Geopolitica este o teorie, o orientare de cercetare care releva legatura de substanta intre pozitia geografica a unui stat si politica sa. Insasi etimologia termenului spune explicit acest lucru, geo insemnand pamant, teritoriu. Geopolitica priveste si analizeaza politica din perspectiva cadrului natural in care are loc, ea propunandu-si sa explice masurile si orientarile politice pe baza datelor naturale ale unui stat: pozitia geografica, intindere, bogatii naturale, populatie etc. Fireste ca relatia mediu geografic - politica s-a impus unor strategi sau oameni de cultura inainte de aparitia teoriei propriu-zise. Herder spunea ca “istoria este geografie in miscare”. Napoleon remarca, la randul sau, ca “politica unui stat sta in geografia sa”. De asemenea doctrina Monroe - America americanilor - ori cea a “misiunii civilizatoare” a Frantei in Africa sunt abordari care implica viziuni geografice si abordari de factura geopolitica. Putem noi considera asemenea pozitii ca exprimand aprecieri de natura geopolitica? Neindoielnic, nu! Ele sunt constatari sugestive care surprind o relatie: in cazul nostru cea dintre geografie, pe de o parte, si politica, pe de alta. Geopolitica ia nastere in momentul in care apare intentia de a explica aceasta relatie, de a o intemeia din perspectiva teoretica. Caracterul doctrinar apare in momentul in care noua teorie, surprinzand rolul real al mediului natural in configurarea politicii, transforma acest element in factor explicativ principal, daca nu exclusiv, neglijand alte determinatii, uneori cel putin la fel de importante. Rudolf Kjellen – intemeietorul de drept al geopoliticii Intemeietorul de drept al geopoliticii este suedezul Rudolf Kjellen, profesor de stiinta statului la Universitatea suedeza Upsala. El foloseste termenul propriu-zis de geopolitica in 1899 intr-o prelegere publica. Cuvantul apare, dupa aceea, intr-un studiu scris, “Introducere la geografia Suediei”, publicat la 1900. Consacrarea termenului are loc de abia in 1916, cand Kjellen publica lucrarea “Problemele stiintifice ale razboiului mondial”, in care primul capitol se intitula “Probleme geopolitice”. “De atunci”, marturiseste Kjellen,”denumirea se intalneste peste tot, cel putin in literatura (stiintifica) de limba germana si scandinava” (in I. Conea,“Geopolitica. O stiinta noua”, vol. Geopolitica, pag.67). Rudolf Kjellen a ajuns la geopolitica venind dinspre stiintele statului. Aflat sub puternica influenta a culturii germane, Kjellen concepea statul ca o forma de viata – o lucrare a sa publicata in 1917, la Leipzig, se numea chiar astfel “Der Staat als Lebensform”, - iar stiinta politica drept o stiinta a statului. Statul este studiat din mai multe perspective: Tara (geopolitica) Asezarea tarii Infatisarea tarii Teritoriul tarii Gospodaria tarii (ecopolitica) Relatiile comerciale externe Satisfacerea nevoilor economice proprii Viata economica Neamul (demopolitica) Constitutia neamului Poporul Firea neamului Societatea (sociopolitica) Structura sociala Viata sociala Guvernamantul (cratopolitica) Forma de stat Administratia Autoritatea statului (Acestea reprezinta titlurile capitolelor si subcapitolelor din partea a doua a cartii “Grundriss zu einem System den Politik”, Elementele unui sistem de politica- Leipzig, 1920, in I. Conea, “Geopolitica. O stiinta noua”, pag. 6.). Dupa cum se observa, Kjellen propune o abordare din multiple perspective ale statului, care sa ne ofere o explicatie a functionarii sale. In acest cadru, geopolitica urma sa examineze suportul geografic, natural al statului. “Statul, spune mai tarziu autorul suedez, nu poate pluti in vazduh, el e legat intocmai ca padurea de un anume sol din care-si suge hrana si sub a carui fata copacii lui deosebiti isi impletesc intre ei radacinile” (“Der Staat als Lebensform”, in I. Conea, “Geopolitica. O stiinta noua”, pag. 5). Este cu totul remarcabila aceasta viziune sistemica asupra studiului statului, menita sa ofere o intelegere cat mai completa a functionarii sale. Asa cum este demna de semnalat legatura, comunicarea am spune astazi, intre aceste perspective de abordare, pentru ca domeniile de care se ocupa alcatuiesc un intreg. “Fiecare putere (e vorba de statele mari, de marile puteri), a fost conceputa ca unitate politica a cinci componente, putand fi privita: din punct de vedere geografic, etnic, economic, social si juridic, numim aceste cinci fete ale fiintei ei: tara, neam, gospodaria tarii, structura sociala si guvernamant (Idem, pag. 30). Statul este vazut ca o forma de viata (“marile puteri sunt, inainte de toate, intruchipari ale vietii si chiar cele mai marete dintre toate intruchiparile de pe pamant ale vietii”), iar politica drept stiinta statului. Geopolitica reprezinta, deci, analiza statului din punct de vedere geografic, in acest sens ea nefiind altceva decat geografie politica. O spune, de altfel, explicit Kjellen: “Cuvantul a fost formulat pentru intaia oara intr-o lectie publica in aprilie 1899… avand acelasi inteles cu “geografia politica“ a lui Ratzel si, intrucatva, chiar cu antropogeografia lui” (“Grundriss…”, in I. Conea, “Geopolitica. O stiinta noua”, vol. “Geopolitica”, pag. 6). Este limpede ca Kjellen descopera geopolitica in efortul de sistematizare a unghiurilor de analiza si studiu ale statelor. Sa ascultam o marturisire semnificativa a sa: “Mai e de dezlegat o problema pur terminologica. Randuiala dinauntrul sistemului inca nu e complet asezata, pana ce disciplinele deosebite nu vor fi desemnate ca atari prin termeni anume. A le mai numi pe toate politica este un simplu corolar al celor de mai sus; ele sunt toate teorii despre Stat; insusirilor speciale trebuie sa li se faca dreptate printr-o specificare a acestui termen general” (“Grundriss…, in I. Conea, “Geopolitica. O stiinta noua”, vol. “Geopolitica”, pag. 6”, pag. 39). Era vremea desprinderilor, al autonomizarii diverselor ramuri dintr-un trunchi comun. In viziunea autorului suedez, geopolitica este un capitol al politicii, considerata ea insasi stiinta. In acest demers, Kjellen fixeaza pentru geopolitica un anume obiect, un anume unghi de analiza a statului, cel care pornea de la conditiile sale naturale de existenta. Dar inca o data, trebuie repetat ca geopolitica era parte componenta a unui demers mai amplu. Daca vom desprinde acest capitol din formula in care a fost conceput si integrat, cum se procedeza nu de putine ori, mai mult, daca vom incerca sa-l aplicam unei realitati radical schimbate, fireste ca nepotrivirea apare mai mult decat evidenta. Astfel geopolitica poate aparea ca un demers depasit, al carui domeniu de valabilitate tine de un anumit stadiu in evolutia studiului politicii. Autor prolific, Kjellen nu isi limiteaza demersul la analize strict teoretice. El scrie, de pilda, un volum monografic, intitulat “Introducere la geografia Suediei”, urmareste atent desfasurarea primului razboi mondial si elaboreaza lucrari, cum ar fi “Die Politischen Probleme des Weltkrieges” (Marile puteri si criza mondiala), 1920. In acest proces de analiza concreta a statelor si diverselor situatii apar consideratii extrem de instructive pentru tema noastra. Ganditorul suedez imparte geopolitica in: Topopolitica - subdisciplina care va studia asezarea statului; Morfopolitica - subdisciplina care va examina forma, granitele, retelele de circulatie; Fizipolitica – cea care va analiza fizionomia teritoriului, bogatile solului si subsolului, asezarea matematica, in latitudine si longitudine. Topopolitica, de pilda, are in vedere asezarea tarii, dar, in acest subcapitol nu e vorba de asezarea matematica, geofizica, asezarea langa mare sau in interiorul continentului (aceasta e studiata in capitolul de fizipolitica), ci de plasarea politica a tarii respective. Autorul simte, astfel, nevoia de a trece dincolo de cartografierea geografica, de corelarea unor date fizice: “In practica este vorba mai ales de un studiu al vecinilor. Se ofera aici observatiei si reflectiei toate problemele fundamentale pentru situatia in lume a unei tari care decurg: dintr-o vecinatate simpla sau complicata, din vecinatatea cu state mari sau mici, din distantele mai mari sau mai mici ce le desparte de centrele de forta si de cultura ale timpului, din situatia fata cu punctele de frictiune sensibile ale marii politici, din asezarea la centru, intermediara sau la margine si multele altele de felul acesta (“Grundriss…”, in I. Conea, “O pozitie geopolitica”, in “Geopolitica si Geoistoria”, Martie/Aprilie 1944). Identificam aici un alt sens al geopoliticii care vine tot de la intemeietorul de drept al disciplinei, anume acela de informatie politica externa, de studiu al cadrului larg al politicii, de cercetare a ceea ce Kjellen numea mediul politic. Or toate acestea presupun nu numai masurari propriu-zise, ci si evaluari, judecati, tipuri de raportare. De fapt, aici este vorba de frontierele politice ale statului. Iar examinarea lor implica trecerea dincolo de domeniul precis al cartografierii. In acelasi sens, Kjellen face deosebirea dintre pozitie geografica si pozitie geopolitica. Prima este fixa, cea de-a doua mereu schimbatoare. Pozitia geografica poate fi determinata cu exactitate prin masuratori fizice, cea geopolitica inseamna “pozitia lui in raport cu statele inconjuratoare”, deci implica raportarea la un mediu politic care nu tine neaparat de statul respectiv, dar de care acesta trebuie sa tina seama. Geografie. Geografie politica. Geopolitica. Geostrategie Este foarte important pentru intelegerea a ceea ce urmeaza sa precizam continutul unor notiuni importante, cum ar fi geografie, geografie politica, geopolitica, geostrategie. Geografia este, dupa caracterizarea lui Ferdinand Braudel, “studiul societatii cu ajutorul spatiului”. Numai ca geografia a fost scrisa dupa opinia specialistilor la un nivel modest, intr-o maniera statica si descriptivista, favorizand acumularea de date imense, fara o sistematizare interioara. Spre deosebire de istorie si istorici, geografii s-au tinut, mai ales in secolul al XIX-lea, departe de politica. Remarca se refera, cum releva si Yves Lacoste, in Dictionarul de geopolitica, aparut, sub coordonarea sa, la Paris, la invatamantul geografic academic, pentru ca, la nivelul invatamantului primar si secundar, ambele discipline aveau un rol bine definit in promovarea identitatii nationale. Preocupati sa nu aiba atingere cu politica, geografii din mediul academic au recurs cu deosebire la culegerea de date despre clima, sol, subsol, relief, vecinatati etc. Geografia politica, intemeiata de Friedrich Ratzel la sfarsitul secolului trecut (autorul german publica lucrarea sa fundamentala, “Politische Geographie”, in 1897), studiaza “relatia dintre procesele politice si mediul geografic” (V. Bodocan, “Geografie politica”, pag. 9), “conditiile geografice ale constituirii, dezvoltarii si activitatii statelor”, potrivit Dictionarului de sociologie (coordonatori Catalin Zamfir si Lazar Vlasceanu). Concentrandu-si demersul de cercetare pe relatia dintre formele de organizare sociala si politica, pe de o parte, si mediul geografic, pe de alta, geografia politica incearca sa raspunda la intrebarea: exista o legatura intre formele politice si mediul natural si daca da, care ar fi aceasta? La prima parte a intrebarii raspunsul este, fara ezitare, afirmativ. In viziunea lui Friedrich Ratzel, statul e tratat ca un organism ale carui particularitati depind in parte de insusirile poporului, in parte de cele ale pamantului, rolul determinant revenind acestora din urma. Intre aceste particularitati, cele mai importante sunt intinderea, asezarea, felul si relieful pamantului, vegetatia si apele etc. Deducem de aici deosebirea cardinala dintre geografia politica si geografie. Prima urmareste sa surprinda miscarea, o anume evolutie, dinamica propriu zisa a corelatiei mentionate, in timp ce geografia descrie mai mult conditiile naturale ale mediului fizic. Mai putin clara apare deosebirea dintre geografie politica si geopolitica. De ce este mai anevoioasa trasarea acestei demarcatii? Pentru ca, asa cum am aratat, un prim sens, de inceput, al geopoliticii coincide cu cel de geografie politica. In acest context, nu putem sa nu mentionam ca intemeietorul geografiei politice, Friedrich Ratzel, este indeobste considerat si intemeietorul de fapt al geopoliticii, in sensul ca el a formulat unele notiuni care l-au influentat pe Kjellen si care au fost preluate de catre geopolitica germana in perioada interbelica. Anton Golopentia remarca si un viciu metodologic in demersurile privitoare la stabilirea obiectului specific al geopoliticii, in sensul ca incercarile de definire “n-au pornit de la faptul preocuparii zise geopolitice. Ci, dimpotriva, de la definitii si stiinte existente cu care credeau ca trebuie sa le puna de acord” (“Insemnare cu privire la definirea preocuparii geopolitice”, vol. “Geopolitica”, pag. 113). De aceea, centrul de greutate a cazut pe “construirea definitiilor” si nu pe delimitarea obiectului de studiu specific al acestei discipline. Geograful roman cu cele mai sistematice preocupari de geopolitica, Ion Conea, citeaza pozitia autorilor germani Hennig-Korholtz in aceasta privinta: “Sa fie bine stabilit ca geopolitica si geografia politica nu e unul si acelasi lucru, desi aceste discipline au o sumedenie de puncte de contact. Geografia politica se ocupa cu aspectul si impartirea politica a statelor intr-un moment dat – asadar cu o permanenta – pe cata vreme geopolitica se ocupa cu miscarile din procesul de devenire a statelor, miscari care duc la transformarea, inlocuirea sau deplasarea starilor celor in fiinta la un moment dat – cu acestea si cu rezultatele lor. Geografia politica da instantanee, imagini ale unei stari de moment, la fel cu cliseele fotografice; geopolitica, dimpotriva, ne prezinta ca si un film, forte si puteri in desfasurare” (“Einfurhung in die Geopolitik”, in I. Conea, “Geopolitica. O stiinta noua”, vol. “Geopolitica”, pag.72). Am reprodus pe larg aceasta apreciere, intrucat ea este ilustrativa pentru discutia de fata. Atunci cand obiectul unei discipline nu apare clar conturat, se stabilesc tot felul de distinctii, de-a dreptul bizare. Cum este si aceasta, pe care Ion Conea o contesta pe buna dreptate, deoarece se proiecteaza, arbitrar, asupra geografiei politice un statism pe care aceasta nu-l are. Explicatia pe care o gaseste geograful roman este ca acesti autori - si noi putem spune, prin extrapolare, ca mai toate pozitiile de acest gen - au nevoie de un obiect de cercetare pentru geopolitica si, intrucat nu-l gasesc, apeleaza la “un furt de bunuri” si rapesc geografiei politice elementul ei dinamic. In plus, au existat retineri privitoare la folosirea termenului de geopolitica data fiind asocierea disciplinei cu practicile expansioniste ale nazismului german. Uniunea Internationala de Geografie a interzis chiar dezbaterea sub egida sa a problemelor de geopolitica pana in 1964. Firesc, in toata aceasta perioada s-a folosit termenul de geografie politica. Interesant este ca, si dupa incheierea razboiului rece, reticenta fata de folosirea termenului de geopolitica persista, multi autori preferand sa opereze cu notiunea de geografie politica. De pilda, in “Dictionarul de Sociologie”, citat anterior, exista termenul de geografie politica si numai in explicatiile date in interiorul sau se vorbeste de geopolitica. Este cu atat mai semnificativa aceasta retinere, cu cat ea se manifesta intr-un context de reviriment al geopoliticii, reviriment generat de prabusirea fostului sistem socialist, de dezagregarea Uniunii Sovietice, de redefinirea sferelor de influenta care urmeaza unor prefaceri de o asemenea anvergura. Geostrategia are un sens mai restrans si desemneaza valoarea deosebita a unui loc, a unei intinderi cu deosebire in plan militar. De fapt geostrategia inseamna gandirea in termeni spatiali a faptului militar, a preocuparii de a identifica pozitii avantajoase din punct de vedere strategic. Astazi termenul a capatat si un inteles mai larg, el fiind folosit in legatura cu puncte, zone, intinderi care nu au neaparat o semnificatie pentru domeniul militar, ci si pentru cel comercial, al potentialului de control al diferitelor regiuni.
Geopolitica, geoistorie Un alt termen important pe care trebuie sa-l discutam in cadrul acestui curs introductiv este cel de geoistorie. Sunt mai multe motive care ne indeamna sa facem acest lucru. In primul rand ca este un termen frecvent folosit. In al doilea rand, el prezinta importante conexiuni cu termenul de geopolitica si prilejuieste o mai buna intelegere a acestuia din urma. Acest termen figureaza si in titlul primei reviste de profil din Romania, intitulata “Geopolitica si Geoistoria”, editata la Bucuresti, incepand cu 1941. Alaturarea celor doi termeni chiar in titlu nu este intamplatoare si se cuvine sa incercam o explicatie. Cum se spune si in “Cuvantul inainte” al primului numar, “Geopolitica nu este altceva decat, in mare masura, geoistoria prezentului (prin geoistorie trebuind sa intelegem atata istorie, romaneasca sau oricare alta, cata se poate prin geografie explica)”. Deci geoistoria este si ea, ca si istoria propriu-zisa, un sumumum de invataminte; de invataminte, de aceasta data, privind lectiile pe care geografia le-a oferit de-a lungul istoriei. Am putea noi studiind geopolitica sa ne lipsim de mina de constatari si concluzii pe care o reprezinta geoistoria? Dupa cum se poate observa, geopolitica prezinta o inrudire de substanta cu geoistoria. Nu am putea sa facem analize geopolitice realiste si adanci fara a lua in calcul cee ce ne transmite trecutul sub forma de semnal, de avertisment, de povata. Asa cum se sublinia si in prefata la care am facut referire, de fapt “geopolitica purcede, in parte, din geoistorie si numai la lumina acesteia poate, geopolitica, lamuri indeajuns prezentul”. Pentru toate statele invatamintele privind relatia dintre geografie si viata oamenilor de-a lungul timpului sunt importante. Ele sunt cu deosebire relevante pentru acele state de dimensiuni mai mici, aflate la ceea ce autorii revistei “Geopolitica si Geoistoria” numesc “vaduri geopolitice ale vremii si planetei” sau “raspantii geopolitice”. De ce? Pentru ca la asemenea vaduri se aduna si avantajele si primejdiile, atuurile dar si poftele de a detine asemenea atuuri. In cazul acestor tari (printre care autorii revistei numesc si Romania) care detin un gen de “cumul geopolitic” invatamintele istoriei sunt mai condensate, mai pline de substanta, au un statut nu de indemn facultativ, ci de constanta ce conditioneaza chiar supravietuirea statelor. Avem de-a face cu ceea ce Adam Michnik numea referindu-se la relatiile Poloniei cu Rusia, la invatamintele pe care istoria le degaja privitor la aceste invataminte, cu “legile dure ale geopoliticii” de care nu se poate face abstractie decat cu un pret foarte mare: “o regula a politicii poloneze trebuie sa fie un dialog permanent cu Rusia. Chiar cu Rusia, care recurge la o retorica imperiala. Acestea sunt legile dure ale geopoliticii” (A. Michnik, „Polonia in jocul cu Rusia”). Pentru Romania, geoistoria este cu deosebire instructiva. Iar situarea chiar in titlu a termenului este menita sa sublinieze acest lucru. Istoria ne propune si o anumita perceptie asupra unui eveniment sau a unei relatii. Cand vorbim de geoistorie nu putem sa avem in vedere doar analiza rece si obiectiva a unei situatii, ci si perceptia acelei situatii care ne vine din trecut. Perceptie fixata in manualele scolare si in mentalul colectiv al unei comunitati. O asemenea realitate psihologica ne influenteaza atitudinea, judecata, comportamentul, are o existenta de sine statatoare in constiinta publica, opunandu-se parca altor interpretari, altor abordari ale acelorasi evenimente sau situatii. Istoria moderna a relatiilor germano-franceze a fost influentata de perceptia existenta in legatura cu aceste raporturi, perceptie care nu facilita o abordare fireasca, netensionata a acestei probleme. Am recurs la acest exemplu si pentru a arata ca depasirea unor asemenea perceptii presupune existenta unor oameni vizionari, regandirea fundamentala a unui raport, dar implica si aparitia unui moment prielnic, a unei evolutii care pune in termeni noi problema respectiva. De multe ori se face trimitere la acest exemplu intr-adevar pilduitor, fara a avea in vedere toate dimensiunile semnalate. Atunci cand in disputa se afla un teritoriu, in conflict intra idei, perceptii despre problema aflata in discutie si nu adevarul. Iar decizia luata de un lider ia in calcul si propria evaluare, dar incorporeaza si ideile, perceptiile care exista la nivelul social mai larg despre acea problema. In preambulul “Dictionarului de geopolitica”, aparut sub directiunea lui Yves Lacoste, se remarca, pe buna dreptate, ca: “Rolul ideilor - chiar si false - este capital in geopolitica, intrucat ele sunt cele care explica proiectele si care, asemenea cauzelor materiale, determina alegerea strategiilor” (“Preambul”). Bibliografie Bodocan, V., “Geografie politica”, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 1997. Conea, I., “Geopolitica. O stiinta noua”, extras din Numarul 9-10, anul III, Sept/Oct 1937, Institutul Social Roman, Bucuresti, 1938. Conea, I., A. Golopentia si M. Popa-Veres, “Geopolitica”, Editura Ramuri, Craiova, 1940. Lacoste, Y., “Dictionnaire de geopolitique”, (Sous la direction de), Flammarion, Paris, 1993. Michnik, A., “Polonia in jocul cu Rusia”, Gazeta Wyborcza, nr. 95/1995. ***, “Dictionar de sociologie” (coord. L. Vlasceanu si C. Zamfir), Editura Babel, Bucuresti, 1993. ***, “Geopolitica si Geoistoria. Revista romana pentru sudestul european”, Societatea Romana de Statistica, Bucuresti, 1941-1944.
