Notiunea de geopolitica nu a avut, cel putin in viziunea lui Kjellen si a altor autori importanti asociati cu nasterea si consacrarea sa, o incarcatura doctrinara asa de pregnanta. Aceasta conotatie este mai mult rezultatul interpretarilor care au urmat, al deformarilor de tot felul. Deformarilor reale pe care le gasim la unii intemeietori ai geopoliticii, cu deosebire ai celei germane, li se adauga deformarile si exagerarile de tot felul ale analistilor care s-au ocupat de aceasta disciplina. Un fapt real, apropierea unor reprezentanti ai geopoliticii germane de fascism, formularea de catre Haushofer si colaboratorii sai de la "Zeitschrift fur Geopolitik" a unor teze care au putut fi preluate de politica oficiala a Germaniei acelei perioade a condus in perioada postbelica la un gen de proscriere a disciplinei. Si nu numai in tarile foste socialiste, ci si in statele occidentale. Intr-un asemenea climat au existat putine sanse sa fie identificate virtutile reale ale acestei discipline. S-au relevat mai ales greselile abordarilor geopolitice, deformarile lor si nu atat capacitatea acestei discipline de a explica, de a lumina mai bine o serie de relatii si conexiuni. De aceea, intrebarea cardinala nu poate fi evitata: ne invata vreoceva cu adevarat geopolitica? Daca raspunsul este pozitiv, atunci demersul de cercetare se cere focalizat pe virtutile explicative ale acestei teorii. Daca nu, orice exercitiu de interpretare este pur si simplu inutil.
Identificam, astfel, un al doilea paradox de care trebuie sa fim constienti. Exagerarile doctrinare reprezinta mai ales rodul analizelor facute de diversi autori pe marginea doctrinei geopolitice si nu atat al lucrarilor care au intemeiat aceasta orientare. De aici decurg cel putin doua cerinte metodologice: opera intemeietorilor se cere citita fara prejudecata, iar cea a comentatorilor cu precautie.
Este adevarat ca o
anumita ramura a studiului geopoliticii, avem in vedere scoala
germana din perioada interbelica, a lansat concepte si
interpretari care au putut fi utilizate de politica expansionista a
Germaniei naziste, dar exista parca o propensiune deliberata de a asimila geopolitica in ansamblu cu cea elaborata in
Atat de patimasa a fost uneori raportarea la geopolitica germana interbelica, incat nu a retinut nici diferentele dintre aceasta si pozitia oficiala (uneori a fost vorba despre divergente: atacarea URSS a fost considerata de catre Haushofer si colegii sai o greseala, gest intemeiat cu argumente geopolitice), nu a relevat nici acele pozitii care meritau sa fie relevate prin schimbarea de interpretare pe care o propuneau. De pilda, in ultima parte a vietii sale, Karl Haushofer precizeaza ca elementul geografic nu poate oferi explicatii decat pentru maximum 25 la suta din orientarile si deciziile politice. Nu discutam acum daca aceasta interpretare diferita a intervenit dupa experienta amara a razboiului, sau ca urmare a intelepciunii pe care timpul o decanteaza uneori in fiinta umana. Retinem doar ca era o precizare care contrazicea unele formulari intr-adevar rigide din primii ani ai acestei scoli si care merita a fi criticate.
Caracterizarea pe care publicatia "Zeitschrift fur Geopolitik" ("Scrieri de geopolitica"), al carei mentor era Karl Haushofer, o da in 1928 geopoliticii poarta, intr-adevar, amprenta unor interpretari in spiritul determinismului geografic, dar contine si precizari care ar trebui sa trezeasca luarea aminte: "Geopolitica este teoria dependentei evenimentelor politice de teritoriu. Ea isi are temelia sigura in geografie, indeosebi in geografie politica reprezentand teoria fiintelor politice de pe glob si a structurii lor. Geopolitica urmareste sa furnizeze indicatii pentru actiunea politica si sa fie indreptar in viata politica. Ca atare, ea devine o tehnologie capabila sa conduca politica practica pana la punctul la care se produce avantul novator al actiunii. Si numai cu ajutorul ei, acest avant ar putea avea drept punct de plecare pentru realizari stiinta si nu nestiinta. Geopolitica vrea si trebuie sa devina constiinta geografica a statului !" (in I. Conea, "Geopolitica. O stiinta noua", vol. "Geopolitica", pag. 19-20).
Ultima formulare din textul reprodus ni se pare o caracterizare sintetica (si am putea spune o formula fericita) care exprima, este adevarat, o anume viziune asupra geopoliticii. Indiferent ca este vorba despre statul antic sau cel din epoca postindustriala, constiinta geografica este un element care intra sau ar trebui sa intre in substanta marilor orientari si strategii politice. De ce geopolitica nu ar fi si ghid in viata politica? Fireste ca e necesar sa precizam ce sens dam notiunii de geopolitica, dar cu totii observam cat de costisitoare sunt astazi masurile si orientarile care nu au respiratie geopolitica, nu au un ghidaj de aceasta factura.
Dar, cum spuneam, geopolitica nu se limiteaza la geopolitica germana (acestei variante a geopoliticii ii vom consacra un curs de sine statator). De pilda, geograful englez H. Mackinder, considerat unul dintre parintii intemeietori ai geopoliticii, nu foloseste acest termen in toata opera sa. El ne propune o alta lectura a geografiei planetei noastre in care identifica si cauzari geografice ale istoriei, o alta viziune despre teritorialitate, foloseste termeni noi precum "Natural Seats of Power" (Puncte strategice naturale), "zona pivot a istoriei", etc. ("Democratic Ideals and Reality"). O abordare care a devenit posibila de abia in perioada post columbiana, cand mijloacele de transport ale momentului - cai ferate, vapoare - alcatuiau totusi o retea care permitea nu numai ca globul sa fie cunoscut, dar si tratat ca un tot unitar. In loc de a incerca o deslusire a ceea ce ne invata cu adevarat o interpretare precum cea a lui Mackinder, diversi analisti au preferat solutia mai comoda de a "impacheta" totul in coletul numit "geopolitica" pe care au lipit diferite etichete continand clisee obosite.
Autorul francez Jacques Ancel obisnuia sa spuna: "La geopolitique c'est une affaire d'apres guerre" (de fapt, citatul exact este "une science allemande d'apres guerre"). Remarca se cere plasata in contextul reactiei scolii geografice franceze fata de geopolitica germana interbelica, o reactie dura, presarata cu sintagme de felul: "superstitie cartografica", "geografie pusa in slujba politicii", "produs gazetaresc", "instrument al razboiului" etc. Demn de semnalat ca autorul francez foloseste termenul geopolitica doar pentru a nu fi confiscat de catre Scoala germana: "Cititorul sa scuze pedantismul aparent al faptului ca dau acestui studiu teoretic de geografie politica drept titlu un neologism. Am crezut, insa, necesar sa nu las ca acest termen, care a facut cariera dincolo de Rin, sa fie acaparat de o noua asa zisa stiinta germana" (in I.Conea, "Geopolitica. O stiinta noua", vol. "Geopolitica", pag. 37).
Intr-adevar, dupa conflagratii si mari infruntari armate, problemele teritoriilor si ale teritorialitatii, deci ceea ce intra cu obligativitate in obiectul de studiu al geopoliticii, capata o actualitate frapanta. In perioadele de dupa razboi se deseneaza sau redeseneaza granite, se repun in discutie si se delimiteaza sfere de influenta, s.a.m.d. De pilda, sfarsitul razboiului rece a condus la trei mari prefaceri geopolitice, care pun in umbra tot ceea ce a acompaniat acest proces. Este vorba de unificarea Germaniei, de eliberarea Europei de Est nu numai de comunism, ci, deopotriva, de tutela sovietica si de dezintegrarea Uniunii Sovietice. "Putine prefaceri - noteza analistul american Zbigniew Brzezinski - au avut loc intr-un timp asa de scurt si intr-o perioada de pace"("Europa Centrala si de Est in ciclonul tranzitiei", pag.112).
Sfarsitul razboiului rece a marcat, totodata, sfarsitul unei organizari bipolare a lumii: o bipolaritate geopolitica, o bipolaritate ideologica si o bipolaritate psihologica. Sfarsitul acestei bipolaritati ne obliga sa regandim multe notiuni. Ce sens ar mai avea in ziua de azi o miscare cum a fost miscarea de nealiniere? Nealinierea avea inteles in conditiile in care existau doi poli, in care se afla in disputa doua orientari care dominau planeta. In asemenea conditii nealinierea semnifica "a treia cale" sau, in orice caz, o pozitie care nu se alinia nici uneia dintre ele.
A limita insa valabilitatea unei discipline doar la o perioada anume, oricat de importanta si semnificativa pentru ea, inseamna a-i rapi dreptul la existenta, a-i pune sub semnul intrebarii statutul de disciplina stiintifica propriu-zisa. Daca suntem consecventi cu punctele de vedere anterior exprimate, atunci perioadele post belice se cer descifrate prin intermediul celor antebelice. Cu alte cuvinte, geopolitica nu se poate interesa doar de ceea ce urmeaza, ci si de ceea ce pregateste si explica un proces.
Preocupari geopolitice actuale
Atat de staruitoare a fost preocuparea de a identifica deformarile - repetam, reale ale formulelor traditionale ale geopoliticii - incat nu s-au sesizat la vreme evolutiile semnificative in cadrul elementelor ce intemeiaza politica si elementul ei central, puterea. Nu s-a observat aparitia unor noi situatii care ofera explicatii mai cuprinzatoare potentialului si performantelor statului.
Sunt specialisti care considera ca, astazi, "cronopolitica" este mai importanta decat geopolitica. "Pierderea spatiului material", apreciaza Paul Virilio, "face ca guvernarea sa aiba ca principal parametru timpul.Exista o miscare de la geopolitica la cronopolitica: distributia teritoriului devine distributia timpului" (G. Toal, "At the End of Geopolitics? Reflections on a Plural Problematic at the Century' s End). Nu am fi atat de fermi in a proclama aceasta substituire. Pentru ca spatialitatea se cere si ea redefinita in sens modern. Pur si simplu nu o mai putem concepe ca in secolul trecut, de pilda. Cert este ca timpul capata o noua importanta de care trebuie sa fim cu totii constienti. Viteza de reactie este o dimensiune esentiala a conducerii si guvernarii moderne. Viteza de reactie in a sesiza domeniile noi si potentialul lor de progres, viteza de reactie in a produce inovatia, viteza de rectie in a o valorifica din punct de vedere comercial. Daca schimbarea este un nou mod de a fi, a nu obosi sa te schimbi mereu, a face acest lucru cu viteza necesara reprezinta un adevarat comandament care se structureaza in jurul timpului.
O multime de analisti semnaleaza o alta tranzitie, cea de la geopolitica la geoeconomie. Procesul se asociaza si cu un anumit declin al puterii militare in configurarea statutului de putere. Puterea militara nu mai are semnificatia de altadata. Nici indicatorii care au definit-o: numarul bazelor militare, marimea dotarii si chiar modernitatea sa. Capacitatea de a raspunde pietei si de a domina piata reprezinta indicatorul sintetic al puterii in zilele noastre. Se schimba deci bazele puterii. PNB pe cap de locuitor este mult mai important decat dotarea militara pe cap de locuitor. Forta de productie a unei tari este baza de calcul a puterii sale. Daca isi propune sa creasca performanta, un stat trebuie sa se preocupe prioritar de aceasta baza productiva si nu de extinderea teritoriului. Iar daca am admite ca extinderea teritoriului ar fi un obiectiv pentru cineva, realizarea sa este de neconceput fara cresterea fortei productive, deci a puterii si implicit a capacitatii de atractie. Distinctiile care se fac astazi intre puterea hard si puterea soft, adica intre puterea care apeleaza la instrumentele clasice, inclusiv cele ale constrangerii si fortei si cea care, dimpotriva, seduce, atrage, convinge, influenteaza pornesc de la schimbarile spectaculoase in ceea ce priveste sursele si modalitatile de exprimare ale puterii.
Aparitia geoeconomiei prezinta si o alta implicatie in planul geopoliticii. Fortele productive moderne nu isi afla adesea terenul optim de afirmare doar in perimetrul conturat de granitele unui stat. Ele tind sa devina - si devin - transnationale, ceea ce, din punct de vedere al statului national, ridica o serie de probleme. Economistul japonez Keniche Ohmae vorbeste despre o lume viitoare a capitalismului fara granite in care "statul national isi va gasi sfarsitul". Edward Luttwak considera ca actuala organizare politica in "entitati spatiale structurate pentru a delimita cu strictete teritoriile lor" si care ar fi "inevitabil inclinate sa obtina avantaje in detrimentul celorlalte entitati de pe scena internationala" se apropie de sfarsit. Statele, ca si birocratiile, ar fi "obligate in virtutea urgentelor birocratice ale prezervarii si sporirii propriului rol sa dobandeasca un substitut geo-economic pentru rolul geopolitic aflat in decadere"(G. Toal, "At the End of Geopolitics? Reflections on a Plural Problematic at the Century' s End").
Demn de retinut ca, pentru autorul american, aceasta tendinta nu conduce la un gen de "armonie" sau macar la un tip de corelare a eforturilor si intereselor, de care vorbesc diversi specialisti, ci va continua sa stimuleze rivalitatea dintre state. "Logica conflictului" va subzista, numai ca ea se va regasi nu in dispute militare sau teritoriale, ci in "gramatica comertului".
Pentru multi analisti si observatori, adevarata tranzitie trebuie sa fie aceea de la geopolitica la ecopolitica. In mod traditional, geopolitica isi orienta analiza pornind de la datele mediului fizic. De data aceasta, mediul fizic este afectat, bolnav, spun unii, asaltat de tendinte de degradare ireversibile, sustin altii. Poate geopolitica sa faca abstractie de aceasta modificare vizibila a mediului nostru natural de existenta? Potrivit lui Al. Gore, ca sa opreasca procesul de deteriorare a mediului ambiant, omenirea are nevoie nu de o Initiativa de Aparare Strategica, ci de o Initiativa Strategica de Aparare a Mediului. Ecologia a devenit "agenda sacra" care pretinde o noua credinta, asumarea veritabila a unor principii fundamentale care privesc, de data aceasta, sanatatea pamantului si a vietii pe planeta noastra (G. Toal, "At the End of Geopolitics? Reflections on a Plural Problematic at the Century' s End).
Exista si tentative de a sintetiza toate aceste schimbari, de a le reuni intr-un raspuns nou, intr-o formula in care fiecare sa-si afle un tip de dezlegare multumitoare. Richard Falk este de parere ca lumea se misca rapid de la geopolitica "spre o realitate mai integrata economic, cultural si politic", ceea ce ar solicita aparitia geoguvernarii. Statul suveran asupra unui teritoriu, ca actor intr-o lume mult schimbata in care multe dintre probleme si sfidari au o natura transnationala, dispune de o capacitate de interventie si influentare din ce in ce mai redusa. In aceste conditii si capacitatea sa de guvernare cunoaste un declin vizibil. Miza politicilor globale nu o mai formeaza geopoliticile, ci geoguvernarea, menita sa asigure structuri de guvernare eficienta la nivel global.
Brzezinski, Z., "Europa Centrala si de est in ciclonul tranzitiei", Diogene, Bucuresti, 1995.
Conea, I., "Geopolitica. O stiinta noua", extras din Numarul 9-10, anul III, Sept/Oct 1937, Institutul Social Roman, Bucuresti, 1938.
Conea, I., A. Golopentia si M. Popa-Veres, "Geopolitica", Ed. Ramuri, Craiova, 1940.
Henderson, C. W., "International Relations. Conflict and Cooperation at the Turn of the 21st Century", McGraw-Hill, Boston, 1999.
Lacoste, Y., "Dictionnaire de geopolitique", (Sous la direction de), Flammarion, Paris, 1993.
Minix, D. & S. M. Hawley, "Global Politics", Wadsworth Publishing Company, Belmont, 1998.
Toal, G.,
"At The End of Geopolitics? Reflections
on a Plural Problematic at the Century's End", Department of Geography, Virginia Tech., Blacksburg, VA,
24061., Sept 1996.
***, "Dictionar de sociologie" (coord. L. Vlasceanu si C. Zamfir), Editura Babel, Bucuresti, 1993.
***, "Geopolitica si Geoistoria. Revista romana pentru sudestul european", Societatea Romana de Statistica, Bucuresti, 1941-1944.
