In credintele poporului roman fiecare soi de animale salbatice sau domestice isi avea perioada rutului primavara. Ziua de 3 martie a fost tinuta mult timp de poporul roman drept sarbatoarea traditionala a capului de primavara. La aceasta data se credea ca se logodesc pasarile cerului si cele domestice, adica incepea perioada rutului. Sarbatoarea inchinata pasarilor cerului releva de fapt perioada rutului la toate animalele. De la sarbatoarea simbolica a logodnei pasarilor s-a extins tot simbolic si la oameni, devenind astfel o sarbatoare a erotismului, a insuratatirii fetelor si infratirii baietilor, a logodnelor.
Faptura mitica ce personifica ce personifica logodna animalelor si prin extensie a oamenilor este "zanul" Dragobete. Chiar numele - Dragobete - semnifica intruchiparea unei fapturi dragi, mitico-erotice. Dupa legenda mitica, "Dragobete era fiul Babei Dochia", ceea ce presupune o posibila variatie mitica anterioara a numelui ca atare.
Infatisat adesea ca tanar, voinic, frumos si bun, inspira fetelor si femeilor incredere si dragoste curata. El patrona sarbatoarea petrecerilor. La 24 februarie, ziua de Dragobete, gospodinele dadeau o hrana erotogenica pasarilor domestice, iar pentru pasarile cerului zvarleau pe acoperisurile caselor boabe de mei, grau, orz, secara. De Dragobete nu se sacrificau pasarile domestice si nici nu se vanau sau blestemau cele salbatice. Aceste restrictii urmareau sa nu turbure rostul imperecherilor.
Tinerii si tinerele imbracati de sarbatoare se strangeau pe dealurile din preajma satului, in cete de varsta si sex. Fetele laolalta culegeau flori de primavara, ghiocei, iar baietii, individual, culegeau vreascuri pentru aprinderea unor focuri, in jurul carora se asezau jos, tot pe cete si glumeau intre ei.
Glumele se refereau mai ales la simpatiile si antipatiile dintre baieti si fete. La pranz coborau in goana spre sat, fiecare baiat fugarindu-si partenera preferata. Daca o prindea din fuga, conform datinii, putea sa o sarute in vazul tuturor. Cand doi tineri fugeau dupa aceiasi fata, ea se lasa prinsa de cel pe care-l prefera. Fata care era prinsa si sarutata se considera oarecum logodita cu partenerul ei de fuga, pe un an, pentru a putea urmari cat de constante sunt sentimentele lor reciproce. Parintii aflau de la tineri cele intamplate si erau satisfacuti sau nesatisfacuti, dupa pretentiile ce le aveau pentru copiii lor. Aceasta coborare in goana a baietilor in urmarirea fetelor se numea in podisul Mehedinti zburatorire. Declararea publica a dragostei sincere intre urmaritor si urmarita consfintea, in ziua de zburatorire, a fost pana in secolul XIX o forma reminiscential-rituala de cult erotogen.
Tot de Dragobete se faceau insuratirile intre fete si infratirile intre baieti, mai rar intre baieti si fete. Fraternizarea ce se realiza indeplinea probabil niste rituri mai vechi, ce tineau de un substrat magic prin excelenta, sau a unor rituri mai noi ce tin de substratul religios, prin analogie cu termenii "frate/sora de cruce".
Cei ce se infrateau sau insurateau dadeau un ospat pentru prieteni, care se legau intre ei sa se infrateasca cat mai repede.
