SEVCENCO DELIA
ARTA ROMANA
Istoria artei romane are in vedere nu numai creatiile de pe pamantul italic ,ci si cele realizate in timpul dominatiei romane in toate procinciile imperiului - din trei continente: Grecia, Asia Mica, Siria, Africa romana si Egipt, din Galia, Britania, Germania,si regiunile dunarene.Inconditiile acestea in ce masura este oare posibil a se vorbi despre 'o arta romana', a i se descifra originalitatea si a se aplica judecati de valoare? Originea diversa a populatiilor intrate in compozitiaImperiului roman,traditiile lor culturarearat de diverse, capacitatea fiecareia de a asimila spiritul civilizatiei romane, au determinat o reelaborare permanenta a aportului romanilor . Incat arta romana privita intotalitatea ei pastreaza adeseori amprenta spiritului, a conceptiei, a stilului artistic al acestor populatii.
In manifestarile cele mai vechi ale artei romane se regasesc elemente ale artei celorlalte popoare italice cu care romanii au venit in contact. Prima faza deci a artei romane se prezinta ca o sinteza a contributiilor acestor populatii italice . Ideosebi aportul etrusc a fost fundamental in arhitectura templeror si in scluptura in bronz.
Incat , incepind cu sec VI ien creatia artisticaa romanilor va evolua timp de 4 secole paralel cu arta etruscilor. In sec IIien arta romana incepe insa sa-si defineasca personalitatea: numai din acest secol incolo se poate vorbi de o 'arta romana'.
Este adevarat ca influenta artei grecesti si in special a artei elenistice contemporane se facuse simtita mai de mult pri intermediul etruscilor au al colonistilor greci din sudul Italiei. Dar acum dupa cucerirea Corintului de catre romani tablouri, statui de bronz sau de marmura, basoreliefuri etc jefuite de cuceritorii romani din intreaga lume au fost aduse la Roma in cantitati considerabile. Dupa care ,in orasele Italieisi in primul rand la Roma au venit din Grecia si din orasele Asiei Mici , de buna voie un mare numar de artisti i mestesugari , arhitecti ,pictori si scluptori.
Spirite pozitive si practice ,romanii aveau vocatia realismului .Tendintele artei romanesunt preponderent realiste. Fondul stravechi rustic al romanilor nu-i putea ajuta sa aprecieze nici subtilitatea, nici fantezia , nici rafinamentul, nici temele pur abstracte in arta.Viziunea fundamental realista a romanilor este perfect confirmata si ilustrata in scluptura , dar si un pictura, inclusiv in mozaic .Aceasi viziune explica si preferinta artei romane , mai putin pentru statuie cat mai mult pentru basorelief :gen care -i da artistului posibilitatea
sa consemneze cat mai corect si mai exact un episod sau un fragment din realitatea vietii.
Ca inspiratie si stil, in alegerea motivelor si enuntarea teoriilor arta romana a folosit limbajul artistc grec, integrindu-se perfect in arta elenistica a timpului.
ARHITECTURA
Ca in intreaga lume elenistica ,si la romani arta dominanta era arhitectura.
Casele romanilor se deosebeau de cele ale grecilor ,in primul rand prin acel element tipic roman care este atrimul, curtea interioara , de forma rectangulara sau patrata,cu un bazin sau un put in centru ,iar de jur-inprejur cu camerele de locuit : in atrium erau plasate imaginile stramosilor si caminul domestic , precum si statuile divinitatilor protectoare ale familiei.
Procedeele de constructie s-au perfectionat cand in sec II ieh s-a descoperit un fel de ciment :un conglomeratartificial de pietris si nisip, amestecat cu materii vulcanice, peste care se turna in cofraje mortar.Dupa aceasta, peretele era acoperit cu caramizi are sau cu mici blocuri de piatra taiate in forma de romb. Apoi prin folosirea generalizata a caramizilor arse, a fost posibila constructia boltei in leagansi a cupolei care putea acoperii sali de mari dimensiuni. Asemenea progrese tehnice i-au ajutat pe romani sa realizeze edificiiindraznete,impresionind prin dimensiunile lor uriase : constructii in special cu caracter pur utilitar: bazilici, terme, apeducte si edificii destinate spectacolelor.
Atat de solidele poduri romane, indispensabile imensei retele de drumuri ,erau perfect calculate ca sa reziste la presiunea apei. Podurile din epoca imperiala nu foloseau in totdeauna betonul ci blocuri de travertin . Ei cunosteau din cele mai vechi timpuri si arcul liber. Ponte Milvio din Roma, de pilda , avea arcele cu deschiderea de 18 m : dar in Spania , podul in intregime din argit de langa Alcantara, peste fluviul Tajo, pod lung de 189 m , are sase semiarce circulare, deschiderea celui mai mare fiind de 27 m. Iar podul lui Traian de la Portile de Fier, avea o lungime de aprox. 900 m , cu piloni de piatra la o dis. de 51 m unul de altul.Adeseori podurile trcand peste apele unui rau sau traversand o campie, functionau ca suport al unor apeducte.
Faimoasele apeducte romane, opere impresionante de inginerie, aduceau in orase apa prin tuburi sau canale sustinute de arcuri uriase, de la mari distante. Inginerul roman Frontinus, expert in constructia de apeducte, spunea ca acestea sunt 'principalul semn al maretiei Imperiului roman'.
O realizare tipic romanain domeniul arhitecturii a fost si amfitiatrul. Aceste gigantice constructii ovale reprezinta o dublare a teatrului semicircular greco roman, a carei prima versiune permanenta , constituita in piatra si stuf vulcanic ,a fost completata de pompei, in 54 ien. Arena de forma eliptica era acoperita cu nisip pentru ca acesta sa absoarba sangele oamenilor ori al animalelor. Primul amfitiatru, prtial din piatra a fost construit la Roma de Augustus, II sub Nerodar cel mai mare amfitiatru romansi totodata si cel mai celebrueste'Amfitiatru Flaviilor'(sau Coloseum).,inceput de Vespasian si terminat de Titus in 80 ien .
Renumite sunt si amfitiatrele din Verona, Arles, Nimes, Pola, sa.Arhitectura amfiteatrelor romane a exercitat o influenta considerabila in epoca renasterii.
Faimoasele terme romane nu erau doar niste enorme si luxoase bai publice, ci si locuri de recreatie si centre de activitati sportive si culturale. Dintre cele existente la Roma cele mai renumite erau cele din Agripa , Termele lui Diocletian construite intre 298-305 si Termele lui Caracala a caror constructie dateaza de la inceputul sec III.
Templul roman era asemenea celui etrusc pe care-l continua dar incorporand si influente grecesti. In general de dimensiuni mici, avea forma dreptunghiulara si era construit pe un podium de piatra inalt. Avea in fata un rand sau doua de coloane, iar cela , incaperea rezervata imaginii divinitatii respective , era pseudoperiptera,adica inconjurata de coloane incorporate pe jumate in zidul celei. Exemplu tipic este templul bine pastrat azi dedicat Fortunei Virile, din Roma,avand alaturi un alt tip de templu circular inchinat Vestei.Perfect conservate au ramas si templele din S Galiei din oraseleVienne si Nimes. Un moment roman original transmis si lumii moderne este si arcul de triunf pt prima data realizat in sec I ieh.
Una din marile capodopere ale arhitecturii este Pantemonul din Roma-'templul tuturor zeilor' cel mai bine conservat si cel mai celebru edificiu pe care ni l-au last romani. Construit in anul 27 ien de Agrippa :distrus de un incendiu , reconstrut de imparatulomitian, apoi de Hadrian dupa un alt incendiu a fost restaurat in fine de Septimius Severus si Caracala . Templul are forma unui edificiu circular, precedat de un vestibul sustinut de 16 coloane .Interiorul este de o absoluta armonie si simplitate.Peretii inbracati in marmura, au 7 nise iarin planul superior,8 edicule. Cu Panteonul intilnim pentru prima data o arhitectura inteleasa ca organizare a spatiului,mai degraba decat ca simpla compozitie a maselor de zidarie.
SCLUPTURA
Si scluptura romana se confunda, in perioada inceputurilor ei, cu cea etrusca. Primele opere remarcabile, din sec IV ien statuia in bronz Oratorul si busturile in bronz ale lui Brutus si Scipio azi in Muzeul Arheologic din Florenta .A urmat api influenta sclupturii elenistice, in care artistul pune accentul pe caracteristicile personale unice ale individului, relevand presupusele raporturi existente intre expresia figurii si caracterul personajului.
Romanii au manifestat o preferinta speciala pentru arta portretului. Aceasta preferinta isi avea explicatia in vechiul obicei al patricienilor de a-si expune in casa in timpul funerariilor unui membru al familiei, mastile stramosilor, executate cu un puteric realism; masti funerare ale caror reminiscenta se vor gasi si in portretele executate in teracota, piatra sau marmura ale generatiilor imediat urmatoare.
Intre timp la Roma se inregistreaza o cerere din ce in ce mai mare de portrete sculptate cat mai realist ale unor personaje atat decedate cat si in viata. Sub influenta suplimentara a traditiilor sculpturii in bronz etrusce romanii pretindeau sculptorilor de obicei greci de origine un stil hotarat, realist.
Incepand din al doi-lea secol inainte de Christos, gustul artistic al romanilor a fost educat, iar creatia artistilor a fost fecundata de influenta greceasca. Forurile, pietele, templele, si alte orase ale italiei s-au umplut de statui grecesti. Artistii romani ai acestui secol in primul rand Pasiteles, autor si al unei descrieri in 5 carti a celor mai renumite opere din antichitate, urmat de Stephanos, Menelaos si Arcesilas, imitau mai degraba stilul alexandrin decat cel clasic, accentuand tendintele proprii spiritului si gustului roman. Statuile divinitatilor sunt mult mai putin frecvente decat cele ale unor personaje contemporane. Octavianus Augustus, de pilda, a fost reprezentat in peste 140 de busturi si statui in cele mai diverse ipostaze: nud asemeni unei divinitati, sau in somptuos costum de general vorbind soldatilor.
In epoca lui Augustus arta oficiala avea un caracter net clasicizant. In schimb triumful realismului este insemnat in portret. Artistul roman nu renunta la dorinta de tipizare a personajului sau dar este mai etent la exprimarea adevarului fizionomiei la liniile expresive ale modelului care in cele din urma recompun un adevarat portret psihologic si moral al personajului. Si portretele de femei extrem de rare in Grecia dar foarte numeroase la Roma aduc o indiscutabila nota de originalitate. Lipsite de conventionalele aspecte ale uneio zeite, sunt figuri tipice de adevarate mame si sotii pline de demnitate avand ca elemente caracterizante si acesoriile si felul coafurii. Spre sfarsitul secolului III sculptorii urmaresc o simplificare a modelului iar in secolul urmator dau formelor proportii colosale. Aceasta insa este data in jurul anului 400 e.n. cand in Occident arta romana incepe sa apuna. Desi nu are prospetimea vivacitatea si fantezia protretului grecesc, portretul roman ramane cea mai importanta contributie a romanilor in domeniul artei. Dupa bustul-portret, basorelieful este genul in masura sa reveleze alte aspecte esentiale ale spiritului roman.
Romanii nu au avut un gust spontan autentic si profund pentru arta. Apreciau arhitectura , dar nu ca arta, ci mai mult ca tehnica. Dar activitatea artistica propriu-zisa o dispretuiau iar placerile gratuite ale artei le considerau o frivola derogare(daca nu chiar un atentat) de la traditionala austeritate. Arta o vedeau utila doar ca un mijoc de educatie civica si ca un instrument politic; ca un mijloc de propaganda nationala, adica glorificand evenimentele militare sau politice, Imperiul s-a servit de arta pentru a celebra victoriile si persoana imparatului.
Basorelieful exprima tocmai acest interes al romanilor pentru consemnarea orgolioasa a evenimentelor istorice precum si gustul lor particular pentru stilul arativ. Printre primele exemple (de la sfarsitul secolului II i.e.n.) sunt scenele de sacrificii de pe altarul lui Domitius Ahenobarbus. Numeroase basoreliefuri, apoi, ornamenteaza fiecare arc de triumf, temple, altare si sarcofage.
Cel mai semnificativ monument din epoca lui augustus este Altarul Pacii, din Roma.
In fine in anul 116 e.n. dateaza monumentul in care basorelieful roman a atins culmea perfectiunii artistice: columna lui Traian. Glorificand victoria imparatului in cele doua razboaie dacice, scenele nareaza cu un dinamism impresionant o multime de episoade, reprezentand o mare diversifitate de figuri , scene, monumente, aspecte din natura sau din viata de tabara, totul intr-o neintrerupta continuitate pe o friza helicoidala.
Tehnica scluptorului anonim si inaltul nivel artistic al operei sale au reprezentat un moment de mare progres in evolutia sclupturii romane Figurile isi au, fiecare, personalitatea lor bine distincta, miscarile propii, naturale, spontane..
PICTURA
Din pictura romana anterioara sec II ien singurele opere cunoscute sunt cateva scene funerare si o serie de portrete pe lemn.
Dar pe la mijlocul aceluias secol peretii unor case din Pompei si din Herculanum aproape singurele localitati in ale caror ruine se gasesc urme ale picturii romane erau decorate cu panouri de stuc in asa fel colorate incat sa imite marmura. Abia un secol mai tarziu apar adevarate picturi. In interioarele caselor din Pompei si Herculum gasim copii dupa modelele grecesti si executate de pictori greci:scene din natura sau din interior, peisaje conventionale, arhitecturi fantastice subiecte mitologice sau legendare,pictura de gen, natura moarta, precum si o delicata ornamentatie cu motive florale.
In pictura romana se noteaza o preferinta insistenta pentru pictura 'de gen ' si pentru peisaj.Picturii de gen i apartin scenele de viata cotidiana, narate cu un gust viu pentru anecdotic si detaliichiar si in frescele mitologice din Pompei. In aceasi categorie intra si compozitiile cu animale sau vegetale comestibile asa numita natura moarta. Peisajul isi face aparitia intre anii 50-40 ien in decoratiunile murale sau in mozaicurile unor vile din Roma Pompei etc.
Adeseori pictura romana de peisaj include si elemente arhitectonice:numeroase exemple se intilnesc in pictura pompeiana in compozitiile cu caracter idilic sau sacral.
O arta preferata in mod deosebit de romani si foarte raspandita in intregul imperiu a fost mozaicul. Pina in sec II en mozaicurile romane erau lucrate aproape exclusiv in alb- negru; dar din sec urmator mozaicurile policrome incep sa acopere pavimentul, peretii si plafonul vilelor. Marele mozaic opera elenistica din sec II reprezentand batalia lui Alexandru Macedon este capodopera geniului; gasit intr-o vila din Pompei apartine acum Muzeului National din Napoli. Complexele mozaicale din Acuila si uriasul complex de o mare varietate tematica si o exceptionala executie artistica din Piazza Armerina (Sicilia sec IV e.n.); mozaicurile din bisericile paleocrestine din roma (S.Costanza, S.Maria Maggiore) si in special cele din Ravenna din secolele V si VI (mausoleul Galiei Placida, S. Vitale) sunt monumentele genului universal cunoscute.
Bibliografie: Cultura si civilizatia romana
de: Ovidiu Drimba .
