Preotul Kneipp atrage atentia in scrierile sale ca minunata coada-calului face sa stagneze fiecare tumoare benigna sau maligna si o dizolva incetul cu incetul. M-am putut convinge singura de acest lucru. De ce suht atit de putin luate in considerare scrierile lui Kneipp? Cilor oameni bolnavi pe moarte li se poate oferi astfel o sansa de viata si de cita suferinta pot fi crutati cei apropiati lor!
Tumorile
Cercetarile mele au dovedit ca in toate tumorile compresele cu aburi de coada-calului sunt de cel mai bun ajutor. Se iau 2 miini pline cu coada-calului, se pun plantele intr-o sita si se atirna peste o oala cu apa in clocot (se poate folosi si o oala de gatit sub presiune - o oala-minune). Coada-calului aburita, muiata si fierbinte se pune intr-o pinza si se aplica acolo unde se afla tumoarea, umflatura, abcesul, chistul, adenomul, melanomul, tumoarea papilara sau hematomul. In caz de boli foarte grave se incepe inca de dimineata cu aplicarea compresei in pat si se lasa 2 ceasuri pe locul bolnav. Dupa-amiaza se repeta punerea compresei timp de 2 ore in pat, iar peste noapte ea este innoita. Bolnavul trebuie sa transpire si sa stea la cald! Aceeasi coada-calului poate fi intrebuintata de 3-4 ori. La prinz se aplica timp de 4 ore o compresa cu ierburi suedeze. Locul trebuie uns mai intii cu untura de porc sau alifie de filimica, apoi se aplica o vata umezita cu bitter suedez, se pune deasupra o vata uscata pentru izolatia termica, se acopera cu o folie de material plastic si se leaga cu o bucata de pinza. Cu aceasta compresa, bolnavul poate sa umble prin casa sau sa sada. Dupa scoaterea compresei se pudreaza pielea, pentru a impiedica aparitia mincarimilor.
In caz de tumori, abcese sau umflaturi, care sunt plasate extern, pe epiderma, se pune terciul proaspat cu frunze de patlagina-ingusta sau lata si brinca-ursului (a se vedea ,,Cancerul ganglionilor limfatici"). Urmind tratamentul in mod regulat si continuu, poate surveni inca din a cincea zi o ameliorare si dupa 10-14 zile un rezultat dintre cele mai bune. Sucul proaspat al macrisului-iepurelui (se spala frunzele si se trec in stare umeda prin storcatorul electric de uz casnic) atinge si el prin ungerea locurilor bolnave performante bune.
Intern, se prescriu dimineata, 1/2 ora inainte de micul dejun si seara, 1/2 ora inainte de cina, cite 1 ceasca cu ceai de coada-calului, iar pe parcursul zilei 1 ½ - 2 litri de ceai dintr-un amestec de plante din 300 grame de filimica, 100 grame de coada-soricelului si 100 grame de urzica (toate bine amestecate). In acest ceai se amesteca, daca este posibil, de 6 ori pe zi (de fiecare data la un interval de 1 ceas) intr-o cana 3-5 picaturi de suc de macrisul-iepurelui.
O femeie din Bavaria scrie: ,,V-am scris de curind ca vecinul nostru, un barbat de 48 de ani, tata a patru copii, a fost trimis acasa din spital foarte grav bolnav si disperat, avind o tumoare la cap si fenomene de paralizie. O jumatate a fetei era deja paralizata si din cauza paraliziei ochiul din acea parte statea complet inchis. Medicii au spus ca nu va mai deschide acel ochi niciodata. Vei puteti imagina ce ne-am mirat si bucurat cind, la putine zile dupa ce a inceput sa intrebuinteze conform sfaturilor dumneavoastra plante prescrise, ochiul i s-a deschis din nou si omului ii merge iarasi mai bine. Cind medicul familiei a venit sa-l viziteze si a vazut ochiul deschis si starea evident ameliorata, a trebuit sa ia loc pe un scaun de atita uimire. A fost de parere ca asa ceva nu s-a mai intimplat pina acum niciodata!"
Domnul Joachim M. din B./Allgau se adreseaza la 25 iunie 1999 in scris redactiei unui ziar german: ,,Doresc sa va relatez cazul copilului meu: Daniela, nascuta pe 4 august 1993, a fost ingrijita de noi cit se poate de bine, dusa la toate examenele medicale preventive, chiar si la cele mai mici simptome de boala mergeam imediat cu ea la doctor si totusi nici un medic n-a putut recunoaste din timp amenintarea de moarte care plana asupra copilului nostru, ci abia cind a fost prea tirziu. Abia la inceputul lui august 1998 s-a descoperit. Fetita noastra fusese foarte vioaie pina atunci. Brusc a inceput sa decada de la o zi la alta, a devenit tot mai apatica si vesnic foarte obosita. Dupa noi consultatii medicale, la care nu s-a putut stabili nici un diagnostic precis, am internat-o pe fiica noastra intr-o clinica de copii de linga Augsburg.
Dupa examinari de zile intregi care suprasolicitau forta fizica a copilului, ni s-a comunicat ca fetita noastra este bolnava de o tumoare incurabila careia nu i se putea veni de hac cu mijloacele de azi. Sansa de insanatosire a fost cotata la 2-5 procente, pentru a nu ne spulbera total speranta. S-a trecut apoi la injectii cu cortizon, ca sa se micsoreze tumoarea intr-atit incrt sa devina eventual operabila.
La Tnceputul lui septembrie 1998 s-a facut o incercare de operare, care a trebuit incheiata in stadiul incipient, intrucit copilul nostru risca sa-si piarda tot singele, in ciuda tuturor transfuziilor. Tumoarea se extinsese in toata regiunea abdominala napadise complet organele cele mai importante ca ficatul, vezicula biliara, splina si rinichii, strangulase aorta si arterele femurale, ceea ce ne explica de ce fetita nu mai putea fugi. Abia acum a inceput cu adevarat perioada de chin pentru copil. I se faceau mereu raze si injectii cu cortizon. Nu va puteti imagina ce a insemnat asta pentru noi, parintii. Am stat in total sapte saptamini zi de zi la patul copilului nostru in Augsburg, iar in prezenta sa trebuia sa ridem si sa fim veseli. Numai acest lucru si solicita deja puteri sufletesti imense. In acelasi timp trebuia sa privim cum fetita noastra devenea pe zi ce trecea mai putintica si decadea tot mai vizibil. Din cauza razelor si injectiilor cu cortizon nu mai putea sa manince aproape nimic. O saptamina dupa operatie s-a imbolnavit de icter, care s-a tot agravat. La inceput, doctorii au crezut ca a fost cauzat de transfuziile de singe.
Dupa alte examinari repetate ce durau ore in sir a fost clar ca tumoarea blocase scurgerea fieri!; s-a propus o noua operatie pentru a provoca o scurgere artificiala a fierii. La intrebarea mea daca aceasta operatie era neaparat necesara, in loc de raspuns mi s-a pus o alta tntrebare - daca voiam sa las copilul sa moara din cauza nefunctionarii ficatului. Ar fi fost o incercare la care copilul meu probabil ca n-ar fi supravietuit. S-a intimplat ca exact in acea perioada sala de operatie sa fie in renovare. Medicul care o trata a fost de parere ca, desi operatia era urgenta, se puteau astepta cele zece zile pina ce sala de operatie va functiona iarasi normal, intrucit acolo existau conditiile optime.
La insistentele mele ne-am putut lua fetita acasa pentru zece zile, caci in acest timp nu se putea face nimic in plus pentru ea in spital. Asta a fost la sfirsitul lui septembrie 1998. De-abia asteptasem acest moment. Printr-o cunostinta auzisem intre timp de doamna Maria Treben careia apoi i-am telefonat. M-a sfatuit la telefon sa iau plantele prescrise la «Tumori maligne». In disperarea noastra nu mai stiam ce sa ne facem, iar dupa parerea noastra nu puteam inrautati astfel nimic, ci doar imbunatati. Dupa cum am aflat ulterior, copilului nostru i se daduse sansa de supravietuire nu mai mult decit pina la Craciun. Doamna Treben ne-a spus la telefon ca dupa cinci zile ar trebui sa survina o ameliorare. Marea minune s-a intimplat.
In a cincea noapte, copilul nostru a inceput sa plinga, desi pina cu putin inainte tipase inca foarte tare de durere, Deodata am devenit oamenii cei mai fericiti. Ce se intimplase? Singele, care nu mai ajungea in venele de la picioare din cauza strangularii vaselor sangvine, a ajuns iarasi acolo, declansind o senzatie de picioare amortite. Am avut astfel confirmarea ca plantele medicinale incepusera sa dea rezultat. La scurt timp inainte de termenul fixat pentru operatie am observat o disparitie treptata a icterului, drept care am contramandat operatia. Intre timp, copilul nostru isi pierduse insa tot parul din cauza injectiilor. Putin inainte de Craciunul din 1998 am fost iarasi la un control in Augsburg, la care profesorul, o capacitate in acest domeniu, n-a mai constatat nici o tumoare. Pe baza radiografiilor s-au mai constatat numai pete de calcifiere, ceea ce ne-a dat ocazia unor noi sperante. Totul s-a intimplat tn cca. noua saptamtni. Copilul nostru se simte pina in ziua de azi foarte bine, este iarasi la fel ca inainte si am putut, datorita sfatului doamnei Treben, sa-l avem Iinga noi pina acum deja cu o jumatate de an mai mult «
Relatarea suna foarte promitator si se putea crede ca aici n-ar mai putea surveni complicatii Tumoarea, care invadase toate organele vitale, amenintind astfel viata micutei Daniela, se dizolvase si disparuse cu ramificatii cu tot. Si totusi, copilul a murit dupa vreo jumatate de an. Din pacate, n-am aflat aceasta veste de la parinti, ci intr-un mod foarte cinic, printr-un reporter german. Cum de s-a ajuns totusi la acest sfirsit acum neasteptat dupa schimbarea in bine survenita in starea bolii mortale a micutei Daniela? Tatal ei mi-a scris odata dupa cca. o jumatate de an ca fetita facuse brusc febra; mi-a mai scris atunci ca dupa rezultatele favorabile ale analizelor medicale incetasera tratamentul cu plante, ,,caci nu se poate forta un copil atit de mic sa bea ceai de plante". Nu, asta nu se poate. Parintii ar fi putut reusi insa cu inteligenta si tact sa convinga copilul sa bea ceaiurile de plante. Boala era mortala, medicii n-au putut ajuta. Plantele din farmacia Domnului au fost cele care adusesera ajutor. Ar fi ajutat cu siguranta si mai departe.
