Repunerea in temeiul de prescriptie se plaseaza pe terenul mai larg al unei institutii fundamentale a dreptului civil: presdcriptia extinctiva.
Noua realitate romaneasca, trecerea la economia de piata impune printre altele un ritm accelerat de reforme dar si de reformulari, reevaluari ale institutiilor juridice traditionale.
Prezenta expunere incearca sa raspunda la cele mai importante aspecte teoretice si practice pe care repunerea in termenul de prescriptie le prezinta potrivit Legii fondului funciar numarul 18/1991 si Legii nr. 112/1995, pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatie de locuinte trecute in proprietatea statului.
Decretul nr. 167/1958 privind prescriptia extinctiva prin Articolul 19 prevede: institutia judecatoreasca sau organul arbitral poate, in cazul in care constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescriptie a fost depasit, sa dispuna chiar din oficiu, judecarea sau rezolvarea actiunii, ori sa incuviinteze executarea silita. Potrivit Alin. 2 din Art. 19 "Cererea de repunere in termen va fi facuta numai in termen de 1 luna de la incetarea cauzelor care justifica depasirea termenului de prescriptie".
Dispozitiile mentionate mai sus reprezinta regula in materia repunerii in termenul de prescriptie dar la care, prin dispozitiile Legii nr. 18/1991 si Legii nr. 112/1995 se stabilesc 2 situatii de exceptie.
Articolul 12 alin. 1 din Legea fondului funciar prevede:" Calitatea de mostenitor se stabileste pe baza certificatului de mostenitor sau a hotararii judecatoresti definitive, ori in lipsa acestora prin orice probe din care rezulta acceptarea mostenirii".
Alineatul 2 al articolului 12 adauga ca: "Mostenitorii care nu-si pot dovedi aceasta calitate, intrucat terenurile nu s-au gasit in circuitul civil, sunt socotiti repusi de drept in termenul de acceptare cu privire la cote ce li se cuvine din terenurile ce au apartinut autorului lor. Ei sunt considerati ca au acceptat mostenirile, prin cererea pe care o fac comisiei .
O alta situatie de exceptie este prevazuta printr-o norma relativ noua, respectiv Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatie de locuinte trecute in proprietatea statului. Asdtfel Art. 5 alin. 4 al acestei Legi prevede: "Mostenitorii in sensul prezentei legi sunt socotiti de drept accptantii succesiunii (fostului proprietar, persoana fizica) de la data depunerii cererii prevazute la Art. 14" pentru restituirea in natura a apartamentelor sau dupa caz pentru acordarea de despagubiri.
In legatura cu cele 3 articole mentionate mai sus trebuie facuta precizarea ca, daca repunerea in termen reglementata de Art. 19 din Decretul nr. 167/1958 presupune pronuntarea unei hotarari motivata de catre instanta competenta, repunerea in termen reglementata de Art. 12 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 si Art. 5 din Legea nr. 112/1995 opereaza de drept (ope legis).
Domeniul repunerii speciale in termenul
de prescriptie extinctiva
In cazul special al repunerii in termen reglementat de art. 12 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, domeniul este mai bine conturat, textul facand mentiunea expresa ca este vorba de "mostenitori care nu-si pot dovedi aceasta calitate, intrucat tetenurile nu s-au gasit in circuitul civil".
O stricta interpretare a acestui articol conduce la concluzia ca el vizeaza doar ipoteza mostenitorului testamentar, calitate dobandita in perioada in care terenurile nu puteau face obiect al actului juridic (inter vivos sau mortis casa). Cum este cunoscut sub imperiul reglementarilor din Legile 58 si 59/1974, terenurile puteau fi dobandite prin mostenire legala (mai putin terenul agricol, daca mostenitorul nu avea sau nu dobandea cunostinte agricole). Deci, in privinta acestor terenuri, se putea pune problema acceptarii sau renuntarii la mostenire.
Aceasta interpretare "gramaticala" pare sa fie nesatisfacatoare, de acee, in literatura de specialitate se propune o interpretare sistematica a art. 12, alin. 2 din Legea fondului funciar, prin raportarea acestuia si la dispozitiile alin. 1 din art. 12. Reamintim ca acest articol prevede: "Calitatea de mostenitor se stabileste pe baza certificatului de mostenitor sau a hotararii judecatoresti definitive ori, in lipsa acetora, prin orice probe din care rezulta acceptarea mostenirii". La acest articol trebuie sa adaugam partea a doua a alin. 2, art. 12, din care rezulta ca "mostenitorii sunt socotiti repusi de drept in termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au apartinut autorului lor. Ei sunt considerati ca au acceptat mostenirea prin cererea pe care o fac comisiei.
Din interpretarea extensiva, sistematica rezulta ca repunerea in termenul de prescriptie opereaza pentru mostenitorii (legali si testamentari) care n-au acceptat mostenirea in termenul de prescriptie de 6 luni, pana la data intrarii in vigoare a legii , indiferent cat timp a trecut de la data deschiderii succesiunii".
O situatie aparte sa constatat in legatura cu acei mostenitori care au renuntat expres la mostenirea din care ar fi facut parte terenul, care, potrivit Legii nr. 18/1991, se cuvine mostenitorilor taranului cooperativizat. Daca ar fi sa utilizam interpretarea gramaticala si cea bazata pe argumentul "per a contrario" data partii finale a art. 12 din care rezulta acceptarea mostenirii, ar trebui sa dam raspuns negativ la problema pusa mai sus in sensul ca mostenitorul renuntator nu se bucura do tepunerea in turmen dispusa de art. 12 alin. 2 din Legea nr. 18/1991
De altfel aceasta opinie este impartatita si de instanta noastra suprema . Cu privire la acest aspect Curtea Suprema de Justitie a statuat urmatoarele: prin art. 12 din. Legea nr.18/1991 s-au repus in termenul de acceptare a succesiunii mostenitori care nu au acceptat-o in termenul si conditiile art. 700 Cod civ., iar nu si pe cei care au renuntat la succesiune in temeiul art. 696 Cod civ. deoarece renuntarea priveste atat bunurile existente in succesiune la data decesului cat si cele ce eventual ar intra ulterior in succcsiunea respectiva.
Prin urmare in lipsa de dispozitie legala expresa nu se poate socoti ca Legea nr 18/1991a derogat de la caracterul indivizibil si irevocabil al actului de renuntare succesorala prevazut de art. 696 Cod. Civ.
Cu toate acestea, literatura de specialitate este de parere ca interpretarea dispozitiilor art. 12, alin. 2, trebuie sa se faca si prin prisma scopului urmarit de Legea nr. 18/1991 si anume "improprietarirea cu pamant si a mostenitorilor taranului cooperator care, potrivit legislatiei anterioare, nu aveau acest drept sau nici interesul in acest sens". Solutia de mai sus este sustinuta si de un argument de logica oferit art. 701, Cod civil, care prevede ca "In tot timpul in care prescriptia dreptului de a accepta succesiunea nu este dobandita in contra erezilor ce au renuntat, ei au inca facultatea de a accepta succesiunea, daca succesiunea nu este deja acceptata de alti erezi".
In cazul acesta special, deci, cererea adresata comisiei constituite in baza Legii nr. 18/1991 are o tripla semnificatie:
de act juridic ce concretizeaza exercitiul dreptului de a primi pamant, in conditiile legii;
de act juridic prin care titularul retracteaza renuntarea la mostenire;
de act juridic prin care se accepta expres mostenirea, efect atribuit prin art. 12, alin. 2 din legea mentionata.
Precizam ca repunerea in termen prevazut de art. 12 alin. 2 este urmata de instituirea unui termen - de decadere - de 45 de zile in care poate fi formulata cererea de atribuire in proprietate a terenului in conditiile Legii nr. 18/1991.
In considerarea acestor argumente apreciem ca aceasta din urma opinie este in mod vadit justificata.
In fine ,este de observat ca Legea nr. 18/1991 a derogat de la caracterul indivizibil al devolutiunii succesorale (legale si testamentare) intr-un dublu sens: pe de o parte mostenitorii acceptanti se pot prevala sau nu de dreptul de reconstituire a proprietatii private, intrucat aceasta se face numai la cerere, iar pe de alta parte, mostenitorii neacceptanti sunt repusi de drept in termenul de acceptare numai cu privire la dobandirea terenurilor prevazute de lege, ramanand pe mai departe straini de mostenire, in raport cu alte bunuri succesorale.
Consideratiile si precizarile facute cu ocazia determinarii domeniului repunerii in termen prevazut de art. 12 din Legea fondului funciar sunt aplicabile in mod corespunzator si in cazul repunerii in termen dispuse de Legea nr. 112/1995 in art. 5 alin. 4.
In sistemul Legii nr. 18/1991(art. 12 alin. 2) si a Legii nr. 112/1995 (art.5 alin.4) efectul repunerii in termen, este de retinut ca el consta in indrituirea mostenitorului de a solicita, in conditiile acestor legi, fie "reconstituirea" dreptului de proprietate asupra pamantului, fie restituirea in natura a apartamentelor, sau daca aceasta nu, mai este cu putinta, acordarea de despagubiri la care ar fi avut dreptul autorul sau. Este de retinut insa ca repunerea in termen prevazuta de art. 12 alin 2 din Legea nr. 18/1991 si art. 5 alin 4 din Legea nr, 112/1995 este urmata de instituirea unui termen special de decadere 45 de zile si respectiv 6 luni in care poate fi formulata cererea de atribuire in proprietate a terenului sau a apartamentului ori de plata a despagubirilor, in conditiile acestor legi.
In sfarsit, cat priveste modul de operare, repunerea in termen reglementata de aceste legi nu are caracter jurisdictional, ci opereaza de drept, adica direct in puterea legii (ope legis), nefiind nevoie de interventia vreunui organ de jurisdictie n acest scop.
