ARHIPELAGUL BUCURESTI
MINA BIANCA ELENA
OZUNU ANA- MARIA
CLASA a 9-a K
DATA PREDARII:11 XII 2002
I.Cate ceva despre.
O data cu intrarea noastra in NATO, Bucurestiul fiind o capitala europeana, ne-am gandit sa vi-l prezentam in doua ipostaze: Bucurestiul de altadata, asa cum era vazut de calatorii straini si cel modern asa cum il vedem astazi, precum si Bucurestiul din punct de vedere cultural si istoric
Astfel proiectul a fost structurat pe capitole.
II. A.Bucurestiul de altadata
La 1857, cand viziteaza Bucurestiul, Ferdinand Lassale are impresia ca se afla intr-o "metropola a luxului si a bogatiei, al carei haos turbat si pitoresc incanta." In decursul ultimei jumatati de mileniu, numerosi calatori straini - aflati in trecere sunt rezidenti in timp in acest oras-
si-au consemnat in scris opiniile de vizitatori. De la aprecieri elogioase la observatii critice, avem o gama larga de caracterizari ale cetatii de pe Dambovita. Marturii ale unor oameni culti, sau impresii subiective si superficiale se succed de-a lungul timpului. Din insiruirea lor se desprinde o idée dominanta : Bucurestiul a fost dintotdeauna un oras al contrastelor. Sa pornim deci pe firul istoriei.
Parisianul Pierre Lescalopier a ajuns la Bucuresti in al
treilea sfert al secolului XVI. Cu scrisori de acreditare de la Constantinopol, el merge la curtea lui Alexandru Voda, unde
este primit cu onoruri ca un sol al regelui Frantei . Lescalopier prezinta Bucurestiul in termeni de revelatie : "Orasul e inatrit- pe vechea lui asezare din deal- cu trunchiuri mari de copac infipte in pamant, unul langa altul, si legate intre ele cu niste injghebari lungi si mari de lemn; ulitele sunt si ele acoperite cu trunchiuri de copac.Orasul n-are nici o cladire cumsecade. Sunt numai doua biserici (informatie eronata- n.n.) si acelea din lemn, dintre care una saseasca. Casele sunt acoperite cu tigle, cu sindrila sau cu stuf".
In 1702, pe la mijlocul domniei lui Constantin Brancoveanu,
Bucurestiul
este vizitat de epigrafistul englez Edmod Chishull, capelan la factoria
cpmpaniei Turciei de la Smirna. Calatorul ii descrie astfel pe domnitor:"e un
factor de buna randuiala si disciplina in
Descrierea orasului: in jur mahalale cu case sub pamant; in mijloc Curtea si casele boierilor- ziduri de piatra, gradini intre uluci groase de stejar, acoperisuri de sindrila. Strazile sut podite. " Vederea totala e placuta de la distanta, din cauza multelor case ale boierimii, a palatului princiar si a numeroaselor biserici si manastiri".
II.B. GRADINILE DE ODINIOARA
Cu mult inainte ca marile gradini bucurestene - dintre care citam cateva: Csimigiul, Parcul Carol, Herastraul- sa fie spatiu de trecere si petrecere predilect, amestec de muzeu si teren sportive, loc de luat masa, fie cate o pajiste mai ferita, succesiune de peisaje pentru plimbareti, gradinile au fost o prezenta importanta, chiar definitorie in oras.
Nu numai ca nu erau publice, se numeau dupa posesorii lor- Breslea, Proopoaia, Giafer- si deveneau centrul atentiei mai ales vara, pe caldurile toride, specifice campiei, cand bucurestenii nauciti de caldura, se aruncau in apele Dambovitei, alaturi de vitele mari si ele in cautare de racoare, sau porneau cu familia toata, spre marginile de oras, cand spre dealurile cu vii, cand spre luncile Dambovitei, pline cu livezi. Era ori spre seara, ori in zilele de sarbatoare sau de Duminica.
De fapt, dintru inceputuri, saraci sau bogati, bucurestenii se nasteau intre gradini. Se stie ca imaginea prima a strainilor veniti din sus, dinspre Dunare, asupra Bucurestiului, era a unei intindre verzi
De coroane immense de arbri, dintre care razbateau spre cer turlele de arama ale bisericilor. Gradini aveau mai toti orasenii de pe Dmabovita, cu scopuri diferite insa- unele erau gradinide zarzavat, altele, vii si livezi, altele, cu cateva flori in jurul casei modeste. Dar mai erau si gradinile boieresti, iar de pe la 1600 se vorbeste prin documente si despre gradinile domnesti. Pe hartile vechi de mai bine de 200 de ani sunt adesea trecute gradinile de pe laga palate sau manastiri. Asadar geadina era prezenta permanenta, parte din viata zilnica. Mai tarziu a aparut ea ca o preocupare a edililor, ca un spatiu aparte, menit sa inlocuiasca, in orasul in care se construia tot mai mult si mai inghesuit, raiul pierdut al gradinilor vechi multe si marunte , in care se diviza Bucurestiul atunci cand proaspatul sosit de departe cobora de pe deal in realitatea orasului.
