CE INSEAMNA SCUTUL ANTIRACHETA Pe parcursul acestei lucrari mi-am propus o trecere in revista a principalelor puncte de vedere ce sprijina pozitia actualului guvern american fata de implementarea National Missile Defense. Dupa o scurta definire a conceptului de aparare antiracheta si o succinta prezentare a ansamblului operational, inaintez spre analiza opinii, declaratii si date pentru a reflecta scena politica internationala contemporana in masura in care vizeaza problematica NMD. Interesul guvernului american fata de securizarea teritoriului sau impotriva unui atac cu rachete balistice dateaza inca din timpul administratiei Reagan cand, la propunerea presedintelui, in anul 1983 se pun bazele a ceea ce va deveni mai tarziu National Missile Defense. Initiativa de Aparare Strategica presupunea introducerea in spatiul extraatmosferic a unui sistem de aparare antiracheta (ce capatase in presa denumirea de „razboiul stelelor”) sprijinit din punct de vedere tehnic pe sisteme de arme cu energie dirijata – lasere de mare putere si instalatii capabile sa emita fascicule de particule. Din 1983 si pana astazi NMD a suferit numeroase modificari incercandu-se adaptarea sa la premisele politico-economice considerate a fi de actualitate la momentul respectiv. 45634ggu13ikk9q Conform planurilor actuale NMD se vrea a fi un sistem de aparare apt sa doboare rachete balistice aflate in zbor, in spatiul extraatmosferic, cu ajutorul unor proiectile de interceptie lansate de la sol. Primele semnale privind un atac cu rachete balistice impotriva SUA sunt emise de catre satelitii de detectie plasati pe o orbita geostationara la 36000 de km. deasupra ecuatorului. Satelitii vor detecta racheta inca din momentul lansarii, o vor monitoriza pe parcursul fazei de urcare, timp in care vor depista locul lansarii si vor furniza informatii cu privire la traiectoria proiectilului si a zonei de impact. Dupa ce motoarele de propulsie se opresc, alte sisteme de senzori vor prelua sarcina detectiei, monitorizarii si izolarii focoaselor de tintele false sau de alte reziduuri eliminate de proiectil. Acesti senzori reprezinta baza sistemului de aparare antiracheta si constau in radare in banda X (ansambluri de inalta rezolutie operationale in banda de 10 GHz ), versiuni imbunatatite ale radarelor de detectie timpurie existente si un sistem de monitorizare a focoaselor pozitionat in spatiu. Datele furnizate de senzorii aflati in spatiul extraterestru sunt receptionate de centrul de comanda principal plasat in Muntele Cheyenne (Colorado) si de un centru de comanda secundar aflat in perimetrul bazei de lansare a interceptoarelor. Aici datele vor fi analizate in vederea aprecierii naturii amenintarii, izolarii focoasei de tintele false si determinarii momentului lansarii interceptoarelor. gk634g5413ikkk Odata lansate interceptoarele, centrul de comanda va continua analiza datelor furnizate de senzori si va transmite noi informatii interceptoarelor printr-un releu de comunicatii cunoscut sub numele de „In-flight Interceptor Comunications Sistem (IFICS). Tot aici, in cazul in care focoasele nu sunt distruse si, daca timpul permite se va autoriza lansarea unor receptoare aditionale. „Arma” sistemului de aparare antiracheta reprezinta o imbinare intre interceptor si o incarcatura explozibila extraatmosferica atasata in scopul detonarii focoasei. Interceptorul este o racheta in trei trepte folosita pentru a propulsa incarcatura exploziva spre punctul de interceptie. In conditiile in care programul de aparare antiracheta este proiectat sa acopere intreg teritoriul SUA cu ajutorul a cel mult doua baze de lansare este necesar ca interceptorul sa atinga o viteza foarte mare pentru a putea intra in coliziune cu focoasele in timp util – cca. 15 minute. Propulsoarele pot dezvolta o viteza de pana la 7-8 km pe secunda (15700-17900 mile pe ora). Explozibilul va utiliza senzori infrarosii de detectie a caldurii si senzori de lumina pentru a localiza si ataca tinta. Dupa desprinderea de interceptor explozibilul va calatori prin spatiu pana in momentul detectarii tintei, pe o raza de 1000 de km sau chiar mai mare. Utilizand mici rachete de ghidare explozibilul se va autodirectiona in vederea stabilirii cursului optim de coliziune. Daca centrul de control si comanda nu a reusit, cu ajutorul datelor furnizate de radarele de inalta rezolutie sa izoleze focoasele de tintele false, explozibilul va efectua operatiunea folosindu-se de proprii senzori, ulterior urmand a intra in coliziune cu tinta la o viteza de 15 km pe secunda (34 mile pe ora) anihiland focoasa si autodistrugandu-se. Pentru a mari probabilitatea unei interceptari reusite vor fi lansate unul sau doua interceptoare pentru fiecare focoasa detectata. Daca timpul permite, centrul de control si comanda asteapta rezultatele interceptarii si daca este necesar va autoriza o noua lansare. Daca strategia „lanseaza-priveste-lanseaza, ” nu poate fi aplicata din lipsa de timp, centrul poate autoriza o singura lansare de patru sau cinci interceptoare NMD este un program prevazut a fi implementat in trei etape. Etapa I (Expanded Capability 1) presupune dezvoltarea capacitatii de aparare impotriva unui numar relativ mic de focoase, cel mult cinci, si va costa 29.5 miliarde $, fiind optimizat in vederea respingerii unui atac din partea Coreei de Nord sau Chinei. Data initiala de implementare era prevazuta pentru anul 2005, dar ulterior a fost decalata pentru anul 2007 si are in vedere construirea unui numar de 100 de interceptoare in jurul unei baze de lansare si a unui radar de inalta rezolutie, ambele pozitionate in Alaska. De asemenea, sistemul va numara cinci radare de detectie timpurie plasate in Alaska, California, Massachusetts, Greenland si Marea Britanie, patru sateliti de detectie timpurie, precum si un sistem de monitorizare prin satelit a focoaselor. Desi, in principiu, in aceasta faza de dezvoltare este posibila si respingerea unui atac din partea Irakului sau Rusiei dinspre coasta de est, capacitatea redusa de depistare a tintelor reale de catre radarele de detectie timpurie confera sistemului o eficienta discutabila. Etapa a doua (C 2) va avea in vedere respingerea unui atac mai amplu si este prevazuta a fi finalizata in anul 2010. Ce aduce in plus C 2 este plasarea pe orbita a celui de-al cincilea satelit de detectie timpurie si a inca 23 de sateliti de monitorizare. Tot in arhitectura acestei faze este inclusa si suplimentarea numarului de radare de inalta rezolutie de la unu la patru, celelalte trei urmand a fi construite unul in SUA, unul in Marea Britanie si altul in Greenland. Costul acestei faze este estimat la 6.1 miliarde $. Etapa a treia (C 3) va fi implementata in anul 2011, presupune construirea a 250 de interceptoare amplasate in jurul a doua baze de lansare (Alaska si Dakota de Nord) si vizeaza respingerea unui atac cu rachete balistice la scara larga. Dezvoltarea sistemului va continua cu introducerea in program a inca cinci radare de inalta rezolutie si a unui satelit de detectie timpurie amplasat in Statele Unite. Costurile finalizarii acestei faze se ridica la 13.3 miliarde $. ESTE NECESARA IMPLEMENTAREA NMD ? Oponentii sistemului de aparare antiracheta, in mare parte statele care prezinta un potential pericol pentru securitatea SUA (asa numitele „rogue states ) – Coreea de Nord, Iran, Irak etc, isi motiveaza pozitia sustinand ca implementarea de catre Statele Unite a unui astfel de sistem ar conferi acesteia statutul de „jandarm al lumii”, protectia asigurata de scut permitandu-i sa trateze intr-un mod discretionar aspecte legate de viata politica internationala si sa exercite presiuni in orice zona de interese in vederea valorificarii propriilor deziderate. NMD primeste un vot negativ si din partea Moscovei, oficialii de la Kremlin sustinand ca dezvoltarea acestui program incalca flagrant prevederile Tratatului Antiracheta semnat de Statele Unite si URSS in anul 1972, punct de vedere contrazis de catre administratia americana. In ciuda presiunilor la care sunt supuse, oficialitatile americane angajate in implementarea sistemului de aparare antiracheta reproduc o serie de argumente viabile atunci cand este pusa in discutie oportunitatea si viabilitatea unui astfel de proiect. Astfel, insusi directorul CIA, George J. Tenet, isi manifesta ingrijorarea in fata Comisiei senatoriale pentru securitate in ceea ce priveste cresterea numarului amenintarilor la adresa pacii si securitatii mondiale. Adresandu-se presedintelui comisiei, Tenet supune atentiei cateva exemple : noile tehnologii de comunicatie ce inlesnesc eforturile destabilizatoare ale grupurilor teroriste si retelelor de traficanti de droguri, cresterea rapida a populatiei, ce va crea noi stari de incordare in acele parti ale globului incapabile sa suporte o astfel de dezvoltare, intensificarea conflictelor interne in anumite state a caror coeziune nu mai poate fi garantata si accelerarea dezvoltarii arsenalelor nucleare in toate colturile lumii. Deoarece in ultima perioada responsabilii cu securitatea trebuie sa faca fata unui numar tot mai mare de amenintari la adresa intereselor SUA este necesara stabilirea unui set de prioritati. In viziunea oficialului american aceste prioritati trebuie sa priveasca amenintarile la adresa vietii cetatenilor tarii si integritatii teritoriale a SUA in acest sens nefiind permisa ignorarea nici unei solutii. Proliferarea armelor nucleare reprezinta pericolul numarul unu la adresa securitatii SUA. Tot mai multe state si entitati nonstatale urmaresc dobandirea unor astfel de arme pentru a le folosi in scopuri contrare pacii. Din categoria armelor nucleare o atentie deosebita trebuie acordata rachetelor balistice intercontinentale. Exceptand Rusia si China a caror capacitate de a dezvolta arsenale nucleare este binecunoscuta, continentul nord-american este amenintat in aceasta directie de Coreea de Nord, probabil Iran, si posibil Iraq, cu mentiunea ca in anumite cazuri tehnologia necesara dezvoltarii unor astfel de programe este importata. Iranul deruleaza in momentul de fata unul din cele mai largi si cuprinzatoare programe de implementare a rachetelor balistice din Orientul Mijlociu In ceea ce priveste Iraqul, s-a ajuns la concluzia ca acesta ar putea dezvolta o astfel de tehnologie in urmatorul deceniu numai in eventualitatea primirii de asistenta straina. Rusia, in ciuda dificultatilor economice pe care le traverseaza, continua sa dezvolte un program nuclear si, ce este mai grav, in anul 2000 a continuat sa exporte rachete balistice, componente ale acestora precum si suport tehnic in tari precum Iran, India, China si Libia. Transferul de tehnologie din Rusia catre Iran a fost substantial anul trecut si nu exista motive pentru ca transferul sa nu continue si in viitor accelerand astfel eforturile Iranului de a dezvolta o tehnologie productiva independenta. Asemenea Rusiei, China nu a ezitat sa ofere asistenta tehnica Pakistanului. Transferul de know-how dintre Beijing si Islamabad a permis Pakistanului sa-si creasca rapid productia in serie de rachete balistice. In afara de Pakistan, firmele chineze exporta componente, materii prime si tehnologie in tari a caror politica externa indeamna la prudenta. Multi potentiali adversari ai SUA cred ca pot preintampina superioritatea fortelor armate americane construind arme de distrugere in masa si rachete. Altele sunt motivate de perceptia unor amenintari regionale carora trebuie sa le faca fata. De asemenea, numeroase entitati nonstatale manifesta un interes crescut pentru dobandirea unor astfel de arme. Noi aliante s-au format conjugandu-si eforturile in vederea implementarii unor astfel de capacitati, avand in vedere ca progresele tehnologice si conditiile economice globale faciliteaza transferul materialelor si know-how-ului. Un pericol deloc de neglijat il reprezinta si prezenta in arsenalele militare ale oponentilor Statelor Unite, ale aliatilor sai si ale intereselor americane de peste ocean a rachetelor balistice cu raza mica si medie da actiune. Acum un deceniu, prima racheta ce a amenintat fortele militare americane a fost o racheta cu raza scurta de actiune, Scud si variantele sale. Aceasta amenintare s-a dovedit a fi letala in timpul Razboiului din Golf, cand Iraqul a lansat astfel de rachete vizand tinte din Arabia Saudita si Israel. Pentru fortele americane o singura racheta Scud a cauzat grele pierderi de vieti omenesti, 28 de soldati fiind ucisi si alti 9 raniti. Propagarea rachetelor cu raza medie de actiune modifica echilibrul de forte in Orientul Mijlociu si Asia punand tot mai multe tinte in pericol. Statele detinatoare de rachete balistice continua sa perfectioneze fiabilitatea, acuratetea si raza de actiune a sistemelor supunand Statele Unite si aliatii sai unui real pericol.. Incercarea Coreei de Nord, din anul 1998, de a utiliza o racheta balistica in trei trepte (Taepo Dong – 1) pe post de vehicul de lansare a furnizat dovada dezastruoasa ca noile rachete balistice cu raza lunga de actiune au trecut de la faza proiectarii la cea a implementarii. In plus, este posibil ca odata ce sistemul a fost testat , o astfel de racheta poate fi folosita pentru a transporta o mica incarcatura de arme biologice sau chimice pe solul american. .In Orientul Mijlociu regasim in Iran unul dintre cei mai mari si mai capabili producatori de rachete balistice. Aici, inventarul include sute de rachete cu raza mica de actiune capabile de a lovi in primul rand Iraqul dar si fortele americane stationate in Golful Persic. In curand va deveni operationala racheta iraniana cu o raza de 1300 km, Shahab – 3,capabila sa atinga Israelul, Arabia Saudita si Turcia. In ceea ce priveste o amenintare a teritoriului american de catre Iran, analizele au demonstrat faptul ca aceasta tara nu va putea proiecta o racheta balistica in masura sa pericliteze siguranta nationala a SUA decat in urmatorii 10 –15 ani, primul test neputand fi programat inainte de anul 2005. Cat despre Iraq, sanctiunile impuse de catre Natiunile Unite au intarziat eforturile lui Saddam Hussein de a reconstitui rezervele de rachete avute inainte de razboiul din Golf, dar acesta face tot posibilul sa-si dezvolte arsenalul. Rachetele detinute de catre Iraq, cu permisiunea Natiunilor Unite, pot ameninta Kuwaitului, dar nu Teheranul sau Riyadhul. Totusi, exista pericolul imbunatatirii acestora in vederea largirii razei lor de actiune. REACTII INTERNATIONALE
In vreme ce americanii pretind ca NMD nu este indreptat impotriva nimanui intentia unica fiind de a-si proteja cetatenii de atacuri din partea unor state precum Coreea de Nord sau Iraq aproape tot restul lumii crede altceva. Rusii cred ca America doreste sa-si consolideze suprematia militara, iar chinezii vad in extinderea proiectului in Asia sub forma unui scut antiracheta disponibilitatea americana de a ajuta Taiwanul sa ramana independent. George W. Bush a anuntat ca nu va intreprinde nimic unilateral ci isi va consulta atat aliatii cat si adversarii traditionali. Cu exceptia statelor mici care nici nu au reactionat, Franta a cartit, Rusia s-a opus iar China „nu accepta”. In consecinta, presedintele a ripostat ca SUA nu vor cere nimanui aprobare pentru noua strategie militara. El s-a pronuntat si pentru denuntarea Tratatului Antiracheta semnat cu fosta Uniune Sovietica, motivand ca „amenintarea cea mai mare nu vine de la miile de rachete balistice aflate in mainile sovieticilor ci din partea unui numar mic de rachete din mainile statelor iresponsabile, pentru care teroarea si santajul sunt o a doua natura.” Prejudiciul politic adus de NMD este agravat de faptul ca acum 30 de ani, SUA si Uniunea Sovietica au renuntat la constructia sistemelor de aparare impotriva rachetelor nucleare strategice prin semnarea tratatului susmentionat. Daca SUA vor continua sa dezvolte proiectul, vor fi nevoite fie sa incalce tratatul, fie sa denunte cu 6 luni inainte intentia de denuntare unilaterala. Administratia Bush argumenteaza ca in conditiile in care Razboiul Rece s-a incheiat, incetarea tratatului ABM nu ar reprezenta pierderea stabilitatii nucleare, cu mentiunea ca abrogarea acestuia atrage dupa sine disparitia tuturor celorlalte acorduri referitoare la controlul armamentelor, deoarece Rusia ameninta sa paraseasca toate aceste acorduri inclusiv acordul START – 2 de reducere a armamentelor strategice. Administratia americana a avansat o initiativa diplomatica de a oferi Rusiei stimulente financiare si tehnice in schimbul denuntarii bilaterale a tratatului antiracheta. Sub anonimat, oficialii americani au informat ziarul New York Times ca aceasta oferta ar cuprinde achizitii de armament din Rusia, ajutor militar, organizarea de exercitii comune de aparare antiracheta precum si cumpararea de catre americani a unui numar de rachete rusesti sol – aer S-300. Actiunea se vrea de fapt a fi o incercare de blocare a unui eventual parteneriat ruso-chinez ce ar reprezenta o mutare a raportului de forte in zona Eurasiei impotriva SUA. In cadrul intalnirii de la Kremlin cu reprezentantii ziarelor „Washinton Post” si „New York Times” in data de 18 iunie 2001 presedintele rus, Vladimir Putin a declarat ca Rusia isi va intarii potentialul nuclear cu riscul relansarii cursei inarmarii daca SUA procedeaza la implementarea NMD. Putin a precizat ca Rusia este deschisa fata de o eventuala revizuire a dar in nici un caz o abandonare a tratatului deoarece acesta reprezinta „piatra unghiulara a securitatii mondiale”. In randul statelor europene, planul american da nastere unui amestec de neliniste si resemnare. Neliniste, deoarece potrivit presedintelui francez, Jaques Chirac, „reprezinta un stimulent fantastic a cursei inarmarilor deoarece statele isi vor construi noi aliante” si va conduce la o separare intre SUA si Europa. Resemnare, pentru ca europenii stiu ca securitatea lor depinde inca de NATO si, deci, de umbrela americana, realizarea unei aparari europene comune fiind un proiect pe termen lung. Europenii si chinezii se opun materializarii scutului american intr-un mod masurat, pastrandu-si optiunile deschise ,ascunzandu-se in spatele pozitiei Rusiei de aparare a Tratatului Antiracheta. In ceea ce o priveste, Marea Britanie se pronunta in favoarea proiectului deoarece acesta prevede integrarea statiei radar de la Fylingdales. In cazul Danemarcei, scutul prevede includerea insulei Groenlanda. Aceasta reprezinta un teritoriu autonom unde se afla o baza radar americana Germania a salutat intentiile presedintelui american subliniind ca pozitia acestuia o confirma pe cea a guvernului german care a cerut intotdeauna neproliferarea armamentelor. Principala problema ape care o ridica NMD nu este cum sa ne pregatim pentru viitoarea lume a apararii antiracheta ci mai curand cum sa atenuam ingrijorarile politice actuale. Expertii juridici de la Washington sugereaza ca pregatirile modeste care se fac pentru construirea unor locatii destinate rachetelor si sistemelor radar nu inseamna o violare a tratatului si prin urmare SUA nu sunt obligate sa notifice rusilor renuntarea la tratat. Cea mai importanta masura de consolidare a increderii este cercetarea posibilitatii unei modificari a tratatului care sa permita realizarea unui sistem limitat de aparare antiracheta. In rezolvarea diferendului Rusia-SUA pe marginea tratatelor ABM si START au fost sugerate urmatoarele alternative : renuntarea la tratatul ABM negocierea unor schimbari minime pentru desfasurarea initiala a NMD abordarea problematicii ABM intr-o noua runda de negocieri START – 3 reinterpretarea unilaterala a tratatului ABM O alta piedica, pe care oficialii americani o mai au de infruntat in drumul lor spre implementarea Programului National de Aparare Antiracheta, o reprezinta convingerea aliatilor europeni (si Moscovei) de caracterul pur defensiv al programului. Conform declaratiilor Secretarului Apararii, Donald H. Rumsfeld, SUA intentioneaza sa dezvolte si sa mobilizeze un sistem de aparare antiracheta pentru protejarea cetatenilor americani in fata unui atac limitat cu rachete balistice si nicidecum un sistem cu caracter ofensiv, totodata, fiind pregatita sa ofere asistenta statelor aliate si prietene pentru contracararea atacurilor de acest gen Aceeasi idee este dezvoltata in cadrul Conferintei de la Munchen, prilej cu care sunt prezentate principiile ce stau la baza deciziei de implementare a unui astfel de program. Implementarea NMD este nu atat o cerinta de ordin tehnic cat una de ordin moral. Nici o administratie americana nu poate fi ignoranta in ceea ce priveste securitatea propriilor cetateni in fata unor amenintari reale, cum este cea balistica. Un astfel de sistem de aparare poate nu este perfect, dar poporul american nu trebuie si nu poate fi lasat complet neprotejat, iar prin acest program se intentioneaza tocmai protejarea teritoriului american si nicidecum amenintarea vreunui stat aliat sau prieten. De asemenea, Statele Unite nu au nici un interes in implementarea unei aparari care ar separa-o de prietenii europeni intrucat ambii parteneri impartasesc aceleasi amenintari. Administratia americana are tot interesul sa simta in tarile europene un partener puternic ale carui interese, teritoriu si cetateni sunt la randul lor protejate in fata unor tentative de subminare a autoritatii statale sau a unor incercari de santaj. Departe de a fi un motiv de dezbinare, SUA vede in acest aspect o noua oportunitate pentru o cooperare colectiva in vederea ridicarii nivelului de securitate in intreaga lume CONCLUZII
Principalele amenintari cu care SUA s-ar putea confrunta in urmatoarele decade includ : amenintari teroriste cu arme de distrugere in masa, atacuri asupra sistemelor informatice, amenintari cu atacuri folosind rachete balistice. Se pare ca rachetele intercontinentale sunt singura capabilitate letala ce poate fi utilizata pentru amenintarea directa sau indirecta a suveranitatii unui stat. Transferurile de tehnologie referitoare la rachete si arme de distrugere in masa sunt factori importanti in calculele de securitate post Razboi Rece. SUA si aliatele sale vor fi in curand amenintate de sistemele ce se vor dezvolta ca urmare a raspandirii tehnologiei in materie de rachete la nivelul Eurasiei. Rusia, China, si Coreea de Nord vor continua proliferarea acesteia catre celelalte state. Abilitatea tarilor aditionale de a ameninta SUA cu rachete balistice va ingreuna misiunea apararii intereselor nationale de catre superputere: mentinerea stabilitatii globale, limitarea proliferarii rachetelor si a armelor de distrugere in masa, protectia accesului la petrol, descurajarea terorismului si acordarea de garantii de securitate aliatilor. Multe dintre acordurile de control ale armamentului aferente perioadei Razboiului Rece pun in dificultate activitatea factorilor politici americani in sensul revizuirii controlului armelor si stabilirii unui sistem national de aparare antiracheta. Rusia si China considera ca subminarea puterii americane si sustinerea centrelor de putere aditionale slujesc intereselor lor de reducere a dominatiei SUA. Desi acordurile bilaterale de control al armamentului incheiate intre Rusia si SUA prevad limitarea armelor nucleare nu se fac referiri la proliferarea efectivelor statelor terte. Partea americana considera ca ABM incurajeaza activitati de proliferare asimetrice ingreunand implementarea NMD pentru a contracara noile tipuri de amenintari. Scutul antiracheta, in viziunea presedintelui american este un instrument de aparare necesar impotriva tarilor mici care dispun de arme de distrugere in masa si nu ca un episod a unei noi curse a inarmarilor, iar popoarele care ii resping utilitatea potentiala ignora natura schimbatoare a lumii.
