Varstele omenirii
Omenirea a avut mai multe varste, carora li s-a dat numele diferitelor metale. De obicei se numara patru varste.
Cea dintai a fost varsta de aur. Omul pazea, in aceasta varsta - ne spune poetul Ovidiu - dreptatea si buna credinta, fara sa aiba trebuinta de legi si de judecatori. Nu se stia pe atunci nici de pedeapsa, nici de frica de pedeapsa. Legile nu erau scrise, ca astazi, pe table de arama, iar oamenii nu tremurau in fata judecatorilor. Oamenii traiau in pace fara sa aiba, trebuinta de acestia. Toporul inca nu taiase bradul din munti spre a-l trimite pe campia lucie a marii sa cutreiere astfel, sub forma de corabie, o lume straina. Oamenii nu-si cunosteau decat tara lor; nu erau pe vremea aceea, cetati imprejmuite cu santuri. Nu auzeai nici trambiti, nici trompete de razboi. Nu vedeai nici coifuri nici sabii, iar popoarele traiau fara ostiri, in liniste si pace. Chiar pamantul, neatins nici de grebla, nici de plug, dadea de buna voie toate roadele. Multumiti de hrana ce o producea de la sine pamantul, oamenii culegeau poame, si coarne si fragi de munte, si mure de pe maracini spinosi si ghinda ce cadea din copacul consacrat lui Iupiter. Era o primavara vesnica si adierea cea dulce a zefirului mangaia lin florile nascute, fara sa fi fost semanate. Pamantul, ca sa rodeasca, n-avea nevoie de munca agricultorului si campiile, fara sa fi fost lasate ogor, incarunteau de spice bogate. Curgeau fluvii de lapte, fluvii de nectar iar mierea cea balaie picura din tulpina stejarului verde.
Dupa ce Saturn a fost aruncat in negrul Tartar, lumea a trecut sub domnia lui Iupiter. Atunci incepe varsta de argint, mai rea decat varsta de aur, dar mai buna decat cea de arama. Iupiter a mai scurtat din primavara cea lunga si a impartit anul in patru anotimpuri:in iarna, in vara, in toamna cea schimbatoare si in primavara cea scurta.
Pentru intaia data s-a aprins vazduhul de o caldura inabusitoare, pentru intaia data, atunci, apa inghetata de vanturi s-a prefacut in sloiuri. Atunci pentru intaia data si-au cautat oamenii un adapost, si acest adapost au fost pesterile, crangurile stufoase sau bordeiele de nuiele impletite.
Atunci pentru intaia oara s-au aruncat seminte in brazde lungi si atunci pentru prima oara au gemut boii sub povara jugului.
Dupa aceste doua varste, urma varsta de arama. Rasa de oameni de atunci era salbatica, era gata de lupte crancene, dar inca nu era nelegiuita.
Varsta din urma a fost varsta de fier. Toate faradelegile detera navala in acest veac plin de ticalosii. Atunci fugira din lume si rusinea si adevarul si buna credinta; locul lor il luara inselaciunea si viclenia si tradarea si sila si pacatoasa lacomie de avere. Atunci incepu negotul: corabierul intinse panzele in voia vanturilor, pe care pana acum inca nu le cunsocuse.Catargele, care statusera multa vreme infipte in varful muntilor se coborara acum de vale sa infrunte valuri necunoscute. Plugarul prevazator isi masura si isi hotarnici acum mosia sa, care mai inainte fusese comuna, a tuturora, intocmai ca lumina si aerul. Si n-a fost de ajuns ca pamantul manos dadea recolta si hrana trebuincioasa dar oamenii, in lacomia lor, au patruns pana si in maruntaiele pamantului si au scos comorile ce se tineau ascunse in apropierea umbrelor Styxului, comori care sunt tot atatea imboldiri spre nenorociri.
Iesi atunci la iveala fierul ucigator si aurul mai vinovat decat fierul; a iesit la iveala razboiul care se lupta cu ajutorul amandurora , si al fierului si al aurului, razboi care face sa rasune in mana sa sangeroasa armele zanganitoare.
Oamenii traiesc acum din jafuri, oaspetele se teme acum de gazda sa, socrul se teme de ginere, unirea este rara chiar intre frati. Barbatul pune la cale moartea sotiei sale, sotia pe cea a barbatului. Grozavele mame vitrege amesteca otravuri ucigase. Fiul este mahnit ca tatal sau traieste prea mult. Respectul de cei mari zace doborat la pamant iar fecioara Astrea, justitia, paraseste si ea, cea din urma dintre zei, pamantul stopit de sange.
