UNIVERSITATEA "SPIRU HARET"
FACULATATEA DE SOCIOLOGIE - PSIHOLOGIE
NUNTA LA ROMANI. DATINI SI OBICEIURI.
Istoria celei mai lungi zile din viata.
Padure C. Daniela
Anul II FR
Grupa 9
NUNTA LA ROMANI
Care sunt motivele pentru care ne casatorim fiecare dintre noi, la un moment dat? Multiple. Din dragoste, interes, obligatie, sau de dragul nuntii. Un moment de bucurie, dar si cu urmari majore in viata celor care il traiesc.
Multi spun ca ar divorta si s-ar recasatori de o mie unu ori - ca intr-o interminabila poveste a Seherezadei - numai ca sa retraiasca momentele de nebunie generala ale nuntii: prieteni, cadouri, euforie. Unii urasc tocmai aceste lucruri, deci nuntile: " bani cheltuiti aiurea, petreceri, bautura, infuleci, te cherchelesti".
Tinerii nu inteleg semnificatia obiceiurilor, iar batranii nu mai stiu sa o explice. S-a pierdut farmecul nuntilor traditionale romanesti.
Pe vremuri lucrurile erau complicate, si pana la petrecere si voie buna erai supus obositoareleor reguli ale unei sociatati pentru care nunta nu reprezenta altceva dacat datina, afacere, urmasi sau " asa trebuie ".
In secolele trecute, pana la drularea evenimentului, pentru viitorii tineri casatoriti, totul era o aventura plina de obstacole.
In secolul XVIII, insuratei nu erau niciodata singuri. Pentru ca cei doi sa se poata intalni era necesara prezenta mamei sau a unui membru al familiei, cu menirea de a veghea la onoarea tinerei. Barbatul era obligat sa aiba acordul parintilor si al rudelor cand isi alegea partenera de viata. Ignorarea acestei reguli atragea dezmostenirea in cazul baietilor si privarea de zestre in cazul fetelor
In mediul ortodox, casatoria, in secolul XVIII, ca si in secolele trecute, ramane o taina administrata de biserica. Aceasta incearca, cu ajutorul familiei, sa controleze sexualitatea tinerilor si nasterile ilegitime.Biserica ortodoxa romana interzicea casatoriile intre rudele de sange coborand pana la a 7 - a spita, oprite fiind chiar si casatoriile itre rudele spirituale.
In conceptie populara, casatoria constituia un element obligatoriu i ciclul vietii. Petitul, cererea in casatorie, tocmirea zestrei, logodna, casatoria religioasa si nunta ca atare se derulaun in cadrul parohiei, reprezentand un eveniment major nu numai pentru individul in sine ci si pentru comunitate. Logodna se putea face printr-un inscris sau fara un act scris, cu consimtamantul celor in cauza.
In aceea vreme, "miresele" erau considerate "proprietatea" tatalui care gasea partide pentru fiica sa si care, fara sa ii ceara consimtamantul, o promitea barbatilor care veneau cu propuneri financiare tentante. Pravilele romanesti din secolul al XVIII-lea stabileu obligatia de fidelitate a sotiei. Sotul putea sa-si pedepsesca sotia, in functie de vina, pana chiar la a o pune in lanturi in pivnita. Deseori, daca fata era urata, cei doi nu reuseau sa se vada decat in fata altarului, moment in care nu de putine ori s-a intamplat ca, in clipa in care isi vedea " frumoasa" consoarta imbracata in alb, viitorul mire sa-si schimbe parerea si sa o lase singura in biserica. Spre sfarsitul secolului al XVIII -lea, multe fete sarace acceptau relatii premaritale, in speranta realizarii unei casatorii fara zestre.
Zestrea secolelor trecute se alcatuia in functie de posibilitati. De regula, fetele veneau cu lucruri gospodaresti, iar baietii cu casa, unelte agricole.
De la mijlocul secolului al XIX-lea apar insa doua "elemente - surpriza" in viata de "cuplu": casatoria clandestina si numarul mare de rezervisti care traiau in concubinaj. Concubinajul devenise o realitate, peste care nu s-a mai putut trece in Transilvania, mai ales dupa 1858. Cauzele cele mai des intalnite erau imposibilitatea de a face fata cheltuielilor materiale pe care le necesita nunta, impotrivirea parintilor si a rudelor, care doreau pentru copii lor un viitor plin de bunastare, legile militare.Pentru romanii ortodocsi din Transilvania, cel mai mare nr. De concubinaje - 5.162 cazuri, este mentionat in anul 1911.
In ceea ce priveste pregatirile pnetru nunta si petrecerea de la finalul ei lucrurile au evoluat si ele de-alungul timpului.
Si in secolele trecute, alaiul de nunta merge de la casa miresei catre biserica, unde cununia religioasa este oficiata de un simplu preot sau de Prea Sfintia Sa Parintele Mitropolit, in cazul marilor boieri. Apoi incepe ospatul, cu lautari, bautura, mancare, dulceturi, cafele, lulelu " In casele boieresti nunta incepea joia, dar ceremonia religioasa si marele ospat aveau loc duminica".
La loc de cinste erau in aceea vreme nuntile domnesti care tinea mai multe zile. Sau erau casatorii in care petrecerea era trecuta cu vederea; asa descriu cronicarii, nuntile domnilor din Tarile Romane.
Domnitorii romani erau preocupati mai
mult de numele, prestigiul si averea pe care o dobandeau prin casatorie decat
de nunta in sine. Iar cronicarii zabovesc destul de putin asupra
petrecerilor date la casatorii. Despre nuntile lui Stefan Cel
Mare nu se stie mare lucru. Se cunoaste doar cate neveste a avut, si pe cele mai importante ibovnice. La urcarea sa pe tron, in 1457, Stefan Cel Mare era necasatorit, dar
avea un fiu, Alexandru. Prima casatorie sigura a domnitorului moldovean este cea din 1463, cu o ruteanca din
Vremea a trecut si dintr-odata in conici si scrieri sunt relatate nuntile traditionale romanesti cu tot fastul lor.
Nunta traditionala romanesca este incarcata de obiceiuri pline de frumusete si simboluri ritualice menite sa aduca tinerei perechi mult doritul plus de bunastare si prosperitate.
Nunta este considerata o taina ca si nasterea si moartea. Daca nasterea corespunde zorilor vietii si moaretea amurgului, nunta este lumina zilei, cea mai limpede pentru fiinta omeneasca, dar si cea mai grea, deoarece omul in floarea varstei participa constient la trecerea celui mai important prag al existentei sale.
In satul romanesc traditional nunta constituia un moment important in cadrul comunitatii. Casatoria era un moment din ciclul vietii care concentra un numar mare de
rituri de trecerem dintr-un stadiu de viata intr-altul, rituri de purificare si
altele menite sa aduca fertilitatea in noul cuplu. Se cunosc
multiple variante locale de nunta in
Scenariul nuntii se derula pe parcursul a patru, cinci zile, de joi pana marti, iar ceremonialul se desfasura pe etape dedicate preparativelor anumitelor secvente ritualice, culminand cu desfasurarea nuntii propriu-zise, care era concentrata in ziua de duminica. Fiecare secventa a anunti era exprimata prin strigaturi sau oratii specifice folclorului romanesc. Nuntile aveau loc in doi mari timpi: la Caslegile de iarna-imediat dupa sarbatori pana la inceputul Postului Pastelui s la Caslegile de toamna- pana in primele zile ale Postului Craciunului. Aceste perioade erau considerate momente de ragaz in viata satului. Tot atunci, oamenii agoniseau in camara destule bucate pentru a organiza nunta.
La Muzeul Taranului Roman si la Muzeul National al Satului " Dimitrie Gusti" se afla obiecte si lucrari literare referitoare la nunta traditional romaneasca care evidentiaza obiceiurile nuntii traditionale romanesti.
Sambata se organizau diferite pregatiri in case diverse. La casa mirelui se adunau prietenii de o varsta ai mirilor. Dintre ei se alegeau chematorii la nunta, cei care mergeau prin sat cu o plosca impodobita [pentru a invita neamurile si vecinii din partea ginerelui, nasului si miresei la alai. In Transilvania, insotitorii mirelui se numeau "vornici", "gazda" iar insotitoarele miresei se numeau "druste", in Oltenia acesti tineri se numeau " coltunari" si "coltunarese". Acesti tineri aveau obligatia sa pregateasca mirele, respectiv mireasa pentru nunta, insotindu-i apoi pe tot parcursul evenimentului.
La viitorul sot se organiza o petrecere pentru gatitul
steagului ( Transilvania ) sau al bradului (
In dumnica cea mare, inca de dimineata mirii paseau in timpul sacru, desprinzandu-se de ceea ce au fost pentru a deveni " gospodari". Acesta perioada de vulnerabilitate insuma o serie de practici ritualice menite sa pastreze integritatea fizica si psihica a mirilor si sa asigure viitoarei familii belsug si prunci. In prezenta nasilor se facea imbaiatul ritual pentru curatirea perfecta a trupului inainte de a intra intr-o alta stare. Simultan, baietii asistau la barbieritul ginerelui, iar fetele la pieptanatul miresei. Parul acesteia era impletit in suvite impare, perechea fiind sotul. Florile naturale rosii sau vesnic verzi, banii de argint sau aur, beteala constituiau principalele elemente de podoaba, care se adaugau pieptanaturii ca simbol al fecunditatii. Peste pieptanatura se aseza cununa de forma circulara, pentru ca astfel raul sa nu patrunda prin nici o parte.
Alaiul format din mire si vornicii sai impreuna cu lautarii porneau prima oara spre casa nasilopr pentru a-i lua, dupa care mergeau la mireasa. Acest drum spre casa miresei era parcurs in mod zgomotos, cu strigaturi, chiuituri, dar era presarat si cu incercari ritualice de testare a viitorului sot. La casa miresei zestrea era etalata in curte si pe prispa casei. In vazul tuturor, cu emotie si plini de curiozitate, nuntasii asteptau sa fie scoasa de catre un vornic mireasa, prezenta de maxima stralucire. Fata se desprindea acum de familie cerandu-si iertare de la parinti. Dupa "Iertaciune", mireasa rupea deasupra capului un colac care era impartit nuntasilor. Alaiul pornea apoi spre biserica pentru cununia religioasa care era momentul de unire a mirilor in fata lui Dumnezeu. Preotul punea pe capetele lor asa numitele pirostrii (cununiile imparatesti). Mirii ieseau impreuna din biserica tinandu-se de o naframa, care se pastra pana la moartea unuia dintre ei, cand se rupea in jumatate pentru a fi pusa in sicriul celui care pleca primul. Naframa era semnul de recunoastere pe cealalta lume.
Dupa cununie se desfasura masa mare, in general, acasa la parintii ginerelui. Era un prilej de veselie si petrecere pigmentat cu diverse obiceiuri dedicate bunastarii si fertilitatii noului cuplu. Un moment foarte important al nuntii era "strigatul cinstei" (darului). Vornicul, uneori impreuna cu mirii mergeau la fiecare nuntas care le daruia cate ceva trebuitor in noua gospodarie: unelte, tesaturi pentru casa, animale tinere etc., mai rar se oferea bani. La sfarsitul mesei, miresei i se scotea cununa si era " legata la cap" cu o basma sau ceapsa, semn ca fata intra in randul nevestelor. Apoi se juca mireasa pe bani.
In dimineata zilei de luni " se juca rachiul rosu " sau "camasa" - proba virginitatii fetei. O " stolniceasa " dea mirelui impreuna cu cativa nuntasi si alti stolnici porneau spre soacra mica pentru a-i duce camasa. Pe drum ei facea larma multa, chiuiau, lautarii cantau, in mana avand fie o sticla cu rachiu rosu, semn ca fata a fost fecioara fie, o sticla cu rachiu alb, spre rusinea parintilor fetei care erau supusi oprobriului satului.
Tot in acesta zi, nuntasii erau chemati la "zama acra" vestita ciorba de potroace. Marti, nasii erau condusi la casa lor, iar tinerii casatoriti urmau sa se integreze in noua lor viata.
Un obicei stravechi al nuni este
cel al sarutului. Obiceiul sarutului dateaza din Evul Mediu, insa la acea vreme avea o
cu totul alta semnificatie: el era "pecetea" incheierii unui acord. Chiar si in
Roma antica se pare ca se folosea in acest scop. Mai tarziu
obiceiul s-a transmis cu aceeasi semnificatie si la nunti, cand la sfarsitul
ceremoniei mirii se saruta pecetluind juramintele facute. O datina
staveche este si aruncarea orezului. Orezul simbolizeaza in multe culturi, fertilitatea. Insa in trecut asupra irilor se arunca nu numai cu orez ci si cu
zmochine, monede, fructe uscate si bomboane acestea fiind inlocuite in prezent
de iubitele petale de trandafir, confetii si baloane.
Din timpuri stravechi exista
obiceiul ca mireasa sa intre pentru prima oara in casa cea noua pe
Originea obiceiului de a toasta la nunta dateaza din secolul al saisprezecelea. La aceea vreme se punea o bucatica de paine intr-un pahar de vin care era dat din mana oaspetilor pentru a putea ca fiecare sa bea o gura de vin. Cel care sorbea ultima picatura primea si onoarea de a manca painea si de a rosti cateva cuvinte in cinstea gazdei. Astazi, traditia s-a pastrat sub forma paharelor de sampanie, primul toast fiind tinut de cavalerul de onoare. Se obisnuieste ca invitatii sa se ridice, in timp ce mirii pentru care se tine toastul, stau jos. Ei se ridica la sfarsitul toastului si raspund prin cateva cuvinte de multumire.
Inelul de nunta inainte de cresterea importantei monedei avea valoare pecuniara si era simbolul bogatiei unei persoane. In antichitate se credea ca inelul de la nunta avea darul de a o proteja pe mireasa de spiritele rele. Pentru o paza cat mai strasnica probabil, romanii le confectionau din fier. Verigheta de aur simboliza dragostea vesnica si respectarea legilor casniciei - fidelitate si respect. Aceste inele erau create sub forma unor maini care se impreuneaza sau aveau incrustate o cheie despre care se credea ca o poate ajuta pe femeie sa deschida inima sotului ei.
Se spune ca la o nunta sunt " cate capete atatea idei Si totusi, fiecare astfel de idee are o origine de multe ori extrem de interesanta, despre care merita sa stii chiar daca momentul ferivit este departe in trecut, sau chiar va sa vina. Ar fi mult de povestit, de relatat si probail ca nu mi-ar ajunge cateva luni pentru a strange toate datele despre datinile si obiceiurile nuntilor la noi, romanii. Ceea ce vor dainui peste ani si peste locuri vor fii intotdeauna legile firii care ne leaga pe noi, pe toti, in diverse locuri de petracere si veselie de perpetuare a vietii si spiritualitatii romanesti.
Bibliografie Ziarul "Jurnalul National" 17.05.2004 - articolul " Nunta la romani" - Roxana Roseti; Carmen Anghel; Steluta Indrei
