P L A N U L:
Introducere
Capitolul I. Aspecte generale privind activele curente la intreprindere.
1.1 Esenta, continutul si structura activelor circulante in sfera proceselor economice
Continutul activelor circulante
Structura activelor circulante
Gestionarea mijloacelor banesti
Gestionarea creantelor
Clasificarea activelor circulante
Ciclul de exploatare
Capitolul II. Gestiunea activelor curente
Capitolul III. Analiza economico – financiara la I.S. C.I. „Inmacom Didactic”
Analiza generala a structurii surselor de finantare a activelor
-
Analiza lichiditatii
Analiza fluxurilor banesti
Analiza rotatiei activelor
Analiza rentabilitatii
Concluzii
Bibliografie
Anexe
I N T R O D U C E R E
Actualmente Republica Moldova depaseste o perioada indelungata de tranzitie la economia de piata, unde activitatea economica este concentrata in veriga de baza a economiei – intreprinderi – unde se creeaza bunurile materiale si serviciile necesare societatii. Pentru a activa in orice ramura a economiei, conducatorul din cadrul acesteia trebuie sa dispuna de o informatie economica detailata si veridica. Informatia necesara pentru desfasurarea activitatii eficiente este oglindita in evidenta contabila, care prin metodele sale stiintifice reflecta situatia creata in ansamblu, precum si aspectele cele mai insemnate.
Conducerea, pe de o parte, are nevoie de informatii depline si la timp pentru a lua decizii, precum si pentru evaluarea rezultatelor lor. Pe de alta parte, intreprinderea trebuie sa furnizeze datele necesare persoanelor care au efectuat investitii sau au de gand sa faca investitii. In afara de aceasta, intreprinderea este datoare sa raporteze statului privind alocarea impozitelor, taxelor etc.
In conditiile unei economii de piata, profitabilitatea si lichiditatea reprezinta doua probleme principale ale managementului. Lichiditatea unei intreprinderi in mare parte depinde de activele lichide curente (pe termen scurt) care reprezinta activele financiare ce rezulta in urma operatiilor banesti, de investire a banilor si de creditare. Activele lichide curente au o utilitate mare datorita faptului ca sunt de obicei disponibile in termen scurt pentru achitarea datoriilor pe termen scurt.
Mijloacele banesti reprezinta una din cele mai ingenioase creatii ale omenirii. Ele au mijlocit schimbul de marfuri, au facilitat functionarea economiei si au dat impuls dezvoltarii societatii.
In conditiile actuale, managerii de toate rangurile trebuie sa cunoasca tehnicile de utilizare a disponibilitatilor banesti ale intreprinderii pentru maximizarea profitului concomitent cu mentinerea lichiditatii intreprinderii. Aceasta cerinta priveste activele lichide curente ale intreprinderii ca si activele productive precum terenurile, cladirile si echipamentele de productie.
Scopul acestei lucrari consta in cercetarea bazei normative si legislative care reglementeaza gestiunea activelor curente la intreprindere; precautarea aspectelor teoretice si practice ale gestiunii activelor curente.
In aceasta lucrare sunt utilizate cele mai raspindite metode de analiza prin redarea esentei lor intr-o forma accesibila, incepind cu terminologia economica, formulele de calcul, tabelele analitice, precum si concluziile contextuale.
Lucrarea de fata cuprinde trei capitole in care se generalizeaza informatia economica privind gestiunea activelor curente. In primul capitol se abordeaza aspectele generale ale activelor curente la intreprindere.
In structura economica a intreprinderii, activele circulante joaca rolul de obiect asupra caruia se realizeaza actiunea de prelucrare si transformare. Stocurile de mijloace circulante inglobeaza materii prime si materiale aflate in diferite faze ale prelucrarii. In activul bilantului, activele curente se afla si sub forma de creante asupra clientilor si debitorilor, iar odata cu vinzarea produselor finite, elementele de active nu dispar, valoarea lor se transforma in creanta, pina la incasarea contravalorii sub forma de bani. Asa obtinem inca un element al activelor circulante – mijloacele banesti
Scopul oricarei intreprinderi consta in utilizarea cit mai eficienta a activelor, in accelerarea rotatiei acestora.
Formarea patrimoniului necesar pentru desfasurarea activitatii economico-financiara a intreprinderii se efectueaza pe seama diferitelor surse de finantare. Aceste doua aspecte sunt mai desfasurat analizate in capitolul doi al prezentei lucrari.
In capitolul trei al acestei lucrari este analizata situatia economico-financiara a intreprinderii I.S.C.I. „Inmacom Didactic”, care este o parte componenta a raportului anual financiar, si urmareste scopul de a face informatia, continuta in acesta, clara si inteleasa de toate categoriile de utilizatori.
La elaborarea acestei lucrari am consultat un sir de acte normative, de lucrari, manuale ale autorilor din Republica Moldova. De asemenea pentru elucidarea aspectelor practice am folosit date concrete din rapoartele financiare pentru anii 2000 – 2001 intocmite in institutia analizata.
CAPITOLUL I. Aspecte Generale Privind Activele Curente La Intreprindere
Esenta, continutul si structura activelor circulante in sfera proceselor economice
Societatile din sfera activitatilor economice isi constituie capitalul din aporturi in numerar si din aporturi in bunuri. Numerarul va reprezenta cea mai importanta parte a capitalului activ pe seama careia sa se realizeze atit aprovizionarea si formarea stocurilor, cit si sustinerea proceselor economice in sine.
Din aporturile in natura, o parte se materializeaza in active fixe sub forma cladirilor, terenurilor, utilajelor, iar o alta parte, tot in forma materiala, este reprezentata de materii prime, materiale, obiecte de inventar, adica elementele patrimoniale ce nu satisfac conditiile de a fi incluse in categoria mijloacelor fixe.
Pentru a face sa functioneze aceste valori intreprinderea trebuie:
Sa cumpere materii prime;
Sa asigure stocuri pe parcursul lantului de productie, ca sa se evite intreruperile in activitate;
Sa vinda pentru a-si asigura resursele cheltuite;
Adica intreprinderea pe linga instrumente de productie mai are nevoie si de active curente.
Continutul activelor circulante
Active circulante – denumite si active curente, valori circulante, bunuri mobile sau mijloace circulante, cuprind valorile economice sub forma stocurilor, creantelor, investitiilor financiare si disponibilitatilor banesti.
Activele circulante sunt o parte a activului economic, care se caracterizeaza prin transformarea permanenta ale formelor functionale prin consumarea lor intr-un singur ciclu de exploatare si transmiterea valorii integrale asupra productiei in care se incorporeaza.
Stocurile au ponderea cea mai mare in structura activelor curente si nu trebuie sa fie nici foarte mare si nici foarte mic.
Valorile realizabile pe termen scurt sunt alcatuite din creante ce apar din operatiunile de exploatare, adica odata cu vinzarea produselor finite, elementele de active circulante nu dispar, valoarea lor transformindu-se in creante, pina la incasarea contravalorii sub forma de bani.
Elementul fundamental al activitatii il reprezinta mijloacele banesti, adica disponibilitatile banesti din casa sau de la banca, care asigura achizitionarea de materii prime si materiale necesare procesului de productie propriu–zis.
Structura activelor circulante
1.1.2.1 Gestionarea mijloacelor banesti
In activitatea oricarei intreprinderi o importanta majora revine existentei si miscarii mijloacelor banesti. Nici o intreprindere nu poate sa desfasoare activitatea fara fluxuri banesti. Pe de o parte, pentru fabricarea produselor, prestarea serviciilor este necesar de achizitionat materii prime, materiale, ambalaj, de angajat lucratori etc. si aceasta conditioneaza platile de mijloace banesti. Pe de alta parte, pentru productia vanduta sau serviciile prestate intreprinderea primeste mijloace banesti. In afara de aceasta, intreprinderea are nevoie de mijloace banesti pentru achitarea impozitelor, taxelor la buget, achitarea cheltuielilor generale, comerciale, plata dividendelor etc.
Importanta acestui tip de active, cum sunt mijloacele banesti este determinata de trei cauze principale:
acaracter de rutina – mijloacele banesti sunt utilizate pentru efectuarea operatiilor curente, intreprinderea este nevoita sa tina permanent mijloacele banesti disponibile in contul de decontare;
aprudenta – activitatea intreprinderii nu are un caracter strict determinat, de aceea mijloacele banesti sunt necesare pentru efectuarea platilor neprevazute.
acaracter speculativ – mijloacele banesti sunt necesare din considerente speculative, deoarece intotdeauna exista probabilitatea ca va aparea pe neasteptate posibilitatea unei investiri avantajoase.
Disponibilitatea mijloacelor banesti ale unei intreprinderi deseori este legata de faptul daca activitatea acesteia este rentabila sau nu. Astfel, in baza datelor contabilitatii intreprinderea poate avea profit net, care este reflectat in raportul privind rezultatele financiare si poate fi calculat dupa relatia:
Profit = Venituri – (Consumuri + Cheltuieli)
si totodata poate avea deficit de mijloace banesti (MB):
Fluxul net de MB = Incasari de mijloace banesti – Plati de mijloace banesti
Perfectionarea gestiunii mijloacelor banesti trebuie sa fie indreptata in urmatoarele directii:
Prognozarea fluxurilor banesti;
Determinarea nivelului optim al mijloacelor banesti;
Analiza miscarii mijloacelor banesti.
Necesitatea prognozarii fluxurilor mijloacelor banesti devine o problema deosebit de actuala. In special, aceste calcule sunt necesare la elaborarea planului de afaceri, la argumentarea proiectelor de investitii, creditelor solicitate etc. Prognoza se efectueaza pentru o perioada anumita impartita in subperioade: anul pe trimestre, anul pe luni, trimestrul pe luni etc.
Necesitatea analizei fluxului mijloacelor banesti este determinata de urmatoarele imprejurari:
De pe pozitia activitatii curente (operationale) mijloacele banesti joaca un rol foarte important, deoarece ele pot fi folosite pentru lichidarea oricaror lacune si intreruperi in procesele financiare si de productie;
Profitul si mijloacele banesti – nu este una si aceeasi; in activitatea curenta intreprinderea lucreaza cu bani si nu cu profitul;
Pentru aprecierea eficientei activitatii intreprinderii este important a cunoaste ce tipuri de activitati genereaza volumul principal de incasari si plati banesti.
In ultimii 30 de ani raportul privind fluxul mijloacelor banesti se considera unul din principalele rapoarte financiare ale fiecarei intreprinderi occidentale. In Republica Moldova acest raport financiar a aparut prima data in anul 1998. Raportul privind fluxul mijloacelor banesti se intocmeste si se prezinta in conformitate cu S.N.C.7 “Raportul privind fluxul mijloacelor banesti” pe tipuri de activitati.
1.1.2.2 Gestionarea creantelor
Activitatea oricarei intreprinderi genereaza un sistem complex si variat de relatii economice si juridice cu cumparatorii de produse si marfuri livrate, beneficiarii de servicii prestate, personalul angajat, bugetul de stat privind plata impozitelor si taxelor, alte persoane juridice si fizice.
Creantele – reprezinta drepturi juridice ale intreprinderii ca creditor de a primi la scadenta stabilita de contractele intocmite, cambiile primite sau de alte documente o suma de bani, bunuri materiale ori alte valori de la persoane juridice sau fizice numite debitori.
Creantele intreprinderii se inregistreaza in contabilitate la valoarea nominala. Creantele in valuta straina se reflecta in rapoartele financiare in valuta natonala, prin aplicarea cursului de schimb valutar la data intocmirii documentelor justificative, la finele perioadei de gestiune (data intocmirii Bilantului contabil) si la data achitarii acestora.
In functie de provenienta sau continutul economic deosebim:
Creantele comerciale reprezinta acea parte a creantelor care apare in cazul cind momentul transmiterii catre cumparator a drepturilor de proprietate asupra produselor, marfurilor si alte active livrate, precum si cel al prestarii de servicii nu coincide cu momentul achitarii acestora. Evidenta analitica a creantelor pe termen scurt aferente facturilor comerciale se tine pe fiecare debitor, pe termene de formare si de achitare ale acestora.
Creantele bugetului fata de intreprindere apar ca urmare a diferentelor dintre sumele calculate si achitate la buget ale impozitelor si taxelor. Situatiile de aparitie a creantelor sunt in dependenta de specificul operatiunilor economice si tipul impozitului.
Creantele personalului reprezinta datorii ale angajatilor fata de intreprindere si apar in urma:
Acordarii avansurilor spre decontare (titularilor de avans);
Procurarea de catre angajati a marfurilor cu achitare in rate;
Recuperarii de catre gestionari a daunei materiale cauzate;
Altor datorii (privind pensiile alimentare si alte titluri executorii);
Titulari de avans sunt angajatii intreprinder , carora li se elibereaza mijloace banesti spre decontare. Avansul eliberat este destinat acoperirii cheltuielilor care urmeaza a fi suportate de catre angajatul respectiv, cum sunt cheltuielile de deplasare si cele gospodaresti.
Intreprinderile pot sa presteze angajatilor sai servicii de intermediere (in calitate de garant) in vederea achitarii marfurilor procurate de catre acestia in rate. Achitarea in astfel de cazuri poate fi efectuata:
Creantele privind recuperarea daunei materiele apar in cazurile in care intreprinderii i-au fost cauzate prejudicii, cum ar fi lipsurile de bunuri materiale din vina gestionarilor constatate cu ocazia inventarierii, rebuturile in productie etc.
Creantele privind veniturile calculate reprezinta sume datorate intreprinderii aferente veniturilor care sunt determinate in baza contractelor incheiate sau legislatiei in vigoare. Veniturile calculate ale intreprinderii cuprind:
venituri privind arenda;
venituri privind dobinzile si redeventele calculate;
veniturile privind dividendele calculate;
alte venituri.
In afara de creantele comerciale, creantele personalului, partilor legate, bugetului, in procesul activitatii economice a intreprinderii apar alte creante:
privind recuperarea pierderilor – suma despagubirilor calculate de la companiile de asigurari ca urmare a aparitiei cazului de risc asigurat de intreprindere sau suma recompenselor calculate de la organele de stat sau alti agenti economici.
ale organelor de asigurari sociale – apar in urma depasirii sumelor virate CNAS asupra sumelor calculate, precum si in cazul platilor excedentare a sumelor cuvenite din bugetul asigurarilor sociale, efectuate de intreprindere salariatilor proprii;
privind reclamatiile inaintate si recunoscute – unde se include suma daunei materiale provocate, precum si suma veniturilor ratate si amenzilor. Reclamatiile se prezinta impreuna cu documentele care justificaincalcarea conditiilor contractuale si marimea daunei produse;
ale bancilor comerciale – pot aparea in cazul virarii gresite a mijloacelor banesti din conturile curente ale intreprinder, ca urmare a unei erori bancare;
privind alte operatiuni.
Clasificarea activelor circulante 44445eof25hki2k
Din punct de vedere al fazelor procesului de expoatare in care se gasesc, activele circulante (AC) pot fi:
AC in faza aprovizionarii
dupa fazele ciclului AC in faza de productie
de exploatare AC in faza desfacerii
AC in forma materiala
AC dupa forma
AC in forma baneasca
AC finantate din fonduri proprii
dupa sursa de finantare
AC finantate din capitaluri imprumutate
Ponderea primului criteriu depinde de conditiile concrete in care se desfasoara aprovizionarea, productia si comercializarea.
Imbinarea celor doua categorii de fonduri (proprii si imprumutate) din ultimul criteriu reprezinta o importanta deosebita, care trebuie sa asigure o reducere a costului capitalului, un grad rezonabil de indatorare si o structura financiara corespunzatoare nevoilor de dezvoltare.
Ciclul de exploatare
Ciclul de expoatare reprezinta ansamblul operatiunilor realizate pentru atingerea obiectivului intreprinderii, ce consta in producerea de bunuri si servicii.
Ciclul de exploatare cuprinde mai multe faze si anume:
faza aprovizionarii – achizitionarea de bunuri si servicii;
faza productiei – transformarea bunurilor si serviciilor in produs finit;
faza comercializarii – vinzarea produselor.
Acest proces trebuie sa functioneze continuu pentru a asigura o folosire deplina a mijloacelor puse in miscare, adica a muncii si capitalului.
Functionarea normala si continua a ciclului de exploatare este asigurata prin existenta stocurilor care reprezinta anumite cantitati de resurse materiale si carora le corespund din punct de vedere financiar niste fonduri.
Fluxul fizic al intrarilor si cel al iesirilor este discontinuu, astfel apar stocurile:
In sfera aprovizionarii se au in vedere mai multe forme de formare si finantare a stocurilor, luindu-se in considerare metoda stocului zero, care ar presupune o functionare ideala a proceselor de transformare si a celor de comercializare. Aceasta inseamna ca, la sfirsitul zilei, in sfera aprovizionarii nu trebuie sa existe imobilizari. In acelasi timp, este luata in consideratie si notiunea de stoc global, notiune ce include rezervele de productie (aprovizionarile), resursele din sfera de productie (cheltuieli avansate in procesul de productie) si stocurile de produse finite.
Stocul global trebuie sa indeplineasca mai multe cerinte, dintre care:
sa fie complet, sa cuprinda toate felurile de resurse materiale;
sa fie suficient in orice moment, luind in consideratie inlaturarea blocarii de fonduri in stocuri supranecesare;
sa fie completat in mod sistematic, luind in consideratie minimizarea cheltuielilor de aprovizionare si stocare.
CAPITOLUL II. Gestiunea Activelor Curente
Stocuri si gestiunea lor
Intre ritmicitatea productiei, a vinzarii marfurilor si ritmicitatea aprovizionarii unitatilor este necesar sa existe o permanenta sincronizare.
Aprovizionarea cu materii prime si materiale are un caracter intermitent din cauza volumului si diversitatii resurselor materiale necesare desfasurarii activitatii intreprinderii, raspindirii teritoriale a furnizorilor, in timp ce procesul de productie are un caracter continuu. Astfel, asigurarea concordantei intre aprovizionare si productie se realizeaza prin constituirea in intreprindere a stocurilor de marime si asortiment determinat la nivelul capacitatii de prelucrare si al cererii pe piata.
Stocurile – active circulante materiale destinate utilizarii in procesul de productie, fabricate in cadrul acestui proces sau cumparate in vederea revinzarii.
Stocurile de marfuri si materiale cuprind categoriile de bunuri economice aflate la dispozitia intreprinderii si destinate:
Pentru a fi consumate la prima lor utilizare;
Pentru a fi inregistrate ca productie in curs de executie;
Pentru a fi vindute in aceeasi stare sau dupa prelucrarea lor in procesul de productie.
Spre deosebire de celelalte categorii de bunuri aflate la intreprindere, stocurile se caracterizeaza prin faptul ca se consuma la prima lor utilizare in procesul de productie si trebuie inlocuite cu exemplare noi. In cadrul ciclului de exploatare stocurile isi schimba atit forma, cit si continutul lor material.
Intr-o intreprindere, stocurile se regrupeaza in trei categorii de bunuri:
materii prime;
productie neterminata;
produse finite.
Iar intr-o intreprindere comerciala stocurile sunt constituite din marfuri.
Nivelul stocurilor de materii prime depinde de:
previziunile productiei intreprinderii;
posibilitatile de aprovizionare si fiabilitatea tarilor producatoare (atunci cind e vorba de produse precum petrolul sau alte produse importate);
de pretul materiei prime.
Nivelul stocului de productie neterminata depinde de durata proceselor de productie, iar nivelul stocului de produse finite depinde de coordonarea intre productie si vinzari.
Obiectivul unei bune gestionari a stocurilor este de a minimiza costurile ce rezulta din detinerea de stocuri.
Modelul clasic de gestionare a stocurilor are drept scop determinarea cantitatii pentru fiecare din comenzi, tinind cont de:
Stocurile implica doua categorii de costuri:
costuri de depozitare – care cuprinde suma cheltuielilor ce trebuie efectuate pe timpul stationarii resurselor materiale in stoc si anume:
costuri de aprovizionare – livrare – acestea sunt costurile de reaprovizionare si livrare, fiind numite si de comanda. Ele sunt egale cu produsul dintre suma fiecarei comenzi si costul unitar al comenzii.
Exista unele cheltuieli care sunt determinate de aprovizionare sau de marimea comenzii de productie si alte cheltuieli care cresc o data cu nivelul stocului. Primele costuri duc la aprovizionari masive si loturi mari in productie in scopul reducerii la un nivel acceptabil a costurilor unitare de emitere a comenzii si a costurilor de pregatire. A doua categorie de cheltuieli duce la loturi mici, in scopul mentinerii costului stocurilor la nivele acceptabile.
Principalele probleme care se pun in fata agentilor economici sunt “cind?” si “cu cit?” trebuie sa se aprovizioneze o intreprindere astfel incit costul sa fie cit mai mic, iar productia sa se desfasoare in conditii bune. Optiunile pentru constituirea si marimea stocurilor sunt influentate de raspunsul la intrebarea “ce avantaje si ce pierderi se inregistreaza daca se stocheaza mai mult sau mai putin, pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp?”
Teoria matematica a stocurilor permite stabilirea momentului si volumului aprovizionarii astfel incit politica urmarita sa fie optima. Ea utilizeaza modele matematice pentru determinarea regulilor de gestiune optima a materiilor prime, materialelor si produselor finite, cu scopul minimizarii cheltuielilor de aprovizionare-stocare in conditiile in care sa se asigure realizarea continua, eficienta a procesului de productie.
Gestiunea stocurilor poate fi privita in doua acceptiuni:
in sens restrins, de evidenta propriu-zisa, in care se urmareste miscarea materiilor prime, materialelor ( intrarile, iesirile, stocul initial, stocul final );
in sens larg, de modelare si optimizare a proceselor de stocare prin luarea in considerare a costurilor implicate de existenta stocurilor in intreprinderi.
Gestionarea eficienta a stocurilor depinde de:
Relatii directe si de durata cu furnizorii;
Stabilirea si urmarirea graficilor de aprovizionare;
Lichidarea intirzierilor in aprovizionare;
Reducerea cheltuielilor de transport;
Reducerea blocarii de moneda in stocuri inutile;
Imbunatatirea conditiilor de pastrare si gestionare a resurselor;
Reducerea pierderilor in timpul transportarii si depozitarii.
Metode de dimensionare a stocurilor
Uneori este imposibil si neeconomic sa se aprovizioneze materii prime si materiale in momentul cind sunt cerute in productie. Pe de alta parte, unitatea beneficiara se poate gasi in alta localitate decit unitatea de la care se aprovizioneaza, si in acest caz este imposibil ca materia prima sa soseasca in intreprindere chiar in momentul cind este necesar sa fie consumata in procesul de productie.
Aceste considerente economice fac necesara constituirea unui stoc care reprezinta un volum de materiale provizoriu neutilizat.
Stocurile de productie – reprezinta totalitatea resurselor materiale destinate consumului productiei, aflate in depozitul intreprinderilor consumatoare.
Stocul de productie este format din:
Fiecare categorie de stoc indeplineste functii specifice.
Stocul curent – reprezinta cantitatea de materiale necesare pentru asigurarea procesului de productie intre doua aprovizionari consecutive.
Stocul curent este o marime dinamica care inregistreaza un nivel maxim la data cind se primeste un lot de livrare de la furnizori; nivelul minim este momentul in care se asigura reintregirea stocului. Pentru desfasurarea continua a procesului de productie este necesar ca atunci cind stocul curent atinge nivelul minim sa soseasca o noua comanda.
In situatia creata exista metode de dimensionare a stocurilor, si anume metoda ABC – o strategie financiara eficienta de gestiune a stocurilor si care imparte stocurile de active circulante in trei grupe:
articole de active circulante de valoare mare, dar cu pondere mica in numarul total de articole;
articole de active circulante de valoare medie si cu pondere medie in numarul total de articole;
articole de valoare mica pe unitatea de masura, dar cu pondere ridicata in numarul total de articole.
Metoda ABC permite:
o urmarire detaliata a stocurilor din grupele A si B si o determinare a marimii matematice optime a acestora, astfel ca necesarul de capitaluri pentru formarea si pastrarea lor sa fie minim;
o urmarire globala a stocurilor din grupa C, care se vor aproviziona in loturi mari pentru perioade mari de timp si pentru a reduce cheltuielile de transport – aprovizionare.
In cazul in care furnizorul nu respecta termenele de livrare, lotul de livrare nu corespunde cantitativ sau calitativ, sau ritmul consumului a fost mai rapid decit cel estimat, stocul curent nu poate fi reintregit in momentul atingerii nivelului minim, iar procesul de productie poate inregistra intreruperi. Pentru a evita aceasta situatie se formeaza un stoc de siguranta.
Stocul de siguranta – reprezinta cantitatea de materiale necesara pentru asigurarea continuitatii procesului de productie in cazul eventualelor intreruperi in aprovizionare, ca urmare a unor neregularitati in procesul de productie al furnizorului sau in transport, precum si in cazul in care a crescut consumul mediu zilnic, stocul curent fiind epuizat mai repede.
Stocul pentru transport intern – reprezinta cantitatea de materiale necesara pentru asigurarea continuitatii procesului de productie in cazul in care sunt necesare transporturi de la un depozit central la punctele de consum.
Stocul de iarna – cuprinde cantitatea de materiale necesara pentru asigurarea continuitatii procesului de productie in timpul iernii, cind nu este posibila exploatarea unor materiale datorita conditiilor climaterice nefavorabile.
O alta metoda de dimensionare a stocurilor este metoda CANBAN (denumita si metoda stocului zero sau metoda de productie in flux continuu) – ce a fost dezvoltata in Japonia de firma Toyota, fiind utilizata acum si in S.U.A., Europa.
Ideea de baza a sistemului consta ca intreprinderea trebuie sa detina un stoc minimal, insa pentru aceasta furnizorii sai ar trebui sa poata livra la timp piesele care ii sunt necesare intreprinderii.
Pentru ca intreprinderea sa poata livra rapid trebuie ca ea sa tina relatii urmarite cu furnizorii in baza unei bune coordonari.
Sistemul CANBAN modifica ipotezele modelului clasic deoarece:
diminueaza costul de comanda a stocurilor;
diminueaza stocul de securitate, ameliorind relatiile dintre intreprindere si furnizorii sai.
Acest sistem permite degajarea bugetului de venituri si cheltuieli utilizind resursele pentru noi investitii.
Stocurile constituite dupa sectoare reprezinta o parte mai mult sau mai putin importanta a bilantului intreprinderii, in acelasi timp un stoc crescut antreneaza costuri.
Metoda CANBAN considera ca costurile pot fi minimizate in baza unei bune localizari si coordonari intre intreprinderi.
Dimensionarea stocurilor de productie la niveluri mai mari decit nevoile reale ale productiei duce la aparitia stocurilor supranormative, ceea ce provoaca imobilizari de capital antrenat in cumpararea de materiale sau in produsele finite stocate si inca nevindute.
Dimensionarea la niveluri mai mici decit nevoile reale ale intreprinderii poate pune in pericol continuitatea procesului de productie si, ca urmare, provoaca micsorarea productivitatii muncii, marirea costurilor.
Surse de finantare a activelor curente ok445e4425hkki
In vederea asigurarii continuitatii productiei si a ritmicitatii vinzarilor, este necesara innoirea permanenta a stocurilor si creantelor. Astfel, apare o nevoie permanenta de capital. In acest context, se pune problema existentei unor surse permanente pentru finantarea nevoilor permanente.
Pentru cunoasterea situatiei patrimoniale la un moment dat, cea mai simpla expresie este redata de Activul Net Contabil (ANC) – care reflecta marimea patrimoniului format numai pe seama surselor proprii si nu este impovarat cu datorii:
Partea din surse financiare ce asigura finantarea permanenta a activelor curente reprezinta fondul de rulment – care se formeaza din capitaluri proprii si din imprumuturi pe termen mediu si lung. Fondul de rulment se determina in doua variante:
Capital permanent – Active imobilizate;
Active curente – Resuse de trezorerie.
In baza primei metode se apreciaza modalitatea de finantare a investitiilor in active curente, iar a doua metoda caracterizeaza posibilitatea aprecierii echilibrului financiar pe termen scurt privind nevoile si resursele de finantare.
Fondul de rulment poate fi:
fond de rulment brut sau total, care desemneaza toate elementele de active curente posibile a fi transferate in bani intr-un termen mai mic de un an. El se compune din stocuri diverse, creante – clienti, avansuri acordate furnizorilor, disponibilitati banesti in casa si in cont;
fondul de rulment net (FRN) sau permanent, reprezinta o parte din capitalul permanent care finanteaza activele curente. El se calculeaza prin doua metode:
, unde Cp- capital permanent; ATL – active imobilizate;
, unde AC – active curente; DTS – datorii pe termen scurt.
fondul de rulment propriu - reprezinta excedentul capitalului propriu fata de activele imobilizate si arata autonomia de care dispune o intreprindere in finantarea investitiilor in active curente, calculindu-se dupa relatia:
, unde CP – capital propriu.
fondul de rulment strain – reprezinta datoriile la termen si se calculeaza dupa relatiile:
;
.
In conditii normale, fondul de rulment trebuie sa acopere NFR.
O alta sursa de finantare este necesarul fondului de rulment (NFR), care reprezinta necesarul de finantare generat de activitatea intreprinderii in fiecare stadiu al ciclului de exploatare, fiind dependent de decalajul intre incasari si cheltuieli. Necesarul fondului de rulment apare ca diferenta intre activele si pasivele de exploatare conform datelor din bilant.
Necesarului permanent de finantare ii corespund capitaluri permanente, iar nevoilor temporare le corespund creditele pe termen scurt.
Necesarul fondului de rulment la rindul sau se calculeaza dupa relatia:
unde MB – mijloace banesti.
Urmatoarea sursa de finantare a activelor curente sunt creditele pe termen scurt, care sunt formate din:
credite furnizor – care apar atunci cind furnizorii accepta sa nu fie platiti odata cu livrarea marfurilor;
credite bancare pe termen scurt – este acordat pina la 12 luni, si in acest caz banca va lua drept gaj o incasare prevazuta sau gradul de solvabilitate a intreprinderii;
datorii fata de diversi creantieri, care reprezinta sumele datorate si neplatite, si cuprind:
salarii datorate personalului;
impozite datorate bugetului statului;
sarcini sociale asupra salariilor datorate unor organisme specializate in domeniul protectiei sociale;
dividende de platit asociatiilor si organizatiilor.
Rotatia activelor curente
Trecerea continua a fondurilor banesti dintr-o forma in alta, dintr-un proces economic in altul sub aspectul componentei materiale defineste caracterul de rotatie sau circulatie a acestora.
Reinnoirea activelor circulante pe seama cifrei de afaceri reprezinta durata de rotatie a acestora. Cuantificarea duratei de rotatie a activelor circulante poate fi exprimata prin intermediulunor marimi concrete, funadamentate fie pe date de planificar financiara, fie pe baza datelor efective preluate din bilantul contabil.
Intr-o anume durata de timp, ca urmare a operatiunilor economico-financiare, pe seama cifrei de afaceri – in cea mai mare proportie – se reinnoiesc elementele de activ si, totodata, se achita datoriile scadente.
Durata de timp sau viteza de rotatie necesara reinnoirii activelor circulante respectiv platii datoriilor scadente reprezinta durata de rotatie a capitalurilor pe seama cifrei de afaceri, si este exprimat sub forma:
Numarul de rotatii a capitalurilor plasate in active este dat de raportul:
,
unde NR – numar de rotatii a AC; CA – cifra de afaceri; - soldul mediu al AC din perioada de referinta (care poate fi calculat cu ajutorul mediei aritmetice simple sau ponderate);
,
unde AC1,2,3,4 – soldurile AC trimestriale; 4 – numarul trimestrelor.
,
unde SiI/2 – soldurile de la inceputul anului in proportie de ½; SfIV/2 – stocul de la sfirsitul anului in proportie de ½; AC2,3,4 – sldurile AC la inceputul trimestrelor II, III si IV.
Aceasta rata exprima – global – cite cicluri complete parcurg activele circulante, intr-o perioada de timp (intr-o luna, trimestru, an), pentru a se obtine cifra de afaceri (scontata sau realizata).
Durata in zile a unei rotatii evidentiaza numarul de zile in care se infaptuieste o rotatie completa a capitalurilor plasate in active circulante.
Pot fi utilizate urmatoarele relatii pentru determinarea acestui indicator:
,
unde Dzr – durata in zile a unei rotatii; T – timpul exprimat in 90 zile (pentru trimestru) sau in 360 de zile; NR – numar de rotatii in perioada considerata.
sau: ,
unde - soldul mediu al AC din cadrul trimestruui sau anului; CA – cifra de afaceripe trimestru sau pe an; Tnumar de zile din trimestru (90) sau pe an (360).
CAPITOLUL III. Analiza Economico – Financiara A I.S. C.I. „Inmacom Didactic”
Analiza economico – financiara a situatiei patrimoniale a intreprinderii consta in efectuarea unui studiu complet privind eficienta activitatii acesteia la un moment dat si este necesara conducerii firmei pentru a lua decizii, precum si pentru evaluarea rezultatelor lor.
Intreprinderea analizata „Inmacom Didactic” a inregistrat la finele anului un volum de vinzari nete in valoare de 1325515 lei.
Analiza generala a structurii activelor
Datele din bilantul contabil indica ca totalul patrimoniului a scazut in perioada raportata cu 17, 85%, ceea ce reprezinta 204,8 mii lei.
Diminuarea activelor in anul 2001 s-a datorat scaderii activelor curente (AC) in totalul activelor, de la 48% in a.2000 la 31% in a.2001.
;
2000: ; 2001: .
Modificarile structurale ale patrimoniului in defavoarea activelor curente se explica prin depasirea ritmului cresterii activelor pe temrmen lung asupra ritmului cresterii activelor curente. Schimbarile survenite in structura activelor sunt prezentate in tabelul 1.
Componenta si structura patrimoniului intreprinderii Tab.1
| |
Categorii de active |
Existente la 31.12.2000 |
Existente la 31.12.2001 |
Suma,mii lei |
Ponderea,% |
Suma,mii lei |
Ponderea,% |
|
1. |
Active pe termen lung, inclusiv: |
597098 |
52 |
653936 |
69,4 |
1.1 |
Active nemateriale la val. de bilant |
1813 |
0,16 |
