INTRODUCERE

In primul capitol Elemente privind proiectarea si realizarea Sistemelor Informationale" este prezentat sistemul informational.

Un sistem informational este un ansamblu de oameni, echipamente, software, procese si date destinate sa furnizeze informatii active sistemului decizional, informatii necesare in elaborarea de solutii pentru problemele cu care se confrunta managerii agentilor economici. Sistemul informational face legatura intre sistemul de conducere si sistemul condus si este subordonat sistemului de conducere.

Sistemul informatic este o parte a sistemului informational in care procesul de culegere, transmitere, stocare si prelucrare a datelor se realizeaza utilizand elemente sau componente ale TI, adica mijloace de calcul si de comunicare moderne, produse software specializate, proceduri si tehnici specifice la care se adauga personalul specializat.

Rolul sistemului informational este de a transmite informatia intre diferite elemente. In cadrul sistemului informational, majoritatea activitatilor se pot desfasura cu ajutorul tehnicii de calcul. Se pot prelucra datele primare si apoi, rezultatul poate fi transferat mai departe, catre alt compartiment spre prelucrare. Transferul se poate face si el pe cale electronica, prin intermediul unei retele de calculatoare sau cu ajutorul modemului.

Intr-un sistem informatic pot intra: calculatoare, sisteme de transmisie a datelor, alte componente hardware, software-ul, datele prelucrate, personalul ce exploateaza tehnica de calcul, teoriile ce stau la baza algoritmilor de prelucrare, etc.

Se poate spune deci, ca sistemul informational este inclus in sistemul informatic, acesta din urma fiind o componenta esentiala a primului.

Pentru realizarea unui sistem informatic eficient, trebuiesc avute in vedere urmatoarele reguli de baza, ce au fost deduse din practica:abordarea globala modulara, Criteriul eficientei economice, orientarea spre utilizatori, asigurarea unicitatii introducerii datelor, antrenarea beneficiarului la realizarea sistemului, posibilitatea de dezvoltare ulterioara, strategia ascendenta si strategia descendenta.

Pentru realizarea unui sistem informatic sunt implicate multe persoane, materiale, timp, etc., ceea ce implica in final costuri ridicate. Din acesta cauza, modul de abordare a problemei proiectarii este foarte important.

Prin intrarile unui sistem informatic se intelege totalitatea datelor primare necesare obtinerii informatiilor de iesire ale sistemului. Datele primare se pot clasifica in date interne si in date externe. La nivelul fiecarui subsistem informatic este necesar ca intrarile sistemului sa fie conditionate de iesirile acestuia.

Prin operatia de codificare se intelege generarea unor grupuri de simboluri si atribuirea lor elementelor unei inregistrari.

Prin notiunea de cod se intelege o combinatie de simboluri asociate unei caracteristici date din cadrul unei colectii de date. Prin capacitatea unui sistem de coduri se intelege totalitatea combinatiilor posibil de realizat din simboluri ce contin un cod. Prin lungimea codului se intelege numarul de simboluri elementare dintr-un cod.

Al doilea capitol, "Proiectarea Bazelor de Date" trateaza aspectele de realizare si proiectare a unei baze de date.

Activitatile fazei de proiectare detaliata privesc componentele principale ale oricarui sistem informatic, respectiv baza de date, interfetele (formulare, rapoarte, meniu) si programele. Desfasurarea acestor activitati nu este secventiala ci, mai curand, paralela si iterativa. Baza de date trebuie sa reflecte specificatiile de proiectare privind formularele si rapoartele din sistem, iar proiectarea formularelor si rapoartelor nu poate fi finalizata fara ca schema bazei de date sa fie clar definita. Totusi, baza de date reprezinta "nucleul" oricarui sistem informatic, in jurul sau "gravitand" celelalte componente, motiv pentru care ne vom opri mai intai asupra problematicii proiectarii bazelor de date.

Prin modelarea conceptuala a datelor se urmareste construirea unui model al datelor care sa asigure transpunerea exacta a realitatii din domeniul analizat, fara a lua in considerare cerintele specifice unui model de organizare a datelor (cum este modelul relational), criteriile de calitate privind organizarea datelor, cerintele nefunctionale ale sistemului si criteriile de performanta privind stocarea si accesarea datelor.

Proiectarea logica presupune organizarea datelor in tabele si coloane, conform regulilor modelului relational (acesta fiind modelul cel mai popular de organizare a datelor).

Modelul fizic al datelor, rezultat in urma proiectarii fizice, este invizibil utilizatorilor si programatorilor. El specifica modul de stocare fizica si accesare a datelor, utilizand facilitatile oferite de un anumit SGBD.

Proiectarea structurii bazelor de date - structura bazei de date reprezinta un model al datelor exprimat in concepte specifice unui anumit sistem de gestiune a bazelor de date (SGBD), lucru ce face ca proiectarea bazei de date sa reprezinte transpunerea modelelor conceptuale in termenii unui model al datelor suportat de un anumit tip de SGBD, model ierarhic, retea, relational, functional.

Al treilea capitol trateaza sistemele de gestiune (sau administrare, sau management) a bazelor de date care sunt niste softuri specializate pe manevrarea cat mai eficienta si cat mai sigura a unor volume mari de date. Daca excludem din discutie sistemele desktop si sistemele inglobate (embedded), ramanem cu o categorie numita generic 'servere de baze de date'. In vremurile noastre, acestea sunt bazate pe modelul relational (sau pe derivate ale acestuia), inteleg un dialect de SQL, sunt extrem de complexe si foarte scumpe.

SQL este limbajul standard folosit pentru manipularea si regasirea datelor din aceste baze de date relationale. Prin SQL un programator poate sa modifice structura unei baze de date; sa schimbe valorile de configurare pentru securitatea sistemului; sa interogheze o baza de date asupra informatiilor; sa adauge drepturi utilizatorilor asupra bazelor de date sau tabelelor; sa actualizeze continutul bazei de date etc.

Al patrulea capitol, "Retele cu implicatii la proiectarea sistemelor":

O retea de calculatoare este, in esenta, ceva care permite unui numar de doua sau mai multe calculatoare sa comunice intre ele si/sau cu alte dispozitive. Acest lucru le permite utilizatorilor sa foloseasca retelele si calculatoarele pentru a partaja informatii, pentru a colabora la o lucrare, pentru a tipari si chiar pentru a comunica direct prin mesaje adresate individual.

Tipurile de medii LAN pot fi, de asemenea, intangibile. Ele pot fi semnale luminoase, radio si microunde, transmise prin aer.

Retelele locale pentru transmiterea datelor, denumite pe scurt LAN (Local Area Networks), se extind pe arii limitate, adica la nivelul unui etaj dintr-o cladire, in aceeasi cladire, dar pe mai multe etaje sau in cladiri apropiate. In consecinta, mediul fizic care asigura comunicatiile intr-o retea LAN este scurt ca lungime si in aceste conditii rata de transfer a datelor este mare.

Retelele WAN au, de asemenea, echipamente de transmisie proprii. Astfel de echipamente sunt descrise de obicei prin viteza de tact si structurile lor de cadre, nu ca simple medii de transmisie. Mediul lor fizic este irelevant comparativ cu performantele lor.

Capitolul al cincilea "Internet cu implicatii la proiectarea sistemelor"defineste notiunea de Internet.

Internet-ul reprezinta mai mult decat o retea uriasa de calculatoare. El constituie o retea de retele (comerciale, militare, academice, universitare, educationale etc.), fiind, in plus, un mediu informational imens ce ofera servicii si resurse din cele mai diverse-baze de date, biblioteci, dar si o nebanuita comunitate de persoane din cele mai diferite domenii ale vietii economico-sociale.

O definitie succinta a Internet-ului poate fi formulata astfel: un numar foarte mare de calculatoare raspandite in toata lumea, legate intre ele pentru stocarea, partajarea si directionarea diverselor tipuri de informatii.

Internet-ul este in acelasi timp o uriasa biblioteca, un instrument de corespondenta rapida, un nou mediu de publicare si un mijloc de difuzare mondial al informaticii. Modul de acces este simplu interactiv si inlatura discriminarea geografica.

Internet-ul nu este proprietatea cuiva, nu exista nici o companie care sa impuna reguli. Desigur, fiecare componenta este proprietatea cuiva, dar reteaua ca intreg nu are un "patron" este un sistem care isi mentine integritatea datorita intereselor mutuale, desi numarul organizatiilor depaseste 50 de mii. Internet-ul este o retea descentralizata, uneori chiar anarhica, dar fara aceasta descentralizare nu s-ar fi ajuns la o crestere si  dezvoltare atat de spectaculoasa. Internet-ul este administrat prin consens de diferite organizatii care se intrunesc pentru a gasi cea mai buna metoda globala pentru functionarea retelei.

Al saselea capitol, "WAP" trateaza aspectele protocolului WAP,care este un protocol de comunicatii, adica o modalitate standard prin care un telefon mobil comunica cu un server instalat in reteaua de telefonie mobila. Micro-browser-ele cu care sunt echipate telefoanele mobile sunt clienti software care permit utilizatorilor mobili sa acceseze paginile WML (limbaj specific WAP, similar omniprezentului HTML) ale diferitelor site-uri. Mai simplu spus, Internetul devine accesibil (desigur, in mod text si alb-negru) prin telefonul mobil.

WAP-ul ia ca mod de abordare un server favorit. El incorporeaza in telefonul mobil un microbrowser simplu, care cere doar resurse limitate pe telefonul mobil. Acest fapt face ca WAP-ul sa fie potrivit pentru clientii slabi si mai devreme pentru telefoanele inteligente. WAP pune inteligenta in WAP Gateways in timp ce adauga doar un microbrowser la telefoanele mobile. Serviciile de baza ale microbrowserului si aplicatiile se gasesc temporar pe serveri, nu in mod permanent in telefoane.

CAPITOLUL I

Elemente privind proiectarea si realizarea Sistemelor Informationale

In viata noastra de zi cu zi, calculatoarele sunt ceva obisnuit, ba chiar indispensabil in unele cazuri. Se poate spune, pe drept cuvant ca traim intr-o societate informatizata. In zilele noastre, intalnim calculatoare peste tot, de la bacanul din colt, care-si tine evidentele sale cu ajutorul unui PC si pana la ghiseul la care platim telefonul. Peste tot sunt calculatoare, legate eventual intre ele si formand astfel retele de calculatoare. Toate acestea se datoreaza faptului ca ne dam seama din ce in ce mai mult ca PC-ul ne usureaza munca. Dar trebuie de subliniat faptul ca un calculator este de fapt o "masinarie" care prelucreaza o serie de informatii pe care i le dam. Informatia, este elementul esential din acest intreg lant. De fapt, in practica intalnim, printre altele, doua concepte legate de aceasta si anume sistemul informational si sistemul informatic.

Sistemul informational este ansamblul de elemente implicate in procesul de colectare, transmisie, prelucrare de informatii.

Rolul sistemului informational este de a transmite informatia intre diferite elemente. De exemplu, in cadrul unei unitati economice, rolul sistemului informational este de a asigura persoanele din conducere cu informatii necesare pentru luarea diferitelor decizii economice sau de alta natura.

In cadrul sistemului informational se regasesc: informatia vehiculata, documentele purtatoare de informatii, personalul, mijloace de comunicare, sisteme de prelucrare a informatiei, etc.

Printre posibile activitati desfasurate in cadrul acestui sistem, pot fi enumerate: achizitionarea de informatii din sistemul de baza, completarea documentelor si transferul acestora intre diferite compartimente, centralizarea datelor, etc.

In cadrul sistemului informational, majoritatea activitatilor se pot desfasura cu ajutorul tehnicii de calcul. Se pot prelucra datele primare si apoi, rezultatul poate fi transferat mai departe, catre alt compartiment spre prelucrare. Transferul se poate face si el pe cale electronica, prin intermediul unei retele de calculatoare sau cu ajutorul modemului.

Ansamblul de elemente implicate in tot acest proces de prelucrare si transmitere a datelor pe cale electronica alcatuiesc un sistem informatic.

Intr-un sistem informatic pot intra: calculatoare, sisteme de transmisie a datelor, alte componente hardware, software-ul, datele prelucrate, personalul ce exploateaza tehnica de calcul, teoriile ce stau la baza algoritmilor de prelucrare, etc.

Se poate spune deci, ca sistemul informational este inclus in sistemul informatic, acesta din urma fiind o componenta esentiala a primului.

Sistemele informatice acopera cele mai diverse domenii. In functie de specializare, avem:

Sisteme specializate, adica sunt proiectate pentru a rezolva un anume tip de problema dintr-un anume domeniu;

Sisteme de uz general, cu ajutorul carora se poate rezolva o gama larga de probleme din mai multe domenii;

Sisteme locale, programele necesare prelucrarilor de date si datele se afla pe un singur sistem de calcul;

Sisteme pe retea, sistemul functioneaza intr-o retea de calculatoare, caz in care, datele si programele pot fi distribuite mai multor statii de lucru ce fac parte din acea retea.

In ultimul timp se merge tot mai mult pe varianta sistemelor de lucru in retea, avantajele fiind evidente: transfer de date intre statii foarte rapid, costuri minime, etc.

In functie de localizarea datelor si de locul in care sunt efectuate prelucrarile, putem avea sisteme informatice:

Cu date centralizate, datele se afla pe un singur sistem de calcul;

Cu date distribuite, datele se afla distribuite pe mai multe calculatoare in retea;

Cu prelucrari centralizate, prelucrarea datelor se face pe o singura statie de lucru, indiferent de numarul statiilor pe care sunt informatiile de prelucrat;

Cu prelucrari distribuite, mai multe calculatoare prelucreaza datele provenite de la unul sau mai multe calculatoare din retea;

Dupa domeniul in care functioneaza, sistemele pot fi clasificate:

Pentru baze de date, specializate in gestiunea unor cantitati mari de date;

Pentru prelucrari stiintifice, specializate pe anumite domenii stiintifice;

Pentru conducerea proceselor tehnologice,

Pentru conducerea unor masini, scule, unelte computerizate;

Dupa nivelul ierarhic ocupat de sisteme informatice in structura organizatorica a societatii, putem avea:

Sisteme informatice pentru conducerea activitatilor la nivelul unitatilor economice;

Sisteme la nivelul organizatiilor cu structura de grup;

Sisteme informatice teritoriale;

Sisteme informatice la nivel de ramura si subramura si la nivel economic national;

Sisteme de uz general.

Dupa activitatea ce o automatizeaza, sistemele pot fi:

Pentru conducerea productiei;

Pentru activitatea comerciala;

Pentru evidenta contabila;

Pentru evidenta materialelor si marfurilor;

Pentru evidenta personalului si salarizare;

Pentru evidenta mijloacelor fixe.

Aceste sisteme au o aplicare imediata in cadrul rezolvarii unor probleme de natura economica. Deci, una dintre ramurile cele mai informatizate este economia.

Inca din cele mai vechi timpuri, omul, chiar fara sa stie, era preocupat de acest domeniu - economia. Omul avea nevoie, pentru a trai, de o serie de elemente indispensabile, cum ar fi apa, hrana, arme pentru a se apara de animale; o data cu evolutia lui, au crescut si necesitatile, pe langa cele vechi au aparut si altele: haine, mijloace de transport, unelte, etc. Astfel apare conceptul de interes economic.

Pentru a satisface anumite nevoi, este necesar sa se consume anumite bunuri, anumite resurse. Totalitatea elementelor utilizate la producerea de noi bunuri necesare poarta numele de resurse economice. Aceste resurse sunt limitate, deci trebuie gestionate corespunzator, in vederea satisfacerii prioritare a nevoilor cele mai stingente.

Astfel apare problema economica generala care reprezinta munca depusa de om in vederea alegerii si folosirii resurselor pentru a-si satisface cat mai bine nevoile.

Activitatea desfasurata de om pentru gasirea si prelucrarea resurselor economice se numeste activitate economica.

Aceasta lege se regaseste si in zilele noastre, in sensul ca omul, munceste pentru a-si procura cele necesare traiului. Cu cat castiga mai mult, cu atat cresc si nevoile acestuia.

In cazul intreprinderilor, acestea desfasoara o activitate de productie, veniturile obtinute din valorificarea acestora permitand acesteia continuarea activitatii si chiar a dezvoltarii. Aici, nevoile sunt cele de a ramane in competitie pe piata, iar resursele sunt constituite din materia prima folosita, forta de munca, mijloacele de productie, etc. Criteriul satisfacerii nevoilor in cazul unei intreprinderi se transforma in telul urmarit de aceasta - obtinerea de profit maxim.

Pentru realizarea acestei dorinte, unitatile economice trebuie sa-si perfectioneze continuu activitatea. Utilizarea tehnicii de calcul, mareste considerabil eficienta economica. Unul dintre mijloacele prin care activitatea economica este automatizata este dat de sistemele informatice de gestiune economica.

In cadrul unitatilor economice sunt o multitudine de activitati ce pot fi supuse informatizarii. Acestea pot fi impartite in grupe, in functie de compartimentele in care se desfasoara.

Spre exemplu, in cadrul compartimentului productie se poate informatiza activitatea de stabilire a structurii productiei si de dimensionare a sa, programarea si urmarirea productiei, etc. In cadrul compartimentului financiar-contabil, activitatea ar putea fi informatizata aproape in totalitate, la fel ca si activitatea din cadrul compartimentului personal-salarizar. Fiecare dintre compartimentele unei unitati economice poate fi informatizat intr-o masura mai mare sau mai mica, ideal insa ar fi ca toate acestea sa fie inglobate intr-un sistem informatic global de gestiune economica la nivelul intregii intreprinderi.

Pentru realizarea unui sistem informatic eficient, trebuiesc avute in vedere unele reguli de baza, ce au fost deduse din practica.

Abordarea globala modulara.

La proiectarea sistemului trebuie avuta in vedere legatura acestuia cu lumea exterioara, posibilitatile de comunicare cu alte sisteme similare, compatibilitatea cu sisteme de alta natura, posibilitatea includerii sistemului intr-un sistem mai complex, sau posibilitatea includerii altor sisteme.

Criteriul eficientei economice.

Principalul criteriu ce sta la baza realizarii sistemului este cel economic. Cu alte cuvinte, la proiectare trebuie avut in vedere ca raportul dintre rezultatul sau rezultatele directe sau indirecte obtinute prin implementarea si folosirea sistemului economic si totalitatea costurilor de realizare sa fie cat mai mare. Cu alte cuvinte, trebuie sa fie rentabil.

Orientarea spre utilizatori.

La realizarea sistemului trebuie sa se aiba in vedere cerintele si preferintele utilizatorilor. In acest sens, trebuie purtata o discutie cu utilizatorii in prealabil si pe baza sugestiilor si preferintelor lor sa se treaca la proiectarea propriu-zisa.

Asigurarea unicitatii introducerii datelor.

De cele mai multe ori o serie de date trebuiesc utilizate in mai multe locuri in cadrul sistemului informatic. La proiectarea sistemului, trebuie ca datele sa fie introduse o singura data, iar sistemul sa distribuie automat datele in celelalte locuri in care este nevoie de ele.

Antrenarea beneficiarului la realizarea sistemului.

Acest principiu decurge tot din orientarea spre utilizator. Trebuie discutat cu utilizatorul inainte de a trece la proiectare, pentru a inlatura de la inceput o serie de neajunsuri. Trebuiesc discutate modalitatile de introducere a datelor si adaptarea aplicatiei la nevoile utilizatorului, modul de calcul si prelucrare al datelor.

Solutie generala, independenta de configuratia actuala a sistemului informatizat.

Sistemul proiectat nu trebuie, pe cat posibil, sa fie dependent de dotarea tehnica actuala a beneficiarului, ci trebuie avute in vedere eventuale noi achizitii de tehnica de calcul, o eventuala schimbare a sistemului informatic.

Posibilitatea de dezvoltare ulterioara.

Trebuiesc avute in vedere posibilitatea ca sistemul sa poata fi inbunatatit in raport de cerintele viitoare ale firmei beneficiare.

Sistemele informatice pun probleme serioase la realizarea lor. In functie de modul de abordare, costurile pot fi mai mici sau mai mari, rezultatele mai bune sau mai putin bune.

De-a lungul timpului s-au conturat doua tipuri de astfel de strategii:

Ascendenta ("bottom-up" de jos in sus, de la mic la mare)

Descendenta ("top-down" de sus in jos, de la mare la mic).

Strategia ascendenta

In conformitate cu aceasta strategie, rezolvarea unei anumite probleme incepe cu rezolvarea problemelor de detaliu, minore. Solutiile sunt agregate in vederea solutionarii unei probleme mai complexe. Se procedeaza astfel pana ce se ajunge la varf, la solutionarea problemei globale.

Dezavantajul acestei metode consta in necesitatea cunoasterii in detaliu al domeniului problemei de rezolvat inainte de trecerea la rezolvarea propriu-zisa.

Strategia descendenta

Este opusa celei ascendente, abordand problema de la general la particular, de sus in jos.

Este studiata problema global, incercand descompunerea ei in probleme mai mici si se trece la rezolvarea subproblemelor astfel rezultate. Rezolvarea subproblemelor se face prin aceeasi metoda, adica prin descompunerea lor in alte subprobleme, si tot asa pana se ajunge la probleme a caror rezolvare este cunoscuta.

Aceasta strategie prezinta avantajul ca ofera in orice moment o imagine de ansamblu asupra problemei de rezolvat.

Pentru realizarea unui sistem informatic sunt implicate multe persoane, materiale, timp, etc., ceea ce implica in final costuri ridicate. Din acesta cauza, modul de abordare a problemei proiectarii este foarte important. In decursul timpului s-au cristalizat cateva metodologii standard de proiectare.

Principalele etape de parcurs pentru realizarea unui sistem informatic sunt:

Analiza sistemului existent - se studiaza sistemul informatic existent si se stabilesc neajunsurile sale si cerintele ce urmeaza a fi satisfacute de viitorul sistem informatic. In acesta etapa se stabileste rentabilitatea folosirii sistemului informatic.

Proiectarea sistemului informatic - se concepe sistemul, elementele componente ale acestuia, structura lor si modul de realizare. Datorita complexitatii, aceasta etapa este la randul ei descompusa in doua etape:

Proiectarea de ansamblu - se stabileste arhitectura de ansamblu, modul de descompunere pe componente, intrarile si iesirile sistemului. Se finalizeaza printr-o schema de ansamblu a sistemului in care sunt incluse toate aceste elemente.

Proiectarea de detaliu - fiecare element descris in etapa anterioara este descris in detaliu.

Elaborarea programelor - se scriu programele sistemului intr-un limbaj ales anterior.

Implementarea sistemului - dupa ce a fost realizat sistemul se trece la implementarea sa.

Exploatarea si intretinerea sistemului - aceasta este faza finala a proiectului in care se trece la exploatarea acestuia. Este necesara in paralel si o serie de operatii de intretinere a acestuia.

Exemplu:

Pentru exemplificarea celor aratate, in continuare voi expune modalitatea de realizare a unei aplicatii legate de probleme de personal.

Pentru aceasta, trebuie facuta o analiza a acestui domeniu si de a cunoaste particularitatile acestuia, precum si analiza sistemului actual, inainte de informatizare, al acestui domeniu. Trebuiesc stabilite clar scopul, rezultatele, ceea ce trebuie obtinut in final din prelucrarea datelor, cat si datele de intrare.

Astfel, luam ca exemplu o intreprindere cu 250 salariati, dintre care 30 fac parte din categoria T.E.S.A. si a muncitorilor indirect productiv, 115 sunt muncitori calificati si angajati pe o perioada nedeterminata, iar restul sunt muncitori calificati si necalificati angajati pe o perioada de 6 luni.

De la bun inceput ne propunem sa realizam aceasta aplicatie intr-un limbaj de programare cat mai eficient in astfel de situatii.

Trecem deci la analizarea problemei de la general la particular prin asa numita metoda descendenta sau top-down.

Construim programul principal cu meniurile aplicatiei. Stabilim deci modulele necesare.

La discutiile cu beneficiarul s-a stabilit ca aceasta aplicatie sa fie implementata intr-o retea informatica formata dintr-un server aflat chiar in biroul "Personal-salarizare" si trei statii de lucru aflate in teritoriu (doua in interiorul intreprinderii, cate unul pentru fiecare sectie si unul la punctul de lucru "Vladeni".

Tot atunci s-a stabilit strategia de prelucrare a datelor; datele vor fi introduse la fiecare dintre cele trei terminale si apoi prelucrate pe serverul din biroul "Personal".

Se stabileste deci ca aplicatia va avea urmatoarele module:

Introducere date - cu ajutorul acestui modul se vor introduce datele referitoare la personal in sistem. Acest modul va fi instalat la randul sau pe toate cele trei statii de lucru.

Vizualizare/modificare date - permite vizualizarea si/sau modificarea/corectia anumitor date introduse.

Listare - cu acest modul se vor lista la imprimanta diferite liste cu pontaje, liste de personal, etc

Prelucrare date - daca celelalte trei module vor fi instalate pe fiecare din cele 3 statii de lucru, acesta va fi instalat doar pe server, aici centralizandu-se datele.

Liste centralizate - se vor scoate listele finale, obtinute dupa centralizarea si prelucrarea datelor.

Se executa proiectarea bazei de date pentru introducerea datelor initiale si la proiectarea interfetei cu utilizatorul, tinand seama de discutiile purtate cu acestia si de analiza facuta.

Astfel, baza de date va avea urmatoarea structura:

Marca

Nume

Functia

Locul de munca

Salariul

Muncitor/TESA

Adresa

Telefon

Cod numeric personal

Buletin

Tipul angajarii

Data nasterii

Data angajarii

Data incadrarii in munca

Copii

Retineri personale

Deduceri personale (pentru impozitul global)

Luna de lucru

Pe baza acestei structuri se executa macheta de introducere a datelor primare, apoi se proiecteaza blocul de vizualizare/modificare a datelor si in final, procedura de listare.

Odata terminate si testate blocurile ce urmeaza a fi implementate pe statiile de lucru, se trece la proiectarea aplicatiilor de pe server si anume la blocul de centralizare a datelor si la modulul de liste centralizate.

Centralizarea datelor se face pe o structura de baza de date asemanatoare cu cea in care s-au facut actualizari pe statiile de lucru, avand aceleasi campuri ca acestea si in plus altele necesare calcularii salariilor, etc. Acest subprogram adauga deci la baza de date de pe server bazele de date de pe statiile de lucru, le sorteaza dupa tipul angajatului (TESA sau muncitor), dupa locul de munca, etc, pregatind astfel baza de date pentru listele centralizate - obiectivul final al aplicatiei.

Dupa terminarea si testarea aplicatiei, urmeaza instructajul beneficiarului si in final darea in folosinta cu asigurarea intretinerii aplicatiei.

1.1 Sisteme Informationale

Definitie - Un sistem informational este un ansamblu de oameni, echipamente, software, procese si date destinate sa furnizeze informatii active sistemului decizional, informatii necesare in elaborarea de solutii pentru problemele cu care se confrunta managerii agentilor economici. Sistemul informational face legatura intre sistemul de conducere si sistemul condus si este subordonat sistemului de conducere.

Sistemul informatic este o parte a sistemului informational in care procesul de culegere, transmitere, stocare si prelucrare a datelor se realizeaza utilizand elemente sau componente ale TI, adica mijloace de calcul si de comunicare moderne, produse software specializate, proceduri si tehnici specifice la care se adauga personalul specializat.

Sistemul informatic integrat - specific anumitor domenii de activitate (de exemplu sistemul economic, financiar, bancar) este sistemul care asigura introducerea unica a datelor si prelucrarea multipla a acestora in functie de cele mai diverse cerinte formulate de catre utilizatori.

Tehnologia informatiei este un termen contemporan care descrie combinatia de tehnologii de calcul - echipamente si software cu tehnologia comunicatiei - retele de transmitere a datelor, imaginilor si vocii.

Sisteme informatice de gestiune - modelele de gestiune regrupeaza procedurile proprii ale unui domeniu. In activitatea practica se pot identifica o serie de modele specifice domeniului, ca de exemplu: tehnologiile de fabricatie, vanzarile specifice.

Analistii de sistem sunt acei specialisti care inteleg atat aspectele legate de facilitatile si limitele oferite de tehnologiile informatiei, cat si cerintele de prelucrare a datelor necesare procesului de informare-decizie a agentilor economici.

Sistemele de Prelucrare a Tranzactiilor (SPT) sunt aplicatii ale sistemului informational care pemit culegerea, stocarea si prelucrarea zilnica a datelor rezultate din desfasurarea tranzactiilor, asigurand actualizarea bazei de date.

Un Sistem informatic de Conducere (SIC) este un sistem de aplicatii informatice care se ocupa cu elaborarea de rapoarte sub un format standard necesare organizarii si conducerii operative a unitatii.

Un Sistem Suport de Decizii (SSD) este un sistem de aplicatii informatice care asigura pe utilizatori cu informatii orientate pe decizii, adica cu informatii referitoare la diverse situatii care pot apare in luarea deciziilor. Cand acest sistem este utilizat direct de catre conducerea executiva a firmei se mai numeste si sistem de informare executiva.

1.2 Selectarea strategiei de proiectare a sistemelor informatice

(De la analiza la proiectarea sistemelor informatice)

Obiectivul principal urmarit in faza de analiza l-a reprezentat definirea a "ceea ce este" si a "ceea ce ar trebui sa fie" sistemul informational. In acest sens au fost realizate doua activitati importante: determinarea cerintelor sistemului si structurarea (formalizarea) acestora. Prin determinarea cerintelor sistemului s-a urmarit mai intai descrierea a ceea ce face sistemul existent prin prezentarea proceselor de prelucrare, a fluxurilor informationale, a procedurilor de lucru, a documentelor si rapoartelor din sistem etc. Apoi, s-a urmarit identificarea a ceea ce doresc utilizatorii de la noul sistem. Structurarea cerintelor sistemului a vizat dezvoltarea modelului logic al sistemului. Fluxurile informationale dintre procesele de prelucrare au fost reprezentate prin diagrama fluxurilor de date, logica prelucrarii datelor a fost descrisa prin intermediul tabelelor de decizie sau a englezei structurate, modelul conceptual al datelor a fost transpus prin intermediul diagramei entitate-relatie.

Odata finalizata faza de analiza, trebuie aleasa calea ce va fi urmata pentru obtinerea noului sistem. Asadar, punctul in care ne aflam acum il reprezinta trecerea de la analiza sistemului la proiectarea sitemului. Obiectivul principal al proiectarii consta in a determina exact "cum" se va parcurge drumul de la "ceea ce este" la "ceea ce ar trebui sa fie" sistemul pentru a se ingloba toate cerintele identificate anterior. Proiectarea trebuie sa ofere solutia optima de inglobare a tuturor cerintelor in noul sistem. Trecerea de la analiza la proiectare presupune trecerea de la "ce" la "cum" se va obtine noul sistem. Toate informatiile obtinute pana acum trebuie transformate in idei si solutii de proiectare pentru noul sistem.

Directia care va fi urmata in continuare in dezvoltarea noului sistem este numita strategia de proiectare. Chiar daca dupa parcurgerea fazei de analiza multe lucruri s-au clarificat, mai exista unele incertitudini privind sistemul datorate contradictiilor care pot exista intre utilizatori privind cerintele functionale, alternativele privind platformele hardware si software, cerintele functionale care sa fie incluse in noul sistem in functie de restrictiile de costuri si timp, sursele de obtinere a software-ului etc. Echipa de realizare trebuie sa identifice si sa defineasca clar cateva alternative de proiectare a sistemului pe care sa le supuna dezbaterii utilizatorilor si conducerii firmei, din care va fi aleasa cea optima.

In prezentul capitol ne vom ocupa de principalele aspecte care privesc definirea strategiei de proiectare. Vor fi prezentate activitatile care trebuie parcurse, consideratiile care stau la baza generarii alternativelor strategice de proiectare, criteriile utilizate la evaluarea alternativelor, modul de selectare a celei mai bune variante de sistem.

1.3 Consideratii generale privind strategia de proiectare

Dupa cum spuneam anterior, inainte de trecerea la proiectarea noului sistem trebuie aleasa strategia de proiectare, ceea ce implica identificarea mai multor variante de proiectare si alegerea celei optime. Dar de ce este nevoie sa definim mai multe variante de proiectare?

Mai intai sa spunem ca in domeniul dezvoltarii sistemelor informationale, ca de-altfel in mai toate domeniile de activitate, se aplica demersul sistemic de rezolvare a unei probleme. Acest demers presupune parcurgerea unor faze si etape interdependente si care se intrepatrund, prezentate in figura 1. Dupa cum se poate usor observa, primele doua faze au fost parcurse deja, de urmatoarele trei ne vom ocupa in acest capitol, iar ultimele doua vor fi abordate in cadrul celorlalte capitole.

Desigur ca raspunsul ar putea fi considerat ca "evaziv". De ce trebuie aplicat demersul sistemic? Care sunt avantajele aplicarii lui in domeniul dezvoltarii sistemelor informationale?

Figura 1. Fazele si etapele demersului sistemic de rezolvare a unei probleme

Un vechi dicton ingineresc spune ca "Un proiect poate fi de bun, ieftin si realizat in timp scurt . alege doua dintre ele". Marakas a denumit aplicarea acestui dicton in domeniul sistemelor informationale ca adevarul geometric despre proiectele de dezvoltare a sistemelor informationale, pornind de la teorema lui Pitagora. Asa cum la trasarea unui triunghi se poate specifica doar marimea a doua unghiuri (al treilea fiind determinat ca diferenta pana la 180 de grade), la fel si in dezvoltarea sistemelor informationale trebuie gasit un echilibru intre calitatea, costurile si timpul de realizare (vezi figura 2). Accentul pus pe unul din cele trei aspecte se va rasfrange asupra unuia din celelalte doua sau asupra ambelor aspecte. De exemplu, accentul pus pe calitatea sistemului (cum ar fi includerea tuturor cerintelor functionale si nefunctionale in sistem) ar presupune costuri si timp de realizare mai mari. Daca se doreste minimizarea costurilor si reducerea timpului de realizare, atunci calitatea sistemului va fi mult afectata. Obtinerea unui sistem de calitate si intr-o perioada scurta de timp duce la sporirea considerabila a costurilor (vor trebui angajati numerosi specialisti din afara firmei). Prin urmare, se poate interveni doar asupra a doua din cele trei aspecte importante care privesc dezvoltarea sistemelor informationale.

Decizia asupra solutiei optime trebuie sa o ia utilizatorii si conducerea firmei, datorita importantei ei deosebite. Dupa luarea acestei decizii si trecerea la proiectarea si implementarea sistemului orice revenire poate fi foarte costisitoare sau chiar imposibila. Orice revenire pana in acest punct poate sa nu implice nici un cost suplimentar. Dupa stabilirea strategiei de proiectare si trecerea la implementarea ei face dificila orice revenire cu atat mai mult cu cat s-a inaintat in realizarea proiectului. Daca s-a optat pentru dezvoltarea aplicatiilor in mediul FoxPro, nu se poate reveni usor pentru trecerea la mediul Oracle deoarece s-a constatat ca nu pot fi satisfacute cerintele de securitate. Acest lucru ar insemna renuntarea la o mare parte din rezultatele obtinute pana in momentul respectiv.

Figura 2. Adevarul geometric despre dezvoltarea sistemelor informationale[1]

Prin urmare, cea mai buna solutie de proiectare a sistemului trebuie sa asigure compromisul optim intre cele trei dimensiuni: calitatea sistemului, costurile si timpul de realizare. Gasirea acestui optim implica identificarea mai multor variante si evaaluarea cu atentie a acestora cu scopul alegerii celei mai bune.

Un alt motiv care justifica necesitatea elaborarii mai multor alternative de proiectare este legat de pericolul familiarizarii excesive a membrilor echipei cu anumite tipuri de probleme. Daca ei sunt specializati cu precadere in tehnologia bazelor de date, atunci solutia lor se va baza pe aceasta tehnologie, chiar daca cel mai indicat mod de rezolvare ar consta in utilizarea unui program de calcul tabelar. De asemenea, daca in trecut au avut o solutie anume la un gen similar de problema, varianta propusa de ei va fi ultima lor realizare la dezvoltarea unui alt sistem. Daca ea ar fi si cea mai buna solutie nu ar fi nimic grav, insa, de multe ori, propunerea este subiectiva.

Definirea strategiei de proiectare presupune doua activitati principale:

Generarea alternativelor strategice de proiectare

Selectarea celei mai bune variante.

In continuare vom aborda aceste doua probleme. La generarea alternativelor de proiectare sunt luate in considerare aria de intindere si nivelul de informatizare, definirea mediului de dezvoltare a aplicatiilor si sursele de obtinere a software-ului.

1.4 Selectarea alternativelor privind aria de intindere si nivelul de informatizare

Una dintre activitatile realizate in faza de analiza a constituit-o definirea ariei de intindere a sistemului. Obiectivul urmarit atunci a fost definirea granitelor sistemului prin identificarea functiilor ce vor fi incluse si a legaturilor cu mediul sau extern. Toate aceste informatii au fost structurate cu ajutorul diagramelor fluxurilor de date. Un rol important l-au jucat utilizatorii, care si-au specificat cerintele functionale.

Acum, inainte de a se trece la proiectarea sistemului, echipa de realizare a trebuie sa se decida asupra functiilor care vor fi incluse in sistem. De regula, utilizatorii solicita mai multe cerinte functionale a caror satisfacere ar duce la depasirea bugetului alocat si/sau a timpului de realizare planificat. Mai mult, se intampla care utilizatorii sa ceara adaugarea unor noi functii dupa ce s-a trecut la faza de proiectare. Astfel de situatii pot fi evitate prin formalizarea procesului de identificare, grupare si stabilire a prioritatii cerintelor informationale. In acest sens, echipa de realizare a sistemului va intocmi un document cu care utilizatorii sa fie de acord si pe care-l vor semna. In el vor fi consemnate toate cerintele utilizatorilor.

Pentru a decide asupra functiilor (cerintelor functionale) ce vor fi incluse in sistem este necesara definirea unor alternative de proiectare. Fiecare alternativa va ingloba mai putine sau mai multe din cerintele utilizatorilor. Aceasta sarcina poate fi usurata prin gruparea cerintelor sistemului in trei categorii: obligatorii, importante si dorite. Stabilirea prioritatii fiecarei cerinte este efectuata impreuna cu utilizatorii si poate fi realizata chiar in faza de analiza, pe masura ce acestea sunt identificate.

Determinarea prioritatii fiecarei functii se face, de regula, in stransa legatura cu descrierea nivelului de informatizare a sistemului. Nivelul de informatizare priveste suportul pe care sistemul informatic il va oferi pentru fiecare functie in parte. Pentru cele mai multe functii ale unui sistem, pot fi definite cel putin trei niveluri de informatizare: mic, mediu si mare. In cazul unui nivel mic de informatizare, sistemul se va limita la gestiunea inregistrarilor care privesc acea functie. Aplicatia va contine formulare pentru introducerea, modificarea, validarea si salvarea datelor si va furniza unele informatii sub forma rapoartelor programate. Un nivel mare de informatizare presupune ca sistemul sa realizeze cat mai multe din prelucrarile specifice functiei respective. Definirea acestui nivel este foarte dificila. Daca in cazul unui nivel mic de informatizare se urmareste, de regula, doar automatizarea procedurilor manuale existente, acum trebuie sesizate noi moduri de lucru, trebuie regandit complet modul de realizare a acelei functii, cu scopul imbunatatirii radicale a performantelor. Acest cadru mai este intalnit sub numele de reproiectarea proceselor economice (Business Process Reengineering - BPR). Varianta nivelului mediu de informatizare reprezinta de obicei o combinatie a caracteristicilor celorlalte doua alternative. Prin aceasta varianta, care este cel mai probabil sa fie selectata, analistul incearca sa faca cea mai buna alegere intre ceea ce este necesar si ceea ce este posibil, tinand cont de restrictiile privind bugetul si timpul alocate.

Dupa definirea alternativelor de proiectare, pe baza prioritatii si nivelurilor de informatizare pentru fiecare functie, se trece la evaluarea acestora. Drept criterii de evaluare vor fi utilizate in primul rand restrictiile rezultate din studiile de fezabilitate a proiectului. Este evident ca extinderea functionala a sistemului si un nivel ridicat de informatizare vor implica costuri mari si timp indelungat. In aceasta faza, informatiile despre cerintele sistemului si dificultatea dezvoltarii unor capacitati ale acestuia sunt mai detaliate, echipa de dezvoltare fiind in masura sa evalueze mai exact decat in fazele anterioare costurile pentru fiecare alternativa strategica de proiectare, urmarindu-se incadrarea in bugetul aprobat. Datorita si restrictiilor de timp, noul sistem nu va putea satisface toate cerintele utilizatorilor. Insa, pe masura ce utilizatorii capata experienta in lucrul cu noul sistem, aceasta poate fi extins pana ce se acopera toate cerintele si se obtine nivelul de informatizare dorit.

1.4.1 Definirea mediului de dezvoltare al aplicatiilor

Unul din aspectele importante ale dezvoltarii unui nou sistem informational priveste mediul de dezvoltare al aplicatiilor. Mediul de dezvoltare face referire la configuratia echipamentelor, a sistemelor de operare si a retelei in care vor fi instalate noile aplicatii. Pentru a determina mediul de dezvoltare trebuie gasite raspunsurile la unele intrebari precum: Aplicatiile necesita prelucrarea pe loturi a unui volum mare de date sau prelucrarea on-line? Cati utilizatori vor fi, cate posturi de lucru si cat de raspandite vor fi acestea? Unde ar trebui localizate datele? Raspunsurile la aceste intrebari (si multe altele) ofera o imagine preliminara asupra viitorului sistem, permitand echipei de realizare a proiectului sa ia deciziile potrivite pentru mediul de dezvoltare.

In general, dezvoltarea noului sistem nu implica redefinirea mediului de dezvoltare. Aceste aspecte sunt extrem de importante, ele fiind luate in considerare, de regula, in faza planificarii strategice a sistemelor informationale. In fapt, ar fi imposibila redefinirea mediului de dezvoltare cu ocazia fiecarui proiect de realizare a unui nou sistem, fie si numai pentru ca ar afecta buna functionare a aplicatiilor dezvoltate anterior. Totusi, unele modificari pot fi aduse astfel incat sa se obtina maximum de performante ale noului sistem sau utilizarea unor tehnologii noi.

Prin urmare, analistul trebuie sa ia in considerare la formularea alternativelor strategice de proiectare si alternativele care privesc mediul de dezvoltare al aplicatiilor. In continuare vom prezenta pe scurt cateva variante posibile: prelucrarea pe loturi/prelucrarea on-line, sistem centralizat/distribuit, Internet/intranet/extranet.

1.4.2 Alternativa sistem centralizat/sistem distribuit

Atunci cand vorbim despre mediul de dezvoltare a unui sistem informatic, pot fi identificate trei variante de sisteme: centralizate, descentralizate si distribuite. De-a lungul evolutiei informaticii, in diferite perioade a predominat una sau alta dintre aceste variante.

Pana la inceputul anilor '70, nu exista o alta varianta decat informatica centralizata. Sistemele informatice aveau la baza calculatoare de tip mainframe pe care erau rezidente toate aplicatiile si la care erau conectate terminale plasate in diferite locatii din firma. Aceste terminale permiteau doar introducerea datelor si afisarea rezultatelor prelucrarii. Moda centralizarii a revenit la sfarsitul anilor '80 si inceputul anilor '90, atunci cand au aparut si s-au dezvoltat retelele de calculatoare in care erau conectate microcalculatoare de tip IBM PC.

La inceputul anilor '80, odata cu proliferarea microcalculatoarelor, s-a dezvoltat informatica descentralizata. Majoritatea sistemelor informatice din aceasta perioada constau in aplicatii izolate instalate pe PC-uri. Fiecare departament era dotat cu PC-uri pe care rulau aplicatiile necesare desfasurarii activitatii lor. Marele merit al acestei scurte "epoci" a fost mutarea informaticii dintr-un departament special spre celelalte departamente functionale din firma insa, lipsa integrarii aplicatiilor au creat numeroase neajunsuri, ceea ce a determinat in scurt timp reorientarea catre informatica centralizata.

La inceputul anilor '70, odata cu aparitia minicalculatoarelor, au fost dezvoltate primele sisteme informatice distribuite. Aplicatiile sistemului erau distribuite pe mai multe minicalculatoare interconectate in retea. Informatica distribuita a fost abandonata datorita aparitei microcalculatoarelor, dar s-a revenit in anii '90, odata cu maturizarea retelelor de calculatoate si a altor tehnologii informationale. In prezent se inregistreaza tendinta spre dezvoltarea sistemelor distribuite conform modelului client/server, asupra caruia vom reveni.

Daca problema sistemelor informatice descentralizare nu se mai pune astazi, in schimb sistemele centralizate si cele distribuite raman alternativele viabile pentru dezvoltarea sistemelor informationale. Prin comparatie, un sistem informatic centralizat presupune ca un singur calculator sa satisfaca nevoile organizatiei, la care pot fi conectate mai multe terminale (PC-uri sau NC-uri), iar un sistem distribuit va fi format din mai multe calculatoare pe care sunt distribuite aplicatiile si care impreuna satisfac nevoile organizatiei. Problematica sistemelor distribuite este mult mai complexa, motiv pentru care vom insista asupra ei in continuare.

Sistemele distribuite pot fi definite ca "o colectie de calculatoare independente care apar utilizatorilor acestora ca un singur sistem coerent". Aceasta definitie evidentiaza doua aspecte esentiale: primul priveste hardware-ul - calculatoarele sunt autonome; cel de-al doilea vizeaza software-ul - utilizatorii au impresia ca lucreaza cu un singur sistem.

Dincolo de aceasta definitie, problematica sistemelor distribuite poate fi clarificata prin prezentarea caracteristicilor lor esentiale. Pe scurt, acestea sunt:

diferentele dintre variatele tipuri de calculatoare si modul in care ele comunica sunt ascunse (transparente) pentru utilizator, la fel ca si organizarea interna a sistemului distribuit;

utilizatorii si aplicatiile pot interactiona cu un sistem distribuit intr-o maniera uniforma si consistenta, indiferent de locul si momentul in care are loc interactiunea;

executia concurenta a programelor reprezinta regula intr-un sistem distribuit. Doi utilizatori isi pot realiza sarcinile lor de lucru pe propriile calculatoare prin partajarea unor resurse, precum paginile web sau fisiere, atunci cand este necesar;

sistemele distribuite trebuie sa fie scalabile adica, sa poata fi usor extinse. Aceasta caracteristica este o consecinta directa a autonomiei calculatoarelor din sistem, dar si a faptului ca pentru utilizator organizarea interna este transparenta;

un sistem distribuit trebuie sa asigure independenta fata de eventualele caderi sau disfunctionalitati ale unor calculatoare sau aplicatii din sistem, el trebuind sa fie in continuare disponibil utilizatorilor. Este responsabilitatea proiectantilor de a prevedea consecintele eventualelor disfunctionalitati.

Conceptul de sistem distribuit este aplicat unei mari varietati de configuratii si aplicatii. Totusi, pornind de la cele doua componente principale ale unui software - prelucrarile si datele, pot fi identificate doua tipuri de baza de sisteme distribuite: sisteme cu prelucrari distribuite si sisteme cu date distribuite. Exista mai multe variante de configurare a unui mediu cu prelucrari distribuite: aplicatiile pot fi stocate intr-o singura locatie si accesate de catre oricare procesor conectat in sistem; o aplicatie poate fi replicata pe mai multe locatii din retea; diferite aplicatii pot fi rezidente pe diferite locatii din retea, insa ele sunt accesibile tuturor utilizatorilor din retea. Distribuirea datelor presupune proiectarea unei baze de date distribuite in care datele sunt fragmentate si dispersate pe diferite locatii din retea sau ele sunt replicate pe mai multe noduri din retea in vederea usurarii accesului la date. O alta configuratie de sistem distribuit poate rezulta prin combinarea celor doua tipuri de baza, adica distribuirea atat a datelor cat si a prelucrarilor.

Motivatia principala pentru utilizarea sistemelor distribuite o reprezinta dorinta utilizatorilor de a partaja resursele. Notiunea de resursa este una abstracta, folosita pentru a descrie multimea lucrurilor care pot fi partajate intr-o retea de calculatoare. Ea face referire la componentele hardware, precum discurile si imprimantele, dar si la cele software, precum fisierele, bazele de date, obiectele de toate tipurile. Partajarea resurselor nu este singurul avantaj al sistemelor distribuite, alte avantaje fata de sistemele centralizate fiind enumerate in tabelul 1.

Tabelul 1. Principalele avantaje si dezavantaje ale sistemelor distribuite

Flexibilitatea dezvoltarii sistemelor distribuite data de faptul ca o firma aflata in plina dezvoltare (extindere) are posibilitatea de a adauga incremental noi resurse (hard si soft) in sistem, respectiv achizitionarea, instalarea si conectarea lor pe masura ce ele sunt necesare. Flexibilitatea sistemelor centralizate este limitata de inabilitatea lor de a asigura cresterea incrementala. Dezvoltarea sau extinderea activitatii firmei determina supraincarcarea sistemului informational existent si, implicit, necesitatea inlocuirii acestuia cu altul mai performant (in cazul sistemelor distribuite nu se pune problema inlocuirii acestuia ci a extinderii lui, conservandu-se astfel investitiile anterioare). Chiar daca s-ar pune problema planificarii extinderii viitoare a firmei in vederea dezvoltarii unui sistem informatic corespunzator, solutia unui sistem centralizat tot nu ar fi satisfacatoare deoarece ea ar fi prea scumpa, atat timp cat o buna parte din capacitatea de stocare si prelucrare a sistemului nu va fi utilizata decat ulterior, pe masura dezvoltarii firmei, si numai daca previziunile se adeveresc.

Cresterea disponibilitatii resurselor reprezinta un alt avantaj major al sistemelor distribuite. Aparitia unei disfunctionalitati intr-un sistem centralizat (caderea serverului sau a liniei de comunicatie) determina blocarea intregului sistem informational pana la remedierea problemei ivite. In schimb, sistemele distribuite sunt proiectate sa functioneze si in conditiile aparitiei unor disfunctionalitati, care va afecta numai o parte a sistemului. Celelalte resurse raman disponibile, ele putand chiar prelua sarcinile partii de sistem afectate, situatie in care utilizatorul nu va fi constient de disfunctionalitatea aparuta.

Sistemele distribuite permit reducerea costurilor de comunicatie si depasirea limitelor mediilor de comunicatie. Intr-un sistem distribuit, majoritatea prelucrarilor pot fi realizate local, iar datele de interes local pot fi stocate si gestionate local, ceea ce determina reducerea drastica a traficului in retea. Cea mai mare problema cu care se poate confrunta o baza de date centralizata, atunci cand ea este accesata de la distanta, este legata de eventualitatea blocajelor retelei de comunicatie; nici supraincarcarea serverului de numeroasele accese de la distanta nu trebuie neglijate. Sistemele distribuite ofera timpi de raspuns mai buni la cererile utilizatorilor. Sistemele centralizate pacatuiesc adesea prin oferirea unor timpi de raspuns nesatisfacatori utilizatorilor, datorita volumului mare de date ce trebuie transmise prin retea.

In afara avantajelor prezentate, implementarea sistemelor distribuite are asociate si unele dezavantaje ce trebuie luate in considerare la dezvoltarea lor. Poate cea mai importanta piedica in extinderea utilizarii sistemelor distribuite o reprezinta dificultatea dezvoltarii lor generata de enorma complexitate a acestor sisteme. Principalele surse ale complexitatii sunt: distribuirea datelor si/sau replicarea lor, distribuirea prelucrarilor, asigurarea diferitelor forme de transparenta, asigurarea consistentei datelor. Un sistem cu baze de date distribuite care trebuie sa ascunda natura distribuita a datelor fata de utilizatori este fara indoiala mai complex decat un sistem cu baze de date centralizate. Bazele de date replicate adauga cel putin un nivel suplimentar de complexitate. Daca sistemul nu este bine proiectat, atunci el va furniza un nivel de performanta, disponibilitate si siguranta inacceptabile.

1.4.3 Modelul client/server

Arhitectura client/server reprezinta modelul arhitectural cel mai utilizat la dezvoltarea sistemelor distribuite. El este un model general ce poate fi implementat in numeroase moduri.

Ideea subiacenta conceptului client/server este serviciul. O aplicatie informatica distribuita dezvoltata dupa modelul client/server este descompusa in doua doua grupuri de procese: consumatorii de servicii, numiti client si furnizorii de servicii, numiti server, care comunica intre ele prin schimbul de mesaje de tip solicitare-raspuns (vezi figura 3.). De exemplu, un server poate fi conceput pentru a oferi un serviciu de baze de date clientilor sai. Serverul este functional independent de client, iar relatia intre client si server este de colaborare (cooperare). Ea se diferentiaza radical de aplicatiile centralizate, in care relatia este de tip "stapan-sclav" (master-slave).

In modelul client/server, clientul solicita serverului executia unui serviciu prin transmiterea unui mesaj. La randul sau, serverul va transmite clientului rezultatul solicitarii sale. Diferitele functii ale aplicatiei informatice sunt regrupate sub forma programelor client si server, fiecare cu roluri bine definite. Pentru utilizator totul este transparent, el comunicand cu programul client; schimbul de mesaje realizat intre programele client si server ii sunt transparente, el percepand aplicatia ca un ansmablu executat doar pe postul sau de lucru.

Figura 3. Modelul general al interactiunii dintre client si server

Problema principala in modelul client/server este legata de distinctia clara dintre client si server. Proiectarea sistemelor client/server presupune conceperea arhitecturii aplicatiilor pe straturi bine definite. O astfel de abordare permite proiectarea independenta a straturilor, singura grija constand in definirea clara si proiectarea atenta a interfetelor, urmarindu-se ca:

fiecare strat sa aiba un domeniu bine definit, in sensul definirii foarte clare a sarcinilor si responsabilitatilor fiecarui strat;

fiecare strat trebuie sa indeplineasca o sarcina specifica; daca, de exemplu, unul din straturi este responsabil cu interactiunea cu utilizatorul, atunci numai acel strat va comunica cu utilizatorul, celelalte straturi realizand acest lucru prin intermediul acestui strat daca au nevoie de informatii de la utilizator.

stabilirea unor protocoale bine definite pentru interactiunea dintre straturi, interactiune care sa se realizeze numai prin intermediul acestor protocoale.

O prima incercare in acest sens a constituit-o impartirea aplicatiilor pe doua straturi, rezultand arhitectura cu doua straturi. Aceasta arhitectura presupune descompunerea aplicatiei in urmatoarele doua straturi: stratul corespunzator aplicatiei, in care se include interfata grafica cu utilizatorul si implementarea regulilor afacerii (business rules) si stratul corespunzator bazei de date, care este responsabil de mentinerea integritatii bazei de date. In acest strat poate fi implementata intreaga logica a tranzactiei sau o parte a ei.

Distinctia dintre cele doua straturi nu este intotdeauna bine definita deoarece logica tranzactiei este adesea implementata pe serverul de baze de date, sub forma procedurilor stocate, iar regulile afacerii, parte a logicii aplicatiei, sunt de asemenea implementate pe server, sub forma trigger-elor. In plus, sunt intampinate greutati considerabile in dezvoltarea sistemului informational pe baza cresterii accentuate a numarului de aplicatii, a numarului si tipului serverelor de baze de date. Aceasta deficienta poate fi rezolvata prin introducerea unui nivel suplimentar, care sa trateze regulile afacerii, rezultand o arhitectura cu trei straturi (vezi figura 4). Aceasta arhitectura presupune impartirea aplicatiei in urmatoarele straturi:

gestiunea interfatei utilizator (gestiunea prezentarii) - priveste dialogul intre utilizatori si aplicatie, incluzand aici logica de prezentare a informatiei (ansamblul prelucrarilor efectuate asupra datelor necesare afisarii lor). El accepta intrarile de la utilizator si furnizeaza rezultatele prelucrarilor in formatul solicitat;

logica aplicatiei - cuprinde ansamblul operatiilor de prelucrare specifice aplicatiei si inlantuirea lor logica;

gestiunea datelor - rezolva cererile de date, asigura integritatea datelor, emiterea anumitor mesaje de alertare, precum si gestiunea fizica a datelor (adaugari, modificari, stergeri).

Figura 4. Arhitectura client/server cu trei straturi

In esenta, arhitectura pe trei straturi difera de cea pe doua straturi prin separarea logicii afacerii intr-un strat distinct, localizat de regula pe un server de aplicatii care comunica strans cu serverul de baze de date. Introducerea unui strat intermediar permite definirea si implementarea regulilor afacerii independent de logica prezentarii interfetei GUI si a regulilor de proiectare a bazei de date. Acest avantaj devine evident in conditiile in care regulile afacerii sunt supuse mai des modificarilor, facilitand astfel reimplementarea lor.

In prezent se manifesta tendinta dezvoltarii aplicatiilor cu n straturi, in care pot exista mai mult de trei straturi, atat din punct de vedere logic, cat si fizic. De exemplu, in figura 4 stratul bazei de date sau stratul aferent logicii aplicatiei pot fi impartite la randul lor in mai multe straturi. Acest lucru este posibil datorita aparitiei unei noi paradigme in dezvoltarea sistemelor informationale, referita prin sintagma orientata pe componente.

Implementarea unei aplicatii multistrat necesita existenta unor programe speciale care sa faciliteze comunicarea dintre straturi. Programele care faciliteaza implementarea facilitatilor de comunicare intre straturi sunt referite prin middleware. O definitie mai formala, considera middleware-ul ca un nivel al software-ului al carui scop consta in mascarea eterogenitatii platformei hardware si software, precum si furnizarea unui model de programare comod dezvoltatorilor de aplicatii. El este format din procese sau obiecte ce se regasesc pe un grup de calculatoare, si care interactioneaza intre ele pentru a asigura implementarea comunicarii si partajarii resurselor in aplicatiile distribuite. Altfel, aplicatiile distribuite ar trebui sa apeleze direct la interfata de programare furnizata de sistemul de operare al retelei.

Pentru a simplifica dezvoltarea si integrarea aplicatiilor distribuite, majoritatea solutiilor middleware se bazeaza pe un anumit model, care descrie aspectele privind distribuirea si comunicarea. Cele mai utilizate astfel de modele sunt: apelarea procedurilor de la distanta (Remote Procedure Call), distribuirea obiectelor si distribuirea documentelor. Cele mai cunoscute solutii middleware sunt Sun RPC, CORBA (Common Object Request Broker Architecture), Java RMI (Java Remote Object Invocation) si DCOM (Distributed Component Object Model).

1.5 Proiectarea de ansamblu a sistemelor informatice

Activitati in proiectarea de ansamblu:

definirea obiectivelor;

structura sistemelor informatice;

definirea iesirilor;

definirea intrarilor;

definirea colectiilor de date;

alegerea modelului matematic si a programelor aferente;

alegerea solutiilor tehnice de realizare;

listarea necesarului de resurse;

estimarea eficientei economice;

planificarea realizarii sistemului;

elaborarea documentatiei.

Caracteristicile sistemului informatic:

orice sistem trebuie sa contina ca element central o baza de date, in care sa fie stocate date intercorelate intre ele provenind de la surse interne si externe;

informatiile furnizate de sistem trebuie obigatoriu sa fie autentice, exacte, iar suportul de prezentare sa varieze de la un nivel de conducere la altul;

sistemul trebuie sa inglobeze o varietate de modele matematice, tehnico-economice (de exemplu modele de optimizare, modele de simulare, modele de eficienta);

sistemul trebuie conceput ca un sistem om-masina oferind astfel posibilitatea unei interactiuni imediate catre utilizator si sistem.

sistemul trebuie sa prezinte un grad cat mai ridicat de integrare sub urmatoarele doua aspecte: integrare interna si integrare externa.

Cerinte ale sistemelor informatice

Pentru realizarea unor sisteme informatice care sa indeplineasca obligatoriu caracteristicile sistemelor este necesar sa se tina cont de urmatoarele cerinte:

fundamentarea conceperii sistemului sa fie facuta pe criterii de eficienta economica;

participarea nemijlocita a conducerii unitatii la conceperea sistemului informatic;

asigurarea unui nivel tehnic inalt al solutiilor adaptate;

adoptarea de solutii in concordanta cu resursele disponibile si cu restrictii impuse.

Domenii si activitati in cadrul sistemelor informatice:

Planificarea tehnico-economica - activitati:

elaborarea planului anual;

defalcarea planului pe trimestre, luni si unitati componente;

urmarirea modului de realizare al planului;

Pregatirea tehnica a productiei - activitati:

elaborarea planului;

elaborarea si actualizarea fiselor tehnologice;

calculul loturilor optime;

calculul consumurilor specifice de materii prime, materiale;

urmarirea si analiza planului privind introducerea progresului tehnic;

Programarea, lansarea si urmarirea productiei de baza - activitati:

calculul necesarului de fabricat pe perioada de plan;

elaborarea programelor de fabricatie;

programarea operativa a productiei;

lansarea manoperei;

lansarea materialelor.

Aprovizionarea tehnico-materiala si desfacerea productiei: - activitati:

aprovizionarea tehnico-materiala;

desfacerea productiei;

controlul stocurilor.

Forta de munca - activitati:

elaborarea planului fortei de munca si al fondurilor de salarizare si scolarizare;

evidenta personalului;

analiza si raportari statistice.

Financiar-contabil - activitati:

elaborarea bugetului pe venituri si cheltuieli;

contabilitatea mijloacelor fixe;

contabilitatea valorilor materiale;

contabilitatea salariilor;

contabilitatea cheltuielilor de productie;

contabilitatea generala.

Structura sistemelor de informatice este o etapa necesara, datorita:

numarului mare de elemente si legaturi ce compun de regula un sistem informatic;

implementarea simultana a tuturor componentelor sistemelor informatice intr-o unitate economica apare ca o activitate deosebit de dificila in cazul in care nu are loc structurarea sistemului;

prioritatea unor obiective;

cantitatea limitata de resurse umane si materiale fac imposibila proiectarea in bloc a sistemului informatic.

Cerinte ale structurarii sistemelor informatice in etape de proiectare de ansamblu:

pe fiecare nivel al structurarii trebuie asigurata unicitatea criteriului de descompunere a sistemului;

structurarea realizata trebuie sa permita constituirea ulterioara a intregului sistem prin agregarea modulelor separate;

structura creata nu trebuie sa contina intretaieturi.

Definirea iesirilor sistemelor informatizate

Prin iesirile unui subsistem informatic se va intelege totalitatea informatiilor furnizate de acesta, beneficiarilor interni si externi, respectiv rapoarte, note de informare.

Definirea intrarilor sistemelor informatice

Prin intrarile unui sistem informatic se intelege totalitatea datelor primare necesare obtinerii informatiilor de iesire ale sistemului. Datele primare se pot clasifica in date interne si in date externe. La nivelul fiecarui subsistem informatic este necesar ca intrarile sistemului sa fie conditionate de iesirile acestuia.

Planul logic - orice iesire este un rezultat al aplicarii unuia sau mai multor operatori asupra unui ansamblu de date de intrare.

Planul tehnologic - caracteristicile iesirilor sistemului conditioneaza caracteristicile cerute intrarilor.

Stabilirea colectiilor de date - principalele criterii pe baza carora se pot grupa datele sunt legate de sfera de cunoastere, de domeniul de activitate, de stabilitatea continutului datelor si de rolul datelor in procesul prelucrarii.

Dupa sfera de cunoastere:

date primare;

indicatori tehnico-economici cu caracter operational;

indicatori tehnico-economici cu centralizare media;

indicatori sintetici.

Dupa domeniul de activitate

colectia furnizori;

colectia beneficiari;

colectia contracte;

colectia produse;

colectia repere;

colectia lucrari;

colectia personal;

colectia plati;

colectia incasari.

Dupa stabilirea datelor

colectii de date conventional-constante;

colectii de date variabile.

Clasificarea colectiilor de date conventional-constante: colectiile de date cu caracter normativdetin 50-60% din volumul totalde informatii care circula in procesul informational al unei unitati econimice.

Principalele colectii de date cu caracter normativ:

normativele de fabricatie;

normativele tehnologice;

normativele de munca;

normativele materiale.

Dupa prelucrarea datelor

colectii de date de baza;

colectii de date pentru tranzactii;

colectii de date intermediare sau de lucru;

colectii de date statistice;

colectii de date istorice.

Alegerea modelelor economico-matematice

Modelele matematice folosite in perfectionarea activitatii economice sunt urmatoarele:

modele de programare liniara - problemele economice ce se pot rezolva cu acest tip de modele privesc optimizarea planului de productie, repartizarea sarcinilor de productie si folosirea optima a resurselor;

modele de programare - problemele economice ce se pot rezolva cu acest tip de modele sunt determinarea minimului global/local pentru o functie reala.

metodele de programare dinamica - problemele economice ce se pot rezolva cu aceste modele sunt realizarea analizei secventiale a proceselor de luare a deciziilor, rezolvarea problemelor de inlocuire a utilajelor.

modele de teoria grafurilor - problemele economice ce pot fi astfel rezolvate sunt cele legate de determinarea drumurilor cu valoare optima, determinarea fluxului maxim;

modele de gestiune a stocurilor - problemele economice ce se pot rezolva cu aceste modele privesc optimizarea activitatilor de aprovizionare, de productie si de desfacere;

modele de simulare - problemele economice ce se pot rezolva cu aceste modele sunt simularea evolutiei fenomenelor si proceselor economice in functie de caracterul lor;

modele de teoria deciziilor - problemele economice rezolvate in acest mod sunt legate de fundamentarea deciziilor multidimensionare, fundamentarea deciziilor in conditii de risc si incertitudine.

modele de asteptare - problemele economice ce se pot rezolva cu aceste modele privesc minimizarea timpului de asteptare concomitent cu minimizarea cheltuielilor ocazionate de asteptare.

Alegerea tehnologiilor de prelucrare

Tehnologiile pot fi clasificate in functie de:

metodele, tehnicile si echipamentele utilizate;

modul in care se structureaza si se organizeaza datele pentru prelucrare;

procedeele de introducere a datelor in calculator;

metodele si tehnicile de prelucrare si de redare a rezultatelor obtinute.

Din punct de vedere al performantelor tehnico-functionale respectiv, dupa timpul de raspuns al sistemelor informatice, tehnologiile se pot diferentia in:

tehnologii cu raspuns intarziat;

tehnologii in timp real.

Dupa modul de structurare si organizare a datelor, tehnologiile de preluare automata a datelor se clasifica in:

tehnologii care utilizeaza fisierele clasice;

tehnologii care utilizeaza fisierele clasice si/sau fisiere integrate;

tehnologii care utilizeaza baze de date.

Dupa locul amplasarii calculatorului electronic in raport cu punctele de generare a datelor si cu functiile de valorificare a informatiilor obtinute din prelucrare:

tehnologii pentru sisteme informatice centralizate;

tehnologii pentru sisteme informatice distribuite.

Estimarea necesarului de resurse

Elementele determinante pentru configuratia fiecarui echipament de prelucrare sunt:

Memoria interna - estimarea necesarului de memorie interna se face pe baza relatiei de calcul M=M1+M2 unde:

M=necesarul total de memorie,

M1=necesarul de memorie pentru folosirea sistemului de operare ales,

M2=necesarul de memorie pentru executia programelor aplicative.

Necesarul de memorie interna pentru programe aplicative este:

M2=max(Ma,Mb,. .,Mn)

Estimarea necesarului de echipamente periferice ale sistemului central de prelucrare se realizeaza in functie de echipam de intrare-iesire si de unitatile de memorie externa.

Numarul echipamentelor periferice necesare se stabileste in raport de factorii:

fluxul de intrare-iesire;

volumul de date ce se cere a fi stocat in memoria externa;

modul de exploatare;

numarul de programe ce se executa in paralel.

Estimarea necesarului de personal de specialitate - personalul de specialitate necesar realizarii si exploatarii sistemului informatic se determina in raport cu volumul de munca cerut de complexitatea proiectului si volumul de munca cerut de intretinerea si exploatarea sistemului informatic.

Estimarea necesarului de produse - program se realizeaza:

din ansamblul de programe care insotesc calculatorul electronic;

prin preluarea de elemente tipizate;

prin preluarea altor programe de la alte centre de informatica;

prin elaborarea softului cu eforturi proprii.

Planificarea realizarii sistemelor informatice

Aceasta etapa are la baza principiul proiectarii si implementarii esalonate.

Esalonarea reprezinta ordinea in care vor fi abordate componentele sistemului. Esalonarea se reprezinta sub forma unui grafic detaliat in care se specifica fiecare modul component, etapele de realizare si durata fiecareia.

Criterii:

a.        prioritatea obiectivelor componente;

b.       asigurarea legaturilor intre componente.

Aceste relatii sunt de doua tipuri, relatii de precedenta si relatii de succesiune;

c.        disponibilitatea resurselor.

1.6 Proiectarea de detaliu a sistemelor informatice

Activitati in proiectarea de detaliu:

detalierea functiunilor si a structurii functionale a subsistemelor;

proiectarea detaliata a "iesirilor" fiecarui subsistem;

proiectarea codurilor;

proiectarea detaliata a "intrarilor" fiecarui subsistem;

proiectarea fisierelor si a bazei de date.

evaluarea necesarului de resurse;

planificarea elaborarii programelor.

Proiectarea situatiilor cu rezultate finale - iesirile sistemelor.

Aceasta etapa poarta denumirea de proiectare logica de detaliu si se finalizeaza prin intocmirea pentru fiecare situatie finala a specificatiilor de iesire care servesc la:

transmiterea rezultatelor prelucrarii pe calculatorul utilizatorului;

transmiterea proiectului situatiilor programatorului, fara ambiguitati.

Alegerea suportului informatiilor de iesire - imprimanta, display, disc fix magnetic, floppy disc, banda magnetica.

Pentru definitivarea formei si a formatului de prezentare a situatiilor finale trebuiesc respectate cerintele conducerii privind macheta situatiei finale; restrictiile tehnice; elementele de eficienta; lizibilitatea si spatierea; utilizarea formularelor preplatite; utilizarea monitoarelor sau a terminalelor video; utilizarea generatoarelor de rapoarte;

Definitivarea procedurilor de utilizare si interpretare a iesirilor reprezinta cea de-a treia directie de lucru din cadrul proiectarii fizice de detaliu si include procedurile de utilizare a informatiilor de la iesire dar si diverse interpretoare a situatiilor finale.

Proiectarea codurilor

Codificarea externa a datelor - prin operatia de codificare se intelege generarea unor grupuri de simboluri si atribuirea lor elementelor unei inregistrari.

Prin notiunea de cod se intelege o combinatie de simboluri asociate unei caracteristici date din cadrul unei colectii de date. Prin capacitatea unui sistem de coduri se intelege totalitatea combinatiilor posibil de realizat din simboluri ce contin un cod. Prin lungimea codului se intelege numarul de simboluri elementare dintr-un cod.

Formatul codului reprezinta forma finala a codului cu precizarea clara a urmatoarelor elemente identificatoare:

numarul de pozitii utilizate;

natura pozitiilor utilizate;

cifra de control.

Aspecte in proiectarea sistemului de coduri:

Influenta tipului si structurii codului asupra performantelor sistemului informatic;

Implicatiile utilizarii codurilor in operatiile de culegere a datelor si interpretarea rezultatelor finale de catre utilizatorii neinformaticieni.

Cerinte in proiectarea codurilor:

Criterii de grupare a codurilor:

dupa natura caracterelor: coduri numerice, alfabetice, alfanumerice;

dupa lungimea codului: coduri semnificative si nesemnificative;

dupa structura codului: coduri elementare.

Activitati parcurse in realizarea unui sistem de coduri:

analiza elementelor ce urmeaza a fi codificate;

precizarea si uniformizarea terminologiei;

alegerea tipurilor de coduri;

estimarea capacitatii, lungimii si formatului codului;

intretinerea nomenclatoarelor de coduri.

Proiectarea intrarilor sistemelor informatice

Proiectarea detaliata a intrarilor cuprinde ca etape proiectarea logica de detaliu si proiectarea fizica de detaliu.

Specificatiile de intrare trebuie sa cuprinda:

macheta documentului;

instructiunile de culegere, utilizare si transpunere pe suport tehnic;

regulile de control si validare.

In proiectarea fizica de detaliu este necesara realizarea a patru grupe de activitati:

Alegerea suportului tehnic pentru culegerea datelor;

Proiectarea machetelor documentelor de intrare - macheta documentului primar trebuie sa contina definite urmatoarele elemente de structura: antetul, denumirea documentului; coduri de identificare, data, rubrici.

Stabilirea instructiunilor de culegere si regulilor de control si validarea datelor trebuie sa cuprinda reguli de validare manuala a volumului a secventei documentelor si a cifrelor de control pe pachetele de documente primare si reguli pentru controlul sintactic a datelor din documentele primare. Aceste reguli de control sunt o conditie necesara pentru scrierea programelor de verificare logica a datelor de intrare.

Proiectarea videoformatului de intrare se face in functie de modul concret de desfasurare a dialogului operator-calculator si se poate desfasura sub doua forme: varianta intrebare-raspuns, cu defilarea liniilor ecranului si varianta afisare pe ecran a machetei de introducere a datelor de intrare.

CAPITOLUL II

Proiectarea Bazelor de Date

2.1 Proiectarea logica a bazei de date

Activitatile fazei de proiectare detaliata privesc componentele principale ale oricarui sistem informatic, respectiv baza de date, interfetele (formulare, rapoarte, meniu) si programele. Desfasurarea acestor activitati nu este secventiala ci, mai curand, paralela si iterativa. Baza de date trebuie sa reflecte specificatiile de proiectare privind formularele si rapoartele din sistem, iar proiectarea formularelor si rapoartelor nu poate fi finalizata fara ca schema bazei de date sa fie clar definita. Totusi, baza de date reprezinta "nucleul" oricarui sistem informatic, in jurul sau "gravitand" celelalte componente, motiv pentru care ne vom opri mai intai asupra problematicii proiectarii bazelor de date.

Principalele activitati care formeaza ciclul de viata al bazei de date sunt: proiectarea schemei logice, proiectarea fizica a bazei de date si alocarea datelor in retea, implementarea si intretinerea bazei de date.

2.1.1 Aplicarea principiului abstractizarii in modelarea datelor

Principiul abstractizarii reprezinta unul din principiile fundamentale aplicate in proiectarea sistemelor informatice. Dupa cum vom vedea ulterior, el este utilizat si la proiectarea arhitecturii programelor. Aplicarea sa permite stapanirea complexitatii sistemului prin luarea in considerare in mod esalonat a diferitelor aspecte ale proiectarii sistemului. La un moment dat, analistii se vor concentra doar asupra anumitor aspecte, ignorandu-le pe celelalte, dar care vor fi luate in considerare ulterior.

Concret, aplicarea principiului abstractizarii in modelarea datelor presupune considerarea a trei niveluri de abstractizare, prezentate in figura 5: conceptual, logic si fizic.

Corespunzator celor trei niveluri pot fi identificate trei activitati de baza in proiectarea bazelor de date:

analiza cerintelor sistemului si modelarea conceptuala a datelor;

proiectarea logica a bazei de date;

proiectarea fizica a bazei de date.

Prin modelarea conceptuala a datelor se urmareste construirea unui model al datelor care sa asigure transpunerea exacta a realitatii din domeniul analizat, fara a lua in considerare cerintele specifice unui model de organizare a datelor (cum este modelul relational), criteriile de calitate privind organizarea datelor, cerintele nefunctionale ale sistemului si criteriile de performanta privind stocarea si accesarea datelor. In acest sens, se construieste diagrama entitate-relatie, care evidentiaza entitatile de date din sistem, atributele acestora, precum si legaturile dintre entitati. Modul in care vor fi implementate legaturile dintre entitati, de exemplu, nu intereseaza in acest moment, atentia fiind indreptata doar spre identificarea si descrierea lor.

Proiectarea logica presupune organizarea datelor in tabele si coloane, conform regulilor modelului relational (acesta fiind modelul cel mai popular de organizare a datelor). Dupa cum se poate observa din figura 5, proiectarea logica a bazei de date presupune transformarea modelului conceptual al datelor prin aplicarea regulilor si conceptelor specifice modelului relational si a criteriilor de calitate aplicabile modelului logic al datelor, aspecte ignorate in etapa modelarii conceptuale. Scopul urmarit consta in obtinerea unui model relational pur, adica neafectat de cerintele nefunctionale si cele de performanta in accesarea datelor, nici de facilitatile oferite de diferite SGBD-uri existente pe piata. Toate aceste aspecte sunt inglobate in etapa proiectarii fizice a bazei de date.

Figura 5. Nivelurile de abstractizare a datelor

Principalele criterii de calitate utilizate in evaluarea modelului logic al datelor sunt:

Completitudine. Modelul logic trebuie sa contina toate datele necesare prelucrarilor si obtinerii iesirilor din sistem.

Neredundanta. Redundanta datelor genereaza probleme privind integritatea datelor (vezi anomaliile la actualizare) si solicita procese suplimentare pentru intretinerea datelor (vor trebui actualizate toate copiile existente pentru o data). De aceea, modelul logic trebuie sa fie format dintr-un set de tabele normalizate.

Reutilizabilitate. Schema logica a bazei de date trebuie conceputa astfel incat ea sa satisfaca nu doar cerintele anticipate ale sistemului ci si cele ale altor potentiali utilizatori sau eventualele cerinte viitoare care apar inevitabil. Daca datele sunt organizate avand in minte doar cerintele actuale, atunci reorganizarea datelor determinata de aparitia unor noi cerinte functionale va fi foarte costisitoare.

Stabilitate si flexibilitate. Aceste criterii vizeaza usurinta adaptarii bazei de date la modificarile ulterioare ale cerintelor sistemului. Un model al datelor este considerat stabil daca eventualele modificari ale cerintelor functionale nu determina modificarea sa. Schema bazei de date va fi considerata mai stabila sau mai putin stabila in functie de amploarea modificarilor generate de schimbarea cerintelor. Flexibilitatea unui model al datelor este data de usurinta extinderii sale pentru inglobarea noilor cerinte cu impact minim asupra structurii existente.

Simplitate si eleganta. Modelul logic al datelor trebuie sa ofere o clasificare naturala si eleganta a datelor. De exemplu, este inadecvata existenta tabelelor Furnizor si Client atat timp cat unii parteneri de afaceri pot fi atat furnizori, cat si clienti. Aceeasi situatie poate apare in cazul facturilor, fiind neeleganta conceperea a doua tabele, una pentru facturi emise si alta pentru facturi primite.

Modelul fizic al datelor, rezultat in urma proiectarii fizice, este invizibil utilizatorilor si programatorilor. El specifica modul de stocare fizica si accesare a datelor, utilizand facilitatile oferite de un anumit SGBD. De exemplu, date din tabele diferite pot fi stocate fizic impreuna pentru a putea fi transferate in memoria calculatorului printr-o singura operatiune. Luarea in considerare a acestor aspecte implica "alterarea" modelului logic (adica a modelului relational pur), presupunand uneori prejudicierea aspectelor calitative amintite anterior. Solutia ideala ar presupune obtinerea performantelor cerute in conditiile pastrarii aspectelor calitative ale modelului logic.

Obiectivul principal al proiectari fizice consta in optimizarea performantelor bazei de date in ce priveste stocarea fizica si accesul la date. In unele situatii timpii de acces ceruti pot fi obtinuti prin intermediul indecsilor insa, de multe ori este necesara modificarea structurii logice a datelor prin procesul denormalizarii. Daca la proiectarea schemei logice s-a urmarit prezervarea integritatii datelor prin procesul de normalizare, acum poate deveni necesara introducerea unui anumit nivel de redundanta a datelor sau introducerii in schema bazei de date a campurilor calculate. Principala provocare consta in gasirea compromisului optim intre usurinta pastrarii integritatii datelor si performantele bazei de date. Denormalizarea implica selectarea proceselor dominante (interogare si actualizare a datelor) pe baza frecventei, volumului de date si prioritatii acestora, evaluarea costurilor totale ale operatiunilor de actualizare, interogare si stocare a datelor, precum si evaluarea efectelor determinate de pierderea integritatii datelor.

De asemenea, la proiectarea fizica vor fi luate in considerare si facilitatile oferite de SGBD-ul ales. Diferentele dintre diferite SGBD-uri se refera adesea la tipurile de date suportate, reprezentarea sau nu a relatiilor dintre clase si subclase, implementarea relatiilor recursive.

Prin urmare, schema logica a bazei de date poate diferi, mai mult sau mai putin, de schema fizica a bazei de date.

2.1.2 Demersul proiectarii bazelor de date

Proiectarea schemei logice a bazei de date poate fi realizata in mai multe moduri. Abordarea traditionala, aplicata in special bazelor de date relationale, presupune constituirea relatiei universale prin reunirea tuturor datelor elementare (atribute) identificate in faza de analiza si repartizarea lor in tabele pe baza analizei dependentelor dintre atribute (dependente functionale, dependente multivaloare si de jonctiune) si aplicarea procesului de normalizare. Aceasta abordare a inregistrat unele succese in cazul bazelor de date de dimensiuni mici si medii, insa ea devine foarte greoaie in cazul bazelor de date de dimensiuni mari si foarte mari.

Introducerea modelului entitate-relatie (ER) a determinat reorientarea specialistilor catre o noua abordare in proiectarea bazelor de date. Modelarea conceptuala a datelor cu ajutorul diagramelor entitate-relatie (DER) a fost descrisa prima data in lucrarile lui P.P. Chen, publicate in 1976, desi primele incercari de formalizare sunt inregistrate in anii '60 si apartin lui Charles Bachman. Ulterior, modelul lui Chen a inregistrat numeroase modificari si extensii. Simplitatea, usurinta invatarii si posibilitatea formalizarii cerintelor sistemului asa cum sunt ele in realitate, independent de optiunile de organizare si tehnologice au sporit vertiginos popularitatea modelului ER inca din anii '80.

Noua abordare presupune, mai intai, modelarea conceptuala a datelor prin construirea diagramei entitate-relatie (DER), care evidentiaza entitatile de date ale sistemului, proprietatile acestora si legaturile dintre entitati. Ulterior, prin aplicarea unor reguli simple, are loc transformarea modelului entitate-relatie in schema logica a bazei de date. Tabelele astfel obtinute sunt in final analizate din perspectiva normalizarii putand rezulta noi tabele.

Utilizarea modelului ER ofera o serie de avantaje fata de abordarea traditionala

reprezinta un util instrument de comunicare intre proiectanti si utilizatorii finali pe parcursul fazelor de analiza si proiectare logica;

este foarte usor de inteles si conceput. In general, prezentarea grafica permite exprimarea unui volum mare de informatii sub o forma compacta, usor de urmarit si inteles;

utilizeaza conceptul de abstractizare, ceea ce reduce considerabil numarul obiectelor luate in considerare la analiza si proiectarea bazei de date. Prin utilizarea notiunii de entitate ca abstractizare pentru datele elementare (atribute) se vor analiza mai putine obiecte (numarul entitatilor de date este mult mai mic decat numarul datelor elementare din sistem) si mai putine relatii intre obiecte (numarul relatiilor dintre entitati este mult mai mic decat numarul relatiilor de dependenta existente intre atribute). Desi datele elementare sunt reprezentate si in aceasta abordare, ca proprietati ale entitatilor, totusi numarul dependentelor ce trebuie analizate este mult redus, fiind luate in considerare doar dependentele la nivelul entitatilor (adica dependentele dintre atributele unei entitati) si nu la nivelul intregii baze de date (adica dependentele dintre atributele relatiei universale).

Existenta unui set complet de reguli de transformare a DER in tabele ale bazei de date. Aceste reguli permit transformarea simpla si rapida a cerintelor informationale ale sistemului, structurate in DER, in baza de date. Majoritatea instrumentelor CASE ofera suport pentru generarea automata a bazei de date in functie de SGBD-ul dorit.

Din cele prezentate rezulta ca exista doua strategii de proiectare a bazei de date:

strategia bottom-up, reprezinta abordarea traditionala si presupune constituirea relatiei universale care urmeaza a fi supusa normalizarii pentru a se obtine tabelele bazei de date;

strategia top-down, presupune construirea DER care va fi apoi transformata intr-un set de tabele prin aplicarea unor reguli. Tabelele astfel obtinute vor fi analizate din perspectiva normalizarii.

Pornind de la aceste doua strategii, pot fi identificate mai multe demersuri de proiectare a bazei de date, mai mult sau mai putin riguroase. Doua dintre ele corespund celor doua strategii, ele fiind descrise pe scurt anterior. Un demers mai riguros presupune combinarea celor doua strategii; se aplica ambele strategii obtinandu-se doua modele logice ale datelor, iar din compararea lor va rezulta schema logica finala a bazei de date. Acest demers presupune parcurgerea urmatorilor patru pasi:

Construirea cate unui model logic al datelor pentru fiecare categorie de utilizatori identificata. Acest pas presupune normalizarea imaginilor asupra bazei de date (formulare si rapoarte) specifice fiecarei categorii de utilizatori.

Integrarea perspectivelor, care presupune combinarea tuturor perspectivelor normalizate ale utilizatorilor si obtinerea schemei globale a bazei de date.

Intocmirea modelului conceptual al datelor pentru intregul sistem si transformarea acestuia intr-un set de tabele normalizate.

Compararea modelului logic consolidat al datelor rezultat prin integrarea perspectivelor utilizatorilor cu cel obtinut prin transformarea DER, in vederea definirii modelului logic final.

In practica, poate fi angajat un alt demers mai simplu de proiectare a bazei de date, constand in transpunerea directa a cerintelor sistemului in modelul logic al datelor, fara parcurgerea unor pasi intermediari. Un asemenea demers poate fi aplicat in cazul bazelor de date de dimensiuni foarte mici sau daca proiectantul are o mare experienta in domeniul problemei. Oricum, alegerea unui demers sau a altuia depinde de complexitatea bazei de date, experienta echipei de proiectare, timpul si resursele financiare disponibile sau cerintele de calitate dorite.

2.2 Proiectarea logica de detaliu a fisierelor

Structurarea datelor in fisiere este o operatie de definire a structurilor logice, de descriere a continutului informational pe articole. Structurarea logica se prezinta ca un sir de caractere constituit prin concatenarea mai multor elemente informationale.

Proiectarea structurilor logice consta in stabilirea elementelor informationale care compun articole tinandu-se seama de continutul real al intrarilor informationale de rolul fiecarui fisier in procesul prelucrarii. Structura datelor din fisier implica definirea continutului informational al articolelor.

Prin precizarea caracteristicilor logice de utilizare analistul stabileste caracteristicile descriptive specifice datelor si modul lor de existenta si utilizare.

Caracteristica principala pe baza careia se stabileste formatul articolelor este factorul de repetitivitate al anumitor elemente informationale din structura. Indicatorii de activitate ai fisierelor sunt obligatoriu de definit si respectat deoarece nivelul lor sunt conditie esentiala a realizarii urmatoarelor operatii:

stabilirea necesarului de suporturi tehnice de date;

estimarea duratelor de exploatare a fisierelor;

planificarea operatiilor de culegere si control.

Indicatori pentru fisiere - cei mai reprezentativi indicatori folositi pentru gestiunea datelor a caror nivele maxime trebuie estimate la momentul proiectarii logice sunt:

n (numarul de articole estimate in perioadele de varf din activitate)

n_s (numarul de articole sterse la momentul actualizarii unui fisier)

n_a (numarul de articole noi adaugate la momentul actualizarii unui fisier

n_e (numarul de articole exploatate la momentul unei prelucrari automate)

n_m (numarul de articole modificate la momentul actualizarii unui fisier)

Un indicator utilizat frecvent pentru caracterizarea stabilitatii in timp, stabilitate specifica pentru fiecare tip de colectie in parte este ponderea (m) a articolelor actualizate intr-o perioada de timp.

Pentru caracterizarea modului de utilizare al articolelor din fisier, in procesul prelucrarii, se poate calcula indicele de utilizare al articolelor din fisier (I_u)

Proiectarea fizica de detaliu a fisierelor

Caracteristicile fizice la nivel de fisier - vizeaza in principiu asocierea acelor parametrii generali si a acelor atribute reprezentative care descriu cel mai bine proprietatile colectiei de date si mediul lor de stocare, fisierele sunt recunoscute si utilizate de diferite componente din cadrul sistemelor de operare.

Proiectarea structurii bazelor de date - structura bazei de date reprezinta un model al datelor exprimat in concepte specifice unui anumit sistem de gestiune a bazelor de date (SGBD), lucru ce face ca proiectarea bazei de date sa reprezinte transpunerea modelelor conceptuale in termenii unui model al datelor suportat de un anumit tip de SGBD, model ierarhic, retea, relational, functional.

Determinarea legaturilor dintre colectiile de date si a modului de reprezentare a acestora se realizeaza pe baza legaturilor naturale dintre obiectele descrise cu ajutorul entitatilor identificate. Presupunem entitatile "gestiuni" si "materiale", relatiile dintre entitati pot fi de 3 tipuri:

Relatii de tipul unu la unu -atunci cand intr-o gestiune se poate afla un singur material iar un material apartine unei singure gestiuni;

Relatii de tipul unu la multi atunci cand intr-o gestiune se pot afla unul sau mai multe materiale, iar un material apartine unei singure gestiuni.

Relatii de tipul multi la multi atunci cand intr-o gestiune se pot afla unul sau mai multe materiale, iar un material poate apartine uneia sau mai multor gestiuni.

Pentru entitatile gestiuni si materiale, pot exista gestiuni care nu detin nici un material, reprezentand gestiunile de produse finite dar nu poate exista un material care sa nu apartina nici unei gestiuni.

Proiectarea tehnologiilor de prelucrare a datelor

Caracteristicile tehnologiei de prelucrare automata a datelor - se poate defini ca fiind ansamblu de procedee, mijloace si metode utilizate in domeniul prelucrarii automate a datelor, avand ca scop final, obtinerea unor tabele, liste, grafice si alte tipuri de situatii de iesire ce contin informatiile necesare fundamentarii deciziilor, controlul executiei lor si executia unor operatiuni.

Obicectivele urmarite in proiectarea organizarea si functionarea tehnologiei de prelucrare automata a datelor, sunt subordonate obiectivului principal: asigurarea furnizarii din procesul prelucrarii, in timp util, a informatiilor necesare si suficiente de calitate corespunzatoare si cu cost minim pe unitatea de informatie prelucrata si modificata.

Tehnologia de prelucrare automata a datelor trebuie sa asigure realizarea obiectivelor secundare:

utilizarea eficienta a resurselor implicate;

realizarea concordantei intre cerintele concrete si metodele si procedeele utilizate;

asigurarea calitatii informatiei in procesul prelucrarii si pastrarii ei pe parcursul intregului flux.

Operatiile tehnologice in prelucrarea automata a datelor sunt:

operatii tehnologice de pregatire a datelor in vederea prelucrarii lor automate;

operatii tehnologice de prelucrare propriu-zisa a datelor;

operatii tehnologice de redare a rezultatelor obtinute prin prelucrare.

2.3 Realizarea sistemelor informatice - elaborarea programelor

Obiectivele urmarite

Prezentarea procesului de elaborare a produselor program:

faza 1: Specificatia de realizare a programului;

faza 2: Proiectarea programului si elaborarea schemei bloc;

faza 3: Codificarea programului ;

faza 4: Testarea programelor si efectuarea corectiilor;

faza 5: Elaborarea documentatiei produsului program;

faza 6: Intretinerea si dezvoltarea produsului program.

Cai si mijloace de crestere a productivitatii si eficientei muncii in activitatea de programare:

utilizarea instrumentelor de tip CASE;

prezentarea generatiilor de limbaje de programare.

Modalitati de realizare a programelor

Utilizarea pachetelor de programe aflate in biblotecile de programe - obiectivul central este acela de a folosi cat mai mult produse program existente si de ale incorpora in noul produs program in scopul de economisi efort de realizare, timp si bani.

Realizarea modulelor/ programelor de interfata. Prin realizarea acestor interfete se vor implementa cerintele noilor utilizatori prin adaptarea unor produse program scrise pentru alti beneficiari. Solutia interfetelor valorifica software-ul existent si micsoreaza efortul de programare.

Realizarea programelor originale - faze:

elaborarea specificatiei programului;

proiectarea programului;

codificarea programului;

testarea programului;

intocmirea documetatiei.

Activitati specifice pe faze de realizare

Faza 1. Elaborarea specificatiei programului:

analiza proiectului tehnic;

analiza platformei si software-ului ;

Faza 2. Proiectarea programului:

descompunerea in module a produsului program intr-o abordare de tip top-down;

elaborarea pseudocodului programului;

elaborarea schemei logice de program.

Faza 3. Codificarea programului:

elaborarea graficului de esalonare a realizarii modulelor produsului program si organizarea echipei de programare;

realizarea modulelor program;

Faza 4. Testarea programului:

depanarea erorilor de sintaxa la masa de lucru prin verificarea manuala a listei programului sursa;

testarea programului cu date de test la masa de lucru;

introducerea programului sursa in calculator, compilarea;

rularea programului executabil aferent unui modul cu ajutorul datelor de text si eliminarea erorilor de logica

Faza 5. Intocmirea documentatiei:

prezentarea generala a produsului;

structura generala a produsului;

descrierea bazei de date;

documentatia de programare;

situatii si rezultate finale;

instructiuni de utilizare;

instructiuni de exploatare.

Cai de crestere a eficientei si productivitatii in etapa de realizare a programelor

utilizarea instrumentelor de tip CASE care asigura o automatizare a muncii de programare si o asistare a programatorului pe tot parcursul elaborarii produsului program;

dezvoltarea de software orientat pe obiecte, in care se pune accent nu pe functiunile modulului ci pe legaturile dintre module si proceduri care au fost definite ca obiecte in etapa de proiectare.

Fiecare obiect contine date dar si prelucrarile necesare realizarii functiunilor obiectului.

CAPITOLUL III

Sisteme de gestiune

Cand se vorbeste despre baze de date, fiecare intelege altceva. Asadar, vorbim despre sisteme de gestiune (sau administrare, sau management) a bazelor de date, adica despre niste softuri specializate pe manevrarea cat mai eficienta si cat mai sigura a unor volume mari de date. Daca excludem din discutie sistemele desktop si sistemele inglobate (embedded), ramanem cu o categorie numita generic 'servere de baze de date'. In vremurile noastre, acestea sunt bazate pe modelul relational (sau pe derivate ale acestuia), inteleg un dialect de SQL, sunt extrem de complexe si foarte scumpe.

In ultima vreme au aparut servere de baze de date gratuite, dezvoltate si furnizate in regim open source. Mai mult, acestea au incetat sa mai fie curiozitati sau experimente exotice si, in unele privinte, au ajuns sa fie comparabile cu sistemele comerciale.

Raspandirea acestor sisteme, desi foarte rapida, este relativ limitata din punctul de vedere al utilizarii: majoritatea instalarilor sunt menite sa furnizeze un back-end pentru aplicatii pentru Internet sau Intranet. Un alt domeniu in care sistemele gratuite au o nisa perfecta este invatamantul. Fie ca este vorba de universitati, fie ca este vorba de autodidacti, aceste sisteme reprezinta alegerea fireasca.

Primele baze de date erau dezvoltate pe sisteme mainframe si erau manipulate de oameni special pregatiti pentru a gestiona aceste sisteme. Aceste baze de date erau simple Sisteme de Gestiune a Bazelor de Date (SGBD). Primul Sistem de Baze de Date Relationale (SGBDR) a fost lansat de Oracle Corporation si folosea limbajul de interogare SQL. Desi versiunea originala a fost dezvoltata pentru sisteme VAX/VMS, Oracle a fost unul dintre primii furnizori care a lansat o versiune si pentru sistemele PC pe sistemul de operare DOS.

La jumatatea anilor 80, Sybase a lansat propriul sau SGBDR - SQL Server. Acesta avea biblioteci client pentru accesul la baza de date. Asigurand suportul pentru proceduri rezidente (astazi denumite "proceduri stocate') si interoperabilitatea cu o diversitate de retele, SQL Server a devenit un produs de succes in scurt timp, mai ales in mediile client/server.

O data cu dezvoltarea sistemelor personale (PC), au aparut si primele aplicatii de baze de date care foloseau un singur fisier pentru a stoca toata informatia din baza de date (denumite baze de date "flat file'). Ele erau de tip Xbase, un limbaj care s-a raspandit foarte repede fiind folosit in special la manipularea datelor. Sistemele care l-au folosit, daca mai este nevoie sa le enumar, au fost dBase, FoxBase, FoxPro. Aceste versiuni rulau sub sistemul MS-DOS si impartaseau limitarile acestuia. Cea mai raspandita aplicatie care folosea limbajul xBase a fost FoxPro, sistem dezvoltat de firma Fox Software. Chiar si in zilele noastre exista firme care stocheaza alte extrem de importante in baze de date FoxPro, iar cel mai cunoscut exemplu este cel al organizatiei care gestioneaza Euro Tunel. Aceasta foloseste o aplicatie care gestioneaza cateva sute de GB de date.

La inceputul anilor 90, firma Microsoft Corporation a lansat aplicatia Access, aplicatie care se bazeaza in mare parte pe logica de stocare a sistemului FoxPro, sistem care fusese achizitionat de firma in 1989. Aplicatia Access a devenit, in scurt timp, cea mai folosita aplicatie de gestiune a bazelor de date "flat file' de pe sistemele personale. Ajuns acum la versiunea 9 (denumita 2000), sistemul de stocare s-a schimbat fiind pregatit sa fie scalat oricand catre o baza de date Microsoft SQL Server. Totodata, incepand cu versiunea 7 i s-a adaugat un limbaj de programare dedicat (Visual Basic for Applications - VBA), bazat pe limbajul de programare Visual Basic. Prin intermediul acestuia se puteau manipula datele mai usor, se puteau folosi automatisme pentru diverse interogari, afisari etc. Incepand cu versiunea 9, limbajul integrat este compatibil cu Visual Basic si cu limbajul folosit de MS SQL Server.

In privinta sistemelor server, piata s-a dezvoltat uimitor de repede deoarece s-a constatat cat de folositoare sunt sistemele dedicate acestui lucru. Oracle a lansat si si-a dezvoltat baza de aplicatii server, astazi ajungand la versiunea 9. Incepand cu versiunea 8i, au fost introduse extensii orientate pe obiecte. Lansata cu ocazia Oracle OpenWorld, Oracle 9i reprezinta cea mai completa infrastructura pregatita pentru rularea aplicatiilor Internet. Oracle 9i include Oracle 9i Database si Oracle 9i Application Server si pachetul de unelte de dezvoltare Oracle 9i Developer Suite.

In ceea ce priveste corporatia Microsoft, aceasta a lansat tot in anul 2000 serverul de baze de date SQL Server 2000. Aplicatia se doreste a fi un concurent direct pentru aplicatiile Oracle, iar pentru acest fapt i s-a adaugat suport 100% pentru limbajul XML prin intermediul caruia se poate interoga direct serverul dintr-un browser (daca serverul a fost configurat sa suporte aceasta facilitate).

Tot in 2000, compania IBM a lansat varianta 7 a aplicatiei DB 2. Aceasta aplicatie, ca si Oracle, este implementata pe mai multe platforme (inclusiv Linux), fiind o aplicatie pur obiectuala. Si pentru ca am ajuns la aplicatii de baze de date obiectuale, trebuie sa amintim si de aplicatia companiei Computer Associates, Jasmine. Deoarece despre aceasta aplicatie nu se stiu prea multe in Romania, promit ca am sa revin cu mai multe detalii.

Pe sistemele Linux, cel mai folosit server de baze de date este MySQL. Cu toate ca exista un alt produs gratuit (MySQL este gratuit atat timp cat aplicatia dezvoltata nu este revanduta) - PostgreSQL, MySQL ramane preferatul programatorilor de Linux. De ce? Pentru ca limbajul cel mai folosit pe partea de server web - PHP - dispune de o extensie MySQL inglobata. Dar nu numai acest lucru a influentat folosirea MySQL. Una dintre alegeri a fost si datorita usurintei administrarii acestui sever, el dispunand de un client de accesare inclus.

3.2 Despre SQL

Istoria SQL (Structured Query Language) incepe in laboratoarele IBM din San Jose, unde limbajul a fost dezvoltat in ultimii ani deceniului 8. Initial a fost dezvoltat pentru produsul DB2 al IBM. SQL este diferit de limbajele procedurale si 3GL care au fost create de atunci, SQL fiind un limbaj procedural.

SQL este limbajul standard folosit pentru manipularea si regasirea datelor din aceste baze de date relationale. Prin SQL un programator poate face urmatoarele lucruri:

sa modifice structura unei baze de date;

sa schimbe valorile de configurare pentru securitatea sistemului;

sa interogheze o baza de date asupra informatiilor;

sa adauge drepturi utilizatorilor asupra bazelor de date sau tabelelor;

sa actualizeze continutul bazei de date.

CAPITOLUL IV

Retele cu implicatii la proiectarea sistemelor

O retea de calculatoare este, in esenta, ceva care permite unui numar de doua sau mai multe calculatoare sa comunice intre ele si/sau cu alte dispozitive. Acest lucru le permite utilizatorilor sa foloseasca retelele si calculatoarele pentru a partaja informatii, pentru a colabora la o lucrare, pentru a tipari si chiar pentru a comunica direct prin mesaje adresate individual.

Componentele hardware elementare includ trei tipuri de dispozitive:

Echipamente de transmisie;

Dispozitive de acces;

Dispozitive ce repeta semnalele transmise.

Aceste componente sunt elementare prin faptul ca toate retelele trebuie fie sa le contina, fie cel putin, sa functioneze in preajma lor.

Echipamentele de transmisie reprezinta mediul utilizat pentru a transporta semnalele unei retele catre destinatie. Tipurile de medii includ cabluri coaxiale, cabluri torsadate si fibre optice.

Tipurile de medii LAN pot fi, de asemenea, intangibile. Ele pot fi semnale luminoase, radio si microunde, transmise prin aer.

Retelele WAN au, de asemenea, echipamente de transmisie proprii. Astfel de echipamente sunt descrise de obicei prin viteza de tact si structurile lor de cadre, nu ca simple medii de transmisie. Mediul lor fizic este irelevant comparativ cu performantele lor.

Arhitecturi actuale de interconectare a retelelor

Lucrul in retea este dominat in prezent de trei arhitecturi de baza. Astfel, retelele LAN bazate pe coloane distribuite (distributed backbones) sunt preferate pentru conexiunile dintre cladiri. Coloanele comprimate (collapsed backbones), grupate in jurul ruterelor de inalta performanta sunt raspandite in interiorul cladirilor, iar retelele reticulare hibride si cele distribuite in stea sunt comune pentru zonele extinse.

Aceste arhitecturi, dezvoltate in jurul modelului traditional al procesarii bazate pe LAN, sunt destinate sa asigure un transport eficient pentru aplicatiile client / server. Dar la fel ca si in cazul unitatilor de retea traditionale (hub-uri pentru medii partajate, punti, rutere), prosperitatea a generat o crestere a utilizarii si aplicatii noi, care la randul lor au cerut mai mult decat pot furniza arhitecturile actuale. In continuare voi face o trecere in revista a arhitecturilor de interconectare actuale, dupa care voi prezenta noile arhitecturi si blocuri constructive.

Coloane distribuite

Intr-o arhitectura de coloane distribuite, hub-urile de medii partajate consolideaza cablarea orizontala de pe fiecare palier, in timp ce coloana LAN realizata cu rutere conecteaza etajele. Coloana poate folosi aceeasi metoda de acces ca si cea folosita de retelele LAN de palier (spre exemplu 10 Mbps) sau poate folosi o solutie mult mai rapida, cum ar fi 100 Mbps FDDI. Din moment ce fiecare segment LAN este considerat o subretea separata, iar pachetele care traverseaza segmentele trebuie sa traverseze cel putin un ruter, serverele sunt raspandite prin toata reteaua astfel incat ele se pot atasa acelorasi segmente ca si utilizatorii lor primari, evitand astfel introducerea unor intarzieri din partea ruterelor.

Disponibilitatea reprezinta beneficiul primar al coloanelor distribuite. Din moment ce exista mai multe rutere, caderea unui singur ruter va afecta doar segmentele LAN atasate. Pe de alta parte, rutere multiple pot genera probleme de performanta si administrare. Clientii care acceseaza un server situat pe un segment diferit vor fi nevoiti sa traverseze doua rutere, ceea ce va genera o intarziere. Pentru ca ruterele si serverele sunt raspandite in toata cladirea, configurarea si intretinerea poate fi un mare consumator de timp si bani.

Coloane comprimate

Coloanele comprimate evita deficienta prezenta la coloanele distribuite. Din nou, hub-urile pentru medii partajate concentreaza cablarea LAN pe fiecare etaj. Acum insa, fata de-o desfasurare de rutere pe fiecare etaj, toate hub-urile se conecteaza sau se "comprima' intr-un singur ruter centralizat, oferind un singur punct de control. Intarzierea retelei scade deoarece serverele sunt despartite de clienti printr-un singur hop. Costurile sunt reduse prin eliminarea ruterelor multiple si printr-o exploatare economica.

Adaugarea unui hub multisegment la coloana comprimata furnizeaza un maximum de flexibilitate si capacitate de administrare. Segmentele LAN de pe etaje diferite pot fi inglobate intr-o subretea, eliminand hopul prin ruter. Serverele pot fi localizate central pentru a simplifica administrarea fara a face compromisuri legate de performanta, iar componentele redundante si functiile hot-swap din ruter confera disponibilitate.

Coloane hibride

In timp ce coloanele comprimate sunt ideale pentru cladiri, in mod uzual ele nu sunt eficiente pentru conlucrarea intre retele din mai multe cladiri; chiar si intr-un campus sau o zona de birouri. Nu este practic sa legi fiecare segment LAN la un sit central. Arhitectura preferata pentru medii cu mai multe cladiri este coloana hibrida: rutere de inalta performanta in fiecare cladire, interconectate printr-o plasa de marimea unui campus sau un backbone LAN.

Coloanele LAN sunt mult mai comune decat retelele in plasa, deoarece retelele LAN sunt mai usor de proiectat si intretinut. Deoarece LAN-ul de coloane poate folosi aceeasi metoda de acces ca si LAN-urile din cladiri, prea multe surse care alimenteaza traficul de pe coloana pot bloca reteaua. Pentru aceste cazuri, solutiile de inalta viteza ca 100 Mbps FDDI reprezinta cea mai buna alegere. Arhitectura hibrida rezultata desfasoara coloane comprimate in fiecare cladire, interconectate intre cladiri printr-o coloana distribuita bazata pe FDDI.

Limite ale cresterii

Asa cum s-a mentionat anterior, numarul de utilizatori in continua crestere, calculatoarele desktop mai puternice si noile aplicatii testeaza limitele interconectarii retelelor, dirijand cerintele desktop catre o rata de transfer din ce in ce mai mare. Insa arhitecturile actuale nu sunt proiectate pentru un asemenea nivel de performanta sau calitate a serviciului.

Segmentarea LAN reprezinta o metoda populara pentru ridicarea performantei la nivelul unei interconectari de retele. Divizand o retea LAN suprasaturata in mai multe segmente mai mici, se ofera fiecarei statii de capat o portiune mai larga de latime de banda, evitand congestia retelei. Dusa la extreme, fiecare statie ar putea deveni propriul sau segment, cu o latime de banda LAN completa.

Desi initial eficienta, segmentarea poate deveni mult prea complexa si costisitor de intretinut. Pentru ca fiecare segment LAN reprezinta o subretea separata, ea necesita o adresa unica si un port ruter dedicat. Pe masura ce numarul segmentelor creste, fiecare miscare, adaugare sau schimbare declanseaza o avalansa de reconfigurari consumatoare de timp. Mai mult, porturile ruterelor sunt proiectate si evaluate pentru un numar mare de statii de lucru, o segmentare continua ridicand aceste costuri la nivele neacceptabile.

In mod evident, pentru a suporta cresterea interconectarii retelelor si aparitia noilor aplicatii sunt necesare noi blocuri constructive si noi arhitecturi. Diferenta primara intre interconectarea traditionala si cea noua o reprezinta larga raspandire a blocurilor de comutatoare. Comutarea este cheia, atat pentru evolutia scalara a performantei, cat si pentru calitatea serviciului.

Noi arhitecturi si blocuri constructive

Limitarile actuale pe care le intampina interconectarea retelelor a inspirat dezvoltarea mai multor tehnologii noi. Doua in particular - 100BASE-T si comutarea LAN - au produs schimbari dramatice conlucrarii in retea.

LAN-uri de mare viteza

O modalitate de-a imbunatatii performanta conlucrarii in retea este de-a instala LAN-uri mai rapide. Asa cum a fost mentionat anterior, 100Mbps FDDI este deja folosit in multe cladiri si retele de campus. Insa deoarece FDDI este prea scump pentru conectivitatea desktop de baza, 100BASE-T Fast Ethernet a fost recent lansat pentru a umple golul existent.

Fast Ethernet este o extensie a standardului 10BASE-T Ethernet, doar ca este de 10 ori mai rapid. Atat 10BASE-T cat si 100BASE-T folosesc aceeasi metoda de acces CSMA/CD, permitand datelor sa fie transferate intre cele doua fara o translatare a protocolului.

Fast Ethernet este folosit in mod tipic ca si o conexiune de mare viteza catre serverele puternic folosite si utilizatorii puternici, precum si pentru conexiuni in jos catre rutere si comutatoare. Compatibilitatea cu traditionalul Ethernet ii permite lui 100BASE-T sa fie integrat in retelele existente 10BASE-T, depasind gatuirile specifice si configurand scena pentru o eventuala raspandire mai larga.

Standardul 100BASE-T include trei specificatii de mediu: 100BASE-TX, 100BASE-T4 si 100BASE-FX. Specificatia 100BASE-TX acopera transmisiile de 100 Mbps pe cablu UTP categoria 5 sau categoria 1 STP, in timp ce 100BASE-T4 suporta aceeasi rata a datelor pe cablare cat. 3, 4 sau 5 UTP. Specificatia 100BASE-FX defineste Fast Ethernet pe cablarea cu fibra optica multimode.

Comutarea LAN

Comutarea LAN, la fel ca si legaturile prin punti, subdivide retelele largi in segmente mai mici, obtinand o imbunatatire a performantei LAN la un pret coborat, in timp ce este mentinuta investitia in hard, soft si cablare. Folosita in conjunctie cu solutiile de medii partajate de inalta performanta, comutarea LAN furnizeaza suportul necesar pentru conlucrarea in retea la nivel intreprindere.

Comutatoarele LAN ofera o imbunatatire a performantei segmentarii LAN fara sa necesite rutere scumpe sau cartele de interfata cu reteaua (NIC). Si pentru ca rata de transfer a comutatoarelor creste pe masura ce sunt adaugate mai multe porturi, comutatoarele LAN ofera o solutie scalabila pentru mediile cu o cerere mare.

Comutatoarele LAN sunt similare puntilor in sensul ca ele folosesc adrese MAC memorate pentru a transmite cadre de intrare la o destinatie corespunzatoare. Dar fata de puntile conventionale, care transfera pachete folosind memoria partajata sau un bus intern, comutatoarele de cadre sunt deseori construite in jurul unei retele de comutatoare de inalta viteza, care utilizeaza circuite integrate specifice aplicatiilor (ASIC) pentru a furniza o rata de transfer mare, latenta mica si cost per port redus.

Combinarea hub-urilor pentru medii partajate cu un comutator LAN nu numai ca divide reteaua in segmente multiple, insa ofera fiecarui segment o latime de banda completa. Cu segmentarea bazata pe rutere, rata de transfer totala este multiplicata de un numar de ori egal cu numarul porturilor comutatorului. Interfetele LAN traditionale sunt folosite la fiecare port al comutatorului, protejand investitia utilizatorului si asigurand ca aplicatiile existente si sistemele de operare de retea sa ramana nemodificate.

Retele virtuale

Desi comutarea poate imbunatati conlucrarea in retea, ea poate agrava problemele vechi. Fara o structura de rutare, o interconectare comutata intre retele se comporta ca o retea LAN cu punti, accelerand congestionarea. Solutia traditionala - fiecare segment comutat sa reprezinte o subretea separata - ar crea un cosmar al intretinerii si al administrarii. Retelele virtuale, o caracteristica inerenta in majoritatea produselor de comutatie, ofera o solutie mult mai clara, decupland structura logica a retelei de forma sa fizica pentru a permite o aliniere mult mai eficienta a traficului de retea cu modelele de lucru ale utilizatorului. Retelele virtuale retin beneficiile performantei segmentarii LAN, in timp ce aranjamentul logic controleaza traficul broadcast si creeaza comunitati de interes sigure. Modelul traficului reflecta fluxul muncii mai degraba decat topologia de retea, in timp ce administrarea retelei este cu mult simplificata.

Cu retelele virtuale, interconectarea devine "tentanta'. Numarul subretelelor scade deoarece adresele subretea sunt asignate catre LAN-uri virtuale (VLAN) si nu segmentelor fizice. Administrarea adreselor este simplificata deoarece exista mai putine subretele si deoarece statiile de capat se pot muta in diferite segmente ale aceleiasi VLAN, fara a fi nevoie de o reconfigurare de adresa.

Comutarea configuratiei este o forma a modului virtual de lucru in retea. Utilizatorii de pe fiecare etaj acceseaza serverul din centrul retelei prin hub-ul de comutare a configuratiei, ocolind ruterul. Administrarea retelei este simplificata astfel printr-o centralizare a serverului, a hub-ului si a ruterului backbone.

Retele LAN de ultima generatie

Comitetul IEEE al standardelor internationale, responsabil cu dezvoltarea specificatiilor pentru transmisiile WLAN (Wireless LAN) a anuntat in San Diego, Calif. selectarea propunerii de standardizare dezvoltata de Lucent Technologies si Harris Semiconductor pentru obtinerea unei cresteri de cinci ori a ratei transmisiei de date in retelele fara fir.

Noua tehnologie, sustinuta de comitetul 802.11 al IEEE (Institute of Electrical and Electronic Engineers) va permite retelelor WLAN sa transmita date la o rata de 11 Mbps. De aceeasi importanta se bucura si facilitatea noului standard de-a permite compatibilitatea intre echipamentele WLAN de inalta viteza provenite de la dife riti furnizori.

Conform celor afirmate de Cees Links, director general Lucent al diviziei de comunicatii fara fir si retea, 'aceasta tehnologie va pune pe picior de egalitate retelele fara fir cu actualele retele cablate, atat dintr-o perspectiva a performantei cat si a intero perabilitatii. Acum, utilizatorii de PC-uri desktop respectiv portabile vor fi capabili sa-si maximizeze flexibilitatea si performanta lucrului in retele wireless.'

'Prin sustinerea acestei propuneri, comitetul 802.11 a luat o decizie extrem de importanta in directia standardizarii sistemelor Ethernet wireless de mare viteza,' a afirmat Ron Van Dell, vice presedinte si director general al diviziei produselor de comunicatii de la Harris Semiconductors. 'In timp, am observat ca odata ce piata a fost lansata, ea a migrat rapid catre rate mari de transmisie. Susti ne rea propunerii Harris/Lucent a fost cu sigu ranta o rasplata.'

Retelele LAN wireless ofera o inalta performanta si flexibilitate pentru conectarea PC-urilor desktop si notebook, a statiilor de lucru si a altor dispozitive de retea. Ele ofera de asemenea o alternativa flexibila, ieftina, pentru conectarea mai multor cladiri intr-un mediu de tip campus sau corporatie. Aplicatiile pentru retele LAN wireless includ acces Internet, productie, puncte de vanzare cu amanuntul, domeniul medical, educatie si utilizare de uz general la birou.

Un dispozitiv de acces raspunde de:

Formatarea corecta a datelor, astfel incat sa fie acceptate de retea.

Plasarea datelor in retea

Acceptarea datelor care ii sunt adresate

Intr-o retea locala, dispozitivul de acces este cunoscut ca placa de interfata cu reteaua (NIC - Network Interface Card). NIC este o placa de circuite instalata intr-un calculator si ocupa un slot de intrare/iesire de pe placa de baza a acestuia. Reteaua este cablata apoi la portul pus la dispozitie de aceasta placa. NIC formeaza cadrele de date care trebuie transmise de aplicatiile calculatorului, pune datele in forma binara si accepta intrarea cadrelor adresate calculatorului respectiv.

Intr-o retea WAN, dispozitivul de acces este un router. Routerele opereaza la nivelul 3 al modelului de referinta OSI si includ doua tipuri de protocoale: de rutare (routing) si rutabile (routable). Protocoalele rutabile, ca IP, sunt utilizate pentru a transporta datele dincolo de limitele domeniilor de nivel 2.

Protocoalele de rutare furnizeaza toate functiile necesare realizarii urmatoarelor operatii:

Determinarea cailor optime prin reteaua WAN pentru orice adresa de destinatie data.

Acceptarea si trimiterea pachetelor prin aceste cai la destinatiile lor.

Repetorul este un dispozitiv care accepta semnalele trimise, le amplifica si le plaseaza din nou in retea. Intr-un LAN, un repetor - cunoscut mai mult sub numele de concentrator (hub) - permite conectarea in retea a mai multor dispozitive, prin furnizarea mai multor puncte de intrare in retea. Aceasta functie este atat de importanta pentru retelele LAN actuale, incat adevaratul lor rol - regenerarea semnalului - este adesea uitat.

Capacitatea concentratorului de a regenera semnalele este la fel de vitala pentru succesul unui LAN ca si capacitatea de a asigura mai multe puncte de intrare. Semnalele electronice trimise printr-un cablu se vor deteriora in mod inevitabil. Aceasta deteriorare poate lua una din urmatoarele doua forme: atenuare sau distorsionare.

Atenuarea este scaderea puterii semnalului.

Distorsionarea este modificarea nedorita a semnalelor in timpul transferului. Fiecare dintre aceste forme de deteriorare trebuie sa fie abordata si rectificata separat.

Atenuarea poate fi compensata prin dimensionarea cablurilor la o lungime minima, pentru a garanta ca semnalul este suficient de puternic pentru a ajunge la toate destinatiile din lungul cablului. In cazul in care cablul trebuie sa fie relativ lung, poate fi instalat pe linie un repetor.

Distorsionarea este o problema mai grava in transmiterea semnalelor. Aceasta este diferita de atenuare. Semnalele distorsionate pot altera orice date transportate. Repetoarele sunt incapabile de a face diferenta dintre semnalele corecte si cele distorsionate; ele repeta semnalele fara deosebire. Exista totusi mai multe metode de combatere a distorsiunilor:

Urmati riguros orice instructiuni de instalare care v-au furnizate impreuna cu mediul dumneavoastra de transmisie.

Identificati toate sursele care pot cauza distorsiuni. In continuare, incercati sa indepartati cablurile de sursele respective. De asemenea, poate fi util sa folositi tehnologii speciale de transmisie in retea, precum cablarea prin fibre optice, care pot impiedica aparitia distorsiunilor.

Utilizarea protocoalelor de retea care au capacitatea sa detecteze si sa corecteze automat orice erori de transmisie posibile.

Componentele software necesare intr-o retea includ urmatoarele elemente:

Protocoale care definesc si regleaza modul in care comunica doua sau mai multe dispozitive

Software la nivel hardware, cunoscut ca microcod sau drivere, care controleaza modul de functionare al dispozitivelor individuale, precum placile de interfata cu reteaua.

Software pentru comunicatii.

Protocoale

Asigurarea conectivitatii fizice pentru o retea reprezinta partea cea mai usoara. Adevarata greutate consta in dezvoltarea unor mijloace de comunicare standard pentru calculatoare si alte dispozitive atasate la retea. Aceste mijloace de comunicare sunt cunoscute oficial ca protocoale.

Protocoalele pentru retele LAN sunt numite frecvent arhitecturi LAN, pentru ca sunt incluse in NIC. Ele predetermina in mare masura forma, dimensiunea si mecanica retelei.

Drivere de dispozitiv

Un driver de dispozitiv este un program de nivel hardware care controleaza un anumit dispozitiv. Un driver de dispozitiv poate fi privit ca un sistem de operare in miniatura pentru o singura componenta hardware. Fiecare driver contine toata logica si toate datele necesare pentru a asigura functionarea corecta a dispozitivului respectiv. In cazul unei placi de interfata cu reteaua (NIC), driverul include furnizarea unei interfete pentru sistemul de operare al gazdei.

Software pentru comunicatii

Componentele hardware si software de retea care au fost descrise anterior nu au capacitatea de a-i permite unui utilizator sa foloseasca efectiv reteaua. Ele nu fac decat sa asigure infrastructura si mecanismele care permit utilizarea acesteia. Sarcina utilizarii efective a retelei cade in seama aplicatiilor software specializate, care controleaza comunicatiile.

Indiferent de tipul sau complexitatea aplicatiilor, software-ul pentru comunicatii reprezinta mecanismul care face banda de frecventa cu adevarat utilizabila.

Retelele locale pentru transmiterea datelor, denumite pe scurt LAN (Local Area Networks), se extind pe arii limitate, adica la nivelul unui etaj dintr-o cladire, in aceeasi cladire, dar pe mai multe etaje sau in cladiri apropiate. In consecinta, mediul fizic care asigura comunicatiile intr-o retea LAN este scurt ca lungime si in aceste conditii rata de transfer a datelor este mare.

In retelele de tip LAN, topologiile cele mai raspandite sunt cele de tip STEA (STAR), BUS si INEL (RING).

In LAN-urile de tip STEA (STAR) apare o unitate centrala (HUB) la care sunt conectate toate statiile si aceasta are rolul de a pune in legatura o statie chematoare cu statia chemata.

In topologia BUS, mediul fizic prin care se asigura legatura intre statii, de exemplu un cablu coaxial, trece prin locurile unde sunt amplasate statiile. Mediul fizic de comunicare apare ca o magistrala unica pentru toate statiile. Sunt necesare prin urmare reguli prin care sa se disciplineze accesul statiilor la mediul de comunicatii precum si algoritmi care sa conduca la folosirea eficienta a capacitatii de transport a magistralei comune.

In topologia INEL (RING), mediul fizic trece de la o statie la alta ("in serie") formand un inel, legaturile intre statii fiind de tipul punct la punct. In topologia BUS cand o statie transmite, transmisia este in principiu de tip broadcast in sensul ca toate statiile legate la magistrala comuna pot receptiona mesajul transmis daca doresc

CAPITOLUL V

Internet cu implicatii la proiectarea sistemelor

Internet-ul reprezinta mai mult decat o retea uriasa de calculatoare. El constituie o retea de retele (comerciale, militare, academice, universitare, educationale etc.), fiind, in plus, un mediu informational imens ce ofera servicii si resurse din cele mai diverse-baze de date, biblioteci, dar si o nebanuita comunitate de persoane din cele mai diferite domenii ale vietii economico-sociale. O definitie succinta a Internet-ului poate fi formulata astfel: un numar foarte mare de calculatoare raspandite in toata lumea, legate intre ele pentru stocarea, partajarea si directionarea diverselor tipuri de informatii.

La inceput reteaua avea scopul de a servi programele de cercetare si de a rezolva orice problema legata de calculatoare. Usurinta cu care se pot distribui informatii dar mai ales usurinta cu care orice utilizator poate avea acces la informatii, a facut din Internet un mediu de nelipsit. Sunt distribuite informatii de orice tip, incepand cu programe de invatare a utilizarii microcalculatoarelor, continuand cu lectii de insusire a cunostintelor din cele mai diverse domenii, stiri, baze de date imense, cotatii la bursa, oferte de locuri de munca, legislatie, retete medicale, muzee virtuale si chiar retete culinare.

Internet-ul este in acelasi timp o uriasa biblioteca, un instrument de corespondenta rapida, un nou mediu de publicare si un mijloc de difuzare mondial al informaticii. Modul de acces este simplu interactiv si inlatura discriminarea geografica.

Revenind la definitia "o retea de retele" trebuie spus ca toate retelele LAN, MAN si WAN pot fi conectate intre ele prin legaturi rapide si performante. Legatura poate fi stabilita prin satelit, prin linii analogice dedicate, circuite de comnunicatii digitale, unde radiofonice etc.

Inceputurile Internet se situeaza in anii '60. Astfel, in 1967 Bob Taylor care a lucrat la ARPA (Advanced Research Project Agency), a avut ideea de a lega impreuna intr-o retea redundanta, bazata pe pachete toate calculatoarele de la universitatile importante participante la programele agentiei.

Astfel, se realizeaza in 1969 prima conexiune la distanta intre doua calculatoare, ARPA experimentand o retea de comutare de pachete, bazata pe linii telefonice, intre Stanford Research Institute si University of California din Los Angeles. In acest fel ia nastere ARPANET (Advanced Research Project Agency Network).

In perioada anilor '70 s-au adus o serie de modificari in sensul imbunatatirii comunicatiilor, cea mai importanta fiind elaborarea unor seturi de reguli (protocoale ), ce au asigurat o comunicare intre calculatoare la un nivel mai bun, ceea ce a adus viteza de tranmitere la 50Kbps.

Anut 1977 a marcat adaugarea la retea E-mail-ul, iar putin mai tarziu in 1979, s-a adaugat USENET o retea virtuala de stiri, servicii ce au largit considerabil aria de utilizare si au oferit o noua orientare in evolutia retelei. La inceputul anilor '80 datorita traficului extrem de ridicat de informatii si din ratiuni de securitate a datelor cu caracter militar ARPANET se divide in doua sedimente: MILNET-o retea militara si ARPANET-o retea civila ce continua cercetarile asupra retelelor si orientata pe schimbul nelimitat de informatii.

Anul 1982 marcheaza reunirea principalelor retele: ARAPNET, MILNET, NSNET. Evolutia Internet este marcata in continuare de adaugarea de noi servicii: serviciul de informare GOPHER, serviciul de transfer de fisier FTP, serviciul World Wide Web etc.

Ziua de 1 ianuarie 1983 marcheaza trecerea de la protocolul NCP (Network Control Protocol) laTCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol). Numarul calculatoarelor conectate la reteaua Internet a crescut apoi rapid de la un an la altul de la 1024 in 1984 la 130000 in 1989.

In anii '90 Internetul s-a dezvoltat mult, nu numai ca volum de informatii si servicii permanent accesibile, dar si ca numar de utilizatori.

Anul 1991 este momentul in care National Science Foundation, care superviza modul de operare pe Internet a ridicat restrictiile impuse de domeniul comercial, ceea ce a produs o adevarata " explozie'' in cresterea numarului calculatoarelor conectate.

In 1993, Casa Alba deschide prima cutie postala Internet (president@whitehouse.gov).

Anul 1994 marcheaza realizarea primelor transmisii audio si video prin Internet. In fiecare luna se conecteaza la Internet peste un milion de noi utilizatori. Internet Society estimeaza ca aproximativ 115 tari dispun de o conexiune la reteaua informatica mondiala.

Romania, desi a aparut relativ tarziu in peisajul comunicatiilor globale, a marcat o crestere impresionanta intr-un scurt interval de timp.

Internet-ul nu este proprietatea cuiva, nu exista nici o companie care sa impuna reguli. Desigur, fiecare componenta este proprietatea cuiva, dar reteaua ca intreg nu are un "patron" este un sistem care isi mentine integritatea datorita intereselor mutuale, desi numarul organizatiilor depaseste 50 de mii. Internet-ul este o retea descentralizata, uneori chiar anarhica, dar fara aceasta descentralizare nu s-ar fi ajuns la o crestere si dezvoltare atat de spectaculoasa. Internet-ul este administrat prin consens de diferite organizatii care se intrunesc pentru a gasi cea mai buna metoda globala pentru functionarea retelei.

Furnizorii regionali sau nationali de servicii Internet sunt interconectati fie direct, fie prin intermediul unui organism supranational. Principalele oragnisme existente in Europa sunt: Ebone si Europanet. Ebone este o asociatie care gestioneaza numeroase retele europene. Europanet este gestionat de DANTE (Delivery of Advance Network Technology to Europe).

Totusi exista si o organizatie a utilizatorilor Internet-ului, numita ISOC (Internet Society), cu caracter voluntar, unicul ei scop fiind promovarea schimbului global de informatii. Conducatorii acestei organizatii au responsabilitatea de a gestiona din punct de vedere tehnic Internet-ul si de a standardiza tehnologia folosita.

Incepand cu 1983, functioneaza si o organizatie ce are ca scop ghidarea evolutiei protocolului TCP/IP-Internet Activities Board (IAB). Aceasta ofera sfaturi si sprijin in cercetarile efectuate in sprijinul comunitatii Internet. De-a lungul evolutiei Internet Activities Board, a fost organizat in mai multe randuri, in prezent avand doua componente: Internet Engineering Task Force, ce are responsabilitatea de a dezvolta protocolul TCP/IP si integrarea altor protocoale in Internet (cum este OSI) si Internet Research Task Force, care continua sa organizeze si sa exploreze concepte avansate privind retelele.

De asemenea, nu exista o firma care sa conecteze platile de la toate retelele Internet sau de la utilizator. Fiecare plateste pentru partea sa. Retelele se aduna si decid cum sa se conecteze impreuna apoi aduna fonduri pentru aceste interconexiuni. O firma sau o institutie plateste pentru conectarea la o retea regionala care la randul ei plateste un furnizor national pentru accesul sau la o retea internationala. Numeroase moduri Internet in special universitare sunt finantate de bugetele statelor.

Sunt patru moduri principale de conectare la Internet: conexiunea permanenta  (permanent connection), conexiunea directa pe linie telefonica (dial-in direct connection), conexiunea ca un terminal pe linie telefonica (dial-in terminal connection ), conexiune de tip posta electronica (e-mail connection ).

Conexiunea permanenta presupune existenta unei linii dedicate intre domiciliul utilizatorului si subreteaua Internet Service Providers sau inchirierea unui tronson special pentru legarea directa la Internet. Este modalitatea cea mai buna de conectare din punct de vedere al vitezei si calitatii transmisiei, dar este si cea mai scumpa.

In special institutiile de invatamant inchiriaza un tronson pentru conectarea la Internet pe care-l pun la dipozitie cadrelor didactice si studentilor prin intermediul retelei locale de calculatoare, dar si marile institutii publice si firmele mai utilizeaza acest tip de conexiune.

Liniile dedicate se inchiriaza de la un operator, in Romania, ROMTELECOM. Utilizarea lor este facturata in functie de distanta, operatorul garantand debitul dorit, iar costurile lunare se stabilesc fie la MB transferat, fie sub forma de abonament lunar cu trafic nelimitat.

Conexiunea directa pe linie telefonica. Unii furnizori de servicii permit legarea prin intermediul unui modem pe o linie telefonica, la calculatorul lor si prin intermediul acestuia, acces direct la Internet. Calculatorul utilizatorului va functiona identic ca un calculator host (gazda ) din reteaua Internet. Este o legatura temporara pentru ca schimbul de date, intre calculatorul utilizatorului si cel care este conectat la Internet, se poate realiza numai cand legatura telefonica este activa, dar taxa de instalare scazuta si cea de transmisie fac ca acest tip de conexiune sa fie cel mai des intalnit.

Conexiunea ca terminal pe linie telefonica Pentru cei ce dispun de resurse financiare mai reduse, este o modalitate eficienta de acces la Internet. Conexiunea se face tot pe linie telefonica, cu ajutorul unui modem si apeland la un furnizor de servicii. Dupa realizarea conectarii, calculatorul functioneaza ca un terminal, el nefiind legat direct la Internet. Toate programele rulate se desfasoara pe calculatorul furnizorului de servicii. Datorita acestei situatii, pentru a transfera fisierele pe calculatorul utilizatorului, ele trebuie mai intai copiate pe calculatorul furnizorului de servicii si abia apoi, utilizand comenzile de transfer de date proprii progamului de comunicatie, se pot copia pe sistemul utilizatorului. Conexiunile temporare se stablilesc in functie de nevoi. Utilizarea lor se factureaza in functie de distanta si de durata utilizarii, putandu-se astfel folosi atat linii analogice cat si linii digitale.

Odata cu dezvoltarea retelelor si serviciilor de telecomunicatie mobila, utilizarea telefonului celular a extins posibilitatea celor care calatoresc si detin un calculator portabil sa se conecteze la Internet din orice punct al tarii.

Conexiunea de tip posta electronica. Cei aflati in aceasta situatie pot transmite mesaje e-mail in Internet si primi acelasi gen de mesaje de la orice utilizator Internet, pot adresa si receptiona mesaje pentru grupurile de dialog USENET. Majoritatea furnizorilor de servicii, au oferit la inceput utilizatorilor doar servicii la posta electronica, dar pe masura evolutiei Internet, acest tip de conexiune a inceput sa ofere mult prea putin in raport cu facilitatile Internet.

O modalitate mai putin folosita in Romania este conectarea la Internet prin intermediul retelelor CATV. Pentru conectare este nevoie de un modem de cablu, vitezele de transfer fiind foarte mari: 10Mbps. Un asemenea tip de legatura se foloseste in special de companiile cu volum mare de trafic.

Ultimii ani au permis si recurgerea la un nou tip de conectare: conectarea de tip VSAT prin intermediul antenelor de satelit. Costurile de instalare sunt de ordinul miilor de dolari, iar abonamentul lunar variaza intre 1.900$ si 5.500$.

Pentru a realiza o conexiune Internet este nevoie de urmatoarele elemente: un calculator, un modem, un program de comunicare, un cont Internet, un nume de legatura, o parola, un instrument de plata.

Contul Internet, in functie de tipul de conexiune, poate fi cont telefonic sau cont dedicat. Contul telefonic se foloseste pentru a telefona unui calculator aflat la sediul unui distribuitor de servicii in vederea accesului la Internet. Contul Internet dedicat se mai numeste si cont IP (Internet Protocol).

Calculatorul prin care se face conectarea la Internet nu trebuie sa fie un calculator foarte performant. Singurele cerinte sunt legate de posibilitatea de a rula programul de comunicatie si posibilitatea de a fi conectat un modem.

Modemul converteste semnalul numeric furnizat de calculator in semnal analogic care poate fi transmis pe linia telefonica, iar la receptor asigura demodularea semnalului.

Modemurile sunt de doua tipuri: intern si extern.

Modemul intern este o placa de calculator montata in interior si conectata la linia telefonica.

Modemul extern se conecteaza in exteriorul calculatorului printr-un cablu ce face legatura cu portul serial al calculatorului.

Viteza modemului are mai putina importanta, dar o viteza mai ridicata asigura o economie de timp. Pentru a evita problemele de compatibilitate este bine de consultat furnizorul de servicii Internet inainte de achizitia modemului.

Programul de comnunicatie asigura folosirea modemului pentru apelul telefonic la distanta a unui calculator. Pentru a se putea conecta la Internet este suficient ca programul de comunicatie sa poata transmite datele conform protocolului Xmodem sau Zmodem.

Numele de legatura identifica utilizatorul la conectare (login name, user name, account name). Este elemntul in functie de care se face recunoasterea in Internet. In general, acest nume este format din opt caractere si trebuie facuta diferenta intre majuscule si litere mici.

Parola reprezinta un mijloc de protectie pentru utilizator. De obicei are lungimea de opt caractere si este stabilita la crearea unui cont Internet. Existenta parolei impiedica citirea mesajelor de catre o alta persoana, transmiterea de mesaje sau accesul pe Internet pentru alte persoane.

Instrumentul de plata este, de regula, o cartela de debit sau de credit.

CAPITOLUL VI

Wap

Din antichitate pana la sfarsitul secolului XIX, singura metoda de comunicare intre doua persoane aflate la distanta mare una fata de cealalta a fost comunicarea scrisa. De-a lungul acestei perioade, anterioara telecomunicatiilor, informatiile se transmiteau in ritmul mesagerilor. Incepand cu secolul XX, telecomunicatiile au dus la disparitia distantelor dintre persoanele ce doresc sa comunice.

Inainte de a aborda in detaliu GSM (Sistemul global de comunicatii mobile), protocoalele sale, echipamentele care compun o retea si caracteristicile terminalelor, vom parcurge rapid etapele majore din istoria telecomunicatiilor ce au precedat aparitia GSM.

Dobandirea cunostintelor teoretice si practice in domeniul telecomunicatiilor dateaza din secolul XIX.

In 1876, savantul canadian Graham Bell (1847-1922) inventeaza telefonul, primul echipament modern de telecomunicatii. Din acest moment, s-a putut comunica intre doua posturi fixe printr-o pereche de cabluri (perechea telefonica).

In 1887, fizicianul german Heinrich Herz (1857-1894) descopera "undele herziene : undele radio.

In 1896, la Bologna, fizicianul italian Guglielmo Marconi (1874-1937) realizeaza prima transmisie radio. Experimentul a avut loc in hambarul in care isi avea instalat laboratorul. Marconi a reusit sa comande de la distanta o sonerie electrica, distanta dintre emitator si receptor fiind de cativa metri. El isi va breveta inventia, denumind-o "telegraful fara fir ; in viitor se vor pastra doar initialele: TFF. Pentru perfectionarea inventiei, Marconi isi muta domiciliul in Anglia intre anii 1897 si 1901. Aici, in 1901, realizeaza prima transmisie radio transatlantica intre Cornouailles si Terra Nova. Aceasta legatura radio inaugureaza epoca telecomunicatiilor la distanta mare. In mai putin de zece ani, Marconi a perfectionat o tehnica de transmisie radio eficace si fiabila. Pentru activitatea sa in domeniul "undelor herziene', primeste, in 1909, premiul Nobel pentru fizica.

Undele radioelectrice (sau herziene) permit comunicarea intre doua puncte fixe, dar mai ales ofera solutia ideala pentru a stabili o comunicare cu puncte mobile de orice fel: vapoare, avioane, sateliti, automobile sau persoane, oricare ar fi distanta dintre cei doi corespondenti.

De la inceputul secolului XX, serviciile de politie din diferite tari ale Europei si Americii de Nord sunt dotate cu mijloace radio pentru a realiza comunicarea cu echipele de patrula. La inceputul anilor '50, in Statele Unite, compania Bell Telephone le propune abonatilor sai un serviciu de radiotelefonie. Pentru prima oara, radiotelefonia se banalizeaza, marele public avand acces la un serviciu rezervat pana atunci institutiilor. Dar la reteaua telefonica nu se pot abona decat un numar limitat de persoane.

Pentru a face fata numarului din ce in ce mai mare de cereri pentru abonamente la acest serviciu, trebuiau inventate noi concepte care sa permita impartirea benzilor de frecvente radio unui numar mai mare de abonati si sa imbunatateasca gestionarea retelei. Cantitatea de frecvente radio disponibile pentru radiotelefonie constituia o piedica in raspandirea acestei metode de comunicare.

In 1964, in retelele de radiotelefonie este introdus conceptul de partajare a resurselor. Reteaua administreaza un canal radio, in mod dinamic, pe durata fiecarei noi comunicari. Sistemul alege din ansamblul de canale libere o frecventa pe care o confera noii comunicari. Evolutia este importanta: administrarea frecventelor, care era pana acum statica, devine dinamica. Din acest moment, o retea poate avea mult mai multi abonati decat canale radio.

Frecventele radio sunt resurse rare in telefonie, lucru ce duce la o nevoie continua de a optimiza modul de utilizare a acestora. In 1971, in Statele Unite, ca raspuns la cerintele unui sistem de radiotelefonie deschis unui numar mare de abonati, compania Bell Telephone prezinta conceptul de retea celulara - concept formulat de Comisia Federala de Comunicatii care utilizeaza o banda de frecvente limitata ca marime.

Compania Bell Telephone pune in practica acest concept propunand sistemul AMPS (Advanced Mobile Phone Service - Serviciul de telefonie mobila avansata). Sistemul experimentat in Chicago este operational din 1978.

Principiul retelei celulare se bazeaza pe impartirea spatiului geografic acoperit de retea in mici teritorii numite celule. In fiecare celula exista o statie ce reprezinta ansamblul emitator-receptor al retelei, directionat inspre statiile mobile aflate in limitele geografice ale celulei respective. In raport cu situatia anterioara, evolutia consta in marirea numarului de statii din retea si, in acelasi timp, in diminuarea puterii de emisie a fiecarei statii. De fapt, fiecare statie a retelei trebuie sa acopere o suprafata mai restransa, iar consecinta la nivelul retelei este gestionarea schimbarilor de celula, atunci cand un abonat paraseste o astfel de arie, pentru a intra in alta adiacenta. O statie coordoneaza ansamblul de frecvente acordate de retea celulei sale si grupul de abonati prezenti in respectiva celula. Cand un abonat vrea sa transmita un apel, statia ii atribuie o frecventa de emisie. Daca abonatul trece in alta celula, intra sub controlul altui emitator, care ii acorda o noua frecventa de emisie, diferita de prima. In acelasi timp, este eliberata frecventa folosita in celula originara.

Conceptul de retea celulara aduce in principal doua elemente noi: schimbarea dinamica a frecventei de emisie a unui punct abonat mobil, in timpul unei comunicatii, in functie de deplasarea sa in retea, si reutilizarea frecventelor din celulele suficient de indepartate unele de altele. Aceste doua noutati permit cresterea numarului de comunicatii simultane din retea si, deci, a numarului de abonati.

In 1982, in Statele Unite, Comisia Federala de Comunicatii stabileste normele sistemului AMPS ce devine standardul unic pentru radiotelefonie in America de Nord.

In anii 80 au fost puse in functiune nenumarate retele celulare in intreaga lume, dar majoritatea utilizeaza norme incompatibile si metode de transmisie analogice, fiecare tara stabilindu-si in mod suveran propria norma.

In zilele noastre exista numeroase retele celulare de radiocomunicatii, ajungandu-se pana la o banalizare a acestui mijloc de comunicare. Se poate comunica in orice loc si in orice moment, primind sau transmitand sunete si date. Telecomunicatiile au devenit pentru marele public un fel de multimedia; se transmit la fel de bine sunetul, textul sau imaginea, datele fiind o imbinare a tuturor acestor tipuri de informatie.

Publicului ii sunt oferite servicii variate:

radiomesagerie unilaterala: permite difuzarea mesajelor alfanumerice dintr-un spatiu geografic determinat, de la o sursa catre un abonat, fara a oferi posibilitatea unei confirmari sau a unui raspuns (in Franta: Eurosignal, Alphapage; la noi: serviciul pager);

sistemele pe baza de satelit: permit transmisia de date si dispun de o acoperire mondiala;

radiocomunicatia telefonica: utilizeaza fie transmisia analogica, fie transmisia digitala. Sunt oferite, in Franta, de Réseaux Radio Privés (2RP), Réseaux Radio à Ressources Partagées (3RP), aceste servicii asigurand transmiterea de sunete, mesaje sau date.

In Romania, servicii de acest tip sunt oferite de operatorii MobiFon si Mobil Rom.

telefonul fara fir: utilizarea sa se face fie la domiciliu fie in public ("Bi-Bop in Franta).

teleplatile: cu aplicatii curente in cazul autorutelor, al stationarilor sau in controlul accesului.

retelele locale fara fir: ofera mobilitate statiilor dintr-o retea, aplicatiile lor cele mai frecvente fiind terminalele portabile utilizate in depozite sau magazine pentru controlul stocurilor si actualizarea in timp real a bancilor de date.

In Europa, fiecare tara si-a ales in mod suveran norma proprie pentru radiotelefonie analogica. Marea Britanie si Italia au adoptat norma americana sub denumirea de "Total Access Cellular System'. Tarile scandinave, cele din Benelux si operatorul francez SFR (Societatea Franceza de Radiotelefonie) au ales norma "Nordic Mobile Telephone' (NMT). In schimb, France Telecom a dezvoltat norma "Radiocom 200 iar Germania a preferat norma "C-Net'.

Toate aceste norme utilizeaza transmisia analogica. In privinta abonatilor si a traficului, capacitatile lor sunt reduse si presupun un numar mare de frecvente. In toate marile orase ale lumii (Los Angeles, New York, Chicago, Paris, Londra, Roma) radiotelefonia este victima propriului succes: operatorii nu mai fac fata cererilor pentru abonamente ce intrec capacitatile retelelor. Cauzele acestei situatii sunt penuria de frecvente radio libere pentru diferitele retele si limitele tehnologiei folosite. Pentru a depasi aceasta situatie, a trebuit sa se faca apel la doua noi bariere tehnologice: multiplexarea temporala si trecerea de la transmisia analogica la transmisia digitala a informatiei.

Crearea grupului GSM

In 1982, Conferinta Europeana a Administratiilor Postelor si Telecomunicatiilor (CEP) creeaza Grupul Special Mobil (Groupe Spécial Mobile - GSM). CEP da ca sarcina GSM-ului elaborarea de norme europene pentru radiocomunicatiile cu punctele mobile, in banda de frecvente rezervata acestui scop, din 1978, de catre Conferinta Administrativa Mondiala a Radiocomunicatiilor.

In 1982 CEP stabileste:

banda 890-915 MHz pentru emisia statiilor mobile;

banda 935-960 MHz pentru emisia statiilor fixe.

Obiectivele desemnate de CEP pentru normele GSM sunt:

numar mare de abonati;

compatibilitate la scara internationala;

utilizarea eficace a spectrului radioelectric;

disponibilitate mare;

adaptabilitate la densitatea traficului;

calitate a serviciului comparabia cu cea a retelei prin cablu;

costuri de utilizare atractive pentru abonati;

posibilitatea accesului de la terminale mobile sau portabile;

serviciu telefonic obisnuit si servicii speciale cum ar fi gestiunea grupurilor mobile.

In 1987, GSM stabileste optiunile tehnice majore pentru normele de radiocomunicatie cu punctele mobile. Acestea sunt:

transmisie digitala;

multiplexare temporala a canalelor radio;

criptarea informatiilor transmise prin canalul radio;

noua lege privind codarea cuvintelor, cu debit redus in raport cu legile in vigoare in cadrul telecomunicatiilor.

Cerintele GSM

European Telecomunication Sstandard Institute (ETSI) este organismul care stabileste normele GSM. Pentru a defini solicitarile facute de principalii agenti din cadrul GSM, acest organism a publicat peste 140 de specificatii tehnice care acopera sistemele GSM si DCS 1800. Reglementarile se stabilesc in jurul a trei puncte principale:

GSM de 900 MHz;

DCSde 1800 MHz;

ansamblul GSM 900 si DCS 1800.

Pentru a stabili un cadru de norme, ETSI a inventariat mai intai participantii la GSM, care sunt:

utilizatorul;

operatorul;

fabricantul;

organismul abilitat care stabileste norme dintr-o anumita tara.

Cerintele utilizatorului

Pentru utilizator, radiotelefonia este un instrument de comunicare ce trebuie sa poata fi folosit cu usurinta si intr-un mod placut, la un cost rezonabil. ETSI a retinut urmatoarele solicitari:

transmisia cuvantului de o calitate asemanatoare serviciului telefonic clasic;

confidentialitatea conversatiilor;

acoperire teritoriala larga;

transmisie de mesaje;

transmisie de date;

terminal ergonomie, usor si compact;

costuri de acces rezonabile;

costuri de utilizare scazute;

disponibilitate mare a serviciului;

acoperire internationala (posibilitatea de a beneficia de servicii intr-o retea diferita de cea la care este abonat utilizatorul).

Cerintele operatorului

Operatorul priveste reteaua ca pe o investitie care trebuie sa renteze, sa aiba o anumita durabilitate in timp si sa poata fi imbunatatita. Operatorul este, in primul rand, un furnizor de servicii pentru abonati; reteaua este, in acelasi timp, si instrumentul de munca si ratiunea de a fi a activitatii sale comerciale. Calitatiile pe care trebuie sa le aiba reteaua din punctul sau de vedere sunt:

utilizarea optima a resurselor (frecvente radio, capacitatea de transmisie);

disponibilitate mare;

exploatare usoara si eficace;

identificarea usoara, eficace si fiabila a abonatilor si a terminalelor;

numar mare de abonati;

echipamente standardizate;

standardizare flexibila;

numar mare de furnizori de echipamente;

cost rezonabil al infrastructurii.

Cerintele fabricantilor

Fabricantul de produse doreste ca prin normele existente sa-i fie asigurate urmatoarele:

definirea exacta a functiilor ce trebuie indeplinite de produsul sau;

definirea clara a restrictiilor;

un organism unic pentru acreditarea produselor;

piata de desfacere pe cat de larga posibil.

Cerintele organismelor de reglementare

Aceaste organisme solicita urmatoarele:

oferirea accesului la serviciile de radiotelefonie intregii populatii;

libera concurenta intre diferiti operatori care ofera acest tip de serviciu;

standardizarea echipamentelor, in scopul de a deschide piata de furnizare pentru toti fabricantii;

standardizarea posturilor abonate;

exploatarea tuturor posibilitatilor oferite de frecventele radio atribuite sistemului GSM (numarul frecventelor este limitat);

desfasurarea serviciului de radiotelefonie la nivelul intregului ansamblu teritorial administrat de respectivele organisme.

Organismele de reglementare doresc, in principal, sa stabileasca o egalitate pentru toti protagonistii (utilizatori, producatori, operatori), printr-un demers liberal care vizeaza garantarea pluralitatii ofertei si posibilitatea cumparatorilor de alege in mod liber.

Cu toate ca sistemul a fost conceput pentru a satisface cerinta de a comunica prin voce la distante mari si foarte mari, el este folosit si pentru transmiterea datelor, utilizand in acest scop unele echipamente suplimentare. Unele solutii moderne aplicate in sistemul de comunicatii telefonice sunt folosite si in alte sisteme, inclusiv in cazul interconectarii calculatoarelor.

WAP este un subiect fierbinte caruia i-a fost facuta pe larg o publicitate exagerata in interiorul si in afara industriei mobile. WAP este doar un tratat - un mod standardizat prin care un telefon mobil comunica cu un server instalat in reteaua telefonului mobil. Este uimitor cum doar in sase luni a devenit necesar pentru toate companiile de tehnologie de informare din tarile nordice si departe de a avea o diviziune WAP.

Serviciul WAP este fierbinte din mai multe motive:

Furnizeaza un mod standardizat de legatura intre telefonul mobil si Internet, in acest mod legand doua dintre cele mai fierbinti industrii de oriunde.

Membrii sai fondatori includ majoritatea vanzatorilor de tehnologie fara fir Nokia, Ericsson, Motorola, plus un nou aparut Phone.com.

Serviciile de informatie mobila, o aplicatie primara pentru WAP, nu au avut asa de mult succes cum s-au asteptat multi operatori de retea. WAP este vazut ca un mod de indreptare a acestei situatii.

WAP are de asemenea detractorii si contoversele sale:

Este foarte greu sa configurezi telefoane WAP pentru noile servicii WAP, cu 20 sau diferiti parametrii care trebuie sa fie intodusi pentru a avea acces la un serviciu WAP.

Comparat cu baza instalata in telefoanele performante a SMS-ului, numarul relativ de receptoare suportand tehnologia WAP este mic. Nici unul dintre producatorii GSM existenti pentru WAP - SMS, USSD, CSD nu sunt incurajati pentru tehnologia WAP.

Standardul WAP este incomplet, cu elemente primare cum ar fi Push (expediere controlata a informatiei pe dispozitive mobile) si telefonia fara fir (aducerea la zi a rapoartelor de adresa si a unui lucru asemanator) incluse in WAP 1.2, standardizat tarziu in 1999 si asteptat la inceput sa fie aplicat in primavara anului 2000.

Exista multi vanzatori de cale WAP care concureaza unul impotriva celuilalt in mare masura cu un produs standardizat.

Alte tratate cum ar fi SIM Application Toolkit si MexE sunt respectiv deja sustinute in mare masura sau concepute sa cedeze WAP-ul.

Se asteapta ca serviciile WAP sa fie costisitoare de utilizat de cand tendinta a aparut pentru apel CSD ca trasaturi cum ar fi interactivitatea si selectarea mai multor informatii care sunt folosite de utilizatorul final. Fara initiative a unui tarif specific, este posibil sa existe cativa utilizatori WAP surprinsi cand isi vor vedea nota de plata a telefonului mobil prima data de la inceperea utilizarii WAP-ului.

Motorola, Nokia, Ericsson si compania de software americana Phone.com (in trecut Unwired Planet) erau parteneri initiali care au lucrat impreuna acum peste doi ani la jumatatea anului 1997 ca sa dezvolte si sa desfasoare WAP-ul. WAP-ul este o incercare de definire a standardului pentru cat continut de pe Internet este filtrat pentru comunicatiile mobile. Continutul este acum aproape disponibil pe Internet si WAP-ul a fost conceput ca un mod de a-l face mai usor disponibil pe terminalele mobile.

Forumul WAP a fost format dupa ce operatorul de retea american Omnipoint a scos o oferta pentru furnizarea serviciilor de informatie mobila la inceputul anului 1997. A primit cateva raspunsuri de la diferiti furnizori care foloseau tehnici proprii pentru a expedia informatia cum ar fi Smart Messaging de la Nokia si HDML de la Phone.com (apoi numit Unwired Planet). Omnipoint i-a informat pe ofertanti ca nu va accepta un mod de abordare propriu si a recomandat unirea mai multor vanzatori pentru a cerceta un standard comun.

Dupa toate astea, nu a existat o mare diferenta intre modurile de abordare variate, care ar putea fi combinate si extinse pentru a forma un standard puternic. Aceste evenimente au fost stimulul initial din spatele dezvoltarii WAP-ului, cu Ericsson, Motorola alaturandu-se Companiilor Nokia si Unwired Planet ca membrii fondatori ai Forumului WAP.

WAP-ul ia ca mod de abordare un server favorit. El incorporeaza in telefonul mobil un microbrowser simplu, care cere doar resurse limitate pe telefonul mobil. Acest fapt face ca WAP-ul sa fie potrivit pentru clientii slabi si mai devreme pentru telefoanele inteligente. WAP pune inteligenta in WAP Gateways in timp ce adauga doar un microbrowser la telefoanele mobile. Serviciile de baza ale microbrowserului si aplicatiile se gasesc temporar pe serveri, nu in mod permanent in telefoane. Scopul WAP-ului este de a transforma o masa de piata de telefonie mobila in 'telefon inteligent bazat pe retea'. Ca reprezentant al companiei Phone.com pe marginea Forumului WAP s-a comentat: 'Filozofia din spatele modului de abordare a WAP-ului este folosirea de resurse cat mai putine in dispozitivul de sustinere si compensarea de constrangeri ale dispozitivului prin imbunatatirea functionarii retelei'.

WAP-ul este infatisat ca tratat cuprinzator si echilibrat conceput pentru utilizarea cu:

Orice telefon mobil dintre acelea cu o singura linie afisata pana la cele inteligente.

Orice serviciu cu tehnologie fara fir existenta sau planuita cum ar fi SMS-ul, CSD-ul, USSD-ul SI GPRS-ul.

Intr-adevar, importanta WAP-ului poate fi gasita in faptul ca WAP-ul furnizeaza o cale evolutiva pentru producatorii de aplicatie si operatorii de retea pentru a-si oferi serviciile pe diferite tipuri de retele, producatori si capacitate terminal.

WAP-ul a fost conceput sa lucreze cu toate standardele celulare si este sustinut de principalii lideri in tehnologia fara fir din lumea intreaga cum ar fi AT&T Wireless si NTT DoCoMo.

WAP-ul cuprinde si extinde tratatele de date de tehnologie fara fir dezvoltate si concepute dinainte. Phone.com a creat o versiune a standardului de Internet HTML, tratate concepute in special pentru transferul efectiv de informatii de-a lungul retelelor mobile. Terminalele cu tehnologie fara fir au incorporat un microbrowser HDML, iar Phone.com un HDTP dupa care a legat terminalul de UP Link Server Suite care conectat la Internet sau Intranet unde informatia fiind ceruta este gasita. Continutul site-ului de Internet a fost etichetat cu HDML.

Aceasta tehnologie a fost incorporata in WAP si renumita folosindu-se cateva din multele acronime legate de WAP cum ar fi WMLS, WTP si WSP. Cineva cu un telefon imbunatatit cu WAP foloseste microbrowser-ul pentru a face o cerere in WML, un limbaj derivat din HTML in special pentru caracteristicile retelei cu tehnologie fara fir.

Aceasta cerere este pasata unei porti WAP care apoi recupereaza informatia de pe un server de Internet chiar intr-un format standard HTML sau de preferat direct pregatita pentru terminalele cu tehnologie fara fir folosind WML. Daca continutul care a fost recuperat este in format HTML, un filtru al portii WAP poate sa-l traduca in WML. Un limbaj original WML este disponibil pentru format de date cum ar fi intrari in calendar si cartele de afaceri electronice pentru incorporarea directa in dispozitivul clientului.

Informatia ceruta este apoi trimisa de la poarta WAP la clientul WAP, folosind orice retea mobila, producatorul serviciului este disponibil si potrivit.

Versiunea WAP 1.2 sustine serviciile Push, Profile Utilizator, WDP Tunneling, scrierea WML, CryptoLibrary, Aplicatia Telefoniei fara fir, imbunatatirile locului de aplicare a tehnologiei fara fir si alte trasaturi. Exista cateva rezultate nestandardizate sau nerezolvate legate de WAP de care producatorii de aplicatii ar trebui sa se fereasca:

Servicii de transmisie nesustinute

Specificarea WSP a WAP-ului defineste operatiunea de transmisie WSP si o transmisie WPS - PDU. O operatiune de transmisie nu este specificata pentru tratatul HTTP, folosit de serverul portii WAP ca sa comunice cu proprietarii continutului.

Pentru a suporta transmisiile, serverul trebuie sa furnizeze o interfata de aplicatie pentru a permite aplicatiilor bazate pe server sa genereze o transmisie catre un client mobil. Sustinerea transmisiilor pe partea clientului depinde de capacitatea receptoarelor de a administra un continut transmis. Propunerea de configuratie Nokia OTA spre Forumul WAP descrie utilizarea unei transmisii fara conectare spre SMS, pentru a transfera configuratia de date la receptor.

Aplicatia amanata a telefoniei fara fir

Asa numita Aplicatie a Telefoniei fara Fir (WTA - Wireless Telephone Application) a fost definita doar de Forumul WAP in iunie 1999. Wireless Telephone Application da WAP-ului cateva din trasaturile pe care aplicarea echipamentului SIM le incorporeaza, cum ar fi accesul la raportul telefonului si administrarea apelului.

Lipsa de cookies pentru sesiunea de administratie

Nu exista cookies pentru sesiunea de administratie, de exemplu a tine sesiunea impreuna. Cookies sunt folosite pe internetul fix pentru a identifica furnizorul de web si astfel asista la furnizarea de servicii obisnuite si neintrerupte. In schimb, cateva aplicatii WAP folosesc indexuri in URL ca alternativa.

Informatia cookie este tansmisa prin HTTP. Deoarece WAP WSP este bazat pe HTTP, ar putea fi posibil sa transmita o informatie cookie clientilor. Problema pot fi insisi clientii, care nu pot suporta in mod curent administrarea informatiei cookie pe HTTP sau sa salveze informatia intr-o stocare de durata in telefonul mobil.

Inscriptionare prematura a punctului final

WTLS defineste inscriptionarea dintre Statia Mobila si WAP Gateway. 'Punctul final' a datelor inscriptionate WTLS este serverul delegat al WAP-ului Gateway. Pentru a avea o conectare sigura la un proprietar de continut, serverul delegat Gateway trebuie sa stabileasca conectari sigure (http-uri) la aceste gazde. In acest caz serverul delegat are acces la datele neinscriptionate primite prin WTLS de la statia mobila sau de la continutul gazda prin http-uri.

Marimea unitatii inregistrabile mica

WAP-ul nu incorporeaza tehnici de comprimare pentru continutul textual, desi comenzile de sporire a WML-ului sunt comprimate. In plus, 'deck-ul' - cea mai mica unitate de informatie inregistrabila in WML - este limitata la maxim 1400 biti. Aceasta inseamna ca aplicatiile au nevoie sa fie concepute pentru a fi un cod eficient prin folosirea de sabloane si variabile si pentru a tine informatia pe server folosind o ascunzatoare in telefon.

Transformarea codului bit WML defineste o comprimare tehnica. Cu acesta tehnica duplicata insirarile din codul bit WMLC sunt evitate. Acest fapt reduce marimea datelor transferate la clientul mobil. Marimea WSP-ului SDU de 1400 biti este o valoare gresita. O crestere a marimii poate fi negociata de un client mobil in interiorul capacitatilor WSP. Transportul de WAP (WTP) este capabil sa administreze un numar mai mare SDU de 1400 biti, prin folosirea SAR-ului (Segmentare si reasamblare).

Tratat wdp datagram

Intalnirea din septembrie 1999 de la Londra a Forumului WAP a inclus o decizie de la grupul de experti SMS ca singura interfata standardizata comuna intre centrul SMS si WAP Gateway ar putea fi un sub-set a SMPP-ului. O garnitura PDU a fost adaugata la versiunea SMPP 3.4 in acest scop. Nu va exista nici o mostenire SMPP - in alte cuvinte, producatorii centrului SMS care nu sustin SMPP-ul pot implica inerfata externa a centrului SMS pentru a sustine noile comenzi SMPP pentru conectarea la WAP Gateway.

In esenta, este o victorie pentru Logica, creatorii SMPP-ului, care au intors controlul tratatului in 1999 intr-un SMPP Forum independent.

Formularea acestei rezolutii a fost atenta pentru a evita mentionarea bataliei politice intre companiile pentru SMPP cum ar fi Logica si cele contra cum ar fi CMG. In esenta, producatorii americani au insistat asupra SMPP-ului si au intors votul.

In mod clar, asa cum specificarile WAP evolueaza, cateva dintre aceste probleme vor fi rezolvate. Oricum programatorii trebuie sa-si dea seama de ele cand incep conceperea aplicatiei WAP.

Companiile Ericsson, Nokia si Motorola si-au anuntat recent suportul pentru noua versiune WAP 2.0, dezvoltata de WAP Forum. Cele trei companii si-au exprimat intentia de a dezvolta produse, servicii si continut bazate pe noul standard.

Noua versiune WAP, impreuna cu dispozitivele wireless de ultima generatie, formeaza o noua etapa in dezvoltarea serviciilor avansate pentru comunicatii mobile. Bazat pe standardele TCP si HTTP, cat si pe componente specifice, WAP 2.0 ofera un instrument simplu si puternic, cu care se pot dezvolta si 'porta' usor o multime de noi servicii utile si atractive.

WAP 2.0 a adoptat limbajul XHTML ca baza pentru propriul limbaj mark-up. XHTML este limbajul care va fi folosit in scurt timp pentru crearea intregului continut, indiferent daca va fi vorba de situri web sau wap. XHTML reduce diferenta dintre continutul web si cel pentru dispozitive mobile, oferind o noua gama de aplicatii utile pentru utilizatorii de servicii wireless.

Un serviciu nou propus de WAP 2.0 este si Multimedia Messaging Server (MMS); acesta permite trimiterea unor mesaje multimedia, cu sunet, imagine si text, utilizand aceeasi tehnologie ca in cazul mesajelor de tip SMS. O alta aplicatie este WAP Push, care este folosita pentru licitatii online, adresandu-se utilizatorilor care doresc sa fie informati, nu sa caute ei o informatie anume.

Avand in vedere ca WAP 2.0 este un standard deschis si interoperabil, acesta va fi o componenta valoroasa pentru alte servicii care se vor dezvolta mai tarziu in domeniul comunicatiilor mobileIn orice caz, WAP-ul a inceput sa fie folosit pentru a dezvolta formele de intensificare a aplicatiilor existente si noi versiuni a aplicatiilor din ziua de azi.

Date mobile software si hardware existente adauga suport WAP ofertei lor, chiar prin dezvoltarea interfetei proprii WAP sau mai des prin parteneriatul cu unul dintre furnizorii WAP Gateway descrisi mai sus. WAP a dat de asemenea un impuls semnificant pentru noii jucatori pentru a adauga mobilul ca o noua distributie de canal pentru produsele si serviciile lor existente - de exemplu, CNN si Nokia s-au unit pentru a oferi CNN Mobile iar Reuters si Ericsson s-au unit pentru a furniza servicii cu tehnologie fara fir Reuters.

WAP va permite clientilor de a raspunde usor la informatiile sosite pe telefon permitand noi meniuri pentru a accesa serviciile mobile. Acest lucru este o parte a cazului de afaceri pentru operatorii de retea - facand serviciile de valoare adaugata mult mai usoare pentru a raspunde la o cerere (folosind meniurile in loc de taste), WAP-ul poate genera trafic aditional pe retea si prin urmare venit.

In prealabil, producatorii de aplicatie au scris aplicatii software proprii si au trebuit sa poarte aceasta aplicatie la diferite tipuri de retea si producatori in interiorul aceleasi platforme. Prin separarea producatorului de aplicatie, WAP-ul faciliteaza migrarea usoara a aplicatiilor intre retele si producatori. Ca de pilda, WAP-ul este similar cu Java in faptul ca simplifica producerea aplicatiei. Acest lucru reduce costul producerii aplicatiei de tehnologie fara fir si in acelasi timp incurajeaza intrarea in industria mobila prin producatorii de software.

Aplicatii comune care sunt intensificate si posibile cu o interfata WAP includ:

Expediere sarcina

Punct izolat de vanzare

Serviciu clienti

Monitorizare izolata cum ar fi masura de citire

Sistem de pozitionare a vehicolului

E-mail comun

Acces izolat LAN

Transfer dosar

Acces web

Distribuire document / Functionare colaborativa

Audio

Imagini statice

Imagini in miscare

Automatizare locala

Aplicatiile consumatorului care sunt intensificate si posibile cu o interfata WAP includ:

Notificari vocale si de fax-mail

Mesagerie uniformizata

E-mail pe Internet

Preplatire

Tonuri apel

Comert mobil

Programe de atractie

Operatii bancare mobile

Chat

Servicii de informare

Deci, WAP este un protocol de comunicatii, adica o modalitate standard prin care un telefon mobil comunica cu un server instalat in reteaua de telefonie mobila. Micro-browser-ele cu care sunt echipate telefoanele mobile sunt clienti software care permit utilizatorilor mobili sa acceseze paginile WML (limbaj specific WAP, similar omniprezentului HTML) ale diferitelor site-uri. Mai simplu spus, Internetul devine accesibil (desigur, in mod text si alb-negru) prin telefonul mobil. Tehnologia WAP permite diverse tipuri de servicii, intre care amintim: asistenta pentru clienti, notificare de mesaje, e-mail, servicii telefonice cu valoare adaugata, servicii de cautare si localizare, stiri sau alte servicii informative, tranzactii e-commerce si servicii bancare, acces la aplicatii intranet ale companiilor.

Avantajele utilizarii unui server WAP sunt:

Acces la informatiile si serviciile Intranet - Server-ul WAP poate crea valoare adaugata serviciilor Intranet prin accesul la distanta prin terminale mobile la conturi de e-mail, agenda companiei, mesaje interne si alte aplicatii Intranet ale unei companii. Mai mult, datele critice ale companiei pot fi puse la dispozitia utilizatorilor mobili, pentru a mari viteza de reactie a respectivei organizatii.

Monitorizarea in timp real a datelor critice ale unui business - permite accesul in timp real la datele critice sau alte informatii, oriunde si oricand. Serverul de WAP poate fi configurat sa trimita automat informatii in situatii predefinite.

Imbunatatirea relatiilor cu clientii si actualizarea in timp real a bazelor de date - clientii pot obtine acces la sisteme contabile, pot lansa comenzi sau monitoriza informatii financiare. O contabilitate avansata poate furniza o baza de date a clientilor actualizata si chiar sa determine o migrare a beneficiarilor existenti spre produse si servicii cu valoare mai mare.

In concluzie, utilizarea unui WAP Server este perfect compatibila cu sistemele actuale, asigurand o migrare usoara si sigura spre o societate a informatiei mobile.

CAPITOLUL VI

Aplicatie WAP

WML (Wireless Markup Language), folosind ca baza specificatiile Wireless Application Protocol Wireless Markup Language versiunea 1.1. WML este un limbaj markup bazat pe XML (Extensible Markup Language) si a fost dezvoltat pentru furnizarea de continut si interfata echipamentelor cu banda ingusta de transfer, cum ar fi telefoanele mobile si pager-ele. A fost proiectat ca sa lucreze cu echipamente mobile mici care au patru caracteristici:

ecrane de afisare mici cu rezolutie scazuta;

dispun de putine facilitati sau sunt proiectate pentru un anumit scop;

resursele de calcul sunt reduse la un procesor slab, memorie putina si limitari ale puterii consumate;

reteaua dispune de banda ingusta si intarzieri mari.

Caracteristicile WML pot fi grupate in patru categorii:

ofera suport pentru text si imagine dispunand de o multime de comenzi de prelucrare si amplasare;

cartile WML sunt grupate in pachete. Un pachet WML este echivalentul unei pagini HTML, in sensul ca este identificat de un URL (Uniform Resource Locators) si reprezinta unitatea de transfer a continutului;

WML ofera suport pentru administrarea navigarii intre carti si pachete si contine comenzi pentru gestionarea evenimentelor. Acestea pot fi folosite pentru navigare sau rularea de scripturi;

pentru toate pachetele WML se pot trimite parametri. Se pot folosi variabile in loc de siruri, acestea fiind inlocuite cu valoarea lor in momentul executiei.

Tipurile MIME (Multipurpose Internet Mail Extensions) asociate pachetelor WML sunt:

text/vnd.wap.wml (in format text)

application/vnd.wap.wmlc (in format de token-uri).

Echipamentele mobile dispun de un buton care are semnificatia de acceptare a comenzilor (ACCEPT) si altul care are semnificatia de inapoi (BACK). Unui astfel de buton i se pot atasa mai multe actiuni, caz in care, daca este apasat, se prezinta o lista cu denumirea actiunilor asociate lui, din care se poate alege actiunea dorita. De asemenea, dispozitivele mobile dispun de o stiva in care se memoreaza URL-urile vizitate. Aceasta este folosita pentru navigarea inapoi cand se foloseste butonul BACK.

Documentele in format WML, fiind bazate pe XML, trebuie sa fie bine formatate, ca de altfel orice document XML. A fi bine formatat inseamna ca fiecare tag deschis trebuie sa fie si inchis (<tag > </tag>), iar in cazul in care nu contine elemente copii este scris in forma autoinchis (<tag />), iar valoarea unui atribut trebuie sa fie continuta intre ghilimele. Conteaza daca se folosesc litere mari sau mici.

Primele linii arata ca este vorba despre un document in format WML. Deoarece WML se bazeaza pe formatul XML, pe prima linie se observa tag-ul <?xml ?>,iar comentariile se realizeaza prin tagurile '<!-' si '->>'). Se incepe definirea pachetului WML. La linia urmatoare incepem definirea unui model de card. Continutul acestuia este folosit ca punct de plecare in definirea tuturor viitoarelor carduri. In cadrul unui astfel de tip de card se pot utiliza ca elemente direct subordonate tag-ului '<template>' doar tag-urile '<do type='' >' si '<onevent type=''>'. El specifica faptul ca atunci cand se va apasa butonul BACK vom fi trimisi in mod automat la pagina vizitata precedent (tag-ul '<prev/>') si afisarea pe ecran a textului 'Inapoi' (atributul 'label') in locul rezervat pentru acest buton.

La urmatoarea linie incepem definirea primului card care va fi afisat pe ecranul echipamentului mobil. Ii atribuim un nume si daca dorim, putem sa anuntam prin atribuirea valorii 'true' atributului 'newcontext' ca dorim sa stergem orice informatie legata de istoria navigarilor si sa aducem echipamentul la o stare definita in mod implicit.

Urmatoarele linii definesc un paragraf ce contine un text ce are scris titlul paginii mai gros. In cadrul unui tag '<card>' se pot folosi mai multe tag-uri '<p>' ca elemente subordonate direct lui. Pe langa tag-ul '<em>' mai dispunem si de urmatoarele taguri pentru prelucrarea textului: '<strong>', '<b>', '<i>', '<u>', '<big>' si '<small>'.

Se definineste un paragraf in care textul este aliniat pe mijlocul paginii (atributul 'align' cu valorea 'center'; se mai pot folosi valorile 'left' si 'right'), iar cuvintele de pe o linie nu sunt trunchiate, ci afisate pe randul urmator (atributul 'mode' cu valoarea 'wrap'; se poate folosi si valoarea opusa 'nowrap').

Tabelul din cardul "Produse" a carui coloane, in numar de trei, au continutul alineat in stanga. Este obligatorie definirea atributului 'columns' cand se declara tabele. Cu ajutorul tag-urilor '<tr>' se definesc randurile, iar cu ajutorul tag-urilor '<td>' se definesc celulele care apartin unui rand.

Tag-ul '<br/>' arata ca se doreste trecerea la randul urmator.

SURSA:

v    Pagina de inceput "Index.wml" arata in felul urmator:

<?xml version='1.0'?>

<!DOCTYPE wml PUBLIC '-//WAPFORUM//DTD WML 1.1//EN'>

<wml>

<card id='one' title='Informatii generale'>

<p align='center'><strong>OMAR SRL</strong><br/><br/>

<a href='prezentare.wml'>Prezentare</a><br/><br/>

<a href='oferta.wml'>Oferta noastra</a><br/><br/>

<a href='produse.wml'>Info produse</a><br/><br/>

<a href='contact.wml'>Contact</a></p>

</card>

</wml>

v    Sursa urmatoarei pagini, dupa de am selectat primul link (Prezentare):

a href='prezentare.wml'>Prezentare</a><br/><br/> :

<?xml version='1.0'?>

<!DOCTYPE wml PUBLIC '-//WAPFORUM//DTD WML 1.1//EN' 'https://www.wapforum.org/DTD/wml_1.1.xml'>

<wml>

<card id='Info' title='Prezentare'>

<p align='center'><big><strong>Prezentare firma</strong></big></p><br/>

<p>Societatea noastra este lider in domeniul produselor si serviciilor. Oferim cea mai larga gama de produse pentru necesitatile de dezvoltare ale societatii Dumneavoastra.<br/></p>

<p><a href='index.wml'>Inapoi</a></p>

</card>

</wml>

v    Sursa urmatoarei pagini, dupa de am selectat al doilea link (Oferta noastra):

<?xml version='1.0'?>

<!DOCTYPE wml PUBLIC '-//WAPFORUM//DTD WML 1.1//EN' 'https://www.wapforum.org/DTD/wml_1.1.xml'>

<wml>

<card id='Info' title='Promotie'>

<p align='center'><big><strong>Promotie luna Mai</strong></big></p><br/>

<p>Printre cele mai interesante produse oferite de noi se numara produsul #1, produsul #2 si produsul #3. In luna mai promovam o reducere generalizata a preturilor cu 20% pana la 50% din preturile obisnuite.<br/></p>

<p><a href='index.wml'>Inapoi</a></p>

</card>

</wml>

v    Sursa urmatoarei pagini, dupa de am selectat al treilea link (Info produse):

<?xml version='1.0'?>

<!DOCTYPE wml PUBLIC '-//WAPFORUM//DTD WML 1.1//EN' 'https://www.wapforum.org/DTD/wml_1.1.xml'>

<wml>

<card title='Info produse'>

<p align='center'><big><strong>Info produse</strong></big><p/><br/>

<p>

<table columns='3'>

<tr>

<td>COD</td>

<td>NUME</td>

<td>PRET</td>

</tr>

<table columns='3'>

<tr>

<td>001</td>

<td>CD Sony</td>

<td>17.000 lei</td>

<td>CD Sony</td>

</tr>

<table columns='3'>

<tr>

<td>002</td>

<td>CD TraxData</td>

<td>14.000 lei</td>

</tr>

<table columns='3'>

<tr>

<td>003</td>

<td>CD Verbatim</td>

<td>16.000 lei</td>

</tr>

</table>

<p><a href='index.wml'>Inapoi</a></p>

</p>

</card>

</wml>

v    Sursa urmatoarei pagini, dupa de am selectat al patrulea link (Contact):

<?xml version='1.0'?>

<!DOCTYPE wml PUBLIC '-//WAPFORUM//DTD WML 1.1//EN' 'https://www.wapforum.org/DTD/wml_1.1.xml'>

<wml>

<card id='Info' title='Contact'>

<p align='center'><big><strong>Contact</strong></big></p><br/>

<p>Pentru informatii suplimentare va invitam sa ne sunati la telefon 355.355 sau sa ne vizitati pe web la adresa https://www.omar.ro<br/></p>

<p><a href='index.wml'>Inapoi</a></p>

</card>

</wml>

Dupa cum se poate observa, structura unui pachet WML este foarte simpla. Important de remarcat este faptul ca in cazul unui pachet real, trebuie avuta multa grija la dimensiunea pachetului trimis echipamentului mobil. Daca buffer-ul acestuia este prea mic pentru a memora pachetul WML, se va semnala eroare, desi pachetul este scris corect. Deoarece fiecare echipament mobil are propriile lui caracteristici, se recomanda verificarea paginilor WML create pe o gama cat mai mare de echipamente, iar in cazul in care nu este posibil acest lucru, trebuie sa se verifice pentru echipamentele carora le sunt destinate. Nu trebuie sa ne bazam prea mult pe faptul ca un pachet WML care functioneaza bine pe simulatorul unui echipament mobil se va comporta identic si pe echipamentul real.

BIBLIOGRAFIE

Oprea D., Airinei D., Fotache M. - "Sisteme informationale pentru afaceri" Editura Polirom, 2002

Petersen J., Trad. Slavu O.V. - "Baze de date pentru incepatori", Editura All ,2002

Militaru Gh. - "Sisteme informatice pentru management", Editura All, 2003

Hernandez M. - "Proiectarea bazelor de date", Editura Teora,2003

Connolly Th., Begg C., Strachan A. - "Baze de date - proiectare, implementare, gestionare", Editura Teora, 2002

Muller N.J. - "Enciclopedia Internet", Editura Tehnica, 2004

Levine J.R., Baroudi Carol, Levine Young M. - "Internet" Editura Tehnica

Bajenescu T.I. - "Inteligenta distribuita si serviciile in retelele de telecomunicatii", Editura Tehnica

Patic P.C. - "Tehnologii WAP", Editura Tehnica, 2003

Popescu I. - "Modelarea bazelor de date", Editura Tehnica, 2001

Karnyanszky T.M. - "Retele de calculatoare si comunicatii de date", Editura Augusta Timisoara, 2001

Homorodean M.A., Iosupescu I. - "Internet si pagini web : manual pentru incepatori si initiati", Editura Niculescu, 2001

Hammuda H. - "Sisteme radio celulare", Editura Teora, 1999

Bajenescu T. - "Sisteme personale de comunicatii", Editura Teora, 2000

Buraga S. - "Aplicatii Web la cheie", Editura Polirom, 2003

Graham S., Simeonov S., Boubez T., Davis Doug, daniels G., Nakamura Y., Nezama R. - "Servicii Web cu Java, XML, SOAP, WDSL si UDDI", Editura Teora, 2003

Norton P., Kearns D. - "Retele de calculatoare", Editura Teora, 2000

Ogletree T. - "Retele de calculatoare - depanare si modernizare", Editura Teora, 2000

Kilmer W. - "Retele de calculatoare si Internet pentru oameni de afaceri", Editura Teora, 2003

***, XtremPC, Nr. 53/2004

CAPITOLUL I                                                                    1

1.1 Sisteme Informationale                                          10

1.2 Selectarea strategiei de proiectare a sistemelor informatice                  11

1.3 Consideratii generale privind strategia de proiectare                             12

1.4 Selectarea alternativelor privind aria de intindere si nivelul de       informatizare 15

1.4.1 Definirea mediului de dezvoltare al aplicatiilor                            17

1.4.2 Alternativa sistem centralizat/sistem distribuit                             18

1.4.3 Modelul client/server                                    22

1.5 Proiectarea de ansamblu a sistemelor informatice                                 26

1.6 Proiectarea de detaliu a sistemelor informatice    33

CAPITOLUL II Proiectarea Bazelor de Date                     37

2.1 Proiectarea logica a bazei de date                          37

2.1.1 Aplicarea principiului abstractizarii in modelarea datelor            37

2.1.2 Demersul proiectarii bazelor de date            40

2.2 Proiectarea logica de detaliu a fisierelor               44

2.3 Realizarea sistemelor informatice - elaborarea programelor                 46

CAPITOLUL III Sisteme de gestiune                                49

3.2 Despre SQL                                                            51

CAPITOLUL IV Retele cu implicatii la proiectarea sistemelor                         52

CAPITOLUL V Internet cu implicatii la proiectarea sistemelor                        62

CAPITOLUL VI Wap                                                         68

CAP VII Aplicatie WAP                                                    84