Castorii
Castorul Americii de Nord si castorul European sunt asemanatori. Mai mari decit rozatoarile medii, au capul relativ mic atasat la un corp compact si indesat, acoperit cu blana deasa, de culoare maro inchis. Ca si alte mamifere care isi petrec o mare parte din timp in apa, blana este alcatuita din doua tipuri de peri: firele dese si scurte asigura izolare si caldura, iar firele mai lungi de protectie sunt pentru aparare si camuflaj. Picioarele sunt scurte si atit labele anterioare cit si cele posterioare au patru degete cu gheare puternice. Labele posterioare sunt mai mari decit cele anterioare si sunt membranate, sugerind modul de viata acvatic al castorilor. Acesti castori au coada diferita de a altor rozatoare: turtita orizontala si acoperita cu solzi pielosi. Castorii isi folosesc coada ca visla si cirma, pentru propulsie si putere de cirmire.
Castorul de munte este de marimea unui rozator mediu, dar mult mai mic decit adevaratii castori. Corpul sau este rotunjit si moale, fara luciu, este bruna-cenusie, cu pete albe distincte sub urechi. Coada este foarte mica si picioarele scurte, cu cinci degete la fiecare laba. Ghearile puternice ajuta la sapat.
Adevaratii castori se gasesc intotdeauna linga apa - de obicei a piraielor si lacurilor mici - unde in general si construiesc case elaborate sub forma de domuri. Intii sapa o vizuina subacvatica, de obicei in mal, formind "temelii" prin astuparea ei cu mil si pietre.
Deasupra se formeaza o movila de bete, care se fixeaza din nou cu mil si pietre, pina cind structura se inalta cu mult peste suprafata apei. Deasupra liniei apei se sapa o singura camera interna mare de locuit, cu pereti de pina la un metru grosime. Este sapata cel putin o intrare subacvatica spre interiorul constructiei.
Pe linga casele lor, castorii mai construiesc si baraje si canale
-1-
extrem de eficiente. Barajele sunt si ele construite din mil, pietre si ramuri, desi se pot folosi si crengi groase, precum si trunchiuri de copaci. Scopul barjelor este de obicei de a asigura mentinerea nivelului apei in canalele care sunt sapate pentru ca bustenii sa poata fi dusi la elesteu, precum si a mentine casa inconjurata de apa si astfel la adapost in fata atacurilor pradatorilor.
In ciuda numelui sau, castorul de munte traieste rar in munti inalti. Desi el poate fi intilnit in inaltimi de pina la 2.200 m, el este mai raspindit la niveluri mai joase unde prefera padurile de conifere sau alte terenuri impadurite cu vegetatie deasa. Adesea el este intilnit in apropierea piraielor sau in regiuni foarte mlastinoase.
Casa castorului de munte este o vizuina complicata, sapata relativ aproape de suprafata si aflata pe teritoriul foarte mic al animalului. Vizuina are o camera a cuibului relativ mare, captusita cu vegetatie, si un labirint de tunele, unele terminindu-se in camere pentru depozitarea hranei, altele fiind linii moarte, care se utilizeaza pentru excremente.
Active in timpul noprii
Aceste animale sunt in principal nocturne si, desi nici unul nu hiberneaza, adesea devin mai putin active pe timpul iernii. Adevaratii castori sunt fara indoiala cel mai bine obisnuiti cu apa, unde inoata si se scufunda cu agilitate remarcabila. Ei se deplaseaza lent si stingaci pe uscat si par mereu atenti la pericole. Castorul de munte stie sa inoate, dar este mai obisnuit cu uscatul. El se catara in copaci la inaltime de pina la aproximativ 7 m, pentru a taia si a aduna crengi mici.
Adevaratii castori si castorul de munte sunt erbivore, modificindu-si regimul alimentar in functie de ce este disponibil in diferitele anotimpuri. Toamna si iarna castorul americii de Nord si castorul
-2-
european maninca scoarta si ramurile arborilor de foioase, iar primavera si vara consumamai mult vegetatie frunzoasa, precum si radacinele si mugurii plantelor - nuferii fiind una din plantele preferate.
Castorii isi obtin hrana lemnoasa in acelasi mod in care taie copacii pentru a-si construi casele - rozind trunchiurile cu incisivii inferiori, utilizindu-si dintii superiori drept pirghii.Acesti dinti mari se uzeaza repede, dar cresc neincetat.
Castorului de munte ii place deosibit de mult ferigile, dar se hraneste si cu ramurele, scoarta si ierburi. Toamna toate aceste animale aduna tulpini lemnoase, ramurele si crengi si le depoziteaza ca reserve pentru iarna. Adevaratii castori le fixeaza sub apa, ceea ce ajuta la pastrarea valorii lor nutritive; aerul saturat de apa din vizuina castorului de munte, unde hrana este depozitata in camere speciale, are acelasi effect de conservare.
Adevaratii castori traiesc in colonii familiare, care in general cuprind o pereche de adulti - care ramin impreuna pe viata - si puii lor. Familia isi foloseste glandele anale pentru a-si marca teritoriul cu miros. Ei comunica batind apa cu coada ca semn de avertisment, precum si printr-o serie de sunete vocale.
Lucrul neobisnuit in rindul rozatoarelor, speciile de castor au o rata relativa scazuta de reproducere, facind pui o singura data pe an. La castorii adevarati imperecherea are loc inianuarie si februarie, iar nasterea urmeaza dupa o perioada de gestatie de 100-110 zile. Desi o generatie poate contine pina la 9 pui, numarul obisnuit este de 4-5. Se nasc cu ochii deschisi, acoperiti cu blana si pot sa inoate in citeva ore. Desi sug lapte timp de pina la 3 luni, incep sa consume hrana solida la virsta de doar citeva saptamini. Puii din generatia anterioara ajuta la adunarea hranei lor si apoi parasesc vizuina cind se naste o noua generatie anul urmator.
-3-
Castorul de muntepare a fi mult mai putin gregar. Desi viziunile pot fi strins grupate, aceasta se datoreaza conditiilor bune si nu pentru ca anumalele sunt sociate. Dupa imperecherea din iarna, perioada de gestatie este de aproximativ 30 de zile. Se nasc sub pamint cuiburi de 2-4 pui orbi, goi si neajutorati, care sunt ingrejiti de mama timp de aproximativ 2 luni. Ei impart vizuina cu ea pina la inceputul toamnei, cind sunt izgoniti.
Blana castorului Americii de Nord si a castorului european este de mult foarte pretuita de vinatori. De altfel, vinatoarea de castori a fost una dintre cauzele primelor explorari si colonizari ale nordului SUA si Canadei. Urmarierea nemiloasa a castorului Americii de Nord la inceputul secolului al XIX-lea a determinat scaderea drastica a numarului sau pe toata partea sudica a arealului sau.
Castorul european, disparut de pe o mare parte a vechiului sau areal, se intilneste rar in salbaticie. El prospera in parcuri si rezervatii.
Castorul de munte a fost dintotdeauna considerat un animal daunator, deoarece provoaca stricaciuni in plantatiile de conifere.
-4-
