Johnny Raducanu - simbol al jazz-ului romanesc
Primele manifestari ale jazz-ului romanesc s-au desfasurat acum sapte decenii, cand au aparut si la noi formatii - precum cele conduse de Emil si Mihai Berindei, Theodor Cosma, Elly Roman - care incercau sa cante « pe viu » la postul de radio Bucuresti (infiintat in 1928) ori prin localurile vremii, ceea ce auzisera pe discuri importate din strainatate, in timp ce unii muzicieni romani precum James Cok, Nicu Vladescu, George Vintilescu, Take Banescu si altii au inregistrat la Berlin piese asimilabile speciei « ragtime » si jazz-ului traditional incipient.
O fericita coincidenta face ca venirea pe lume a muzicianului Jonny Raducanu, cel care a ajuns sa se identifice cu jazz-ul romanesc, sa corespunda cu aceste inceputuri ale jazz-ului pe meleagurile noastre.
La cateva sute de kilometri de Bucuresti, pe malul Dunarii, in vitalul si policromul oras-port Braila, vedea lumina zilei, in cea dintai zi a gerosului decembrie 1931, Raducanu Cretu, untr-o familie in care dragostea pentru muzica se perpetua din generatie in generatie, de pe vremea vestitului Petrea Cretu Solcanu, lautar la Stambul de acum trei secole. Din frageda copilarie, micul Raducan (prenume devenit prin ani nume artistic, prefatat de Johnny, un apelativ de rezonanta americana pentru un interpret care iubea atat de mult muzica din patria jazz-ului) a vadit, la randu-i, disponibilitati native aparte pentru arta sunetelor, demne a continua traditia familiala. Studiile liceale la Iasi si Cluj au fost urmate de cursurile Conservatorului din Bucuresti (din 1953), aici tanarul avand ca dascali mari maestri : intre acestia - ilustrul profesor de contrabas caruia fostul student i-a dedicat mai tarziu inspirata compozitie « Respect lui Iosif Prunner ».
Inca de pe bancile Conservatorului, Johnny Raducanu s-a relevat prin capacitatea de a crea a aceluia care nu se multumeste sa reproduca, doar, litera unei partituri existente. Tehnica instrumentului ca si discipline formativ-muzicale se pot invata de catre oricine, dar harul nepereche al inventivitatii ramane exclusiv darul Proniei. Tentat sa-l definesti pe Johnny Raducanu, gravitezi involuntar in jurul triadei CREATOR-CREATIE-CREATIVITATE. Findca spunem "interpretul Johnny Raducanu" dar il numim pe improvizator. ne lasam cuprinsi de magnetismul personalitatii sale scenice, admirandu-l de fapt pe creatorul de ambient, de comunicare, de show. ne place sa-l ascultam recreand, printr-un spontan avatar, o notorie tema standard a jazz-ului, insa noua versiune a piesei il afla implicit pe interpret drept co-autoral ei ! Ceea ce ramane de fond pentru istoria inca nescrisa a jazz-ului autohton, este bogatul context al demersurilor componistice semnate Johnny Raducanu. Palpita in ele ecourile profunde ale tipului nostru de simtire, ingemanate cu rascolitoarele inflexiuni ale batranului blues. Iata rezumate intr-o singura fraza, argumentele unui idiom al originalitatii, de altfel unanim recunoscut, sub zodia caruia se cuvine sa estimam, dintr-o perspectiva valorica amendata de timp, aportul acestui ansamblu de creatie. In fertila singuratatea ce si-o impune, fata in fata numai cu pianul si cu masa de scris in modesta garsoniera din Banu Manta, muzicianul isi slefuieste cu minutie de artizan lumi de frumuseti sonore ale caror titluri, alaturate, ar configura ele insele un poem. Caci, daca ati dori sa constati nu din exegeze ci direct de la sursa, caratele unei atare originalitati, preferabil este sa va lasati coplesiti de « Bucuria » incercata intr-o « Dupa amiaza de iarna » cand « Pasari albe au zburat » si se va petrecut luna lui « Octombrie Song » : atunci se aude « Oltul povestind », inganand « Ecouri din Carpati » si alte mirifice « Spatii romanesti » , atunci razbat spre sufletele noastre « Confesiuni » filigranate in « Blues moldav », « Blues unison » ca « Expresie si ritm » pentru acel « Vechi tezaur » de ethos mioritic ce renaste cu invaluitor « Alean » in « Cantecul codrului » ce plange in « Doinita », in « Balada lautareasca », ce exulta in « Jocul tambalelor » si roteste frenetic o « Hora la Macin » ori un « Dans al horbotei », spiraland veritabile « Serpentine » de sunete, modelate in lutul muzicii de « Mainile olarului » cele fermecate..
Creatiilor din anii '60-'70-'80, inclusiv lucrarilor de jazz cameral, mai ample ca dimensiuni, precum « Rapsodia carpatina » (Brass 5+2), « Oltul povestind » (Jazz - Folk Septet), li s-au adaugat alte si alte noi compozitii, intre care piesele - dedicatii precum « Ateg Song » (pentru sotia sa Geta Costin), « Danny Blues », Waltz For Pino », « Blue Bloody Mosu Blues », « Epu Blues », continuand in deceniul trecut, seria unor mai vechi izvodiri numite « Omagiu lui Duke Ellington », « In Memoriam Thelonious Monk », « Homage To Fats Waller » si inainte amintitul « Respect Lui Iosif Prunner ». Parte dintre acestea au aparut transcrise pe portativele volumului de creatii proprii tiparit la Editura Muzicala a Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania (uniune de creatie al carui membru este de multi ani), ca si cuprinse in copertele de sunet ale discografiei sale de autor, ce include LP-urile « Jazz In My Country », cele trei volume « Confesiuni », « Jazz Made In Romania », CD-urile « To His Friends », « Jazz Behind The Carpathians », iar in strainatate albumul « Raducano ». Sa amintim de asemenea, discul de interpret (la contrabas) « Jazz in trio » editat in anii '60 la Electrecord si numeroasele inregistrari efectuate la Radio Romania. Deopotriva semnificativ pentru valoarea creatiei, este faptul ca unele dintre compozitiile sale au fost preluate de jazzman-i straini si incluse in repertoriul lor.
Johnny Raducanu s-a afirmat inca din anii studentiei ca un contrabasist redutabil si un inspirat improvizator, conlucrand cu cei mai buni muzicieni ai momentului. A colaborat cu Radio Bucuresti, a fost membru al orchestrei Electrecord (din 1960) condusa de Theodor Cosma, apoi de Alexandru Imre, al trio-ului in frunte cu pianistul Incsy Korosy, al faimosului Cvintet de Jazz Bucuresti (din 1969) din care faceau parte saxofonistii Dan Mandrila, Stefan Berindei, pianistul Marius Popp, bateristul Eugen Gondi, formatie cu care a sustinut nenumarate concerte si a efectuat inregistrari la Radio si la casa Electrecord. A participat la Festivalul Mondial al Tineretului de la Moscova, cu orchestra Electrecord (1962, Medalia de Aur), la Festivalurile Internationale de Jazz de la Varsovia si Praga (1968), la concertul dat in Berlinul de Est cu « Freetet »-ul lui Richard Oschanitzky (1969), la concertele vocalistei Aura Urziceanu si la cele sustinute de mari muzicieni americani oaspeti in Romania. A fost nelipsit de la toate Festivalurile romanesti de jazz incepand cu cele de le Ploiesti (1969-1971), continuand cu cele de la Sibiu (din 1974), Brasov, Costinesti, Cluj, Iasi, Galati, Timisoara, Satu Mare, Craiova, Arad etc. Din anii '80 a preferat pianul, la contrabas cantand doar sporadic. Cate mii de aparitii pe podium, cate zeci si sute de turnee, in cate tari din Europa si Asia, cu cate formule de ingrengatura instrumentala ale grupurilor proprii - fie ele numite pur si simplu Johnny Raducanu Group ori « The Romanian All Stars », « Jazz Made In Romania », « Jazz Armony », « Johnny Raducanu Valachian Project », « Johnny Raducanu & Friends ». oare cate prezente in fata publicului sa fi cumulat, cati la mai stiu, cine sa le tina sirul ?
In primavara anului 1987, invitat de USIA, a intreprins o calatorie de trei luni in USA conferentiind la universitati, sustinand recitaluri, intalnindu-se cu nume de rezonanta ale interpretarii, invatamantului, promovarii muzicii de jazz din patria acestui gen al artei sunetelor, furnizand pretioase informatii despre jazz-ul romanesc si exponentii sai spre a fi incluse in bancile de date americane, aparand in doua emisiun in direct de cate o ora, realizate de celebrul redactor de jazz Willis Conover pentru reteaua nationala a posturilor de radio Voice Of America.
Un titlu de noblete si atributul de « monstru sacru » fac casa buna mai ales in jazz, al carui lexicon apare incarcat de « duci », « conti » si « regi ». Particula nobiliara « de » ca si ortografia insolit-levantina a prenumelui atribuite lui « Giohni de Raducanu », apartin unui notoriu om de litere, Nicolae Breban, dar multe alte auguste personalitati ale spiritului romanesc - sa-i amintim pe Nichita Stanescu, Fanus Neagu, Andrei Plesu, Pascal Bentoiu, Dan Grigore, Sorin Dumitrescu, Nina Cassian, Cornel Todea, Dumitru Capoianu - semnau marturii de admiratie intr-un numar de la finele anului 1991 al revistei « Contemporanul », numar ce l-a comemorat prêt de multe pagini pe Johnny Raducanu.
« Mr. Jazz Of Romania »- cum il numea jazzologul american Leonard Feather - se oglindeste pe sine prin contactul nemijlocit cu numerosii fani.
Nu putine sunt gesturile de recunoastere atribuite muzicianului intr-o cariera depasind o jumatate de veac. Astfel in cadrul unei ceremonii oficiale ce a avut loc la 28 iunie 1977, Johnny Raducanu a primit din partea ambasadorului SUA la Bucuresti, Harry G. Barnes-jr. un Certificat de apreciere in care era estimat drept cel mai important promotor al jazz-ului romanesc in America si al jazz-ului american in Romania. Pe langa numeroasele premii si distinctii acordate de diferite publicatii, muzicianul, a devenit, din 25 octombrie 1997, Cetatean de Onoare al municipiului natal Braila.
La varsta senectutii, maestrul Johnny Raducanu continua sa compuna, marcandu-si neantrerupt prezenta in viata muzicala ca pianist si sef de formatie, cantand saptamanal in cluburi, fiind invitat frecvent la festivaluri, dar si peste hotare - precum de curand in Italia, Elvetie si in SUA.
« Jazz-Omul Johnny » (Cornel Todea) - o viata inchinata nedramuit
jazz-ului - "Muzica sublimei imperfectiuni"
