Antichitatea
In timpurile preistorice, oamenii utilizau tatuaje si machiaje rituale,
dar, cu timpul, machiajul a capatat o functie pur estetica. In Egipt, intalnim
primele marturii inscrise pe peretii templelor, iar in diferite morminte
egiptene s-au descoperit adevarate truse de machiaj. Simbolul frumusetii
egiptene este legat de Cleopatra. Coafura Cleopatrei si machiajul ochilor ei in
forma de peste inspira si astazi machiorii si coaforii in lansarea modei.
Egiptul a avut influenta asupra popoarelor din Orientul Apropiat si din
Mediterana, pana in Evul Mediu.
In Grecia, machiajul ajunsese o adevarata arta: genele se vopseau in negru,
buzele se pictau. Tipul frumusetii la greci era Elena, cea pentru care s-a
purtat celebrul razboi cu Troia.
Roma antica ne-a lasat primele tratate despre produsele destinate
infrumusetarii. Apare distinctia intre produsele intrebuintate la ingrijirea
pielii si cele care servesc la prepararea defectelor estetice. In
stabilimentele bailor publice existau adevarate institute de frumusete. Pielea
alba era la moda si machierea ochilor cu farduri colorate o punea in valoare.
Evul Mediu
In Europa Occidentala, biserica catolica fiind contra
machiajului, numai femeile 'usoare' foloseau acest mijloc de
infrumusetare.
In Orient insa, in conditiile concurentei intre femeile din haremuri, s-au
dezvoltat cele mai rafinate sisteme de machiaj. Machiajul ochilor, care se
vedeau dintre valurile ce acopereau fata femeiii musulmane, avea cea mai mare
importanta.
Femeile bizantine se machiau mult pe obraji si pe buze cu farduri in culori si
cu o stralucire artificiala.
Secolele XVI - XIX
Machiajul cauta sa realizeze un aspect cat se poate de
natural. La moda este pielea alba care este pusa in valoare cu ajutorul
alunitelor false.
Aceasta este epoca de aur a sarlatanilor fabricanti de priduse cosmetice, care
se folosesc de lipsa de cunostinte a oamenilor epocii, prezentand numeroase
produse miraculoase menite sa imbunatateasca sau chiar sa schimbe total
infatisarea doamnelor simandicoase.
Este epoca de prestigiu a Frantei din punctul de vedere al elegantei, luxului
si modei. Se raspandeste intrebuintarea pudrei de culoare alba, ochii sunt
accentuati prin machiaj, buzele vopsite cu rosu.
Revolutia aduce, insa, dupa ea, o perioada de austeritate.
In 1806, doctorul Carol publica'Enciclopedia frumusetii' in care
vorbeste despre igiena, cosmetica si machiaj. Este prima legatura care se face
intre stiinta si cosmetica.
La noi in tara, machiajul, numit 'sulemenit', de la cuvantul turcesc
'sülümen', era un obicei oriental care dainuia de sute de ani. In
1820, s-a produs in tarile Romane o reforma radicala in imbracamintea femeilor,
prin adoptarea hainelor europene, desi machiajul continua sa fie foarte folosit
din cauza influentei orientale si sa fie raspandit in toate clasele sociale.
In formularul cosmetic al lui Stefan Fodor, aparut in 1858, autorul povesteste
despre femeile de la tara, care-si vopseau fata si buzele cu foita rosie
umezita.
In acest timp, in Franta, mashiajul femeilor tindea spre paloare. Pe vremea lui
Napoleon al II-lea, exista o celebra frumusete a timpului, Marchiza de Paiva,
cu un ten foarte frumos, dar colorat, care-i dadea un aspect de femeie
sanatoasa. Trebuind sa fie prezentata la curte, o prietena binevoitoare i-a
atras atentia ca ar fi mai bine sa se machieze in culori palide si sa tuseasca
din cand in cand, pentru a avea succes. Se purtau frumusetile putin
ofticoase.
In 1879, la noi in tara, N. Kalinderu publica o lucrare despre cosmetica si
accidentele ei si propune ca 'consiliile de igiena sa nu piarda din vedere
analizarea din cand in cand a dresurilor si a pulverilor care se vand in
magazinele speciale'. Sunt primele zvacniri ale nasterii cosmeticii
stiintifice.
Secolul al XX-lea
Este caracterizat prin dezvoltarea productiei de produse
cosmetice, trecerea la fabricarea industriala si stiintifica, diminuarea
preturilor de vanzare si cresterea nivelului de trai, emanciparea femeii si
schimbarea felului ei de viata.
Doctorul roman Aurel Voina a devenit un cosmetolog cu renume mondial. El a pus
bazele unei noi stiinte pe care a numit-o cosmiatria (in greceste kosmeo = podoaba si iatria = medicina), pe care o considera o disciplina medicala, ce
trebuie sa fie ferita de dibuiri, de influente empirice si in sarcina careia
intra si educatia sanitara cosmetica a maselor populare.
Doctorul Aurel Voina spunea ca nu trebuie condamnata cochetaria femeii
preocupate de cosmetica si machiaj. 'Ca arma biologica proprie firii
omenesti, cocjetaria nu trebuie sa se limiteze la actiuni de cucerire, ea trebuie
sa actioneze si pentru consolidarea legaturilor consfintite prin casatorie, dar
vulnerabile, daca nu exista aportul continuu adus de atentiile reciproce
firesti dintre sot si sotie'.
Pentru prima oars la noi, doctorul Voinea a vorbit despre acaiunea de protecaie
a produselor de machiaj asupra pielii.
Odata cu aparitia cinematografului, spectacolul cel mai popular, cu cea mai
mare adresabilitate, a inceput o era noua. Vedetele de cinema au devenit cele
mai mari lansatoare de moda. Femeile din toata lumea le imitau. Unele au creat
tipuri feminine care au caracterizat cate o epoca.
Protagonistele filmelor mute dinainte de razboiul 1914-1919 erau femei mai
grasute, imbracate in haine incomode, cu parul lung, si al caror farmec consta
intr-un ten foarte alb, sprancene groase si ochi machiati foarte puternic.
Ambele pleoape erau fardate cu un fard gri-inchis, aproape negru. Cum fardurile
nu erau raspandite, femeile de rand afumau o farfurioara cu ajutorul lumanarii
aprinse si aplicau funinginea cu degetul pe pleoape. Genele erau subliniate
cuun creion negru gras, caci dermatografele nu aparusera in forma lor actuala,
cu invelis lemnos. Creionul gras mai servea la fabricarea alunitelor. Atata
negru pe pleoape facea, prin contrast, sa iasa in evidenta albul ochilor. Acest
tip de machiajconvenea actritelor din filmele mute, care isi exprimau suferinta
dand ochii peste cap.
Dar, in lupta ei pentru afirmare, femeia a simtit nevoia de o imbracaminte si o
coafura mai practice. S-ar parea ca primele femei care si-au taiat parul au
fost cateva englezoaice care erau soferi pe ambulante in timpul razboiului.
Metoda a fost adoptata cu entuziasm dupa razboi.
Pe ecrane apare Greta Garbo, supranumita 'Divina', care impune tipul
de femeie spiritualizata, enigmatica si fascinanta. Parul il purta scurt,
sprancenele subtiri, ochii usor subliniati, genele rimelate, lungi, care fac
privirea mai languroasa. Tenul alb, pudrat cu pudra foarte deschisa. Dupa
propriile declaratii ale 'Divinei', pudratul ei dura o ora. Fonduri
de ten inca nu existau si, pentru a evita aspectul fainos al tenului actritelor
din filmele mute, Greta Garbo aplica pudra, o stergea cu puful si aplica din
nou, pana cand aceasta adera de piele.
Dupa cativa ani isi face aparitia si genul de eroina senzuala, Joan Crawford,
Joan Harlow etc. Buzele castiga in importanta si depasesc conturul lor normal,
narile palpita, parul este semilung.
Cu incetul insa ne indepartam de genul misterios, artificial. Evolutia
conceptiei despre frumos se indreapta catre natural, catre firesc. }i iat-o,
trecand peste toate tipurile intermediare, pe Brigitte Bardot, tipul de fata
tanara, traita in aer liber, cu tenul bronzat, ochii accentuati, dar cu farduri
mai savante, buzele pastrandu-si conturul lor normal si colorate deschis, cat
mai apropiate de natural. Suntem departe de gura mica in forma de inimioara a
anilor 1930, dar si de buzele carnoase de culoare inchisa. De la misterioasa
Greta Garbo, la sanatoasa Brigitte Bardot drumul a fost lung, machiajul si moda
s-au adaptat stilului de viata al femeii moderne. Tehnica a evoluat. Produsele
sunt studiate stiintific si au ca scop infrumusetarea, dar si ingrijirea si
protejarea pielii. Este de ajuns sa ne gandim ca stramosul fardului nostru de
ten era un preparat din nasturi de sidef dizolvati in lamaie, ca sa ne dam
seama ca s-au facut intr-adevar progrese. (va urma)
