La inceputul acestei lucrari voi defini emotiile, si voi prezenta cateva generalitati ale emotiilor, dupa care voi continua cu expunerea teoriilor acestora.
Una dintre functiile importante controlate sau mediate de maduva spinarii este reprezentata de starile emotionale, care apar frecvent ca efect al satisfacerii sau manifestarii unor tendinte biologice.
Emotiile se definesc ca stari afective, de scurta durata, care traduc un specific al relatiilor mele cu un obiect sau o situatie, deci au un caracter situational (Andrei Cosmovici). Emotiile pot fi declansate de o imprejurare reala sau de una imaginara (gandul ca politia poate fi pe urmele sala sperie talharul care are banii furati in geamantan). Intensitatea lor e foarte variata: poate fi vaga, mijlocie, dar si foarte mare , zguduind intregul organism.
Atat in vorbirea curenta , cat si in lucrarile de specialitate psihologica, emotiile sunt frecvent identificate cu sentimentele , cum ar fi iubirea si ura (dar sunt multe feluri de iubire: de tata , de sot , de prieten , dragoste de munca, de patrie etc. dupa cum exista si variate obiecte ale urii: fata de un rival , de un dusman , hot, secta, o ideologie etc). Intorcandu-ne la marii filozfi care au analizat afectivitatea , constatam o asemenea lipsa de diferentiere. Astfel, Rene Descartes, in lucrarea sa Les passions de l'ame (Pasiunile Sufletului) descrie 40 de "pasiuni", printre care figureaza , pe langa emotii , sentimente , dorinte si chiar trasaturi de caracter. Dar marele filosof francez considera ca toate isi au originea in numai 6 pasiuni primitive: mirarea, iubirea,ura,dorinta,bucuria si tristetea. Toate celelalte n-ar fi decat varietati ale acestora sau rezultatul unor combinari ale lor. Cum se vede 3 din pasiunile fundamentale sunt emotii,doua-sentimente,iar una,dorinta, constituie o denumire generica in care pot figura nenumarate aspiratii.1
Emotiile se asociaza in cupluri contradictorii (bucurie-tristete, manie-relaxare, admiratie-dispret, simpatie-antipatie ), imprimand polaritatea caracteristica vietii afective. De aici si dihotomia clasica : emotii stenice care sporesc activitatea, maresc forta si energia persoanei, si emotii astenice , care diminuiaza energia si activismul persoanei. Aceasta polaritate rezulta din corespondenta, respectiv discordanta dintre nevoile, convingerile , obisnuintele individului si situatiile sau evenimentele vietii. 2
a)Teoria intelectualista
Teoria intelectualista a fost elaborata la inceputul secolului trecut si apartine lui Herbart si Nahlowski. Ei erau adeptii unei psihologii asociationiste, care dadea o mare importanta reprezentarilor si asocierilor . Acesti filosofui au explicat emotiile prin dinamica reprezentarilor. O stare afectiva ar lua nastere din interactiunea imaginilor. De exemplu, acordul dintre reprezentari produce bucurie, in timp ce conflictul dintre ele genereazaa tristetea. Trairile afective odata aparute dau nastere unei serii de modificari organice. Astfel, vestea mortii unui bun prieten imi aduce imaginea lui in minte, care imi evoca numeroase amintiri fericite , petreceri,glume,discutii, dar acestea sunt stavilite de noua reprezentare a trupului sau neansufletit, imobil si rece.Ciocnirea lor brutala constituie ceea ce noi presimtim ca fiind o adanca tristete,durere.
Conceptia intelectualista era unilaterala si simplista facand emotia reductibila la actul de cunoastere.
b)Teorii fiziologice periferice
Teoria fiziologica periferica e legata si ea de doua nume: William James si Carl Lange; intre ei au fost unele deosebiri , dar James , cunoscut filosof este acela care a contribuit la raspandirea punctului sau de vedere-o viziune paradoxala. Potrivit versiunii clasice, succesiunea cauzala in determinismul emotiei ar fi: stimulul( situatia) perceptia situatiei emotia expresia emotiilor (mimica,modificari fiziologice). William James rastoarna aceasta ordine si propune alta: stimul perceptia stimulului expresia emotionala emotia. Noi rationam gresit , spunea el. Consideram ca, vazand ursul in padure, ma sperii si atunci devin palid, mi se zbarleste parul, tremur , etc . De fapt ordinea ar fi inversa: vad ursul, incep sa tremur, palesc etc ,si constiinta acestor modificari fiziologice este ceea ce numesc eu frica. Deci perceptia atrage dupa sine modificarile fiziologice. Iar constiinta acestora constituie ceea ce eu numesc emotie. Nu fiindca sunt trist plang , ci invers, fiindca plang ma simt trist.
Aceasta conceptie a lui James isi are radacina intr-o intamplare din copilarie.Un veterinar se ocupa de un cal bolnav.La un moment dat , sectionand o artera a tasnit un suvoi de sange. James, care asista, a lesinat fara sa fi avut timp de reflexiune.
Fiziologic,succesiunea evenimentelor apare astfel: stimulul (S) perceperea stimulului(PS) excitatia reflexa a organelor interne si a musculaturii striate (EO) perceptia reactiilor viscerale si somatice emotia (E). Sursa emotiilor o constituie - dupa James - excitatiile , semnalele provenite de la viscere, muschi, etc, reflectarea in creier ca senzatii. Trairea emotionala nu ar fi decat o reverberatie a viscerelor, o cenestezie somatica,o colectie de semnale interoceptive.3
Teoria lui James - Lange are meritul de a fi subliniat importanta modificarilor fiziologice - mai ales in cazul emotiilor-soc (afectelor), care fusese neglijate de teoriile intelectualioste, incolo sunt multe argumente impotriva punctului lor de vedere. Mai intai fiziologic, inregistrand precis diferitele transformari fiziologice produse in emotii, n-au reusit sa stabileasca un profil absolut specific pentru fiecare emotie, intrucat, asa cum am vazut , exista manifestari care apar in 2-3 emotii distincte, apoi chjiar aceeasi emotie se poate exterioriza in moduri diferite, aproape contrarii.
Apoi, intensitatea unei trairi afective nu e deloc proportionala cu cea a exteriorizarilor si a manifestarilor corporale.De pilda la o inmormantare o ruda plange, se vaieta,se framanta, dar peste cateva ore o gasim intr-un restaurant glumind si razand cu prietenii.pe cand o alta persoana care sta mai mult imobila si nu spune nimic, este influjentata de aceasta pierdere luni de zile,ceea ce se observa din modul ei de comportare, din tristetea prezenta, prin felul ei de a gandi si privi viata. E clar ca ea a fost mai puternic afectata de acest deces , insa manifestarile ei exterioare, ca si modificarile fiziologice au fost mult mai slabe decat in primul caz.
La intrebarea "Ce este primar " si "Ce este secundar in emotie", se raspunde: Primar este evenimentul neurovegetativ, iar secundar este trairea emotionala. In consecinta, emotia apare ca un simplu epifenomen, un fapt subiectiv fara eficienta.Ea ar avea doar functia de a dubla , pe planul constiintei , o stare organica , fiind proiectia simpla a acesteia. In sens mai larg , constiinta ar fi un simplu dispozitiv de inregistrare a datelor intero - si proprioceptive furnizate de periferia organismului. Teoria lui James a fost numita periferica , intrucat reduce continutul emotional la senzatii de ordin periferic si in acelasi timp, fiziologica, pentru ca reactiile fiziologice apar ca fiind determinate in constituirea semnificatiei afective constiente.
Totusi , incidentul relatat de James(lesinul provocat de vederea sangelui) ne atrage atentia ca uneori o reactie emotiva poate fi in relatie cu un instinct.Puiii de cimpanzeu se sperie foarte tare vazand un sarpe, inainte de a avea vreo experienta legata de aceasta varietate. Tot asa un copil de numai cateva luni se sperie tare, daca te faci a-l scapa din brate, fara sa fii cazut vreodata.In asemenea cazuri, In adevar, simpla perceptie declanseaza o emotie , inaintea oricarei interpretari. Dar astfel de situatii sunt foarte rare, cel putin la om.
Aproximativ in acelasi timp - deceniul ultim al secolului trecut medicul filozof danez Lange reducea emotia la modificarile vasomotorii , adica la ceea ce simte individul ca efect al dilatarii si constrictiei vaselor sanguine , a modificarii afluxului sanguin in organe. Daca la James, emotia era cauzata de feed-back-ul modificarilor organice (somatice si vegetative) - fiind trairea subiectiva a acestor modificari - la C. Lange acest feed_back era doar vascular , vasomotor. Oricum emotia este redusa la perceptia schimbarilor corporale ("Schimbarile corporale sunt emotii"-spunea Lange).
Aceasta teorie a fost infirmata de fapte .
Experiente- facute pe animale - de separarea creierului , de viscere , au aratat ca reactiile emotionale nu se suprima.In consecinta, emotia nu poate fi redusa la constiinta reactiilor viscerale si glandulare perifcerice.De asemenea ea nu poate si redusa la constiinta expresiilor motorii (mimica , gesturi). Dovada sunt faptele din clinica: bolnavii parkinsonieni , care au pierdut capacitatea de expresie mimica , pastreaza viata emotiva nuantata.Tot asa si bolnavii zisi pseudobulbari , atuinsi de ras si plans spasmodic, se constata usor rasul fara bucurie si lacrimile fara tristete.
Aceleasi date fiziologice arata ca modificarile viscerale au o aparitie si o evolutie destul de lenta pentru a putea fi considerate sursa de emotie. S-a verificat apoi ca producerea artificiala a unor modificari viscerale tipice - prin injectarea de substante de tipul andrenalinei nu aduc dupa sine trairea univoca a unei emotii specifice.
Teoria fiziologica periferica include o parte de adevar.Avand in vedere caracterul procesual al emotiei feed-back-ul vegetativ al organelor efectuare joaca un anumit rol: acesta intretine si uneori exagereaza intr-o anumita masura emotia. Este cunoscut de pilda, fenomenul de eurotototfobie (teama de a rosi) la adolescenti. Faptul ca tanarul roseste usor ceea ce devine perceptibil pentru altii-creeaza un sentiment negativ care , adaugandu-se la socul emotiv initial , intensifica emotia inclusiv sensibilitatea organica.Tot asa transpiratia , ca efect al emotiei , prin faptul ca este inregistrata de altii se transforma oarecum in cauza intensificand reactia insasi - ceea ce eclipseaza aspectul adaptiv al vietii de relatie (prin concentrarea asupra sa)
c)Teorii fiziologice centrale
Cea mai importanta este aceea cunoscuta sub numele de teoria lui Cannon-Bard, formulata de primul si dezvoltata de al doilea.Nu toti psihologii au fost de acord cu aceasta idee. Interesant, Walter Cannon, care a descoperit reactia de "lupta sau fuga", a elaborat o teorie complet diferita asupra modului in care iau nastere emotiile. Potrivit acestei teorii, trairea emotionala constituie prin excelenta un eveniment central.
W. Cannan, efectuand numeroase studii experimentale asupra creerului pisicii, a demonstrat rolul important pe care il are talamusul in declansarea expresiilor emotionale, cat si influienta inhibitoare a cortexului asupra acestei formatii subcorticale. Ca urmare , el a formulat o teorie dupa care rolul esential in emotii il are talamusul (de aceea a mai fost denumita si teoria talamica a emotiei). Succesiunea evenimentelor ar fi (dupa Cannon) urmatoarea: stimularea la nivelul receptorului determina impulsul catre talamus. De aici descarcarile talamice produc-la nivelul viscerelor si muschilor striati-modificarile vegetative si motorii caracteristice, iar simultan-gratie descarcarii ascendente spre contex-apare trierea emotionala. Este vorba de un aspect de simultaneilitate in principiu.
Sursa trairii afective rezida-dupa Cannon-in procesele talamice nu in cele vegetative. Conform cercetarilor modificarile organice apar aproape simultan cu trairea emotionala, fara a fi cauza acestuia. Mecanismul fiziologic al emotiei se transfera-in optica lui Cannon-intre diencefal si scoarta celebrala.
In concluzie, teoria Cannon-Bard afirma ca emotia pe care o simtim, cu alte cuvinte, starea psihologica pe care o avem, si reactia fiziologica care are loc sunt complet distincte si independente intre ele. Desi Cannon a investigat aceste modificari fiziologice, el credea ca mintea si corpul sunt complet separate si ca starea organismului nu influenteaza in nici un fel psihicul. Acest tip de abordare este cunoscut sub denumirea de dualism deorece aspectele psihologice si fiziologice sunt vazute separat.4
Teoria lui Cannor-Bard se deosebeste mult de punctul de vedere a lui W. James 5 In conceptia lui James, talamusul nu joaca nici un rol, cortexul declansand reactiile periferice, iar perceperea lor constituind emotia.Dupa Cannon-Bard, excitatiile senzoriale ajung in talamus, care le transmite la cortex : talamusul,dezinhibat de cortex, declanseaza modificarile musculare si viscerale, simultan informand si cortexul. Deci sursa trairii afective o constituie procesele talamice. Modificarile organice apar aproape instantaneu cu trairea emotionala si nu ele sunt cauza emotiei,emotia rezulta dintr-o excitare concomitenta a talamusului si cortexului.
In deceniile urmatoare (studiile lui Cannon-Bard datand din perioada 1920-1950) neurofiziologii au pus in lumina si rolul pe care-l au in emotii si alte formatii din creier, indeosebi sistemul limbic. Ca si Cannon, nu s-a mai negat rolul cortexului, dar atentia lor a avut in centru formatiile subcorticale.
Cercetarile ulterioare au scos in relief participarea si altor regiuni ale creerului in colaborarea emotiei.
Papezi si apoi McLean au propus explicatii bazate pe conexiuni corticatalamice, aratand ca participarea scoartei cerebrale este esentiala in ceea ce priveste aspectul subiectiv al emotiei, in timp ce hipotalamusul ramane centrul efector al expresiei emotionale ipoteza sistemului limbic a fost treptat completata si validata . Caracteristic acestui grup de teorii este faptul ca pun pe seama activitatii sistemului nervos central atat componenta subiectiva,cat si controlul, starilor vegetative si comportamentele. De regula, autorii amintiti extrapoleaza la om concluziile unor experiente efectuate pe animale. Ramane deschisa problema daca varietatea si complexitatea emotiilor umane admite o asemenea extindere.
d)Teorii cognitive fiziologice
Sistematizarea datelor culese in experientele fiziologice au dus la modele partiale, care ajung sa fie depasite progresiv prin integrarea unor informatii inedite in modele mai cuprinzatoare. Se contureaza ideea ca emotia reprezinta un sindrom organizat in care dimensiunea cognitiv-subiectiva, cea vegetativa si manifestarile motorii comportamentale isi au fiecare importanta lor. Oricum diversitatea trairilor emotionale este departe de a fi egalata de varietatea relativ redusa a tablourilor fiziologice corelate.
Teoriile cognitiv-fiziologice care domina scena psihologiei emotiei in ultimii douazeci de ani, se bazeaza pe datele unei experiente-efectuate mai ales cu subieti umani-in care se manipuleaza doi factori: componenta neurovegetativa si cortextul cognitiv-social.Se urmareste modul in care un anumit dublaj informational ce insoteste modificari fiziologice controlate , determina tipul de evaluare subiectiva in procesul emotional.
Magda Arnold (in 1950) a subliniat rolul evaluarii stimulilor situatiei. In primul rand aprecierea se face prin prisma impresiilor de placut-neplacut,dar survine si memoria dand un continut specific trairii emotionale. Cortextul se manifesta si activ,el da un impuls care initiaza reactia organismului.Desigur talamusul ramane initiatorul principalilor expresii emotionale, insa in urma unei excitari specifice primite de la formatiiile superioare iar modificarile periferice , printr-un feed-back, sunt sesizate de cortext ceea ce intensifica , de obicei emotia.Succesiunea fenomenelor ar fi urmatoarea: stimularea de origine senzoriala, perceptia, evaluarea,impulsul catrea actiune , expresiile emotionale (cu monificarile vegetative insotitoare) perceperea acestor reactii organice si reevaluarea emotionala.6
Intr-adevar , o situatie pentru a declansa o emotie trebuie sa fie interpretata si apreciata.Ursul liber in padure poate constitui un pericol,dar acelasi animal la circ dupa gratiile custii sale nu prezinta nici o amenintare.
Cu atat mai mult,reusita la un examen se citeste la fisier, deci implica o prelucrare abstracta si concluzii de ordin social, evaluarea fiind foarte complexa. Astfel activitatea corticala are un rol esential.
Acest lucru a fost evidentiat de o serie de cercetatori prin experimentele organizate.
S.Schachter si J.Singer (1962 au organizat un experiment interesant care a fost reluat apoi in diferite variante 7
Sub motivul ca testeaza un produs farmaceutic, ei au format doua laturi de camparatie dintre studenti pe baza acceptului benevol. Primul lot experimental i s-a administrat sub forma de injectie o solutie de epinefrina, iar lotului de control o solutie salina cu efecte neutre (placebo) Epinefrina ca substanta adrenalinica produce aproximativ aceleasi efecte cu acelea ale descarcaturilor sistemului nervos, simpatic: creste tensiunea sistolica, se accelereaza pulsul si ritmul respirator, se mareste concentratia de zahar in sange, eventual tremur muscular, etc. In cadru lotului experimental impartit la randul sau in trei grupe, se va obtine o activare a sistemului simpatic, marcata de modificarile amintite ceea, ce va lipsi in lotul de control la care s-a utilizat o solutie placebo.
Al doilea factor manuit in experiment a fost in formatia furnizata subietilor. Primul grup din lotul experimental a primit o informatie exacta despre simptomele fiziologice pe care le va resimti fiecare subiect intr-un interval de circa douazeci minute.Cel de-al doilea grup experimental nu primea nici o explicatie cu privire la efectele fiziologice ale injectiei in timp ce al treilea grup experimental era dezimformat,adica era avertizat asupra urmarilor injectiei in termeni inexacti.Pe scurt , cele trei conditii experimentale s-ar putea nota:Epi-Inf , Epi-Noninf si Epi-Dezinf.
In timpul celor 20 de minute, la care injectia urma sa-si faca efectul s-a adaugat o noua procedura.In camera in care se desfasura experienta se introducea,alaturi de subiectul experimental,un partener,un "complice" al cercetatorului, care era prezentat a fi in aceeasi situatie. Sarcina persoanei-complice era de a simula fie o stare de euforie,fie una de manie,in functie de programul stabilit, in vederea crearii unui context sugestiv controlat.Sensul procedurii era usor intrevazut:in conditiile in care subiectul experimental nu-si va putea explica starea sa psiho-fiziologica va accepta probabil sugestia contextului cognitiv creat ad-hoc.Rezultatul a fost ca grupul "Epi-Noninf si Epi-Dezinf" au imprumutat in mai mare masura sugestia contextului cognitiv, ceea ce releva importanta dublajului informational in evaluarea timpului de emotie.In acelasi timp, subiectii din grupul informat (Epi-Inf)si cei din lotul de control s-au lasat mult mai putin influentati de comportarea persoanelor-complice. Reiese ca o stare de activare pentru a fi incadrata intr-o emotie de frica sau de bucurie, este necesar sa fie dublata de anumiti factori cognitivi. Emotia cu eticheta ei , traite diferentiat ca "mania" sau "dezgust" etc. poate sa apara doar atunci cand cei doi factori-activarea fiziologica si momentul cognitiv-sunt integrati intr-o unitate.
Teoriile cognitiv fiziologice sustin ca o stare emotionala este produsul interactiunii intre doua componente: o activare fiziologica (marcata de o activitate simpatico-ridicata) si o cunoastere asupra cauzei activarii.In timp ce prima componenta este privita ca emotional nespecifica , ea determina numai intensitatea procesului emotional, informatia , cunoasterea este ceea ce determina calitatea starii afective.
Pe marginea acestei experiente s-a facut imediat remarca de ordin critic:explicatia propusa de autori postuleaza caracterul nespecific al activitatii simpatice,fapt contestat cel putin pentru emotiile fundamentale (mania , frica, bucuria)
Un alt experiment similar a fost imaginat de R.S.Lazarus. O serie de persoane au fost puse sa vizioneze un film in care se derula un groaznic accident si o operatie chirurgicala efectuata pe viu. In primul caz, aceste situatii erau insotite de un comentariu subliniind daunele,necazurile;in cel de-al doilea caz,comentariul era o descriere obiectiva,stiintifica,iar in cel de-al treilea caz,proiectia s-a efectuat fara nici o verbalizare. Inregistrarile obiective (reflexul electrodermal si ritmul cardiac) au indicat o emotie evidenta in prima situatie-absenta in celelalte doua. R.Lazarus a subliniat,in concluzie,rolul hotarator al factorului cognitiv8
Studii efectuate timp de 2 ani in Japonia au scos in evidenta variabilitatea expresiei emotionale in diferite culturi, care isi pun amprenta si asupra definirii spectrului de stimuli emotionali.
In procesele afective fuzioneaza asadar informatia despre situatia care produce emotia, relatia persoanei fata de situatie si modificarile vegetative si comportamentele care apar in organism.
BIBLIOGRAFIE
Andrei Cosmovici-"Psihologie generala" ,Iasi,Editura Polirom,1996,p.224
Rosca M.-Afectivitatea,in "Psihologia generala"(red.Al.Rosca),Bucuresti,E.D.P. , 1976
Landy F. ,Psychology:The Science of People,Prentince-Hall,Inc.Englawood Cliffs,N.Y,1986
Nicky Hayes,Sue Orrell-Introducere in psihologie,Bucuresti,Editura ALL Educational , 1993
Ciofu I.,Galu M.,Voicu C. - Tratat de psihofiziologie experimentala,Editura Academiei R.S.R,1978,p.269-273
Idem 5,p.280-281
Sartre J.P.-Esquisse d'une theorie des emotions,Paris,Hermon,1965
Idem 5,p.285
