PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA
EDUCATIE PENTRU TOTI:
INDIVIDUALIZARE, ACCESIBILIZARE
ANUL II
SEMESTRUL I
** PEDAGOGIE **
" NOI CREDEM SI DECLARAM CA FIECARE COPIL ARE DREPTUL FUNDAMENTAL LA EDUCATIE
SI FIECARUI COPIL TREBUIE SA I SE OFERE SANSA DE A AJUNGE LA UN ANUMIT NIVEL SI
A
( DECLARATIA DE LA SALAMANCA, 1994 ).
In 1990, la Jomtien, Tailanda, s-a lansat o noua directie a politicilor educationale in lume: EDUCATIA PENTRU TOTI!
Acest motto a fost preluat in 1994, la Salamanca, unde " educatia pentru toti " a fost definita ca " acces la educatie si calitate a acesteia pentru toti copiii ", obiectiv care presupune asigurarea posibilitatilor participarii la educatie a tuturor copiilor, indiferent de cat de diferiti sunt ei si se abat prin modelul personal de dezvoltare de la ceea ce societatea considera a fi normal.
Dreptul la educatie al fiecarei persoane a fost decis inca din 1948, prin Declaratia Universala a Drepturilor Omului si apare dezbatut in multe studii de pedagogie.
In dictionarul pedagogic, " sansa la educatie " presupune un context care solicita " posibilitati si conditii capabile sa asigure concordanta intre potentialul nativ si sistemul de influente educative in procesul formarii personalitatii in diferite etape de dezvoltare ". Dictionar de pedagogie ", EDP, 1979 ).
Referindu-se la principiile noii paradigme a educatiei, Bruno Wurtz aminteste in 1992 principiul egalitarist si flexibilitatea si integrarea varstelor, referindu-se la faptul ca ritmurile inaintarii in materie pot fi diferite, datorita diversitatii individuale.
Bernard Schwartz consemneaza in 1976 faptul ca egalizarea sanselor de reusita in invatamant nu inseamna promovarea uni egalitarism, a unui " tratament identic pentru toti in numele egalitatii ", ci din contra, egalizarea inseamna " a oferi fiecarui individ un ritm si forme de invatamant care sa i se potriveasca ".
Sorin Cristea surprinde, ca un principiu al reformei invatamantului, principiul egalizarii sanselor de reusita in invatamant, care vizeaza crearea conditiilor psihopedagogice necesare pentru valorificarea potentialului fiecarui individ. Reiese din aceste afirmatii misiunea deosebita a tuturor celor implicati in actul educational. R. H. Dave sustine individualizarea deplina a procesului educativ, pentru ca " fiecare persoana sa poata dobandi - prin toate formele de instructie - cel mai inalt nivel posibil de autorealizare. " Reusita acestor principii ale educatiei pentru toti mizeaza pe resursele interne ale sistemului, angajand integral mecanismele reformei scolare. Egalizarea sanselor de reusita in invatamant a fost si este o problema in toate momentele istorice, la fel si crearea tuturor conditiilor necesare atingerii acestor obiective.
Astfel, scolile trebuie sa includa in procesul de invatamant toti copiii, fie ei cu handicap sau supradotati, copii ai strazii sau copii provenind din alte zone sau grupuri dezavantajate sau marginalizare.
Importanta educatiei este deosebita, intregul sistem educational trebuind sa se bazeze pe premisa ca fiecare individ poate fi educat, poate fi ajutat sa treaca de la o etapa la alta, atata timp cat influentele educative se adreseaza " zonei proximei dezvoltari " ( L. S. Vigotski ). Izvorul dezvoltarii psihice il constituie, dupa cum se stie, contradictiile interne care apar ca urmare a solicitarilor externe. Crearea mijloacelor necesare pentru depasirea si rezolvarea acestor contradictii revine, in primul rand, educatiei. Pe de o parte, educatia ofera continuturile ce urmeaza sa fie asimilate, pe de alta parte ea se preocupa de modul in care sa fie asimilate, de formarea capacitatilor omului. Rolul conducator al educatiei apare in interventia acesteia in crearea unui climat educational favorabil, cu valente educative puternice asupra formarii personalitatii umane. De aceea, nu este deloc gresita sau inoportuna afirmatia ca " educatia este o arta ".
In acest sens, in cadrul procesului instructiv-educativ, misiunea cea mai importanta revine educatorului, care trebuie sa realizeze accesibilizarea cunostintelor inainte de a fi transmise subiectilor educatiei ( elevii ).
Dreptul fiecarui individ la educatie trebuie constientizat de societate, iar daca sistemul scolar general nu vine in intampinarea necesitatilor tuturor persoanelor, trebuie avuta in vedere educatia speciala, care se refera la toti acei copii ale caror cerinte sunt generate de incapacitati sau dificultati in a se adapta cerintelor educationale si societale ca si cei considerati " normali " de catre societate. Totusi, trebuie sa se tinda la o pregatire a tuturor copiilor in sistemul scolar obisnuit. Insa daca acest lucru nu este posibil, calitatea educatiei speciale trebuie sa reflecte aceleasi standarde si ambitii de calitate ca si educatia obisnuita si sa fie strans legata de aceasta.
Presupunand un demers intentionat, educatia are caracter teleologic, actiunile educationale derulate corelandu-se cu o serie de reguli si norme cunoscute si aplicate de cadrele didactice. Aceste norme sunt cunoscute sub numele de principii didactice.
Diversitatea interindividuala este imensa, iar necesitatea luarii in considerare a acestui lucru si accesibilizarii continuturilor apare in didactica, ca teorie a procesului de predare-invatare, sub forma principiului accesibilitatii si individualizarii invatamantului.
Potrivit acestui principiu, organizarea si desfasurarea procesului de invatamant trebuie sa se realizeze pe masura posibilitatilor reale ale elevilor, tinandu-se seama de particularitatile de varsta, sex, nivelul pregatirii anterioare, precum si de deosebirile individuale, de potentialul intelectual si fizic al fiecarui elev in parte. Aceste cerinte se refera atat la obiectivele, continutul si volumul celor studiate in scoala, cat si la modalitatile de predare-invatare.
C. Cucos imparte acest principiu in doua, referindu-se astfel la principiul respectarii particularitatilor de varsta si individuale si la principiul accesibilitatii cunostintelor, priceperilor si deprinderilor. Acelasi principiu este vazut de I. Jinga si E. Istrate ca principiul accesibilitatii si luarii in considerare a particularitatilor de varsta si individuale ale elevilor, in timp ce I. Nicola se refera in lucrarile sale la principiul accesibilitatii sau al orientarii dupa particularitatile de varsta si individuale ale elevilor, iar V. Tarcovnicu si V. Popeanga il numesc simplu, in 1973, principiul accesibilitatii. Toti acesti autori se refera insa la acelasi lucru. Astfel, invarea se va face in raport cu " zona celei mai apropiate dezvoltari " si se va da copilului maximum din ceea ce el poate sa asimileze la un moment dat si care ii permite dezvoltarea psihica in perspectiva. Educatorul trebuie sa porneasca de la datele personale ale celui educat si sa nu forteze nepermis de mult peste limitele pe care le ingaduie varsta si caracteristicile individuale : " Totul va fi organizat pe masura mintii, a memoriei si a limbii. " ( Comenius, 1632 ) deoarece " Nu ne putem juca sau nu putem face experimente cu mintea si sufletul copiilor. " ( C. Cucos, 1996 ). Fiecare copil e o individualitate irepetabila care pretinde un tratament individualizat, pentru exploatarea in mod diferentiat a calitatilor psihoindividuale. Drept urmare, este necesara dimensionarea atenta a continuturilor invatarii, in consens cu posibilitatile psihice de varsta si individuale ale copiilor. Accesibilizarea cunostintelor va fi vizata de insisi factorii de de cei care realizeaza planurile decizie, si programele scolare. Dar, momentul principal cand se realizeaza accesibilizarea cunostintelor este lectia, pregatita si sustinuta de educator, care este agentul cel mai important in acest sens.
Esenta acestui principiu vizeaza adaptarea continuturilor si a intermediarilor transmiterii lor la particularitatile de varsta si individuale, pe cat este posibil intr-un sistem institutionalizat, deoarece " oricine poate invata orice, la orice varsta, cu conditia ca acel continut sa-i fie prezentat intr-o forma accesibila. " ( J. Bruner )
Egalizarea sanselor de reusita in invatamant devine astfel posibila prin actiunea a doi factori pedagogici constanti ( dupa S. Cristea, 1994 ): cunoasterea psihologica a elevului si valorificarea " psihodiagnozei " si " diagnosticului diferential " in directia proiectarii unui " model al invatarii depline ".
Scoala este astfel, oarecum " obligata " sa creeze conditii adecvate pentru a da posibilitate fiecarui elev " sa-si realizeze propria lui dezvoltare optima " ( J. Bruner ). Aceasta viziune optimista asupra accesibilitatii presupune incredere si respect fata de individualitatea elevului.
Intreaga activitate din scoala este orientata spre formarea personalitatii elevului in conformitate cu cerintele sociale ale vremii, scopul principal fiind integrarea sociala. Daca continutul si formele acestei activitati nu ar lua in considerare realitatea psihologica a copilului, ar pune in primejdie realizarea scopului propus, afirmarea fiecarui copil ca individualitate.
Fiecare copil are un potential educativ innascut care trebuie doar descoperit si activizat. Aceasta este misiunea sfanta a scolii, a educatorilor, deoarece, dupa cum spunea Comenius : "E indoielnic sa existe o oglinda atat de murdarita, incat sa nu reflecte totusi imagini intr-un fel oarecare; e indoielnic sa existe o tabla atat de zgrunturoasa incat sa nu putem scrie totusi ceva pe ea. Daca se intampla insa ca oglinda sa fie plina de praf sau pete, inainte de a ne folosi de ea trebuie sa o stergem, iar o tabla prea zgrunturoasa trebuie s-o dam la rindea. "
BIBLIOGRAFIE:
o Cristea, S. - " Fundamentele pedagogice ale reformei invatamantului ", EDP, Bucuresti, 1994;
o
Cerghit,
o
Cucos, C.
- " Pedagogie ", Ed. Polirom,
o Jinga, I., Istrate, E. - " Pedagogie ", Ed. ALL, 2001;
o
Nicola,
o
Schwartz,
B. - " Educatia
o Tarcovnicu, V., Popeanga, V. - " Pedagogia generala ", EDP, Bucuresti, 1973 - manual pentru anii I si II , licee pedagogice );
o Vrasmas, E. - " Scoala pentru toti " - materialul pentru studenti;
o
...... - "
Declaratia de la
o ...... - "Dictionar de pedagogie ", EDP, Bucuresti, 1979;
o ...... - " Regulile standard privind egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap ", ONU, 1993.
