Europa se trezeste parca din leturgie, zguduita de seismele care ameninta demolarea imperiilor.
'Bastiliile' cad una dupa alta si cercurile de fier care incorsetau constiintele europene se desfac brusc, in ritmul nou al vietii, in care puterea strazii impune violent deviza: 'Liberté, Egalité, Fraternité!' cuvinte sub a caror forta magica cad dogmele de veacuri, 'bastilii de constiinta' ale gandirii Europei de pana atunci.
Era in 'anno domini' 1789
Proclamarea 'Drepturilor omului si ale cetateanului' ca drepturi inalienabile ale fiintei prin proiectul de Constitutie franceza elaborat in 1792, constituie geneza unei noi umanitati.
Dilemele generate de schimbarea fundamentala au devenit subiectul unor dezbateri, al caror drapel de lupta era purtat de ganditorii veacului.
Cat de libera putea sa fie totusi, fiinta in raporturile sale cu Dumnezeu?
Anterior, Jean Jaques Rousseau a fundamentat teoretic dreptul natural, dreptul la revolta, dreptul la educatie. Voltaire justifica in secolul mecanicist iluminat de zorii unei reforme mondiale.
Cu priviri critice, filosofii denunta defectele lumii in care traiesc, cu scopul de a
o recorecta.
Balanta pe care Minerva tine in cumpana inclina prea mult talerul incarcat de neadevar. Injustitia cantarita cu aceeasi balanta atarna greu in cumpana istoriei si asta pentru ca Minerva cumpaneste dreptatea legata la ochi.
Rationalismul impune o reevaluare a omului de catre sine prin a-si preciza locul sau in lume si in Univers.
Identitatea europeana devine o problema de prim ordin in plan social. Identitatea recuperata se resfrange la nivel individual, sub forma 'constiintei de sine'.
Uneori, in interiorul ei, fiinta se strange ghem, cautand un punct de sprijin in Univers.
Traditia este ancora solida care-i mentine pe cei ce se tem legati de trecutul istoric, in timp ce, temerari si curajosi, alti 'buni europeni arunca veacuri de istorie peste bord, pornind pe marile viitorului.
Conservatorii reevalueaza tezaurul umanitatii, ridicand moasele sfintilor ca stindard al temerilor lor de schimbari radicale.
Nobili de roba isi cumpara bani 'cash' blazoane invechite si calca stramb in elegantele saloane, facand sa freamete de indignare tot ramurisul stufos al arborilor genealogici ai aristocratilor al caror sange pretios, nealterat, se scurge, albastru sub pielea sidefata de paloare.
'Progresul este imaginea Diavolului' remarca cei tematori.
'Le crépuscule des dieux a commencé pour nous', enunta insa profetic, la 100 de ani de la descoperirea libertatii de sine, in 1879, programul unei ligi antisemite.
'Evreul, in opozitie cu societatea traditionala, devine simbolul modernitatii', afirma Dirk von Arkel, evreul fiind diavolul in acest context al spaimelor de nou.
Treptat, identitatea europeana se defineste ca identitate etnica probata in contextul traditiilor in care biserica catolica defineste bunul european credincios.
'Civilta cuttolica', un jurnal editat sub egida Pontificatului roman isi
adjudeca dreptul de decizie: europeanul este crestin, in acest context evreii fiind denuntati ca paganii straini de Europa.
'Istoria e un cosmar din care n-ai sa te trezesti niciodata!', exclama Stephen Declalus, unul dintre eroii romanului 'Ulise'.
Privind catre origini, sunt reluate cuvintele lui Caton Batranul care au, in
contextul european al secolului XX o noua rezonanta; alertand Europa asupra 'pericolului infiltrarii sangelui si doctrinelor semite in randurile populatiilor si civilizatiei de esenta. 'Et insuper censeo delendum esse Carthuginem', in varianta lui Voltaire semnificand: 'Ecrassons l'infame!' (Eug ne Gellion Danglar, 'Les sémites et le sémitisme').
'Biblia umanitatii' creeaza o opozitie categorica intre oamenii zilei si cei ai noptii, in viziunea lui Michlet.
'.ramura ariana sau indoeuropeana a produs prin sine insasi marile civilizatii si este unica ce poseda notiunea de adevar si conceptia de frumos.'
'Totul demonstreaza decadenta si degenerarea crescanda a rasei semitice.', in conceptia aceluiasi, care denunta faptul ca:
.marea fortareata a semitismului este biserica catolica apostolica romana, veritabil stat in stat, unic pericol social.' fapt prezentat de Eug ne Gellion Danglar, prin ' Les sémites et le sémitisme'
'Cine sunt, deci evreii?
. un popor din care s-au ivit patriarhi, profeti, evanghelisti, apostolii, prietenii fideli si toti primi martiri.' (in viziunea lui Gougenot des Mousselaux).**
Victoria iudaismului asupra germanismului este proclamata in boum-ul anilor 1871-1872. 'Moravurile financiare noi' fiind, deci 'fara contestare, moravuri evreiesti.'
Wilhelm Marr transfera dezbaterea referitoare la identitatea evreiasca europeana in teritoriul rasial, fondand termenul de 'antisemitism'.
In 1875, jurnalele 'Kreuzzeitung' (protestant) si 'Germania' (catolic) critica politica toleranta bismarckiana.
'Persecutiile evreilor nu sunt datorate unor motive de natura religioasa', sustine catolicul 'Germania', ci 'motivele sunt datorate intruziunii unui trib strain in societatea traditionala'.
Cultul lui Walhalla, al carui 'mare preot' este Richard Wagner, are rolul de a atenua 'spaimele si fobiile inadaptabilitatii la viata moderna'.
Exultant - eroica apologie sonora a glorioaselor origini creeaza iluzia stabilitatii celor care, prinzandu-se puternic de stalpul de sustinere al traditiei, se apara de dezradacinarea cu care-i ameninta vanturile viitorului.
'Sufletul german' este opus 'sufletului evreu, in 1879 in scrierea lui Treitschke.
In 1900, secolul se incheie prin bilantul expus de catre Houston Steward Chamberlain in 'Geneza secolului al XIX-lea', o adevarata 'biblie rasista'.
'. Nu esti tu, fiul meu Leopold, nepotul lui Leopold?. cel care a parasit casa tatilui sau si pe Dumnezeul parintilor sai Abraham si Iacob?'. se distinge reprosul pe care il aduce fantoma tatalui, nefericitul Virag care s-a sinucis, fiului sau, personaj al romanului 'Ulise', evreul Leopold Bloom.*
Pe de alta parte si evreii cauta sa-si defineasca identitatea, in noul context european.
Literatura este inundata de dezbaterile din contextul sociopolitic dintre secolele al XIX-lea si al XX-lea. Pragul dintre veacuri este trecut in plan literar, prin variate tipologii ale evreului european. Intre exaltarea apologie a iudaismului, evreii reprezentand pentru Europa insusi viitorul si antisemitismul pledat cu fervoare de catolicismul traditional , filosofii, scriitorii, artisti se posteaza in cele mai diverse pozitii.
Ca o sinteza acestor pledoarii pro sau contra, Otto Weininger precizeaza:
'Genul uman asteapta un nou fondator de religie si lupta se apropie de etapa decisiva. Din nou umanitatea are de ales intre iudaism si crestinism, intre comert si cultura, intre femei si barbat, neant si divinitate.'
Superioritatea evreilor este receptata de germani, popor inca infantil, printr-un complex de frustrare care se manifesta prin fervoarea antisemita, evreii fiind exponentii progresului, ai modernizarii societatii germane, ai viitorului. Plaga antisemita se extinde in toata Europa. Ancorati in traditie , francezii isi redescopera originea franca, etaland-o ca pavaza contra spaimei de viitor. In Irlanda catolica se redescopera glorioasa traditie celta. Trecutul istoric justifica, in plan european spaima de nou.
'Tipul evreu' este cel al europeanului 'dezgolit de credinta intr-o forma absoluta'.
'Tipul evreu' nu este un tip etnic anume, ci un tip uman care poate exista oriunde in Europa 'putand avea orice fel de origine.. tipul evreu reprezinta o orientare a spiritului spre iudaismul istoric, in care-si gaseste forma de expresie cea mai elocventa. '
Cezarismul iudaic este enuntat profetic prin 'L'avenir du Juif':
'Arta, cultura, literatura, muzica, teatrul si aproape intreaga mare presa reprezinta viitorul evreilor'.
Crestinismului i se reproseaza, pe de alta parte, ca a instrainat Europa de sine insasi, orientalizand-o, iudaismul reprezentand infuzia de spiritualitate care i-a redat Europei, paradoxal, accesul la propria identitate, ce nu poate fi regasita decat prin spiritualitatea originara a vechilor greci.
Eroii ornati cu virtuti glorioase ai clasicismului raman in urma, ca si perucile din care picura pudra uitarii peste eroii si eroinele saloanelor aristocratice 'd'antan'.
Revolta romantica a alungat schematicele tipologii virtuoase din scena istoriei. Palizi si visatori, eroii romantici sub 'soarele negru al melancoliei', isi dezvaluie, timp de o clipa, cu patima, pe scena istoriei, neinfranatele porniri pasionale.
Individul real, omul european 'cel de toate zilele', priveste, cu tristete parca, dinspre vreun 'faubourg' parizian, inspre viitor. Surasul ironic al spalatoresei, aplecata peste albia cu apa lesioasa se uneste solidar cu cel al 'damei' visatoare, surprinsa in fata unui pahar de absint de ochiul treaz al lui Toulose-Lautrec.
Oamenii misuna cu spinarile incovoiate de muncile zilei, intr-o solidara colectivitate umana inrobita la construirea progresului. Arta este departe de linia de orizont ce se intrevede prin ochii prafuiti ai caselor periferiilor urbane.
In realitatea socio-politica, 'realitatea romanica' rezida din, exclusiv, revolta ei.
Emile Zola protesteaza nu doar in contextul scandalului politic al afacerii Dreytus, prin strigatul sau de 'om revoltat': 'J'accuse' ci si contra realitatii pomadate si sclipicioase a artei care refuza realitatea mizeriei sociale.
'Noi vrem sa redam realitatea asa cum este ea', enunta profetic tezele manifestelor plasmuitorilor de idei novatoare, ce-si gasesc expresia in arta avangardei. Tipul de 'dandy' byronian este eclipsat total de 'culorile pure' ale panzelor pictorilor 'fauves', ce preced viitorul prin pete de viata reala, incandescenta.
Culoare, mirosuri, sunete, forme se imbina armonic sub soarele diminetii de inceput al unei noi ere.
In noua era, iudaismul are un rol covarsitor prin 'picatura de minune'* care provoaca ruptura eternei monotonii a traditiei, redandu-le europenilor o sansa de 'a se mira', prin mirare retrezindu-i la viata.
Irlanda, insula scaldata de marea 'verde-flegma', 'argintiu-albastru', 'rugina': 'semne colorate' - semne ale vietii reale sau expresie a realitatii vietii, definind 'limite ale diafamnului'.
Ecoul traditiei istorice readuce, prin intermediul memoriei afective, in timpul prezent (al actiunii romanului), mandria unor glorioare 'turniruri'. Memoria umple, emfatic, existentele irlandeze cu incandescenta trecutelor confruntari: 'Timpul izolat sare inapoi, zvacnet cu zvacnet. Incaierari, noroaie, vuietul bataliilor, inghetate, balele horcaie in agoniile celor strapunsi, suier de suliti spaimoase ispite de maruntaiele insangerate ale lesurilor. *
Cand James Joyce elaboreaza romanul 'Ulise', proiectiile meditatiilor sale se rasfrange pe fundalul insangerat al confruntarilor militare din Europa incendiata de flacarile primului mare razboi mondial.
Irlanda se alatura conflictelor generalizate prin lupta patriotilor irlandezi, care declanseaza, in aprilie 1916, o rascoala antibritanica de proportii. Independenta Irlandei, proaspat proclamata , este invalidata de victoria engleza. Din nou, la 21 ianuarie 1919, Adunarea Constituanta de la Dublin proclama independenta statului.
La 6 ianuarie 1921 este incheiat acordul de la Londra, care prevede statutul de dominion al Irlandei postbelice, cu exceptia a sase comitate care formeaza zona Ulster-ului a Irlandei de Nord, protestanta si filoengleza. Separatistii catolici si irlandezii protestanti se confrunta postbelic, in 1922, intr-un razboi civil.
Doar la 29 decembrie 1937 insa, Irlanda devine o republica independenta sub denumirea de Eire, partidul republican Fianna Fàil numindu-l ca prim ministru, iar mai tarziu ca presedinte al noii republici suverane pe Eamon de Valera.
Caracterul militant al romanului 'Ulise' este incontestabil.
Ambiguitatea stilistica a autorului, relevata inca de la primele pasaje ale romanului, este premeditata, lasand sa transpara aluziile pertinente la starea de spirit a Irlandei care pregateste revolta.
Trezirea la viata a Irlandei, sub soarele sperantei renasterii nationale, este simbolizata prin dimineata in care un grup de tineri intelectuali se trezesc din somn, in adapostul oferit de turnul-far-de veghe de pe malul marii, din care scurteaza pana departe apele viitorului insulei, somnul lung al Irlandei, care s-a abandonat timp de veacuri dominatiei straine, urmand sa ia sfarsit prin starea de spirit pregatita de ideile novatoare ale acestor tineri.
Jocul de cuvinte turnul-tunul, prin echivoc, lasa sa se intrevada rolul clar al ideilor exprimate de tinerii care preiau, practic, stafeta conducerii destinelor irlandeze. Ideile lor or deveni ulterior 'tunul', arma cu care irlandezii vor declansa lupta pentru proclamarea independentei statale.
'Buck Mulligan' se intoarse cu fata si binecuvanta serios de trei ori turnul, tinutul dimprejur si muntii trezindu-se la viata.
'.zarindu-l pe Stephen Dedalus, se apleca spre el si facu cruci grabite in aer.'
Separatistii, care militeaza pentru independenta Irlandei, isi motiveaza dezideratele prin traditia catolica a insulei, binecuvantarea tanarului Buck Mulligan nefiind un simplu joc derizoriu ci avand sensul profund al trezirii Irlandei sub stindardul nationalismului catolic.
Buck Mulligan are alura unui predicator cand evoca elementele sacre ale credintei.
'- Caci aceasta, o, mult iubitii mei, este o adevarata Christina; trupul si sufletul si sangele si plagile.'
Buck Mulligan coboara scara turnului, ilustrand coborarea sin inaltele sfere ale ideilor la nivelul terestru al actiunii concrete, ducand un bol pe care sunt asezate, 'in cruce', oglinda si briciul. Prin jocul de cuvinte, aparent nesemnificativ, bolul devine simbolul credintei ce sustine lupta prin dubla sa motivatie: credinta catolica si credinta in reinvierea puterii de sacrificiu a irlandezilor pentru cucerirea libertatii.
'Fata durdulie, umbrita, falca posomorata, ovala, aminteau de portretul vreunui prelat, protector al artelor din Evul mediu'.
Portretul lui Buck Mulligan sugereaza invocarea acelor mecenati, protectori ai artelor, care au fundamentat starea de spirit al Renasterii, ca perioada distincta a istoriei umanitatii, ce a marcat trezirea din somnul medieval la lumina spirituala a ideilor umanismului, care i-au redat omului demnitatea de fiinta umana.
Oglinda devine un simbol al revelatiei adevarului dinspre sine, fiind asociata, sub semnul crucii, cu briciul, simbol al armelor cu care, pe campul de lupta, irlandezii isi vor recuceri adevaratul chip al demnitatii nationale, sub semnul credintei.
Profetic, ca un adevarat Messia, Buck Mulligan, exponent al noii generatii prevesteste vremurile care vor veni.
Lumina spiritualitatii vechilor greci este fundamentul spiritual al originii civilizatiei europene.
Dedal, personaj 'mitologic este cel din urma nepot al regelui Atenei, discipol al lui Mercur, artist incomparabil, arhitect, sculptor, inventator, el fiind cel care va inlocui folosirea ramelor in navigatie cu cea a panzelor'.*
'Dedal a inventat statui care prin ele insele se puneau in miscare si pareau insufletite'.**
Ucigandu-si nepotul, pe care era gelos, a fost condamnat la moarte prin decizia Areopagului.
Fuge din Atena si se refugiaza in Creta, la curtea regelui Minos.
A construit faimosul labirint fiind prima victima a inventiei sale.
Aripile de ceara pe care le-a inventat pentru ca fiul sau, Icar, sa se inalte in zbor pentru a iesi din labirint i-au adus acestuia moartea.
Dedal - James Joyce
Ca autor al scrierii 'Ulise', James Joce a precizat, referindu-se la creatia sa: 'N'importe, c'était terriblement risqueé, ce livre. Une feuille transparente le sépare de
la folie' (Jacques Derida, L'écriture et la difference, Ed. Du Seuil, p. 51)
Arhitect al edificiului complicat al propriului roman Joyce devine prizonier si victima a labirinticei sale creatii, la fel ca mitologicul Dedal.
In acest roman, Joyce construieste papusi care se pun in miscare prin ele insele, parand insufletite.
Joyce - Dedal - o unica identitate in actul novator al creatiei, la fel de riscanta pentru amandoi. Dedal reprezinta conditia artistului novator al tuturor timpurilor.
DOEDALUS
Ca personaj real, este mentionat ca autor al lucrarii, publicata in 1913 cu titlul 'L'Angleterre juive', alaturandu-se contextului international de definire a locului evreilor in Europa, prin raporturile lor cu etniile originare.
Lucrarea serveste intereselor nationaliste engleze avand un puternic caracter antisemit.
Léon Blum a fost autorul unei carti intitulata 'Souvenirs sur l'affaire'. Ca scriitor, reprezenta in realitatea socio-politica a epocii pe care a traversat-o, tipul analistului politic si al observatorului neutru care noteaza fidel evenimentele care au produs marile schimbari ale mentalitatii europene.
Analiza sa politica are ca obiect afacerea Dreyfus.
In Franta republicana, in jurul capitanului Alfred Dreyfus, acuzat in1894 de spionaj in favoarea Germaniei, se declanseaza un scandal politic care se va extinde la scara europeana.
Monarhistii francezi, partizani ai vechiului regim al monarhiei franceze traditionale, folosesc scandalul izbucnit in jurul lui Dreyfus, partizan al republicii franceze moderne, pentru a-su motiva dezideratul de reinstaurare a monarhiei. Confruntarea dintre traditionalims si modernitate este asociata cu ideea originii straine de interesele Frantei a republicanului Dreyfus, prin care si ideea de republica moderna risca sa fie compromisa, prin a fi atribuita unor interese straine de interesele traditionale ale nationalistilor francezi. Drumont reprezenta autoritatea istoriei nationale si a presei franceze. Intrebarea sa retorica: 'De ce snobul, germanul, englezul, italianul, strainul, metistul sunt pentru Dreyfus?' isi are raspunsul concret in sustinerea nevinovatiei lui Dreyfus de catre Berlin si Pontificatul roman, carora li se alatura o a doua putere europeana care se alatura lui Dreyfus din motive afective Aceasta putere este reprezentata de evreii din Europa.
'De oricine este antifrancez sau are o pata, o plaga, o diformitate intelectuala, o supuratie morala oarecare, este pentru Dreyfus?
De ce tot ceea ce este vandut, platit, murdarit, tarat, este de partea lui Dreyfus?'
Intrebarile retorice ale aceluiasi Drumont arunca o umbra grea peste intreaga comunitate evreiasca europeana. Reactia evreilor europeni nu intarzie sa se produca: de la intentia de boicotare a Expozitiei universale din 1900, pana la organizarea primului congres international al evreilor europeni, ca urmare a caruia se fondeaza puternica organizatie a sionismului european.
Léon Blum, ca analist al afacerii Dreyfus a comparat rolul pe care l-a avut acest scandal pentru Europa cu cel al Revolutiei franceze.
Cand au fost descoperite probele falsificate pentru sustinerea acuzarii lui Dreyfus, care a fost condamnat pe baza acestora, Léon Blum a exclamat:
'Nu sunt sigur sa fi primit in intreaga mea viata o lovitura mai puternica.'
Anatole France, afiliat socialismului, preciza ironic, cand s-a descoperit adevarul:
'Dreyfusarzii datorau numarului lor nereprezentativ un pretios avantaj si in primul rand pe acela de a avea printre ei mai putini imbecili decat adversarii lor. '
De la asocierea socialistilor cu partizanii inocentei lui Dreyfus deriva incriminarea dreyfusarzilor ca fiind asociati ideii unui complot secular: complotul iezuit.
Kyser explica ulterior, in 'L'affaire Dreyfus' (Paris, 1944, pp. 268-269), ca in epoca se vorbea inca de 'cangrenaiezuita', fiecare intriga vrandu-se sa apara drept o umbra a actiunii iezuitilor.
Ideea de complot iezuit este transferata asupra sionistilor, carora, cu ocazia primului lor congres european li se atribuie ideea unui complot in scopul subordonarii Europei.
Ziarele participa din plin la evenimentele politice ale timpului.
Civilta Cattolica scria, la 8 februarie 1898:'Condamnarea lui Dreyfus a fost pentru Israel o lovitura teribila. Ea i-a marcat direct pe toti evreii cosmopoliti din intreaga lume'.
In primele pagini ale romanului 'Ulise', apelativul 'iezuit ipocrit' adresat de catre Buck Mulligan lui Stephen Dedalus are drept conotatii suspiciunile prin care un reprezentant al fervoarei traditionalismului catolic il recepteaza pe exponentul unei noi idei, si in primul rand de a fi un adversar al independentei Irlandei.
Portret nr. 2 - Leopold Bloom
Transferul dinspre realitate in contextul romanului al unor evenimente, actiuni, intamplari, este realizat prin complexitatea de conotatii pe care le sugereaza identitatea eroilor cartii.
Ca personaj de roman, Leopold Bloom este modelul unui antierou. Drumul sau pe strazile Dublinului este un pretext pentru dezvaluirea realitatii sociale.
Litertura anterioara lui James Joyce in raport cu romanul 'Ulise', pare sa fi creat doar personaje de mucava prin compozitiile fanteziste ale structurii lor psiho-morale. Tocmai din dorinta de a reprezenta oameni reali, in mod paradoxal portretele eroilor literaturii, elaborate judicios, nu reprezinta decat imitatii mai mult sau mai putin fidele ale oamenilor de pe strada.
Leopold Bloom este, in mod credibil, un om pe care il putem intalni, intr-o zi oarecare, pe strazile unui oras.
In peregrinarea sa prin Dublin, Leopold Bloom, un om real, se intalneste cu o multime de oameni reali. Printre oameni ca el, Leopold Bloom este un strain. Portretele interioare ale acestor oameni, in colectivitate contrasteaza prin instrainarea unora fata de altii, desi comunica aparent, apeland la limbajul unanim cunoscut al conventiilor sociale.
Noul umanism, in numele caruia transpare dintre randuri pledoaria autorului, este propus ca o alternativa pentru solutionarea gravei probleme sociale care marcheaza colectivitatea prin instrainare.
Armonia sociala poate fi construita doar prin comunicare directa intre 'eu'-l interior, barat si sufocat in demersul sau catre ceilalti de barierele , aparent indestructibile, ale conventionalismului.
Se resimte puternic ecoul gandirii filosofice a lui Nietzsche, culpabil de instrainarea indivizilor in colectivitate fiind tocmai traditionalismul conventiilor sociale perpetuate in numele constituirii unui liant puternic care sa-i urmareasca si sa-i apropie pe oameni.
Leopold Bloom observa, analizeaza, constata, critica, compara realitatea, drumul sau avand semnificatia drumului parcurs inspre revelarea adevarului.
Portret nr. 3 - Leopold Bloom - Ulise
Identitatea drumului
Ulise, ca personaj mitologic, paraseste Ithaca, pornind in cautarea lanii de aur, simbol al adevarului revelat doar prin cunoastere. Cunoasterea fiind posibila doar prin parcurgerea lungului drum al cautarii.
Prin introspectie Leopold Bloom parcurge drumul cunoasterii adevarului despre sine insusi.
In contextul formarii constiintei nationale si a identitatii nationale in plan european, identitatea fiecaruia este recunoscuta prin raportul de identitate cu ceilalti.
Bloom - nume simbol: flare-fragila- inocenta- naiva, simbol al libertatii in viziunea rabinlui intelept Reb Zalé.
Ulise : regele unei insule din Marea Ionica, Ithaca, are aparenta unui print delicat si fragil. Dar alura sa aparenta este inselatoare, bun cunoscator al artei elocintei Ulise fiind convingator cand vrea sa i se observe fragilitatea de catre ceilalti.
La scurt timp dupa ce s-a casatorit cu frumoasa si inteleapta Penelopa, izbucneste razboiul Troiei. Pentru a nu se indeparta de iubita lui sotie si a nu pleca la razboi, Ulise recurge la o prefacatorie prin care vrea sa convinga ca este nebun. Simuland slabiciunea mintii, Ulise este, de fapt, mai puternic decat ceilalti. Gata de a-si sacrifica onoarea si gloria de razboinic in numele iubirii, luciditatea lui este totusi, desconspirata si pleaca la razboi.
Se spune ca, prin prefacatorie, fapt ce tradeaza agilitatea mintii sale, Ulise a contribuit decisiv la caderea Troiei, mai mult decat cateva generatii de valorosi razboinici greci.
Pentru Bloom Leopold, Marion-Molly, sotia lui, este prin iubire, parte integranta a 'eu'-lui sau. Deliberat, Leopold Bloom isi construieste, pentru ceilalti, o aparenta de naivitate, dincolo de care vegheaza ochiul sau treaz, de pertinent observator al marii interioare pe care navigheaza in cautarea adevarului despre iubire si despre Sinele sau, la fel cum navigheaza, in marea de vibratii a lumii, regasite pe strazile orasului Dublin printr-o mare iubire de viata.
'Libertatea isi are originea, poate, in acele Table ale Legii, dar noi nu am meritat-o si Profetul le-a ars furios' , a spus inteleptul rabin Reb Zalé.
Drumul are intotdeauna semnificatia cautarii Legilor de pe Tablele arse.
'Dar libertatea nu se acorda cu pamantul nepagan, decat daca ea este separata prin Desert de promisiune. Libertatea se completeaza si se schimba prin ceea ce o retine, cu ceea ce primeste dinspre origini, cu gravitatea cu care isi situeaza centrul si locul sau. '**
'.Locul nu este aici-ul empiric si national al unui teritoriu. Imemorial, el este, deci, de asemenea un viitor. Mai mult: traditia ca aventura.'***
Perceput in acest context, drumul lui Leopold Bloom incautarea adevarului despre sine, strabate un desert, desertul unei existente lipsite de iubire, la capatul caruia se afla promisiunea iubirii.
In plan exterior, drumul parcurs de Leopold Bloom, in cautarea Legilor inscrise pe Tablele arse, este cel a temerarului care se aventureaza in comunul traditional, impartit cu toti ceilalti, pentru a descoperii regulile unei noi ordini sociale.
'Mai cu placere, domnul Leopold Bloom manca organele si maruntaiele de vite si pasari'.
Sub semnul rosu al sangelui picurat din maruntaiele vitelor si pasarilor sacrificate, cu a caror carne isi potoleste foamea 'mai cu placere', Leopold Bloom intra in scena romanului, sub semnul sacrificiului. Haruspiciile (maruntaiele de pasari folosite in arta divinatiei) apar la inceputul actiunii, ca un semn al predictiei destinului, la fel cum, destinul lui Ulise a fost prestabilit prin predictia oracolului.
Statul ideal imaginat de Platon in 'Republica' se intemeiaza pe trei elemente fundamentale, hrana fiind unul dintre acestea. Actiunea cartii debuteaza prin imaginile sacralizate ale hranei, care asigura curgerea fluidului vietii personajelor, sangele.
De la primele imagini, apar alternante ale vechii origini irlandeze pe care s-a grefat exotismul unor influente straine, rezultand un amestec hibrid al prezentului.
In macelaria in care Leopold Bloom intra pentru a cumpara rinichi, hrana lui matinala preferata, 'un rinichi lasa sa se scurga picaturile de sange pe o farfurie cu desene'. Ochiul descopera, in realitatea vizibila, carnurile expuse in vitrina macelariei, sangele picurand inca viu din bucatile de carne, intr-o explozie de bogatie a hranei care a asigurat stabilitatea si perenitatea Irlandei. Un afis ilustreaza o 'ferma model'
'Conac cu ziduri de jur imprejur, vite ca prin ceata, pascand.vitele pascand nedeslusit, foaia fosnind'. Trecutul, gloria Irlandei. Carnea vitelor.
Imaginile afisului dispar cand macelarul smulge doua 'hartii din teanc' pentru a inveli carnatii.
Imaginile suprapuse ale bogatiei in 'vite pascand' ale vechii Irlande, din bucata de ziar ce ilustreaza o 'ferma model', explodeaza prin bogatia reala in carne din galantarul unei macelarii, paginile de reclama ale ziarului putand sa dispara in fata opulentei realului.
Carnea, o bogatie de carnuri revarsandu-se peste tot, intr-o linie continua a vietii: vite, carnati, umflati din macelarie, rinichii proaspeti cu sangele picurand, 'coapsele rotitoare ale femeii care tocmai iese din macelarie cu pachetul de carnati invelit in foaia de ziar. Strigat al vietii, Carnea.
'Agendath Netaim', intr-un pasaj imediat urmator, face reclama unor 'vaste intinderi nisipoase oferite spre vanzare de guvernul turc'.. 'Plantatii de portocali si imense campuri de pepeni la nord de Jaffa. Le platesti opt marci sa-si planteze un ar de pamant cu maslini, portocali, migdali, lamai. Maslini, mai ieftin'.
Urmeaza, din nou, imaginea decupata din memoria ancestrala a 'vitelor, aburite in aburul caldurii de argint'. I se suprapune imaginea exotica a unor 'maslini argintati de praf'.
Peste toate, 'portocalele in hartie subtire, impachetate in lazi.
Imaginea in care Molly tine in mana 'fructele proaspete'. cu o mireasma de salbaticie' si rememorarea drumului parcurs de fructele 'cerate': 'Spania, Gibraltar, Mediterana, Levantul', din care portocalele ajung in portul Jaffa. Exotic, parcurgand un lung drum pana sa ajunga intr-un port, a fost si acel popor plecat in lume cand: 'ploaia de pucioasa cazu. cetatile Sodoma, Gomora, Edom.'
'Au ratacit departe; departe pe intreg pamantul, din captivitate in captivitate, inmultindu-se murind, nascandu-se'.
Leopold Bloom reciteste, pe afisul de ziar si din propria memorie voce a sangelui, istoria originii sale. Apartine la fel, printr-o dubla identitate, poporului crescator de vite al Irlandei si acelui popor biblic care a fugit in lume' cand ploaia de pucioasa cazu'
'Leopold Bloom impatureste foaia (de ziar - n.n.) in buzunar' si revine acasa. La intoarcere, pe strada Eccles, pe fereastra prafuita a salonului in care clientii urmeaza programul de gimnastica de reintinerire din programul de exercitii fizice 'Sandow' sunt lipsite o multime de afise-reclama. Rolul reclamelor salonului de reintinerire este cel al unui 'plasture pe un ochi bolnav'.
Apar, antitetic, in pasajele anterioare, reclame de presa cu rol de stimulent al memoriei, activand trairi in stare latenta si reclame de presa pline de promisiuni ce nu-si au nici un rost.
Este sugerata ideea ca presa isi atinge scopul doar atunci cand contributia direct la un eveniment real, in timp ce orice predictii false ale unor pagini de presa, care contravin realitatii posibile devin un non-sens, 'plasture pe un ochi bolnav'.
Ziarul confera iluzia comunicarii. Oamenii citesc in paginile unui ziar gandurile, stirile, evenimentele din viata altor oameni. Intre prieteni, instrainati in fapt, ziarul intervine ca o bariera.
In discutia dintre Molly si Leopold Bloom, in intimitatea caminului, la micul dejun, intrebarea lui Molly 'La ce ora-i inmormantarea' prin raspunsul lui Bloom dezvaluie ruptura totala a comunicarii directe intre cei apropiati.
'La 11, cred. N-am vazut ziarul inca'.
Nefiresc de firesc, Bloom se intereseaza de ora inmormantarii unui prieten de-o viata citind stirea din ziar. Ziarul creeaza, in acest fel, iluzia unor relatii interumane directe, carora insa, de fapt, li se substituie. Substituirea comunicarii directe prin ziar se pare ca devine o uzanta sociala. In mod paradoxal, desi ziarul are rolul de a augmenta ponderea comunicarii interumane, fiind un surplus de comunicare pe langa comunicarea directa, inlocuieste integral, uneori, firescul unor relatii directe dintre indivizi, augmentand instrainarea pana la ruptura.
Preocuparea pentru moartea prietenului Dignam se transfera total in planul steril al atoniei afective, care reda dimensiunea alterarii relatiilor interumane frizand alienarea.
Discutand despre metempsihoza, cei doi soti transfera evenimentul mortii prietenului Dignam in planul teoretizarilor filosofice despre viata si moarte, care devin simple concepte teoretice, paralele cu realitatea existentei umane.
'Ca adica traim dupa moarte. Sufletul nostru. Ca sufletul omului, dupa ce moare. Sufletul lui Dignam'.
Veleitarismul celor care se adreseaza presei cu orgolii de creatori literari este ridiculizat in pasajul lecturarii ziarului la privata. Leopold Bloom alege, special in acest scop, povestioarele cu pretentii literare, semnate de autori obscuri, care sunt publicate in paginile unor ziare. Sub semnatura: 'Philip Beauby, clubul Playgoes, Londra', in 'Lovitura de teatru a lui Matcham'. Concluzia lui Leopold Bloom este semnificativa pentru toleranta excesiva a unor ziare fata de calitatea articolelor publicate: 'Astia tiparesc chiar orice acum.' Satisfactia lui Leopold Bloom, dupa lectura unui astfel de articol, este asociata celei de a-si finaliza activitatea din privata, 'lasand apa sa curga' peste lipsa de demnitate a unor ziaristi care maculeaza imaginea omului de presa.
Inscriptiile de pe 'pachetelele de hartie groasa, lucioasa' fac reclama Companiei'. Oriental tea', contrastand prin emfaza si pretiozitate cu realitatile unei societati modeste. 'Calitatea de lux, calitatea intai, ceai de familie'.
Ziarul devine un aliat, un confident mut al dezvaluirilor trairilor intime, nemarturisite nimanui, ale personajului. Pornind in urmarirea femeii vazuta o clipa in macelarie, prada unei pulsiuni tiranice a carnii, Leopold Bloom foloseste ziarul ca pe un obiect menit sa-i atenueze timiditatea si sa-l sustina, tainic, in a-si urma impulsul erotic coplesitor.
'Se intoarse si traversa cu pas sprinten drumul. Cum mergea ea, cu carnatii in mana? Cam asa. Mergand inainte, scoase << Freeman-ul>> impaturit din buzunarul dintr-o parte, il desfacu, il stranse sul pe sensul lungimii ti incepu sa se loveasca la fiecare pas saltaret pe cracul pantalonului'. Imaginea lui de barbat liber, lasandu-se prada pornirilor instinctuale, este subliniata de titul ziarului.
La oficiul postal, unde Leopold Bloom asteapta ca functionara din dosul ghiseului cu grilaj sa-i dea corespondenta pe care o primea in secret, la post-restant, pe numele Henry Flower, privirile personajului se opresc pe un afis 'pentru recrutari care exhiba soldati din toate armele, in uniforme de parada; sa-si ridica varful sulului spre nari, inhaland mirosul de hartie ieftina, proaspat tiparita'. Soldat in haine de parada, pe frontul recuceririi sigurantei de sine, pe fondul frustrarilor generate de sentimentul virilitatii pierdute, Bloom traieste euforic iluzia ca este total eliberat de angoasele ce-l supara interior. Partas al clipei de euforie, in care are iluzia libertatii 'Freeman-ul', ridicat, in sul, la nivelul privirii, exala un miros proaspat de libertate.
Intalnind un prieten pe strada, Leopold Bloom, iritat de conversatia care-l obliga sa-si concentreze atentia asupra formulelor conventionale, isi concretizeaza privirile asupra miscarilor unei necunoscute pe care o zareste, in plan secund, in spatele prietenului sau M'Coy.
Comunicarea directa cu prietenul blocheaza prin conventionalism, in fapt, sansa oricarei comunicari reale.
' - Nevasta, bine cred?
O da, spuse domnul Bloom, cum nu se poate mai bine, multumesc.'
Fondul real al comunicarii, la nivel afectiv, este citit de cei doi 'printre randuri', dincolo de schematismul conventiilor.
Ziarul intervine, rezumand, ca o ironie, tot ceea ce nu putea fi marturisit.
'Desfasura agale sulul ziarului si citi lenes:
Ce e un camin fara
Carnea-n conserve Plumtree?
Dar cu ea, un camin al fericirii.'
'Ea', - cu dubla conotatie - carnea 'Plumtree' si sotia/femeia iubita - este marturisirea voalata, printre randurile unei reclame de presa a imaginii tainice a nefericirii lui Bloom. Ziarul raspunde, indirect, cu o sinceritate devastatoare, in locul lui Bloom, intrebarii puse de M'Coy: 'Nevasta, bine, cred?
'Dar cu ea, un camin al fericirii.'
Restul, imaginile de-o clipa ale femeilor privite pe strada, femeia 'cu coapse rotitoare' iesind din macelarie, corespondenta misterioasa care-i trimite in secret scrisori la post-restant, femeia aparuta in plan secund in timpul conversatiei cu M'Coy, toate imagini ale carnii, 'Carnea-n conserve Plumtree'.
Cantecul din repertoriul lui Molly, 'Cantecul dulce al iubirii', pe care ea urmeaza sa-l interpreteze in sala 'Ulster', este la fel de strain relatiei conjugale cu Bloom ca si Ulster-ul protestant, aservit dominatiei straine engleze, straina de traditia catolica a Irlandei si a dezideratelor sale de libertate. Intr-un Ulster strain, 'Cantecul dulce al iubirii' lui Molly este aservit unui strain, fata de care vechea relatie conjugala cu Leopold Bloom devine o conventie golita de iubirea pe care s-a fundamentat.
Scrisoarea Marthei, primita la post-restant, surogat al iubirii dorite, este ascunsa de Leopold Bloom intre paginile ziarului pe care-l poarta in buzunar. Iubirea - surogat, expresie-surogat a comunicarii absente.
In tot drumul sau, imaginea lui Molly devine pretextul unui lung monolog interior al iubirii.
Dupa cum spunea Reb Alcé, inteleptul rabin, drumul are sensul viitorului promisiunii; dupa strabaterea unui desert.
Strazile pe care le strabate Leopold Bloom se succed ca un sir de secvente cinematografice. Numele strazilor, redate cu exactitate ca semn al recunoasterii se alatura ca titlurile unor articole de ziar. Recunoscuta ca apropiata prin precizia redarii numelor, viata reala a acestor strazi este, de fapt, indepartata, straina, transparand doar prin fulgurante imagini ale unor case si ale unor oameni.
'Statea la o parte, privindu-le mastile oarbe care treceau prin coridorul dintre banci, una cate una, cautandu-si locul. Se apropie de o banca si se aseaza pe locul din colt, tinandu-si cu grija in brate palaria si ziarul.'
Leopold Bloom intra in biserica in care se ooficiaza slujba religioasa dinaintea inmormantarii lui Dignam. Femeile din biserica, reproducand intr-o diversitate infinita de masti oarbe imaginea puritatii Mariei, Fecioara dintai, se alatura, sub semnul credintei, in acelasi cor mut al adoratiei divine.
'Erau si in jurul lui, ici-colo, cu capetele aplecate in scapularele lor stacojii, asteptand sa li se topeasca in stomacuri. Ceva cam cum e Mazzothul; un anumit fel de paine; azima. Uita-te la ele. Pariez ca asa ceva le face fericite. Bombonica lor. Chiar. Da, painea ingerilor i se spune. E o idee ingenioasa aici, cam ca imparatia lui Dumnezeu, care e in ceea ce simti.'
Denuntata sarlatania prin care este intretinuta credinta are un rol excesiv de pragmatic prin masca vidului unor existente feminine lipsite de iubire. Cei de la Roma au fost 'destepti' cand au inventat tot acest scenariu al sujbei religioase, remarca Leopold Bloom. Biserica catolica apare ca artizanulcare a fabricat, premeditat, solutia unor grave probleme sociale. Insingurarii femeilor, care nu-si gasesc un rost si un rol
intr-o societate data, biserica i-a oferit ca paleativ impletirea, prin transferul afectiv, dirijat abil, iubirea-comuniune cu Dumnezeu, surogat al iubirii reale. Ridicol si absurd, credinta confera calitati divine unei banale bucati de paine.
Concluzia: 'Lucrurile exista daca crezi cu adevarat relevand mirajul adevarului despre revelatia divina. Printr-o rasturnare de planuri, realitatea are un rol secund, ea existand ca atare prin potentialul uman de a o investi, prin credinta, ca expresie a realului. In afara credintei umane in existenta sa reala, orice obiect real, constituit din materie palpabila, este exclus din realitate. Omul este cel care valoreaza obiectele lumii vizibile: azima este paine sau ostie divina, parte din trupul sfant, in functie de valoarea pe care i-o acorda indivizii, in acord cu sistemul valoric propriu al ierarhizarii valorice a obiectelor lumii reale. Mintea omeneasca poate astfel plasa orice obiect, pe scara valorica interioara, de la abject la sublim. Ritualul slujbei religioase redeschide drumul infinit al teoretizarilor filosofice privind relativizarea arealului.
Preotul care oficiaza slujba are inscrise pe haina, in spate, semnele ce formeaza cifrul dezlegarii tuturor tainelor. 'Litrele astea de pe spinare I.N.R I.? Nu!; I.H.S. 'Dezlegarea tainelor e oferita de Molly: 'Insusi Ne Renaste Iarasi.'
Adica, surprinzator si inedit, sansele omului se afla in sine insusi, In Him Self. Omul ca artizan al lui Dumnezeu, Marele Creator al tuturor lucrurilor, OMUL.
Calea oricaror speculatii teosofice, pana la blasfemie este deschisa. Meditatiile lui Joyce privind adevarul credintei deschid drumul oricaror interpretari. In biserica, in timpul slujbei, Leopold Bloom isi desface ziarul - imaginea lumii reale - obiect pentru a-si proteja genunchiul pe care-l inclina in ritualul inclinarii in fata lui Dumnezeu, pentru a nu se murdarii.
Dubla conotatie a gestului trimite spre cele doua semnificatii care se intrepatund: Leopold Bloom isi fereste pantalonul de praf in ritualul inchinarii si se sustrage ritualului in sine, denuntat ca murdar prin falsitatea lui. Gestul mai poate fi explicat si prin refuzul evreului Leopold Bloom de a se inchina unui Dumnezeu strain, care i-a revenit prin adoptie, ca si calitatea sa de crestin, nefiind acesta unul si acelasi cu Tatal, Dumnezeul stramosilor sai.
Inmormantarea lui Dignam este un alt prilej de meditatie asupra conditiei umane, segmentata intre viata si noapte.
Celor trei dimensiuni temporale - trecut, prezent, viitor - , James Joyce le confera valoarea unei linii continue a unitatii unui prezent infinit. La nivelul constiintei, trecutul este inclus in prezent, prin prezenta continuu actanta a fotogramelor memoriei. Istoria participa activ la obiectivizarea prezentului. Mortii, inhumati deja in cimitir, sunt atat de multi incat surclaseaza prin numarul lor imens, semnificatia existentei celor vii. Mortii si vii reprezinta linia continua a aceleiasi ipostaze a existentei constiintei.
Moartea unifica adversarii neimpacati in acelasi continuu non-sens al ofensivelor vietii. Cimitirul catolic se afla in apropierea cimitirului protestant. Combatantii de neimpacat, protestanti si catolici, sfasiindu-se reciproc pe campurile de lupta sub semnul Victoriei, impart locurile repartizate judicios, economic, patronate de firmele de pompe funebre, ale aceluiasi pamant pentru care au luptat.
Dezarmat, paralizant, este denuntat derizoriul oricarei victorii a vietii.
Intrebarea pusa de Power, unul dintre cei care formeaza alaiul mortuar al prietenilor ce-l conduc pe mortul Dignam la cimitir, vizitiului care mana caii trasurii in care se afla, la o rascruce de drumuri, se incarca de multiple semnificatii:
'Pe ce drum ne duci?'
Tema continuitatii vietii dinspre tata spre fiu este, in contextul inmormantarii, o alta tema de meditatie: 'Eu, oglindindu-ma in ochii lui.'. Ruby, fiul mort al lui Leopold Bloom, mai poate fi oglinda imaginii tatalui doar prin retina sa inchisa inspre viata, de mult deschisa, insa spre moarte.
In centrul orasului, coloana lui Nelson, ridicata spre comemorare eterna a victoriei amiralului in batalia de la Trafalgar, marcheaza simbolic rascrucea de la care pornesc toate drumurile orasului.
'Strada Eccles - casa mea, acolo mai jos. Mare casa. Ospiciul pentru incurabili, mai incolo'.
'Foarte incurajator', remarca Leopold Bloom. Strada ospiciului, strada caminului sau.'mai incolo', sintagma are o semnificatie voit confuza, lasand loc alternantei de planuri: acolo, pe strada Eccles, pe care locuieste Bloom se afla casa si ospiciul. Casa, devenita 'ospiciul' caruia ii este prizonier prin nebunia pasiunii sale ascunsa pentru Molly.
La sfarsitul slujbei rituale de inmormantare, oficiata de preotul Sicrevy, Leopold Bloom se ridica, impachetand cu meticulozitate ziarul pe care l-a asternut pe jos, in biserica, pentru a se feri de murdarie, cu sentimentul datoriei implinite.
Ziarul se prefigureaza ca alternativa credintei, pe fondul demonetizarii ideii religioase.
Joseph Patrick Nannetti este numele uni personaj real, un 'mare maestru al artei tipografice', transferat in planul fictiunii. Cu o silueta firava, cu 'crestetul lucitor', marcat de calvitie el contrasteaza fizionomic cu importanta rolului sau. A detinut functii politice fiind parlamentar si primar al Dublin-ului la inceputul secolului XX. Deviza lui era: 'Sunt, in primul rand un muncitor care-si vede de treaba lui'. Francez prin origine, nu si-a cunoscut 'niciodata adevarata lui patrie'. Ironic, originea straina a ziaristului este subliniata prin sintagma: 'Irlanda, tara mea'.
Este denuntat astfel, falsul patriotism al celor care, folosind declaratiile de fidelitate fata de interesele irlandeze in mod demagogic, ocupa locuri importante in ierarhia politica, avand drept de decizie asupra viitorului unui popor de care sunt straini.
Nannetti a fost ales deputat ca reprezentant al formatiunii 'College Green'.
In perioada respectiva, in care se contureaza tendintele antisemite europene, se constituie o serie de formatiuni politice, asociatii sau organizatii care militeaza pentru puritatea naturii, aerului, apei, solului, si nu in ultima instanta pentru puritatea etnica si rasiala. College Green sugereaza prin nume una dintre aceste organizatii purificatoare desi, din textul cartii, acest fapt nu rezulta in mod explicit.
Nannetti are functia de corector principal al ziarului dar sarcinile sale depasesc rolul de simplu corector. El corecteaza vigilent si linia politica a ziarului, avand grija ca articolele publicate sa se inscrie pe linia politica oficiala. De asemenea, el este cel care decide publicarea sau nepublicarea unor articole.
In redactia ziarului, Leopold are rolul de agent publicitar. I se adreseaza corectorului principal, cu scopul de al convinge sa-si dea acordul pentru publicarea unei reclame. Pentru al convinge pe corector Bloom face apel la toata elocinta sa. Discutia dintre cei doi tradeaza raporturile rigide impuse de ierarhia redactionala.
Opiniile critice referitoare la presa vremii dezvaluie distanta dintre redactori si cititori.
In cotidianele centrale, stirile publicate sunt de multe ori vechi. Activitatea de ziarist se circumscrie unei rutine care tradeaza adoptarea unor conventii schematice in procesul redactarii presei.
Ziarele nu raspund interesului general ai cititorilor, gazetarii nefiind interesati sa contribuie la solutionarea problemelor reale ale acestora. Lumea gazetarilor si cea a cititorilor sunt uneori doua lumi paralele.
Exemplificativa pentru aceasta stare de fapt este sintagma: 'A murit regina Anna'.
In 1714, moartea reginei Anna a fost anuntata in periodicul 'Spectator' editat de Addison, la multa vreme dupa ce evenimentul a devenit un fapt public de notorietate.
In jargonul ziaristic, sintagma ' A murit regina Anna' denumeste acele stiri publicate frecvent in ziarele oficiale cu mare intarziere.
Cititorii cumpara ziarele, in special, pentru articolele scurte si reclamele in care regasesc fragmente ale vietii lor.
Rolul lui Leopold Bloom este foarte important astfel, el fiind furnizorul principal, ca agent de reclama al anunturilor care asigura vanzarea ziarului.
'Masinile clampaneau in masura de 3/4. Buf, buf, buf'. Ritmul tiparirii ziarului sugereaza monotonia si rutina activitatii de presa.
Leopold Bloom, pe fondul acestei 'muzici' ritmate: buf, buf, buf se intreaba ce s-ar intampla daca tipograful 'ar avea un atac de cord si n-ar mai sti nimeni sa opreasca masinile tipografice.
Neglijenta activitatii gazetarilor, indiferenta si pasivitatea lor fata de continutul articolelor date la tipar este sugerata prin imaginea groteasca a unor masini tipografice
care ar bufni intr-una, tiparind acelasi lucru ca un perpetum mobile.
Remarca lui Leopold Bloom: 'Trebuie o minte limpede', se refera nu atat la tipograful responsabil de functionarea mecanica a masinilor cat la ziaristii care, in mod mecanic, daca n-ar fi cineva sa-i opreasca ar tipari continuu unul si acelasi articol.
In profesia lui, Cuprani, tipograful, este 'mai irlandez decat irlandezul de rand'. Din nou se face aluzie la destinul presei, incredintat unor oameni straini de interesele reale ale societatii irlandeze.
In acest caz presa nu poate deveni o tribuna a realitatii si interesului national.
Articolele care intra in componenta unui ziar alcatuiesc un mozaic tern care eludeaza problemele social politice strindente ale societatii irlandeze.
Slugarnicia in fata conducatorilor politici este sugerata prin 'autorizarea autoritatilor', solicitata de unii gazetari pentru a publica stiri de tipul anuntului mortii reginei Anna, de parca moartea n-ar fi o situatie definitiva si neinterpretabila ce se sustrage oricarei 'autorizari' a oricarei 'autoritati'.
'Pentru cei interesati, programul conform statutului, privind umarul catarilor si poneilor exportati in Ballina'. Din nou, transpare rigiditate pozitiei posternate a gazetarilor in fata puternicilor zilei redata in enuntul servil 'conform statutului', al unor stiri banale, care se afla in gratiile 'autorizarii' regimului politic.
Rubrica 'Viata la tara' sugereaza cantonarea atentiei gazetarilor pe probleme idilice sau minore, pentru a nu supara pe nimeni, cand se stie ca problemele majore ale statului se decid in capitala, la Dublin, la oras.
La sectorul 'Caricaturi', gazetarii fac o plecaciune publicului cititor, straduindu-se sa amuze prin bufoniada, pentru a fi iertati ca au eludat din textul ziarului orice problema care ar putea interesa real. Caricaturi ai unor ziaristi adevarati, bieti oameni lasi si tematori, acest tip de ziaristi compromit misiunea adevarata a presei.
Alte rubrici ale gazetei se inscriu acelorasi tendinte de eludare a realitatii, Snoava saptamanala cu Pat si Bull semnata de Phil Blake, 'Pagina unchiului Toby pentru cei mici' care releva ca e mai usor sa te adresezi celor mici decat celor mai mari.
Raspunsurile la intrebari, din rubrica special destinata corespondentei cu cititorii, cuprind probleme 'semnificative' pentru 'soarta natiunii' s-au pentru 'destinele natiei', ca de exemplu: cultivarea bostanilor la tara.
Un alt cititor intreaba, adresandu-i-se redactorului-sef, cu deosebit respect: 'care este remediul pentru balonare cu gaze?'
Leopold Bloom, asistand la spectacolul desertaciunii umane, comenteaza in gand, parodic, gravitatea majora a problemei ridicate de cititor:
'Asta mi-ar placea si mie. Inveti o gramada, invatandu-i pe altii'
Aluzia la ignoranta unor gazetari este stravezie. Din nou, cu accent parodic, Leopold Bloom comenteaza., ca pentru sine, modul in care se realizeaza comunicarea directa dintre ziaristi si cititori, prin nuanta personala care mediaza intelegerea interumana in dezbaterea unor probleme comune, 'de interes general uman':
'Despre oameni ca dumneata si ca mine'.
Relatia dintre corectorul-sef si Bloom este expresia negocierilor purtate in scopul publicarii unui articol. Leopold Bloom apare in postura de negociator.
'Depune taietura de ziar pe biroul domnului Nannetti', in faza intaii. I se adreseaza excesiv de reverentios, in etapa a doua: ' Scuzati-ma, domnule consilier .Anuntul acesta, vedeti. Keyes, va aduceti aminte', iti lanseaza solicitarea in faza a treia: ' Vreau sa bagam in iulie'. Redactia lui Nannetti este specifica sefului. Comunica prin semne. 'Aproba din cap'. Ulterior, 'n-aude'. Leopold Bloom remarca: ' Nannan. Nervi de otel'. Impinge demersul mai departe: ' Inca oclipa. Vrea sa o schimbam, Keyes, vedeti doua chei incrucisate deasupra'.
Corectorul raspunde in felul lui specific, '. si ridicandu-si un cot, incepu sa se scarpine incet la subsoara jachetei de alpaca.'
Masinile tipografice acopera comunicarea, in fapt inexistenta, prin vacarmul specific. ' zdranga, zdranga'.
Filmul relatiilor dintre subordonat si sef are o tenta de suprarealism. Peste toate se suprapune imaginea groteasca a milelor de ' panglici uriase de hartie'.
Destinul derizoriu al presei: Leopold Bloom se intreaba: ' Ce se intampla cu toate astea pe urma?'. Raspunde tot el, printr-o formulare dinainte cunoscuta: ' Mda,
impachetezi carnea, pachete, diferite utilizari.'
Bloom sta in fata adevarului despre sine. E ziarist si travaliul sau zilnic nu foloseste nimanui.
Isi iroseste inutil elocinta, pledand ridicol ' cauza dreapta' a publicarii blazonului lui Keyes, ornat cu doua chei incrucisate in loc de una. Adevarul despre sine i-a fost revelat dintr-o clipa. O irosire totala a fiintei pentru nimic. Poate doar pentru ca, intr-o macelarie, o femeie cu ' coapsele rotitoare' sa-si inveleasca carnatii proaspat cumparati.
Acest fragment are rolul de a deturna total sensul drumului lui Leopold Bloom: nu adevarat ca Bloom, al carui nume sugereaza un individ fragil ca si o floare, a pornit inspre necunoscut ca si Ulise, in cautarea adevarului. Drumul sau nu este cel al unui om plecat pe drumul cunoasterii, deoarece Leopold cunoaste , stie adevarul despre sine si ceilalti. El pleaca dinspre adevar spre uitare. Naufragiat in viata reala, Bloom porneste in cautarea uitarii de sine.
In acest context, in tipografie, masinile tipografice, macina ritmat, in masura de 3/4, timpul: buf , buf, buf, zdranga, zdranga, si iar buf, buf, buf si iar..
' Muzica' masinilor tipografice, muzica a sirenelor care l-au ademenit pe Ulise.
Leeopold Bloom stie de ce iti iroseste elocinta pentru publicarea unui blazon format din doua chei incrucisate, pentru ca ulterior, hartia blazonata astfel sa aiba ' diferite utilizari'.
Tentat de promisiunea viitoare a cantecului de sirene al masinilor tipografice, promisiune care li se ofera doar celor ce au strabatut un desert, Leopold Bloom, in muzica ritmata in masura 3/4, cauta uitarea. De aceea, este sau poate fi si ziarist.
Negocierile dintre Bloom si corector continua, pe tema cheilor.
'- Ideea, spuse domnul Bloom ( vorbind cu corectorul), ar fi Casa sau Camera cheilor. Intelegeti, domnule consilier, parlamentul insulei Man. Aluzie la autoguvernare'
In anul 1904, cand are loc actiunea romanului, Irlanda facea parte integranta din Regatul Unit al Marii Britanii. Orice aluzie la independenta Irlandei era un atentat politic la adresa integritatii teritoriale a Marii Britanii. Aluzia la autoguvernare, strecurata prin reproducerea simbolului insulei Man, putea sugera o aluzie la o potentiala autoguvernare irlandeza.
Leopold Bloom pledeaza, in fapt, temerar, pentru un act politic. Constient, corectorul isi da acordul, solidarizandu-se la acest act de protest politic.
Aflata in fasa, lupta de eliberare a Irlandei incolteste prin aceste mici si aparent nevinovite gesturi de protest.
Cu acordul corectorului-sef, hartia folosita pentru desenul cheilor va fi ' calitatea intai, autorizata'.
Corectorul-sef ii impune lui Leopold Bloom, pentru publicarea reclamei producatorului de 'vinuri si bauturi' Keyes, ornata cu cele doua chei incrucisate, sa obtina o prelungire a contractului de reclama a lui Keyes cu inca trei luni; fireste, contra-cos. Nannetti solicita garantii sigure pentru a publica simbolul aluziei la autoguvernare.
Problema protestului politic penduleaza intre flux si reflux. Leopold Bloom isi retrage taietura de ziar a reclamei publicate anterior firmei Keyes, ornata cu o singura cheie de pe biroul corectorului-sef.
Alertat, ca si cum ar fi avut nevoie de o binecuvantare, Nannetti vrea urgent sa includa in spaltul ziarului pregatit de tipar scrisoarea arhiepiscopului, ce mai fusese publicata anterior in 'Telegraph'.
Numele Excelentei-Sale este o garantie a loialitatii gazetarilor fata de puterea britanica.
Jocul de culise, abil manevrat de corectorul-sef, in fapt un joc al garantiilor pe care le invoca pentru a se aventura in publicarea aluziei la autoguvernare, denota faptul ca Nannetti este perfect constient de consecintele pe care le poate declansa acest minim protest.
Presa, prin puterea ei de influenta asupra masei mari de irlandezi care asteapta tensionati o schimbare, sub pana gazetarilor, are puterea unei bombe.
'Colaborarea exceptionala' a arhiepiscopului, in paginile aceleiasi gazete in care urma sa apara aluzia la autoguvernare, tradeaza mintea machiavelica a lui Nannetti, care intentioneaza sa duca mai departe protestul incipient al lui Bloom.
Arhiepiscopul, in persoana, este menit sa binecuvanteze independenta viitoare a Irlandei.
Batranul Monks a lucrat o viata in tipografie, fiind seful echipei de culegatori. A vazut multe la viata lui: 'Anunturi mortuare, reclame de carciumi, cuvantari, divorturi, gasit inecat.'
A ajuns la o varsta respectabila. A strans ceva bani din munca de tipograf, are un statut social de om respectabil, are si o nevasta care gateste bine.
Apelul lui Nannetti, care-l cheama urgent sa-i aduca articolul Excelentei-Sale, arhiepiscopul, reprezinta primul semn al 'furtunii' pe 'marea linistita' a inertiei in care a putut o viata, imbatranind linistit ca 'tatal' al echipei de tipografi.
Monks a vazut de toate in viata lui de tipograf: anunturi mortuare, divorturi, gasit inecat, dar este prima data cand a fost solicitat sa supravegheze, ca tipograf, tiparirea unui protest politic. E pentru prima data, in viata lui de batran tipograf, cand i se solicita sa-si riste linistea si respectabilitatea, pentru a fi gazetar cu adevarat.
Imaginea unui zetar, potrivind cu indemanare caracterele literelor, il opreste pe Leopold Bloom din drumul sau.
Memoria afectiva il inunda cu sentimente vagi, pastrate in suflet in stare latenta.
Indoiala de sine ii bulverseaza gandurile.
Zetarul ii aduce in prim plan imaginea tatalui sau, 'citind de-a-ndaratelea' textele sacre ebraice.
Literele textelor sacre ebraice 'Hagadah-Pessac', pe care tatal sau le citea, vorbindu-i despre iesirea din robia egipteana a neamului sau evreu, se suprapun literelor manevrate abil de zetarul experimentat.
'Schema Israel Adonai Elohenu'. Cuvintele sacre ii invaluiesc mintea.
Bloom este sfasiat interior de indoiala privind identitatea sa reala. Cu cateva clipe in urma doar, s-a lansat intr-un protest politic pentru independenta poporului sau irlandez. A crezut ca este un bun irlandez cand, vocea sangelui, redesteptata de zornaitul lanturilor robiei neamului sau evreu, si-a lansat strigatul, chemandu-l inapoi. Drama traita de Leopold Bloom se consuma mocnit, arzandu-l interior. Cine este, de fapt, Leopold Bloom cel real?
Irlandezul care militeaza pentru descatusarea lanturilor robiei poporului sau irlandez?
Sau
Evreul, fiu al Tatalui sau care-i citea textele sacre ale neamului sau evreu despre eliberarea din robie, atunci, demult, in Egipt, evreul crescut cu ranile lanturilor robiei neamului sau incrustate in suflet?
Pentru Leopold Bloom, cele doua voci interioare se amesteca.
'. si pe urma mielul si pisica si cainele si toiagul, apa si macelarul si pe urma ingerul mortii il omoara pe macelar si acela-i omoara pe boi si cainele omoara pisica.'
Fotogramele memoriei amesteca esentele celor doua origini divine ale sale, irlandez si evreu totodata? Sau irlandez sau evreu? Din lupta aceasta cine va castiga?
Departe de lupta ce s-a dezlantuit in interiorul sau, culegatorii din sala masinilor tipografice isi continua activitatea, 'aplecati parca mai mult peste cutiile lor', in 'zvacnetul puternic'.
Alaturi de ziar, in buzunar, Leopold Bloom poarta, impachetat cu grija, un sapun parfumat, cu miros de lamaie. Asocierea pe tot parcursul drumului sau de-o zi a ziarului cu sapunul simbolizeaza aspiratia spre puritate morala a lui Bloom.
A cumparat sapunul cu intentia de a se imbaia inaintea unei intalniri virtuale cu Martha, corespondenta care-i scrie la post-restant. Tocmai aceasta inclinatie spre puritate morala l-a oprit pe Leopold Bloom sa se intalneasca cu Martha. Cumparand sapunul, in gandurile sale, imaginea Marthei este asociata cu a Mariei, Fecioara.
Bloom verifica, ritualic, de repetate ori, in drumul sau, daca sapunul este acolo, invelit in hartia de ziar.
Scrisoarea Marthei, virtuala amanta pe care o ridica de la oficiul postal, este asezata, alaturi de sapun, in aceeasi hartie de ziar. Ingemanate, sapunul si scrisoarea se contopesc in dorinta de curatenie a eroului. Gandurile exprimate in randurile scrisorii pe care i-a trimis-o Martha reproduc acelasi joc erotic incipient, comun atator alte femei. Asociatia cu ziarul simbolizeaza aceeasi dorinta a omului de presa.
Ziarul, imagine fidela a lumii reale, trebuie epurat, spalat de murdaria care intuneca faptele oamenilor, intr-o devastatoare aspiratie spre perfectiune.
Instinctiv, in prezenta probelor macularii Leopold Bloom verifica daca sapunul este acolo, la locul lui, in buzunar.
Obiectul 'sapun' este ipostaza materializata a constiintei eroului. Spaima de maculare, care-l face sa verifice prezenta sapunului, este, in fapt, vocea eu-lui sau interior.
In fata judecatii propriei sale constiinte, Leopold Bloom nu se accepta pe sine, maculat.
Aceeasi reactie instinctiva, de a cauta sapunul, o are Bloom cand, coborand scara principala din redactie, vede peretii mazgaliti, in mirosul 'greu, unsuros', al unui atelier de preparat clei.
Mirosul de 'citrolamaie' pe care-l aspira din batista ii reaminteste de sapunul ascuns in buzunar. Din memorie, ii reapare in prim-plan intrebarea pe care i-a pus-o virtuala sa amanta: 'Cu ce parfum isi da sotia ta?'
Cioburi 'de vina' i se infig, parca, in suflet. Constiinta lui se auto-epureaza de orice corp strain de ea.
Cu aceste ganduri, Leopold Bloomse apropie de redactia ziarului 'Evening Telegraph' pe fondul unui hohot de ras vulgar venit dinspre redactia in care-l vede pe prietenul sau Ned Lambert.
In redactie, Leopold Bloom intra pe fondul unor discutii aprinse. Dedalus si Ned Lambert comenteaza galagios un articol:
'Sau iarasi, luati seama la serpuirile uni izvoras susurator cum supoteste in calea-i, suflat de zefiruri abia simtite, sau razvratindu-se impotriva obstacolelor pietroase, catre apele talauzitoare ale albastrei stapaniri a lui Neptun, printre maluri acoperite de muschi, cand se joaca asupra-i maluri acoperite de muschi, cand se joaca asupra-i lumina slavita a Soarelui sau prin umbrele aruncate pe sanu-i ingandurat de frunzisul boltit bogat al uriasilor padurii.'
Este comentat critic 'tonul grandios' al articolului. Reactia lui Ned Lambert inlocuieste orice raspuns: 'Ned Lambert, razand, lovi cu palma in ziarul de peste genunchi, repetand:
' - Sanul ingandurat si frunzisul bortit bogat.'
Printr-un joc de cuvinte, Ned Lambert ridiculizeaza pretiopzitatea grandilocventa a stilului.
Al treilea personaj prezent la discutie, profesorul Mac Hugh, isi rosteste verdictul, setentios: 'Nu mai vreau sa aud nici o vorba din toata chestea asta. Niste prostii pompoase. Vorbe goale.'
Fragmentul citit in redactie facea parte din discursul unui personaj influent, inrudit cu vice-cancelarul Chatterton.
Leopold Bloom intervine in discutie cand profesorul Mac Hugh ii comunica titlul articolului: 'Frumoasa noastra patrie.'
'A cui partie?' intreaba el spontan, 'scurt si la obiect.'
Critica virulenta a gazetarilor din redactia 'Evening Telegraph' incrimineaza sdtilul stufos, suprasaturat de epitete, pretios si grandilocvent al discursului patriotard-demagogic al carieristilor snobi si parveniti, care aspira, facand parada de inaltele lor sentimente, sa ocupe un loc privilegiat in societate. Scurt si la obiect, Bloom remarca faptul ca in acest discurs sforaitor, inchinat patriei, autorul nu vorbeste, in fapt, decat despre sine, etalandu-si eruditia (in fapt gaunosenia) autoproslavindu-se.
'Care patrie? Suna, retoric intrebarea lui Bloom in contextul in care oricare patre ar fi aceea careia ii sunt inchinate astfel de 'imnuri', nu poate fi decat deservita printr-un astfel de demers.
Oamenii fara-de-patrie din specia de demagogi patriarzi, oriunde ar prolifera, nu se iubesc, in fapt, decat pe ei insisi.
Critica ce le este adresata ii denunta ca pe o cangrena morala a oricarei societati.
Antitetic, numele vechi al insulei -Erin- se suprapune ca un bland repros in lumina 'marii de argint', peste fiii sai necredinciosi.
Ziaristii, ' giruete de vant, sunt si calzi si reci totodata'.
. ' se incaiera, isi smulg parul din cap unul altuia prin ziare si pe urma, deodata, se dezumfla cu totul.'
Asaltul unor nechemati ce umplu pagini de ziare cu inflorituri bombastice se pare ca este o activitate de rutina, de vreme ce, epuizati, gazetarii sunt obligati sa tina cont din nou de-un astfel de articol dupa discutiile secventei precedente.
Eforturile ziaristilor se pierde, uneori , in van. ' Se incaiera', luptand pentru o idee. ' Giurete de vant' ajung atrasi, la inceput de poezie.
Miles Crawford a debutat la ' Independent', O Moloy, perdant incorigibil, avocat fara clientela acum, acria literatura in 'Express'. Ned Lambert se lupta eroic cu asaltul frazelor bombastice ale altora. O umbra trista se proiecteaza peste acest portret de grup al unor aspiranti spre poezie, uniti in solidaritatea lor de a fi visat acelasi vis.
Intrarea in scena a acelorasi protagonisti : Dedalus, Mac Hugh, Ned Lambert. Din nou, discutii despre stilul pompos. Dedalus exclama : ' Scarna cu ceapa'.
Concluzia : Dan Dawson, autorul frazeologiei sufocante cu care-si decoreaza articolele ce inunda parca presa, insistent, perseverent, nu cedeaza. El este ziaristul obscur, lipicios, tradat prin nume : Dawson - cel cleios.
Portretul ziaristului oportunist, care stie sa se lipeasca de situatii profitabile, este definit prin cele spuse de Wetherup:
' Trebuie sa stii sa castigi prin stomac'
Daw - cel cleios este emblema ziaristului ' descurcaret'. Numele provine de la faptul ca are '.. nu stiu ce fel de afaceri cu brutariile'.
Ancorat bine in plan social, ' si-a captusit bine cuibul'. Are o fiica, logodita ' cu i9ndividuzl acela de la perceptie, ala cu masina Ca sa deschida, petreceri, cu tambalau mare'.
Desi stilul sau grandilocvent, pompos, este inadecvat stilului jurnalistic, ignoranta unei mari parti a cititorului ii asigura succesul. Lipsa de cultura si educatie a publicului determina afirmarea unor astfel de ziaristi.
Ideea prin care un ziarist depinde de cititorii sai, ziarist si cititori fiind legati printr-o relatie de stricta interdependenta, este definita prin portretul modelului social, de om respectabil a lui Daw - cel cleios. Pentru marele public, al carui nivel de aspiratii se plaseaza pe linia mediocritatii, Dawson reprezinta intruchiparea aspiratiilor cititorului mediu.
Limitate in plan social la o viata confortabila, ' casa deschisa, petreceri', 'fiica logodita cu individ - functie - masina'.
Imitand discursul retoric clasic al vechilor greci sau latini, Dawson le apare cititorilor sai in postura unui nou Cicero, pe care-l pastieuza grosier.
Pe de alta parte Dawson este si om de afaceri, patron de brutarie.
Gazetarii care au in realitate un nivel intelectual care-i plaseaza peste media mediocritatii cititorilor sunt receptati negativ de cititori, in raport cu Dawson care foloseste limbajul comun al ignorantei publicului sau.
Succesul la public nu inseamna intotdeauna calitate , in cazul unui ziarist.
' Ranjesc si acum cand vad chestiile astea tiparite, dar asa ceva se inghite ca painea calda '..
Conditia omului de presa il pune in fata unei dileme: sa fie ' Dawson - cel cleios, model social al ziaristului de succes, al omului care a reusit in viata sau sa incerce, printr-un efort continuu sa educe gustul marelui public, sa formeze cititorii ridicandu-i la nivelul elevatiei sale intelectuale, travaliu care, intr-o viata de presa, este de prea putine ori incununata de succes ?.
Aceea a fost si a ramas dilema ziaristului dintodeauna .
' Freeman s Journal' este un ziar cu traditie. In secolul al XVIII -lea, unul dintre proprietarii sai Francis Higgins, a incheiat o casatorie avantajoasa prin care i-a revenit o avere imensa si un titlu nobiliar. In plan politic, acest Francis Higgins era un opozant vehement al miscarilor care militau pentru independenta Irlandei.
Profesorul MacHugh, unul dintre gazetarii jurnalului, atribuie, printr-un joc de cuvinte actualului redactor-sef al ziarului ' Freeman' epitetul de ' fals senior de tara', facand trimitere directa la similitudinea acestuia cu Francis Higgins.
Portretul fizic al lui Miles Crawford alatura ' o fata stacojie', cu un cioc ca de pasare' si cu ' o creasta de par, moale ca puful'.
Ochii redactorului-sef sunt ' indrazneti-albastri'.
Comentariul profesorului Mac Hugh la adresa lui Dawson - cel cleios este soldat cu invitatia ironica a redactorului-sef: 'Iesi afara de aici, pedagog zaharisit si prapadit.', ca semn ca remarcile lui Mac Hugh, integral juste contravin curentului de opinie care postuleaza modelul de ziarist tip - Dawson ca model de ziarist de succes. Pentru orice redactor -sef, compromisul este o conditie a existentei ziarului. Acceptandu-l pe Dawson indirect, se face legatura ziarului cu marele segment al cititorului care-l recepteaza favorabil, Dawson, indirect, se face legatura ziarului cu marele segment al cititorilor care-l recepteaza favorabil, Dawson, fiind pentru ei o garantie a calitatii si a credibilitatii de care se bucura ceilalti ziaristi.
Existenta celorlalti gazetari este conditionata, in cele din urma, de acest tip de ' pilon de sustinere' tip - Dawson, pe care se sprijina relatia dintre echipa redactionala si public, prin simplu fapt ca publicul ' inghite ca painea calda' articolele marca Dawson - cel cleios.
Miles Crawford, redactor-sef al saptamanalului ' Freeman's Journal', este portretizat prin remarca gazetarului J.J. O'Molloy drept un caz ' trist', suferind de delirum tremens incipient.
Starea de betie continua a lui Crawford, in contextul responsabilitatilor pe care le are in fata conducatorul unui ziar, are o dubla semnificatie.
Miles Crawford actioneaza bizar, combinand compromisul cu vocea libera a ziarului, intr-un joc personal, voluntar si deliberat, care creeaza impresia unei betii continue.
MacHugh ii defineste portretul : 'un eretic perfect'. Prin stilul sau personal, Miles Crawford se sustrage oricaror dogme sociale sau politice autorizate. Ideile sale eretice au rolul de a contraria orice opinii oficiale. Masca unei betii continue le face insa scuzabile. Originalitatea redactorului-sef este improprie unui gazetar, dator sa corespunda cerintelor societatii printr-o opinie clar definita. Nota personala il transforma pe Miles Crawford intr-un 'eretic' ale carui opinii sunt paralele oricaror grupari de opinie ale societatii careia i se adreseaza. El se sustrage socialului, desi, ca gazetar , existenta lui este conditionata prin relatia de stricta interdependenta gazetar-societate.
'Am invins de fiecare data', afirma decis redactorul-sef, mentionand exemplificativ: ' North Cork si ofiterii spanioli.'
Miles Crawford face aluzie la formatiunea militara a militei din North Cork, care in 1798 a contribuit, in numele Coroanei britanice la inabusirea rebeliunii nationaliste irlandeze. Ca si predecesorul sau Francis Higgis, Crawford este filo-englez, fidel coroanei britanice.
Pe fondul ecourilor unei incipiente organizari a irlandezilor intr-un front nationalist anti-britanic, pozitia filo-engleza pe teritoriul Irlandei a redactorului-sef Miles Crawford este serios amenintata. In acest context invoca, drept argument, victoriile anterioare asupra insurectiilor irlandeze, care-i justifica pozitia de opozant fata de curentul nationalist.
In rebeliunea nationalista din 1798 insa, formatiunea militara pe care o evoca Miles Crawford s-a acoperit de rusine, avand numai infrangeri in operatiunile militare la care a participat, desi facea parte din tabara invingatorilor.
Miles Crawford a invins intotdeauna, ca si acea unitate militara pe care el o evoca, el fiind invariabil, un perdant chiar si aliat al celor ce inving intotdeauna.
Tipul de ziarist reprezentat de Miles Crawford este cel al strainului, inadaptabilului, al vocii singulare, in afara oricaror realitati sociale. Pierdut in himere, confuz si intotdeauna beat, Crawford este o victima a societatii, plasat undeva in urma, intotdeauna la periferia ei si nu o voce din prima linie a societatii pe care o reprezinta prin functia lui de redactor-sef al unui ziar, purtator de cuvant si formator de opinie. Tipul Milea Crawford este , evident, incompatibil cu functia lui de ziarist .
Reuniti, intr-un moment de liniste, ziaristii pregatesc editorialul jurnalului de seara.
Linistea din redactie sugereaza personaje mitologice subordonate regelui lor, Eol, care le-a inchis in pestera pentru a le domoli nesupunerea.
Aluzia la harfele eoliene trimite la masurile dure pe care le-a luat, impotriva vanturilor, regele Eol, muzica de harfa a regelui vanturilor fiind in fapt, un mijloc represiv deloc compatibil unui suav cantec de harfa.
Ca si vanturile mitologice, redactorii inrobiti muncii lor si subordonarii fata de redactorul - sef se linistesc dupa furtuna declansata de confruntari de idei anterioare vijelioase.
In redactie, Leopold Bloom isi croieste drum, din nou, spre biroul corectorului - sef, perseverent in insistenta de a-si publica reclama. Protestul sau nationalist se insinueaza, lent dar sigur, in chiar gazeta patronata spiritual de filo- englezul Miles Crawford.
Aceasta actiune, aparent minora, a lui Leopold Bloom nu poate ramane fara consecinte, fiind primul semn al partajarii ziaristilor, in raport cu propriile lor opinii politice, in doua tabere, clar definite in viitor: pro sau contra independentei Irlandei.
'Inramate jur imprejur pe pereti imaginile unor cai disparuti prezentau onorul cu capetele docil suspendate in aer; <<Razboinicul>>, al lordului Hastings, <<Zvacnetul>>, al ducelui de Westminster. <<Ceylon>>, al ducelui de Beaufort, prix de Paris, 1866. Pe fiecare, cate un calaret mic ca un elf, incordat in asteptarea vreunui semn.cumparatori ai culorilor regelui.* Proiectia de fundal a triumfului, a gloriei straine. sustine competitia declansata in redactia ziarului 'Freeman'.
Cursele de cai reprezinta simbolul puterii britanice. Unul dintre redactori, Lenehan, aduce formularele editate de 'Sports', oferind un 'pont sigur' al viitoarelor curse pentru 'Cupa de Aur'. El propune redactorilor sa parieze victoria redactorului-sef, partizan al Coroanei britanice, in competitia cu Leopold Bloom, reprezentant al fortelor nationaliste irlandeze.
'S-a starnit un adevarat uragan', se aude vocea redactorului-sef, pe fondul discutiilor referitoare la cursele de cai. Remarca are o conotatie aparent inofensiva, marcand un episod minor, in care baietii-vanzatori de ziare au intrat in redactie, lasand usa deschisa, curentul de aer imprastiind foile aduse de Lenehan. Dar, aceeasi remarca enunta, profetic-amenintator, 'uraganul' declansat de Leopold Bloom care, la telefon, in biroul de la 'Evening Telegraph', continua 'curse cu obstacole' pentru a-si impune publicarea reclamei.
Ciocnirile de interese ale gazetarilor inflameaza atmosfera redactiei. Sub pretextul ciocnirii la propriu dintre Leopold Bloom, care se loveste, navalind in redactie de Lenehan, este, in fapt prezentat antagonismul opiniilor politice ale celor doi. Coliziunea are un sens figurat. Lenehan s-a declarat deschis partizan al Coroanei britanice, in cursa inceputa, el pariind pe 'Sceptru'.
Strigatele vanzatorilor de ziare se aud de afara, premonitiv, ca un ecou:
'Noi suntem baietii din Wexford
Care ne-am batut cu inima si cu bratele'
Versurile unei vechi balade irlandeze, 'Baietii din Wexford', cantec fredonat intr-un secol anterior, evoca victoriile repurtate de formatiunea militara a 'baietilor din Wexford' asupra militiei din North Cork in timpul rebeliunii irlandeze. In pofida victoriei lor militare, 'baietii din Wexford' au fost infranti, prada 'viciului irlandez'; pasiunea lor pentru bautura.
Aluzia la victoria redactorului-sef si a partizanilor sai din redactie este pertinenta. Miles Crawford, care-si enunta, sigur de sine, victoria politica, este invins deja din interior, de 'viciul irlandez'.
Leopold Bloom isi anunta intentia de a pleca in cautarea patronului firmei la care urma sa comande desenul celor doua chei. Patronul parea de negasit. Absent la telefon, la apelurile repetate ale lui Bloom el este plecat cand aici, cand acolo. Ultima data i s-a raspuns lui Bloom ca patronul se afla la galeriile 'Dillon'.
Leopold Bloom 'le privi, un moment, nehotarat, chipurile' celor din redactie. Dupa o tensionata tacere, redactorul-sef., care l-a privit ingandurat, cu capul sprijinit intr-o mana, in tip ce-si continua demersurile pentru publicarea reclamei cheilor incrucisate, izbucni teatral: Bratul sau indica un punct nelamurit profilat undeva, departe, in viitor:
'Lumea e in fata dumitale!' ii spuse el. Cat de adevarata era afirmatia sa, atunci probabil, redactorul-sef nu stia inca. Pentru ca lumea aflata in fata lui Leopold Bloom era viitorul, viitoarea independenta a Irlandei.
Ulise a reusit, prin prefacatorie, sa determine prabusirea Troiei, intr-o mai mare masura decat cateva generatii de razboinici greci, spune legenda.
Leopold Bloom, asemenea lui Ulise, abil si ingenios, foloseste alte mijloace de lupta pentru cucerirea victoriei decat vitejia si armamentul conventional. Initiativa sa, ingenioasa si perfida, care poate transforma hartia de ziar intr-o bomba incendiara, face ca ziarul sa fie un pericol mai de temut decat tunurile.
Asemenea legendarului Ulise, Leopold Bloom alege drumul, inca nestrabatut al ideilor novatoare. El combina temeritatea cu abilitatea si inteligenta 'diplomatica'. Initiativa lui Bloom se insinueaza in redactie ca undele unui cutremur care zgaltaie temeiurile solide si respectabile ale constiintelor confratilor sai, ziaristii.
Fara indoiala, Leopold Bloom este ziaristul viitorului, printre ziaristii timpului sau.
De ce tocmai lui Leopold Bloom ii revine acest rol, de pionier mergand pe drumuri neumblate tinand cont de faptul ca Bloom este fiul Tatalui sau, care-i citea din textele acre ebraice, in copilarie, istoria poporului sau evreu, din care s-au ivit Moise Profetul, Legile si Isus Christos, este o intrebare careia nu i s-a raspuns, inca.
'Quelle différence z a-t-il entre choisir et être choisi lorsque nous ne povons faire autrement que nous soumettre au choix?'
Scena nr. 1.
.'sirul de vanzatori de ziare care zburau in urma domnului Bloom, ultimul dintre ei tragand in zig-zag alb in suflarea brizei un simulacru ironic de zmeu, cu o coada de pungulite albe.'
Scena nr. 2.
'Lenehan incepu sa danseze mazurca.cu picioarele lunecatoare prin fa-a caminului inspre J.J. O'Molloy'.
Scena nr. 3.
'Myles Crawford.intra cu mers sacadat in birou.sunandu-si cheile in buzunarul de la spate.
Scena nr. 4.
'J.J. O'Molloy scotandu-si tabachera, .murmura mai departe ganditor: <<dar lucrurile astea nu sunt totdeauna asa cum par>>'
Final retoric. J.J. O'Molloy:
'Cine are cele mai multe chibrituri?'
'Buna dispozitie a gazetarilor dureaza, uneori, o clipa. 'Giruete de vant', ziaristii se cearta si se impaca usor. Linistea dinaintea furtunii este ca si pacea gazetarilor, intr-un moment de repaus, inainte ca flacarile incendiului sa-i cuprinda pe toti.
Leopold Bloom a aprins primul chibrit, prima flacara. Acum, focul aprins de el pare stins. Ramane de vazut 'cine are mai multe chibrituri', mai multe argumente incendiare, pentru a inflama atmosfera redactiei pana la arderea a tot ce-a fost, ca din cenusa si jertfa sa apara soarele viitor.
.despre pace.
Redactorul-sef, insotit de ceilalti gazetari, se indreapta cu pas hotarat spre 'Oval'. Nu spre Biroul Oval, ci spre o carciuma cu acest nume din apropierea redactiei, 'sa bea ceva'. Invingator, Myles Crawford declama pe drum:
'Rangul si gloria te-au ispitit
Imperiul inima ti-a vrajit',
Versuri la moda din libretul operei 'Roza din Castilla. Crawford se refera, fireste la Imperiul britanic, al carui victorios exponent se declara a fi ros interior, pana la destructurare, de viermele 'viciului irlandez'. Viclean, Myles Crawford precizeaza insa: 'batranul Imperiu roman'. J.J.O'Molloy completeaza, in surdina:
.'Imperiul romanorum. suna mai nobil decat britanic sau Brixton.' El face trimitere la afirmatia scriitorului irlandez George Moore, exponent al Renasterii irlandeze care, referindu-se la industrializarea galopanta a Angliei, stat aflat in prima linie a progresului economic european, a remarcat aspectul sordid al suburbiei londoneze Brixton, cartier specific zonei industriale. George Moore scria, referindu-se la 'Anglia si limba engleza': 'par sortite in cele din urma sa imprejmuiasca lumea cu un soi de Brixton-uri. Si noi, aici pe margine, privim in aceasta suburbie universala in care un barbat uscativ, cu ochelarii pe nas si o servieta neagra in mana alearga la nesfarsit dupa un autobuz.'
Spectrul societatii industriale pluteste amenintator pe cerul Irlandei, patria vitelor.
Teama de dominatia engleza are o dubla conotatie: subordonarea politica fata de o putere straina, precum si destructurarea linistii patriarhale a crescatorilor de vite irlandezi in vuietul amenintator al industrializarii.
De aceea, O'Molloy asociaza cuvintele Anglia si Brixton cu imaginea 'grasimii' puse 'pe foc'.
Cu gravitatea dramatica a ziaristului vizionar, care nu poate eluda adevarul chiar daca evenimentele vremii sunt impotriva convingerilor personale, Myles Crawford remarca:
'Noi suntem grasimea. Tu si cu mine suntem grasimea pe foc. N-avem sanse nici cat un bulgare de zapada in iad.'
Redactorul-sef se desconspira total prin aceasta remarca, ceea ce inseamna ca ochiul lucid interior a stiut sa vada cu claritate sansele pe care i le ofera viitorul. Parand confuz si ametit de aburii alcoolului, Myles Crawford i-a mintit pe altii, lipsa de sansa determinandu-l sa joace rolul de bufon in scena finala a gloriei Angliei din 'piesa' care se apropie de sfarsit. Nu atat 'viciul irlandez', cat presimtirea apusului gloriei Coroanei pe care o servea l-a macinat pe dinauntru, credinta lui de-o viata fisurandu-se zi dupa zi, iremediabil.
Mitul gloriei Romei imperiale a strabatut nealterat veacurile. James Joyce este primul care smulge laurii de pe fruntea Romei, dezbracand-o total de mitul c are i-a conferit 'sacralitatea'.
Profesorul Mac Hugh precizeaza: 'Nu trebuie sa ne lasam inselati de cuvinte, de sunetul vorbelor. Ne gandim la Roma, imperiala, imperioasa, imperativa'. Continua apoi, cu aerul unui orator roman:'.civilizatia lor vasta, recunosc; insa josnica. Cloace: haznale'.
'Evreii in pustie si pe varful muntelui au spus: Este bine sa fim aici. Sa inaltam un altar lui Iehova'.
'Romanul (ca si englezul care vine pe urmele sale), a adus pe fiecare tarm pe care a pus piciorul (pe tarmul nostru nu si l-a pus niciodata), doar obsesia lui cloacala. Privea in jurul lui, infasurat in toga si zicea: Este bine sa fim aici. Sa construim un water-closed'.
Toata gloria Romei s-a spart tandari. Din aura imperiala n-a mai ramas nimic. Ce lume se va ridica, oare, in praful si pulberea gloriei?
James Joyce coboara de pe socluri, cu o singura fraza, statui neclintite de veacuri. Civilizatia Romei:Water-closed. In lumea fara mituri si fara glorie, ce va urma? Tot Joyce este cel care da si solutii: vor urma OAMENII, lumea si gloria vor fi ale lor.
Cine sunt acesti oameni?
James Joyce a raspuns, parca deja.
OAMENII sunt: Leopold Bloom, Mac Hugh, Myles Crawford, O'Molloy, bietul Dignam, Marion Bloom, Martha, femeia 'cu coapsele rotitoare' din macelarie, macelarul, Stephen Dedalus, Deasy, Lenehan si o multime de altii.
Pot fi zariti, oricand, pe strazile din Dublin de catre cel care porneste, intr-o dimineata, la drum. Strazile sunt pline de oameni pana noaptea tarziu, si mai tarziu, pana spre zori si-n dimineata urmatoare.la fel.oameni, peste tot oameni. Destinele lor sunt scrise, in aceasta 'Carte a vietii', de catre creatorul ei, James Joyce.
Aceasta este solutia propusa de James Joyce pentru viitor: nu o lume de statui impietrite pe socluri ci o lume de OAMENI, de OAMENI REALI, cum ar fi, de exemplu. Leopold Bloom:
'Uite-l, cu picioarele alea de elefant, cum ocupa tot trotuarul'. Cam asa arata un om, privit de departe, sau doar dintr-o parte. Sau, poate altfel.omul poate arata de departe, sau dintr-o parte, oricum. Pe strazile Dublin-ului, pornind, intr-o dimineata, la drum, intalnesti mii de chipuri, de infatisari.dar, toate laolalta si fiecare in parte, nu sunt decat unul si acelasi lucru: un chip de OM.
James Joyce propune, pentru viitor: nu mituri, nu statui si nici lauri de glorie imperiala, nu idei politice, sociale, economice, culturale, etnice, religioase ale unor oameni despre alti oameni ci, in locul tuturor acestor lucruri, oamenii insisi.
Viitorul va fi al lor, al oamenilor.
Profesorul Mac Hugh:
'Noi totdeauna am fost loiali cauzelor pierdute. Succesul inseamna pentru noi moartea intelectului si a imaginatiei. Noi n-am fost niciodata loiali fata de invingatori. Ii slujim doar. Vorbesc limba unei rase a carei mentalitate si-a gasit culmea in maxima: timpul e bani. Dominatie materiala.'
Mac Hugh pledeaza pentru spiritualitate. In contextul epocii, grecii reprezentau, prin spiritualitate, originea si viitorul Europei.
Profesorul MacHugh continua:
'Suntem vasalii cavaleriei catolice a Europei care s-a naruit la Trafalgar si ai imperiului spiritului.'
Profesorul face apologia vechilor greci. In comparatie cu ei, 'facatorul de closete si constructorul de cloaca nu vor fi niciodata stapanitorii spiritului nostru'.
Stephen Dedalus: 'Istoria e un cosmar din care n-ai sa te trezesti niciodata'.
In concluzie la 'manifestul' profesorului Mac Hugh:
'Este un invatat Mac Hugh mai gras decat toti
Care poarta ochelari montati pe negrele roti
Cum vede dublu oricum
De ce sa-i mai poarte de-acum?
Scurt istoric:*
Edward Lear, in volumul de poezii sub titlul 'Nonsense Books' a cuprins, pentru prima data o culegere de 'poezii ale non-sensului', specie literara inventata de el. Acestea au fost denumite limerick-uri. Comedianul Joe Miller (epoca regelui George I, 1714-1727), prin transfer semantic, a fost cunoscut sub numele de Limerick, fapt care desemna jocul fara succes al actorului care aparea pe scena spunand glume fara haz. Termenul 'limerick' a ajuns, astfel, sa denumeasca atat poezia non-sensului cat si glumele rasuflate.
Versurile lui Lenehan, prin care-l portretizeaza pe Mac Hugh, prezinta printre randuri un adevar evident: dubla vedere a lui Mac Hugh reprezinta capacitatea acestuia de a vedea dincolo de aparente, dincolo de cuvinte, fata nevazuta a lucrurilor, atingand esentele. Performanta intelectuala a lui Mac Hugh nu e accesibila oricarui intelectual
al carui semn distinctiv sunt ochelarii si mai putin profunzimea gandirii. Mac Hugh, 'mai gras decat toti', este mentorul celorlalti, prin posibilitatile sale spirituale mai mari decat ale celorlalti gazetari. In ierarhia redactionala, Myles Crawford se detaseaza ca lider de grup prin functia administrativa pe care o indeplineste, cea de redactor-sef.
In opozitie, Mac Hugh este recunoscut ca lider spiritual, profesor, impunandu-se celorlalti prin opiniile lui avizate.
Versurile: 'Nu pot sa vad unde-i Miller aici.
Parca dumneata poti?'
subliniaza veridicitatea portretului in versuri al lui Mac Hugh. Versurile nu reprezinta un limerick, o poezioara a non-sesnului, pentru ca Miller-Limerick este absent.
Profesorul atrage atentia asupra alurii de comunarzi al lui Stephen Dedalus si a lui O'Madden Burke.
'Parisul in trecut si-n prezent', adauga el.
O'Molly comenteaza: '. ca tipii care au aruncat in aer Bastilia', subliniind aceeasi alura. El continua, retoric: 'Sau voi sunteti cei care l-au impuscat in taina pe lordul guvernator al Finlandei?'
In perioada respectiva, Finlanda era integrata Imperiului tarist. In 16 iunie 1904, ziua in care se desfasoara actiunea romanului, Bobrikov, guvernatorul Finlandei, reprezentant in teritoriu al fortelor de ocupatie ruse, a fost asasinat ca urmare a unui complot al nationalistilor finlandezi. Acesta este semnalul eliberarii Finlandei de sub ocupatia straina. Nu intamplator, James Joyce decide ca actiunea romanului 'Ulise' sa se desfasoare in ziua asasinarii guvernatorului Finlandei.
Irlanda, ca teritoriu integrat in Imperiul Britanic, avea un statut politic similar c a cel al Finlandei. Sansa eliberarii Finlandei este sansa eliberarii Irlandei. Dar in timp e finlandezii au trecut la actiune, Irlanda se mentine in pozitia inerta de subordonare de pana atunci.
James Joyce se inscrie, prin romanul sau, in actiunea de instigare politica a nationalistilor irlandezi ca, urmand exemplul nationalistilor finlandezi, sa treaca la fapte.
Indemnul lui Joyce se inscrie, nu in ultima instanta, pe linia instigarii la asasinat politic, daca este necesar, pentru ca Irlanda sa devina independenta, iesind definitiv de
sub subordonarea engleza.
Observatia adresata lui Stephen Dedalus si lui O'Madden Burke de catre Mac Hugh si intarita, ulterior, de O'Molloy, referitoare la alura lor de comunarzi sau, cu un accent mai dur, la alura de posibili asasini ai guvernatorului Bobrikov este expresia clara a instigarii la actiune concreta adresata de autorul romanului irlandezilor, prin intermediul personajelor cartii.
Daca se stie, cu certitudine, ca nici Stephen Dedalus si nici O'Madden Burke n-au participat la nici un complot pentru asasinarea nimanui, alura lor de comunarzi ii deconspira ca potentiali complotisti si asasini. Dar cum nici unul din cei doi nu are in infatisare nimic special in realitate, care sa-i diferentieze ca predestinati unui astfel de act politic fata de ceilalti oameni, cu aceeasi alura comuna cu a celor doi, sugestia pertinenta care rezulta din context, ca act politic cert de instigare este fondata pe urmatorul rationament: daca Stephen si O'Madden nu au nimic deosebit care sa-i indice drept complotisti si asasini in raport cu semenii lor, nefiind diferentiati de ceilalti prin infatisare sau fel de-a fi prin absolut nimic, stiut fiind, sigur, ca nu participa la un complot politic prin nimic, acest act politic fiind totusi necesar, cu asasinat sau fara Irlanda avand nevoie stringenta de libertate, atunci, daca ei nu, poate ca, oricine, oricare alt irlandez care cunoaste interesele Irlandei, se va gandi ca e nevoie ca, urgent, sa se puna in slujba ei.
Oricare alt Stephan Dedalus n-are de gand.
Chiar si asasinatul se justifica atunci cand interesele patriei o cer. Nu doar in Finlanda ci si in Irlanda.
In acest context, in care cititorul venit in contact cu aceste ide, ale caror sugestii sunt mai pertinente decat rostirea directa, lasand loc liber alegerii modalitatii de actiune pentru cauza Irlandei, romanul 'Ulise', inceput de autor in 1914 s-a insinuat ca o arma de lupta in randul combatantilor irlandezi, mai periculoasa si mai perfida decat orice ordin militar. De fapt, in 1916 a si izbucnit rebeliunea irlandeza.
Redactorul-sef, Myles Crawford parcurge, etapa cu etapa drumul spre actiunea decisa.
Trist, beat, (delirum tremens), 'caz', invingator, orgoliu, furie, ingandurare, indoiala, 'lumea e in fata dumitale' - lui Leopold Bloom, linistea, furtuna, betia din nou, 'oval' si prabusirea crezului, a mastii , a bufoneriei. Betia s-a sfarsit. Redactor-sef fiind, trece la actiune. Ia o decizie ferma.
'.L'Instant de la Decision est une Folie'. (KIERKEGAARD)
1. 'Redactorul-sef puse o mana nervoasa pe umarul lui Stephan.
- Vreau sa scrii ceva pentru mine' (i se adreseaza el lui Stephan). 'Ceva mai muscator. DUMNEATA POTI.'
Semn ca redactorul sef n-ar fi in stare sa scrie?. 'Ceva mai muscator'
2. Evenimentul zilei: se anunta un mare miting nationalist la Borris- In- Ossory. Sub stratul acestui miting, denuntat in redactie de Crawford: 'Cacanarii! Sa-i scoata ochii publicului!'
3. Masura redactionala de prezentare a evenimentului: 'Da-le ceva consistent.'
'Ceva in care sa intram cu totii, la dracu.'
Binecuvantarea: 'Tatal si Fiul si Sfantul Duh si Jacques M'Carthy ' (redactorul-sef).
Decizia lui Myles Crawford semnifica o rasturnare totala a crezului sau anterior dar prin regasirea de sine, ca fiind solidar cu ceilalti. 'Ceva in care sa intram cu totii', este formularea care atesta ca Myles Crawford a hotarat sa fie un om ca si ceilalti, cu care sa imparta aceeasi soarta, indiferent ce ar fi. Ziaristii sunt 'giruete de vant', spunea cineva. 'Clipa deciziei este clipa de nebunie', spunea altcineva.
Redactorul-sef se alatura celorlalti dintr-un puternic sentiment de solidaritate umana. Daca ii e dat sa fie o 'girueta de vant', atunci sa fie acea girueta de vant cu totii, alaturi, impreuna.
Si daca nebunia este clipa deciziei, cum spunea Kirkegaard, decizia sa de a se alatura celorlalti era perfect fireasca si normala, nebunie fiind faptul ca a stat atata timp, o viata aproape, slujind un crez indepartat, indepartat de cei apropiati.
Sa fie aceasta decizie a lui Crawford oare samanta din care rodeste solidaritatea umana?
Este evocat Ignatius Gallacher, autorul 'celei mai destepte chestii ziaristice a istoriei'.
Oficialul 'New York World' telegrafiase redactiei in care, pe atunci, Myles Crawford era coleg cu acest Ignatius Gallacher. Acesta, la randul sau, a telegrafiat la 'New York World' cerandu-le redactorilor sa caute, in numarul din 17 martie al jurnalului 'Weekly Freeman', reclama pentru cafeaua 'Bronsome'.
Decodarea raspunsului la intrebarea pusa, telegrafic, de cotidianul american, referitoare la asasinatul din parcul Phoenix' se afla deja inscrisa in 'Weekly Freeman' din 17 martie, litere care formau numele firmei din reclama pentru cafea din ziarul respectiv indicand, dinainte de a fi fost comis, detaliile despre asasinat.
Evenimentul respectiv a avut loc in 18882, an in care un grup de nationalisti irlandezi, autodenumiti 'Invincibilii', Cavendsh si pe sub secretarul de stat Thomas Henry Burke.
'Bronsome' indicand un loc de pe ruta parcursa de lordul Cavendish. Practic, numele firmei de cafea deconspira dinainte drumul pe care avea sa-l parcurga reprezentantul oficial, fiind usor de surprins si atacat.
Reclama firmei de cafea comunica, conspirativ, unde putea fi gasit secretarul de stat Cavendish in orice moment.
Ignatius Gallacher a avut un mare succes cu initiativa lui, devenind o celebritate in presa epocii.
Myles Crawfords preia ideea lui Leopold Bloom si face, indirect apologia adevaratului ziarist, rememorand din istoria presei, situatii similare in care ziaristi care au folosit o simpla reclama pentru a-i conferi conotatii speciale in raport cu anumite evenimente majore, au fost acreditati ca mari ziaristi ai timpului, datorita ingeniozitatii lor.
'Era plangerea si scrasnirea dintilor. Dintr-o simpla reclama. Gregor Grey o desenase. Asta i-a dat ideea la inceput. Pe urma Paddy Hopper l-a montat pe Ti Pi care l-a luat la <<Star>>. Acuma e cu Blumenfeld. Asta zic si eu presa. Asta inseamna talent. Si Pyatt. El a fost parintele lor al tututrora'.
Félix Pyat (1810-1889), la care face referire Myles Crawford, a fost un ziarist francez si in acelasi timp, in plan politic, un revolutionar care a participat direct la actiunile Comunei din Paris. Datorita activitatii sale politice el s-a refugiat in Anglia, continuand sa fie lider politic al miscarii republicane.
Lenehan subliniaza elogiile aduse ziaristului revolutionar, remarcand: 'Parintele ziaristicii de senzatie'.
Personalitatea acestui ziarist este evidentiata exemplificativ ca 'parinte al tuturora', 'parintele ziaristicii de senzatie', mai mult datorita modelului sau de ziarist militant, participant direct la evenimentele politice ale timpului.
Sugestiv, acest model de ziarist, implicat activ in activitatea politica, ca revolutionar comunard se suprapune peste sugestia anterioara, prin care profesorul Mac Hugh remarca alura de comunarzi a lui Stephen Dedalus si a lui O'Madden Burke.
Se desprinde ideea ca ziaristul adevarat trebuie sa fie un om de actiune, participant activ la solutionarea problemelor politice care timpului sau si nu doar un simplu 'cronicar'.
Prin implicarea la schimbarile politice ale vremii ziaristul francez Félix Pyat a fost parinte al tuturor ziaristilor', un model viu, demn de urmat de catre ceilalti ziaristi, cu referire directa la confratii de breasla din redactia condusa de Myles Crawford, acest ziarist neiesind in evidenta, in primul rand, printr-un deosebit talent jurnalistic.
Redactorul-sef accentueaza ideea, precizand in continuare: 'Unde mai gasesti un om de presa ca asta?
Este remarcata, antitetic, pasivitatea totala a unor ziaristi, care au pus in circulatie ilustrate cu imagini din Dublin in care apareau portretul lui Joe Brady si al secretarului de stat Cavendish, puse in vanzare in apropierea resedintei vice-regelui, a avut loc asasinarea lui Cavendish in acelasi loc, unul dintre participantii la asasinat fiind tocmai acest Joe Brady. 'Fapta'a fost sesizata de o doamna cu numele Dudley carem dorind sa aiba o amintire din Dublin, si-a cumparat o astfel de ilustrata. Revoltata, ea a sesizat situatia si ziaristii vinovati au ajuns in fata instantei de judecata.
Cele doua situatii marcheaza un maxim al implicarii ziaristului in plan politic si la polul opus, ca revers, totala neimplicare.
Myles Crawford vorbeste la telefon cu Leopold Bloom, apelul sau adresat acestuia: '. Mai esti acolo?.Vino dumneata incoace' se interpune intre planul evocarii ziaristilor remarcabili care s-au afirmat pornind de la o simpla reclama, urmat de elogiul adus ziaristului revolutionar si concluzia finala a acestei dizetatii despre modelele de ziaristi de talent: 'Unde mai gasesti un om de presa ca asta?
Indirect, Leopold Bloom, care a initiat publicarea unei reclame cu conotatii politice, apelat sa vina in redactie, apare ca imagine-model a ziaristului asteptat.
Este evocat profesorul Magennis, in discutia dintre J.J. O'Molloy si Stephen sugerandu-se participarea lui Stephen la activitatea grupului 'ermetic' al poetilor 'tacerii de opal'.
In jurul lui George Russell, poet irlandez, s-a constituit o grupare mistica, sub influenta pe care a avut-o Helena Petrovna Blavatsky asupra poetului, care folosea predilect in versurile sale cuvinte pe care le considera ca purtatoare ale unei incarcaturi poetice speciale ca 'opal' si tacere'. Careul teosofic constituit in jurul lui Roussell, format in special din tineri poeti-discipoli ai acestuia, intriga prin ideile particulare, cu fond mistic, raspandite in epoca.
Discutiile din cadrul acestui cerc poetic incercau sa defineasca planurile constiintei, planul ascendent si descendent, care marcau, ciclic, evolutia sau involutia societatii. Teza planului ascendent al constiintei a constituit, in realitate, o inovatie in epoca, contribuind la cunoasterea, chiar si empirica la inceput, a bioritmului evolutiei societatii umane, fiind una din tezele fundamentale in cercul academic de la Sorbona.
Descoperirea planului ascendent al constiintei a substituit, o perioada, observatiile privind cauzele unor actiuni in plan social ale colectivitatii umane, inainte ca psihologia sa fi fost fundamentata stiintific.
Stephen Dedalus a fost amintit in interviul realizat cu George Roussell, publicat in presa americana de catre un ziarist yankeu, pentru interesul sau deosebit fata de problemele discutate in acest cerc teosofic.
Ziaristul yankeu, in articolul publicat dupa discutia cu George Roussell, ca problemele dezbatute in acest cerc au starnit atata interes in randul tinerilor sai discipoli, incat unul dintre ei, un a nume Stephen Dedalus il trezise pe maestru in toiul noptii, framantat ca urmare a discutiilor care au avut loc, incat n-a putut sa doarma pana ce maestrul nu l-a lamurit cu privire la teoria planurilor de constiinta.
Stephen Dedalus se contureaza ca personalitate atrasa de cunoasterea profunda a tot ceea ce este omul, problema constiintei umane ca motor interior, prin intermediul careia sunt determinate si trairile sale fiind o problema de mare noutate in epoca.
'Mi s-a dezvaluit si mie ca toate se strica bune sunt; ele nu s-ar strica daca ar fi suveran de bune, nici daca n-ar fi bune catusi de putin, caci cele suveran de bune sunt nestricacioase iar cele ce n-ar fi bune de fel n-ar avea de unde sa se strice'.
(SFANTUL AUGUSTIN)
Retoric :FALSII PROFETI
'De ce nu vreti voi evreii sa acceptati cultura noastra, religia noastra si limba noastra? Voi sunteti un trib de pastori nomazi, noi suntem un popor puternic. Voi nu aveti nici orase si nici averi, orasele noastre sunt stupuri ale umanitatii si galerele, triremele si cvadriremele noastre, incarcate cu tot soiul de marfuri brazdeaza cupele pamantului cunoscut. Voi de-abia ati iesit din starea unei stirpe primitive; noi avem o literatura, o casta preoteasca o istorie care se intinde pe veacuri si o arta de a guverna. Voi va rugati la un idol numai al locului nestiut; templele noastre, maiestuoase si tainice, sunt lacasurile lui Isus si Osiris, ale lu Horus si Ammon-Ra. Ale voastre sunt robia, spaima si umilinta; ale noastre tunetul si marile. Israel este slab si putini sunt copiii sai; Egiptul este o armie si infricosate sunt armele sale. Ratacitori si truditori cat e ziua de lunga vi se spune voua; lumea tremura la auzul numelui nostru.'
'.daca tanarul Moise ar fi ascultat si acceptat aceasta conceptie de viata, daca si-ar fi plecat capul si incovoiat voia si si-ar fi aplecat spiritul in fata acestei injonctiuni orgolioase, atunci n-ar mai fi manat poporul sau niciodata afara din casa robiei si nici n-ar mai fi urmat stalpul de nouri la lumina zilei. N-ar mai fi stat niciodata in fata Celui Vesnic in mijlocul fulgerelor pe varful muntelui Sinai si nici n-ar mai fi coborat apoi cu lumina inspiratiei divine stralucindu-i pe chip si purtand in bratele sale Tablele Legii, sapate in limba celor scosi in afara legii.'
'.Mai departe acum. Indrazneste. Sa fie viata.'
'.Vor sa vada privelistea Dublin-ului din varful coloanei lui Nelson. Economisesc trei silingi si zece pence intr-o pusculita de tinichea rosie facuta dintr-o cutie de scrisori.'
(despre FECIOARELE INTELEPTE)
' - Tot cu reclama asta. Am vorbit chiar acum cu domnul Keyes. Zice ca-si reinnoieste contractul pe doua luni. Dar ca vrea un text care sa atraga mai bine atentia si in << Telegraph>> editia roza de sambata. I-am spus si consilierului Nannetti. CASA CHEILOR, stiti?. E un joc de cuvinte pe numele lui.'
Problematica dezbatuta de James Joyce in paginile romanului 'Ulise' este atat de complexa si de casta incat o conclutie unica devine un hazard al celui care isi asuma riscul ignorantei de a da un unic raspuns miilor de intrebari 'deschise' puse prin aceasta carte.
Se poate remarca faptul ca autorul analizeaza lucid, complet si competent, majoritatea problemelor omului.
Dar pentru ca s-a pus problema stilului literar prin care sunt abordate aceste probleme, ridicandu-se o interpretare care vizeaza 'incoerenta' stilului as dori sa remarc ordinea sistemului caruia se incadreaza romanul 'Ulise' adica a sistemului obiectivitatii sau a rationalitatii universale, fiind o expresie a filosofiei functionante in unitatea unei anume structuri, cum este metafora sau metafizica politicului, limbaj eminamente al ratiunii, in aprecierea lui Foucault.
As incerca totusi sa raspund unei unice intrebari: cine este, totusi, Ulise?
Ulise este un personaj mitologic, eroul unui mit arhetipal. Se poate observa ca James Joyce nu s-a oprit, din tot complexul mitologic, asupra unui zeu sau semizeu ci a ales numele unui om.
Ulise este definit, ca om si personaj de mit, printr-o complexitate de trasaturi specific umane.
De pe canavaua memoriei ancestrale, mentalul colectiv a decupat portretul unui om, cu toata complexitatea ce defineste imaginea interioara a eu-lui profund uman.
Ulise este si las si temerar, erou glorios si curajos dar si nebunul simulant.
Se abandoneaza iubirii, refuzand gloria, si-si abandoneaza iubirea, aventurier pe marile lumii, pornit in marea aventura a cunoasterii. Perfid, Ulise este imaginea morala a simtului datoriei fata de cetate. Fragil, el este mai puternic decat ceilalti, indragostit, fidel si infidel, actiunile omului Ulise sunt guvernate de crezul sau interior. Constiinta lui Ulise ii determina faptele in raport cu sine si cu ceilalti. Deschizator de drumuri, intotdeauna inaintea altora, Ulise este, pentru epoca lui, omul viitorului, omul dintotdeauna. Ulise este expresia puterii omului de a visa. Orice asemanare cu Leopold Bloom, din paginile acestui roman, nu este intamplatoare.
'- A quoi songes-tu?
- A la Terre
- Mais tu es sur la Terre
- Je songe a la Terre ou je serrai
- Mais nous sommes l'un en face de l'autre. Et nous avons les pieds sur
la Terre
- Je ne connais que les pierres du chemin qui m ne, dit-on, à la Terre
(Dialogue estre le Poète et le Juif)
James Joyce, Ulise, Ed. Univers, Bucuresti, 1984, Vol I-II.
P. Commelin, Mythologie greque et romaine, Ed. Classiques Garnier Paris, 1956
Léon Poliakov, Histoire de l'antisémitisme. L'Europore suicidaire, (1870-1933), Ed. Calmann- Lévy, Coléction 'Liberté de l'esprit', Paris, 1977.
Jacques Derrida, L'écriture et la difference, Edition du Seuil, Paris, 1967
Horia C. Matei, Statele lumii. Mica Enciclopedie de Istorie, Ed. Meronia, Bucuresti, 1999.
Werner Hofmann, Fundamentele artei moderne, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1977, Vol I-II.
La révue du genie militaire, Paris, 1888.
Eugenio Garin, Umanismul italian, Ed. Univers, Bucuresti, 1982.
Pierre Chaunu, Civilizatia Europei in secolul luminilor, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1986.
Ferdans Braudel, Structurile cotidianului, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1984, vol I-II.
***, Filosofie contemporana, Ed. Garamond, Bucuresti, 1992.
PREAMBUL PENTRU O 'BIBLIE A UMANITATII' SECOLULUI AL XIX-LEA..
IRLANDA, CA O IUBIRE INSULARA..
PORTRETUL UNUI TANAR ARTIST IN TREI IPOSTAZE.
DUBLU PORTRET AL UNUI PERSONAJ. LÉON BLUM -LEOPOLD BLOOM.
TU CROIS QUE C'EST L'OISEAU QUI EST LIBRE? TU TE TROMPE: C'EST LA FLEUR
MARCHEAZA CU UN SEMN ROSU PRIMA PAGINA A CARTII, CACI RANA ESTE INSCRISA IN INCEPUTUL SAU.
ZIARUL, BISERICA A UNEI NOI CREDINTE?
CUM SE DA LA LUMINA UN MARE COTIDIAN
URMARIND OMUL DE ACTIUNE LA TREABA..
CASA (SAU CAMERA) KEVES (CHEILOR)
CUNOSCUT DEMNITAR BISERICESc. O COLABORARE EXCEPTIONALA.
TATAL ECHIPEI DE ZI.
SI IATA CA A FOST SARBATOAREA PASTILOR.
NUMAI CA INCA ODATA SAPUNIUL ACELA.
ERIN, VERDE JUVAER AL MARII DE ARGINT.
TRIST.
GRAIUL SAU NATAL..
CE SPUNE WETHERUP.
SUNT EVOCATE BATALII MEMORABILE
O, EOLIANA MARFA..
GHICITI-L PE INVINGATOR..
URMEAZA O COLIZIUNE..
EXIT BLOOM.
PROCESIUNE PE STRADA. CALUMETUL PACII.
MARETIA CARE A FOST ROMA.
CAUZE PIERDUTE
KYRIE ELEISON.
LIMERICK-UL LUI LENEHAN..
DUMNEATA POTI..
MARELE GALLACHER
INGENIOS FOARTE.
UN OM DE O INALTA MORALITATE.
DE LA SFINTII PARINTI.
EPILOG DE ACTUALITATe. SCUMPUL SORDIDUL DUBLIN.
REINTOARCEREA LUI BLOOM. DISCUTIE CU REDACTORUL SEF
IN LOCUL UNOR CONCLUZII..
BIBLIOGRAFIE
CUPRINS.
