Continuand clasificarea tipologiilor temperamentale, ne oprim acum asupra celor psihologice care, utilizeaza in calitate de criteriu faptele, fenomenele de natura psihica.
Ele isi au inceputul in incercarile de tipologizare a scriitorilor si filosofilor.
Schiller desprindea tipul naiv (orientat spre afara) si tipul sentimental (orientat spre viata sufleteasca);
Nietzsche vorbea de dionisiac (captivat de esterior) si de apolinic (captat de interior),
Oswald distingea romanticul (preocupat de sine) si savantul, ganditorul (centrat pe realitate, pe obiecte pe stiintele de observatie) etc.
Psihologul care va fundamenta din punct de vedere psihologic tipologia temperamentelor in perechi de trasaturi polare va fi Carl Gustav Jung. El arata ca asa cum in viata, in natura, in societate intalnim fenomene polare (viata-moarte, sanatate-boala, zi-noapte) tot asa si personalitatea umana este diferit orientata; fie spre afara, spre exterior, fie spre propria sa interioritate subiectiva, primii fiind numiti extravertiti, iar ceilalti introvertiti. Persoanele la care aceste orientari nu sunt evidente, echilibrul lor fiind nota lor distinctiva, poarta denumirea de ambivert.
Extravertitii sunt inclinati catre dinamismul vietii practice, catre circumstantele externe, fiind de aceea mai sociabili, comunicativi si usor adaptabili, vioi si expresivi.
Intovertitii se indeparteaza de obiecte pentru a se concentra asupra psihicului propriu, de unde tendinta de izolare, de inchidere in sine.
Mai sunt dezbatute si alte clasificari, dar ramane ca punct de referinta aceasta a lui C.G.Jung.
