Introducere
Industria usoara ocupa un rol important in viata oamenilor. Ea cuprinde ramuri ca: industria textila industria de tricot, industria incaltamintei, industria obiectelor de faianta, industria de confectii s.a. Principala sarcina a industriei usoare consta in asigurarea populatiei cu productie calitativa si universala, productie ce ar mari nivelul material si cultural al vietii oamenilor.
Un loc aparte in industria usoara il ocupa industria de confectii – cea mai importanta ramura a industrie date.
Rolul principal in dezvoltarea industrie de confectii – realizarea rezultatului final si sporirea eficientei muncii – apartine reutilari tehnice, aplicarii in practica a ultimelor realizari in domeniul tehnologiei, mecanizarii si automatizarii. Calitatea confectiei, efectul economic al productiei si consumului ei e conditionat de proiectarea modelului, tesatura folosita, utilajul modern. Cresterea situatiei materiala si culturale are ca rezultat cresterea necesitatii unor vestimente frumoase, elegante, comode si la moda.
Imbracamintea joaca un rol important de asemenea in comunicare si in relatiile dintre oameni.
Prin imbracaminte omul se autocaracterizeaza, ea refectindu-i gusturile si nivelul de cultura generala.
|
Formarea unei economii de piata reale cu o structura renovata si functionabila eficient este un proces complex si multilateral de reorganizare radicala a vietii social-economice a societatii. In procesul desfasurarii acestor transformari, se rezolva in mod consecvent si problemele privind reformarea macroeconomica in ansamblu, relansarea sectorului real al economiei. O importanta deosebita trebuie sa se acorde reorganizarea lor deoarece anume de determinat, in cele din urma, eficacitatea reformei economiei nationale si dinamica dezvoltarii ei.
In acest sens o atentie deosebita merita sa i se acorde industriei usoare una din ramurile de baza ale economiei nationale, caruia ii revine o treime din volumul total al industriei. Aceasta ramura in multe cazuri determina starea pietei interne a marfurilor de consum. Reflectind tendintele generale ale dezvoltarii economiei , vom mentine ca industria usoara dispune de posibilitati reale care permit realizarea cu succes a unor reforme de structura, de perfectionare mecanismelor economice. Industria usoara , ca si intreaga economie nationala, pe parcursul ultimelor zece ani, se afla in stare de criza. I n perioada anilor de reforme, productia acestei ramuri continua sa scada, volumul ei constituind in prezent abea jumatate din volumul produs in anul 1900. Crizele principale ale acestei situatii sunt: ruperea relatiilor economice cu partenerii traditionali si cresterea brusca a preturilor la materialele prime si resursele energetice ceea ce a facut imposibil folosirea pe deplin a capacitatilor de productie de import necontrolata care a complicat in mod serios activitatea producatorilor locali necorespunderea nivelului tehnologic de producere si a calitatii productiei autohtone cerintelor contemporane; administrarea economica ineficienta in conditiile economiei de piata a activitatilor de marketing pe pietele de peste hotare.
Programul elaborat de Ministerul Economiei Reformelor al Republicii Moldova si Departamentul de !!!!!!!!!! privind dezvoltarea industriei pentru viitorul apropiat nu e deajuns de !!!!!!! si reflecta numai modificarea bazei legislative, atragerea mai activa a investitiilor straine, protectie producatorilor autohtoni. In acelasi timp, astfel de probleme actuale ca asanarea financiara a intreprinderilor de ramura, modernizarea si retehnologizarea lor.
Trebuie sa fie luat in cosiderentii si faptul ca procesele de privatizare si decentralizare, liberalizarea economiei au dat nastere la noi probleme privind formarea unui sistem eficient de sectionarea corporativa , adaptarea colectivelor intreprinderilor la depasirea mentalitatii vechi si asigurarea unor motivatii in activitatea de munca , dar totodata nu trebuie de idealizat fenomenul de autoreglare a pietei, cit si a liberalismului nelimitat in economie.
Toate acestea, luate in ansamblu vorbesc despre actualitatea si necesitatea elaborarii unor probleme de teorie si practica privind reformarea si modificarea structurala la nivel de ramura si unitate economica a industriei usoare.
Reformele care au loc in fostele tari socialiste in realitate sunt niste procese voluminoase si multilaterale , sensul si scopul strategiei al carora se reduce la transformarea economiei contemporana la piata, la modificarea fundamentala a ansamblului relatiilor economice.
In aceasta ordine de idei o insemnatate deosebita are strategia nationala de reorganizare social-economica in baza sistemului de realizari complexe a problemei in vigoare. Continutul reformelor trebuie sa corespunda criteriilor de baza ale carora transformari rationale si eficiente
Iar sareinele principale , ca si conditiile care determina tranzitia la un sistem economic nou, sunt: lichidarea favorabila de concurenta, antreprenoriatul liber, formarea mecanizmului economic, a bazei legislative si a unei infrastructuri adecvate cerintelor de piata, ridicarea nivelului de publicitate a sistemului relatiilor economice mondiale, dar trecerea accelerata de la proprietatea de stat la proprietatea privata nu are efecte cuvenite; ci , invers, se poate solda cu niste consecinte social-economice nedatorite.
Deseori , si mai ales reformatorii radicali, economia de piata este prezentata in forma d sistem de dominatie indivizibila a capitalului privat. Iar rolul , proprietatii de stat se reduce la minim sau in general este ignorat.
Conceptia rolului deosebit al statului in conditii contemporane este inclusa in tendinta internationala de avansare spre modulul economiei mixte, intemeiate pe imbinarea nationala a diferitor forme de proprietate si activitate economica, a mecanismului reglamentarii de piata si celor statale.
In timpul efectuarii reorganizatiilor sistematice trebuie sa ne bazam pe practica mondiala. Tarile dezvoltate au ajuns treptat la relatiile de piata civilizate, prin evolutie, pe cind fostele tarii socialiste sunt orientate spre transformari radiale, care prevad schimbarea rapida si afectiva a formelor si metodelor administrative de comanda. Tara noastra trebuie sa se adapteze la conditiile pietelor straine si integrarea in sistemul economic mondial.
In totalitatea eforturilor de renastere a economiei nationale in baza principiilor relatiilor de piata o importanta deosebita are reformarea sectorului real si, in primul rind , a productiei industriale.
Economia nationala depinde in mare masura de furnizorii de materie-prima si resurse energetice, si pe pietele straine de realizare a productiei sale.
Formarea industriei usoare de constituire a structurii complexului economic al R.M. s-a produs pe parcursul mai multor decenii, dar piscul dezvoltarii ramura l-a atins la hotarele anilor 80 – 90.
Catre acest timp ea a fost creata ca sector multifunctional al economiei, care a unit in sine subramurile textila, de croitorie, de pielarie si incaltaminte. Intreprinderile acestor subramuri produceau fire de bumbac si diferite tesaturi de la cele de matase si pina la cele decorative de mobila si tehnice , peste 100 de denumiri de confectii , articole de tricotaj, ciorapi si confectii din blanuri, covoare, diferita incaltaminte, alte ramuri de larg consum.
Ramura in general a pastrat un ritm inalt de dezvoltare cuprinzind aproape o patrime din toata productia industriala (22,6%), si aproximativ aceeasi pondere din numarul total de lucratori, peste 10% din capacitatea de productie.
Activitatea intregii ramuri se deosebea prin stabilitatea , grad inalt de aplicare a tehnologiilor noi, calitatea productiei, folosirea potentialului de cadre.
Importanta deosebita a acestei ramuri pentru perioada actuala de dezvoltare a Moldovei se determina de urmatoarele:
nationale , industria usoara poate fi privita cu siguranta ca ramura de perspectiva pentru dezvoltarea economica a Republicii.
poseda un solid potential pentru dezvoltarea si consolidarea relatiilor comerciale externe ale Moldovei. La aceasta contribuie si apropierea relativa de pietele externe de desfacere , practica de colaborare cu alte state, mai ales cu statele Europene;
Perspectiva industriei usoare in calitate de catalizator specific al renasterii economice a Republicii este recunoscuta si de expertii straini, in particular, de reprezentantii organizatiilor financiare internationale. Ca prioritate sint acceptate practic toate domeniile de baza ale activitatii : textile, imbracaminte, incaltaminte, covoare avind insa o clara orientare spre cerintele petii.
Exportul Moldovenesc in tarile Uniuni Europene in ultimii ani s-a marit aproximativ de 2 ori, iar 1/3 din ele alcatuieste productia textila.
Din tarile U.E. se disting Italia si Germania ca cei mai solizi parteneri. Cea mai mare parte a volumului total de export al industriei usoare spre tarile occidentale revine serviciilor: in ramura de croitorie ponderea acestor ajunse la 70/75%, de tricotaj 20-25%.
In R.M. exista intreprinderi mari si de o calitate inalta. “Ionel”, “Covoare - Ungheni” , “Pielar”, “Balteanca”, SA ”Terotex”, intreprinderi mai mici “Piele”, “Mioara”, “Artima”, “Floarea-Carpet” , “Tipar-Color” s.a.
Unele dintre intreprinderile industriale din primele au fost societatea pe actiuni “Ionel”, “Zorile”, “Piele”.
Modelul II. Model de rochie ce este destinat pentru doamnele sau domnisoarele pina la virsta de 35 de ani pentru vara.
Modelul avangard de stil romantic compozitia caruia este creativa , reprezinta echilibru formelor.
Rochia de o silveta semiajustata.
Partea din fata este croita dintre detalii cu doua pense in regiunea pieptului si doua pense in regiunea taliei. Iar in regiunea gitului este rascroita putin mai tare pina pe liniile umerale si prelucrata cu bentita.
Partea din spate este croita din doua detalii iar in regiunea spatelui rascroitura mai mare si prelucrata cu bentita.
Rascroitura gitului si bratului poate fi prelucrata cu bentita oblica sau surfilata.
Din regiunea taliei pina la tiv este prelucrata taitaru medie.
La fel ca si modelul precedent aici asemanare intre ele intre elementele prin forme si dimensiunile acesteia.
Modelul III. Modelul de rochie recomandat doamnelor si domnisoarelor pina la virsta de 30 ani pentru anotimpul vara.
Rochia de stil romantic compozitionalo - criativa.
Originalitatea acesteia consta prin faptul ca tiparele sale mult defera de cele a rochiei de baza.
Are o silueta semiajustabila la care partea din fata este croita din trei detalii. La partea dreapta in regiunea pieptului este prelucrata cu o pensa. Iar in regiunea taliei prelucrata cu doua pense si doua taieturi unindu-se in regiunea taliei.
Partea din fata a umarului drept este modelul cu o taietura pina in regiunea pieptului, si prelucrata cu bentita si volunas de infrumusetare.
Regiunea gitului si rascroiala bratului melucrota cu bentite.
Partea din spate croita din doua detalii.
Iar din regiunea gitului melucrata cu partea din fata. Lungimea articolului este pina la genunchi.
Pentru acest model recomandam tesaturi de tricotaje cu culori mai deschise sau comprimate.
Modelul IV. Modelul de rochie recomandat domnisoarelor si doamnelor in virsta de pina la 40 ani pentru anotimpul vara.
Acest model este la un pas cu moda datorita avangarditatii sale, aranjari dinamice sau echilibrate a formelor in compozitie contrsului albastru cu siniliu care in moda anilor 2002-2003 este principala introducere de stilisti in moda culorilor cele mai raspindite din toata gama de culori propuse pentru anul 2003.
Partea din fata este croita din patru detalii care trei sunt de culoare sinilie iar detalie de baza sau unul este de culoare albastra.
Regiunea bustului prelucrata cu doua pense si in regiunea taliei cu doua pense.
Din regiunea umarului sunt prelucrate cu tesatura pina in regiunea bustului lasindule libere. Iar rascroitura bratului si gitului ca fel poate fi prelucrata cu bentite oblice sau suflilata. Iar din regiunea genunchiului prelucrata cu tesatura sinilii si putin increstata .
Partea din spate este prelucrata la fel cu partea din fata inafara de regiunea bustului . Centrul compozitional este redat de detalii sinili ale compozitiei.
Metoda de masurara directa.
Metoda de masurare directa, sau metoda clasica a fost elaborata de antropologul elvetian R. Martin (1840-1925). Martin a sintetizat un bogat material adunat pina in 1914 de catre diferiti antropologi si a elaborat o tehnica antropometrica amanuntita.
Astfel a definit o serie de repere posibil de determinat pe corp si a indicat un instrumentar variat adecvat fiecarei prelevari in parte. Ulterior aceasta tehnica a fost perfectionata si este tehnica care se utilizeaza curent atit in cercetarile de antropologie, cit si in cercetarile aplicate la cerintele industriei de confectii.
Pentru masurarea inaltimelor se foloseste antropometrul ( somatometrul) portativ Martin. Antropometru este format dintr-o tija cilindrica cu lungimea de 2 m. Pentru comoditatea transportarii, tija este divizata in patru sectiuni fiecare cu lungimea de 50 cm. Tija este gradata de la 0 la 2000 mm. incepind de la extremitatea de jos si de la extremitatea de sus are diviziuni in sens invers (0-1000mm.) pe primele doua segmenta superioare ale tijei. La extremitatea superioara antropometrul prezinta o rigla fixata la inaltimi diferite cu ajutorul unei bratari, o alta rigla. Aceasta rigla mobila este adusa la nivelul diferitelor puncte antropometrice a caror inaltime se poate citi direct pe tija. La extremitatea superioara antropometru prezinta o rigla fixata in plan orizontal cu lungimea de 25 cm, iar pe tija poate culisa si poate fi fixata la inaltimi diferite cu ajutorul unei bratari, o alta rigla. Aceasta rigla mobila este adusa la nivel diferitelor puncte antropometrice a caror inaltime se poate citi direct pe tija.
Segmentul superior al antropometrului se poate utiliza in calitate de subler antropometric la prelucrarea unor diametre. Diametrele se masoara si cu ajutorul unui compas antropometric.
Dimensiunile curbilinii (lungimile, latimile, perimetrele si arcele) se masoara pe suprafata corpului cu ajutorul panglicii gradate (panglica de croitorie) care nu trebuie sa deformeze tesuturile moi. Toate dimensiunile se preiau cu o precizie de 0.50 cm . Inaintea inceperii masuratorilor se verifica precizia instrumentelor si in special a panglicii gradate.
Fiecare subiect este masurat de o echipa formata din doi specialisti cu aceiasi pregatire, dintre care unul masoara si celalalt noteaza in fisa rezultatele masuratorii. In timpul masuratorilor acesta urmareste corectitudinea pozitiei instrumentelor.
Metoda de masurare directa este o metoda simpla, necesita un instrumentar relativ ieftin si usor transportabil , de asemenea este o metoda cu ajutorul caruia anchetele antropometrice se pot desfasura fara amenajari speciale. Pentru cercetarile de antropologie prezinta avantajul contractului vizual al specialistului cu subiectul, prin care pot fi facute o serie de observatii referitoare la fizionomia subiectului.
Pentru cerintele industriei de confectii, metoda prezinta ca principale dezavantaje urmatoarele:
- in urma anchetei ramine doar o fisa in care sint trecute valorile unor cote, valori care nu ofera informatii despre forma corpului, relieful acesteia , iar dupa terminarea anchetei nu se mai pot obtine informatii despre formarea corpului, relieful acesteia, iar dupa terminarea anchetei nu se mai pot obtine informatii suplimentare, respectiv nu se mai pot face corectii asupra eventualilor erori.
- pentru desfasurarea unei anchete de volum mare necesita un personal numeros si bine instruit;
- masurarea unui numar mare de cote (30-60) imobilizeaza mult subiectul , care isi poate schimba pozitia si aceasta afecteaza corectitudinea masurarilor.
Pentru constructia corecta a imbracamintei nu sint suficiente numai dimensiunile diferitelor segmente ale corpului ci sunt necesare si informatii cu privire la forma suprafetei corpului , tinuta acestuia, informatii pe care antrometria clasica nu le poate furniza.
Din necesitate de a obtine date cit mai complete cu privire la particularitatile morfologiei ale corpului uman au fost dezvoltate o serie de metode perfectionate de antropometrie. Dintre acestea un loc insemnat il ocupa metodele fotografice.
Metodele fotografice
Metodele moderne de cercetare antropometrica fara contact , se bazeaza pe fotografierea subiectului de masura . Problema principala a metodelor fotogramei consta in determinarea dimensiunilor si formei subiectului pe baza imaginilor sale. Astfel, se deosebesc doua categorii de metode: modele de fotogrammetrie plana si metode de fotogrammetrie in spatiu (steriofotogrametria).
Metode de fotogrammetrie plana
In aceste metode subiectul de masurat , pe suprafata caruia a fost marcata pozitia punctelor antropometrice, este fotografiat in mai multe pozitii, obtinindu-se imagini plane ale acestuia. Fotografiile obtinute nu asigura determinarea intru-n spatiu tridimensional a coordonatelor punctelor subiectului.
Se cunosc urmatoarele tipuri de metode:
Fotografierea succesiva;
Fotografierea simultana;
Fotografierea tridimensionala.
1.Metoda fotografierii succesive.
In aceasta metoda, subiectul este fotografiat succesiv in citeva pozitii (fata, profil dreapta, spate, profil stinga). Fotografiile realizate pentru fiecare subiect servesc la preluarea diferitelor dimensiuni ale corpului . Cunoscindu-se scara de realizare a fotografiilor se obtin valorile reale ale diferitelor marimi antropometrice.
Metoda prezinta urmatoarele avantaje:
precum si pentru verificarea corectitudinii datelor.
Ca dezavantajele se mentioneaza:
fotografieri , astfel ca se poate inrautati corespondenta dintre diferite imagini ale unuia si acelasi punct antropometric;
2. Metoda fotografierii simultane.
Subiectul este fotografiat simultan din mai multe pozitii cu ajutorul a 3-4 aparate
de fotografiat. In acest fel corespondenta dintre punctele antropometrice fixate pe diferite imagini este asigurata si se reduce durata de imobilizare a subiectului.
Metoda prezinta neajunsul de a necesita o echipa mare de tehnicieni (3-4 pentru fiecare subiect), aparatura suplimentara, iar prelucrarea fotografiilor obtinute este si in acest caz suficient de laborioasa.
Metoda fotografieri tridimensionale.
Pentru desfasurarea fotografierii este necesara o instalatie care se compune dintr-un podium incadrat in spate, lateral ti sus de cite un plan (P1,P2,P3). Planul lateral (P2) si cel superior (P3) formeaza cu planul orizontal un unghi de 45 grade.
In fiecare dintre cele trei planuri este fixata cite o rigla topografica gradata in cm. In planul lateral si cel superior sint fixate oglinzile O1 si respectiv O2.
Subiectul este asazat pe podium si este fotografiat din fata cu ajutorul unui aparat de fotografiat (fototeolit). Printr-o singura declansare se inregistreaza pe aceeasi pelicula imaginea din fata a subiectului , precum si imaginile acestuia din oglinda O1 (profil dreapta), respectiv oglinda O2 (imaginea de sus).
Dimensiunile subiectului se preia din cele trei imagini fixate pe o singura fotografie cu ajutorul unui distantier, distantele fiind apoi plasate pe imaginea riglelor gradate. In acest fel se permite exprimarea dimensiunilor masurate in valori reale.
Din imaginea obtinuta in oglinda O2 se poate masura cu ajutorul cubrimetrului
unele perimetre.
Metoda prezinta avantajul ca intr-o singura fotografie apare imaginea (plana) subiectului intr-un spatiu tridimensional , astfel ca se asigura o corespondenta ridicata dintre diferite puncte antropometrice; cotele se exprima direct in valori reale, necesita un singur aparat fotografic, iar consumul de material fotografic este mai redus comparativ cu metodele prezentate anterior.
Dezavantajele principale ar consta in costul instalatiei, dificultatea de transportare a acesteia , precum si in necesitatea asigurarii unui spatiu corespunzator pentru desfasurarea anchetei.
Metode de fotografiere in spatiu
Prin dezvoltarea acestor metode s-a urmarit posibilitatea de obtinere cu precizie inalta atit a informatilor despre dimensiunile si forma corpului cit si proiectii si conturi ale unor sectiuni ale corpului cu planuri verticale sau orizontale in scopul reproducerii prin machete a formei corpului.
Dintre metodele fotogrametriei in spatiu se vor prezenta:
- metoda stereofotogrametrica ( cunoscuta si dezvoltata pe plan mondial , metoda fotostereotomica ( de conceptie romaneasca).
Metoda stereofotogrametrica (fotogrammetria spatiala)
Metoda consta in fotografierea simultana a corpului cu ajutorul unor aparate de fotografiat stereoscopice. Cele doua fotografii (fotograme), preluate unghiuri diferite, privite cu ajutorul unui stereocomparator , refac imaginea spatiala corpului fotografiat.
Metoda se bazeaza pe realizarea cu ajutorul stereocomparatorului a unui efect stereoscopic artificial. De pe imaginea obiectului realizata astfel, numita stereomodel , se poate masura cu precizie coordonatele oricarui punct de pe suprafata acestuia.
Pentru intelegerea modului de realizare a efectului stereoscopic artificial se prezenta intii principiul vederii binoculare, sau efectul stereoscopic natural.
Vederea stereoscopica (binoculara) –este un efect natural datorat inregistrarii prin cei doi ochi a imaginilor obiectelor observate, a localizarii in spatiu a acestora.
Cind privirea se indreapta spre punctul M, al unui obiect, situat la distanta fata de ochi, numit si punct de fixatie, ochii se rotesc, iar razele vizuale intersecteaza pe punctul privit. Cu b0 s-a notat distanta interpupilara.
Cu ajutorul fotogramelor obtinute prin fotografierea unui obiect cu doua aparate stereoscopice se realizeaza un efect stereoscopic artificial . Acesta consta obtinerea imaginii spatiale a unui obiect, atunci cind se observa simultan, in anume conditii doua imagini, perspectiva pane ale aceluiasi obiect, preluate din unghiuri diferite.
O1 si O2 = centrele optice (punctele nodale) ale cristalinilor ochilor
b0 = baza oculara, distanta dintre centrele optice ale celor doi ochi;
Preluarea celor doua fotografii se realizeaza cu ajutorul a doua aparate de fotografiat stereoscopice situate pe un trepied la o distanta constanta intre ele B, numita baza de fotografiere (15-200 cm.). Axele optice (O1O1= O2O2 ) a celor doua aparate sint paralele si egale (f = 108,54 mm) si sint perpendiculare pe baza de fotografiere. Cu ajutorul acestor aparate se fotografiaza subiectul, situat la o distanta de pina la 20 m.
Daca consideram un punct M, al acestui subiect, cu pozitia in spatiu definita prin coordonatele sale (X,Y,Z) atunci imaginea acestui punct in cele doua fotograme preluate in cele doua aparate va fi: m1 in fotograma din stinga si m2 in cea din dreapta.
Axa y este orientata in lungul axei optice a aparatului din stinga, iar axa x este paralela cu linia bazei. Axa z complecteaza triedrul triortogonal. Daca trasam liniile de proiectie MO1 si MO2 ( prin punctele O1 si O2 ale obiectivelor celor doua aparate) pina la intersectia cu planul fotografiilor, pe acesta apar imaginile punctului M (m1 –in stinga , de coordonate: x1, z1, m2, - in dreapta, de coordonate: x2, z2 ).
Pozitia celor doua aparate in raport cu punctul M este diferita, din acest motiv imaginile m1 si m2 difera intre ele; aceasta diferenta se numeste paralaxa stereoscopica.
p=x1-x2 – diferenta abciselor imaginilor punctului M in cele doua fotograme = paralaxa orizontala.
q = z1-z2 – paralaxa verticala
pentru preluarea dimensiunilor corpului, trebuie cunoscute pozitiile diferitelor puncte antropometrice, definite prin cele trei coordonate. Aceste coordonate, in spatiu , se pot exprima in functie de coordonatele acelorasi din fotografii, prin urmatoarele relatii de dependenta:
in care:
B = baza de fotografiat;
p = paralaxa orizontala = x1 – x2;
q = O; fotogramele se afla in plan vertical;
f = distanta focala cunoscuta.
Coordonatele x1, x2 si z1 se masoara fotografii.
Se observa din relatii, ca ele pot fi folosite pentru determinarea coordonatelor oricarui punct de pe suprafata, pe baza coordonatelor imaginilor sale in cele doua fotografii. Precizarea de exprimare a coordonatelor: 0,01 – 0,02 cm.
Avantajele metodei.
