Numit pe vremea sa "marele razboi", primul rǎzboi mondial a produs distrugeri imense si a cerut un sacrificiu uman de neinchipuit. La incheierea sa, imperii intregi se aflau in ruine, iar conditiile de pace impuse au dus la conflicte istorice viitoare.
Cauzele primului rǎzboi mondial trebuie cǎutate i secolul al XIX - lea, cand din statele mici ce apartinuserǎ inainte unor tǎri, s-au format state noi. Cele mai insemnate din noile state nationale, ca Germania si Italia, incercau sǎ-si intǎreascǎ pozitile cu toate mijloacele posibile, fatǎ de Rusia, Franta, Marea Britanie, Imperiul Austro-Ungar, din Centrul Europei si Imperiul Otoman - in decǎdere. Tǎri mici ca Belgia nu au fǎcut fatǎ si s-au declarat neutre.
Rivalii si dusmani:
Panǎ in 1914, marile puteri s-au concentrat in douǎ aliante opuse. Pe o parte a baricadei se aflau Puterile Centrale, in frunte cu Germania si imperiul Austro-Ungar. La inceput si Italia se afla de aceastǎ parte , dar cu trecerea timpului legǎturile s-au rǎcit, insǎ s-au itǎrit relatiile de apropiere cu Bulgaria si cu Turcia. De partea cealaltǎ se aflau Franta si Rusia, Marea Britanie nefiind angajatǎ in totalitate in acest conflikt, fiind simpatizantul lor.
Punctele tari si slabe ale organizǎrii sociale, politice si militare ale tǎrilor aliate au avut un rol esential in desfǎsurarea conflictelor ulterioare. Germania devenise cea mai mare putere militara a Europei. Tendinta ei de a sparge suprematia navalǎ a Marii Britanii a produs tensiuni mari intre cele douǎ tǎri. Imperiul Austro-Ungar era caracterizat de nemultumirea si de agitatia nationalitǎtilor, tinute cu greu intr-un stat unitar.
Marea Britanie, industrializatǎ cu mult inaintea celorlalte state, domina un imperiu de colonii. Forta sa de apǎrare nu se baza numai pe armata sa profesionistǎ de 386.000 de militari, ci in primul rand pe excelenta sa marinǎ militarǎ. Rusia in schimb era cu mult depǎsitǎ de celelalte tǎri in privinta industriei si a tehnicii militare, dar in caz de rǎzboi ea putea mobiliza milioane de oameni, Franta suferea incǎ datoritǎ imfrangerii si despǎgubirilor impuse in urma rǎzboiului franco-prusac din 1870 - 1871.
Insǎ rǎzboiul a izbucnit insǎ din Europa de Est, in Balcani. Acest teritoriu apartinea initial Imperiului Otoman, dar retragerea turcilor a cauzat un vid de putere, pentru acapararea cǎruia concurau Italia si Imperiul Austr-o - Ungar. In 1908 Imperiul Austro-Ungar ocupa Bosnia Hertegovina. Aceastǎ mǎsurǎ i-a iritat in mod profund atat pe sarbii localnici, cat si Regatul Sarb invecinat. Aliatul traditional al Serbiei, Rusia, a protestat, dar nu era pregǎtit pentru acordarea unui ajutor militar. Situatia din regiune era supertensionatǎ, cand in 28 iunie 1914 studentul nationalist sarb Gavrilo Princip l-a asasinat pe mostenitorul tronului austriac Franz Ferdinand si pe sotia acestuia.
Izbucnirea rǎzboiului
In urma asasinatului evenimentele se precipitǎ. Monarhia inversunatǎ acuzǎ pentru asasinat Regatul Sarb, pe care il atacǎ in 28 iulie. Peste douǎ zile Rusia mobilizeazǎ in ajutorul sarbilor o armatǎ de circa 1,2 milioane de militari. Germania someazǎ Rusia sa-si retraga trupele in 24 de ora, in caz contrar ii declarǎ rǎzboi. Rusia refuzǎ ultimatumul si Germania se tine de promisiune. Franta primeste si ea declaratia de rǎzboi a Germaniei in data de 3 august, ea fiind aliata Rusiei.
Conform planului Schlieffen, Franta trebuia invadatǎ inainte ca Rusia sǎ fie gata de rǎzboi, altfel Germania trebuia sǎ lupte pe douǎ fronturi, atat pe est cat si pe vest.
Linia fortificatǎ de pe granita Francezǎ se putea ocoli prin Belgia. Dar cum ea se declarase neutrǎ si nu permitea trecerea trupelor germane pe teritoriul sǎu, in 4 august este invadatǎ de Germania. Deoarece Marea Britanie garanta neutralitatea Belgiei, ea declarǎ rǎzboi in aceeasi zi Germaniei. Nu trecuserǎ nici cinci sǎptǎmani de la asasinat si toatǎ Europa se afla in Rǎzboi. In noiembrie intrǎ in rǎzboi si Turcia de partea Puterilor Centrale.
Armata germanǎ cu un efectiv de 1,5 milioane de oameni, pǎrea de nestǎvilit. I-a infrant pe francezi pe toatǎ lungimea frontului de vest, in 31 august la Mons fǎramiteazǎ corpul expedotionar britanic, cu un efectiv de doar 70.000 mii de oameni, in septembrie insǎ, in lupta de la Marne sunt opriti de cǎtre francezi. Fiecare dintre pǎrtile beligerante se stabileste pe pozitiile cucerite si construieste cate o retea de transee, care sunt separate intre ele doar de o fasie ingustǎ de pǎmant, "pǎmantul nimǎnui". Transeele se intind pe o lungime de 700 km in nordul Frantei, de la Canalul Manecii panǎ in Elvetia.
Panǎ la urmǎ rǎzboiul din transee de pe frontul de vest, a durat patru ani. Luptele durau luni intregi, in cazul unor "mari brese" combatantii mureau cu zecile de mii intr-o singurǎ zi. Rezultatul a fost cucerirea unei fasi de cativa metri de pǎmant. Panǎ la sfarsitul rǎzboiului, pe acest front, nici una dintre pǎrti nu a reusit o inaintare de mai mult de 65 de km.
Prin atacarea fortǎretei Verdun, de o importantǎ strategicǎ deosebitǎ, in februarie 1916, germanii vroiau sǎ dea Frantei "lovitura de gratie". Au murit mii de soldati din ambele tabere, dar Verdunul va rǎmane in mana francezilor. In lupta depusǎ pe raul Somme, in cursul atacului britanic, incǎ in prima zi au murit 60 de mii de oameni. Marile pierderi aproape cǎ au lǎsat fǎrǎ combatanti armata voluntara englezǎ
In acest timp se duceau lupte grele si pe frontul de est. In lupta cu rusii, armata austro-ungarǎ a sucombat si germanii au trebuit sǎ transfere aici o armatǎ mai mare decat cea planificatǎ initial. Al doilea front, de care se temeau atat de mult la inceputul rǎzboiului, a devenit o realitate. Dar in 1914 cu victoriile de la Tannenberg si de la lacurile Mazur, apoi invadarea Poloniei, aflatǎ sub suveranitatea Rusiei, au dobandit pe neasteptate mari victorii asupra Rusiei. In acelasi an Bulgaria intrǎ in rǎzboi de partea Germaniei si armata formatǎ din trupe bulgǎresti si germane ocupǎ cu rapiditate Serbia. Trupele austriece nu au avut prea mult succes pe frontul balcanic si cel de est, dar fatǎ de Italia, care in 1915 a trecut de partea Antantei, au repurtat o serie de succese. In 1916 si Romania a intrat in rǎzboi de partea Antantei, dar germanii, intr-o campanie scurtǎ si executatǎ impecabil, au invadat o mare parte a tǎrii obtinand o sursǎ importantǎ de titei.
La data de 22 august 1915 Japonia declarǎ rǎzboi Germaniei si isi indreaptǎ atacul impotriva coloniei germane Tsingtao. Aceasta e cuceritǎ dupǎ 11 sǎptǎmani, in urma unei ofensive alǎturi de trupe britanice. Navele militare germane sunt urmǎrite prin oceanul Indian, prin sudul Atlanticului si lupte navale grele se inregistreazǎ langǎ insulele Maldive si pe langǎ portul cilian Coronel. Coloniile germane din sud vestul Africii au fost atacate de forte sud-africane, iar cele din estul Africii de forte Britanice.
Niciodatǎ nu existase un asemenea rǎzboi in istoria mondialǎ. Pe tot parcursul lui s-au introdus tehnici noi si inventii ucigǎtoare tot mai eficiente. Germanii au folosit pentru prima oarǎ artileria grea. Loviturile tunului denumit "Berta cea grasǎ" se auzeau si peste canalul Manecii. Cele mai mari pierderi au fost cauzate de mitralierele si de gazele de luptǎ. Gazul de luptǎ, sufocant si orbitor fǎcea victime si din randurile lansatorilor, odatǎ cu schimbarea directiei vantului. Vehicolul de rǎzboi britanic - tancul - a fost introdus in luptǎ pentru prima oarǎ in ofensiva britanicǎ de pe raul Somme. Atunci a fost consideratǎ "masina invingǎtoare" a rǎzboiului. Ulterior s-a dovedit cǎ introducerea lui a fost prematurǎ, deoarece au fost prea putine exemplare pentru un succes rapid, si astfel s-a pierdut mult din efectul surprizǎ scaontat.
Toti beligerantii au utilizat aparatele de zbor nou descoperite, si pentru prime oarǎ in istorie a fost bombardatǎ si populatia civilǎ. Anglia a fost atacatǎ deseori de marile dirijabile Zeppelin. Pilotii noilor avioane biplane, inarmati cu armament de infanterie sau doar cu cǎrǎmizi, duceau in aer o luptǎ pe viatǎ si pe moarte. Cu toatǎ dezvoltarea tehnicii militare, conducǎtorii tǎrilor aflate in conflict erau convinsi cǎ victoria se va obtine prin trimiterea pe campul de luptǎ a unui numǎr mare de oameni.
Intre timp situatia era "nimic nou pe frontul de vest". Comandantii britanici, in frunte cu generalul Sir Douglas Haig erau convinsi cǎ soarta rǎzboiului va fi decisǎ prin marile ofensive, cu mari sacrificii umane si au combǎtut orice altǎ situatie propusǎ. Exceptie a fǎcut doar planul lui Sir Winston Churchill - ministrul fortelor navale militare. Churchill era convins cǎ victoria se putea obtine doar prin scoaterea Turciei din rǎzboi. In 1915 marina regalǎ a intreprins o expeditie spre marea Neagrǎ in Dardanele, dar nu a reusit sa cucereascǎ capitala turcǎ Constantinopol (Istambul de azi). Turcii au respins si atacurile trupelor britanice, australiene si neo-zelandeze, debarcate pe tǎrmurile de langǎ Gallipoli.
In 1916, ambele pǎrti aflate in conflagratie si-au mǎrit productia industriei militare. In Anglia, Lloyd George a devenit prim ministru, si a fost introdus serviviul militar obligatoriu. In Germania, conducerea militarǎ s-a concentrat in mainile generalilor Hindenburg si Ludendorff. Franta, abia in 1917 si-a gǎsit un conducǎtor cu vointǎ de fier, in persoana lui Georges Clemenceau, supranumit Tigrul.
Mǎrile, pe toatǎ perioada conflagratiei au fost dominate de britanici. In 1916 flota navalǎ germanǎ a intrat i luptǎ directǎ cu flota regalǎ. Langǎ peninsulele Iutlanda, britanicii au suferit pierderi mai mari, dar au fortat navele germane sǎ se retragǎ; acestea au rǎmas in porturi panǎ la sfarsitul rǎzboiului. Marina regalǎ a instituit blocada porturilor germane, privand astfel Germania de aprovizionare cu mǎrfuri de importantǎ vitalǎ.
Germanii se pregǎteau si ei sǎ realizeze o blocadǎ, telul lor fiind scufundarea cu ajutorul submarinelor a tuturor navelor de transport care navigau spre Marea Britanie. La 8 mai 1915, un submarin german a scufundat transatlanticul Lusitania, avand la bord 128 de pasageri influenti americani. Cu aceastǎ scufundare devenea foarte probabilǎ intrarea S.U.A in rǎzboi de partea Antantei.
Panǎ in 1917, germanii au renuntat la rǎzboiul cu submarine, dar l-au reinceput cu cod "scufundabil la observare", o operatiune a cǎrei tintǎ o constituia orice navǎ ce naviga pe apele teritoriale ale Puterilor Antantei.
Credeau cǎ vor reusi sǎ infometeze Anglia, panǎ ce trupele americane vor fi gata de luptǎ. Au scufundat sute de nave comerciale, panǎ ce Anglia le-a organizat in convoaie si le-a escortat cu distrugǎtoare, cǎrora submarinelor germane nu le fǎcea fatǎ.
In aprilie 1917, presedintele american Woodrow Wilson a declarat rǎzboi Germaniei. Pe frontul de vest continua lupta. Germanii au fost respinsi, dar numai panǎ la linia Hindenburg, bine fortificatǎ. LA Passchendaele, britanicii s-au impotmolit in mlastinǎ. Germanii au castigat mai multe bǎtǎlii si pe frontul de est, unde bolsevicii, ajunseserǎ la putere, in urma revolutiei ruse din octombrie 1917.
Cu toate cǎ armatele germane si austriece au obtinut o victorie nimicitoare ipotriva armatei italiene, cu incetul aliatii Germaniei au ajuns la capǎtul puterilor. Impǎratul austriac a icercat sǎ facǎ o pace separatǎ, iar turcii in urma pierderii Ierusalimului si a Bagdadului au bǎtut in retragere. Si soldatii germani prezentau semne de obosealǎ, aveau moralul tot mai scǎzut si americanii se apropiau. Primele trupe, sub conducerea generalului maior Pershing, au debarcat i Europa la 27 iunie 1917
Ludendorff a fortat ultima sansǎ a victoriei, cand in 3 martie 1918 a incheiat pacea separatǎ cu guvernul bolsevic sovietic la Brest-Litovsk, si astfel a putut transfera peste un milion de oameni pe frontul de vest. Marea ofensivǎ Ludendorff, inceputǎ la 31 martie a respins temporar trupele Antantei in Franta. Pierderile umane au fost uriase pe ambele pǎrti, dar in iulie, o sutǎ de mii de militari americani au venit in ajutorul trupelor Antantei.
Poporul german era infometat si realizand inevitabilitatea infrangerii armata s-a demoralizat. In 8 august 1918 armatele unite ale antantei sub comanda generalului Foch au intreprins un atac, langǎ Amiens, care a dus in fine la o importantǎ bresǎ. Nemtii au fost respinsi pe teritoriul Belgiei, dar au luptat cu indarjire, si la terminarea rǎzboiului stǎpaneau incǎ teritorii strǎine. In octombrie s-a destrǎmat imperiul Austro-ungar. Fortele britanice si arabe, sub conducerea lui T.E.Lawrence au ocupat Damascul, iar Portugalia si Turcia a capitulat. Flota germanǎ s-a rǎsculat, Kaiserul a fost alungat de pe tron. LA 31 octombrie 1918 Germania a cerut un armistitiu, care a intrat i vigoare in data de 11 noiembrie 1918. La tratativele de pace din iunie 1919, puterile invingǎtoare au impus conditii aspre invinsilor. Rǎzboiul menit sǎ "punǎ capǎt oricǎrui rǎzboi" - luase sfarsit.
Dupǎ terminarea rǎzboiului, puterile victorioase s-au adunat la Versailles pentru a discuta conditiile de pace. La 28 iunie 1919 s-a finalizat tratatul de pace. Antanta, mai ales Franta a dorit s-a fie despǎgubitǎ pentru toate pagubele suferite. Germania a fost obligatǎ sǎ cedeze unele teritorii puterilor Antantei, iar despǎgubirile a trebuit sǎ le plǎteascǎ i aur, animale si materii prime, de exemplu fier si cǎrbune. Umilirea lor a fost completǎ de ocuparea militarǎ a zonei Rinului.
Istoricii considerǎ cǎ aceste despǎgubiri imense au dus la ruinarea sistemului financiar german in anii 1920. Aceastǎ situatie financiarǎ a permis ridicarea partidului national - socialist, cu Hitler in frunte si izbucnirea unui nou rǎzboi mondial exact dupǎ 20 de ani de la semnarea tratatului de pace.
