Autor : Corneliu Leu.Publicat la 2001-12-12. Ati avut probabil zile in care sa vedeti pestii umbland pe la suprafata apei in canale de campie cu scurgere lina, sau lacuri, ambele pline de vegetatie, dar sa nu muste deloc, orice ati fi folosit ca momeala : rame, viermusi, mamaliga ... De tot atatea ori ati identificat la pestii cei mofturosi si aripioarele rosii, atat de caracteristice rosioarelor.
Acelasi lucru mi s-a intamplat si mie, recent. Am incercat toate momelile disponibile, toate liniile din dotare, inclusiv cele mai fine, pentru oblete, de 0.08 cu carlig de 20, pluta cat unghia. Nimic ! Orice lansare in apropierea cardului de rosioare, caci rosioare erau, se solda doar cu plecarea cardului din acel loc. De la un timp ma resemnasem, zicandu-mi, cum facem adeseori noi pescarii, 'Azi nu vrea sa muste'. Dar n-a fost asa. Tot urmarind cu privirea cardul, am vazut ca din cand in cand, cate o rosioara se ridica la suprafata si culegea vreo insecta, vreo gaza. Mi-a venit atunci in minte pescuitul pastravului, cu mustele sala artificiale, purtate pe suprafata apei. Mi-am mai amintit si de pescuitul la pipait la cleni, cu cosasi, si ideea a fost gata.
Am luat painea pe care o aveam la mine si am taiat o bucatica cat de cat cubica, cu latura cam de 7-8 mm. Am infipt bucatica de paine intr-un carlig de 12, legat cu 0.10, fara plumb sau pluta.
Prima lansare a fost nereusita, painea neavand o greutate suficienta pentru lansare. La a doua insa, painea s-a imbibat cu apa, si a fost suficient de grea pentru o lansare usoara peste cap, si chiar pentru o lansare pe sub mana.
Ce a urmat este demn de o 'poveste pescareasca', dintre cele prin care ne cunosc cei din afara breslei. Rosioare de 200 - 300 de grame se repezeau la bucatica de paine imediat ce aceasta ateriza in apropierea lor.
Cu multe rateuri la inceput, cu timpul am tras unele concluzii, cel putin pentru rosioarele acelea, care mi-au umplut juvelnicul.
Atunci cand inlocuiam painea cazuta (fara muscatura, painea cade cam dupa 5 aruncari), mai intai inmuiam bucatica de paine in apa, pentru a capata greutate, si abia dupa aceea lansam.
Cu cat bucatica de paine era mai mare, fara insa ca latura cubuletului sa depaseasca 10 mm, cu atat erau mai mari rosioarele atrase.
Bucatica lansata in mijlocul unui card era cu mult mai repede inghitita decat atunci cand o lansam la marginea acestuia, datorita spiritului de concurenta.
Lansarea bucaticii de paine e bine sa se faca cu zgomot, pentru a atrage astfel atentia rosioarelor, care cred probabil ca a cazut in apa o insecta.
Modul de infigere al carligului in paine nu este deloc standard. Uneori rosioarele fugeau imediat daca vedeau varful, tija sau nodul carligului, acesta trebuind sa fie in intregime ascuns in paine. Alta data, o astfel de infigere aducea numai rateuri, pestele plecand cu painea 'pe varful buzelor'. Trebuia sa intep si nu faceam decat sa-i scot carligul din gura si sa-i las painea. Asa ca trebuia sa pun un carlig mai mare (nr 10, 8), cu varful iesit afara. Locurile cele mai incarcate de vegetatie, in care nici nu credeam ca poate sta un peste, cu ochiuri de apa de numai 10-15 cm diametru, mi-au adus cele mai mari rosioare.
Cea mai potrivita undita a fost cea de 4 metri, cea de 5 avand firul mai greu de manevrat pentru o grautate atat de mica.
Am fost in acel loc mai multe sfarsituri de saptamana, pana spre toamna. De fiecare data am prins, prin metoda aceasta, cu mult mai mult la monturi clasice. Asta pana cand apa a inceput sa poarte la suprafata frunze vestede, si rosioarele nu mai erau atente la ce se intampla la suprafata apei. |
