Definitie:Pastelul este o specie a genului liric,in care poetul isi exprima direct sentimentele printr-un tablou in care se zugraveste un anotimp ,un colt de natura , un moment al zilei , un aspect din viata micilor vietuitore.
Creatorul pastelului in literatura romana este considerat Vasile Alecsandri. Toate pastelurile sale au fost publicate in revista "Convorbiri Literare"(1868-1869)
Pasteluri au mai scris :Ion Heliade Radulescu , Mihai Eminescu , George Bacovia , George Cosbuc , Ion Pilat , Lucian Blaga etc.
Sunt prezentate trasaturi caracteristice ale unui anotimp , colt de natura .
Sunt exprimate prin tabloul creat , sentimentele poetului
Se folosesc figuri de stil specifice descrierii : epitetul dublu,triplu , ornant, cromatic , metaforic,personificarea , comparatia , repetitia , aliteratia , enumeratia , asonanta
Modul de expunere este descrierea
Nuvela este o specie a genului epic cu un singur fir narativ , dar cu un conflict mai concentrt decat al schitei , la care participa un numar mai mare de personaje. In orice nuvela accentul cade pe caracterizarea personajului principal. Popa Tanda este o nuvela care se dezvolta dupa momentele subiectului si care respecta trasaturile genului epic :
Gandurile si sentimentele autorului sunt exprimate in mod direct prin intermediul personajului.
Modul de expunere , naratiunea se imbina cu descrierea si cu dialogul.
Descrierea ocupa si ea un loc important deoarece fixeaza cadrul actiunii si ajuta la prezentarea personajelor. Dialogul este caracterizant , aratand prin regionalismele folosite culoarea locala.
Intalnim in nuvela expunerea obiectiva , deoarece naratiunea se face la persoana a treia. Cu toate acestea exista si cateva interventii subiective prin care autorul isi arata admiratia si atitudinea prebatoare fata de parintele Trandafir. Putem distinge ca-n orice opera epica , momentele subiectului cu o desfasurare antecedenta.
Expozitiunea prezinta direct cateva din insusirile personajelor principale si imaginea satului Saraceni.
Intriga arata hotararea eroului de asi continua viata in acest sat si dorinta de ai schimba pe locuitorii acestui sat.
Desfasurarea actiunii arata perseverenta cu care preotul Trandafir isi urmareste telul , posibilitatea de a se adapta oricari situatii si hotararea de as reface gospodaria si de as cultiva pamanturile.
Punctul culminant este atins atunci cand parintele reuseste sa ii antreneze la munca pe ceilalti sateni.
Deznodamantul il infatiseaza intr-o noua ipostaza , ca un bunic inconjurat de nepoti in mijlocul unui sat infloritor.
Nuvela prezinta un conflict prezentat , de fapt un dublu conflict , un conflict ext intre preot si saraceni si un conflict interior care arata zbuciumul sufletesc al preotului in dorinta de ai schimba pe oameni. Personajele sunt mai multe decat in schita si sunt inpartite in categorii. Actiunea nuvelei nu este limitata in timp si spatiu. Timpul de desfasurare se intinde pe aproape zece ani , iar locul , cutoate ca este acelasi , satul Saraceni este infatisat in doua ipostaze , in prima ipostaza este sarac , apoi el este infatisat un sat bogat , infloritor. Accentul cade in nuvela pe prezentarea
personajului principal in mediul lui de viata. Caracteristica limbajului este oralitatea realizata prin dialog , expresii si proverbe populare , interjectii , regionalisme , propozitii exclamative si interogative. Astfel exprimarea are un caracter spontan , viu, caracteristic vorbirii populare. Din tote aceste trasaturi opera Popa Tanda este ca specie literara o nuvela , ina dintre cele mai valoroase nuvele ale lui Ion Slavici.
Fabula este o specie a genului epic , in versuri sau in proza care satirizeaza defectele omenesti cu scopul de a le indrepta. Primele fabule au aparut inca din antichitate si parintele fabulei este considerat esop.
Fabula a cunoscut o mare dezvoltare in perioadele de despotism cand autorii preferau sa critice moravurile societatii punandu-le pe seama animalelor. In literatura romana cei mai cunoscuti autori de fabule sunt : Grigore Alexandrescu , Tudor Argezi , George Toparceanu. Grigore Alexandrescu a considerat ca perioada in care a trait este foarte potrivita pentru a nu risca sa fie pedepsit.
Orice fabula are doua parti : povestirea propriu-zisa si morala. Povestirea este alegorica , personajele sunt animale sau obiecte , iar morala apare la sfarsit facand transferul din planul animalelor in planul uman. Uneori morala poate fi inteleasa din text si nu apare scrisa separat.
Fabulele sunt creatii epice de mica intindere cu un caracter satiric si moralizator in care intamplarile narate sunt puse pe seama animalelor , pasarilor sau obiectelor care apar persoificate.
Fabula cuprinde in general doua parti : prima parte este o povestire alegorica
a doua parte este o morala , o concluzie prin care sunt transmise unele invataminte deoarece fabula satirizeaza defectele omenesti pe care doreste sa le indrepte. Alteori morala se poate desprinde din text fara sa fie scrisa separat.
"Bivolul si cotofana" face parte din volumul "Fabule pentru copii"scrise intre anii 1930-1936.
Fabula ia atitudine , critica impotriva profitorilor care cauta si gasesc cate un prilej favorabil de a trage foloase in propriul interes. Autorul pune in discutie in termenii antitetici , toleranta si intoleranta care se manifesta intre animale in functie de interesul pe care le au una fata de alta. Poezia este conceputa ca o povestire alegorica cu trei personaje in care domina naratiunea , iar dialogul devine monolog prin care bivolul si catelul isi exprima atitudinea. Ca in orice fabula sunt narate intai
intamplarile si ne sunt prezentate personajele : un bivol mare , puternic , o cotofana si un catel. Trecand din intamplare prin locul unde se afla bivolul , catelul vede cu mirare cum pe spinarea acestuia "Se plimba o cotofana /Cand in sus si cand in jos ". Naiv , dar si foarte dornic de a profita "Ia stai , frate ca e rost /Sa ma plimbe si pe mine" , el atunci sare in spinarea bivolului. Luat prin surprindere si uimit de indrazneala catelului , acesta se scutura il rastoarna si-l arunca cat colo "ca pe-o zdranta in trifoi".
Indignat peste masura bivolul il apostrofeaza pe catel intr-un limbaj dur (javra , potaie proasta) si isi motiveaza atitudinenea prin faptul ca prezenta cotofanei o suporta pentru binele pe care il face :"Ce-ai gandit tu oare javra , ? / Au , crezuta-I ca sunt mort? / Cotofana treaca mearga pe spinare o suport / Ca ma apara de muste , de tantari si de tauni / Si de alte spurcaciuni ."
Catelul nu ar aduce nici un avantaj , ci dimpotriva ar starni uimirea si nemultimirea intregului neam de bovine si sa-r face de ras : "Nu mi-ar fi rusine mie de vitei si de malaci , / Bivol mare si puternic , gospodar cu greutate , / Sa te port degeaba-n spate ? ."
Personajele acestei fabule intruchipeaza ca in orice fabula tipuri umane astfel bivolul negru , mare , fioros , asa cum se autocaracterizeaza , este puternic , este gospodar cu greutate deci ii reprezinta pe cei puternici si influenti , ;pe cei instariti care nu accepta amestecul celor mici si nevoiasi in treburile proprii. El este tolerant si concesiv cu cotofana pe care o suporta deoarece ii aduce unele servicii , pe cand cu catelul este intolerant si neindurator deoarece acesta nu ii aduce nici un profit : " Cam ce slujba poti sa-mi faci ?"
Catelul apare in postura omului simplu , nevoias , dar indraznet , cutezant acestuia provine din naivitate , el nu apreciaza corect postura in care se afla bivolul , considerandu-l un mare dobitoc , un prost care ia in spate pe oricine. Catelul ii reprezinta astfel pe cei ce vor sa profite.
Cotofana apare in postura unui personaj care nu se manifesta direct , ii reprezinta pe oamenii obisnuiti a caror preocupare nu depaseste grijile si treburile cotidiene. Ca-n orice fabula se transmite si o invatatura prin intermediul naratiunii si al atitudinii personajelor , aceasta nu este formulata direct prin morala , ci se desprinde din text : cei mari si puternici ii tolereaza pe cei mici cat timp pot profita de pe urma acestora.
Modul de expunere este naratiunea , iar figura de stil predominanta este personificara. Limbajul folosit este viu , natural apropiat de limba vorbita prin intersectii , constructii exclamative si interogative ;locutiuni si expresii populare : s-a oprit , e rost , se trage indarat , fara veste , cat acolo. Limbajul contribuie la realizarea notei umoristice si ironice
Umorul izvoreste din patania catelului aruncat cat colo ca o zdreanta si din felul in care bivolul isi arata indignarea. Nota ironica este prezentata in gandurile catelului care il crede la inceput prost si dobitoc , dar se convinge pe propria piele ca este mai puternic si ca nu accepta nici un compromis.
Nuvela "Popa Tanda" apare in iunie 1875in revista "Convorbiri Literare". Are un caracter moralizator , educativ ilustrand proverbul "Omul sfinteste locul".
Nuvela este o specie literara a genului epic in care actiunea se dezvolta dupa momentele subiectului. Modul de expunere predominant este naratiunea care se inbina cu dialogul si descrierea.
Personajul pricipal al nuvelei este parintele Trandafir deoarece apare intoate momentele subiectului si in jurul lui se dezvolta ata conflictul interior cat si cel exterior. Parintele Trandafir este un personaj complex urmarit in evolutie si accentul cade pe caracterizarea personajului.
In expozitiune este prezentata in mod direct de catre autor iar deznodamantul prezinta aceeasi imagine a parintelui ajuns acum la batranete cand timpul a lasat urme in infatisarea sa dar sufletul ii a ramas tanar. Parintele Trandafir ajuns in satul Saraceni intra in prima actiune si capata porecla de "Popa Tanda". Porecla are si ea rol de caracterizare sugerand vorbarie neintrerupta a parintelui si ironiile satenilor fata de el "dupa atata tandalitura oamenii ii au pus numele Popa Tanda". Porecla da si titlul nuvelei. Parintele Trandafir este unul dintre cei doi copii ai dascalului Pintilie care avand insusirile necesare ajunge preot si isi intemeiaza o familie ". a invatat multa carte si canta mai frumos decat raposatul , tatal sau ". calitatile personajului sunt exprimate direct : "harnic","om bun","vorbeste drept si cumpanit","a face din nimica ceva","strange drege si culege".
Parintele Trandafir este infatisat cu defectele sale care ii supara pe cei din jur :"este cam greu la vorba","aspru la judecata","prea verde-fatis"
Caracterizarea indirecta reiese din fapte si atitudine. Este un spirit lucid si intelege repede ca daca saracenii nu se vor schimba va ramane si el sarac. Fiind om de actiune doreste sa influenteze pe saraceni si sa faca din ei oameni harnici si bogati. De-a lungul actiunii se dovedeste un om energic , darz si devine neiertator cu saraceni , aspru cu cei lenesi , ii cearta si ii ia in ras : "Mai dar istet om mai esti tu . si prin varful casei ai ferestre . tare iubesti lumina si sfantul soare".
De la ironie ajunge la ocara , dar intelege ca nu ii poate schimba pe saraceni , atunci este ajutat de o vointa divina si ia exemplul personal. Saracenii care vedeau in parinte "omul dracului" spre final incep si ei sa faca o evolutie si sa-l numeasca pe parintele Trandafir "omul lui dumnezeu". Saracenii nu mai sunt ostili si sunt cuceriti de activitatea parintelui si incep sa-si faca si ei un rost.
Finalul il prezinta pe Popa Tanda inconjurat de o familie numerosa , fericita si un sat infloritor.
Doina este o specie a genului liric popular in care sunt exprimate cele mai profunde sentimente ale sufletului omenesc. In general doina exprima sentimente de jale si de tristete.
Dupa sentimentele exprimate doina se clasifica in :
Doina de jale
Doina de dor
Doina de catanie
Doina de haiducie
Doina de instrainare
Doina are toate trasaturile literaturii populare :
Caracter anomim
Caracter oral
Caracter colectiv
Caracter popular
Caractr sintetric
Mihai Eminescu
Doina doina cantic dulce
Doina doina viers cu foc ,
Cand rasuni eu stau in loc !
Bate vant de primavara ,
Eu cant doina pe afara
De ma-ngan cu florile
Si privighetorile.
Vine iarna viscoloasa ,
Eu cant doina inchis in casa ,
Zilele si noptile
Frunza-n codru cat invie ,
Doina cant de voinicie.
Cade frunza gios , in vale ,
Eu cant doina cea de jale
Doina zic , doina suspin ,
Tot cu dina ma mai tin ,
Doina cant , doina soptesc ,
Tot cu doina vietuiesc.
Repetitia cuvantului "doina" subliniaza importanta cantecului popular si in special a doinei in viata omului din popor. Aceasta repetitie realizeaza simetria poeziei si tot odata o muzicalitate a versurilor. Poezia are la baza motivul comuniunii dintre om si natura.
Titlul poeziei denumeste specia literara caracteristica folclorului romanesc. Doina este un cuvant,
introductibil si desemneaza specia care individualizeaza poezia populara romaneasca.
De la inceput cantecul popular este personificat pentru ca este vazut ca un tovaras nelipsit al zilelor de tristete dar si al bucuriilor. Vocativul "doina , doina" asigura comunicarea directa.
Epitetul "dulce" sugereaza farmecul , duiosia , melodios , armonia. Eul liric este sugerat prin pronume (te , m) din versul al doilea. "Cu foc"-epitet metaforic. Arata patima , sentimentele mai puternice.
Cantec popular il insoteste in orice anotimp aducand sentimente de bucurie , optimist la venirea primaverii si sentimente de tristete. Sunt realizate imagini vizuale intr-o bogata cromatica : "Ma ingan cu florile", dar si imagini auditive prin folosirea verbelor : "Cand ma-ngai" si a substintativelor : "Doinelor si privighetorilor".
Sentimentul de tristete ce-l cuprinde la sosirea iernii este sugerat prin epitetul "iarna viscoloasa" , iar sentimentul de izolare :"eu cant doina inchis in casa". Verbele "mangai" aduce un sentiment de alinare , sugerat de prezenta doinei : "De-mi mai mangai zilele / Zilele si noptile".
Urmatoarele patru versuri realizeaza o clasificare a doinei.
Ritmul : trohaic
Rima : imperecheata
Masura : 7-8 silabe
and te-aud , nu m-as mai duce ,
