L FILOLOGIE

STIINTE ALE COMUNICARII SI ALE LIMBAJULUI

ANUL I

 

Pornind de la o logica a contextului mai nuantata, neexclusiva, acceptand si gusturi culinare, A.J.Greimas, afirma dupa cum remarca J. M.Flock intr-un interviu publicat de "La Monde » in dosarul consacrat problematicii semiotice : " Cred ca la un moment dat se va vedea ca semiotica a jucat rolul de a starni curiozitetea in domenii exclusive din cultura clasica si a integrat in sfera cercetarii stiintifice universuri de semnificatie care nu faceau parte din reflectia traditionala."¹ Un astfel de domeniu exclus anterior din reflectia traditionala este semiotica gustului. De aceeasi parere este si Roland Barthes; "O haina, un automobil, o mancare gatita, un gest, un film, o imagine publicitara, o mobila, un titlu de ziar _ iata in aparenta o serie de obiecte eteroclite. Ele au insa in comun faptul ca sunt semne si li se aplica aceeasi activitate : lectura. Omul modern isi petrece timpul citind imagini, gesturi, comportamente: (.) aperitivul (whisky sau pernod [imi spune] stilul de viata al gazdei mele. Toate aceste lecturi sunt prea importante in viata noastra, implicand prea multe valori sociale, morale, ideologice pentru ca o reflectie sistematica sa nu incerce sa le ia in discutie pentru moment vom numi aceasa reflectie semiologie. Stiinta a mesajelor sociale ? Siinta a mesajelor culturale ? '' ²

Doi teoreticieni ai semioticii sunt Hjelmslev si Umberto Eco. Hjelmslev propune ca postulat fundamental al unei semiotici diagrama alcatuita din planul expresiei si al expresiei, fiecare avand substanta si forma. Cele doua sisteme  care vor constitui in functive ale functiei-semn vor lua nastere prin pertinizarea de catre formele respective ale materiei amorfe. Ca rezultat, apar substantele ce sunt ocurente organice intr-un sistem conform tipurilor stabilite de formele corespunzatoare. Prin corelarea celor doua forme apare functia-semn. Eco face insa corelatia intre doua unitati ale substantei, in aspectul lor pur formal si sistematic : functia-semn este ocurenta unui proces semiozic dinamic. Functivii functiei-semn sunt elemente ale substantei. Aceste substante fomalizate le numeste Eco unitati culturale. Intre conditiile materiale specifice de viata, unitatile de experienta care provin din actul perceptiv si unitatile culturale si formele semnificante care le denoteaza printr-un tip de semioza exista o legatura foarte stransa, dat fiind ca experienta empirica e determinata de o retea de stipulari culturale. ³

O notiune importanta cu care opereaza semiotica este codul. Codul poate avea, dupa Umberto Eco, patru acceptiuni :

sistem sintactic, adica o serie de legi combinatorii interne, semnale ce nu sunt conexe sau conectibile la diferite stari de gust. Daca de pilda degustatorul rosiei este un nebun, dupa ce o gusta, el poate sa o arunce in capul cuiva, stropind astfel o persoana nevinovata, caci, dupa Morris, semnificatia nu este altceva decat o « predispozitie de a raspunde la un stimul dat » ;

sistem semantic, adica o serie de stari ale unui obiect (gustului i se pot asocia cuvinte) ;

o regula care asociaza unele elemente ale sistemului cu alte elemente ale sistemului, adica unei serii de semnale ii corespunde un anumit raspuns.

Cand un cod asociaza elementele unui sistem vehiculant elementelor unui sistem vehiculat, primul devine expresia celui de-al doilea, care la randul sau devine continutul primului. Avem de-a face cu o functie-semn atunci cand o expresie este corelata cu un continut, iar ambele elemente corelate devin functive ale corelatiei. Un semnal poate fi un stimul care nu semnifica nimic, dar provoaca sau solicita ceva : cand este insa utilizat ca antecedent recunoscut al unui consecvent prevazut, iata ca este considerat drept semn, deoarece el tine locul propriului sau consecvent (fie pentru emitator, fie pentru destinatar). Un semn este constituit intotdeauna (din unul sau mai multe ) elemente ale unui plan al expresiei, corelate conventional (cu unul sau mai multe ) elemente ale unui plan al continutului. Ori de cate ori exista o corelatie de acest tip, recunoscuta de o societate omeneasca, este vorba de un semn.

Obiectul semiotic al unei semantici este in primul rand continutul, nu referentul, iar continutul se defineste ca o unitate culturala. O unitate culturala nu cere niciodata sa fie inlocuita cu ceva care sa nu fie o unitate semiotica. Unitatea culturala e o abstractiune « materializata », intrucat cultura traduce continuu semne ; ea ne propune un lant neintrerupt de unitati culturale care alcatuiesc alte unitati culturale. Unitatile culturale se detaseaza pe fondul unei activitati sociale care le face reciproc echivalente si sunt postulatele semiotice ale acelei ecuatii intre coduri, pe care societatea le stabileste mereu, ale acelei corelatii intre forme si continuturi din care se alimenteaza o cultura. ⁴

Ca agent degustator alegem o unitate culturala precum gustul rosiei (Lycopersicum esculentum) si o definim in termenii opozitiei fata de pozitia pe care o ocupa in sistem. In ce priveste gustul acestei substante organice terestre, materie solida (carnea) + lichida (zeama) (dupa clasificarea lui Sebeok), asadar gustul rosiei, avem o seri de alegeri :

la francezi : gustul rosiei + gustul altor legume (garnitura la mancarurile de baza) ;

la englezi : gustul rosiei + gustul carnii de ovina , gustul rosiei +gustul carnii la gratar ;

la americani : gustul rosiei + gustul carnii de vaca la tava sau la gratar ;

la germani : gustul sucului de rosii la micul dejun ;

la popoarele nordice (suedezi, norvegieni, finlandezi) : gustul rosiei + gustul sandvisului din carne de pasare, gustul rosiei + gustul crochetei, gustul rosiei + gustul paneului ;

la cehi si slovaci : gustul supei de rosii + gustul zaharului ( supa indulcita), gustul rosiei + gustul snitelului de porc a la Praga ;

la sarbi : gustul rosiei + gustul carnii de ovina pregatita ciorba sau kebab ;

la bulgari si romani : gustul rosiei in ciorbe, borsuri, ghiveciuri.

Avem asadar simple valori emanand de la sistem. Pentru a defini aceasta unitate culturala, am situat-o intr-un system de alte unitati culturale care i se opun sau o circumscriu. Aceasta unitate culturala «  exista »   doar in  masura in care este definita o alta unitate culturala care i se opune. Ea este doar relatia intre diferitele elemente ale unui sistem de unitati culturale, care preia de la fiecare din termeni ceea ce le este comun. Exista o interactiune foarte stransa, si pe mai multe directii, intre viziunea despre lume, modul in care o cultura pertinenteaza propriile unitati semantice si sistemul semnificatiilor care le denumesc si le « interpreteaza » .⁵

Codul instituie corelatii intre marimi, in felul acesta luand nastere intregul. Sistemul vegetal, din care face parte si tomata, este un construct teoretic bazat pe diferente si asemanari intre termeni: gustul rosiei obisnuite sau clasice, gustul rosiei-cireasa (tomata cherry), gustul rosiei-pruna, gustul rosiei buchet, gustul rosiei carnoase, gustul soiului « Pritchard », gustul soiului « Linia 71 », gustul soiului « Aurora », gustul soiului « Plovdiv ». Procesul de perceptie, inrudit cu fenomenul estetic, il face pe agentul degustator sa constate urmatoarele fapte: gustul rosiei obisnuite este dulce-acrisor, cu aroma puternica, gustul rosiei-cireasa este foarte pronuntat, aroma rosiei galbene nu este foarte pronuntata, gustul rosiei-pruna este pronuntat, fainos. Rosia buchet are un gust mai pronuntat, iar rosia carnoasa o aroma foarte pronuntata. Soiurile pentru salata, precum soiul "Linia 71" si "Pritchart"are un gust placut, un procent ridicat de zahar si aciditate mai mare. Soiul "Linia 71" are un gust suculent, iar soiul "Pritchard" are un gust placut si putin acrisor. Soiurile pentru industrie au un procent mai mare de substanta uscata, au gust placut si mustos. Gustul soiului  "Aurora" este placut, putin acrisor, iar gustul soiului "Plovdiv" este placut dar uscat. Experienta decupeaza deci continuum-ul si face pertinente unele unele unitati considerand altele drept variante, asa cum se intampla in sistemul gustului rosiei, unde se stabileste un prag al opozitiilor intre doua soiuri de rosii si se considera variatiile ca fiind facultative. Fiecare termen al sistemului e inteles de Eco ca expresie a propriei actualizari relational-sintactice, posibila actualizare care devine element al propriului continut. Termenul sistemului are intotdeauna o anume adancime.

Necesitati practice il imping pe un subiect degustator sa perceapa cu mai mare finete pentru ca operatia sa de segmentare "plaseaza in sistem" exigentele sale. Din acest moment unitatile culturale adecvat segmentate il predispun sa perceapa ca "realmente" constituite diferentele gustative. Ele sunt "materialmente" intemeiate pe existenta obiectiva a continuum-ului numai ca unitati fiind, sunt instituite de actiunea culturala al carei obiect este continuum-ul material. Din acest continuum subiectul degustator alege un esantion din esantioane (Goodman) o rosie din soiul clasic, cu scopul de a-i descrie gustul. El fragmenteaza fructul pentru a-i afla gustul. Coaja este mai acra decat carnea. Dupa mestecare indelungata coaja isi pierde gustul acru, care devine inecacios. Miezul e mai dulceag, dar dupa mestecare devine acru. L'arrierè-goũt lasa senzatia de dulce acrisor. Semintele au un gust acru, un acru ce ciupeste limba. Gustul se simte si in cerul gurii si pe buze. Pentru a scapa de gust agentul degustator da de cateva ori cu limba peste buze intr-o miscare de maturare. Pentru diferiti subiecti degustatori gustul rosiei poate constitui, dupa masticatia lui, patru tipuri de mesaje, patru tipuri de notiuni privind gustul, carora le corespund patru tipuri de raspunsuri ale destinatarului:

AB - nivel critic - eliminarea fructului din gura

BC - nivel de alarma - stare de alarma (gustul rosiei este nou pentru subiect)

CD - nivel de siguranta - stare de repaos (masticatie)

AD - nivel insuficient - alimentare.

Subiectul degustator stie ca nivelul critic inseamna "eliminare", iar nivelul de alarma inseamna "primejdie", in timp ce nivelul de insuficienta inseamna "foame". Este un al treilea sistem concrescut din primul, astfel ca primul permite functiei-semn pe care o instituie   sa intretina un dublu raport conotativ. Astfel AB poate denota "pericol" si conota in acelasi timp fie "eliminare", fie continuarea masticatiei si pastrarea unui gust neplacut in gura. Cele doua conotatii se pot exclude reciproc.

Pe langa gust, rosia mai poate fi recunoscuta dupa forma si marimea ei. Cand un subiect are in mana urma a ceva rotund si moale, urma este de obicei un text. Interpretata ca amprenta si vector, o urma nu genereaza pur si simplu semnificatia unei unitati de continut (o rosie), ci a unui adevarat discurs ("Am avut in mana o rosie cu gust dulce-acrisor"). Prin amprenta avem o metafora, prin "asemanarea cu cel care a lasat-o si pe care il reprezinta" ⁶ si o metonimie deoarece urma e folosita ca proba a unei contiguitati anterioare cu obiectul care a imprimat-o. Pentru a realiza abductia, obiectul este conventional recunoscut ca apartinand unei clase precise de agenti. Denotatia primara a expresiei este "rotund + mare" iar restul a ramas obiectul unei simple inferente. Gustul face parte alaturi de simtul tactil si de cel vizual dintr-o sinestezie care nu face decat sa intregeasca analiza unitatii culturale alese.

Prin canalul vizual, ochii, culorile obiectelor pe care le privim, inclusiv alimentele, genereaza efecte psihice si fizice diferite. Rosul imprima o stare de excitare, aprindere, insufletire, mobilizare, agresiune, apropiere. Segmentarea s-a produs in interioarul continuumului culorii rosu. Astfel rosiile obisnuite sunt de culoare rosu-deschis, rosiile-cirese de culoare rosu-aprins, rosiile galbene sunt de culoare galben-portocaliu, rosiile prunisoare au culoarea rosu-portocaliu, rosiile buchet au culoarea rosu-inchis, iar rosiile carnoase au culoarea rosu-stacojiu. Rosia « Linia 71 » are miezul de culoare rosu-caramiziu, rosia « Pritchard » are culoarea rosu caramiziu, rosia « Pritchand » are miezul rosu uniform, rosia « Aurora » are culoarea rosu-intens si verzuie in jurul pedunculului, rosia « Plovdiv » are culoare rosu inchis. Acestea sunt interpretari naive unde stiinta a decupat in continuum pentru a justifica in termeni de lungime de unda o unitate pe care experienta comuna o decupare deja in contul sau, dandu-i numele de rosu.⁶

Comunicarea cu alimentul cu ocazia consumului efectiv se refera la intregirea mijloacelor de comunicare vizual, olfactiv, tactil, auditiv pentru situatia receptarii lui de la distanta cu canalele supraalimentare pe care le permite gura, si care se implica cu ocazia ingerarii, muscarii si masticatia (gustul, aroma). Prin aroma se intelege senzatia generata de proprietatile unor substante, care introduse in gura stimuleaza receptorii pentru gust si miros, iar uneori si receptorii de durere si temperatura care sunt in gura.

Alimentele, in special rosiile, trebuie sa fie inzestrate adecvat cu valori senzoriale, deoarece indiferent de utilitatea lor metabolica nu sunt apreciate si, cel mai adesea, nici nu sunt ingerate daca nu furnizeaza consumatorului suficienta informatie pentru a stimula sistemul senzorial. Aceasta cu atat mai mult cu cat emisia de informatii cu care opereaza valorile senzoriale este destinata si se rasfrange pe plan psihic. Consumatorii doresc ca produsele si serviciile alimentare sa fie suficient de bine echipate cu valori senzoriale, pentru ca ele sa raspunda nevoilor alimentatiei. La inzestrarea alimentelor cu caracteristicile organoleptice preferate, de exemplu dominant sarate, acre, dulci, aromate, nu trebuie uitat nici un moment ca intermediul particularitatilor senzoriale se poate realiza o mare diversitate sortimentala, si tot prin intermediul acestora se obtin cele mai relevante valori de personalitate ale preparatelor alimentare.

Dorintele alimentare se refera, in primul rand la valorile estetice, vizeaza acele constructii senzoriale (savoare, buchet) ce ocazioneaza o foarte mare satisfactie psihica si o valoare metabolica. Cei ce bucataresc nu trebuie sa neglijeze faptul ca preparatele pe care le pregatesc au de castigat in apreciere sub raport calitativ daca sunt mai estetice, ceea ce arata ca un plus de interes, imaginatie si talent sunt mijlocul cel mai la indemana pentru cresterea valorilor alimentelor. Rolul pe care-l indeplineste produsul in alimentatie este un factor de care depinde necesitatea de a detine anumite insusiri organoleptice. Sub acest aspect trebuie tinut seama de particularitatile posibile de imprimat produsului si de contributia pe care urmeaza sa o indeplineasca acesta in meniu.

Un personaj al lui Al. I. Teodoreanu, Costache, atribuie unui semn, gustul rosiei din luna mai, un sens: sunt fade, nu au dulceata celor coapte in luna august. Sa  vedem asadar ce parere are Costache, personajul lui Al. I Teodoreanu despre rosiile din luna mai:

"Mincinosii si sentimentalii trebuie sa aiba o exceptionala memorie, ca sa nu fie prinsi cu mata, cum s-ar zice, in sac si sa nu se faca de ras. Ca, din lipsa de memorie, multi mincinosi s-au facut si se fac de ras, nu-i nici o paguba. Din contra. Dar de sentimentali e pacat. Mitomanul care minte din congenitala si incurabila meteahna, fara voia lui si fara scop, facand, fara sa stie, o inofensiva arta pentru arta, e de compatimit. Dar mincinosul constient, care ticluieste in taina minciuni si calomnii, fie in dauna altuia, fie numai spre al sau ilicit folos, merita tot dispretul. Ce vina se poate aduce unui ins care, din pur entuziasm sau din irezistibila si subita indignare, lauda azi ceea ce osandea ieri si invers, mai ales cand indignarea lui se refera la lucruri de minima importanta? E cazul prietenului meu Costache. Prietenul meu Costache nu minte. Dar fara sa-si dea seama, se minte pe sine. Si asta, nu atat din lipsa de memorie, cat mai ales din juvenil entuziasm pentru ceea ce face in clipa de fata. Poate ca tocmai de aceea insa gateste atat de bine. Eu, unul, in decurs de atatia ani, am mancat excelente trufandale in casa lui. Ei bine nu mai departe decat ieri, l-am gasit pe Costache tunand si fulgerand impotriva trufandalelor. O nepoata ii trimisese niste patlagele rosii, de altminteri foarte aratoase.

Auzi dumneata? Patlagele rosii in luna mai.

Parca iti placeau, Costache, zic.

De buna sama ca-mi plac, imi raspunse, dar la timpul lor. Nu-i bine sa arunci banii pe garla. Nu uita ca natura e cel mai bun profesor. Daca nu vrei sa tii sama de ea, liber esti sa mananci piftie de porc in toiul verii, numai ca pentru asta trebuie sa fii cam hututui." ⁷

Naratorul face o clasificare a mincinosilor in sentimentali si mitomani, precum si in mincinosi care mint in dauna altora si mincinosi care mint pentru folos propriu. Pentru ca o minciuna sa nu fie dovedita pentru ca functionarea semiotica si raspunsurile comportamentale ale destinatarului sa nu se schimbe cu nimic, mincinosul trebuie sa aiba memorie. Astfel el ajunge sa fie «prins cu mata-n sac», sa se «faca de ras». Chiar daca personajul Costache se preface ca nu-i plac patlagelele rosii ( « parca iti placeau») functionarea semiotica a comportamentului sau poate fi realizata foarte bine. Ori de cate ori se manifesta posibilitatea de a semnifica ne aflam in fata unei functii semn. Functia-semn inseamna posibilitatea de a semnifica ceva caruia nu-i nici o reala stare de fapt. Posibilitetea de a minti este proprium-ul semiozei. De cate ori exista minciuna, exista semnificare.⁸

Am avea asadar doua scheme:

AB - gustul rosiei in luna mai - nivel critic - nefolosirea rosiei pentru a gati trufandale (« tunand si fulgerand impotriva trufandalelor », « la timpul lor », « aruncat banii pe garla », « piftie de porc in toiul verii », « hututui »)

CD - gustul rosiei in luna mai - nivel de siguranta - folosirea rosiei pentru a gati trufandale (« excelente trufandale »).

Pentru Costache, « lumea pe dos » (« patlagele rosii in luna mai. ») a uzurpat locul lumii ordonate de altadata. Omul nu mai are un reper. Oferindu-i niste « patlagele rosii foarte aratoase » in luna mai, nepoata pune in discutie in t₂ - luna mai - ceea ce in t₁ era acceptat (folosirea rosiilor pentru a realiza trufandale). Ceea ce in t₁ era un lucru acceptat, in t₂ este interzis. Prin lipsa de memorie a lui Costache, momentul t₀ (folosirea permanenta a rosiei pentru a gati trufandale) se tranforma in t₂ care devine opusul lui t₁ , in loc sa fie o continuare cronologica a lui t₁.

Naratorul, precum si noi cititorii, putem lectura reactia lui Costache atat ca o minciuna cat si ca o gluma. Acestei glume a lui Costache, naratorul ii ofera o functie de clarificare. Cathartic si demistificator, rasul este o modalitate de dezambiguizare a confuziilor: termenii opusi sunt asezati cu indrazneala fata in fata.⁹ Plecand de la perspectiva totalizatoare a lui Grice, gluma poate fi interpretata bazandu-ne pe distinctia direct-derivat, aplicabila actelor nonverbale. Emitatorul, Costache, este agentul care anunta neechivoc: « Auzi dumneata? » si dinamiteaza astfel conventia si cliseul. Pentru Costache, faptul ca nepoata i-a adus patlagele rosii in luna mai este o gluma. Gluma este bazata pe transgresarea unei reguli (patlagelele rosii se coc in luna august), transgresare infaptuita de un individ inferior, dar care produce placere pentru ca este asumata de celalalt. Gluma cuprinde o faza critica, genetoare de tensiune nervoasa (« Daca nu vrei sa tii seama de ea de natura] esti liber sa mananci piftie de porc in toiul verii, numai ca.) si o faza constructiva, de destindere, de cucerire a echilibrului (« pentru asta trebuie sa fii cam hututui. »). Esenta glumei consta in dedublarea dialogica: la nivelul enuntarii exista doi actori complici: A₁ (Costache), emitatorul, dotat cu « savoir » (lingvistic, retoric si enciclopedic) si « faire-croire », si A₂ (naratorul), receptorul, posesorul unui « savoir-faire » interpretativ care ii permite sa acceada la sensul ascuns (implicit al glumei, iar la nivelul enuntului (textul glumei) un a₁ complice si un a₂ , actor inocent, victima semnificatiei explicite (nepoata).

Gluma include actori dedublati (ca persoane reale si ca personaje) - Costache, naratorul, tinte (persoana atacata de gluma) - nepoata, punct de vedere (mesajul pe care prezentatorul glumei il transmite auditorului, macrostructura) - rosiile nu au gust bun in luna mai - si diverse strategii de comunicare (paraverbala, intonationala). Gluma este un exemplu de presiune asupra conventiei. Este vorba de o dubla lectura: lectura literala exprima o stare de fapt pozitiva ("Ce bune sunt patlagelele rosii!"), iar semnificatia implica exact opusul ei. Fiind o gluma extralingvistica, ea se bazeaza pe esecul unei operatii cognitive precum implicatia ("Am primit niste patlagele aratoase. Le voi folosi la gatit."). In cazul glumei lui Costache surpriza, neprevazutul sunt induse de un disjunctor referential circumstantial ( consumul patlagelelor rosii in luna mai, al piftiei de porc in toiul verii).

A interpreta un semn presupune o aplicare ierarhizata a sistemului competentelor asupra elementelor secventei discursive. E vorba mai intai de competenta lingvistica care asociaza semnificatul semnificantului conform regulilor constitutive ale limbii, de competenta enciclopedica  referitoare la lume si actantii enuntarii si de competenta retorica (Cf. Kerbrat-Orrechioni) ca ansamblu de principii ce reglementeaza activitatea discursiva ( Grice , Oswald Ducrot, Gordon-Lakoff). ¹⁰

Note :

Apud Daniela Roventa-Frumusani, Semiotica, societate, cultura, Iasi, Institutul european, 1999, p. 27

Apud ibid., p.29

Apud Daniela Fulga, Zambetul ingerilor : De la teoria semiotica la roman : Umberto Eco, cu o postfata de Carmen Vlad, Clusium, 1977, p.17.

Cf. Umberto Eco, Tratat de semiotica generala, Editura Stiintifica si enciclopedica, 1982, pp.90-97

Cf. ibid., p.107.

Cf. ibid., p. 290.,

Dumitru Enache, Bucataria unitatilor gastronomice, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1975, p.200.

Al. I. Teodoreanu, Gastronomice, Editura pentru Turism, Bucuresti, 1973, p. 171.

Umberto Eco, Tratat de semiotica generala, p.79.

Daniela Fulga, Zambetul ingerilor, p. 182.

Daniela Roventa-Frumusani, Semiotica, societate, cultura, pp.174-175.

BIBLIOGRAFIE

Brillat-Savarin, Fiziologia gustului, Editura Meridiane, Bucuresti, 1988.

Coordonator Chirila, Pavel, Medicina naturista, Asociatia Filantropica Medicala Crestina Christiana, Bucuresti, 1995.

Eco, Umberto, Tratat de semiotica generala, Editura Stiintifica si Pedagogica, Bucuresti, 1982.

Enache, Dumitru, Bucataria unitatilor gastronomice, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1975.

Fulga Daniela, Zambetul ingerilor,

Iordache, Gheorghe, Ocupatii traditionale pe teritoriul Romaniei. Studiul etnologic, vol. I, Scrisul Romanesc, Craiova, 1985.

Ghircoiasiu, Maria, Pogaceanu, Viorica, Alimentatia rationala. Necesitati nutritive in anumite stari fiziologice si patologice, Editura Dacia, 1983.

Lévi-Strauss, Claude, Mitologice I. Crud si gatit, Editura Babel, Bucuresti, 1995.

Niculescu, Niculae, Niculescu, Elena, Otel, Ion, Bucataria creativa, Editura Ceres, Bucuresti, 1989.

Raileanu, Valerian, Raileanu, Emanuela, Sfaturi practice si retete de bucatarie ovo-lacto-vegetariana, vol. II, Metropol, Brasov, 1997.

Roventa-Frumusani, Daniela, Semiotica, societate, cultura,

Teodoreanu, Al. I., Gastronomice, Editura pentru Turism, Bucuresti, 1973.