmate de calcule intemeiate, dovezi, devizul cheltuielilor, indreptate la inlaturarea neajunsurilor marfurilor, lucrarilor, serviciilor. Cit priveste dauna reala provocata bunurilor consumatorului, spre exemplu, de acelas incendiu, ca urmare a conectarii la reteaua electrica a unui aparat de uz casnic cu deficiente, urmeaza sa fie reparata in intregime, la baza fiind evaluarea tututor obiectelor care au pierit sau au fost deteriorate. Daca la acel moment in incaperea respectiva se aflau bunuri a unor terte persoane, acestea, la randul lor, tot pot fi indicate in lista rspectiva.
Beneficiul nerealizat deseori este numit ireal, ceea ce este incorect. In cazul persoanelor juridice, beneficiul nerealizat ce da dreptul la despagubire se poate produce sub forma "bulgarului de zapada" prin rostogolire, avind in vedere ca specificul comertului presupune reinvestirea continua a profitului. Intrucat legislatia privind protectia consumatorului reglementeaza doar distribuirea produselor (lucrarilor, serviciilor) in scop de utilizare de fiece zi, in scop neeconomic, iar subiectele in cauza sunt cele cu scop economic, decade intrebarea despre pretinderea unui oarecare venit (beneficiu) nerealizat.
Este evident, ca astfel de marfuri (lucrari, servicii) din punct de vedere al legii exclude posibilitatea utilizarii lor pentru primirea venitului. Totodata dorim sa atragem atentia asupra faptului, ca Legea R.M.Nr 1453-XII din 25.05.93 utilizeaza doua expresii diferite in contexte diferite. Asa, art.27 prevede ca daunele pricinuite sanatatii, vietii proprietatii consumatorului ca urmare a deficientelor constructive, de productie de receptura sunt restituite in intregul volum (ceea ce presupune si venitul nerealizat), iar art.11 prevede pentru cazul de comercializare a marfurilor necalitative si rezilierea contractului si despagubirea pierderilor suferite (ceea ce ne permite sa facem concluzia, ca in acest caz nu poate fi vorba si despre un oarecare venit nerealizat).
De aici, si diferente de sens intre expresiile: "repararea daunei in intregul volum" si "despagubirea pierderilor suferite", ultima incluzind in sine cheltuielile efectiv facute (in care se include insusi pretul de cumparare a produsului necalitativ, de transportare (cind se efectueaza cu fortele consumatorului), de reparatie si altele, precum si marimea compensatiei pentru dauna morala, daca este pretinsa. Literatura de specialitate mentioneaza drept venit nerealizat pierderea salariului in legatura cu vatamarea sanatatii.
Vatamarea integritatii corporale si a sanatatii poate genera, pe linga cheltuieli pentru ingrijiri medicale necesare si pierderea totala sau partiala a capacitatii de munca, iar prejudiciul sub forma venitului nerealizat reprezinta cistigul din munca de care a fost lipsita victima in aceeasi proportie. Spre exemplu: o actrita cu renume, folosind o crema pentru fata, care se pretindea a fi de firma vestita, a avut de suportat urmari grave sub forma de desfigurari, arsuri ale fetei. Acest lucru a facut imposibila activitatea ei profesionala ulterioara. Prejudiciul estetic poate genera pagube patrimoniale atunci cind aspectul fizic reprezinta un criteriu in activitatea unei persoane fizice.
In acelas sens, are dreptul la despagubire si persoana care la data faptei ilicite nu era incadrata in munca, daca, capabila de munca fiind, i s-a rapit putinta de a se incadra sau reincadra in munca prin savirsirea faptei ilicite. Durerea fizica poate avea urmari asupra capacitatii de munca si poate genera pierderi patrimoniale reparabile.
Dupa regula generala urmeaza a fi reparata (in urma raspunderii) atit dauna reala, cit si venitul nerealizat. Dar, totodata vor fi nule acele clauze de neraspundere sau micsorare a raspunderii in contractele de adeziune, unde una din parti (creditorul spre exemplu) este un consumator - persoana fizica, daca marimea raspunderii pentru aceasta categorie de obligatii este stabilita de lege. De exemplu, va fi lovita de nulitate absoluta o conventie incheiata intre un cumparator - persoana fizica si o organizatie comerciala, unde aceasta din urma nu va purta raspundere pentru vinderea bunurilor de o calitate necorespunzatoare.
Modalitatea despagubirii in natura sau in forma baneasca o alege instanta de judecata, in dependenta de imprejurarile concrete ale cauzei. Desigur, la baza sunt puse si interesele persoanei fizice. Repararea in natura a prejudiciului, ca urmare a raspunderii juridice, inseamna alegerea mijloacelor celor mai adecvate formei si gravitatii acestuia.
Repararea in natura este activitatea de inlaturare a prejudiciului suferit de catre o persoana prin utilizarea unor modalitati si procedeie practice (cum ar fi inlocuirea unor bunuri distruse cu altele de acelasi fel, efectuarea unor reparatii tehnice s.a.) care, in functie de specificul si gravitatea prejudiciului respectiv, sunt apte sa duca, in cea mai mare masura, la realizarea principiului repararii integrale a prejudiciului si la restabilirea situatiei anterioare a persoanei pagubite.
In materia raspunderii delictuale pentru produsele defectuoase repararea vatamarilor aduse persoanei poate fi realizata numai prin echivalent banesc, in majoritatea cazurilor, insa distrugerile cauzate bunurilor acesteia pot fi reparate fie in natura, prin inlocuire, restituire ori reparare, fie prin echivalent banesc, fie cumulind cele doua modalitati de reparare.
In cadrul raspunderii contractuale modalitatea de reparare difera in functie atit de natura obligatiei neexecutate, ori executate cu intirziere, ori defectuos. In practica se recurge deseori la cumulul celor doua modalitati. Reclamantul creditor poate fi autorizat sa indeplineasca obligatia de a face pe cheltuiala debitorului pirit. Spre exemplu, in cazul procurarii unui automobil cu defecte, consumatorul poate efectua reparatia de sine statator, punind in seama vinzatorului sau a producatorului obligatia de a suporta cheltuielile.
Pentru a se produce repararea prejudiciului, urmeaza sa-l determinam, cit sa determinam si reparatia.
b) Fapta ilicita.
Fapta ilicita reprezinta conditia obiectiva a raspunderii juridice. Comportamentul este ilegal, daca incalca o norma de drept indiferent de faptul stia ori nu stia subiectul respectiv ca incalca aceste norme. Normele dreptului civil stabilesc diferite cerinte fata de comportamentul participantilor la circuitul civil, inclusiv si fata de agenti economici si consumatori.
Va fi ilegal acel comportament al agentului economic, care nu corespunde cerintelor inaintate pentru executarea corespunzatoare a obligatiei. Daca obligatia apare din contract, atunci ilegal va fi acel comportament al debitorului, care neglijeaza (incalca) conditiile contractului. In mod obisnuit fapta ilicita, ca element al raspunderii civile pentru produse, este definita ca fiind orice fapta care, incalcindu-se normele dreptului civil obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv, apartinind unui consumator. Principiul de drept obiectiv care este incalcat este acela ca nimanui nu-i este permis sa aduca, prin fapta sa, vreo vatamare unei alte persoane, drepturilor subiective ale acesteia.
Atunci cind examinam fapta ilicita, ca element al raspunderii civile delictuale, subintelegem obiectivitatea, manifestarea exterioara a unei atitudini de constiinta si vointa a unei anumite persoane.
Fapta ilicita consta din actiuni si inactiuni.
In literatura de specialitate se mentioneaza ca atit actiunii cit si inactiunii le sunt caracteristice aceleasi semne interne. Din punct de vedere juridic inactiunea nu poate fi redusa la simpla pasivitate a subiectului, dar reprezinta neexecutarea acelor actiuni concrete, la care era obligata in baza legii sau in baza unui contract.
Asadar, inactiunea constituie fapta ilicita, ori de cate ori norma ilegala obliga o anumita persoana sa actioneze intr-un anumit mod, cerinta legala care nu a fost respectata. Aceasta inactiune ar putea reprezenta un comportament "o actiune" impotriva legii, de natura a angaja raspunderea autorului sau. Este posibil ca in acelasi comportament ilicit al unui agent economic sa fie intrunite, in acelasi timp, atit actiuni, cit si inactiuni ilicite.
Astfel, vor fi ilegale si actiunile (spre exemplu) vinzatorului, care a transmis cumparatorului marfuri, calitatea carora nu corespunde clauzelor contractului (legii- in cazuri generale) sau prin care induc in eroare consumatorul privitor la anumite calitati ale produsului. Drept inactiuni ilegale vor servi acele fapte, care constau in neinformarea cumparatorului despre viciile ascunse ale bunului, sau in sensul adevarat al cuvintului, neprezentarea informatiei despre produs ( se considera drept ilicita, lipsa informatiei si situatia, cind informatia nu este inscrisa in limba de stat sau alte limbi, care vor fi stabilite de Guvern).
La fel inactiune va fi refuzul de a preschimba produsul viciat pe altul de aceiasi masura, model, calitate corespunzatoare, sau refuzul de a efectua reparatia bunului necalitativ.
c) Raportul de cauzalitate
Pentru a fi angajata raspunderea unei persoane nu este suficient sa existe, pur si simplu, o fapta ilicita si un prejudiciu suferit de o alta persoana, dar este necesar ca intre fapta si prejudiciu sa fie un raport de cauzalitate, in sensul ca acea fapta a provocat acel prejudiciu.
Deseori raportul de cauzalitate cit priveste prejudicierea consumatorilor poate fi stabilit cu usirinta. Alteori raportul in cauza este mai greu de stabilit, mai ales cind efectul a fost precedat de o multitudine de actiuni umane sau de alte imprejurari. Spre exemplu, un automobil, care a fost procurat (nou) si care avea deficiente ale frinei, dar care la prima vedere nu au putut fi depistate. Parcurgind o oarecare distanta, automobilul a produs un accident anume din cauza ca frina nu a putut fi pusa in functiune la momentul cuvenit. In rezutat, a decedat stapinul si doua persoane s-au soldat cu leziuni corporale grave, automobilul, deteriorindu-se, desigur.
La prima vedere este greu de stabilit cauza accidentului: calitatea necorespunzatoare a automobilului sau neindeminarea soferului. Tocmai de aceea in practica judecatoreasca se dispune efectuarea, unor expertize tehnice, chimice, medicale sau de alta natura. Asemenea expertize, desigur necesare, nu sunt intotdeauna suficiente pentru lamurirea participarii persoanei (consumatorului) la producerea efectului, fiind necesare o serie de alte probe. Deci trebuie precizat ca este necesar sa se stabileasca nu un raport de cauzalitate in general, ci raportul de cauzalitate specific dintre actiunea sau inactiunea omeneasca cu caracter ilicit si prejudiciul, fara a ignora ori subaprecia cauzele de ordin fizic, biologic, medical, tehnic.
Desi orice actiune umana constituie o actiune unitara, de ordin psiho-fizic, ea exprimind nu numai o exteriorizare obiectiva, dar deopotriva, si o atitudine de constiinta, afectivitate si vointa, totusi, atunci cind analizam raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, facem abstractie de atitudinea subiectiva. Aspectele de ordin psihic alcatuiesc un element important pentru stabilirea raspunderii: vinovatia.
d) Vinovatia. Temeiuri de exonerare de raspundere pentru produse.
Literatura juridica actuala defineste vinovatia ca reprezentind "atitudinea psihica pe care autorul a avut-o la momentul savirsirii faptei ilicite sau la momentul imediat anterior savirsirii acesteea, fata de fapta si urmarile acesteea."
Aceasta formulare se refera, pe de o parte, la elemente de ordin intelectiv si volitiv (" atitudinea psihica"), iar pe de alta parte demonstreaza legatura acestui " subiectiv" al omului cu fapta sa si urmarile acesteia, adica elementul obiectiv.
Este de mentionat ca, vinovatia inseamna o atitudine psihica fata de fapta ilicita si urmarile acesteia, insa o atitudine subiectiv negativa, de ignorare a regulilor juridice instituite in societate, considerate valabile si acceptate ca valoroase la un anumit moment dat. Nu orice atitudine subiectiva constituie vinovatie, ci doar acea atitudine, ce presupune constientizarea semnificatiei sociale a faptei sale, a caracterului ei antisocial, si vinovatia de a savirsi fapta si de a-si asuma urmarile acesteia.
Ca proces psihic, structura vinovatiei civile cuprinde elementul intelectiv si volitiv. Procesele psihice, componente ale vinovatiei, nu sunt diferite de cele care constituie substratul psihic al oricarei actiuni umane. Din punct de vedere intelectiv, actul voluntar al omului contine un complex proces cognitv, ce presupune cunoasterea obiectului, constientizarea trebuintelor, dorintelor, valorizarea motivelor, scopurilor, mijloacelor si corelarea lor prin prisma exigentelor propriului eu si a celor obiective.
Individul nu poate fi facut civilmente raspunzator daca nu a cunoscut semnificatia sociala a faptelor sale. Omul trebuie sa-si dea seama ca faptele sale sunt de natura sa vatameze drepturile subiective ale celorlaltti membri ai societatii, adica trebuie sa aiba constiinta carecterului antisocial al conduitei sale.
Factorul volitiv, de vointa, reprezinta activitatea psihica indreptata spre atingerea unor scopuri, care presupune deliberarea si decizia pentru un anumit comportament de urmat. Vinovatia poate fi abordata din perspectiva formelor sale de manifestare, punindu-se accent pe elementele sale de structura (intelectiv si volitiv). Din acest punct de vedere se si analizeaza gradele vinovatiei, adica forma intentiei sau forma neintentionata. Desi gradul vinovatiei nu prezinta relevanta juridica deosebita in dreptul civil, totusi, in unele cazuri gravitatea vinovatiei produce efecte juridice specifice, la care ne vom opri, pe scurt, in continuare.
1. Instantele de judecata sunt orientate inspre aprecierea mai larga a intinderii prejudiciului, in cazul in care este vorba de o fapta intentionata sau savirsita prin imprudenta, si, in asemenea situatie, este tendinta ca si intinderea reparatiei sa fie mai mare.
2. Daca in materia raspunderii civile delictuale se admit clauze de neraspundere, atunci ele vor fi valabile numai pentru neglijenta usoara, si, dimpotriva, nu se vor aplica cind e vorba de intentie sau neglijenta grava.
3. In caz de cumul al raspunderii civile delictuale cu cea contractuala, in unele cazuri solutia depinde de gravitatea vinovatiei.
4. Daca pe linga vinovatia autorului faptei ilicite se constata si vinovatia victimei, gradul vinovatiei autorului are importanta in privinta stabilirii prejudiciului pe care trebuie sa-l repare.
5. In materia viciilor ascunse, efectele pot fi diferite pentru viciile ascunse care n-au fost cunoscute si viciile ascunse cu viclenie. Spre deosebire de fapta ilicita si legatura cauzala ca fiind elemente obiective ale raspunderii civile, vinovatia (generatoare de raspundere juridica) reprezinta conditia subiectiva. Fiind atitudinea psihica a subiectului fata de fapta sa, vinovatia se poate constata atit la persona fizica, cit si la persoana juridica. Vinovatia persoanei juridice este privita prin prisma vinovatiei colaboratorilor sai in procesul executarii obligatiunilor lor de serviciu in virtutea functiei ocupate sau a specificului muncii prestate. Din moment ce persoana juridica este debitor, actiunile lucratorilor debitorului in vederea executarii obligatiilor sale se considera actiuni ale debitorului. De exemplu, vinovatia unei fabrici care avea obligatia de a coase elementele din piele, si care nu si-a executat corespunzator aceasta obligatie, folosind ate din cele mai necalitative, putrezite chiar. De asemenea, poarta vinovatie si personele responsabile, care au admis productia in cauza spre realizare si care nu au luat masurile necesare corespunzatoare pentru preintampinarea acestei sutuatii. In rezultat sunt lezate drepturile consumatorului.
In literatura se intalnesc si pareri opuse. Se mentioneaza de exemplu, ca vinovatia unei persoane juridice nu se poate reduce la vinovatia colaboratorilor ei, dar reprezinta vinovatia unui colectiv intreg formind un tot intreg. Intr-adevar, calitatile unui tot intreg nu pot fi reduse la o simpla adunare a calitatilor partilor lor componente. Insa pentru stiinta juridica are o importanta deosebita acea imprejurare, care ne demonstreaza ca vinovatia persoanei juridice in exterior nu se poate manifesta altfel, decit prin prisma comportamentului vinovat al colaboratilor ei.
Potrivit art. 27 al Legii R.M. Nr 1453-XII din 25.05.93 : "Daunele pricinuite sanatatii, vietii, proprietatii consumatorului ca urmare a deficientelor constructive, de productie, de receptura sunt restituite in intregul volum, daca legislatia in vigoare nu prevede raspundere mai drastica." Desi legea nu stabileste faptul, ca raspunderea va surveni indiferent de vinovatia agentului economic, acest fapt reiese din continutul art.27 al respectivei legi. Mai mult ca atit consumatorul este exonerat de obligatiunea de a dovedi lipsa vinovatiei sale. Prin urmare, producatorul trebuie sa dovedeasca vina consumatorului.
Tarile -membre ale Uniunii Europene, transpunind in legislatiile lor interne Directiva nr. 374 privind raspunderea pentru produsele defectuoase, au stabilit principiul raspunderii fara vinovatie a producatorului in caz de prejudiciu cauzat prin defectul unui produs si suprimarea oricarei diferente intre victime, care trebuie supuse aceluiasi regim de raspundere chiar daca sunt sau nu legate prin relatii contractuale de producator. De altfel, directiva prevede cauze de exonerare limitative. Proiectul noului cod civil al Republicii Moldova prevede la fel raspunderea producatorului pentru produsele defectuoase, indiferent de vina acestuia.
Potrivit art.29 al Legii Republicii Moldova mentionate mai sus: "Agentul economic urmeaza a fi exonerat de despagubire, daca va dovedi nerespectarea de catre consumator a regulilor de exploatare a produsului sau serviciului, nerespectarea masurilor elementare de precautie, a conditiilor inofensivitatii produsului sau serviciului, utilizarea acestuia neconform destinatiei." Codul Civil al Federatiei Ruse (art.1098) stabileste, ca "Vinzatorul sau producatorul marfii, executorul lucrarii sau serviciului este eliberat de raspundere in cazul, daca va dovedi, ca dauna a aparut ca urmare a fortei majore sau incalcarea de catre consumator a regulilor stabilite de utilizare a marfurilor, rezultatelor lucrarilor, serviciilor, sau pastrarii lor."
Fapta victimei, in cazul dat, a consumatorului, exonereaza de raspundere in masura in care ea are efectul unei adevarate forte majore raportat la "fapta lucrului". In caz contrar, ea duce numai la micsorarea raspunderii producatorului, proportional cu gradul de participare a victimei.
Fapta victimei exonereaza de raspundere numai atunci cind ea este singura cauza a producerii prejudiciului. De fapt, in mod practic, producatorul (vinzatorul) in calitate de pirit, tinde sa dovedeasca ca, in realitate, nu exista raport de cauzalitate intre "fapta produsului" si producerea prejudiciului.
Cind alaturi de fapta victimei apare si vinovatia producatorului, se pune problema vinovatiei comune, dar, in mod practic apar mari dificultati in stabilirea gradului de contributie la producerea prejudiciului, dificultati izvorite din necesitatea compararii culpei dovedite a victimei cu culpa prezumata a producatorului.
Asa-zisa vinovatie mixta este caracterizata de citeva momente:
1) prejudiciul apare in rezultatul comportamentului cu vinovatie nu numai a debitorului, dar si a creditorului;
2) prejudiciul apare in sfera patrimoniala numai a unei parti a obligatiei-creditorului;
3) prejudiciul reprezinta un tot intreg si este imposibil de stabilit, in ce marime sunt cauzate de actiunile cu vinovatie a debitorului, si respectiv ale creditorului.
In asemenea cazuri, de obicei, instanta de judecata micsoreaza marimea raspunderii debitorului.
Deoarece in cazul vinovatiei mixte este imposibil de apreciat, care parte a pierderilor le-a provocat debitorul, iar care - comportamentul creditorului, unicul criteriu, de care ne putem conduce este forma vinovatiei debitorului si creditorului (debitor fiind producatorul, vinzatorul, executorul lucrarii, serviciului).
Din cele expuse, reiese ca raspunderea delictuala pentru produse defectuoase poarta un caracter obiectiv. Doctrina juridica si practic juridica in materie admit existenta unor forme ale raspunderii civile delictuale fara vinovatie. Astfel, tarile Uniunii Eropene, cat si noul Cod civil al Federatiei Ruse, Georgiei si altor state au stabilit prin norme imperative raspunderea pentru produsele defectuoase fara vinovatie, fiind marita considerabil responsabilitatea producatorilor neonesti.
Legislatia in cauza prevede doar citeva cazuri de exonerare de raspundere la care vom reveni putin mai jos. Problema raspunderii obiective este controversata, deaceea, pentru a nu se indeparta de ideea de vinovatie (ca generatoare a raspundrii, chiar si juridice), idee, pe care se fundamenteaza intreaga legislatie civila, unii autori sustin solutia temeiului subiectiv-obiectiv, propusa in doctirna juridica pentru cazurile asa-numite, raspunderi obiective.
In literatura se evidentiaza legatura strinsa care exista intre cele patru elemente ale raspunderii civile delictuale. Atitudinea psihica a autorului faptei ilicite se analizeaza pornindu-se de la elementele obiective ale raspunderii, prin care aceste elemente sau pe baza lor facindu-se si dovada vinovatiei.
Legislatia Repiblicii Moldova cu privire la protectia consumatorilor (in cazul dat) prevede un singur caz de exonerare de raspundere pentru aducerea prejudiciilor consumatorilor prin comercializarea produselor defectuoase, si anume, art.29 declara ca "Agentul economic urmeaza a fi exonerat de despagubire, daca va dovedi nerespectarea de catre consumator a regulilor de exploatare a produsului sau serviciului, nerespectarea masurilor elementare de precautie, a conditiilor inofensivitatii produsului sau serviciului, utilizarea acestuia neconform destinatiei."
Facind o analiza mai ampla a legislatiei statelor care au intarit drept temei a raspunderii delictuale si raspunderea pentru produse (Rusia, Germania, Franta, Olanda), putem mentiona ca este tratata diferit problema exonerarii de raspundere.
De exemplu, Codul Civil al Federatiei Ruse mai mentioneaza si forta majora, alaturi de vina consumatorului. Forta majora este o imprejurare externa, invinsibila si irezistibila, cu caracter absolut, adica pentru oricine s-ar afla in aceeasi situatie.
In legislatiile civile ale tarilor sus-amintite se mai enumera citeva temeiuri de exonerare de raspundere a producatorului si, anume:
. produsul sa nu fie adus in circulatie;
. in raport cu imprejurarile se poate considera ca produsul nu avea defectul care a cauzat prejudiciul in momentul in care producatorul l-a pus in circulatie;
. defectul consta in aceea ca produsul in momentul in care producatorul l-a pus in circulatie corespundea unor dispozitii legale obligatorii;
. defectul, in raport cu stadiul stiintei si al tehnicii in momentul in care producatorul l-a pus in circulatie, nu putea fi recunoscut.
In literatura franceza de specialitate toate temeiurile de exonerare de raspundere pentru produse sunt clasificate in doua grupe: temeiuri generale si speciale. Temeiuri speciale sunt acelea care au fost mentionate mai sus. Cu privire la ultimul temei Legea Federatiei Ruse "Privind protectia consumatorului" ( art.14) stabileste ca: prejudiciul urmeaza sa fie reparat indiferent de faptul, daca stadiul stiintei si tehnicii permitea sau nu de a descoperi careva calitati daunatoare ale materialelor, produselor, mijloacelor sau mecanismelor de prelucrare.
Desi aceasta norma prevede un regim mult prea sever de raspundere pentru producator ( care mai este numita si " raspundere absoluta" sau raspundere pentru rezultat) este binevenita, credem noi.
Dupa cum mentionam mai inainte, Legea R.M. Nr 1453-XII din 25.05.93 prevede temei de exonerare vinovatia consumatorului. Desi articolul 29 al legii nu prevede si cazul exonerarii pentru forta majora, acest temei se poate deduce din dreptul comun. Cit priveste celelalte temeiuri de exonerare amintite mai sus in legislatia civila a statelor cu traditie in acest domeniu, deci e momentul oportun de a le introduce si in legislatia noastra, in viitorul Cod Civil.
Vinovatia civila contractuala este atitudinea subiectiva reprosabila a debitorului obligatiei contractuale fata de fapta sa ilicita (si urmarile acesteea) constind in neexecutarea, executarea necorespunzatoare sau cu intarziere a obligatiei care ii incuba.
Factorul volitiv in materie contractuala, consta in vointa debitorului contractual de a savirsi fapta ilicita, alegerea unei conduite contrare legii sau clauzelor contractuale.
In cazul raspunderii civile delictuale, vinovatia faptuitorului se raporteaza la o fapta care a infrint vointa legiuitorului, incalcind obligatiile fixate de acesta. In cazul raspunderi civile contractuale, vinovatia este raportata la obligatiile izvorite din contract, fiind o vinovatie modulata la conditiile contractului si care nu poate exista in afara acestuia.
Potrivit legislatiei civile in materie contractuala, debitorul raspunde indiferent de forma vinovatiei sale, adica indiferent de faptul ca neexecutarea obligatiei sau executarea ei necorespunzatoare s-au facut cu intentie sau numai din imprudenta.
AUTHOR/SOURCE: Centrul de Drept Necomercial, Magistrant:
