Triunghiul Bermudelor
Triunghiul Bermudelor mai este cunoscut si sub forma de Triunghiul Diavolului si se intinde pe o suprafata de 3.900.000 de km2, intre Bermude, Puerto Rico si coasta Floridei.
Legenda Triunghiului Bermudelor s-a nascut in urma corespondentei trimisa la 16 septembrie, 1950, agentiei "Associated Press" de catre reporterul E.W.Jones in cadrul careia semnala ceea ce el considera dispartia misterioasa a unor nave si avioane in "Iadul celor pierduti", denumire data de Jones. Doi ani mai tarziu George Sand relata in revista Fate despre "O serie de disparitii misterioase marine, care nu au lasat urme si care s-au petrecut in ultimii ani" in acest loc misterios.
In cartea sa editata in 1955, intitulata O intamplare cu OZN-uri M.Jessup a reluat cateva din aceste relatari, sugerand ca forte extraterestre au provocat incidentele, parere impartasita de Donald Keyhoe(Conspiratia farfuriilor zburatoare- 1955) si de Frank Edwards(Mai stranie decat stiinta- 1959). Insa sintagma ce avea sa se bucure de cea mai larga popularitate a fost aceea folosita de Vincent Gaddis cand si-a publicat articolul intitulat Triunghiul mortal al Bermudelor pe care anul urmator l-a inclus in cartea sa Orizonturi invizibile.Curand,aproape toate cartile populare care tratau "mistere adevarate", cuprindeau sectiuni cu privire la Triunghiul Bermudelor. Ivan Sanderson, autorul volumului Rezidentii invizibili (1970), a citat-o ca dovada a unei civilizatii subacvatice inteligente si cu tehnologie avansata, care, pe langa alte mistere, era raspunzatoare si pentru OZN-uri.
Prima lucrare dedicata nemijlocit acestui subiect a fost cartea publicata de John Spencer, intitulata Taramul celor pierduti (1973), care a fost republicata de editura Bantam in tiraj de masa si s-a bucurat de unimens succes. Un film artistico-documentar (Triunghiul diavolului) a starnit un nou val de interes popular asupra subiectului. Febra pentru Triunghiul Bermudelor a atins apogeul in 1974 o data cu publicarea cartii cu acelasi nume, un bestseller(5.000.000 exemplare vandute in lumea intreaga), scrisa de Charles Berlitz impreuna cu John Valentine.
Toate articolele si cartile respective contineau putine dovezi ale unor cercetari directe in materie. Cititorii atenti au putut observa ca autorii se inspirau reciproc din lucrarile lor. In 1975, Larry Kusche, bibliotecar la Universitatea Statului Arizona, a publicat o lucrare care demitiza categoric ceea ce el numea "un mister fabricat". In cartea sa intitulata Misterul Triunghiului Bermudelor a fost rezolvat, el pezenta rezultatele cercetarilor sale in arhive, lucru pe care ceilalti autori nu-l facusera. Prognozele meteorologice, rapoartele intocmite in urma investigatiilor oficiale intreprinse, relatari din presa si alte documente pe care le cercetase, dar pe care ceilalti autori le neglijasera, dezvaluiau ca lucrarile publicate anterior despre Triunghi tratasera fara seriozitate dovezile. De exemplu, marea calma la care se refereau autorii in cartile lor s-a dovedit ca in realitate era bantuita de o furtuna puternica; disparitiile misterioase s-au dovedit a fi naufragii datorate unor cauze obisnuite; iar navele disparute, ale caror ramasite " nu au fost niciodata gasite" s-a dovedit ca fusesera de mult descoperite.
Intr-o scrisoare cu data de 4 aprilie, 1975, adresata lui Mary Fuller, directoarea revistei Fate, purtatorul de cuvant al companiei Lloyd din Londra ii scria: "conform evidentelor detinute de compania Lloyd, 428 nave au disparut in lumea intreaga incepand din 1955. Cred ca va va interesa sa aflati ca serviciile noastre de informatii nu au gasit dovezi care sa sprijine alegatia ca in Triunghiul Bermudelor au disparut mai multe nave decat in alta parte. Aceasta constatare este sustinuta de Garda de coasta a SUA, care mentine o evidenta computerizata a naufragiilor in Atlantic, inca din anul 1958."
Daca partizanii Triunghiului ar fi adus o dovada cat de cat valabila, Triunghiul ar fi putut dobandi statutul credibil de anomalie. Dar ei au pastrat o tacere totala. O controversa aparuta in Pursuit intre Berlitz si scriitorul englez Paul Begg, un alt critic al Triunghiului nu a izbutit sa aduca dovezi care sa intareasca convingerea virtualilor suporteri ai Triunghiului. In raspunsul sau la o lunga lista de erori Berlitz releva ca de fapt Kusche si Begg nu vizitasera Triunghiul si ca odata Kusche il intrebase daca The New Yorker era un ziar din New York.
Desi mai apare, sporadic, pe rafturile supermagazinelor, candva vestitul Triungi al Bermudelor supravietuieste ca o mentiune la subsolul istoriei despre unele capricii si subiecte senzationale. Catre mijlocul anilor 70, un alt "mister" dubios, acela al presupuselor mutilari enigmatice de vite, i-a luat locul captand imaginatia populara.
