SOMNUL LA OM

In opozitie cu starea de veghe caracterizata prin activismul si luciditatea psihicului si identificabila cu constiinta, somnul poate fi definit ca o stare reversibila a organismului asociata cu scaderea pana la disparitie a reactiilor adaptative superioare, a relatiilor si reactiilor senzorio-motorii cu si fata de mediul inconjurator. Este starea in care omul ramane complet lipsit de aparare.

"Faptul ca orice fiinta superior organizata accepta acest risc pentru o parte considerabila a vietii sale sugereaza presupunerea ca somnul trebuie sa aiba o functie vitala ", scria cu multi ani in urma Hess. Tot el aprecia, prin 1965, ca somnul este o functie fiziologica integrala, o conditie de baza a vietii, un fenomen fundamental pozitiv, deoarece reimprospateaza organismul si previne epuizarea. Freud, la timpul sau, considera ca somnul indeplineste in viata omului doua functii majore:

biologica - constand in asigurarea relaxarii organismului

psihologica - concretizata in stingerea interesului pentru lumea externa                                                                        

Faptul ca somnul indeplineste astfel de functii majore in existenta umana este demonstrat, printre altele, de perioadele de deprivare de somn care, actionand ca o suprasolicitare, epuizeaza rezervele functionale ale organismului. De asemenea, ele se asociaza cu modificari ale tabloului psiho-comportamental al omului, cu aparitia de confuzii, dezorientare, iritabilitate. Desi somnul indeplineste functii vitale pentru organismul uman, desi el este necesar si avantajos pentru organism, nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca prin prelungirea lui ar putea deveni o piedica in calea existentei omului.

Ephorn si Carrington isi exprimau opinia ca tendinta de scadere a tonusului cortical, inerenta somnului, trebuie tinuta in frau in limite adaptativ-adecvate, tocmai pentru a putea fi restabilita fara dificultati capaciatea corticala de veghe.

Pentru aceasta problema o mare importanta o are trecerea de la o stare la alta, de la starea de veghe la cea de somn (atipirea, adormirea) sau de la cea de somn la cea de veghe (trezirea). Fenomenul are o larga raspandire fiind intalnit si la animale. La acestea trecerea de la starea de veghe la somn ia forma hibernarii, stare foarte aseminitoare somnului. Hibernarea implica modificarea mecanismelor de termoreglare, intreruperea activitatilor etajelor superioare ale sistemului nervos insotita insa de pastrarea coordonarilor reflexe controlate de partea inferioara a trunchiului cerebral.

Analiza comparativa a celor doua stari, de veghe si de somn, arata ca ele sunt opuse. Astfel, in starea de veghe activitatea electrica a scoartei cerebrale, inregistrata cu ajutorul electroencefalografiei (EEG), prezinta ritmuri frecvente si de mica amplitudine, fiind desincronizata, in timp ce in starea de somn, ritmuri lente si de mare amplitudine, fiind sincronizate, cu exceptia somnului profund cand ritmurile sunt relativ aemanatoare. Daca starea de veghe este rezultatul activitatii individului si cortexului sau prin mesaje senzoriale, somnul se produce prin scaderea afluxului senzorial. Acest lucru a fost demonstrat la animal cu ajutorul experimentelor de lezare a diferitilor receptori, ceea ce a dus la instalarea somnului.

La om, in starile de deprivare senzoriala, perioadele de somnolenta si de somn sunt indelungate. Instalarea somnului ca rezultat al suprimarii sau reducerii informatiilor senzoriale explica somnul pasiv. In afara de acesta exista insa si un somn activ, produs de raspandirea in scoarta cerebrala a unui proces inhibitor activ, ce se difuzeaza din aproape in aproape. Notiunea de somn activ are o dubla semnificatie:

ea marcheaza opozitia fata de somnul pasiv datorat scaderii tonusului ca urmare a lipsei de aferente specifice

sugereaza faptul ca somnul poate fi provocat intentionat in conditii experimentale sau in viata cotidiana

Producerea somnului activ poate fi obtinuta prin stimularea receptorilor senzoriali, insa nu cu orice tip de stimul, ci cu stimuli capabili a induce inhibitia (stimuli monotoni, cu intensitate scazuta, cu actiune repetata). In afara mecanismului inhibitiei active, produs de Pavlov, in explicarea somnului activ au fost formulate si alte teorii. Hess era de parere ca ar exista un centru al somnului (centrul trofotrop) localizat in hipotalamus. Bremer, negand interventia unui proces inhibitor, credea ca somnul se datoreaza "oboselii sinaptice" care ar invada structurile functionale ce sunt responsabile de mentinerea starii de veghe. O idee aproximativ asemanatoare o exprima si Kleitman care credea ca somnul se datoreaza inactivitatii cortexului cerebral rezultata din reducerea impulsurilor eferente care vin in special de la musculatura scheletica.

Teoria neurala a somnului a avut si ea multi adepti care considerau ca somnul isi are originea in faptul ca anumite momente functionale din fiziologia creierului, functia neuronilor centrilor corticali este suspendata ca urmare a retractiei dendritelor, intrerupandu-se astfel contactul dintre neuroni. Teoria ischemiei cerebrale postuleaza aparitia somnului de reducerea debitului sangvin cerebral. La fel de raspandite sunt si teoriile chimice ale somnului care arata ca responsabile de aparitia somnului ar fi o serie de substante chimice (acumularea de acid in sange, scaderea cantitatii de bromhormon in glanda hipofiza sau a serotoninei in glanda pineala; dinamica substantelor ce se afla in lichidul cefalorahidian care produc "apetitul pentru somn"). Cercetarile moderne au aratat ca nici una din aceste explicatii nu este intrutotul satisfacatoare. Alaturi de mecanismele pur fiziologice trebuie luate in considerare si o serie de mecanisme psihice, indeosebi motivationale, ce pot produce inhibarea sau dezactivarea structurilor nervoase, intretinand astfel, fie starea de veghe, fie starea de somn (Weeb, 1983).

O teorie stiintifica a somnului trebuie sa explice mai multe aspecte:

mecanismele intrarii in somn (adormirea)

mecanismele iesirii din somn (trezirea)

mecanismele intretinerii somnului

mecanismele impiedicarii somnului

Adormirea sau scufundarea in somn nu se realizeaza brusc decat in cazuri foarte rare (la copii sau la adulti in urma unui efort fizic foarte mare). De obicei, ea este precedata de o multime de reactii (cascatul, scaderea tonusului muscular, rarirea pulsului, scaderea presiunii sanguine, cresterea temperaturii extremitatilor).

Trezirea definitiva din somn este perfect analoaga adormirii insa in sens invers. Si ea se realizeaza progresiv, dar semnele care o insotesc sunt opuse celor ale adormirii (accelerarea pulsului, a respiratiei).

Intretinerea somnului se datoreaza scoaterii din functiune a sistemului activator ascendent, raspandirii inhibitiei intr-o mare masa neuronala si intrarii in functiune a unor mediatori chimici inhibitori (acidul hidroxigama-butiric).

Impiedicare somnului are loc ca urmare a interventiei unor factori neasteptti (zgomote, interdictie verbala, etc.) si a stimularii directe sau indirecte a sistemului activator.

O teorie completa a somnului trebuie insa sa precizeze nu numai astfel de mecanisme si factori, ci si ce anume se intampla cu reactivitatea fiziologica si psihica a individului in cursul trecerii de la o stare la alta sau in timpul uneia dintre ele. In timpul somnului creierul uman nu este inactiv! El recepteaza stimuli, reactioneaza la unii din ei, coordoneaza diferite alte functii ale organismului. Evident insa ca aceste activitati sunt realizate in cu totul alte conditii si o cu totul alta finalitate decat in timpul starii de veghe.

In somn individul se misca (cercetarile au aratat ca in decursul celor 8 ore de somn se efectueaza 20-60 de miscari, fiecare miscare durand 5-10 secunde, iar totalul lor nedepasind 3-5 minute), scrasneste din dinti (ceea ce inseamna ca are loc o hipertonie a muschiului masetar), sforaie (ca urmare a relaxarii muschilor orofaringieni, in special in decubitul dorsal), manifesta o anumita excitabilitate senzoriala care este diferita in functie de stimul si de semnificatia lui (pragul senzorial al diversilor stimuli constituind un important criteriu de apreciere a profunzimii somnului).

Cea mai semnificativa proba a activismului creierului in timpul somnului o reprezinta insa activitatea bioelectrica a creierului posibil de inregistrat cu ajutorul electroencefalografiei. Cele patru ritmuri ale scoartei cerebrale (alfa - specific starii de veghe, de relaxare senzoriala si mintala; beta - caracteristic starilor de excitatie, el fiind expresia materiala a fenomenelor de constiinta; teta si delta - expresii ale starii de somn sau ale unor stari patologice cerebrale), reprezinta indicatorii indubitabili ai acestei activitati. Ele diferentiaza nu doar starea de veghe de starea de somn, ci si diferite stari (faze) ale somnului. Cercetarile efectuate au aratat ca in functie de anumite caracteristici ale lor pot fi deosebite cinci faze ale somnului:

stadiul A - se caracterizeaza prin declinul starii de veghe, prin tranzitia usoara de la o stare relaxata de veghe la o stare de somnolenta; activitatea EEG se va caracteriza printr-o crestere in amplitudine si difuziune regionala a sistemului alfa, apoi prin fluctuatii ale acestuia (aparitia si disparitia lui), pentru ca in final sa scada progresiv

stadiul B - este o faza de somn usor, cu unde din banda teta a caror frecventa scade pe masura ce somnul devine profund; traseele au amplitudine redusa, luand forma unei linii drepte, fara ritmuri alfa, dar cu posibilitatea aparitiei din cand in cand a acestora, care ar putea duce chiar la trezire

stadiul C - faza somnului de profunzime medie caracterizat prin aparitia in salve de scurta durata a fusurilor de unde cu o frecventa de 14 c/s si prin prezenta complexului K (un accident electric ca raspuns la un stimul senzorial)

stadiile D si E - sunt faze de somn profund caracterizate prin unde ce devin din ce in ce mai lente pana la 1-2 c/s.

Aceste cinci stadii ale somnului nu apar in timpul oricarui tip de somn, ci doar in timpul somnului lent. S-a demonstrat ca in afara somnului lent, reprezentand in medie 60-70% din totalul somnului comportamental, exista si somnul rapid caracterizat prin aparitia episodica, printr-o activitate electrica a creierului desincronizata care de mai multe ori difera putin de cea din starea de veghe si, mai ales, prin manifestari comportamentale specifice. Somnul rapid, care intrerupe periodic somnul lent, reprezinta in medie 18-22% din durata totala a somnului, apare cu o periodicitate de 90-120 minute si cu o durata de 5-10 minute.

Parerile autorilor cu privire la natura, structura si mecanismele acestor doua tipuri de somn sunt impartite. Unii dintre ei, printre care si Sterman, sunt partizanii teoriei unicitatii potrivit careia cele doua tipuri de somn reprezinta nivele diferite ale unui proces unitar de somn. Altii sustin ca exista o dualitate a structurilor si mecanismelor celor doua forme ale somnului. Cu toate acestea teorii, autorii lor sunt de comun acord cu urmatoarele:

somnul rapid este expresia activitatii onirice a psihicului

cele doua tipuri de somn au efecte contradictorii:

somnul lent indeplineste mai ales un rol   reparator, odihnitor, restaurator, fortifiant al organismului si doar partial pentru creier

somnul rapid are efecte tocmai asupra reinnoirii creierului, contribuind la formarea memoriei de lunga durata

Si reactivitatea psihica a individului suporta in somn o serie de modoficari. Astfel, se modifica pragurile senzoriale (in sensul cresterii lor), timpul de reactie se prelungeste pe masura adancirii somnului, evolueaza si reactiile conditionate, unele dintre ele putand fi executate chiar in timpul somnului, desi dupa trezire individul nu-si mai aduce aminte de ele.

Somnul influenteaza diferentiat memoria si uitarea. Cercetarile au demonstrat ca el favorizeaza retinerea unui material chiar daca acesta este fara sens, ceea ce I-a determinat pe unii sa afirme ca omul uita cu mai multa usurinta dupa o perioada de activitate decat dupa una de somn.

O relatie interesanta a fost stabilita intre somn si personalitate. S-a constatat ca cei care dorm putin tind a fi energici, eficienti, in timp ce cei care dorm mult sunt depresivi, anxiosi, critici. De asemenea, cele doua categorii de indivizi se diferentiaza intre ele si prin calitatea trebuintelor: cei care dorm putin au trebuite inalte, pe cand cei care dorm mult au trebuinte joase, primare. Oamenii cu personalitati si stiluri de viata caracterizate prin ingrijorare sau stari depresive, anxioase , cele care mai mult "isi fac probleme" decat "le rezolva" au nevoie mai ales de somn activ deoarece acesta este cel care produce efectul restaurator, indeosebi dupa zile de ingrijorare, de depresiune, de dezechilibrul, dupa conflicte intrapsihice sau dupa efortul depus pentru invatarea unor probleme noi si dificile.

Variatii ale timpului si tipului de somn exista si dupa temperamente, preocupari, conditii de munca si de viata, intensitatea stresului, varsta. De pilda, copii cu deficiente mentale tind sa doarma mai putin si sa dispuna de perioade scurte de somn activ.

S-a ridicat o problema generala: somnul reprezinta o "ruptura" completa a individului de la realitate sau in timpul lui se pastreaza puncte de contact prin care cel care doarme poate fi influetat din afara? Se pare ca aceasta a doua presupunere este mai plauzibila decat prima. Un argument in acest sens il constituie descoperirea "invatarii in somn", exploatat la un moment dat nu doar stiintific ci si comercial. Procesul invatarii in somn poate fi controlat experimental in urmatorul mod: se prezinta subiectilor in timpul somnului o serie de intrebari urmate de raspunsuri, apoi, in starea de veghe, li se cer sa-si reaminteasca raspunsurile la intrebarile formulate in timpul somnului sau sa recunoasca raspunsul corect dintr-un numar mai mare de raspunsuri posibile care le sunt prezentate spre examinare. Rezultatele arata ca, de regula, pot fi invatate, retinute, unele raspunsuri la intrebarile prezentate in timpul somnului, dar nu independent de stadiul de profunzime al somnului. Astfel, s-a remarcat ca invatarea nu are loc in stadiile C sau D ale EEG, uneori nici chiar in stadiul B, cand apar fluctuatii ale vigilentei; performantele de invatare cresc daca materialul de memorat se prezinta pe fondul ritmului alfa. In stare de somnolenta un material poate fi reprodus in proportie de 50%. Asemenea cercetari prezinta atat un onteres teoretic, cat si unul practic.

Interesul teoretic consta in elaborarea unor teorii referitoare la existenta unui "somn partial", cu pastrarea unor focare de veghe prin intermediul carora pot fi retinute unele informatii prezentate in timpul somnului sau integrate in vise, in creatii fara ca subiectul sa fie constient de elaborarea si fixarea lor. Interesul practic consta in introducerea rezultatelor unor astfel de cercetari si teorii fie in organizarea si sporirea eficientei procesului de invatamant, fie a celui psiho-terapeutic.

Dat fiind faptul ca tulburarea somnului (insomniile) sau deprivarea de somn se soldeaza cu efecte negative asupra organismului si comportamentului individului, o problema de mare actualitate o reprezinta cea a inducerii somnului. Liviu Popovici si colaboratorii sai inventariaza si trec in revista trei metode ce favorizeaza introducerea si mentinerea somnului:

introducerea somnului pe cale medicamentoasa prin utilizarea drogurilor si preparatelor hipnotice

introducerea somnului prin sugestia hipnotica (somnul hipnotic)

introducerea somnului pe cale electrica (electrosomnul).

S-a dezvoltat o noua latura a medicinei, inrudita cu psihiatria si neurologia, dar diferita de ambele. Denumita "medicina somnului", se ocupa de anomaliile somnului, dintre care multe au fost identificate. Problemele somnului sunt impartite in trei categorii:

insomniile, o categorie de probleme care produc dificultate la adormire sau produc probleme in mentinerea somnului

hipersomnolenta, caracterizata prin prea mult somn, sau prin somnolenta atunci cand subiectul nu vrea sa doarma

probleme provocate de anomalii cum ar fi cosmarele, umblatul in somn.

SOMNUL LA ANIMALE

In cazul animalelor, majoritatea vertebratelor prezinta cel putin o forma primitiva de somn.

Pestii si amfibienii au perioade de liniste acompaniate de perioade in care raspunsul la stimuli scade. Totusi, inregistrari EEG nu au demonstrat o deosebire clara dintre starea de veghe si cea de somn.

Reptilele prezinta comportament de somn, iar inregistrarile arata o asemanare a somnului cu cel de la mamifere.

Pasarile au perioade bine definite de somn in stadiul S si D, chiar daca perioadele de stadiu D sunt foarte scurte si rare.

AUTORII UNOR TEORII ALE SOMNULUI

HESS, WALTER RUDOLF , fiziolog elvetian laureat al Premiului Nobel, care a demonstrat cum anumite regiuni ale creierului, in special hipotalamusul, controleaza involuntar anumite procese ale corpului, cum sunt presiunea sangvina si frecvensa batailor inimii.

Hess a primit Premiul Nobel in 1949 in fiziologie sau medicina, pe care l-a impattit cu portughezul Antonio Egas Moniz, care a facut de asemenea descoperiri asupra creierului.

FREUD, SIGMUND a fost un doctor australian, neurolog, fondatorul psihoanalizei.

Freud s-a nascut la Freinberg, pe 6 mai 1856 si a urmat Universitatea din Viena. Desi ambitia lui Freud a fost sa urmeze Dreptul, s-a hotarat sa devina student la medicina cu putin inainte de a se inscrie la Universitate in 1873. Inspirat de investigatiile stiintifice ale poetului german Goethe, Freud a fost atras de o puternica dorinta de a studia stiintele naturale si de a rezolva unele probleme ale oamenilor de stiinta contemporani.